Tag: CFR

  • CFR Călători va suplimenta numărul vagoanelor în funcţie de aglomeraţia de Paşte

    Pentru pasagerii care vor călători de la Piteşti către Mănăstirea Curtea de Argeş, în data de 8 aprilie, trenurile vor circula după un nou program, respectiv trenulrile Regio 13231 Piteşti (08.30) – Curtea de Argeş (09.19), Regio 13232 Curtea de Argeş (13.30) – Piteşti (14.19). Acestea vor opri în: Piteşti Nord, C.I.L. h., Bascov Hm, Merişani h. şi Băiculeşti h.

    „Recomandăm tuturor pasagerilor planificarea din timp a călătoriei cu trenul. Biletele de tren pot fi achiziţionate cu anticipaţie online pe site-ul CFR Călători, de la automatele XsellKiosk din gări, de la automatele ZebraPay, direct de la casele de bilete din gări şi agenţii de voiaj CFR sau de la distribuitori autorizaţi (agenţii de turism)”, se menţionează în comunicat.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CFR Marfă este blocată financiar între creanţe şi datorii. Sindicatele cer medierea Preşedinţiei

    Pe de-o parte, CFR Marfă este somată să plătească o serie de facturi şi are conturile blocate, iar de cealaltă parte are de încasat sume consistente de la clienţi care se află ori în insolvenţă, ori în faliment, astfel că şi conturile acestora sunt blocate.

    „Din această cauză, a blocării conturilor inclusiv la clienţii de la care trebuie să încaseze bani, societatea CFR Marfă riscă să nu poată plăti salariile celor 7.500 de angajaţi tocmai acum, în pragul Sărbătorilor de Paşte”, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Federaţiei sindicale a Mecanicilor de Locomotivă (FML), Iulică Măntescu. El a precizat că a transmis, zilele trecute, o serie de Scrisori Deschise către preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, dar şi către Preşedinţia României, solicitând adoptarea urgentă a unor soluţii de redresare a situaţiei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şova: Datoria CFR Marfă către CFR SA e de 100 mil. euro, ne aşteptăm la ce e mai rău de la Bruxelles

    „Mă preocupă într-un mod foarte serios faptul că CFR Marfă a acumulat o datorie prea mare, mult prea mare, la CFR (Infrastructură). Eu cred că dacă ar fi fost vorba de un agent privat, acesta nu ar fi putut să ajungă în această situaţie. Sunt preocupat de faptul că o astfel de datorie, de fapt, poate fi tratată şi ca o distorsiune în piaţă, ca un element de concurenţă neloială în raport cu alţi operatori”, a spus Lucian Şova, menţionând ulterior că datoria CFR Marfă către CFR SA „este de 100 de milioane de euro”.

    „Am cerut celor de la CFR Marfă să lichideze datoria pe care o are către CFR (Infrastructură), astfel că ne pregătim pentru ce e mai rău în ceea ce priveşte o decizie de la Bruxelles privind un eventual ajutor de stat”, a mai spus Lucian Şova, în deschiderea unei conferinţe pe teme de infrastructură.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine este bugetarul român cu cel mai mare salariu

    Venită la Bucureşti în luna aprilie a anului trecut cu obiectivul declarat de a câştiga Liga Campionilor cu o echipă românească, Cristina Neagu încasează 101.649 de lei în fiecare lună, echivalentul a 22.000 de euro, anunţă site-ul tolo.ro, care scrie că salariul brut al celei mai valoroase handbaliste a României se ridică la 120.962 de lei pe lună. Remunerată dintr-un buget care se ridică la aproximativ 15 milioane de euro pe an, de cinci ori mai mare decât cel de la înfiinţarea secţiei de handbal de la CSM Bucureşti, Cristina e cel mai bine plătit bugetar de către statul român. Conform sursei mai sus citate, Traian Halai, preşedintele EximBank, primeşte un venit lunar brut de 137.585 de lei, dar venitul net e mai mic decât al handbalistei.

    Prin comparaţie, Neagu câştiga aproximativ 15.000 de euro pe lună la Buducnost Podgorica, echipa de la care a venit la CSM Bucureşti, iar în acest moment este cea mai bine plătită jucătoare a lumii, peste Nora Mork (240.000 de euro pe an la Gyor) şi Alexandra Lacrabere (205.000 de euro pe an la Vardas Skopje). În plus, CSM Bucureşti a transferat-o şi pe Andrea Lekici, căpitanul naţionalei Serbieim pe un salariu de peste 205.000 de euro pe an.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vestea pe care o aşteptau atâţia români! Este unul dintre cele mai cerute şi aşteptate proiecte de INFRASTRUCTURĂ din România

    „Pentru 2018 se estimează elaborarea studiului de fezabilitate pentru stabilirea soluţiei finale de realizarea a legăturii feroviare Gara de Nord – Aeroportul Internaţional Henri Coandă şi lansarea licitaţiei pentru proiectul tehnic şi execuţia lucrărilor. Pentru perioada 2019-2020 se estimează proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru realizarea acestei legături feroviare”, menţionează CFR SA.

  • 170 de mii de lei pentru reabilitarea unei gări în care nu mai opreşte nici un tren. Spaţiile se închiriază pe Facebook

    Peste 170 mii lei reparaţiile la gară

    Un răspuns oferit de reprezentanţii CFR arată că Regionala Timişoara a executat, anul trecut, în baza unui contract de prestări servicii, lucrări de reparaţii la acoperişul şi la faţadele clădirii de călători din Halta Lupeni. Valoarea lucrărilor a fost de 173.495,68 lei.

    ”Conform prevederilor Legii 153/2011 şi Legii 10/1995 proprietarii clădirilor sunt obligaţi să întreţină corespunzător imobilele aflate în proprietate”, morivează CFR reabilitarea gării prin care nu mai trece niciun tren.

    Spaţii date spre închiriere. Pe Facebook

    Pe reţeaua de socializare circulă un anunţ. Un lupenean oferă un spaţiu de închiriat în gara din Lupeni. Încă din toamna anului trecut.

    CFR susţine, în răspunsul oferit GDD, că în ceea ce priveşte închirierea spaţiilor şi terenurilor aflate în administrarea regionalellor, activitatea este ”reglementată la nivelul companiei”. Aceasta are drept scop dezvoltarea activităţii economice pe plan local.

    gara-lupeni”Toate regionalele CF organizează periodic licitaţii publice pentru închirierea spaţiilor disponibile (din gări sau aflate în proximitatea acestora), iar la licitaţii pot participa toţi agenţii economici care doresc să desfăşoare sau să dezvolte activităţi comerciale pe plan local”, susţin cei de la CFR.

    Potrivit acestora, pentru Halta Lupeni, a fost transmisă o solicitare din partea unei organizaţii non-profit. Aceasta doreşte să închirieze un spaţiu în gară. Conform oficialilor, CFR Timişoara nu a luat până în prezent nicio decizie. Solicitarea este ”în curs de analiză la nivelul diviziilor de specialitate”.

    sursa: gddhd.ro

  • Oferta specială de la CFR pentru turistii: călătorie pe cel mai frumos traseu de cale ferată din ţară

    Compania de cale ferata anunta ca pe perioada iernii va impune un tarif unic la clasa a doua, pentru cei care vor sa circule cu Semeringul Banatean. Fiecare turist isi poate cumpara un bilet cu 10 lei pentru a vedea din tren frumusetile Banatului .

    Trenul pleaca zilnic de la Oravita la ora 11:15, iar la Anina ajunge la 13:09. Pe ruta inversa, plecarea este programata la 13:30, si sosirea in statia Oravita la 15:25.

    Biletele pentru calatorie pot fi cumparate din statii, dar si de la personalul trenului.

    Pe această ruta se emit si legitimatii de calatorie prin care se acorda ofertele comerciale SNTFC CFR Calatori (Bilet dus-intors, Minigrup 2-5, Cartea VSD, Biletul de weekend, procurarea cu anticipatie a legitimatiilor de calatorie, etc), cat si facilitati la calatoria pe calea ferata in baza unor acte normative (elevi, studenti, pensionari, revolutionari, veterani de razboi, persoane persecutate din motive politice sau etnice, persoane cu handicap, etc.)

    Linia ferata Oravita-Anina a fost inaugurata la 15 noiembrie 1863, fiind prima cale ferata montana si a patra construita de pe teritoriul actual al Romaniei. Pe cei 34 de kilometri, traseul montan are in componenta 14 tunele si 10 viaducte, iar diferenta de altitudine intre cele doua orase este de 340 de metri. Tunelele au fost strapunse cu dalta si cu tarnacopul, intrucat la acea vreme inca nu se inventase dinamita, scrie opiniatimisoare.ro

     

  • Ministerul Transporturilor, parte civilă în dosarul “Astoria”. Prejudiciul este de 7,6 milioane de euro

    Suma de 7,6 milioane de euro, constituind prejudiciul material, reprezintă 3,2 milioane de euro – valoarea de piaţă a activului Hotel Restaurant Astoria (drept de proprietate asupra clădirii şi drept de folosinţă asupra terenului aferent în suprafaţă de 1.218,35 mp) şi 4,4 milioane de euro – drept de proprietate asupra clădirii şi asupra terenului aferent în suprafaţă de 1.781,80 mp, potrivit concluziilor expertului tehnic judiciar, citate în comunicatul emis de Ministerul Transporturilor.

    În urma executării silite, Hotelul Restaurant Astoria, ce aparţinea Ministerului Transporturilor în calitate de acţionar unic al SFT CFR SA, a fost adjudecat către Orhideea Gardens SRL.

    În septembrie 2014, prin ordinul ministrului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Hotelul Restaurant Astoria, alături de alte active, a fost transferat din patrimoniul CFR SA (SAAF) în patrimoniul SFT CFR SA.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • „Singurul lucru elegant, modern şi de bun gust estetic, venit din partea CFR Călători în 2017”

    Pe Facebook, Jurnal Feroviar a scris: „Dragi prieteni si nu numai, astazi va prezentam singurul lucru elegant, modern si de bun gust estetic, venit din partea CFR Calatori in 2017. EA 318 Siemens, a revenit la tractiunea trenurilor de calatori dupa aproape 4 ani de pauza.

    Datorita personalulul de la Depoul BC, locomotiva a fost repusa in functiune si revopsita conform schemei de vopsire Siemens, aplicata initial in anul 1999 la Electroputere Craiova.

    In total au fost 24 de locomotive modernizate de Siemens la Electroputere Craiova in anii 1999/2000. In 2005 s-a inceput retehnologizarea acestor locomotive cu echipamente ICOL, configuratie adaptata mai bine pentru infrastructura, relieful si clima din Romania.

    Seria 45 Siemens a fost cel mai mare salt tehnologic la care a fost supusa intreaga serie de locomotive 060 ASEA pe tot parcursul duratei lor de exploatare din 1965 pana in prezent. Tehnologie moderna, digitala, dar care fara un program de mentenanta bine pus la punct si infrastructura dedicata, in Romania nu a rezistat mult.”

  • Doar în România: la CFR Călători, în primele 9 luni ale acestui an, s-au acordat 233 de ANI de CONCEDIU MEDICAL

    Realitatea TV a solicitat în urmă cu o lună companiilor de stat o situaţie legată de numărul de zile de concediu medical şi de odihnă acordate angajaţilor. Anul acesta, în 8 luni, adică din ianuarie până în august, angajaţii de la Poşta Română, peste 25 de mii la număr, au avut aproape 500 de mii de zile de concediu de odihnă. Adică, 1.365 de ani. Când vine vorba despre concediul medical, compania n-a specificat câte zile a acordat anul acesta, doar că anul trecut 5.442 de angajaţi au fost bolnavi. Adică unul din 5.

    La Oficiul de Cadastru Bucureşti lucrează 146 de oameni. Anul acesta, până în septembrie, au avut peste 1.600 de zile de concediu de odihnă, adică în 9 luni, însumat, 4,6 ani de vacanţă. Tot în această instituţie, angajaţii care s-au îmbolnăvit au avut nevoie de îngrijiri şi recuperare peste o mie de zile. Adică, în 9 luni au stat 2,9 ani în medical.

    La CFR Călători, cei aproape 13 mii de angajaţi au stat peste 85 de mii de zile în concediu medical. Adică, în 9 luni au avut 233 de ani de medical. Compania nu a furnizat numărul zilelor de concediu de odihnă acordate anul acesta. Le-a oferit pe cele date anul trecut – aproape 268 de mii, adică echivalentul a 734 de ani.

    La CFR SA, sunt 23 de mii de salariaţi. Au fost acordate până în septembrie peste 160 de mii de zile de concediu medical, echivalentul a 442 de ani. Numărul zilelor de concediu de odihnă depăşeşte 11 mii, adică 32 de ani.

    Angajaţii Fiscului, aproape 25 de mii de oameni, s-au bucurat în primele 9 luni ale acestui an de aproape 412 mii de zile de vacanţă. Adică, 1.128 de ani. ANAF NU a precizat câte zile de concediu medical au fost oferite anul acesta, dar ne-a comunicat că anul trecut aproape 18 mii dintre salariaţi s-au îmbolnăvit şi n-au venit la serviciu. Adică 7 din 10. 

    Cititi mai multe pe www.realitatea.net