Tag: CC

  • Iohannis: Motivarea CCR aduce la suprafaţă mai multe întrebări decât clarificări. Mai avem un pic de citit / Preşedintele: Un referendum, posibil la final de dezbatere. Poate e nevoie de o clarificare în Constituţie

    “Am citit motivarea deciziei CCR. Ca să nu apară aşa o confuzie în spaţiul public. Eu am spus de prima dată că voi citi această motivare până când o înţeleg foarte bine. Deci mai avem un pic de citit, însă citind această motivare au apărut câteva chestiuni care m-au făcut să evaluez anumite demersuri într-o nouă lumină.

    Două, trei chestiuni aş sublinia, după o primă citire foarte atentă a deciziei şi a motivării. Vreau să spun că, în această etapă, recunosc că motivarea aduce la suprafaţă mai multe întrebări decât clarificări, dar o aprofundare ulterioară ne poate aduce mai aproape de adevăr. Vom vedea”, a declarat, marţi, preşedintele Klaus Iohannis, după întrevederea cu delegaţia Comisiei de la Veneţia

    Şeful statului a acuzat Partidul Social Democrat că vrea să limiteze puterile preşedintelui, precizând că judecătorii Curţii Constituţionale sunt în aceeaşi logică.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dacă nu O revocă, riscă SUSPENDAREA! Liviu Dragnea, ÎMBĂRBĂTAT de succesul mitingului din 9 iunie

    ”Eu am spus ieri, şi nu numai eu, că noi suntem hotărâţi să mergem până la capăt şi cu normalizarea legilor justiţiei, şi cu normalizarea codurilor penale, deciziile Curţii. Nu sunt prezicător, nu ştiu ce va face preşedintele Dar dacă va face GREŞEALA FATALĂ să nu pună în aplicare o decizie CCR, dincolo că se va face de râs peste tot în lume, această încălcare nu ne va lăsa indiferenţi. Nici nu mai cotnează că e vorba de Kovesi – putea fi şi Lazăr, oricine – noi nu vom putea sta cu mâinile în sân”, a declarat Liviu Dragnea la Antena 3.

    El a subliniat că social-democraţii nu pot admite ca o decizie CCR să nu fie pusă în aplicare şi vor utiliza tot ce au la dispoziţie.

    ”Se poate ajunge la ORICE. Eu spun din nou: dacă ne tot provoacă, NOI AM ARĂTAT ASEARĂ că răspundem la toate provocările şi nu lăsăm lucrurile aşa. Nu ne e frică. Dacă acest om care e preşedintele României înţelege că e, de fapt prizonierul statului paralel şi că va rămâne prizonierul statului paralel, dacă nu va acţiona conform Constituţiei, e problema lui, dar noi nu vom lăsa lucrurile aşa. Degeaba arătăm abuzuri, degeaba modificăm codurilor penale, dacă lăsăm nesancţionată o desconsiderare a deciziei CCR”, a adăugat preşedintele PSD.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Ce va face preşedintele? MOTIVAREA deciziei care îl obligă pe Iohannis să o revoce pe şefa DNA, publicată joi de Curtea Constituţională

    În prealabil, judecătorii Curţii Constituţionale se vor reuni joi în şedinţă pentru a citi, în spatele uşilor închise, decizia CCR care îl obligă pe Klaus Iohannis să o revoce din funcţia de procuror-şef al DNA pe Laura Codruţa Koovesi. Motivarea urmează să fie publicată şi în Monitorul Oficial, conform procedurii legale.

    Pe 30 mai, CCR a stabilit, cu majoritate de voturi, existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele României, generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA. Curtea Constituţională a arătat, în comunicatul oficial privind decizia de existenţă a conflictului instituţional între preşedinte şi ministrul Justiţiei, că şeful statului urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi.

    “Preşedintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică, potrivit art.36 din Legea nr.47/1992, Preşedintelui României, prim-ministrului Guvernului României şi Ministrului Justiţiei şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I”, se arată în comunicatul Curţii Constituţionale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CCR anunţă de ce era obligat Iohannis să o revoce pe Kovesi: Ministrul are o competenţă expresă

    “Cu privire la calitatea ministrului justiţiei de parte în cadrul conflictului juridic de natură constituţională, Curtea a constatat că ministrul justiţiei este nominalizat, în mod expres, prin art.132 alin.(1) din Constituţie, text constituţional care stabileşte că procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea acestuia. Astfel, ministrul justiţiei exercită, în această privinţă, o competenţă constituţională specială şi expresă, care nu are legătură cu competenţa generală a Guvernului. Prin urmare, potrivit jurisprudenţei sale, reprezentată de Decizia nr.285/2014, Curtea a constatat că ministrul justiţiei poate fi parte în cadrul unui conflict juridic de natură constituţională. Curtea a stabilit că problema de drept asupra căreia poartă obiectul sesizării este aceea de a determina întinderea şi conţinutul sintagmei „sub autoritatea ministrului justiţiei” din cuprinsul art.132 alin.(1) din Constituţie, prin raportare la art.94 lit.c) din Constituţie, aspect care se subsumează unui raport de drept constituţional pur”, se arată în comunicataul Curţii Constituţionale.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • DECIZIE ŞOC a Curţii Constituţionale: Există un conflict instituţional între Preşedinte şi ministrul Justiţiei

    Curtea Constituţională a admis, cu majoritate de voturi, că există un conflict înytre preşedinte şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, din cauza refuzului şefului statului de a o revoca din funcţie pe Laura Codruţa Kovesi.

    Pe 22 februarie, ministrul Justiţiei Tudorel Toader a cerut revocarea şefei DNA, reţinând în sarcina acesteia 20 de „acte şi fapte de netolerat”. Printre acestea, Toader a menţionat ancheta în cazul OUG 13, refuzul de a se prezenta la audierile din Parlament, falsurile din dosare, lipsa unei reacţii adecvate în cazul presupuselor abuzuri de la DNA Ploieşti, precum şi afectarea imaginii României prin dezinformarea forurilor europene.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Klaus Iohannis a sesizat CCR cu privire la legea Referendumului

    Preşedintele Klaus Iohannis a trimis la Curtea Constituţională legea Referendumului, unul dintre articolele criticate fiind cel legat de data când este organizat.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iohannis va sesiza CCR şi Comisia de la Veneţia pe legile Justiţiei

    “Constat chiar de la început că ele (n.r.: legile Justiţiei) nu sunt deplin adecvate nici cadrului constituţional intern şi nici standardelor europene în materie. Unele dispoziţii de modificare a legii 303/2004 au fost declarate neconstituţionale în două rânduri. Cu toate acestea, chestiuni privind integritatea şi răspunderea magistraţilor contravin Constituţiei. Lege 304/2004 a ajuns la promulgare şi am constat că ridică probleme. Noile reglemetări riscă să blocheze actul de justiţie. Apoi sunt create noi structuri menite nu să eficientizeze justiţia, ci să timoreze magistraţii. Nici legea 317/2004 nu are o redactare mai fericită căci ea instituie o segregare a garantului independenţei justiţiei, prin mutare de la CSM, la secţii. (…) Am decis, ca atare să trimit întregul pachet înapoi la CCR şi în paralel să sesizez Comisia de la Veneţia. De aceea fac un apel către CCR de a nu se grăbi şi a conlucra cu organismul european care contribuie de aproape 30 de ani la dezvoltarea unui patrimoniu constituţional comun în Europa şi care sprijină statele în materie de democraţie, inclusiv prin acordarea unui sprijin constituţional de urgenţă. Sunt convins că judecătorii CCR vor avea toată deschiderea pentru un demers care îşi propune să asigure respectare principiilor şi valorilor europene în România”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

    Şeful statului a mai anunţat că după ce CCR se va exprima va face o nouă analiză a legilor şi va decide atunci dacă se impune o reexaminare.

  • Comisia de anchetă a activităţii şefului SPP, NECONSTITUŢIONALĂ. Curtea Constituţională a admis sesizările PNL şi USR

    Pe 22 februarie, PNL a atacat la CCR Hotărârea Parlamentului privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea activităţii directorului SPP, Lucian Pahonţu, afirmând că obiectivele anchetei intră în competenţa CSAT şi ale preşedintelui României.

    În sesizarea depusă la CCR, PNL a susţinut că “(…) pentru a respecta rolul constituţional al comisiilor de anchetă, aşa cum a fost decelat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, hotărârea de constituire a comisiei de anchetă ar trebui să aibă ca obiectiv verificarea unor situaţii de fapt, aspecte sau fenomene sociale relevante generate de activitatea unei instituţii sau a unor instituţii, în niciun caz să vizeze o persoană”, potrivit unui comunicat de presă transmis Partidul Naţional Liberal către MEDIAFAX.

    PNL afirmă că din 1990 şi până în prezent, au fost constituite 14 de comisii parlamentare de anchetă, dintre care niciuna nu a avut ca scop verificarea unei anumite persoane, ci au vizat activităţi ale unor autorităţi sau instituţii publice, clarificarea unor fapte/împrejurări.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Codruţa Kovesi va fi audiată pe 21 martie de Secţia pentru Procurori a CSM

    Una dintre abaterile disciplinare ale procurorului şef al DNA se referă la înregistrările apărute în spaţiul public, din timpul unei şedinţe de lucru, pe data de 18 iunie 2017.

    “Procurorul şef al DNA s-a exprimat în sensul combaterii efectelor negative în planul imaginii si credibilităţii instituţiei, generate de Decizia CCR 68/2017, prin instrumentarea urgentă a unor dosare „cu miniştri”, de impact mediatic, şi-a exprimat dezacordul cu privire la caracterul legal, definitiv şi general obligatoriu al Deciziei CCR 68/2017 şi a folosit exprimări inadecvate la adresa Curţii Constituţionale şi a unui judecător al Curţii Constituţionale, inducând ideea în cadrul opiniei publice că unul din criteriile în funcţie de care se prioritizează soluţionarea dosarelor este impactul mediatic al acestora şi calitatea oficială a persoanelor cercetate”, spuneau inspectorii, într-un comunicat de presă, în ianuarie.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iohannis a promulgat Legea care modifică modul de numire a judecătorilor la CCR

    Senatul a adoptat Legea pentru modificarea art. 5 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, iniţiată de deputatul PSD, Eugen Nicolicea, în 14 februarie.

    Acesta vizează modificarea alin.(4) al art.5 din actul normativ şi prevede ca fiecare Cameră a Parlamentului numeşte la propunerea Biroului permanent şi pe baza recomandării Comisiei juridice, în calitate de membru al Curţii Constituţionale, persoana care a întrunit votul majorităţii membrilor prezenţi.

    Actul normativ a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor în 28 iunie 2016.