Tag: cariere

  • O grijă mai puţin pentru oamenii de afaceri

    „Încă de la bun început ne‑am dorit să dezvoltăm un serviciu care să ofere timp oamenilor“, spune Flaviu Dumitraşcu, cofondatorul CasePlease, despre ideea de afaceri care i-a venit în urmă cu un an şi pe care a pus-o în practică cu Marian Posăceanu, fostul său coleg de bancă din liceu. La dezvoltarea serviciului CasePlease au stat două componente: experienţa personală şi dorinţa de a lansa ceva nemaiîntâlnit în România. Hotărâţi să treacă de la statutul de angajaţi la cel de antreprenori, cei doi tineri au căutat idei de afaceri atât din România, cât şi din străinătate şi, spun ei, au descoperit o nişă neexploatată local. În cercetările lor au descoperit firme care oferă tot soiul de servicii corporatiştilor ocupaţi: curăţarea hainelor şi livrări la birou, curăţarea automobilului, cumpărături pentru acasă, suveniruri etc., care li s-au părut interesante şi cu potenţial pentru piaţa locală. Iar la aceste idei au adăugat şi o parte din experienţa personală. „Am urmat un program de masterat la Oslo şi mereu când veneam în ţară de sărbători îmi displăcea să-mi pregătesc bagajul şi să aştept la check-in şi check-out. În plus, ajungeam mereu cu hainele şifonate“, povesteşte Dumitraşcu.

    Odată ce a stabilit împreună cu asociatul său nişa spre care se vor îndrepta, au început să îşi facă o documentare ca la carte: au citit forumuri de business travel – unde au descoperit oameni care se plâng de stresul bagajelor asociat călătoriilor de afaceri; dar au studiat şi studii de piaţă, pentru a determina potenţialul ideii şi validarea conceptului.

    În august 2016, după un an de tatonări, cei doi tineri au înfiinţat firma. Două luni mai târziu lansau serviciul în Bucureşti, singurul oraş în care CasePlease are deocamdată activităţi. Investiţia iniţială se învârte în jurul sumei de 5.000 de euro, din surse proprii ale celor doi antreprenori; au folosit banii pentru promovare şi spaţiul în care desfăşoară activitatea. Pentru a-şi rafina ideea, povesteşte Dumitraşcu, „am urmat diferite cursuri de antreprenoriat, am discutat cu oameni de afaceri, potenţiali clienţi şi profesionişti din diverse domenii“. În cele din urmă, au renunţat şi la slujbele de IT-işti pentru a se ocupa exclusiv de afacere.

    CasePlease se adresează oamenilor de afaceri români şi străini, care călătoresc de cel puţin 3-4 ori pe an în Bucureşti şi se cazează la hoteluri de 3, 4 şi 5 stele sau închiriază un apartament. Cum funcţionează serviciul? Clientul trebuie să-şi rezerve un loc pe platforma CasePlease şi să stabilească o întâlnire cu reprezentanţii firmei în Bucureşti; clientul îşi predă hainele din garderoba personală, precum şi un set de cosmetice, dacă doreşte. Din acel moment, CasePlease se ocupă de aceste bagaje; lucrurile sunt depozitate, hainele sunt spălate şi călcate, iar în momentul în care clientul alege, bagajul său este dus la hotelul unde se cazează; apoi bagajul său este preluat, din nou, în circuitul firmei. Pentru fiecare călătorie de business în parte, cel care apelează la serviciile CasePlease trebuie să precizeze prin intermediul site-ului când şi unde soseşte dar şi când pleacă, pentru ca un reprezentant al firmei să aducă sau să preia bagajul.

    Serviciul presupune un abonament lunar de cinci euro pentru spaţiul de stocare. Pe lângă aceasta, clientul plăteşte o sumă fixă pentru fiecare călătorie în care foloseşte serviciile CasePlease, în funcţie de pachetul ales. Stocarea a 10 articole vestimentare (inclusiv încălţări) şi a unei genţi de cosmetice presupune un cost de 50 de euro pentru fiecare călătorie, cost care acoperă curăţarea, călcarea hainelor şi transportul bagajului la şi de la hotel. Al doilea pachet include 25 de articole vestimentare şi costă dublu pentru fiecare călătorie. Toate plăţile se fac online, clientul introducând datele cardului în momentul în care îşi face cont pe platformă. Abonamentul lunar este achitat la început, iar plata pentru pachetul ales se face la sfârşitul călătoriei.

    Primii clienţi au apelat la serviciile firmei care se ocupă de bagajele turiştilor în a doua lună de la lansare; „au venit pe bază de recomandări, în urma evenimentelor de business networking“, spune Flaviu Dumitraşcu, care nu dă niciun detaliu despre numărul actual de persoane care s-au înregistrat pe platformă. Potrivit antreprenorului, acum poartă discuţii cu o serie de firme – cum ar fi agenţii de turism care lucrează cu corporaţii, firme concierge, platforme ce oferă diverse servicii angajaţilor multinaţionalelor, pentru a se susţine şi recomanda reciproc. „Acum, cheltuielile cele mai mari sunt legate de creşterea vizibilităţii pe piaţă“, spune Dumitraşcu; el adaugă că deocamdată nu au angajaţi; de la înfiinţarea firmei a colaborat cu mai multe persoane în regim de freelancing, dar cei doi fondatori sunt singurii care se ocupă 100% de afacere.

    Antreprenorul spune că este prea devreme pentru a putea face predicţii despre mersul afacerii, influenţat de mai mulţi factori, dar cei doi fondatori dau ca reper pentru anul în curs o cifră de afaceri de 15.000 de euro, corespunzătoare unui număr aproximativ de 200 de călătorii. Dacă totul va merge conform planului, fondatorii speră ca în prima parte a lui 2018 CasePlease să intre pe profit.

    Pe termen scurt, cei doi tineri îşi propun să îşi facă businessul cunoscut în mediul de afaceri, promovarea fiind principalul lor obiectiv în următoarea perioadă. Pe termen lung însă, planurile lor vizează extinderea în alte oraşe din România, precum şi în alte ţări. „Dacă un om de afaceri din Varşovia călătoreşte săptămâna aceasta la Bucureşti, săptămâna următoare la Cluj şi apoi la Viena, ne dorim ca bagajul să «îl urmărească» peste tot. Acest lucru presupune o colaborare cu o companie de curierat sau de transport“, spune Dumitraşcu. Se declară optimist pentru că, spune el, numărul călătoriilor de afaceri creşte, deopotrivă la nivel naţional şi dar şi internaţional. „În Bucureşti, spre exemplu, cel puţin 60% dintre turiştii sosiţi, români sau străini, vin în interes de afaceri.  Numărul călătoriilor de afaceri creşte de la an la an, atât în ţară, cât şi în Europa, Asia şi America de Nord“, afirmă antreprenorul. Vorbind strict de turiştii străini, afacerile reprezintă principalul motiv al venirilor lor în România, aceştia având o pondere de 55,9% din totalul turiştilor nerezidenţi, în 2015. „Aşadar, CasePlease prezintă un potenţial de dezvoltare şi în oraşe precum Cluj, Timişoara sau Constanţa. Totodată, avem avantajul primului sosit pe o piaţă“, conchide Flaviu Dumitraşcu.

  • Actorul John Hurt, cunoscut pentru rolurile din filmele “The Elephant Man” si “Midnight Express”, a murit la varsta de 77 de ani

    Hurt, care de-a lungul unei cariere de şase decenii a jucat în mai mult de 200 de filme şi serii de televiziune, inclusiv in productia “Harry Potter” (Mr.Ollivander), a fost premiat cu BAFTA si nominalizat de doua ori la premiile Oscar. Cel mai recent film în care a jucat este “Jackie” (2016), în care interpreteaza rolul parintelui Richard McSorley.

    Actorul, născut pe 22 ianuarie 1940, aproape de Chesterfield, a fost înnobilat de regina Elisabeta a II-a în anul 2014.

  • Care sunt cele mai noi pretenţii ale firmelor care angajează

    Astfel de testări au loc în cadrul Târgului de Cariere, cea mai mare reţea de evenimente de carieră şi employer branding: companiile testează, în câteva ore, zeci sau chiar sute de candidaţi interesaţi de un anumite domeniu de activitate.

    „În urmă cu doi ani am introdus pentru prima dată competiţiile contra-cronometru Speed Challenge. Am început în 2015 cu concursuri-fulger de programare în domeniul IT, care s-au bucurat de mare succes şi pe care le organizăm şi în prezent. De anul trecut organizăm şi Speed Challenge pe traducere. De anul trecut le dăm posibilitatea şi celor care recrutează cunoscători de limbi străine să-i testeze pe loc pe candidaţi. Mai mult, din această primăvară vom avea o varietate şi mai mare de domenii pentru care vom organiza, în colaborare cu angajatorii, Speed Challenge-uri: e vorba despre inginerie, contabilitate, auto&automotive, dar şi despre alte industrii”, spune Corina Brânduşan, PR manager la Târgul de Cariere.

    Pe lângă competiţii Speed Challenge, companiile pot să organizeze în cadrul TdC workshopuri şi seminarii pe diverse teme.

    Experienţa şi competenţele în domeniu sunt cele mai importante aspecte de care ţin cont recrutorii, potrivit studiului realizat toamna trecută de Târgul de Cariere şi HR Summit.

    La cercetare au participat 158 de recrutori de la companii importante la nivel naţional. Astfel, 39% dintre angajatori au afirmat că la interviul de angajare îi interesează cel mai mult experienţa candidaţilor, 38% pun mai mult accent pe competenţele în domeniu, iar 20% apreciază mai degrabă atitudinea pe care candidaţii.

    2% dintre recrutorii care au răspuns la studiu afirmă că sunt mai degrabă atenţi la viteza de reacţie la întrebările “provocatoare”. Studiul s-a desfăşurat în perioada octombrie-noiembrie 2016, pe un eşantion de 158 de specialişti în resurse umane care au participat la Târgul de Cariere şi la HR Summit.

    Organizatorii Târgului de Cariere (TdC) aşteaptă peste 200 de companii la ediţia de primăvară a evenimentului, care avea avea loc în martie şi aprilie la Cluj, Iaşi, Chişinău, Braşov, Sibiu, Oradea şi Târgu-Mureş.

    În primăvară vor avea loc 9 ediţii – 7 globale şi 2 dedicate exclusiv domeniului IT. Calendar Târgul de Cariere

    7-8 martie – Cluj Global

    9-10 martie – Cluj IT

    16 martie – Târgu-Mureş

    18 martie – Oradea

    21-22 martie – Iaşi Global

    23-24 martie – Iaşi IT

    29-30 martie – Sibiu

    4-5 aprilie – Chişinău

    12-13 aprilie – Braşov

  • Cele mai noi pretenţii ale firmelor care angajează

  • Care sunt carierele de vis ale tinerilor români? Topul celor mai dorite job-uri în rândul studenţilor

    Ingineria şi producţia alături de IT sunt cele mai dorite domenii de către studenţii români, salariile peste media naţională şi numărul tot mai mare de locuri de muncă fiind unele dintre cele mai importante motive care stau în spatele acestei alegeri.

    „Observăm că în România joburile în inginerie şi producţie sunt cele mai căutate. Vine puternic din urmă şi media şi advertisingul. Prin comparaţie, în Occident se caută locuri de muncă în bănci şi în management sau consultanţă strategică“, spun analiştii Universum Global, care au realizat un studiu privind preferinţele studenţilor români în materie de angajatori şi domenii de muncă.
     
    Compania face de mulţi ani acest studiu pe pieţele dezvoltate din vestul Europei, iar începând din 2016 a intrat şi pe piaţa locală. Acesta este astfel primul studiu pentru piaţa din România care a avut la bază aproape 10.500 de studenţi de la 46 de universităţi şi de la 136 de specialităţi.
     
  • Ce se întâmplă cu salariile IT-iştilor. ”Se formează o bulă falsă care va PLESNI”

    Deficitul mare de candidaţi din industria IT îi determină pe angajatori să ofere salarii mai mari şi poziţii superioare candidaţilor pe care îi recrutează de la concurenţă, iar în unele cazuri ofertele sunt peste nivelul lor de competenţă.

    Situaţia actuală din IT aminteşte de nebuloasa din sectorul bancar din anii de boom economic, când angajaţii ardeau etape în carieră din dorinţa de a obţine salarii mai mari, spun specialiştii în domeniul resurselor umane.

    Vedeţi AICI ce se întâmplă cu salariile IT-iştilor. ”Se formează o bulă falsă care va PLESNI”

  • Un sat intreg din Romania dispare de pe harta. Cat li se ofera localnicilor pentru a parasi satul

    Un sat intreg din Gorj, cu sute de case, dispare de pe harta ca sa faca loc unei cariere de carbune. Localnicii sunt impartiti in doua – unii s-au inteles cu cei de la Complexul Energetic Oltenia, care vor sa extinda exploatarea miniera.

    Altii insa sunt nemultumiti de preturile care le sunt oferite pe teren, putin peste un euro pe metru patrat. In sprijinul lor au sarit si voluntarii de la Greenpeace care militeaza pentru reducerea mineritului.

    In satul Runcurelu mai sunt 200 de case. De patru ani, localnicii au fost anuntati de autoritatile locale sa se mute, pentru ca acolo va fi o cariera de carbune. Nu toti accepta insa despagubirile care se dau din partea statului.

    Cititi mai multe pe www.stirileprotv.ro

  • Citeşte gratuit poveştile celor 100 tineri manageri de top

    Business Magazin a lansat în format e-paper catalogul 100 tineri manageri de top- ediţia 2015. Poţi citi GRATUIT catalogul aici

    Catalogul tinerilor manageri de top este produsul-fanion al Business Magazin şi a devenit, pentru businessul local, un echivalent al Almanahului Gotha, un instrument care îţi deschide drumul spre top.

    Catalogul propus anual de Business Magazin este o expunere a câştigătorilor unei competiţii bazată pe dedicare, curaj şi muncă susţinută, manageri care reprezintă adevarate modele pentru tinerii aflaţi la început de drum.

    Împreună cu ediţia 2015, Business Magazin a adunat 1000 de tineri manageri şi antreprenori care s-au remarcat prin iniţiativă, performanţă şi profesionalism.

    În aceşti zece ani, noi, jurnaliştii, am câştigat, pentru că am cunoscut cariere, idei, oameni şi experienţe care ne-au permis să recunoaştem lumea de business exact aşa cum este.

  • Ferdinand Piech, obligat să demisioneze de la şefia Volkswagen. 
Culisele unei cariere de 51 de ani

    Nepot al lui Ferdinand Porsche, fondatorul companiei care a construit automobilul Volkswagen Beetle (binecunoscuta broscuţă) în cadrul unui contract din 1934 cu regimul nazist, Piech şi-a devotat viaţa şi cariera de 51 de ani din industria auto pentru a aduce VW pe primul loc.

    Pe 25 aprilie, Volkswagen a anunţat demisia patriarhului în vârstă de 78 de ani, iar anunţul a pus capăt unei crize de două săptămâni care a început atunci când Piech a spus că s-a distanţat de directorul general Martin Winterkorn.

    Piech a demisionat din toate funcţiile deţinute la VW, iar fosta sa soţie, Ursula, a decis la rândul ei să plece din con-siliul de administraţie al grupului. Mandatul de preşedinte al lui Piech urma să se încheie în aprilie 2017.

    ”Membrii conducerii au constatat în unanimitate că în baza a ceea ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni încrederea reciprocă necesară pentru o colaborare de succes nu mai există„, informa un comunicat al companiei.

    Consiliul de conducere al boardului VW a anunţat în 17 aprilie că Winterkorn este cel mai potrivit pentru postul de director general al grupului. Anunţul a fost determinat de un interviu acordat revistei Der Spiegel din 10 aprilie de pre-şedintele Piech, în care acesta şi-a exprimat îndoielile legate de Winterkorn.

    Cei şase membri ai consiliului, între care şi Piech, au propus prelungirea contractului lui Winterkorn dincolo de anul 2016, după ce preşedintele nu a reuşit să forţeze înlăturarea acestuia. 

    Piech a afirmat în interviu că s-a distanţat de Winterkorn şi nu mai vrea ca acesta să fie viitorul preşedinte al VW. Îndepărtarea lui Piech de fostul său apropiat, fără nicio explicaţie, a provocat un şoc la nivelul grupului VW, cel mai mare angajator din Germania.

    Winterkorn, sub conducerea căruia VW a obţinut profituri record şi concurează Toyota Motor pentru poziţia de cel mai mare producător auto la nivel mondial, a participat la şedinţa consiliului din 
16 aprilie, pentru a-şi apăra funcţia.
    Consiliul pregăteşte de obicei întâlnirile boardului VW, format din 20 de membri, respectiv acţionari cu drept de vot şi reprezentanţi ai sindicatului, care are dreptul să angajeze şi să concedieze membri ai conducerii şi să ia alte decizii majore. O decizie referitoare la mandatul lui Winterkorn este improbabilă înainte de începutul anului 2016, în condiţiile în care în Germania contractele directorilor de rang înalt sunt prelungite, de regulă, în ultimul an de mandat.

    Pe lângă Piech, care face parte şi din una din cele două familii care controlează VW, consiliul de conducere este format din Stephan Weil, premier al landului Saxonia Inferioară, şeful consiliului muncii, Bernd Osterloh, şi adjunctul acestuia, Stephan Wolf, Berthold Huber, reprezentantul sindicatului IG Metall, şi Wolfgang Porsche, vărul lui Piech şi reprezentant al celeilalte familii acţionare a grupului. Clanurile Porsche-Piech controlează 50,7% din drepturile de vot în cadrul grupului Volkswagen, prin intermediul companiei holding Porsche SE. Landul Saxonia Inferioară, unde se află sediul central al VW, este al doilea mare acţionar al grupului, cu o participaţie de 20%, urmat de emiratul Qatar, cu 17%.

    Alte critici aduse de Piech lui Winterkorn includ performanţele nesatisfăcătoare cronice ale VW în Statele Unite, unde incapacitatea de a înţelege nevoile cumpărătorilor sunt scoase în evidenţă de suporturile de băuturi prea mici pentru paharele de dimensiuni mari din SUA.
    Sub conducerea lui Winterkorn, VW nu a reuşit să producă un model low-cost sau să facă progrese semnificative în Asia şi America Latină, iar unii analişti se tem că acesta va putea să îşi continue politicile ca şi până acum.
    Alt scenariu ar putea fi ca un alt membru al familiei Porsche-Piech, Wolfgang Porsche, să devină preşedinte, iar Winterkorn să rămână director general. VW ar putea opta totodată să aducă un preşedinte din afara companiei.