BusinessMagazin

Tag: ciudat

  • Gadget Review: Legătura dintre Harry Potter şi un laptop – VIDEOREVIEW

    Sunt simple maşinării ca oricare altele, dar de fiecare dată când le utilizez mă trezesc că le îndrăgesc mai mult decât în mod obişnuit. Asta poate se întâmplă datorită designului, poate datorită simplităţii utilizării, performanţei fără cusuri sau poate, pur şi simplu, datorită marketingului. Orice ar fi, americanii ştiu să creeze obiecte de care te poţi ataşa, element pe care competitorii săi încă nu au reuşit să-l imprime produselor lor.

    Noul MacBook Pro de 15 inchi este mai subţire, mai puternic decât versiunea trecută şi se se dovedeşte a fi un laptop excelent, portabil, însă trebuie să fiţi pregătiţi să căraţi după voi adaptoare pentru porturile USB-C.

    Toamna trecută, Apple a reînnoit seria de laptopuri a companiei şi a introdus noul MacBook Pro dotat cu Touch Bar, un răspuns la adresa laptopurilor cu touchscreen. Touch Bar este un display dreptunghiular ce stă deasupra tastaturii pe care sunt ilustrate diferite funcţii. Astfel, Touch Bar adaugă instrumente direct pe tastatură şi se schimbă automat în funcţie de ceea ce faci. Poţi alege shortcuturi, emoticoane, poţi trece printr-o cronologie video sau să „răsfoieşti” fotografii.

    În mod normal, sunt afişate cinci butoane: Esc – care nu mai este un buton fizic, luminozitate, volum (reglare şi mute) şi un buton pentru asistentul Siri. Frumuseţea acestei bare stă în faptul că butoanele se schimbă în funcţie de ce aplicaţii ai deschise. De exemplu, atunci când scrii îţi apar butoane ce se referă la caractere, fonturi etc. Atunci când am folosit Photoshop sau Final Cut Pro, mi-au apărut funcţii care m-au ajutat să aplic efecte, să tai, să măresc sau să micşorez dimensiunea unei pensule şi aşa mai departe.

    Iniţial, când cei de la Apple au lansat acest produs, am fost reticent în ceea ce priveşte utilitatea unui touch bar; însă după perioada de testare pot să spun că în cele mai multe cazuri este utilă şi când am editat clipuri video în Final Cut Pro m-am găsit utilizând-o din ce în ce mai mult.

    Pentru un plus de securitate, dar şi de accesibilitate, Apple a implementat o metodă de autentificare prin intermediul unui cititor de amprente; poţi chiar înregistra mai multe amprente pentru mai mulţi utilizatori.

    Noul laptop al Apple este, după cum ne-au obişnuit, construit din aluminiu, simplu şi elegant, aduce mai degrabă cu un obiect de design decât un produs funcţional, utilitar, precum un laptop. Designul a rămas aproape neschimbat, cu excepţia celebrului măr, care de data aceasta nu se mai aprinde, ci rămâne inert, rece şi argintiu.

    Imediat cum deschizi laptopul, o să fii uimit de dimensiunea noului trackpad. Este aproape la fel de mare ca mâna mea şi îi acopăr lăţimea dacă-mi îndepărtez puţin degetele. Chiar dacă de multe ori „mai mare” nu înseamnă şi „mai bun”, de data aceasta nu este cazul. Calitatea trackpadurilor anterioare s-a transferat şi la modelul din 2016, iar degetele alunecă cu uşurinţă pe suprafaţă; acţiunile sunt precise, iar nevoia unui mouse nu s-a ivit decât atunci când am vrut să joc Heroes of the Storm.

    Aşadar, pe un astfel de trackpad te poţi desfăşura în voie, iar Apple a implementat câteva lucruri utile la acest capitol: glisarea a trei degete în sus trimite toate aplicaţiile în bară astfel încât să navighezi cu uşurinţă, două degete în dreapta sau în stânga te trimit înainte şi înapoi (în cazul navigatului), iar ciupirea măreşte şi micşorează imaginea după bunul plac.
    Tastatura noului MacBook Pro este bazată tot pe tehnologia butterfly, aflată la a doua generaţie, are tastele mari, subţiri şi uşor curbate în mijloc, iar tastatul este foarte plăcut, însă poate fi un proces zgomotos.

    MacBook-ul Pro, oferit de eMAG pentru testare, este unul de 15 inchi cu un proces Intel i7 de 2,6 GHz, cu 16 GB RAM DDR3, dotat cu două plăci video (HD Graphics 530 1536 MB şi una dedicată Radeon Pro 450 2GB) şi un SSD de 256 GB. Este o combinaţie performantă şi s-a descurcat cu tot ce i-am dat să facă. De browsing, redactare şi alte asemenea acţiuni nici nu mai vorbesc, dar nici la editare foto sau video nu am avut probleme, a rulat impecabil. În Final Cut Pro am editat şi clipuri 4K şi nu a sughiţat. Chiar şi jocurile pe care le-am încercat (deşi nimeni nu-şi cumpără un MacBook pentru gaming), Starcraft 2 şi Heroes of the Storm, au rulat excelent cu setări Ultra High la o rezoluţie de 2.048 x 1.280 pixeli. Bateria laptopului este una destul de încăpătoare încât să ţină o zi de lucru cu uşurinţă.

    Producătorul susţine că autonomia de 10 ore, iar din experienţa mea şase-şapte ore de scris, navigare, ascultare de muzică, câteva clipuri video, mailuri, conectat la Wi-Fi cu luminozitate la 50% îl lasă cu în jur de 30-40% din baterie, ce înseamnă alte câteva ore de făcut acelaşi lucru. Pentru a creşte autonomia şi a spori eficienţa energetică, poţi alege ca laptopul să decidă când să apeleze la resursele plăcii video dedicate sau ale celei încorporate. În schimb, acţiunile mai complexe consumă mai mult: o misiune de 30 de minute în Starcraft 2 a golit cam 30% din bateria laptopului.

    La capitolul display, Apple păstrează ştacheta sus. Ecranul laptopului este unul destul de luminos pentru a putea fi folosit fără probleme în lumina directă a soarelui. Culorile sunt vii şi vibrante, deşi are mici excese în ceea ce priveşte tonurile de roşu. Cu toate acestea, eu am găsit ecranul ca fiind pe placul meu şi am simţit diferenţa când am trecut la monitorul meu BenQ de 21 de inchi (în defavoarea BenQ). Ecranul foarte bun combinat cu sunetul clar îl face o maşinărie multimedia foarte bună. Producătorii susţin că au reproiectat boxele şi că acum sistemul audio oferă un volum cu până la 58% mai puternic.

    Nu ştiu dacă este chiar aşa, însă volumul este unul mai mult decât satisfăcător, iar sunetul este redat la o calitate bună. Visul Apple, de a crea un port universal performant, este unul care deocamdată ne dă mari bătăi de cap deoarece în prezent vei fi nevoit să apelezi la diferite adaptoare pentru a folosi accesorii, hard diskuri externe sau cititoare de carduri, lucruri de care are nevoie orice utilizator care este dispus să dea mii de euro pe un laptop. Actualul port Thunderbolt 3 USB-C este utilizat pentru transfer de date, încărcare, ieşire video, cu o rată de transfer de până la 40 Gbps. Laptopul dispune de patru astfel de porturi şi un jack audio.

    În afară de faptul că dacă vei achiziţiona acest laptop vei fi nevoit să ai adaptoare la tine pentru a-l putea folosi la capacitate maximă, mi-a fost greu să-i găsesc alte hibe. Totuşi trebuie să luaţi în considerare că acest laptop nu este ieftin, iar cu banii daţi pe această variantă de configuraţie testată de mine îţi vei putea lua două ultrabookuri, poate nu la fel de arătoase, dar la fel de puternice. Aşadar, înainte de a vă hotărî asupra lui MacBook Pro 2016, trebuie să luaţi în considerare preţul. Însă aceasta nu este o noutate, având în vedere că produsele Apple tot timpul s-au aflat în secţiunea premium, cu preţuri pe măsură.

    CASETĂ TEHNICĂ:

    Procesor Intel i7 Skylake, 2,6 GHz
    Placă video integrată HD Graphics 530
    Placă video dedicată Radeon Pro 450 2GB
    Memorie 16 GB DDR3
    Stocare SSD 256 GB 
    Cameră web 720p
    Greutate 1,83 kg
    Sistem de operare macOS Sierra

  • Povestea omului care a inventat tehnologia folosită de aproape toţi utilizatorii de internet, dar cu toate astea nu a reuşit să facă profit

    Bram Cohen este deştept, introvertit şi cam ciudat. „Ştiam că sunt ciudat. Mi‑am dat seama de asta când eram copil şi nu îi înţelegeam foarte bine pe alţii“, a spus Cohen pentru Fortune. A absolvit liceul Stuyvesant, apoi a mers la Universitatea din Buffalo, dar a renunţat după doi ani. Cohen suferă de sindromul Asperger, o condiţie pe care nu s-a sfiit să o facă publică. Nu-i place să strângă mâna oamenilor şi nici să poarte pantofi. Când era tânăr, după ce a lucrat la mai multe companii de IT, Cohen a petrecut mai mult de nouă luni cocoşat deasupra unei tastaturi încercând să rezolve un puzzle pe care mulţi programatori încercau să-l descifreze: cum să trimiţi fişiere mari pe internet. Rezultatul celor nouă luni de muncă a fost protocolul BitTorrent.

    Unele startup-uri sunt norocoase, apar la momentul potrivit cu ideea potrivită şi sunt conduse de oameni capabili să le transforme în companii globale. Un reporter al publicaţiei Backchannel a încercat să afle ce s-a întâmplat cu BitTorrent.

    În 2004, Cohen a realizat o metodă ingenioasă de a trimite fişiere mari pe internet, spărgând informaţia în bucăţi mai mici, trimiţând-o printr-o reţea peer-to-peer; informaţia este apoi reasamblată la destinatar. A inventat astfel una dintre uneltele fundamentale ale internetului şi nu părea că ar fi fost prea greu să facă o afacere din asta. Cohen a denumit protocolul BitTorrent, start-up-ul primind acelaşi nume.

    În 2004, Cohen alături de fratele său Ross şi de Ashwin Navin, un alumn al Goldman Sachs şi Yahoo, au încercat să facă o afacere în jurul protocolului. Au reuşit să strângă 8,75 de milioane de dolari de la Doll Capital Management, iar un prim business plan era ca ei să creeze un marketplace precum eBay pentru artiştii care ar vrea să-şi vândă conţinutul direct consumatorilor. Ar fi obţinut bani fie din reclamă, fie păstrând un procent de la artişti. Au început să apară probleme de personal, fratele lui Cohen a plecat, apoi în 2007 Bram Cohen a cedat postul de CEO, lăsându-l pe Eric Klinker la conducere.

    Ideea afacerii nu a funcţionat aşa cum ar fi trebuit. În 2008, după a treia rundă de finanţare, compania a recunoscut că nu are destulă tracţiune şi a fost de acord să facă o recapitalizare. A înapoiat investitorilor 17 milioane de dolari şi a strâns alte 7 milioane, de la aceeiaşi investitori, în schimbul unei evaluări mai mici. Nu era un semn bun. Navin a plecat. Viaţa a mers mai departe, compania a încercat diferite strategii, a angajat şi a dat afară oameni în mod regulat.

    Încă de la început, BitTorrent a avut o problemă cu brandingul deoarece produsul lor, fiind open source, a fost folosit de „piraţi“ pentru trimiteri ilegale de fişiere şi filme. BitTorrent, compania, nu a putut opri „piraţii“. Timp de 12 ani investitorii şi fondatorii au încercat să găsească o metodă pentru a face bani, în acelaşi timp încercând să convingă oamenii că deşi BitTorrent este folosit în activităţi ilegale, este o unealtă grozavă ce poate fi folosită şi în alte moduri. Nu minţeau. 170 de milioane de oameni foloseau protocolul în fiecare lună, potrivit site-ului companiei. Facebook şi Twitter îl folosesc pentru a distribui actualizările, Blizzard le-a oferit posibilitatea utilizatorilor să descarce jocul video World of Warcraft prin BitTorrent, iar unele universităţi îl folosesc pentru a putea trimite multe date către cercetătorii săi. Mai mult de atât, compania susţine că prin protocolul lor se transmite 40% din tot traficul de pe internet. Însă transformarea acestei tehnologii într-o afacere s-a dovedit a fi dificilă.

  • De ce tot mai multe companii îşi încurajează angajaţii să doarmă la birou

    În anii ‘90, Bhim Suwastoyo, un reporter al Agence France Presse, cu biroul în Indonezia, avea un program de muncă cel puţin ciudat. El a devenit cunoscut în companie prin prisma faptului că dormea la serviciu, în spatele biroului. „Când îl vizita cineva de la birourile centrale prima întrebare era: <<Unde îţi este patul?>> Aşa da reputaţie!”,  spune un jurnalist BBC. Fiind într-o perioadă destul de agitată, acesta trebuia să lucreze ore în şir, peste program, pentru a acoperi ştirile în exclusivitate. Iar pentru că în acele momente telefoanele mobile nu erau folosite ca astăzi, acesta dormea la birou pentru a auzi telefonul de serviciu.

    A descoperit, însă, că şi în zilele mai liniştite o jumătate de oră de somn în timpul zilei este foarte utilă: „Îţi conferă mai multă energie pentru restul zilei. E ca şi cum ai începe ziua în acel moment”, spunea acesta. Şi nu este singurul care consideră acest lucru. În sudul Europei, pauza de prânz sau „siesta” este reglemenată legal. Pe de altă parte, în Japonia, să aţipeşti în timpul întâlnirilor este, aparent, simbolul unui status, care demonstrează că eşti um om foarte ocupat şi munceşti din greu.

    „Somnul reprezintă menajera creierului, care ajută la îndepărtarea deşeurilor metabolice şi a toxinelor din creier, explică Natalie Dautovich, specialist în domeniu. De aceea, fiecare ar trebui să aibă un somn regulat de şapte-nouă ore în fiecare noapte. Dar, deşi suntem conştienţi de acest lucru, de cele mai multe ori nu respectăm îndurmările specialiştilor şi moţăim la birou. Iată, aşadar, câteva sfaturi ale publicaţiei BBC, asamblate sub forma „Cea mai bună strategie de a dormi la birou”:

    Cere permisiunea şefului;

    Dormi după masa de prânz, de obicei între 2-4 pm;

    Găseşte un loc liniştit şi sigur;

    Scurtează perioada de somn cu 20 de minute, pentru a evita somnul profund şi cu încă 10 minute pentru a te recupera;

    Dacă ai nevoie de o perioadă mai mare de somn, negociază pentru 90 de minute;

    Deşi pare neobişnuit există firme care acceptă şi chiar încurajează acest lucru, cum ar fi Nats, serviciul de control al traficului aerian al Marii Britanii. Personalul lucrează în echipe de doi oameni, nu doar pentru a se verifca unul pe celălalt, ci şi pentru a interacţiona, cu scopul de a-şi ţine mintea şi atenţia „trează”. Mai mult, la fiecare două ore sunt obligaţi să îşi ia o pauză de 30 de minute, în care le este recomandat să doarmă. 

  • De ce tot mai multe companii îşi încurajează angajaţii să doarmă la birou

    În anii ‘90, Bhim Suwastoyo, un reporter al Agence France Presse, cu biroul în Indonezia, avea un program de muncă cel puţin ciudat. El a devenit cunoscut în companie prin prisma faptului că dormea la serviciu, în spatele biroului. „Când îl vizita cineva de la birourile centrale prima întrebare era: <<Unde îţi este patul?>> Aşa da reputaţie!”,  spune un jurnalist BBC. Fiind într-o perioadă destul de agitată, acesta trebuia să lucreze ore în şir, peste program, pentru a acoperi ştirile în exclusivitate. Iar pentru că în acele momente telefoanele mobile nu erau folosite ca astăzi, acesta dormea la birou pentru a auzi telefonul de serviciu.

    A descoperit, însă, că şi în zilele mai liniştite o jumătate de oră de somn în timpul zilei este foarte utilă: „Îţi conferă mai multă energie pentru restul zilei. E ca şi cum ai începe ziua în acel moment”, spunea acesta. Şi nu este singurul care consideră acest lucru. În sudul Europei, pauza de prânz sau „siesta” este reglemenată legal. Pe de altă parte, în Japonia, să aţipeşti în timpul întâlnirilor este, aparent, simbolul unui status, care demonstrează că eşti um om foarte ocupat şi munceşti din greu.

    „Somnul reprezintă menajera creierului, care ajută la îndepărtarea deşeurilor metabolice şi a toxinelor din creier, explică Natalie Dautovich, specialist în domeniu. De aceea, fiecare ar trebui să aibă un somn regulat de şapte-nouă ore în fiecare noapte. Dar, deşi suntem conştienţi de acest lucru, de cele mai multe ori nu respectăm îndurmările specialiştilor şi moţăim la birou. Iată, aşadar, câteva sfaturi ale publicaţiei BBC, asamblate sub forma „Cea mai bună strategie de a dormi la birou”:

    Cere permisiunea şefului;

    Dormi după masa de prânz, de obicei între 2-4 pm;

    Găseşte un loc liniştit şi sigur;

    Scurtează perioada de somn cu 20 de minute, pentru a evita somnul profund şi cu încă 10 minute pentru a te recupera;

    Dacă ai nevoie de o perioadă mai mare de somn, negociază pentru 90 de minute;

    Deşi pare neobişnuit există firme care acceptă şi chiar încurajează acest lucru, cum ar fi Nats, serviciul de control al traficului aerian al Marii Britanii. Personalul lucrează în echipe de doi oameni, nu doar pentru a se verifca unul pe celălalt, ci şi pentru a interacţiona, cu scopul de a-şi ţine mintea şi atenţia „trează”. Mai mult, la fiecare două ore sunt obligaţi să îşi ia o pauză de 30 de minute, în care le este recomandat să doarmă. 

  • „Cea mai bună strategie de a dormi la birou”. Deşi pare neobişnuit există firme care acceptă şi chiar încurajează acest obicei

    În anii ‘90, Bhim Suwastoyo, un reporter al Agence France Presse, cu biroul în Indonezia, avea un program de muncă cel puţin ciudat. El a devenit cunoscut în companie prin prisma faptului că dormea la serviciu, în spatele biroului. „Când îl vizita cineva de la birourile centrale prima întrebare era: <<Unde îţi este patul?>> Aşa da reputaţie!”,  spune un jurnalist BBC. Fiind într-o perioadă destul de agitată, acesta trebuia să lucreze ore în şir, peste program, pentru a acoperi ştirile în exclusivitate. Iar pentru că în acele momente telefoanele mobile nu erau folosite ca astăzi, acesta dormea la birou pentru a auzi telefonul de serviciu.

    A descoperit, însă, că şi în zilele mai liniştite o jumătate de oră de somn în timpul zilei este foarte utilă: „Îţi conferă mai multă energie pentru restul zilei. E ca şi cum ai începe ziua în acel moment”, spunea acesta. Şi nu este singurul care consideră acest lucru. În sudul Europei, pauza de prânz sau „siesta” este reglemenată legal. Pe de altă parte, în Japonia, să aţipeşti în timpul întâlnirilor este, aparent, simbolul unui status, care demonstrează că eşti um om foarte ocupat şi munceşti din greu.

    „Somnul reprezintă menajera creierului, care ajută la îndepărtarea deşeurilor metabolice şi a toxinelor din creier, explică Natalie Dautovich, specialist în domeniu. De aceea, fiecare ar trebui să aibă un somn regulat de şapte-nouă ore în fiecare noapte. Dar, deşi suntem conştienţi de acest lucru, de cele mai multe ori nu respectăm îndurmările specialiştilor şi moţăim la birou. Iată, aşadar, câteva sfaturi ale publicaţiei BBC, asamblate sub forma „Cea mai bună strategie de a dormi la birou”:

    Cere permisiunea şefului;

    Dormi după masa de prânz, de obicei între 2-4 pm;

    Găseşte un loc liniştit şi sigur;

    Scurtează perioada de somn cu 20 de minute, pentru a evita somnul profund şi cu încă 10 minute pentru a te recupera;

    Dacă ai nevoie de o perioadă mai mare de somn, negociază pentru 90 de minute;

    Deşi pare neobişnuit există firme care acceptă şi chiar încurajează acest lucru, cum ar fi Nats, serviciul de control al traficului aerian al Marii Britanii. Personalul lucrează în echipe de doi oameni, nu doar pentru a se verifca unul pe celălalt, ci şi pentru a interacţiona, cu scopul de a-şi ţine mintea şi atenţia „trează”. Mai mult, la fiecare două ore sunt obligaţi să îşi ia o pauză de 30 de minute, în care le este recomandat să doarmă. 

  • ANUL NOU în jurul lumii: Cele mai CIUDATE obiceiuri în noaptea dintre ani

    De Revelion, oamenii sunt parcă mai superstiţioşi ca niciodată, drept urmare oricât de ciudate par omului modern anumite obiceiuri, ele încă se păstrează, fiind ţinute de mulţi cu sfinţenie. Pentru ca ghinionul să fie alungat, iar norocul înmulţit, oameni din diferite colţuri ale lumii aruncă pe ferestre cu lucruri sau apă, dau foc fotografiilor sau păpuşilor de cârpă, ori sparg farfurii pe la uşi în semn de prietenie.

    Dacă pentru unele popoare alimentele mâncate la miezul nopţii fac diferenţa între un an nou bun şi unul mai puţin bun, în alte locuri de pe mapamond ce se aruncă din casă, atunci când se schimbă anul, aduce prosperitate. 

    Lucruri aruncate pe geam

    În Italia, deşi obiceiul aruncării obiectelor vechi, pe fereastră, de Revelion, nu mai este la fel de spectaculos ca în trecut, el rămâne totuşi unul riscant pentru cei neavizaţi. Mai ales în Napoli,  obiecte de mobilier, vase şi haine ajung în stradă, spre nefericirea gunoierilor. 

    Şi în America Latină, nu este bine să stai pe lângă geamuri la 12 noaptea când se schimbă anul. Portoricanii au obiceiul să “spele” vechiul an şi să arunce cu apă pe fereastră. 

    Lucruri arse în stradă

    De aruncat se aruncă lucruri şi în Ecuador, dar nu pe geam, ci în foc. Oamenii pregătesc fotografii pe care le ard, scăpând astfel de trecut, pentru a putea intra curaţi în noul an.  La fel fac şi cu muñecos, nişte păpuşi de cârpă sau din hârtie creponată, care reprezintă anul ce s-a terminat. Acestea sunt expuse în faţa caselor până pe 31 decembrie, iar la miezul nopţii sunt arse în stradă.

    Focul aduce noroc în Scoţia. Anul Nou este numit “Hogmanay”, iar în unele sate sunt aprinse suluri de smoală, care sunt lăsate apoi să se rostogolească pe străzi ca anul vechi să fie ars, iar cel nou să vină. Scoţienii cred că prima persoană care va intra în casă de Anul Nou va aduce fie noroc, fie ghinion. Anul cel nou va fi norocos dacă această persoană este un bărbat brunet, care aduce un dar.

    Pâine pentru spiritele bune

    În Danemarca în noaptea de Anul Nou, farfuriile sparte de uşile caselor sunt semn de prietenie. Cu cât sunt mai multe farfurii sparte de uşă, cu atât gazda are mai mulţi prieteni.

    Dacă hinduşii obişnuiesc să facă desene din pudră colorată în faţa casei, la începutul noului an, pentru a-şi întâmpina rudele sau prietenii şi a avea noroc, în Irlanda, oamenii bat cu un colţ de pâine în pereţi şi pe la uşi pentru a alunga ghinionul. Astfel, sunt chemate în casă spiritele bune. În plus se descuie uşa pentru ca şi membrii familiei care au decedat să poată intra, pentru aceştia punându-se scaune în plus la masa de Anul Nou. 

    Plumb şi oase de peşte

    Plumbul este considerat norocos de germani, iar în noaptea de Anul Nou există obiceiul de a se turna metalul topit într-un vas cu apă. Astfel, formele ciudate care se formează pot prezice viitorul: cele rotunde sunt simbol pentru noroc în următorul an, inima simbolizează căsnicia, o ancoră indică nevoia de ajutor, iar o cruce reprezintă moartea cuiva drag. Un obicei pe cale de dispariţie este legat de şira peştelui mâncat la masa de Revelion. Ca să aibă noroc de bani tot anul, oaspeţii “fură” de la masă oasele de peşte.

    În Spania, de Anul Nou este bine să mănânci câte o boabă de strugure la fiecare dintre cele 12 bătăi ale ceasului care vestesc trecerea în noul an, acestea reprezentând dorinţe pentru fiecare lună a anului următor. De asemenea, pentru mirese, noaptea de Anul Nou reprezintă ocazia de a-şi strecura verigheta în cupa de şampanie şi de a ciocni. Un obicei similar există şi în Portugalia, cu diferenţa că aici sunt preferate smochinele. Astfel, în noaptea dintre ani, trebuie înghiţite 12 smochine, care simbolizează 12 dorinţe pentru anul ce vine.
     
    Petrecerile de uitat anul
     
    În Suedia se ascund răvaşe şi mici surprize în desertul servit în noaptea de Revelion care se spune că aduc noroc. Astfel, o budincă de orez poate avea în ea o alună, iar cel care o găseşte va avea noroc tot anul următor.
     
    Pentru japonezi, Anul Nou, numit “Oshogatsu”, este una dintre cele mai importante sărbători şi un simbol al înnoirii. În decembrie, sunt organizate “petreceri de uitat anul” sau “Bonenkai”, prin care oamenii lasă în urmă problemele şi grijile anului pe cale să se încheie şi se pregătesc pentru un nou început. Neînţelegerile şi animozităţile sunt uitate.
     
    Pe 31 decembrie, la miezul nopţii, familiile merg la cel mai apropiat templu pentru a împărţi saké (băutură tradiţională, n.r.) şi pentru a asista la cele 108 lovituri de gong care anunţă trecerea în noul an (această cifră reprezintă numărul păcatelor acumulate într-un suflet de-a lungul anului, iar loviturile de gong simbolizează alungarea păcatelor unul câte unul şi purificarea sufletelor). Pe 1 ianuarie, copiii primesc otoshidamas – mici cadouri cu bani înăuntru.
     

  • ANUL NOU în jurul lumii: Cele mai CIUDATE obiceiuri în noaptea dintre ani

    De Revelion, oamenii sunt parcă mai superstiţioşi ca niciodată, drept urmare oricât de ciudate par omului modern anumite obiceiuri, ele încă se păstrează, fiind ţinute de mulţi cu sfinţenie. Pentru ca ghinionul să fie alungat, iar norocul înmulţit, oameni din diferite colţuri ale lumii aruncă pe ferestre cu lucruri sau apă, dau foc fotografiilor sau păpuşilor de cârpă, ori sparg farfurii pe la uşi în semn de prietenie.

    Dacă pentru unele popoare alimentele mâncate la miezul nopţii fac diferenţa între un an nou bun şi unul mai puţin bun, în alte locuri de pe mapamond ce se aruncă din casă, atunci când se schimbă anul, aduce prosperitate. 

    Lucruri aruncate pe geam

    În Italia, deşi obiceiul aruncării obiectelor vechi, pe fereastră, de Revelion, nu mai este la fel de spectaculos ca în trecut, el rămâne totuşi unul riscant pentru cei neavizaţi. Mai ales în Napoli,  obiecte de mobilier, vase şi haine ajung în stradă, spre nefericirea gunoierilor. 

    Şi în America Latină, nu este bine să stai pe lângă geamuri la 12 noaptea când se schimbă anul. Portoricanii au obiceiul să “spele” vechiul an şi să arunce cu apă pe fereastră. 

    Lucruri arse în stradă

    De aruncat se aruncă lucruri şi în Ecuador, dar nu pe geam, ci în foc. Oamenii pregătesc fotografii pe care le ard, scăpând astfel de trecut, pentru a putea intra curaţi în noul an.  La fel fac şi cu muñecos, nişte păpuşi de cârpă sau din hârtie creponată, care reprezintă anul ce s-a terminat. Acestea sunt expuse în faţa caselor până pe 31 decembrie, iar la miezul nopţii sunt arse în stradă.

    Focul aduce noroc în Scoţia. Anul Nou este numit “Hogmanay”, iar în unele sate sunt aprinse suluri de smoală, care sunt lăsate apoi să se rostogolească pe străzi ca anul vechi să fie ars, iar cel nou să vină. Scoţienii cred că prima persoană care va intra în casă de Anul Nou va aduce fie noroc, fie ghinion. Anul cel nou va fi norocos dacă această persoană este un bărbat brunet, care aduce un dar.

    Pâine pentru spiritele bune

    În Danemarca în noaptea de Anul Nou, farfuriile sparte de uşile caselor sunt semn de prietenie. Cu cât sunt mai multe farfurii sparte de uşă, cu atât gazda are mai mulţi prieteni.

    Dacă hinduşii obişnuiesc să facă desene din pudră colorată în faţa casei, la începutul noului an, pentru a-şi întâmpina rudele sau prietenii şi a avea noroc, în Irlanda, oamenii bat cu un colţ de pâine în pereţi şi pe la uşi pentru a alunga ghinionul. Astfel, sunt chemate în casă spiritele bune. În plus se descuie uşa pentru ca şi membrii familiei care au decedat să poată intra, pentru aceştia punându-se scaune în plus la masa de Anul Nou. 

    Plumb şi oase de peşte

    Plumbul este considerat norocos de germani, iar în noaptea de Anul Nou există obiceiul de a se turna metalul topit într-un vas cu apă. Astfel, formele ciudate care se formează pot prezice viitorul: cele rotunde sunt simbol pentru noroc în următorul an, inima simbolizează căsnicia, o ancoră indică nevoia de ajutor, iar o cruce reprezintă moartea cuiva drag. Un obicei pe cale de dispariţie este legat de şira peştelui mâncat la masa de Revelion. Ca să aibă noroc de bani tot anul, oaspeţii “fură” de la masă oasele de peşte.

    În Spania, de Anul Nou este bine să mănânci câte o boabă de strugure la fiecare dintre cele 12 bătăi ale ceasului care vestesc trecerea în noul an, acestea reprezentând dorinţe pentru fiecare lună a anului următor. De asemenea, pentru mirese, noaptea de Anul Nou reprezintă ocazia de a-şi strecura verigheta în cupa de şampanie şi de a ciocni. Un obicei similar există şi în Portugalia, cu diferenţa că aici sunt preferate smochinele. Astfel, în noaptea dintre ani, trebuie înghiţite 12 smochine, care simbolizează 12 dorinţe pentru anul ce vine.
     
    Petrecerile de uitat anul
     
    În Suedia se ascund răvaşe şi mici surprize în desertul servit în noaptea de Revelion care se spune că aduc noroc. Astfel, o budincă de orez poate avea în ea o alună, iar cel care o găseşte va avea noroc tot anul următor.
     
    Pentru japonezi, Anul Nou, numit “Oshogatsu”, este una dintre cele mai importante sărbători şi un simbol al înnoirii. În decembrie, sunt organizate “petreceri de uitat anul” sau “Bonenkai”, prin care oamenii lasă în urmă problemele şi grijile anului pe cale să se încheie şi se pregătesc pentru un nou început. Neînţelegerile şi animozităţile sunt uitate.
     
    Pe 31 decembrie, la miezul nopţii, familiile merg la cel mai apropiat templu pentru a împărţi saké (băutură tradiţională, n.r.) şi pentru a asista la cele 108 lovituri de gong care anunţă trecerea în noul an (această cifră reprezintă numărul păcatelor acumulate într-un suflet de-a lungul anului, iar loviturile de gong simbolizează alungarea păcatelor unul câte unul şi purificarea sufletelor). Pe 1 ianuarie, copiii primesc otoshidamas – mici cadouri cu bani înăuntru.
     

  • Cum vrea Uber să atragă clienţi într-un oraş unde vârsta medie a unui pasager este de cel puţin 70 de ani

    Uber Technologies a dezvoltat o strategie atipică într-un oraş mic aflat pe o coastă a Mării Japoniei. Potrivit Bloomberg, vârsta medie a unui pasager Uber din Tangocho, a cărui populaţie este de 5.914 persoane, este de cel puţin 70 de ani. Chiar mai ciudat decât atât este că majoritatea clienţilor mai în vârstă nu au un telefon inteligent, astfel că locuitorii acestui oraş sunt nevoiţi să sune pe cineva care are un astfel de dispozitiv pentru a putea fi luaţi cu o maşină a Uber.

    Aceasta nu este o piaţă tipică pentru compania americană – obişnuită să intre pe pieţe mari din toată lumea, pline cu mileniali cu gadgeturi.

    În aceste condiţii, succesul lui Uber în oraşul abandonat este modest – odinioară acesta furniza materialele pentru chimono-urile din vechea capital japoneză Kyoto, aflată la trei ore distanţă cu autobuzul. Decenii de depopulare au lăsat Tangocho cu o populaţie îmbătrânită. Există o singură linie de autobuz care duce spre acest oraş, care îşi face drum prin traseul stâncos o data pe oră, făcând din ce în ce mai greu pentru rezidenţi să îşi ducă la îndeplinire comisioanele zilnice.

    ”Uber devine din ce în ce mai important pentru mine”, spune Miyoshi Azuma, o locuitoare a oraşului care are 84 de ani. După ce soţul ei a murit, ea nu şi-a reînnoit permisul de conducere, astfel că fără Uber, izolarea ei ar fi iminentă. ”Fiii mei îmi spun să conduc atent – ar fi îngrozitor dacă aş cauza un accident la vârsta aceasta.”

    Tangocho este unul dintre cele două locuri din Japonia în care aplicaţia Uber poate fi folosită de un şofer în regim part time – un serviciu cunoscut drept UberX în Statele Unite ale Americii şi UberPop în Europa.

    Acest lucru se întâmplă fiindcă în Japonia serviciile de ride-sharing sunt permise doar în locuri prea mici pentru ca transportul public să fie susţinut.  În restul Japoniei, doar şoferii cu licenţe de taxiuri pot furniza astfel de servicii, lăsând astfel serviciile Uber din Tokyo în urmă spre comparaţie cu cele din San Francisco, Londra sau Mexic.

    Jurnaliştii Bloomberg remarcă faptul că Uber este plină de surprize zilele acestea – din anul în care a fost fondată, 2009, CEO-ul companiei, Travis Kalanick a capitulat rareori în faţa unor bătălii – fie că a fost vorba de francizele de taxi sau guvernele diferitelor ţări în care compania este prezentă.

    În august anul acesta, Uber a cedat compania din China lui Didi Chuxing, cel mai mare rival al companiei de pe respectiva piaţă, după ce a pierdut mai mult de două miliarde de dolari în doi ani.

    Până acum, Kalanick i-a permis lui Masami Takahashi, preşedintele din Japonia al Uber, libertatea de a creşte serviciile Uber în afara centrelor metropolitan importante. Dacă această strategie va avea succes, Tangocho ar putea deveni un model pentru cucerirea locurilor din provincie de către Uber, oferind astfel companiei prilejul de a asalta premiul cel mare al Japoniei: piaţa de servicii de taxi de 1, 73 de trilioane de yeni (cca. 17 miliarde de dolari). 

     

  • Cum vrea Uber să atragă clienţi într-un oraş unde vârsta medie a unui pasager este de cel puţin 70 de ani

    Uber Technologies a dezvoltat o strategie atipică într-un oraş mic aflat pe o coastă a Mării Japoniei. Potrivit Bloomberg, vârsta medie a unui pasager Uber din Tangocho, a cărui populaţie este de 5.914 persoane, este de cel puţin 70 de ani. Chiar mai ciudat decât atât este că majoritatea clienţilor mai în vârstă nu au un telefon inteligent, astfel că locuitorii acestui oraş sunt nevoiţi să sune pe cineva care are un astfel de dispozitiv pentru a putea fi luaţi cu o maşină a Uber.

    Aceasta nu este o piaţă tipică pentru compania americană – obişnuită să intre pe pieţe mari din toată lumea, pline cu mileniali cu gadgeturi.

    În aceste condiţii, succesul lui Uber în oraşul abandonat este modest – odinioară acesta furniza materialele pentru chimono-urile din vechea capital japoneză Kyoto, aflată la trei ore distanţă cu autobuzul. Decenii de depopulare au lăsat Tangocho cu o populaţie îmbătrânită. Există o singură linie de autobuz care duce spre acest oraş, care îşi face drum prin traseul stâncos o data pe oră, făcând din ce în ce mai greu pentru rezidenţi să îşi ducă la îndeplinire comisioanele zilnice.

    ”Uber devine din ce în ce mai important pentru mine”, spune Miyoshi Azuma, o locuitoare a oraşului care are 84 de ani. După ce soţul ei a murit, ea nu şi-a reînnoit permisul de conducere, astfel că fără Uber, izolarea ei ar fi iminentă. ”Fiii mei îmi spun să conduc atent – ar fi îngrozitor dacă aş cauza un accident la vârsta aceasta.”

    Tangocho este unul dintre cele două locuri din Japonia în care aplicaţia Uber poate fi folosită de un şofer în regim part time – un serviciu cunoscut drept UberX în Statele Unite ale Americii şi UberPop în Europa.

    Acest lucru se întâmplă fiindcă în Japonia serviciile de ride-sharing sunt permise doar în locuri prea mici pentru ca transportul public să fie susţinut.  În restul Japoniei, doar şoferii cu licenţe de taxiuri pot furniza astfel de servicii, lăsând astfel serviciile Uber din Tokyo în urmă spre comparaţie cu cele din San Francisco, Londra sau Mexic.

    Jurnaliştii Bloomberg remarcă faptul că Uber este plină de surprize zilele acestea – din anul în care a fost fondată, 2009, CEO-ul companiei, Travis Kalanick a capitulat rareori în faţa unor bătălii – fie că a fost vorba de francizele de taxi sau guvernele diferitelor ţări în care compania este prezentă.

    În august anul acesta, Uber a cedat compania din China lui Didi Chuxing, cel mai mare rival al companiei de pe respectiva piaţă, după ce a pierdut mai mult de două miliarde de dolari în doi ani.

    Până acum, Kalanick i-a permis lui Masami Takahashi, preşedintele din Japonia al Uber, libertatea de a creşte serviciile Uber în afara centrelor metropolitan importante. Dacă această strategie va avea succes, Tangocho ar putea deveni un model pentru cucerirea locurilor din provincie de către Uber, oferind astfel companiei prilejul de a asalta premiul cel mare al Japoniei: piaţa de servicii de taxi de 1, 73 de trilioane de yeni (cca. 17 miliarde de dolari). 

     

  • Cutremurul de 5,3 grade din Vrancea a avut ”un mecanism destul de ciudat”. Explicaţiile directorului INFP

    Cel mai mare cutremur din acest an, din România, s-a înregistrat sâmbătă dimineaţa, la ora 2:11, a avut 5,3 grade pe scara Richter. Cutremurul s-a produs în zona seismică Vrancea la adâncimea de 91,6 km.

    Seismul cu magnitudinea de 5,3, care s-a produs în noaptea de 24 septembrie, a fost ”destul de semnificativ ca magnitudine” şi a avut un mecanism destul de ciudat, a declarat directorul general al Institutului pentru Fizica Pământului, Constantin Ionescu.

    Vezi aici de ce seismul a avut ”un mecanism destul de ciudat”. Explicaţiile directorului INFP