Tag: centrul capitalei

  • O tânără de 26 de ani conduce cea mai recomandată atracţie turistică din Bucureşti

    Escape Rooms este una dintra primele locaţii deschise în Bucureşti, în prima parte a acestui an. Cele două camere, aflate în cadrul unui hostel din centrul capitalei, te invită la poveşti diferite. În prima cameră, care aminteşte de o baracă militară, scenariul spune că ai 60 de minute pentru a dezamorsa o bombă. Cea de-a doua cameră seamănă cu o tablă de şah, având ca unică misiune evadarea. Uşor de zis, mai greu de făcut.

    Flavia Mândruţ (25 de ani), managerul Escape Rooms, spune că ideea a venit în cadrul unui team building la Budapesta.

    „Am fost cu mai mulţi colegi acolo şi am jucat Escape, pentru că în Budapesta jocul era deja cunoscut, era un trend stabilit. Atunci erau mai puţine, dar acum în Budapesta sunt câteva zeci de Escape-uri, pentru că e un business excelent. Daniele Colombo, acţionarul majoritar în companie, a decis că vrea să îl aducă şi aici, aşa că a intrat în parteneriat cu persoanele care deţineau acolo locaţiile şi aceştia au acceptat să ne organizeze două camere. A trebuit să mergem pe această variantă pentru că noi nu aveam experienţa necesară pentru a construi de la zero două Escape-uri. Asta se întâmpla prin luna aprilie, când i-am dat drumul.“

    Investiţia, povesteşte Mândruţ, a costat mai puţin decât în alte ţări. „Aveam deja spaţiul, iar investiţia a fost în jur de 10.000 de euro; camerele noi vor costa mai puţin pentru că avem deja experienţă. Depinde foarte mult ce tip de cameră vrei să amenajezi; la Amsterdam, spre exemplu, am înţeles că există o cameră foarte hi-tech care a costat câteva zeci de mii de euro.“

    Fără a avea vreun buget impresionant de promovare, Escape Rooms a ajuns să fie cea mai recomandată atracţie din Bucureşti pe site-ul de turism TripAdvisor. Explicaţia, spune Flavia Mândruţ, este modul cum relaţionezi cu clienţii. „Am rugat toţi clienţii să scrie review-uri despre noi şi astfel a ajuns atracţia numărul unu din Bucureşti. Cu românii a fost ceva mai greu, pentru că lumea nu ştia despre ce e vorba, era un joc nou, iar noi le ceream zece euro ca să iasă dintr-o cameră încuiată“, continuă managerul.

    „Iniţial ne-am bazat foarte mult pe clienţii hostelului, însă acum aceştia nu mai reprezintă o parte semnificativă a clienţilor. Hostelurile sunt destinate, în general, unor persoane cu venituri mai mici, cum ar fi backpackerii, iar aceştia nu au foarte mulţi bani pentru activităţi de genul ăsta. În acest moment cei mai mulţi clienţi ne vin de pe TripAdvisor, sunt străini care citesc despre noi şi vor să joace camerele. Mare parte dintre cei care au venit să joace şi-au adus ulterior şi prietenii, nu am văzut pe nimeni să plece dezamăgit până acum.“

    Managerul Escape Rooms spune că businessul este profitabil şi creşte lună de lună. „În medie, avem cel puţin două echipe pe zi. Am avut zile şi cu 15 echipe, care jucau la cele două camere în paralel“, povesteşte Mândruţ. „Este o afacere profitabilă, comparativ cu investiţia iniţială. Mai sunt costuri legate de mentenanţă, trebuie să îi urmărească cineva permanent pe cei care sunt închişi, însă banii pe care poate să îi aducă o transformă într-o afacere profitabilă. Cea mai bună lună a adus în jur de 7-8.000 de euro.“

    Escape the room este un joc în care într-o perioadă limitată de timp căutând indicii ascunse, descoperind camera şi secretele din ea, folosind inteligenţa, ingeniozitatea şi imaginaţia trebuie să scapi din cameră.

  • Legea dată de Guvern care inchide peste 100 de magazine, cluburi, cinematografe sau restaurante din Bucureştiului

    Harta spaţiilor comerciale cu risc seismic

    Legea 282/2015, adoptată de Senat şi Camera Deputaţilor interzice desfăşurarea activităţilor comerciale, turistice şi de divertisment în clădirile cu risc seismic; în caz contrar vor fi aplicate amenzi de până la 70.000 de lei. “Se interzic organizarea şi desfăşurarea de activităţi permanente şi/sau temporare în spaţiile prevăzute la art. 2 alin. (5) lit. a) şi altele asemenea, care implică aglomerări de persoane, până la finalizarea lucrărilor de intervenţie realizate în scopul creşterii nivelului de siguranţă la acţiuni seismice a construcţiei existente”, arată legea, care urmează să fie publicată în Monitorul oficial, intrând, de la data apariţiei, în vigoare.

    Spaţiile publice cu la care se face referire sunt spaţiile pentru comerţ, sălile de spectacol, sălile de expoziţii, sălile de lectură, structurile turistice de cazare şi alimentaţie publică şi prestări de servicii, asistenţă socială şi medicală, administraţie publică şi altele asemenea. Autorităţile locale competente nu vor emite autorizaţii de funcţionare pentru spaţiile în cauză.

    Legea urmăreşter urgentarea demarării lucrărilor de consolidare a clădirilor vechi, prin introducerea unor noi contravenţii şi sancţiuni. Proprietarii şi administratorii de construcţii, precum şi asociaţiile de proprietari, vor avea obligaţia de a acţiona pentru urmărirea comportării în exploatare a construcţiilor din proprietate/administrare; pentru expertizarea tehnică, de către experţi atestaţi, a construcţiilor existente care prezintă niveluri insuficiente de protecţie la acţiuni seismice, degradări sau avarieri în urma unor acţiuni seismice în vederea încadrării acestora în clasă de risc seismic şi fundamentării măsurilor de intervenţie; pentru transmiterea concluziilor raportului de expertiză tehnică şi a încadrării construcţiei în clasă de risc seismic către autorităţile administraţiei publice locale competente, precum şi către Agenţia Naţională de Cadastru şi

    Publicitate Imobiliară, în termen de 30 de zile de la data primirii raportului de expertiză tehnică; pentru aprobarea deciziei de intervenţie şi continuarea acţiunilor de proiectare a lucrărilor de intervenţie şi execuţia efectivă a acestora, în funcţie de concluziile fundamentale din raportul de expertiză tehnică.

    În Bucureşti sunt 374 de clădiri expertizate tehnic şi încadrate în clasa I de risc seismic, dintre care 184 prezintă pericol public. Dintre acestea au fost consolidate, în ultimii zece ani, doar 42 de clădiri.

    Un document al Ministerului Afacerilor Interne, apărut în Business Magazin, prezintă simularea unui cutremur de 7,6 grade şi efectele sale asupra sectorului 2 din Bucureşti. În cadrul Buletinului Pompierilor nr. 1 din 2014 este simulat cazul particular al unui seism având o magnitudine de 7,6 pe scara Richter, la o adâncime de 105 kilometri, produs în zona judeţului Vrancea la ora 2:43 dimineaţa.

    Documentul arată că infrastructura municipiului Bucureşti nu ar fi afectată din cauza seismului, însă multor clădiri de locuit le-ar fi afectată structura de rezistenţă, o parte dintre acestea prăbuşindu-se. Situaţia ar sta în felul următor: 36.772 de clădiri şi locuinţe ar fi afectate, dintre care 1.913 s-ar prăbuşi. 70.747 de oameni s-ar afla în construcţiile afectate, în vreme ce 3.721 s-ar afla în cele prăbuşite. Numărul deceselor s-ar ridica la aproximativ 1.000, iar numărul total al victimelor la peste 6.000. Toate aceste numere trebuie, desigur, raportate la numărul total al celor care locuiesc în sectorul 2, respectiv 370.000 de persoane. Un număr de aproape 25.000 de oameni sau 15% din populaţia sectorului 2 ar avea nevoie de hrană, apă, adăpost şi energie în primele 24 de ore după cutremur.

    Multiplicat de cinci ori, pentru a ajunge la întreaga populaţie a Bucureştiului, asta ar însemna peste 6.000 de morţi şi peste 30.000 de răniţi, pe care îi vor prelua cele 206 ambulanţe care deservesc Bucureştiul şi sectorul Ilfov. În cât timp şi cu ce costuri de vieţi omeneşti s-ar putea realiza o operaţiune de salvare de această amploare nu poate calcula deocamdată nimeni.
     

  • Care sunt şi cât costă cele mai scumpe proprietăţi din centrul Capitalei

    Investiţiile în renovarea vilelor de lux din centrul Capitalei au crescut valoarea zonei centrale a oraşului, apropiindu-se ca preturi de capitale europene precum Praga sau Bratisalava, conform unei analize a agenţiei Palace Estate.  

    Potrivit analizei, valoarea imobilelor din centrul Capitalei a crescut considerabil odată cu investiţiile în renovarea acestora. În momentul de faţă, proprietăţile cu suprafaţa de peste 500 mp au o valoare care depăşeşte 1.000.000 de euro şi pot fi închiriate cu preţuri lunare cuprinse între 6.500 si 10.000 de euro.

    „Majoritatea proprietăţilor de lux din zona Unirea, Universitate şi Piaţa Victoriei fac parte din patrimoniul istoric al oraşului şi au fost renovate respectând identitatea istorică a acestora. Ele sunt văzute de cumpărători ca investiţii întrucât este de aşteptat ca valoarea lor să crească odată cu dezvoltarea zonei centrale a oraşului. Majoritatea clienţilor noştri sunt persoane juridice, firme care îşi doresc un sediu spaţios şi cu personalitate” spune Yaniv Dahan, CEO Palace Estate.

    O vilă cu 19 camere din Centrul Vechi al oraşului, folosită până în prezent ca spaţiu comercial şi birouri, se vinde cu un milion de euro sau poate fi închiriata cu 10.000 euro pe lună.   1,2 milioane de euro costă o alta vilă in zona Universitate, ce poate fi închiriată cu 6.500 de euro. Tot in zona Universitate o vilă cu 7 dormitoare si 7 bai, complet renovata, poate fi achiziţionată cu 980.000 de euro sau închiriată cu 7500 euro/lună. Spaţiul de 480 mp a păstrat arhitectura şi decoraţiunile originale.

    Putin mai în nord, în zona Victoriei cei interesaţi de monumentele arhitecturale pot găsi o casa de 2,2 milioane de euro

    Cele mai multe clădiri renovate din centrul Bucureştiului, cotate la preţuri cu mult peste un milion de euro, sunt păstrate de proprietari şi închiriate cu preţuri care variază între 3500 şi 10.000 de euro, în funcţie de suprafaţă.

  • Doi ardeleni au devenit antreprenori de succes în Bucureşti în 10 metri pătraţi

    Doi tineri din Cluj s-au îndrăgostit de aroma cafelei şi, cu ajutor din partea unui brand cunoscut, au deschis un mic coffee shop în Bucureşti. Urmează o nouă locaţie, în centrul Capitalei, iar tinerii sunt încrezători că vor putea oferi în continuare espresso de cea mai bună calitate.

    Vlad Buda şi Dan Ursan, doi tineri de 27 de ani, se cunosc de când erau copii, dar au decis 
de-abia anul trecut să pună bazele unui business. 
„Ne-am cunoscut la grădiniţă, deci ne ştim de aproape 25 de ani. Am şi lucrat împreună încă din 2006, dar cu mici pauze“, povestesc cei doi antreprenori.

    Vlad şi Dan au pornit o „afacere cu suflet“, prin care vor să împartă şi altora pasiunea lor pentru cafea. Steam Coffee Shop este o minicafenea într-un spaţiu de doar 12 metri pătraţi, înspre zona de nord a Capitalei, de unde clienţii pot cumpăra doar produse „to go“.

    De unde însă pasiunea pentru cafea? „Am lucrat mult în domeniul ospitalităţii, dar nu am avut neapărat legătură cu produsele din cafea“, povesteşte Vlad Buda. „În 2010 am participat la o competiţie de barista, iar acolo am fost jurizaţi de campionul naţional al Greciei la proba de cafea la filtru. După concurs am stat vreo nouă ore de vorbă şi ne-a explicat ce-am făcut bine, ce-am greşit şi aşa mai departe. Noi nu înţelegeam cum poate să bea atât de multă cafea, cerea un espresso la fiecare zece minute. Între timp a ajuns campion mondial la proba de cafea la filtru.“


    Şi-au transformat pivniţa în cea mai tare afacere din Bucureşti. Acum recunosc şi ei că au dat lovitura şi fac o grămadă de bani


    „După acel moment, am început să exersăm în fiecare zi“, continuă Dan Ursan. „Mergeam cu câteva minute înainte să se deschidă barul unde lucram şi încercam diverse lucruri pe care le găseam pe internet, pentru că alte surse de a învăţa nu prea există.“

    Un an mai târziu, au decis să plece în străinătate pentru a lucra şi au ales Berlinul. Au fost aproape să deschidă un coffee shop în Germania, dar s-au răzgândit în ultimul moment. „În primă fază am vrut să pornim o afacere la Berlin, chiar găsisem acolo pe cineva cu bani care era dispus să ne ajute. Dar exact înainte de semnarea actelor, am realizat că asta ne-ar fi obligat să rămânem acolo, iar noi nu eram convinşi că ne dorim asta.“

    Tinerii antreprenori nu au renunţat la idee şi s-au întors în ţară, însă lucrurile au devenit ceva mai complicate. „Ne-am întors la Cluj cu intenţia de a deschide o locaţie mai mare, ne gândeam şi la un spaţiu în care să servim ceva de mâncare. Apoi ne-am lovit de legislaţie, aşa că am rămas doar la cafea. Am încercat prin Cluj vreo 7-8 luni, am tot căutat spaţii, dar acolo există o singură zonă unde poţi avea succes cu un astfel de business, şi acolo chiria e foarte scumpă“, îşi aminteşte Vlad Buda.

    Colegul său, Dan Ursan, explică cum au ajuns în Bucureşti. „Când eram aproape să renunţăm, am discutat cu Mihai Panfil de la Origo, care ne este şi un foarte bun prieten, iar el ne-a propus o colaborare, a propus să deschidem un coffee shop în Bucureşti. Ne-am mutat în Capitală anul trecut în mai, iar afacerea am pornit-o în decembrie.“

    CONTINUAREA ÎN PAGINA A DOUA –>>>

  • O tânără de 25 de ani conduce cea mai recomandată atracţie turistică din Bucureşti

    Escape Rooms este una dintra primele locaţii deschise în Bucureşti, în prima parte a acestui an. Cele două camere, aflate în cadrul unui hostel din centrul capitalei, te invită la poveşti diferite. În prima cameră, care aminteşte de o baracă militară, scenariul spune că ai 60 de minute pentru a dezamorsa o bombă. Cea de-a doua cameră seamănă cu o tablă de şah, având ca unică misiune evadarea. Uşor de zis, mai greu de făcut.

    Flavia Mândruţ (25 de ani), managerul Escape Rooms, spune că ideea a venit în cadrul unui team building la Budapesta.

    „Am fost cu mai mulţi colegi acolo şi am jucat Escape, pentru că în Budapesta jocul era deja cunoscut, era un trend stabilit. Atunci erau mai puţine, dar acum în Budapesta sunt câteva zeci de Escape-uri, pentru că e un business excelent. Daniele Colombo, acţionarul majoritar în companie, a decis că vrea să îl aducă şi aici, aşa că a intrat în parteneriat cu persoanele care deţineau acolo locaţiile şi aceştia au acceptat să ne organizeze două camere. A trebuit să mergem pe această variantă pentru că noi nu aveam experienţa necesară pentru a construi de la zero două Escape-uri. Asta se întâmpla prin luna aprilie, când i-am dat drumul.“

    Investiţia, povesteşte Mândruţ, a costat mai puţin decât în alte ţări. „Aveam deja spaţiul, iar investiţia a fost în jur de 10.000 de euro; camerele noi vor costa mai puţin pentru că avem deja experienţă. Depinde foarte mult ce tip de cameră vrei să amenajezi; la Amsterdam, spre exemplu, am înţeles că există o cameră foarte hi-tech care a costat câteva zeci de mii de euro.“

    Fără a avea vreun buget impresionant de promovare, Escape Rooms a ajuns să fie cea mai recomandată atracţie din Bucureşti pe site-ul de turism TripAdvisor. Explicaţia, spune Flavia Mândruţ, este modul cum relaţionezi cu clienţii. „Am rugat toţi clienţii să scrie review-uri despre noi şi astfel a ajuns atracţia numărul unu din Bucureşti. Cu românii a fost ceva mai greu, pentru că lumea nu ştia despre ce e vorba, era un joc nou, iar noi le ceream zece euro ca să iasă dintr-o cameră încuiată“, continuă managerul.

    „Iniţial ne-am bazat foarte mult pe clienţii hostelului, însă acum aceştia nu mai reprezintă o parte semnificativă a clienţilor. Hostelurile sunt destinate, în general, unor persoane cu venituri mai mici, cum ar fi backpackerii, iar aceştia nu au foarte mulţi bani pentru activităţi de genul ăsta. În acest moment cei mai mulţi clienţi ne vin de pe TripAdvisor, sunt străini care citesc despre noi şi vor să joace camerele. Mare parte dintre cei care au venit să joace şi-au adus ulterior şi prietenii, nu am văzut pe nimeni să plece dezamăgit până acum.“

    Managerul Escape Rooms spune că businessul este profitabil şi creşte lună de lună. „În medie, avem cel puţin două echipe pe zi. Am avut zile şi cu 15 echipe, care jucau la cele două camere în paralel“, povesteşte Mândruţ. „Este o afacere profitabilă, comparativ cu investiţia iniţială. Mai sunt costuri legate de mentenanţă, trebuie să îi urmărească cineva permanent pe cei care sunt închişi, însă banii pe care poate să îi aducă o transformă într-o afacere profitabilă. Cea mai bună lună a adus în jur de 7-8.000 de euro.“

    Escape the room este un joc în care într-o perioadă limitată de timp căutând indicii ascunse, descoperind camera şi secretele din ea, folosind inteligenţa, ingeniozitatea şi imaginaţia trebuie să scapi din cameră.

  • Proteste violente la Ankara faţă de arestarea unor militari

     Forţele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru dispersarea manifestanţilor, care s-au reunit în centrul capitalei la apelul mai multor asociaţii locale, a anunţat agenţia de presă Dogan.

    “Libertate pentru patrioţi” şi Nu complotului”, au scandat prostetatarii.

    Manifestanţii au denunţat condamnarea unor militari în retragere sau activi, printre care şi fostul şef de Stat Major al armatei, care au fost condamnaţi la închisoare în 2012 şi 2013 în două dosare pentru conspiraţie împotriva Guvernului islamo-conservator aflat la putere din 2002.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Două explozii au avut loc la Cairo. Patru poliţişti au fost răniţi

     “Două bombe artizanale de mici dimensiuni au explodat şi au rănit patru poliţişti”, a declarat un oficial din cadrul poliţiei locale. Atacul a avut loc pe un pod din cartierul Guizeh, din centrul capitale egiptene.

    Egiptul se confruntă cu un val de atentate revendicate de grupările radicale, după ce armata l-a demis şi arestat pe preşedintele islamist Mohamed Morsi la 3 iulie şi a intervenit în forţă împotriva susţinătorilor săi care au organizat manifestaţii la Cairo.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şi-au lăsat baltă joburile ca să vândă cârnaţi. În doi ani au depăşit suta de mii de euro

    Impulsionaţi de dorinţa de a aduce în Bucureşti o parte din mâncarea autentică românească, aşa cum este aceasta în Maramureş sau Bucovina, soţii Oprea au investit 15.000 de euro în conceptul băcăniei. Atmosfera prietenoasă din băcănie a atras, în ultimii doi ani, clienţi variaţi, de la pensionari la manageri.

    “La noi nu se găsesc înlocuitori de mâncare şi băutură, ci produse naturale, autentice, al căror gust poate nici nu este cunoscut de multe persoane. Întrucât ne pasă de sănătatea noastră şi a clienţilor noştri, am ales să avem la vânzare numai preparate tradiţionale, atestate, de la gospodării sau mici producători locali”, a declarat Liviu Oprea, manager Băcănia cu suflet.

    Printre cel mai bine vândute produse în cadrul băcăniei se numără mezelurile (pastramele de raţă, gâscă şi crap, rulada de iepure sau vită, muşchiul perpelit şi parizerul oltenesc, slănina), brânzeturile maturate sau caşurile de capră cu diverse adaosuri, precum mărarul sau prazul, şi vinurile de la Crama Oprişor, Casa Isărescu, ale Aureliei Vişinescu, Davino de la Dealu Mare etc.

    Referitor la cine trece pragul Băcăniei cu suflet, acesta a adăugat că un sfert sunt clienţi companii, în timp ce restul sunt persoane fizice.

    Pentru a răspunde cerinţelor acestora, băcănia îşi propune ca în 2014 să folosească şi o bucătărie unde să poată pregăti propriile prăjituri şi plăcinte de casă, dar şi cozonaci.

    Băcănia cu suflet a luat naştere în decembrie 2011, ca o afacere de familie a soţilor Doina şi Liviu Oprea. Cu un design tradiţional, din lemn, băcănia este formată din trei încăperi: una cu băuturi tradiţionale românesti, cealaltă cu produse alimentare tradiţionale şi ecologice, precum mezeluri şi dulceţuri, iar ultima cu accesorii tradiţionale de design interior – farfurii pictate manual şi vase din fontă ce readuc în prezent obiceiurile de gătit ale altădată. Produsele din Băcănia cu suflet sunt tradiţionale, atestate, majoritatea lor provenind exclusiv din România, din gospodării particulare sau de la mici producători.
     

  • PROTESTUL studenţilor: Circulaţia va fi restricţionată în centrul Capitalei. Care este traseul marşului

     Studenţii care vor participa la miting se vor aduna de la ora 15.00 în Piaţa Victoriei, în prelungirea Parcului Kiseleff dintre Bulevardul Aviatorilor şi Şoseaua Kiseleff, unde vor protesta aproximativ o oră.

    Protestatarii vor pleca, în jurul orei 16.30, în marş din Piaţa Victoriei, pe traseul Calea Victoriei – Bulevardul Dacia – strada Th. Aman – strada G-ral Berthelot – sediul Ministerului Educaţiei.

    Traficul rutier va fi restricţionat pe traseul marşului, pe prima bandă de circulaţie, potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei.

    Mitingul la sediul Ministerului Educaţiei se va încheia la ora 18.30. În timpul protestului de la ministerul Educaţiei, începând de la ora 16.45 şi până la ora 18.30 va fi restricţionat total traficul rutier pe strada General Berthelot, între străzile Th. Aman şi Luigi Cazzavilan.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • IMPOZITUL FORFETAR: Cum va fi calculat şi cât va plăti o shaormerie sau un restaurant

     Formula de determinare a impozitului forfetar propusă de Guvern ia în calcul rangul localităţii, dar şi al zonei din municipii şi marii poli regionali (Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi Ploieşti Timişoara), suprafaţa localului şi un coeficient de sezonalitate, care este clasificat în mod asemănător cu cel al rangului localităţii.

    Cel mai mare impozit forfetar va fi achitat de restaurantele de peste 300 de metri pătraţi din Zona A a Capitalei, care vor plăti 22.680 de lei/an (echivalentul a circa 5.200 de euro). Pentru restaurantele de peste 300 de metri pătraţi este aplicat un singur coeficient de suprafaţă.

    Impozitul forfetar anual/unitate este determinat după formula k * (x + y*q) *z, unde k este valoarea impozitului standard de 1.400 de lei, x – variabilă în funcţie de rangul localităţii, y – variabilă în funcţie de suprafaţa utilă a locaţiei, z – coeficient de sezonalitate, iar q – 0,8 (unic) reprezintă coeficient de ajustare pentru spaţiu tehnic unitate de desfăşurare a activităţilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro