Tag: cheltuiala

  • Fiecare român a alocat doar 2 lei pe lună pentru educaţie, dar a lăsat 10 lei în cafenele şi restaurante

    Educaţia este ultima pe lista de priorităţi a românilor, care au alocat acestui domeniu doar 0,2% din totalul cheltuielilor lunare de consum, în vreme ce mai mult de o treime s-au îndreptat către produse agroalimentare şi băuturi nealcoolice, după cum arată un studiu al Institutului Naţional de Statistică (INS) privind nivelul de trai.

    Datele sunt aferente tri­mes­trului al treilea din 2015, respectiv lunilor iulie-septembrie.

    La un nivel mediu al cheltu­ielilor de consum pe gospodărie de 2.351 de lei, înseamnă că într-o gospodărie s-au alocat aproape 5 lei lunar pentru educaţie, media pe cap de locuitor fiind de nici 2 lei, în contextul în care o gospodărie numără 2,6 locuitori, iar cheltuiala medie per capita este de 886 de lei.

    În schimb, românii au cheltuit mai mulţi bani pentru ieşirile în oraş, acelaşi studiu arătând că un român a alocat, în medie, aproape 10 lei pentru distracţie şi viaţă socială, bani direcţionaţi către hoteluri, cafenele şi restaurante, adică un procent de 1,1% din totalul cheltuielilor lunare de consum. Pentru cultură şi recreere au revenit 5,9%, ceea ce înseamnă aproximativ 52 de lei pe cap de locuitor pe lună.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Nu o să crezi cât au costat atacurile de la Paris. Unii oameni dau atâţia bani pe o sticlă de şampanie

    Mult mai puţin decât v-aţi imagina: întreaga operaţiune, însemnând arme, explozibili, chiria pentru locuinţe şi cheltuielile de transport înseamnă în jur de 10.000 de euro, conform calculelor NBC News. Specialiştii în antiterorism spun că metodele folosite nu au fost prea sofisticate, iar cea mai mare cheltuială au fost armele AK 47, procurate pe piaţa neagră.

    De altfel, terorismul nu este, în ansamblu, prea scump: cele mai costisitoare au fost atacurile din 11 septembrie, cu costuri între 500.000 şi 700.000 de dolari.

    Operaţiunea care a vizat atacarea ambasadelor SUA din Kenya şi Tanzania, în 1998, cu ajutorul a două camioane încărcate cu explozibil a costat tot cam 10.000 de dolari, dar preţul în vieţi omeneşti a fost mare, peste 200 de persoane fiind ucise.

    Bombardarea navei USS Cole în Yemen, care a dus la pierderea a 17 vieţi, a costat între 5000 şi 10.000 de dolari. Dar un atac sinucigaş în Bali, care a ucis peste 200 de oameni în 2002, a costat 74.000 de dolari, asta pentru că Bali este un resort exclusivist.
    Atacul din 1993 asupra World Trade Center a costat 18.000 de dolari, reprezentând echipamente, maşina, biletele de avion şi costurile de chirie.

    Teroriştii au lăsat, totuşi, facturi neplătite la telefon de 6.000 de dolari.Întorcându-ne la 11 septembrie, trebuie spus că bugetul Al Qaeda era în acel moment de 35 de milioane de dolari, dar teroriştii au fost chibzuiţi, pentru că au dat înapoi organizaţiei, cu o zi înainte de atacuri, 26.000 de dolari.

  • Câţi bani iţi trebuie dacă vrei să iţi petreci vacanţa în Dubai

    Pachetele turistice pentru Dubai au un preţ care porneşte de la 495 de euro, iar cheltuiala medie pentru o vacanţă în acest oraş al luxului este de 700 de euro de persoană pentru un sejur de o săptămână, potrivit Christian Tour. Cererea pentru vacanţe în Dubai a explodat în ultimii doi ani, în 2014 înregistrându-se creşteri de 200% faţă de anul anterior, transmit reprezentanţii aceleiaşi surse.  

    „În ultimii ani, Dubai şi Emiratele Arabe Unite au devenit o destinaţie tot mai interesantă şi pentru turiştii români. Cererea pentru această zonă a început să crească începând din 2013 şi a fost în continuă creştere până în prezent, în anul 2014 înregistrându-se un boom de pasageri. Numărul celor care au plecat prin Christian Tour a crescut în 2014 cu circa 200% faţă de anul anterior. Pentru prima parte a anului 2015, trendul a rămas ascendent”, declară Marius Pandel, CEO Christian Tour.

    Pachetele turistice pentru Dubai pornesc de la 495 de euro şi  cheltuiala medie de 700 de euro de persoană pentru un sejur de o săptămână, Dubaiul devine un lux accesibil pentru turiştii români, prin programele Pegas Holidays, brandul specializat în vacanţe de lux al Christian Tour.

    Prin Pegas Holidays, Christian Tour lansează în acest sezon şase pachete turistice pentru toate categoriile de turişti: Luxul Accesibil, Standard, Senior Voyage, Luxury, Winter Sun şi Revelion 2015-2016. Cei care vor să se bucure de luxul Dubaiului şi al Emiratelor la preţuri mai mici decât media au la dispoziţie programul Luxul Accesibil, care porneşte de la 495 euro de persoană şi include cazare la hoteluri de 3 stele aflate în oraş, pentru 7 nopţi, cu mic dejun inclus. Pachetele Standard încep de la 599 euro şi includ cazare la hoteluri de 4 stele situate în oraş sau pe plajă, cu mic dejun sau demi-pensiune.

    „Hotelurile din Dubai sunt foarte noi, pentru că infrastructura turistică s-a dezvoltat în ultimii 10 ani. De asemenea, multe dintre ele fac parte din lanţuri de hoteluri renumite (Hilton, Sheraton, Marriott, Golden Tulip etc.) şi respectă standardele impuse la nivel mondial. Hotelurile de 3 şi 4 stele sunt cele mai căutate de turiştii din Europa şi America, pentru că sunt echivalente unei categorii superioare din ţările lor de origine. Au servicii foarte bune, camere foarte mari, iar majoritatea au piscină pe acoperiş şi spa în interior”, precizează CEO-ul Christian Tour.

    Din datele celui mai mare tour operator de chartere din România, reiese că turiştii români care călătoresc în Dubai preferă hotelurile aflate în oraş, în apropiere de mall-uri şi de staţiile de metrou. Majoritatea cheltuiesc în jur de 700-750 de euro per sejur şi aleg minim 1-2 excursii opţionale. Printre cele mai căutate sunt turul oraşului Dubai, vizita la Burj Khalifa – cea mai înaltă clădire din lume, un safari în deşert, cu cină şi spectacol tradiţional într-o oază, un prânz sau o cină la Burj al Arab, singurul hotel de 7 stele din lume, o plimbare cu bărcuţele tradiţionale „dhow”. Tarifele pentru excursii variază între 65 şi 175 euro de persoană.

    Perioada preferată a turiştilor români este şi cea ideală de călătorie: decembrie – februarie, când temperaturile sunt foarte plăcute, de circa 24°C. O „Antalya de iarnă”, Dubaiul oferă servicii similare pe nişa resorturilor all inclusive ca staţiunea turcească, din ce în ce mai mulţi români rezervându-şi sejururi şi în mai – iunie la plajă, în Abu Dhabi sau Ras al-Khaimah. Mai mult, proprietarii lanţurilor din Antalya încep să-şi construiască hoteluri pe plajele fine de pe coastele Emiratelor.

    Christian Tour, una din cele mai mari agenţii de turism din România, împreună cu toate companiile din grupul său, a înregistrat în anul 2014 o cifră de afaceri de 62 de milioane de euro, cifră care o clasează în topul agenţiilor de turism din România. Cu o istorie de 18 ani în piaţa de turism autohton, Christian Tour deţine în acest moment 30 de agenţii proprii în toată România, plus o filială la Chişinău şi cca. 168 de angajaţi, rămânând în continuare cel mai mare touroperator pe vacanţe de tip charter din România şi  lider de piaţă pentru numărul de turişti care au ales să călătorească cu acesta.

  • Opinie Mihaela Feodorof: Perpetuum mobile

    MIHAELA FEODOROF
 este Exxecutive Coach şi fondator al Yourway Life&Counseling


    Păstrându-ne în aceeaşi paradigmă, şi anume că dacă nu te îngrijeşti de ceva, sau mai ales de cineva, acesta are propriile limite în a deveni mai bun, ajungem rapid acolo unde ne doare mai tare. La oameni. De la cei mai mici, de care ne ocupăm permanent, oferindu-le informaţiile în diverse forme şi căutând cel mai potrivit cadru în care acesta să se dezvolte, până la cei mai mari.

    Îmi place să aduc exemplele în plan personal, acolo unde fiecare dintre noi rezonăm firesc. Organizaţiile trăiesc pe acelaşi principiu cu familia. Funcţionează după reguli, oamenii sunt ghidaţi de aceleaşi valori, iar unul sau mai mulţi membri ai familiei îşi asumă răspunderea pentru toţi ceilalţi până când aceştia devin capabili să se îngrijească singuri de ei. Membrii echipei sau ai familiei au fiecare un rol definit, iar modul în care aceştia se completează în acţiunile lor are un singur scop. Să le fie bine. Binele de la baza piramidei lui Maslow (psiholog umanist american cunoscut pentru propunerea sa privind bazele teoriei ierarhiei nevoilor umane) sau, în funcţie de stadiul de dezvoltare la care se află, până la vârful acesteia.

    Aşa cum creşti un copil, ca la momentul potrivit să devină adultul responsabil pentru viaţa sa, aşa ar fi firesc să creşti şi membrii unei organizaţii ca ei să devină plusvaloare pentru ea. Orice achiziţie se întreţine, cu costuri mai mari sau mai mici, respectând principiul eficienţei. Altfel, familia sau compania ajung în situaţii dificile, sau de ce să nu le spunem pe nume, faliment sau mizerie. De la aceste evidenţe se pleacă pe drumul strategiilor de dezvoltare. Din nimic nu se obţine nimic. Din demersurile care garantează competenţe, abilităţi şi, nu în ultimul rând, comportamente armonioase se vor măsura frecevent rezultate promiţătoare.

    Sunt omul rezultatelor şi caut mereu cele mai potrivite metode care să mă conducă la obţinerea lor. Am descoperit cu ani în urmă, după mulţi alţii în care am pus la punct programe de training şi bugetele alocate acestora, metoda coachingului. Nu mai este nimic nou de spus despre această modalitate de a antrena minţi, dar nu o să uit ce m-a fermecat la ea şi la cei care au adaptat-o din sport în business. Asigură performanţa. Faptul că antrenorul, coach-ul, nu are alt rol decât acela de a pune în lumină şi de a fructifica capacităţile latente sau chiar neconştientizate ale celui cu care lucrează. Şi îndată ce acestea sunt utilizate în mod curent, rezultatele nu întârzie să apară.

    Miracolul reuşitelor care depăşesc toate aşteptările, plecând de la cel asupra căruia metoda funcţionează şi până la toţi cei care sunt în preajma sa, se bazează pe potenţialul individual. Din acest motiv cred cu tărie că nu oamenii sunt problema oricăror neajunsuri organizaţionale, ci contextul în care aceştia funcţionează. Odată analizat individul, relaţiile acestuia cu ceilalţi şi cadrul în care acesta este funcţional, soluţiile pentru a ajunge la rezultate performante ies la suprafaţă precum uleiul care se separă de apă.

    Întorcându-mă la rolurile asumate în familii, fie ele în sine sau organizaţionale, îmi este greu să nu mă opresc asupra tipului de conducere. Matriarhatul este încă prezent, nu atât din dorinţa, demult stinsă, a egalităţii dintre sexe. Mai degrabă natura umană este cea care evidenţiază iscusinţa femeilor în a creşte membrii familiei. Plecând de la empatia şi capacitatea de a se adapta diverselor situaţii şi până la disponibilitatea de a înţelege şi asculta, selectând ceea ce este esenţial pentru a asigura bunul mers al lucrurilor. Am lucrat deseori cu şefi de companii, desigur, în mare măsură, bărbaţi. Am găsit mereu însă alături de ei femeile care făceau ca exerciţiul lor să fie calibrat cu nevoile organizaţiei. Îmi place la fel de mult să întâlnesc şi doamne care ocupă cel dintâi loc în organizaţii, fără să uite cine sunt. Femeia care vrea să devină sau se comportă ca un bărbat ar putea uita să mulţumească, măcar din priviri, celui al cărui efort a dus la nivel de excelenţă rezultatele. Femeia îşi poate recunoaşte cu graţie limitele şi ştie să ceară cu demnitate ajutorul celui mai capabil. Femeia lider se înconjoară de priceperea şi forţa bărbaţilor, valorizându-le rezultatele, aşa cum o mamă se mândreşte cu fiii săi. 

    În privinţa creşterii, a dezvoltării, a dibăciei cu care găsesc mereu soluţii, femeile sunt la îndemână. Din grija lor, din bătăile lor de inimă, se dezvoltă oameni şi idei care devin proiecte. 

    Ca nimicul să producă rezultate este absolut necesar ca cineva, femeie sau bărbat, să se îngrijească de el, să pună suflet şi să-i ofere lumina, caldura, vorba bună şi sfatul potrivit ca să devină altceva decât nimic.

  • Idei de cadouri. Obrazul subţire cu cheltuială se ţine

    Un exemplu este evenimentul care se desfăşoară pe 15 şi 16 decembrie, la Iconic Food Wine & Design, sub numele Iconic Christmas, adică salon de cadouri fine. La Iconic, vizitatorii vor găsi surprize dulci, produse gourmet, vinuri noi, accesorii, decoraţiuni de Crăciun, obiecte de design semnate de creatori celebri şi idei de cadouri speciale.

    În cadrul salonului de cadouri, seara de sâmbătă, 15 decembrie va fi una specială, cu degustări de vinuri, muzică şi o atmosferă de sărbătoare. Tineri muzicieni, bursieri ai Fundaţiei Principesa Margareta a României vor interpreta la pian, vioară şi voce, o serie de piese de muzică clasică dedicate Crăciunului.

    Produsele cu care vizitatorii îşi vor putea umple coşurile primite la intrarea în locaţie sunt oferite de partenerii evenimentului: ciocolată, dulciuri, panettone de la Neuhaus şi Venchi; dulceţuri de la Les Saveurs d’Yveline; macarons, cupcakes şi ciocolată de la Macarons Madame Lucie; vinuri de la Domeniul Coroanei Segarcea; delicatese de la Valette; tehnologie Bang & Olufsen şi Brion Vega; porţelan Rosenthal de la My House, accesorii de Sonia Argint, bijuterii de la Giulia Nahmany, porţelan pictat manual semnat Una ca Luna, decoraţiuni de Crăciun de la Class Living; aranjamente florale de la Urban Flowers, ceramică de la Jars Ceramistes, Mongolfier, Driade, Richard Ginori, Iittala, Ferm Living, Fornasetti & Bittosi Ceramiche, Areaware; piese de design de la Edra, Floss, Ingo Maurer, Pallucco, Alivar, Molteni &C, Flexform, Ivano Redaelli, Natuzzi, Flou.
    Salonul de cadouri va fi deschis sâmbătă 15 decembrie orele 11.00 – 19.00 şi duminică 16 decembrie de la 11.00 la 17.00. Intrarea este libera.

  • Eden Spa: Un român cheltuie cel mult 1.200 de lei pe luna la spa

    Mai mult de jumătate dintre clienţii români de spa au vârsta cuprinsă între 26 şi 35 de ani, iar 82% dintre aceştia au studii superioare, majoritatea ocupând poziţii de middle şi top management, potrivit unui studiu realizat de Eden Spa, unul dintre cele mai importante spa-uri din România.

    “Din 2005, când am deschis primul centru day spa, percepţia românilor vizavi de astfel de servicii s-a schimbat. În ultimii doi ani, interesul s-a mutat de la înfăţişarea fizică spre sănătate, 75% dintre clienţii spa având drept obiectiv relaxarea, tonifierea şi detoxifierea”, a declarat Liliana Paraipan, directorul general al Eden Spa.

    Eden Spa a avut până în prezent 20.000 de clienţi, dintre care aproximativ 40% bărbaţi.

  • Seful Gral Medical: Sanatatea nu este ca mezelul, nu poti sa amani cheltuiala

    “Sistemul de stat merge in jos si oamenii trebuie sa se indrepte
    undeva. Sanatatea nu este ca mezelul, sa poti sa cumperi mai ieftin
    sau sa mananci paine daca nu au bani”, spune Robert Serban.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Oligarhii, pusi pe cheltuiala

    Intr-o tara in care industria bunurilor de lux devine din ce in ce mai infloritoare, magnatii rusi nu pot decat sa fie unii dintre cei mai trendy consumatori din lume. In afara de a fi la moda, ei constituie o clasa sociala care consuma mult si economiseste putin. La Moscova se organizeaza chiar un targ al milionarilor, la care sunt invitati sa participe cei peste 88.000 de milionari in dolari autohtoni, pentru a-si achizitiona ceasuri scumpe, telefoane mobile cu cristale Swarovski, iahturi si chiar insule. Bogatia rusilor a crescut semnificativ in ultimii ani datorita implicarii lor in afaceri cu petrol si cresterii pretului barilului. Presa internationala ii asemuieste acum pe oligarhi cu seicii opulenti de la sfarsitul anilor ’70, care manifestau acelasi nesat pentru un trai luxos, si ei fiind imbogatiti tot de aurul negru. Targul milionarilor din Moscova a avut anul trecut 25.000 de vizitatori si a adus organizatorilor incasari de peste 600 de milioane de dolari. Rusii au cumparat vile in Dubai, mausuri cu pietre pretioase, ambarcatiuni high end si masini sport. Un targ similar desfasurat la Amsterdam a avut incasari de doar 300 de milioane de dolari. Sociologii spun ca explicatia exploziei consumului ar putea fi si eliberarea din restrictiile regimului comunist, ceea ce i-a facut pe rusi sa cheltuie fara limite.