Tag: cetatenie

  • Un ministru australian şi-a dat demisia după ce a aflat că i-a fost acordată şi cetăţenia italiană fără să ştie

    Ministrul Mat Canavan este al treilea politician australian care demisionează în ultimele două săptămâni din cauza dublei cetăţenii. Există o clauză care prevede faptul că politicienii australieni nu pot deţine funcţii guvernamentale dacă au dublă cetăţenie, informează CNN.

    “Nu m-am născut în Italia, nu am fost niciodată în Italia, iar până săptămâna trecută nu aveam nici cea mai mică idee că aş putea fi cetăţean italian”, a declarat politicianul.

    Se pare că mama sa l-a înscris din greşeală în 2006 şi i-a spus despre asta doar pe 18 iulie.

    În iulie alţi doi senatori ai partidului verde şi-au dat demisia din senatul australian după ce s-a descoperit că au cetăţenie dublă.

  • Românca de 17 ani care a devenit campioana lumii la şah

    Pentru această performanţă, tânăra a fost felicitată de preşedintele Irlandei, Michael D. Higgins: “Sincerele mele felicitări pentru Diana Mîrza din Limerick pentru câştigarea Campionatului Mondial Şcolar de Şah U17 Fete”, este mesajul postat pe Twitter de preşedintele Irlandei. Presa irlandeză a declarat-o pe Diana “regina şahului”.

    Diana Mîrza s-a născut în 2000 şi a descoperit şahul datorită tatălui ei, care preda acest joc în cursurile aftershool. Diana avea doar patru-cinci ani când a învăţat să mute piesele pe tabla de şah „şi aşa a început să îi bată pe toţi pe-aici”, spune tatăl ei, potrivit celor de la viaţa-liberă.ro.

    De la vârsta de zece ani Diana a jucat în Campionatul UE de Juniori, iar anul următor, în 2011 a obţinut prima medalie de bronz la Campionatul UE de juniori, apoi în 2012 – argintul, şi 2013 – aur, devenind Campioana Uniunii Europene la Fete sub 13 ani, scriu cei de la viaţa-liberă.ro.

    Tot atunci, în 2013, Diana Mîrza a câştigat Campionatul Irlandei la Femei, iar anul următor a jucat pentru Irlanda la Masa 1 femei la Olimpiada din Norvegia. Anul trecut a participat la Olimpiada din Baku, Azerbaidjan.

    Diana a jucat, până anul trecut, toate Campionatele Mondiale de juniori: în 2011 în Brazilia, în 2012 – Maribor, Slovenia, în 2013 – Al-Ain, Emiratele Arabe Unite, 2014 – Africa de Sud, mai notează sursa citată.

    Foto: RTE

  • Lovitură de proporţii pentru sportul românesc.O gimnastă din România a renunţat la lotul naţional şi va concura pentru Ungaria

    O prezenţă obişnuită la loturile naţionale, gimnasta de 16 ani a fost retrasă de părinţi, care au îndrumat-o spre vecinii din Ungaria: “Vreau să le mulţumesc tuturor celor care au lucrat cu fetiţa mea din clasa a doua până acum, le port respect. Când am luat-o pe Oli de la Deva nu am făcut-o cu scandal, ne-am despărţit în relaţii bune cu toată lumea, sper să înţeleagă şi dânşii că tot ce ne dorim de acum încolo este ca fata noastră să crească şi mai mult în acest sport pe care-l iubeşte şi-l practică de mic copil. Am decis ca Olivia să activeze în Ungaria, unde există o altă abordare faţă de sportivii de performanţă. Mergem pe linia legală, o să încercăm să-i obţinem cetăţenia maghiară, iar faptul că eu am activat ca fotbalist în Ungaria ne-ar putea ajuta”, a declarat tatăl Oliviei, Marcel Cîmpian.

    Antrenorul lotului feminin, Nicolae Forminte, a acceptat despărţirea Oliviei Cîmpian de România, dar crede că părinţii sportivei s-au grăbit. În acelaşi timp, antrenorul lotului feminin consideră că gimnasta de 16 ani este o pierdere, în condiţiile în care era Olivia era una dintre cele mai bune sportive ale generaţiei sale: “Este opţiunea familiei. Ne-am despărţit în termeni amiabili. Că o fi rău, că o fi asta, asta a fost decizia părinţilor. Dar un astfel de caz ne paşte în orice domeniu. Olivia e o pierdere  mare, pentru că era lider de generaţie. Olivia era în proporţie de 75%, după CE de la Cluj, gata să dea şi satisfacţie. Din păcate avea câteva probleme de încredere şi era puţin emotivă, avea puţine probleme la paralele. Olivia era foarte aproape să ajungă la un nivel foarte bun, împreună cu colega ei Doina Crişan. Practic cele două erau singurele care s-au detaşat de restul plutonului la nivelul lor de vârstă. Însă în spate sunt gimnaste care sperăm că vor avea o explozie, care vor da aceeaşi satisfacţie ca cele două. Îmi pare rău că părinţii Oliviei nu au avut încredere. Copiii de aici, care au rămas la lot, au ca ţintă Tokyo 2020”, a declarat Nicolae Forminte pentru ProSport.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Închiderea graniţelor SUA pentru 7 state musulmane se aplică şi persoanelor cu dublă cetăţenie. Zeci de mii de britanici ar putea fi prinşi în haosul de la frontieră

    Astfel, cetăţenii britanici care călătoresc în America şi care au paşaport cu dublă cetăţenie – cu ţările supuse interdicţiei – nu pot intra în SUA. Cu toate acestea, noaptea trecută, un judecător american a emis o oprire temporară privind deportarea persoanelor care au sosit deja în SUA cu vize valabile şi au fost refuzaţi la controlul de frontieră. Mii de oameni au participat la proteste în aeroporturile din SUA.

    Situaţia în care au fost puşi britanicii a declanşat rumoare în rândul parlamentarilor din Marea Britanie, comentează The Telegraph. Politicienii au spus că zeci de mii de britanici ar putea fi prinşi în haosul de frontieră ca urmare a noilor reguli de imigrare impuse deTrump şi a lovit în cei care au vacanţe sau călătorii de afaceri peste ocean.

    Potrivit publicaţiei, nu a fost clar dacă, vineri seara, Theresa May a fost conştientă de faptul că regulile de schimbare ar afecta britanicii, având în vedere că primul ministru britanic se afla la Casa Albă, în vizită oficială.

    Departamentul de Stat al SUA a declarat: “Călătorii care au naţionalitate sau cetăţenie dublă a uneia dintre aceste ţări nu vor fi primi acces timp de 90 de zile pentru a intra în Statele Unite sau să li se elibereze vize de imigrant sau non-imigrant”. 

    “Acei cetăţeni cu dublă cetăţenie sau care deţin vize de imigrare sau non-imigrant nu li se va permite să intre în Statele Unite ale Americii în această perioadă. Interviuri de viză generală nu vor fi programate pentru rezidenţii acestor ţări, în această perioadă”.    

    Premierul britanic, Theresa May, a refuzat de două ori să condamne în mod public interdicţia domnului Trump privind refugiaţii din aceste şapte ţări.

    “Statele Unite ale Americii sunt responsabile pentru politica Statelor Unite cu privire la refugiaţi”, a spus ea după ce i s-a cerut pentru a doua oară în conferinţa de presă din Turcia să condamne înăsprirea de la frontierele SUA.

  • Traian Băsescu îl dă în judecată pe Igor Dodon. Cererea, depusă la Curtea Supremă de Justiţie

    ”Astăzi am înregistrat o cerere de chemare în judecată la Curtea Supremă de Justiţie, aşa cum prevede legea cetăţeniei din Republica Moldova. Noi considerăm că cetăţenia lui Traian Băsescu a fost retrasă în mod arbitrar şi (decizia-n.r.) este contrară principiilor şi procedurilor prevăzute de legea cetăţeniei şi de Convenţia Europeană cu privire la cetăţenie”, a afirmat avocatul lui Traian Băsescu, Andrei Bivol.

    Cererea de chemare în judecată este introdusă şi se repartizează în termen de 24 de ore completului de judecată, după care în timp de cinci zile de la repartizare ar trebui să fie emisă o decizie pe procedură, potrivit legislaţiei din Republica Moldova, a explicat Andrei Bivol.

    Preşedintele Republicii Moldova are calitatea de pârât în cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea Supremă de Justiţie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De ce părăsesc oamenii „America lui Trump”

    Nu au glumit când au spus că vor pleca din America dacă Trump va câştiga alegerile. BBC prezintă poveştile unor oameni care părăsesc „ţara tuturor posibilităţilor” temându-se de deciziile preşedintelui ales.

    Sarah, care a dorit să îi fie anonim numele de familie din motive de siguranţă, a crezut că decizia lui Trump de a candida la prezidenţiale e o glumă. Pe 8 noiembrie şi-a dat seama, însă, că „imposibilul” s-a întâmplat şi Tump a  câştigat alegerile. Aşadar, Sarah şi-a sunat soţul, plecat într-o deplasare în străinătate şi i-a spus: „M-am hotărât. Trebuie să plecăm de aici şi nu glumesc”. Iar răspunsul lui a fost: „Ştiu. Vom pleca”. O lună mai târziu, Sarah, în vârstă de 43 de ani şi soţul său, de 45 de ani, împreună cu cele două fiice aflate încă în şcoală, au părăsit micuţul oraş Midwest, unde şi-au petrecut ultimii trei ani şi jumătate, şi s-au mutat la mii de km distanţă de SUA. Şi nu au de gând să se întoarcă. Soţul său nu este din SUA, nu are viză de rezident şi are foarte multe deplasări în afara ţării, în interes de serviciu. Copiii au dublă cetăţenie, însă el şi-a luat mereu viză temporară pentru perioadele în care stătea cu familia. „Cu schimbările noii administraţii ne este teamă că nu va mai putea intra în ţară”, spunea femeia. Însă acum, la mii de km distanţă, Sarah se consideră o norocoasă că a putut pleca. Se îngrijorează, însă, pentru cei care nu au posibilitatea să plece.

    Pentru Cori Carl şi soţia sa, Casey Daly, nu doar alegerea lui Trump a fost motivul determinant. „Chiar înainte ca Trump să devină un candidat viabil, ne-am dat seama că mediul politic devine instabil”, spune Carl. Aşadar, au început să caute opţiuni de noi reşedinţe înafara ţării. „Ne-am hotărât să ne mutăm în Canada”, spunea acesta, iar în ianuarie anul trecut, s-au mutat din Brooklyn în Toronto, având norocul să beneficieze de o tranziţie uşoară şi în ceea ce ţine de serviciu: Carl este consultant în comunicare şi lucrează ca freelancer, iar Daly este analist la o companie multinaţională, care are birouri şi în Toronto. Cei doi spun că îşi doresc să îşi ofere ajutorul şi altor americani ce vor să se mute şi întâmpină  probleme cu relocarea.

    Marisa, mamă a doi copii care locuieşte în sudul SUA, spune că va aplica pentru obţinerea dublei cetăţenii într-o ţară europeană din care provin bunicii săi. Bunicul său a fost rezident în SUA, dar nu şi-a păstrat şi cetăţenia. „Oamenii din jurul meu vorbesc constant despre Trump ca fiind preşedintele care va trimite imigranţii acasă şi va pune americani în locul lor. Nu aş vrea să îmi cresc copii cu asemenea valori”, spune Marisa. Fratele său mai mare a obţinut deja dubla cetăţenie, lucru care o încurajează şi mai mult. De asemenea, soţul său a început să caute, orientativ, diverse joburi în Europa. Pentru Marisa relocarea este un plan de rezervă, dar unul pe care are de gând să îl pună în aplicare dacă va fi nevoită.

  • Igor Dodon cere retragerea ambasadorului moldovean de la Bucureşti, cel care l-a apărat pe Traian Băsescu

    Preşedintele R.Moldova s-a declarat deranjat de declaraţiile ambasadorului moldovean la Bucureşti, care a susţinut că decretul de retragere a cetăţeniei lui Băsescu ar putea fi declarat neconstituţional, spunând că va cere revocarea şi înlocuirea acestuia cu cineva care înţelege mai bine interesele ţării.

    Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, şi-a exprimat surprinderea vizavi de declaraţiile ambasadorului moldovean la Bucureşti, care a susţinut că nu crede că decretul privind retragerea cetăţeniei lui Traian Băsescu poate influenţa foarte mult relaţiile intense dintre România şi ţara sa şi că, potrivit experţilor în domeniu, documentul ar putea fi declarat neconstituţional, relatează Unimedia.

    “Sunt surprins că descopăr că unii ambasadori au devenit avocaţi ai unor politicieni din ţara de reşedinţă şi au cam uitat cărui stat servesc. E şi mai grav cînd aceştia fac comentarii politice în raport cu autorităţile statului care i-a trimis în misiune.

    Aceasta vorbeşte fie despre calificarea proastă profesională a respectivului ambasador, fie despre angajamentele lui politice în detrimentul propriului stat şi a conducerii acestuia. Anume în aşa mod pot fi etichetate declaraţiile ambasadorului moldovean la Bucureşti, care şi-a permis comentarii impertinente şi incompatibile cu statutul său de Ambasador”, a scris Igor Dodon pe Facebook.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro