Tag: CES

  • BMW şi Audi au prezentat la CES sisteme de pilot automat pentru parcare sau trafic aglomerat

     BMW, cel mai mare producător de automobile de lux la nivel mondial, a expus la CES modelul electric i3, care va fi disponibil în showroom-uri în câteva luni.

    Una dintre caracteristicile automobilului este funcţia de parcare laterală sau cu spatele fără participarea activă a conducătorului auto, care trebuie numai să apese un buton, potrivit Wall Street Journal.

    Parcarea laterală parţial automată este deja prezentă pe modele de la Ford sau Lexus, însă sistemele oferite de aceste mărci necesită atenţia şoferului, care trebuie spre exemplu să oprească automobilul în poziţia corectă.

    Noul sistem prezentat de BMW poate schimba vitezele şi poate accelera şi frâna la viteze reduse în timpul manevrelor de parcare, subliniază compania. De asemenea, maşina “simte” apariţia unui obstacol în timpul manevrei şi frânează.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Strategia CFR Marfă a fost aprobată de Guvern doar în primă lectură. Este aşteptat avizul CES

    El a precizat că procentul acţiunilor care vor fi vândute va fi stabilit în urma testului investitorului prudent, dar se va situa cu siguranţă peste 50% din totalul titlurilor deţinute de stat.

    “Dorinţa şi propunerea noastră este să fie cât mai puţin peste 50%, pentru ca într-o viitoare etapă statul să poată deţine un număr important de acţiuni cu o valoare cât mai ridicată”, a spus Fenechiu.

    Ministrul a precizat totodată că vor fi stabilite şi criterii pentru preselecţia potenţialilor investitori, legate de “experienţa relevantă” în domeniu, gradul de bonitate şi capacitatea de a dezvolta compania.

    CFR Marfă înregistrează în prezent datorii totale de 1,8 miliarde lei, dintre care circa 600 milioane lei la buget şi 600 milioane lei către CFR Infrastructură, restul reprezentând penalităţi de întârziere şi restanţe către furnizori privaţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CES 2013 – prefaţă la internetul lucrurilor

    Este 7 dimineaţa. La nici câteva minute după ce sună alarma de la ceas, porneşte şi filtrul de cafea şi, după alte câteva minute, şi aparatul de gătit cu aburi în care se află ceea ce urmează să fie prânzul luat la pachet pentru la serviciu. Iar asta înainte măcar să vă fi dat jos din pat.

    Oricât de greu de crezut ar putea părea, scenariul are toate şansele să devină realitate în numai câteva luni. Ba mai mult, ar putea deveni totodată un lucru obişnuit şi la îndemâna oricui, ca urmare a parteneriatului anunţat săptămâna trecută la Consumer Electronics Show (CES), cea mai mare expoziţie internaţională de tehnologie din lume desfăşurată anual în Las Vegas, dintre producătorul de electrocasnice Jarden şi cel de electronice Belkin.

    Obiecte precum filtrul de cafea sau aparatul de gătit cu aburi ar putea fi programate de pe telefonul mobil aşa încât să pornească la anumite ore sau să se raporteze la alte dispozitive din locuinţă şi să pornească în funcţie de acestea – de pildă atunci când se opreşte apa de la duş, astfel încât cafeaua să fie fierbinte când intraţi în bucătărie.

    Cele două companii care vor aduce pe piaţă primele dispozitive conectate la internet până la sfârşitul acestui an şi lucrează să extindă gama cu electrocasnice mici de bucătărie, dar şi aparate de aer condiţionat, pături electrice şi, de ce nu, fiare de călcat, nu sunt însă singurele. Giganţi precum LG, Cisco sau IBM au anunţat de asemenea planuri în acest sens, completând în unele cazuri game de produse deja existente. Cisco, spre exemplu, promite un sistem de securitate controlat prin intermediul dispozitivelor mobile. LG a adus îmbunătăţiri frigiderului care monitorizează şi avertizează posesorii cu privire la alimentele conţinute şi aspiratorului ce poate fi controlat cu ajutorul telefonului inteligent. Iar IBM investeşte deja de câţiva ani în tehnologii şi sisteme pentru clădiri şi oraşe inteligente, prin care să poată fi gestionate informatic resurse precum utilităţile la nivelul unui oraş întreg.

    Aşadar, internetul lucrurilor, conceptul din spatele dispozitivelor interconectate, nu este tocmai o noutate în industria hi-tech, însă pare să devină centrul atenţiei pentru tot mai multe companii din domeniu. Despre obiecte dintre cele mai variate din viaţa de zi cu zi, care să comunice între ele şi să fie controlate de pe un dispozitiv central şi indispensabil pentru consumatori, cum este astăzi telefonul mobil inteligent, se vorbeşte încă din anii ’90. Diferenţa este că pe atunci tehnologia era foarte scumpă, greoaie şi adresată mai degrabă mediului de business decât consumatorului final, pe când inovaţiile din ultimii ani au demonstrat că se poate contrariul. “Convergenţa electronicelor, computerelor şi conţinutului este pusă în discuţie de 20 de ani. Este însă deja oarecum reală, în sensul că telefonul, tableta, calculatorul, televizorul sau maşina au capacitatea de a se conecta între ele”, comentează Patrick Moorhead, analist în cadrul Moor Insights & Strategy.

    Consumer Electronics Show din acest an pare să fi demonstrat cel mai bine acest lucru. Întreaga expoziţie care atrage anual în Las Vegas peste 150.000 de vizitatori din toate colţurile lumii pare că s-a învârtit în jurul fenomenului numit internetul lucrurilor, prezentările celor mai mulţi dintre cei 3.000 de expozanţi ai acestei ediţii conţinând, pe lângă deja nelipsitele laptopuri ultrasubţiri, smartphone-uri tot mai rapide şi televizoare mai subţiri şi mai performante, cu diagonală şi funcţii impresionante, tehnologii şi dispozitive conectate între ele şi la internet.

  • CES fără sclipici

    Zilele acestea se desfăşoară la Las Vegas tradiţionalul spectacol numit Consumer Electronics Show (CES). Ca de obicei în ultimii ani, am citit zeci de reportaje, prezentări, discursuri şi am urmărit ore de imagini video cu speranţa că voi găsi vreo invenţie fabuloasă sau măcar un produs care să mă entuziasmeze şi să mă facă să exclam “vreau şi eu”. Până la urmă, cel mai semnificativ lucru pe care l-am aflat a fost că CES îşi cam pierde strălucirea.

    Deja de mulţi ani Apple nu mai vine la Las Vegas, iar anul acesta n-a mai venit nici Microsoft, aşa că publicul n-a mai avut ocazia să se distreze cu ideile trăznite ale lui Steve Ballmer în materie de prezenţă scenică. Google nu prea are ce căuta pe-aici, iar multe companii au preferat să vină în Las Vegas, dar să nu participe la show, ci doar să profite de prezenţa multor executivi şi să discute cu ei prin hoteluri şi restaurante. Adevărul este că evenimentul e cam prost plasat, imediat după sărbătorile de iarnă, iar companiile care au avut produse de lansat au făcut-o cu câteva luni mai devreme. În plus, excitaţia din anii trecuţi s-a cam stins, lumea a început să se plictisească de telefoane inteligente şi de tablete, care mai adaugă ceva la rezoluţie şi la puterea de procesare, dar nu mai sparg niciun tipar. Desigur, mai există mii de alte gadgeturi, care de care mai trăznite, începând cu furculiţa cu şocuri electrice.

    Mai există şi televizoare uriaşe, care se întrec şi ele în rezoluţii neverosimile (deşi eu sunt foarte mulţumit cu HD-ul actual şi nu mă convinge nimeni că o rezoluţie dublă îmi va fi de vreun folos), mai există automobile electrice şi o mulţime de prototipuri care nu se vor transforma niciodată în produse de serie. Nimic semnificativ în materie de software care să ofere funcţionalităţi cu adevărat atractive şi utile.

    În aceste condiţii, chiar şi jurnaliştii şi-au redus prezenţa, iar unii dintre ei chiar se întreabă dacă CES mai are vreun rost. În urmă cu mulţi ani, Comdex era evenimentul anului în America, iar CeBIT era cel mai mare târg din lume, dar primul a pierit, iar al doilea şi-a cam pierdut relevanţa. Probabil că expoziţia similară de la Barcelona va avea de câştigat, dar eu cred că epoca târgurilor, a expoziţiilor şi a show-urilor de tehnologie a cam trecut. Marile companii au resursele necesare pentru a-şi lansa cu fast produsele, iar dorinţa de a “ieşi în lume” a celor mici eşuează din cauza aglomeraţiei: orice jurnalist primeşte cel puţin 300 de materiale de prezentare, dintre care trei sferturi ajung direct la coş, iar partea leului în “coverage” revine tot marilor nume.

    Deşi mi-am propus să nu vă plictisesc cu date tehnice, nu mă pot abţine să nu amintesc de chinezii de la Huawei, care au prezentat la CES cel mai mare telefon din lume. Ba mai mult, se laudă cu asta! Modelul Ascend Mate are o diagonală de 6,1 ţoli (15,5 cm) şi, în ciuda performanţelor, nu poate fi decât ridicol. Mult mai inteligentă (deşi extrem de simplă) este ideea ruşilor de la YotaPhone, care au adăugat un al doilea afişaj pe spatele telefonului. Trucul este că acesta este eInk, iar utilizatorul poate specifica ce informaţii să fie afişate acolo – de obicei informaţii de tip text relativ statice -, economisind astfel în mod semnificativ solicitarea bateriei.

    Profitând de absenţa unora ca Apple sau Microsoft, vedeta show-ului a fost Samsung, care a adus mai multe noutăţi, printre care şi un procesor ARM cu opt nuclee. De fapt a combinat două procesoare quad-core Cortex, astfel încât unul va prelua sarcinile active, iar celălalt va prelua controlul în momentele de linişte, fără să solicite semnificativ bateria. Este destinat telefoanelor, dar foarte probabil şi tabletele îl vor folosi. Însă cea mai interesantă noutate prezentată a fost afişajul flexibil (poate fi îndoit, pliat, rulat şi este descris ca “indestructibil”), care mai este şi OLED pe deasupra. Chiar dacă nu există încă produse care să-l folosească, n-ar fi exclus ca peste câţiva ani telefoanele să arate cu totul altfel. Prima variantă: ca un portofel subţire, care se deschide pentru a prezenta un ecran dublu sau triplu. Însă este indecent să vorbim de “portofel subţire” în aceste vremuri.

  • Samsung a lansat la CES un procesor mai puternic şi mai rapid pentru smartphone-uri

    Samsung va începe vânzarea unui cip cu opt procesoare pe aceeaşi bucată de silicon, Exynos 5 Octa, a anunţat preşedintele grupului, Stephen Woo. Patru dintre procesoare sunt proiectate să funcţioneze rapid când dispozitivul are nevoie de putere de operare, iar celelalte vizează un consum mai redus al bateriei, potrivit Bloomberg.

    Lansarea producătorului sud-coreean urmează unor anunţuri ale companiilor Nvidia, Qualcomm şi Intel Corp privind procesoare proiectate să crească puterea de operare a dispozitivelor mobile. Samsung care furnizează componente, precum procesoare, cipuri de memorie şi ecrane, pentru Apple şi pentru propria linie de smartphone-uri, vrea să obţină comenzi şi din partea altor producători de amrtphone-uri, a spus Woo.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai subţire ceas de mână din lume, de 0,8 milimetri, a fost lansat la CES

    Cu o grosime de numai 0,8 milimetri, ceasul este mai subţire chiar decât o carte de credit, potrivit portalului CNET.

    Potrivit Central Standard Timing, CST-01 este realizat prin laminarea unor componente flexibile şi foarte subţiri într-o singură bandă de oţel inoxidabil.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şeful Microsoft a avut o apariţie surpriză la CES

    Ediţia din acest an a CES Las Vegas este prima din 1995 la care Microsoft a anunţat că nu va participa.

    Aplicaţiile disponibile în prezent pentru Windows RT sunt de patru ori mai multe decât la lansarea sistemului de operare, la finele lunii octombrie, a afirmat Ballmer la CES, transmite Bloomberg.

    El a adăugat că urmează să apară noi aplicaţii importante, inclusiv de la Twitter, Dropbox şi Time Warner.

    Ballmer încearcă să crească interesul publicului şi al dezvoltatorilor de aplicaţii pentru Windows, în încercarea de a impune sistemul de operare dezvoltat de Microsoft drept o a treia variantă relevantă pe piaţa smartphone-urilor şi tabletelor, dominată de Apple şi producătorii de dispozitive echipate cu Google Android.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gadgeturi la CES 2013

    Sub umbrela celei mai mari ediţii din istorie a târgului, giganţi din industria hi-tech precum Apple, Samsung, Sony, LG sau Philips vor prezenta în aces an peste 200.000 de produse de ultimă generaţie. În total, CES numără aproximativ 3.000 de expozanţi şi speră să atragă cel puţin 150.000 de vizitatori.

    Televizoarele par să fie un element central la CES anul acesta, producătorii înghesuindu-se să lanseze noi modele mai subţiri, cu design minimalist şi funcţii “şi mai inteligente”, potrivit USA Today, decât în anii trecuţi. Samsung şi Toshiba, de pildă, au în plan să lanseze câteva modele de televizoare Ultra HD, cu rezoluţie a imaginilor de patru ori mai mare decât în cazul unui televizor HD obişnuit şi cu un preţ cât se poate de piperat, de cel puţin 20.000 de dolari. Totodată, competitorul sud-coreean LG propune un televizor OLED, parte din prima serie de acest fel din SUA, cu diagonala de 55 de inci care costă 12.000 de dolari.

    Cot la cot cu televizoarele sunt tabletele şi telefoanele inteligente. Noile dispozitive propun tehnologii şi funcţii mai avansare care să le transforme din ce în ce mai mult în echipamente destinate tot mai multor activităţi adiacente comunicaţiilor. De altfel, tabletele şi smartphone-urile ar trebui să atragă anul acesta în jur de 40% din cheltuielile mondiale pentru tehnologie, potrivit unui studiu realizat de Gfk.

    În 2013, smartphone-urile şi tabletele vor avea o cotă de 40% din cheltuielile de la nivel global cu tehnologia, potrivit sursei citate.

    Surpriza acestui an vine însă din faptul că Apple, Amazon, Microsoft sau Google nu au standuri dedicate la CES anul acesta. Tonul l-a dat Apple încă de anul trecut, când a renunţat la stand, iar Microsoft anunţa pe atunci decizia de a nu mai participa în 2013. Nu pierd totuşi capital de imagine, întrucât peste 20.000 de produse expuse la târg în varii standuri au legătură cu dispozitivele iPhone si iPad ale Apple, Kindle al Amazon, Windows al Microsoft şi cu sistemul de operare pentru telefoane inteligente Android al Google.

  • CES 2012: Cu ochii pe ultrabook-uri şi Google TV

    De o atenţie deosebită va beneficia proiectul Google TV al gigantului IT american. Prin proiectul Google TV, compania americană încearcă să monetizeze succesul sistemului de operare Android pe un o piaţă foarte diferită de cea a gadget-urilor mobile, oferind televiziune prin internet, inclusiv acces la YouTube, direct pe televizoare.

    Mai multe companii, între care Samsung, LG şi Sony, au anunţat produse GTV. Platforma nu poate supravieţui, însă, fără o integrare TV reală şi va depinde de sprijinul pe care îl va primi din partea furnizorilor de servicii TV prin cablu şi satelit, scrie portalul The Verge.

    Ultima serie de laptopuri subţiri şi uşoare, pe care Intel le-a numit Ultrabooks, va domina cel mai probabil un segment pe care concurează şi Toshiba, Asustek Computer şi Lenovo. Deşi majoritatea laptopurilor care vor fi prezentate vor rula Windows 7, există aşteptări ca unele companii să prezinte şi modele pentru Windows 8, sistem de operare aşteptat în circa 12 luni.

    Mai mult pe www.zf.ro.

  • Imperiile se clatina

    Pana la urma, editia din acest an a Consumer Electronics Show
    (CES) n-a adus prea multe surprize. Exceptand zona oarecum
    efervescenta a tehnologiilor 3D, s-a desfasurat sub umbra lui Apple
    (care, ca de obicei, n-a catadicsit sa participe), pe care mai toti
    producatorii se trudesc sa-l ajunga din urma, uneori imitandu-i
    miscarile de acum cativa ani.De exemplu, Samsung a lansat Galaxy
    Player, care este un smartphone din gama Galaxy S, dar fara
    telefonie – adica un fel de iPod Touch bazat pe Android.

    Aici ajungem la al doilea mare protagonist al show-ului, Google,
    care, in ciuda standului modest, a fost extrem de vizibil… prin
    reprezentanti. Adica prin multimea de producatori de telefoane si
    de tablete echipate cu sistemul de operare Android. Noutatea a fost
    prezentarea unor tablete echipate cu viitoarea versiune a
    sistemului (Android 3 sau Honeycomb), anume destinata tabletelor.
    Printre putinele abateri de la aceasta orientare se numara
    BlackBerry de la RIM si HP WebOS. Daca ar fi sa aleg produsul care
    mi-a placut cel mai mult, as opta pentru Eee Pad Transformer de la
    Asus: un netbook cu un ecran multitouch, care se poate detasa
    pentru a deveni o tableta.

    Inutil de precizat ca majoritatea produselor prezente la CES se
    bazeaza pe procesoare ARM. In schimb, merita sa aduc cateva
    clarificari privind aceasta gama de procesoare, pentru ca multa
    lume isi imagineaza ca acestea sunt produse de firma britanica cu
    acelasi nume. De fapt, ARM Holding doar proiecteaza arhitectura si
    modelele pentru o gama de procesoare RISC cu consum redus de
    energie, ceea ce le face extrem de atractive pentru dispozitivele
    mobile si pentru cele inglobate in alte produse. Practic, peste 90%
    dintre telefoanele mobile si tablete folosesc procesoare din
    aceasta gama. Aproape 80% dintre procesoarele inglobate se bazeaza
    tot pe aceasta arhitectura. ARM Holding licentiaza modelele unui
    mare numar de fabricanti, care le comercializeaza sub nume propriu.
    De exemplu, procesorul NVIDIA Tegra 2 care echipeaza Eee Pad
    Transformer este un procesor ARM.

    Acum avem toate datele pentru singura surpriza oferita de CES:
    Microsoft, prin vocea lui Steve Ballmer, a confirmat speculatiile
    conform carora compania vizeaza portarea sistemului Windows pe
    procesoare ARM. Da, versiunea 8 va rula si pe ARM. Logica acestei
    miscari este, desigur, sansa de a echipa deja foarte popularele
    tablete – si mi-am exprimat saptamana trecuta rezervele privind
    sansele de reusita ale acestei strategii. Dar exista si impedimente
    de ordin tehnic, pentru ca portarea nu implica doar o simpla
    recompilare a surselor (cum a sugerat Ballmer), ci mult mai multe
    chestiuni, printre care optimizarea nu e cea din urma.

    Insa problema majora este ca Windows nu este construit pentru
    interfata multitouch specifica tabletelor, asa ca adaptarea va fi
    inca si mai complicata. Pe de alta parte, e vorba de imensa baza de
    aplicatii – care sunt de fapt principala atractie pentru Windows –
    si este greu de crezut ca foarte multi producatori vor fi dispusi
    sa faca aceste eforturi. In fine, Microsoft nu a indicat niciun
    termen pentru aceasta portare, iar daca lansarea se va amana prea
    mult, e posibil ca piata sa arate deja cu totul altfel. Cu
    siguranta va exista cerere pentru tablete ceva mai puternice, mai
    tech-oriented, dar Ubuntu Linux este deja adaptat pentru ARM si
    dispune si de o distributie anume croita (Remix), asa ca n-ar fi
    exclus din partea celor nerabdatori sa aleaga aceasta varianta. Iar
    experienta imi spune ca, odata ce-ai gustat Ubuntu, nu te mai
    intorci.

    Nici Intel nu iese prea bine din aceasta miscare – si, de fapt,
    intreaga evolutie a pietei o dezavantajeaza. In primul rand, e o
    chestiune oarecum simbolica: sintagma “Wintel” tinde sa-si piarda
    din greutate. In al doilea rand, se poate spune ca si-a facut-o cu
    mana lui. Intel a obtinut in 1997 designul StrongARM, proiectat de
    DEC in colaborare cu Advanced RISC Machines (vechiul nume ARM), si
    a dezvoltat nucleul XScale. Dar, cum vanzarile masive de procesoare
    x86 produceau veniturile consistente, Intel si-a pierdut interesul
    pentru noua platforma si in 2006 a vandut XScale, ratand astfel
    sansa de a deveni un jucator important intr-o piata care inca nu se
    intrezarea.Destramarea traditionalei aliante dintre Microsoft si
    Intel este iminenta, iar Horace Dedlu – fost manager la Nokia –
    vede in aceasta o confirmare a sfarsitului erei PC-urilor. Anul
    trecut s-au vandut circa 16 milioane de tablete (90% iPad), iar
    Microsoft si Intel n-au luat un cent din afacere. Ce va fi anul
    acesta?