Tag: cancer

  • De ce îşi caută românii sănătatea în străinătate?

    Reprezentanţii spitalului vienez spun la unison că principalul motiv pentru care românii, dar şi alţi pacienţi internaţionali aleg să se trateze în afara ţării ţine de neîncrederea în sistemul medical local. Printre alte aspecte care stau la baza acestei alegeri se numără şi intervalele lungi de timp petrecute în aşteptarea unui rezultat sau a unei examinări, lipsa condiţiilor şi, mai ales, imposibilitatea de a găsi tratamentul necesar în ţara de provenienţă.

    „Uneori, pacienţii aleg să se trateze la noi deoarece nu sunt mulţumiţi de medicina din România. Alteori, dacă sunt diagnosticaţi cu cancer, vor să audă o a doua opinie. În România nu au posibilitatea de a se trata, aşa că vin în Austria, pentru tratamente precum imunoterapia. Când primeşti un astfel de diagnostic, eşti dispus să cauţi în toată lumea o soluţie”, spune Robert Winkler, CEO şi director general al clinicii WPK.Ideea este întărită şi de dr. Walter Ebm, celălalt CEO şi director general al spitalului, care deţine totodată şi funcţia de şef al centrului aeromedical: „În unele ţări, calitatea sistemului medical e scăzută. Dar oamenii nu cred în sistemele medicale din ţările lor mai ales pentru că există o lungă istorie a corupţiei în spatele acestora”. Peter Sloup, directorul financiar al spitalului, consideră la rândul său că „principalul motiv este că nu sunt mulţumiţi de spitalele din ţările lor şi nu au încredere în sistem”.

    Anual, numărul total al pacienţilor spitalului este de circa 7.000 de persoane, din care un procent de 45% (aproximativ 3.000) e reprezentat de pacienţii internaţionali. Dintre aceştia, în jur de 20% sunt români. „În procent de 50%, pacienţii sunt constanţi, vin anual sau o dată la doi ani”, afirmă Peter Sloup. El adaugă că piaţa din Austria este una stabilă şi că investiţiile în medicină sunt rentabile, deoarece numărul pacienţilor străini este într-o continuă creştere. În prezent, rata de ocupare a spitalului este de circa 85%.

    Ca pondere, românii sunt a doua naţionalitate, după pacienţii ruşi. În 2017, numărul românilor care s-au adresat spitalului vienez a fost de 630 de persoane, dublu faţă de anul precedent. Dintre aceştia, 60% au solicitat tratamente oncologice, 10% au venit pentru servicii de second opinion şi check-up, iar restul au optat pentru servicii de ortopedie, traumatologie şi medicină sportivă, tratamente pentru afecţiuni cardiovasculare şi ORL.

    În 2017, cifra de afaceri înregistrată de grupul medical vienez a fost de 80 de milioane de euro, iar pentru anul acesta, aşteptările vizează o creştere de 3-4%. „Creşterea nu poate fi prea mare, deoarece din octombrie până în martie clinica este, de obicei, plină”, afirmă Peter Sloup, directorul financiar al WPK.

    La nivel de investiţii, Sloup spune că acestea sunt stabile şi se ridică anual la 2-2,5 milioane de euro, fiind direcţionate în principal către achiziţionarea echipamentului medical şi renovări. În ceea ce priveşte salariile, reprezentantul clinicii spune că diferenţa dintre piaţa din România şi ţările vestice este uriaşă. El exemplifică cu salariile mediciilor austrieci aflaţi la începutul carierei, care pornesc de la 4.000 de euro, atât în sistemul public, cât şi în cel privat. Cu toate acestea, el spune că şi sistemul medical din Austria se confruntă cu migrarea cadrelor medicale spre alte ţări, şi că de obicei aceştia aleg Elveţia, iar de acolo pleacă spre Germania. Anual, bugetul alocat salariilor angajaţilor WPC este de 13-14 milioane de euro.

    Echipa clinicii WPK numără circa 500 de angajaţi, dintre care jumătate sunt medici  angajaţi ai spitalului în mod direct sau colaboratori. „Avem în jur de 80-100 de doctori care vin zilnic. Medicii din spitalul de stat pot veni să lucreze la noi. Statul nu plăteşte foarte mult, dar au doctori buni, care lucrează acolo 40 de ore şi apoi vin aici, să facă mai mulţi bani”, povesteşte Robert Winkler. Din echipa de asistente, trei sunt românce, cu o vechime de 3-5 ani în cadrul spitalului.

    Clinica WPK dispune de 145 de paturi şi un bloc operator cu patru săli de operaţie, servicii de imagistică avansată, fizioterapie şi recuperare medicală la standarde internaţionale. Winkler spune că grupul medical pe care îl conduce deţine, de asemenea, cinci farmacii în Praga, o casă de bătrâni în afara Vienei, un birou în Bucureşti şi o companie care cumpără şi vinde medicamente.

    Sloup spune că, la nivel european, principalele ţări în care se găsesc clinici de top sunt Franţa, Germania şi Elveţia, însă adaugă că serviciile medicale din Elveţia sunt mult mai scumpe decât în Austria.

    Wiener Privatklinik este unul dintre puţinele centre medicale private din Europa care oferă cele mai moderne terapii împotriva cancerului – imunoterapia şi terapia personalizată ţintită. În ceea ce priveşte serviciile de second opinion şi check-up, avantajele oferite de clinica vieneză sunt legate în primul rând de rapiditate, deoarece investigaţiile, analizele şi consultaţiile pentru evaluarea completă a stării de sănătate sunt soluţionate într-o singură zi. Costurile pornesc de la 250 de euro pentru o consultaţie şi ajung la aproape 5.500 de euro pentru un pachet de check-up de lux.

    Pentru a facilita accesul pacienţilor români la serviciile sale medicale, WPK a încheiat parteneriate cu diverse companii aeriene şi cu unităţi de cazare din Viena, oferind astfel condiţii avantajoase şi discounturi pentru cazare şi transport. „Datorită numărului crescut al pacienţilor români care s-au adresat spitalului nostru în primul trimestru al anului, am decis înfiinţarea, în cadrul WPK Viena, a unui serviciu special care să le asigure acestora suport pe întreaga perioadă a internării. Astfel, toţi pacienţii români care se tratează la Wiener Privatklinik beneficiază de asistenţă permanentă în limba română, oferită de către personalul nostru, atât la Viena, cât şi la reprezentaţa din Bucureşti”, susţine Walter Ebm, CEO al Wiener Privatklinik. Reprezentanţa WPK în România a fost înfiinţată în 2016. Conducătorul clinicii adaugă că personalul însărcinat cu asistenţa pacienţilor români transmite dosarul echipei medicale, obţine o propunere iniţială pe care o comunică pacienţilor, le oferă acestora suport pentru deplasarea şi cazare la Viena şi, de asemenea, îi însoţeşte în spital. Cele mai frecvente patologii oncologice întâlnite în rândul pacienţilor care ajung la Wiener Privatklinik sunt, în cazul pacienţilor de sex feminin, cancerul la sân şi cancerul pulmonar, cel din urmă având o incidenţă în creştere în rândul populaţiei generale.

    „Cererea ridicată pentru serviciile medicale oncologice se datorează tratamentelor inovatoare pe care spitalul nostru le oferă pacienţilor, precum imunoterapia şi terapia personalizată ţintită, şi echipei de experţi oncologi de renume european la care aceştia au acces în cadrul Centrului de Excelenţă în Oncologie”, afirmă prof. univ. dr. Christoph Zielinski, coordonatorul Centrului de Excelenţă în Oncologie al Wiener Privatklinik. Centrul de Excelenţă în Oncologie (WPK Cancer Center) are capacitatea de a aborda multidisciplinar şi individualizat toate tipurile de cancer în diferite stadii. Diagnosticul final este emis de către o comisie interdisciplinară de experţi în oncologie, genetică şi biologie moleculară (Tumor Board), care analizează caracteristicile moleculare şi individuale ale mutaţiilor ADN-ului celulelor tumorale şi ale celulelor sănătoase.

    Dr. Walter Ebm spune că, adesea, se confruntă cu diverse cazuri în care pacienţii au nevoie de o mobilizare specială din partea reprezentanţilor clinicii. Printre astfel de cazuri, se numără cel al unui pacient din Qatar care cântărea 450 de kilograme şi a apelat la serviciile spitalului pentru o operaţie de obezitate. Din pricina greutăţii, au fost necesare folosirea unui avion militar pentru transportul acestuia, precum şi montarea unui mecanism special cu care îl puteau ridica şi evacua în caz de incendiu. CEO-ul povesteşte că respectivul pacient a plecat acasă cu 250 de kilograme mai puţin. El este optimist şi în privinţa tratamentelor oncologice, mai ales că, spre deosebire de acum câţiva ani, când diagnosticul de cancer de piele era echivalent cu o condamnare la moarte, astăzi pot fi trataţi în jur de 70% din pacienţi. El speră ca, pe viitor, aceste tratamente noi, în prezent foarte scumpe, să devină mai accesibile.

  • O genă recent descoperită, specifică bărbaţilor, poate fi cheia pentru remediul împotriva leucemiei

    Gena se găseşte în cromozomul Y, care, până recent, se credea că este doar pentru purtarea informaţiei genetice care face ca un embrion să devină mascul, scrie The Independent.

    Totuşi, se pare că acesta oferă un strat în plus de protecţie împotriva leucemiei acute mieloblastice, conform unui studiu efectuat de cercetătorii de la Wellcome Sanger Institute şi Universitatea Cambridge.

    Cromozomii X şi Y au în comun multe gene, dar un număr restrâns, printre care UTY, este întâlnit exclusiv în cromozomul Y.

    Echipa a studiat gena UTX a cromozomului X în celule umane şi în şoareci pentru a înţelege rolul său în apariţia acestui tip de leucemie

    Citeşte continuarea pe www.descopera.ro

  • Mega SCANDAL în televiziune. O acţiune caritabilă unde vedetele au fost plătite cu 11.500 de euro fiecare a strâns doar 4.500 de euro

    Scandal în televiziunea din Marea Britanie. Reprezentanţii show-ului de televiziune  The Real Full Monty: Ladies Night, au fost acuzaţi că au folosit în scopuri personale banii strânşi în urma spectacolului. Potrivit anunţului postat iniţial pe site-ul postului ITV, şters ulterior, fondurile strânse urmau să fie donate bolnavilor de cancer.
     
    Potrivit MailOnline, vedetele show-ului, printre care Megan McKenna, cântăreaţa Michelle Heaton, Loose Women’s Coleen Nolan şi jurnalista BBC Victoria Derbyshire au fost plătite cu peste 11.500 de euro fiecare, în vreme ce pentru fundaţiile de caritate s-au strâns abia 4.500 de euro. 
     
     
    Spectatorilor li s-a dat de înţeles că banii strânşi din vânzarea biletelor vor fi donaţi persoanelor care suferă de cancer la sân. Pretinzând că strâng fonduri pentru această cauză, reprezentanţii ITV au reuşit, de fapt, să adune o sumă uriaşă pe care au oprit-o pentru propriile nevoi, stârnind astfel furia fanilor. Doar 4.500 de euro au fost donaţi fundaţiilor de caritate Breast Cancer Now, CoppaFeel! şi Breast Cancer Care.
     
     
    După ce au fost contactaţi, reprezentanţii de la ITV au şters de pe site toate dovezile în care se specifica că scopul show-ului a fost de a strange bani în scopuri caritabile. Aceştia au declarat ulterior că fraza „în numele carităţii” a fost o eroare. 
  • Ce a păţit o tânăra după ce şi-a minţit părinţii că are cancer, pentru a primi bani de la ei

    Hanna Dickenson, în vârstă de 24 de ani, a primit suma de 42.000 de dolari, după ce le-a spus părinţilor că are nevoie de tratament medical peste hotare.
     
    Părinţii ei au primit mare parte din bani din donaţii de la prietenii lor, iar tânăra i-a cheltuit o în concedii. Judecătorii au numit această înselătorie ”mizerabilă”, scrie BBC.
     
    În faţa instanţei, tânăra a pledat vinovată în faţa a 7 acuzaţii de obţinere de bunuri prin înşelăciune.
     
    ”Dorinţa oamenilor de a ajuta şi încrederea socială a fost încălcată. Aceşti oameni au muncit din greu şi au dat din buzunarele lor”, a spun un judecător.
  • Vaccinul 9 valent, cel mai complex împotriva infecţiei HPV, va fi disponibil şi în România

    “Este un produs pentru sănătate publică care previne cancerul şi cred că cel mai evident lucru sau cel mai mare câştig în domeniul cancerului din ultimii 20 de ani. Existenţa acestui vaccin previne o infecţie corelată cu până la 100% cu acest cancer cancer de col uterin. (…) Este o mare oportunitate pentru România atât fete cât şi băieţi pentru că sunt multe ţări unde şi băieţii beneficiază de vaccinarea împotriva infecţiei cu HPV.(…) Vaccinurile sunt produsele medicamentoase cele mai controlate din lume din punct de vedere al siguranţei. Siguranţa vaccinului este esenţială şi la fel de importantă este şi eficacitatea”, a declarat preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Savanţii au găsit o posibilă cauză a apariţiei cancerului

    Sistemul de proteine alcătuieşte reţeaua complexă care controlează dacă o celulă se divizează sau nu. Acestea au fost centrul de atenţie al cercetătorilor care studiau cancerul datorită sau din cauza funcţiei de întrerupător care controlează diviziunea celulară şi pentru că nu se dezintegrează precum alte molecule, scrie Science Daily.
     
    De asemenea, s-a observat că în 98% dintre cazurile de cancer pancreatic sunt prezente mutaţii ale proteinei Ras.
     
  • Strategie austriacă, pacienţi români

    Spitalul Wiener Privatklinik, cu sediul în Viena, are 145 de paturi, patru săli de operaţie şi nouă centre specializate în diagnosticul şi tratamentul cancerului, chirurgia nervilor periferici, chirurgie ortopedică, traumatologie, chirurgia ochilor. Grupul Wiener Privatklinik (WPK) include însă, alături de spital, o casă de bătrâni cu 110 paturi, un lanţ de farmacii în Cehia, un business de distribuţie de medicamente; per total, acesta generează venituri anuale de aproximativ 80 de milioane de euro. Medicii care practică în spital sunt colaboratori, fiind plătiţi separat faţă de costurile alocate terapiilor; veniturile lor sunt incluse în această cifră. ”Este un sistem similar celui din Statele Unite: există clinica, noi oferim toate facilităţile şi tot ce au nevoie medicii, ei îşi aduc aici propriii pacienţi sau tratează pacienţii pe care îi aducem noi“, a explicat medicul Walter Ebm structura veniturilor la cea mai recentă vizită a sa în România.

    Potrivit medicului, la spitalul WPK ajung anual pentru tratament circa 9.000 de pacienţi, rata de ocupare fiind de 85%; circa 45% dintre pacienţi sunt străini. ”Anul trecut am avut în jur de 600 de pacienţi români, iar numărul lor se dublează în fiecare an“, explică el. Serviciile accesate cu precădere de pacienţii români sunt de ortopedie, boli cardiovasculare şi, mai ales, oncologie. ”Credem că putem oferi consultaţii de la cei mai buni medici pentru fiecare specializare, însă în prezent ne concentrăm mult pe tratamentele de cancer. Terapiile împotriva cancerului implică un tratament interdisciplinar. Pentru astfel de terapii este nevoie de mai mulţi medici. Avem un consiliu pentru astfel de tratamente, în care medici cu mai multe specializări se întrunesc pentru a discuta fiecare caz în parte“, descrie medicul principala arie de concentrare a activităţii spitalului vienez – terapiile adresate diferitelor tipuri de cancer reprezintă aproximativ jumătate din tratamentele pe care le realizează anual pacienţii.

    ”Cred că în prezent tratamentul împotriva cancerului este ultra-specializat; nu mai este ca acum 10 ani, s-a schimbat extrem de mult de-a lungul anilor şi va evolua în continuare“, spune medicul, care dă şi explicaţii. Un astfel de tratament implică o terapie individualizată pentru fiecare pacient – un anumit tratament nu se potriveşte tuturor, variază în funcţie de sex, de vârstă, de tipul de cancer; ”suntem specializaţi pe oferirea acestui tip de tratament şi acesta este unul dintre principalele motive pentru care oamenii vin în Austria“. El observă că, dat fiind nivelul de noutate al acestor terapii, este dificil pentru pacienţii din aceste ţări să găsească un tratament bun pentru cancer la ei acasă. Oferă ca exemplu în acest sens melanomul (cancerul de piele), care, dacă în urmă cu câţiva ani nu putea fi tratat dacă depăşea o anumită dimensiune, iar majoritatea pacienţilor mureau într-o perioadă scurtă de timp, acum se pot trata. Pe de altă parte, admite medicul, tratamentul este foarte scump. ”Companiile farmaceutice vând aceste medicamente cu un preţ foarte ridicat. Este greu pentru mulţi oameni să plătească pentru un astfel de tratament.“ Medicul oferă ca reper de preţ pentru un tratament (care implică nu doar costul medicamentelor, ci şi pe cel al diferitelor terapii – radioterapie, chimioterapie, intervenţii chirurgiale, imunoterapie) suma de 30.000 – 40.000 de euro pe an, în contextul unei perioade de tratament de lungă durată, ce se întinde pe parcursul mai multor ani. Preţurile practicate în cadrul spitalului privat austriac pornesc de la 250 de euro pentru o consultaţie şi merg până la 5.400 de euro pentru un pachet de check-up de lux (consultaţii şi analize).

    Pacienţii internaţionali ai clinicii vin mai ales din zona estică – alături de pacienţii români, se află cei care vin din Ungaria, Ucraina, Rusia, până la Kazahstan, Georgia etc. Compania austriacă are şi o reprezentanţă în Bucureşti, cu trei angajaţi, unde pacienţii români pot afla, în română, rapid, informaţiile despre tratamentele posibile, fără să se deplaseze până în Viena pentru o primă interacţiune. Reprezentanţa a fost deschisă în urmă cu doi ani. ”Am luat această decizie ca urmare a conexiunii cu un angajat român, iar acum vrem să extindem colaborarea şi în alte ţări – Rusia, Ucraina, Bulgaria.“ CEO-ul de la WPK consideră că este un model ideal de funcţionare, unul mai bun decât al medicilor care să meargă în anumite ţări pentru a trata pacienţii de acolo. ”Austria are doar 8 milioane de locuitori, România, 20 de milioane, iar Ucraina, în jur de 40 de milioane, ca să nu mai vorbim despre Rusia – doar în zona Moscovei sunt în jur de 20 de milioane de locuitori.“ El este încrezător în expansiunea businessului în baza creşterii numărului de pacienţi din Europa Estică.

    De ce nu au pacienţii acces la aceste terapii noi în ţările lor? ”De cele mai multe ori este o chestiune legată de bani – cât de mult investeşte o ţară în sistemul de sănătate? Cât de mult îşi permite o ţară să investească în sistemul de sănătate? Chiar dacă majoritatea ţărilor aflate în dezvoltare, precum cele estice, au un ritm rapid de creştere economică, banii suplimentari sunt de cele mai multe ori direcţionaţi spre industrie, infrastructură, puţini sunt direcţionaţi în sistemul de sănătate.“ Medicul spune că nu poate să indice un procent ideal din PIB alocat cheltuielilor cu sănătatea, ci subliniază nevoia existenţei unui ecosistem care trebuie să includă şi asigurările private. Adaugă că şi în Austria au acelaşi tip de discuţii legate de finanţarea sistemului de sănătate – incluzându-le pe cele despre tratamentul anticancer, dar şi despre ceea ce se întâmplă cu populaţia din ce în ce mai îmbătrânită. ”Segmentul persoanelor în vârstă este în creştere şi nu sunt suficienţi oameni tineri care să susţină sistemul. Acum vârstnicii au nevoie de îngrijire şi nu există bani pentru acest lucru.“

  • O companie americană este pe cale să dezvolte un nou tratament împotriva cancerului

    Studiul va contribui la risipirea dubiilor referitoare la eficienţa terapiei cu receptori de antigen chimerici (Car-T) şi va consolida încrederea investitorilor în companiile care dezvoltă tratamente de acest tip, explică cotidianul Financial Times.

    Terapia Car-T constă în extragerea unor celule sanguine şi prelucrarea acestora în laborator astfel încât să atace cancerul, după care celulele sunt reintroduse în corp.

    Tratamentul inovator a produs rezultate impresionante în cursul testelor clinice, reuşind remisii ale cancerului la pacienţi care mai aveau de trăit doar câteva săptămâni sau luni. În contextul efectelor benefice observate la persoane care ar fi murit, autorităţile de reglementare au accelerat procedurile de aprobare a terapiilor Car-T. Dar graba fără precedent a condus la situaţii neobişnuite, în care unele medicamente au primit undă verde înainte de a se şti dacă efectele sunt durabile, notează FT.

    Testarea produsului companiei Gilead Sciences, Yescarta, arată că după o perioadă medie de 15,4 luni, 59% dintre pacienţii cu limfom non-Hodgkin încă erau în viaţă, 42% erau în remisie, iar 40% nu mai prezentau urme de cancer.

    Citeşte continuarea pe www.gandul.info

  • Cântăreţul Johnny Hallyday a murit la vârsta de 74 de ani

    “Johnny Hallyday a plecat. Scriu aceste cuvinte fără să cred acest lucru. Şi totuşi este adevărul. Soţul meu nu mai este. Ne-a părăsit în această noapte, aşa cum a trăit toată viaţa, cu curaj şi demnitate”, a scris Laeticia Hallyday într-un comunicat.

    “Până în ultima clipă, a făcut faţă acestei boli care îl măcina de luni, dându-ne tuturor lecţii de viaţă extraordinare. Cu inima bătând atât de tare într-un trup de rocker care a trăit toată viaţa fără să facă nicio concesie, pentru publicul său, pentru cei care îl admiră şi îl iubesc”, se arată în acelaşi comunicat.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Plusurile şi minusurile săptămânii care tocmai se încheie

    + Muşchi artificiali pentru roboţi cu superputeri au fost creaţi de o echipă condusă de cercetătoarea de origine română Daniela Rus. Muşchii le-ar oferi capacitatea roboţilor de a ridica până la 1.000 de ori greutatea lor

    + Prinţul Harry al Marii Britanii, în vârstă de 33 de ani, şi logodnica lui, actriţa americană Meghan Markle, în vârstă de 36 de ani, se vor căsători în luna mai în cadrul unei ceremonii oficiale care va avea loc în capela St. George de la Castelul Windsor

    + Airbus SE, Rolls-Royce Plc şi Siemens AG au anunţat că vor dezvolta motoare electrice hibride pentru avioane. Primele aeronave cu astfel de motoare ar urma să fie vândute până în 2030

    + Emil Boc a anunţat că Primăria Cluj-Napoca a obţinut aprobarea din partea CNAIR pentru a realiza, în locul guvernului, studiul de fezabilitate, planul urbanistic zonal şi detaliile tehnice pentru construirea centurii metropolitane, în lungime de 38 de kilometri. Viitoarea centură metropolitană va trebui să fie gata până la sfârşitul anului 2023, valoarea estimată a acesteia fiind de 150 de milioane de euro

    + Producătorul francez de materiale de construcţii Saint-Gobain anunţă redeschiderea liniei de producţie de vată minerală din fibră de sticlă la fabrica Isover din Ploieşti, producţia fiind estimată a se relua în iulie 2018, după reconstrucţia cuptorului şi alte îmbunătăţiri tehnologice

    + Municipalitatea din New York a abrogat o lege veche de aproape un secol, care limita posibilitatea de a dansa în baruri. Legea, adoptată în 1926, le cerea localurilor să deţină o licenţă specială pentru ca muşteriii să poată dansa. Mai puţin de 100 din peste 22.000 de baruri, restaurante şi discoteci din această metropolă americană deţineau un astfel de permis

    + Guvernul Germaniei va acorda anul viitor un miliard de euro oraşelor ţării pentru a reduce poluarea generată de maşinile echipate cu motoare diesel. Banii vor fi investiţi în găsirea unor soluţii pentru reducerea poluării generate de emisiile vehiculelor

    – România alocă cei mai puţini bani pentru sănătate la nivel european. în medie, cheltuielile de acest fel înseamnă puţin peste
    800 de euro într-un an pe cap de locuitor

    – Un român moare în fiecare oră de cancer pulmonar. Potrivit ultimelor date, în 2015, 10.335 de români au murit din cauza acestei boli. Simptomele cancerului pulmonar sunt greşit interpretate de pacienţi, iar cancerul pulmonar este depistat mai degrabă în stadii avansate, pentru că semnele acestuia nu sunt considerate atât de grave încât să impună vizita la medicul specialist

    – PMB a anunţat că va organiza între 5 şi 17 decembrie, în Piaţa Victoriei, un târg de sărbători, în condiţiile în care legea organizării adunărilor publice nu permite desfăşurarea a două manifestaţii în acelaşi loc. Protestatarii au anunţat că nu pleacă din Piaţa Victoriei şi nu renunţă la manifestaţii

    – Société Genéralé va închide trei sute de sucursale şi va elimina 900 de locuri de muncă în Franţa până în 2020. Banca intenţionează să-şi facă loc în sectorul bancar digital şi să reducă costurile

    – Banii venezueleni nu mai au practic nicio valoare, iar criza prin care trece ţara se adânceşte. Inflaţia din Venezuela urcă la 4.000%

    – Hackerul acuzat că a pus la cale atacurile din 2014 asupra serviciului Yahoo! Mail va pleda vinovat în proces şi va mărturisi legătura cu serviciile secrete ruse