Tag: Citigroup

  • Se vinde totul? Ce se va întâmpla cu activele Fondului Proprietatea

    Este vorba despre Enel Distribuţie Banat şi Dobrogea (câte 24% din acţiuni), E.ON Moldova Distribuţie, Electrica Distribuţie Muntenia Nord, Transilvania Nord, Transilvania Sud şi Furnizare (câte 22%), E.ON Energie (13%), E.On Gaz Distribuţie, Enel Distribuţie Muntenia, Enel Energie Muntenia, Enel Energie şi GDF Suez Energy (câte 12%). Valoarea totală a participaţiilor Fondului este de 527,6 mil. euro. Mandatul oferit Citigroup “este în concordanţă cu unul dintre obiectivele noastre cheie, acela de a reduce ponderea companiilor nelistate din portofoliul Fondului”, a explicat Grzegorz Konieczny, managerul de fond al FP.

    Mihai Căruntu, analist al BCR, explica în analiza din ianuarie consacrată Fondului Proprietatea că lichiditatea portofoliului FP este mult mai scăzută decât a unui fond de private equity comparabil, întrucât “FP este ţinut captiv de aceste societăţi nelistate, controlate în principal de stat, ceea ce întreţine un management discreţionar. Acesta este un motiv pentru care e de înţeles că acţiunile se tranzacţionează la un discount mai mare faţă de valoarea unitară a activului net decât pentru cele mai multe fonduri listate de private equity cu expunere la economiile mature”. Prin urmare, afirma Căruntu, elementul esenţial pentru o scădere a discountului îl reprezintă, în opinia lui Căruntu, listarea Romgaz, a Hidroelectrica şi, într-o măsură mai mică, a Nuclearelectrica.

    Acţiunile FP se tranzacţionează în prezent la un preţ de 0,58 lei/titlu, faţă de o valoare unitară a activului net de 1,1290 lei la 31 ianuarie.

    Fondul speculativ american Elliott Associates, cel mai mare acţionar al FP, a propus anterior ca banii rezultaţi din vânzare să fie viraţi acţionarilor, alături de banii din vânzarea de către Templeton a participaţiilor FP la companiile listate sau în curs de listare (Petrom, Romgaz, Hidroelectrica sau Nuclearelectrica).

    City of London Investment Management Limited, un alt acţionar semnificativ, a anunţat în această săptămână că e de acord cu Elliott Associates ca mandatul Franklin Templeton să fie schimbat astfel încât administratorul să fie încurajat să vândă activele şi să distribuie banii rezultaţi ca dividende speciale către acţionari. Argumentul ar fi că FP este prea mare raportat la cererea de acţiuni, astfel încât o reducere a portofoliului ar reduce discountul cu care sunt tranzacţionate acţiunile.

    Totuşi, notează analiştii BCR, City of London nu susţine o vânzare agresivă a activelor, astfel încât substanţa Fondului ca principal vehicul de investiţii pe piaţa românească de capital să nu fie sever afectată. Propunerile acţionarilor vor fi dezbătute la AGA din 4 aprilie.

  • BNR şi-a atins ţinta de inflaţie. Cât timp vor mai scădea preţurile?

    Vlad Muscalu, economist-şef al ING Bank România, se aşteaptă ca dezinflaţia să continue în prima parte a lui 2012, până în apropiere de 1,5% anual pe parcursul trimestrului al doilea, având în vedere că inflaţia de bază (măsura CORE3) a încetinit până la 2,4% de la valoarea precedentă de 2,6%. Consecinţa ar fi că BNR şi-ar putea permite să reducă dobânda de politică monetară cu încă 0,25%, adică la 5,50%, la şedinţa din din 2 februarie a consiliului politică monetară al băncii.

    Mai puţin optimişti, analiştii Citigroup cred că perspectiva dezinflaţiei pentru lunile următoare e ceva mai incertă, ţinând cont de posibilitatea unor ajustări noi ale preţurilor administrate şi a unei inversări în tendinţa de ieftinire a produselor alimentare.

  • Citigroup va concedia 4.500 de angajaţi, din cauza situaţiei “fără precedent”

    Directorul general al grupului, Vikram Pandit, a declarat că banca va înregistra în trimestrul al patrulea un cost excepţional de 400 milioane de dolari legat de reducerile de personal, sumă care include plăţi compensatorii acordate angajaţilor disponibilizaţi. Citigroup, a treia mare bancă americană după active, avea circa 267.000 de angajaţi la finele lunii septembrie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mario Draghi şi Mugur Isărescu, mai preocupaţi de creşterea economică decât de inflaţie

    Pentru BCE, decizia de scădere a dobânzii, unanim lăudată de analişti, este prima luată de italianul Mario Draghi în calitate de nou preşedinte al băncii, după încheierea mandatului lui Jean-Claude Trichet, care a fost criticat că preferă să pună pe primul plan combaterea inflaţiei, trecută de pragul de 2% , şi nu stimularea economiei prin scăderea dobânzii.
    Pentru BNR, decizia este prima modificare de dobândă din mai 2010 şi contrazice estimările analiştilor români şi străini care credeau că riscul regional (de fugă a capitalurilor şi depreciere a leului din cauza crizei greceşti) va determina BNR să nu modifice dobânda până la anul.

    Interesant este că, de unde era criticată înainte că nu reduce dobânda ca să dea un impuls economiei, BNR şi-a atras de data aceasta criticile unor analişti străini, în speţă ale celor de la Citigroup, care consideră că e vorba de o mişcare prematură, atâta vreme cât îngrijorările legate de riscul grecesc sunt în creştere şi s-au manifestat deja în presiunile de depreciere a leului determinate de fuga investitorilor de activele considerate, cu temei sau nu, riscante.

    Analiştii de la Citigroup cred că ar fi fost mai prudent ca BNR să amâne până în 2012 micşorarea dobânzii, pentru că potenţialele beneficii asociate cu tăierea de acum a dobânzii cu 0,25% sunt mai mici decât riscurile. Pe de o parte este vorba de creşterea riscurilor de depreciere a leului, ceea ce ar complica peisajul economic în general, având în vedere ponderea mare a creditelor în valută în România. Pe de altă parte este vorba de riscul unor ajustări suplimentare ale preţurilor administrate din economie şi de o posibilă inversare a tendinţei de ieftinire a mărfurilor alimentare, astfel încât perspectiva de inflaţie este incertă, spun ei. “Dacă aceste riscuri se vor materializa, reducerea dobânzii de către bancă ar putea să-i afecteze credibilitatea de luptător contra inflaţiei”, apreciază analiştii băncii americane.

  • Cum se poate apăra România de criza grecească şi de riscurile anului electoral

    Deşi prezenţa relativ mare a băncilor greceşti în România (cca 16% din active) reprezintă un risc important, factorii care limitează pericolul de contagiune din partea crizei datoriilor greceşti sunt următorii:

    1) în ciuda îngrijorărilor de până acum, nu există semne vizibile de tensiune, în forma unor retrageri de fonduri din subsidiarele româneşti ale băncilor din statele periferice ale zonei euro sau ieşiri de capital

    2) băncile din România cu capital grecesc nu deţin portofolii semnificative de obligaţiuni suverane elene şi au o expunere redusă în raport cu alte entităţi greceşti

    3) BNR, care se poate baza pe asistenţa financiară externă la nevoie (în virtutea acordului preventiv cu FMI) este bine poziţionată spre a limita riscurile în cazul unui şoc.

    Cu toate acestea, notează analiştii Citi, “este limpede că apetitul investitorilor pentru activele româneşti va rămâne limitat până ce problema Greciei se va clarifica, respectiv până ce apetitul global pentru risc îşi va reveni”.

    Ilker Domac şi Gultekin Isiklar, cei doi analişti ai Citi care se ocupă în mod curent de România, au venit la Bucureşti în perioada 15-16 septembrie, unde s-au întâlnit cu oficiali ai BNR, ai Consiliului Fiscal, ai instituţiilor financiare internaţionale şi cu analişti independenţi.

    Domac şi Isiklar adaugă că perspectiva de inflaţie pentru lunile următoare “s-a îmbunătăţit considerabil, graţie unei recolte bune interne şi scăderii preţurilor internaţionale ale materiilor prime agricole”, singurul factor care ar putea umbri peisajul fiind riscurile aduse de anul electoral. Citi se aşteaptă ca inflaţia la finele anului să fie de circa 4,5%, deşi e posibil chiar să fie şi mai redusă, dacă alimentele se ieftinesc în continuare. Pentru 2012, Citi estimează o inflaţie puţin sub 4% la sfârşitul anului, rezultatul urmând să fie influenţat de mersul crizei greceşti şi de impactul ei asupra leului.

    În prezent, în privinţa leului “nu există îngrijorări majore”, având în vedere “performanţa puternică a exporturilor, ajustarea remarcabilă a deficitelor externe, existenţa programului cu UE şi FMI, voinţa BNR de a evita o depreciere puternică a leului şi faptul că dispune de resursele adecvate pentru a apăra moneda”. Având în vedere însă tensiunile din zona euro, Domac şi Isiklar estimează un nivel al cursului leu-euro de circa 4,25 pentru sfârşitul anului în curs.

    Analiştii Citigroup estimează, de asemenea, că BNR va amâna pentru 2012 orice reducere a dobânzii de politică monetară, din cauza riscurilor crizei greceşti şi a nivelului ridicat al aversiunii faţă de risc în rândul investitorilor.

    În privinţa deficitului bugetar, Guvernul se va încadra anul acesta în ţinta de 4,4% din PIB (calcul ESA), însă încadrarea anul viitor în ţinta de 3% va fi dificilă, din cauza anului electoral. “Totuşi, deşi ne aşteptăm la anumite măsuri populiste moderate, nu e de anticipat o campanie masivă de cheltuieli preelectorale, având în vedere existenţa programului susţinut de FMI şi UE”.

  • Şi dacă se sparge zona euro?

    Spre ce anume se îndreaptă acum discuţiile relevante despre viitorul UE o arată, între altele, chiar declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, un barometru foarte bun pentru cine vrea să urmărească direcţia din care bate vântul în sfera de decizie a Uniunii: în primăvară, înainte de semnarea Pactului Euro Plus, preşedintele spunea că nu e de acceptat impunerea unei fiscalităţi unitare la nivel european, propusă pe atunci de Germania, pentru că ea va dezavantaja statele cu impozite mai mici, între care şi România; acum însă declară că “va trebui să înghiţim pastila” fixării de la Bruxelles a unui nivel unic de TVA sau de impozit pe profit, drept componentă necesară a viitorului concept de State Unite ale Europei, “dacă vrem ca Europa să fie viabilă în faţa procesului de globalizare”.

    Ceea ce s-a întâmplat peste vară pe pieţele financiare şi ameninţarea unei recăderi în recesiune globală pare într-adevăr să fi strâns rândurile în Europa şi să fi înmuiat rezistenţa – dacă nu faţă de ideea unui guvern european unic, măcar faţă de ideea de solidaritate europeană (studiul “Transatlantic Trends” al Marshall Fund, de săptămâna trecută, arată că în ţări ai căror cetăţeni se declară în proporţia cea mai mare afectaţi de criză – Bulgaria, România – ponderea celor favorabili UE şi încrezători în Europa unită a rămas la cotele cele mai înalte, iar 60% dintre europeni consideră acceptabil ca ţările lor să contribuie la un fond comun de salvare a ţărilor cu probleme bugetare). Faţă de primăvară, cea mai importantă noutate de percepţie este aceea că pentru ţările din afara zonei euro devine din ce în ce mai greu să facă faţă turbulenţelor de pe pieţe şi concurenţei globale, astfel încât opţiunea pentru ele este “efortul de a adera cât mai rapid la zona euro” (Leonard Orban, ex-comisar european), cu conştiinţa că “dacă zona euro se rupe, UE nu va putea supravieţui” (Jacek Rostowski, ministrul de finanţe al Poloniei).

    Până aici toate bune şi frumoase; problema ţine însă de procesul de decizie şi de felul cum liderii comunică deciziile cetăţenilor şi cum înţeleg să câştige sprijinul acestora. Pe de o parte, evoluţia spre un guvern federal al Europei sau spre o “confederaţie a europenilor”, evocată zilele trecute de şeful Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, e prezentată ca o sperietoare, dintr-o perspectivă punitivă, cu argumentul că dacă guvernele din zona euro nu sunt în stare să adopte măsuri corecte de disciplinare a finanţelor publice, atunci ar trebui să intervină o instituţie supranaţională.

    Acelaşi rol de sperietoare îl are şi multcitatul studiu al băncii elveţiene UBS, publicat în urmă cu două săptămâni (şi popularizat chiar de Rostowski, a cărui ţară deţine preşedinţia curentă a UE), conform căruia spargerea zonei euro ar însemna nu numai costuri economice mult mai mari decât cele implicate de salvarea “verigilor slabe” (între 6.000 şi 11.500 de euro pe cap de locuitor numai în primul an, în comparaţie cu 1.000 de euro în total în cazul salvării ţărilor cu probleme), dar şi costuri politice, întrucât autoritatea Europei pe scena internaţională ar dispărea şi ar apărea riscuri de război civil ori de ascensiune a unei guvernări autoritare sau militare.

    Pe de altă parte, indecizia care domină la vârful UE induce la rândul ei confuzie şi teamă tocmai în rândul cetăţenilor ce ar trebui să aibă încredere în politicile publice pe care sunt chemaţi să le susţină, mai ales când cetăţenii constată că povara crizei nu e distribuită corect. Ultimul exemplu: preşedintele Eurogrupului, Jean-Claude Juncker, susţine emiterea de euroobligaţiuni ale zonei euro, pe motiv că numai aşa poate fi restabilită încrederea investitorilor; cancelarul german Angela Merkel combate ideea, argumentând că eurobondurile comune nu au sens în peisajul fiscal dezechilibrat din prezent. “Există apeluri de a emite eurobonduri înainte ca statele din sudul Europei să-şi pună ordine în finanţe, ceea ce ar recompensa statele nedisciplinate din sud în detrimentul statelor disciplinate din nord”, a comentat Valentin Lazea, economistul-şef al BNR, cu ocazia recentelor conferinţe ale BCR de la Mamaia.

    În opinia personală a lui Lazea, pentru problemele actuale s-au aplicat patru mari soluţii eronate, la fel de generatoare de hazard moral. Pe toate le-am văzut la lucru, cu efectele lor cu tot: politici monetare laxe, favorabile datornicilor şi descurajatoare pentru economisire, cu dobânzi de politică monetară sub rata inflaţiei (România este printre foarte puţinele ţări UE unde dobânda centrală este peste inflaţie, alături de Ungaria, Polonia şi Slovenia), politici fiscale laxe, care aruncă povara plăţii datoriilor asupra generaţiilor viitoare (Lazea a citat butada lui Keynes, “Pe termen lung, toţi vom fi morţi”), politica SUA de a-şi rezolva problemele interne prin tiparniţa de bani şi exportul de inflaţie în toată lumea, cu efecte distructive mai ales în pieţele emergente, unde ponderea alimentelor şi a energiei e mai mare în coşul de consum şi, poate mai evident decât toate, salvarea multor bănci cu probleme prin apelul la fonduri bugetare, “care îi recompensează pe bancherii imprudenţi şi îi penalizează pe toţi plătitorii de taxe”.

    Vezi aici rezultatele testului de stres bancar din Europa

    Valentin Lazea consideră, în schimb, că erorile trecutului trebuie să fie plătite tot de cei care le-au cauzat şi nu transferate “prin politici mioape” asupra terţilor, numai că pentru ca aceasta să se întâmple, ar fi nevoie de “o schimbare majoră a atitudinii publicului, care nu poate avea loc fără un leadership puternic”. Iar leadership nu înseamnă genul de sperietoare descris mai sus, ci capacitatea liderilor de a aplica politici raţionale, acceptabile moral pentru cetăţeni. În opinia economistului-şef al BNR, acestea ar include interzicerea plăţii de bonusuri, creşteri de salarii şi dividende pentru băncile salvate cu banii contribuabililor atâta vreme cât băncile nu şi-au plătit datoria faţă de state, încetarea politicilor de subvenţii nesustenabile pentru populaţie şi companii prin care generaţia actuală îndatorează generaţiile viitoare, întărirea politicilor monetare pentru stimularea economisirii atunci când creşterea economică se va consolida şi chiar lăsarea la discreţia pieţelor de capital a statelor “incapabile sau lipsite de voinţa de a se reforma”.

    Lazea a prezentat inclusiv o “regulă de aur” a unui guvern prudent din punct de vedere macroeconomic, care s-ar ghida după un şir simplu de cifre: să nu depăşească 2% rată a inflaţiei, 3% deficit bugetar consolidat, 4% creştere anuală a PIB, 5% deficit de cont curent, 6% creştere a salariilor în sectorul bugetar şi 7% rată a şomajului.


    Dacă nu e previzibil în ce măsură Europa va avea parte de un astfel de leadership, analiştii Citigroup apreciază că mai previzibilă decât atitudinea guvernelor este cea a pieţelor financiare, unde se înfruntă constant două categorii opuse de investitori, a căror încercare de a influenţa guvernele să acţioneze în funcţie de interesul lor va domina peisajul economic mondial şi în următorii câţiva ani.

    Punctul comun al celor două categorii e că niciuna nu doreşte intrarea în incapacitate masivă de plată a unor state, însă în rest interesele lor sunt opuse: deţinătorii de portofolii mari de obligaţiuni – “bond vigilantes” – presează guvernele să aplice politici de natură să majoreze câştigurile din obligaţiuni şi să garanteze rambursarea acestora, în timp ce deţinătorii de portofolii mari de acţiuni – “equity vigilantes” presează guvernele să menţină politici favorabile majorării câştigurilor din acţiuni.

    Mai clar, politicile dorite de primii determină austeritate bugetară şi, potenţial, deflaţie; politicile dorite de a doua categorie determină inflaţie (“relaxările monetare cantitative” de genul celor aplicate de Rezerva Federală) şi limitează potenţialul companiilor de a crea locuri de muncă (prin mai puţină implicare a autorităţilor de reglementare în fuziuni şi achiziţii ori în alocarea resurselor companiilor spre distribuirea de dividende sau răscumpărări de acţiuni făcute cu scopul de a creşte preţul acţiunilor).

  • Citigroup a lansat o aplicaţie pentru plăţi mobile destinată companiilor

    Aplicaţia, compatibilă cu cele mai cunoscute tipuri de telefoane mobile, oferă clienţilor acces la funcţiile tranzacţionale de bază ale platformei CitiDirect Online Banking.

    CitiDirect BE Mobile reprezintă o alternativă mobilă pentru platforma bancară CitiDirect, disponibilă până acum pe computer sau laptop, atât pentru autorizarea plăţilor, cât şi pentru primirea notificărilor. Aplicaţia presupune utilizarea CitiDirect SafeWord Card, un sistem ce permite băncii să autentifice şi să autorizeze clientul pe baza aceleiaşi proceduri de securitate ca şi pentru platforma CitiDirect. Clienţii primesc notificări prin SMS, ca o alternativă a notificărilor standard prin e-mail.

    “În virtutea strategiei noastre bazate pe tehnologie şi inovaţie digitală, valorificăm funcţionalităţile telefonului mobil pentru a oferi clienţilor persoane juridice un instrument de plată flexibil”, a declarat Sebastian Kucharek, directorul departamentului Global Transaction Services la Citibank România.

    Global Transaction Services, o divizie a departamentului Institutional Clients Group al Citi, oferă produse şi servicii de gestiune a lichidităţilor, de finanţare comercială şi custodie pentru companii, instituţii financiare şi organizaţii din sectorul public. Cu o reţea globală ce acoperă peste 100 de ţări, departamentul Global Transactions Services al Citi are peste 65.000 clienţi. La sfârşitul trimestrului al doilea, volumul mediu al pasivelor a fost de 365 miliarde de dolari, iar cel al activelor aflate în custodie de 13.500 miliarde de dolari.

  • Un fost vicepresedinte al Citigroup, acuzat de deturnarea a 19 mil.dolari din conturile bancii

    Foster, in varsta de 35 de ani, a fost arestat duminica pe
    aeroportul John F. Kennedy din New York, la intoarcerea dintr-o
    calatorie in Thailanda, si a fost acuzat de frauda bancara,
    potrivit unui comunicat al procuraturii americane. Bancherul este
    acuzat ca a transferat bani din diverse conturi deschise la
    Citiogroup catre contul de lichiditati al bancii si ulterior catre
    un cont al sau la o alta banca. “Acuzatul se pare ca si-a folosit
    cunostintele despre operatiunile bancii pentru a comite aceasta
    infractiune”, se arata in comunicat. Citigroup afirma ca a informat
    autoritatile imediat ce a descoperit tranzactiile suspecte.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Divortul lui Tiger Woods ar putea fi cauza aprecierii coroanei suedeze – Citigroup

    Pietele monetare au fost afectate de o nervozitate ridicata
    marti, insa traderii au fost destinsi de o nota a Citigroup care
    sugereaza ca intelegerea de divort a lui Tiger Woods ar putea fi
    cauza aprecierii coroanei, se arata intr-un material postat de un
    jurnalist Wall Street Journal (WSJ) pe blogul cotidianului
    american.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Joia neagra la bursa din New York, sau comedia erorilor

    Investitorii au vandut de-a valma actiuni, intr-o zi in care s-a
    conturat cu neobisnuita vigoare ideea ca marile grupuri bancare,
    care abia isi revin dupa criza financiara din 2008, ar fi grevate
    de riscul expunerii pe Grecia si pe alte “verigi slabe” ale zonei
    euro – Spania sau Portugalia, riscand deci o a doua cadere,
    similara celei de atunci.
    Indicele
    S&P a pierdut 3,27%, iar Nasdaq 3,44%. Dupa
    caderea Dow Jones cu aproape 1.000 de puncte si raspandirea
    zvonului de “soc si groaza” in media, a reiesit insa ca de fapt o
    mare parte din amploarea prabusirii a fost provocata fie de erori
    tehnice ale sistemului, fie de o greseala a unui trader,
    amplificata apoi de vanzarile pe fond de panica. Spre sfarsitul
    sedintei, bursa si-a revenit, incheind cu o pierdere de 3,21%.

    Primele informatii au vorbit de nereguli tehnice puse pe seama algoritmilor
    sistemului de tranzactionare al bursei, pornind de la evolutiile
    absurde ale catorva actiuni, intre care Procter & Gamble, ale
    carei actiuni au cazut cu aproape 40%, si Accenture, unde pretul a
    ajuns in doar cateva minute de la 40 de dolari la un cent si apoi
    din nou la 40 de dolari. Doi senatori democrati au intervenit imediat, cerand Congresului sa
    investigheze cauzele prabusirii bursei, care ar fi insemnat o
    pierdere de valoare de aproape un trilion de dolari pentru
    actiunile cotate. “Tranzactiile false generate de computere, dupa
    algoritmi opaci, pe care nu-i intelege nici Comisia pentru
    Operatiuni Bursiere, ar trebui analizate atent si incluse sub
    incidenta cadrului de reglementari ale pietei”, a sustinut
    senatorul Edward Kaufman.

    Bursa din New York a comunicat ulterior ca nu s-au semnalat
    erori informatice in sistem in cursul zilei de joi. Atat NYSE, cat
    si bursa Nasdaq au anuntat insa ca vor declara nule o serie de
    tranzactii din dupa-amiaza de joi unde pretul a variat cu peste 60%
    fata de nivelul pietei.

    CNBC, citand surse multiple, a difuzat informatia ca
    unul dintre traderii Citigroup, al treilea grup financiar al SUA, a
    dat gresit un ordin de vanzare, tastand “billion” in loc de
    “milion”. Imediat, Citigroup a anuntat ca investigheaza cazul, dar
    ulterior a declarat ca nu exista nici o dovada ca vreunul dintre
    traderii sai ar fi dat comenzi de vanzare iesite din comun pe
    parcursul sedintei. Comisia pentru Operatiuni Bursiere a anuntat la
    randul ei ca investigheaza ce s-a intamplat.

    Erorile generate de neatentia traderilor sau a altor
    participanti la piata, denumite “fat finger trade”, nu sunt rare si pot fi recunoscute dupa saltul
    sau caderea in mod nejustificat in pretul actiunilor. Fie e vorba
    de tastarea gresita a numarului de titluri pe care cineva vrea sa
    le tranzactioneze (una sau mai multe cifre in plus), fie de
    confuzii (in 2002, un broker a incurcat pretul actiunilor Ryanair
    in euro cu cel in lire si a trimis cotatia in sus cu 61%) sau de
    erori mult mai comice (in 1999, un dealer s-a sprijinit cu cotul de
    tastatura computerului si a plasat din greseala 600 de ordine
    pentru 16.000 de actiuni ale Premier Oil, in valoare de 2,9
    milioane de euro). Niciodata insa efectul n-a fost atat de
    inspaimantator, avand in vedere conjunctura deosebit de tensionata
    din mediul financiar.

    “A fost cumplit. Nu din cauza pierderilor, care au fost
    dureroase, ci fiindca s-a distrus inca un nivel de incredere
    intr-un sistem pe care oamenii se bazeaza ca le protejeaza si le
    inmulteste banii. Evenimente ca acesta nu sunt sfarsitul lumii, dar
    ele afecteaza sever increderea investitorilor, care e inima insasi
    a capitalismului”, noteaza un comentator al MarketWatch.

    Dincolo de problemele din computerele bursei americane, aversiunea la risc a crescut insa mod real pe toate
    pietele, inclusiv in Europa si Asia, reflectata nu numai in
    evolutia indicilor bursieri, ci si in cresterea costului
    contractelor de asigurare contra riscului de default (CDS) pentru
    Grecia, Spania, Portugalia, Italia si a randamentelor la
    obligatiuni. Spania a platit cea mai mare prima pentru obligatiuni
    nou emise din ultimii doi ani, obtinand un randament mediu de 3,53%
    pentru emisiunea in valoare de 2,35 miliarde de euro lansata joi,
    cu 72 de puncte de baza peste cel al emisiunii de acum o luna
    (ambele au scadenta la cinci ani).

    Pietele par a face ureche surda in continuare la orice stire
    pozitiva, absorbind orice poate sa semene a veste proasta. Faptul
    ca parlamentul de la Atena a aprobat joi planul de masuri de austeritate
    de 30 de miliarde de euro pentru urmatorii trei ani, in ciuda
    temerilor ca opozitia il va bloca, a fost mult mai putin vizibil in
    presa financiara decat continuarea protestelor de strada din jurul
    parlamentului elen, desfasurate de data aceasta insa fara victime
    sau violente notabile.