Tag: camera

  • Camera Deputaţilor: Ciuhodaru anunţă că Fenechiu e noul lider al grupului PPDD. Zgonea: Daniel Fenechiu nu este membru al partidului

    Tudor Ciuhodaru a spus, în plenul Camerei Deputaţilor, că, începând de marţi, grupul parlamentar al PPDD are un nou lider de grup, pe Daniel Fenechiu, iar el este vicepreşedinte al grupului.

    Valeriu Zgonea a arătat că, deocamdată, în Camera Deputaţilor nu poate fi lider de grup un parlamentar care nu mai este membru al partidului respectiv.

    „Am sesizat comisiile juridică şi de regulament pentru un răspuns pe această temă. Domnul Fenechiu nu este membru al partidului, ne putem trezi cu un grup în care nu sunt membri ai partidului. Aştept o decizie a celor două comisii privind ceea ce este de făcut”, a spus Zgonea.

    Deputatul Daniel Fenechiu a precizat presei că el este membru al grupului parlamentar şi a fost ales lider al grupului, deşi nu mai este membru al PPDD. „Pot fi lider pentru că sunt membru al grupului, chiar dacă nu sunt membru al partidului”, a adăugat el.

    Fenechiu a anunţat, pe Facebook, că noaptea trecută au fost excluşi din partid de către conducerea PPDD cinci deputaţi PPDD: Daniel Oajdea, Tudor Ciuhodaru, Ştefan Dalca, Gabriela Anghel şi Mihai Deaconu.

    “Noaptea trecută a fost “noaptea minţii” în PPDD…Obscurul Birou Naţional de Coordonare al partidului, întrunit la miez de noapte- ca huhurezii, a decis să mai dea o lovitură de graţie partidului, excluzând din partid majoritatea deputaţilor care au înţeles că PPDD-ul n-a fost niciodată altceva decât SRL-ul lor…Daniel Oajdea, Tudor Ciuhodaru, Ştefan Dalca, Gabriela Anghel şi Mihai Deaconu au plătit cu calitatea de membru, faptul că şi-au permis să aibă coloană vertebrală”, a susţinut Fenechiu.

    Scandalul în grupul parlamentar al PPDD a pornit de la faptul că în grup o parte dintre deputaţi au votat pentru o colaborare cu PNL, în timp ce altă parte a vrut o continuare a colaborării cu PSD.

    Preşedintele PPDD Simona Man şi secretarul general Liviu Neagu ocupă în prezent funcţii în guvernul Ponta.

    Deputatul Daniel Fenechiu şi-a anunţat, la sfârşitul lunii septembrie, demisia din PPDD.

  • Discuţii în BP la Cameră pe tema fuziunii PNL-PDL. Zgonea: Avem un singur partid şi doi lideri de grup

    Problema a fost ridicată de vicepreşedintele Camerei Marian Neacşu (PSD) la reuniunea conducerii Camerei din 24 noiembrie.

    „Nu ştiu acum, după reorganizarea aceasta a noului Partid Naţional Liberal, dacă discutăm de grup PDL şi grup PNL sau discutăm de un singur grup parlamentar”, a spus Neacşu, potrivit stenogramei şedinţei.

    Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a arătat că întrebarea lui Neacşu este „serioasă” şi că nu a mai existat până acum o situaţie asemănătoare, în care două partide politice parlamentare să fuzioneze ducând la un singur partid pe scena politică şi doi lideri de grup parlamentar.

    „Este o întrebare care este serioasă. Noi nu am mai avut până acum această situaţie în care două partide politice parlamentare să fuzioneze. Din punctul meu de vedere, în acest moment, suntem într-o situaţie delicată, pentru că avem un singur partid pe scena politică şi doi lideri de grup”, a apreciat Zgonea, menţionând că cei din PDL şi PNL ar trebui să ia o decizie şi să o comunice conducerii Camerei.

    Liderul grupului parlamentar al PDL, Gheorghe Tinel, a arătat că, potrivit Regulamentului, „orice modificare care se face în structura grupurilor parlamentare se face de la începutul sesiunii parlamentare” şi că această problemă ar trebui abordată la începutul sesiunii parlamentare următoare.

    „Domnule preşedinte, nu era nevoie să ne aduceţi aminte sau să ne apostrofaţi în Biroul Permanent. Ştiam că trebuie să facem acest lucru, numai că, în conformitate cu Regulamentul Camerei Deputaţilor la art.12, alin.2, aşa spune că: nici un partid politic nu poate avea decât un singur grup parlamentar, dar la alineatul 7 spune că «orice modificare care se face în structura grupurilor parlamentare se face de la începutul sesiunii parlamentare». Deci, numai în această situaţie, alineatul 2 cu alineatul 7 nu sunt corelate şi atunci, fiind spre sfârşitul sesiunii parlamentare, rugămintea este să o lăsaţi, pentru că indiferent cum ar fi, de la începutul sesiunii parlamentare să intre în vigoare. Să o trimitem la Comisia juridică. Noi nu ne cramponăm, să ştiţi! de chestiunea asta. O vom pune, dar o trimitem la Comisia juridică şi Comisia juridică va trebui să dea un răspuns”, a spus Gheorghe.

    Zgonea a arătat că situaţia este „de excepţie” şi necesită „o abordare de excepţie”. „Din punctul meu de vedere, este o situaţie de excepţie cea pe care o spuneţi dumneavoastră, care necesită o abordare de excepţie. Suntem într-o situaţie delicată. În rest, adunând cele două grupuri parlamentare, coeficienţii rămân aceiaşi şi în grupuri şi în Biroul permanent. Toate ponderile rămân aceleaşi, ca să nu ne păcălim. Singura chestiune este strict legată de dezbaterea din plen într-o defavorizare faţă de celelalte grupuri. Grupul dumneavoastră devine unul singur, aveţi un singur lider, restul rămân toţi membrii PNL din Biroul Permanent. Chestiunea aceasta nu cred că putem noi să o hotărâm”, a adăugat Zgonea.

    După precizările lui Zgonea, Ioan Oltean (PDL) a arătat că reprezentanţii noului PNL doresc să clarifice acest lucru, fiind „conştienţi că sunt un singur partid şi nu este normal să apară cu două grupuri parlamentare”. „Să ştiţi că şi interesul nostru este să o clarificăm, pentru că suntem conştienţi că suntem un singur partid şi că nu e normal să apărem cu două grupuri parlamentare. Tot ceea ce decurge din calitatea aceasta se va discuta şi se va rezolva, începând cu noua sesiune. Mă refer la ponderi în Biroul Permanent, în comisii şi aşa mai departe”, a spus Oltean.

    El a adăugat că în zilele următoare se va clarifica acest lucru. ”În zilele următoare, o să avem şi noi o întâlnire politică şi o să clarificăm acest lucru şi, împreună cu liderul grupului PSD, cu membrii comisiei, vom găsi o soluţie”, a adăugat Ioan Oltean.

    În final, preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a dat termen o săptămână pentru lămurirea situaţiei, menţionând că acest subiect va fi analizat de comisia de Regulament a Camerei. „Atunci, dăm acest material şi Comisiei pentru Regulament, vă rog să o informaţi, domnule secretar general. Domnule deputat Marian Neacşu, fiind şi liderul grupului parlamentar PSD, vă rog frumos să faceţi o adresă şi le dăm o săptămână. Până atunci, ne înţelegem cu toţii care este soluţia cea mai bună”, a spus Zgonea.

  • Comisia juridică a Camerei discută marţi cererea DNA privind reţinerea deputatului Ion Diniţă

    Biroul Permanent al Camerei reunit sămbătă a decis ca în termen de trei zile Comisia juridică să întocmească raportul în acest caz, iar plenul Camerei să se pronunţe în 20 octombrie.

    Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a precizat, după şedinţa Biroul Permanent, că deputatul Ion Diniţă îşi poate prezenta în Comisia juridică punctul de vedere, inclusiv însoţit de un avocat.

    Potrivit Regulamentului, membrii Comisiei juridice au termen trei zile pentru raportul în cazul Diniţă, iar plenul se va pronunţa după încă cinci zile.

    În plen, votul va fi secret, cu bile.

  • Jocul migraţiei aleşilor locali: procedura să trăiască!

    Lipsa de mobilizare a parlamentarilor puterii şi opoziţia sau abţinerea din partea partidelor cel mai afectate de efectele ordonanţei (PNL, PDL, PP-DD, UDMR) au făcut ca ordonanţa să nu întrunească numărul necesar de voturi favorabile ca să poată fi adoptată, urmând acum ca Senatul să aibă cuvântul final asupra ei.

    Ordonanţa este însă deja în vigoare şi îşi produce efectele începând cu 2 septembrie, timp de 45 de zile, iar premierul Victor Ponta, vicepremierul Liviu Dragnea şi şeful Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, au explicat că oricum niciun primar sau consilier local care şi-a schimbat între timp partidul nu-şi va pierde mandatul, nici măcar în ipoteza că ordonanţa va deveni lege cu prilejul votului din Senat şi va fi ulterior contestată la CCR, întrucât deciziile CCR nu sunt retroactive (adică aşa cum s-a întâmplat în 2006, când sancţionarea de către CCR a legii de atunci care introducea pentru aleşii locali 45 de zile de opţiune a aleşilor locali nu a anulat şi efectele valurilor de migraţie politică deja consumate în acea perioadă).

    Iar dacă ordonanţa nu va întruni numărul de voturi necesare nici în Senat, pentru ca ea să fie respinsă ar fi nevoie de iniţierea şi adoptarea unei legi separate de respingere a legii de adoptare a OUG, ceea ce e însă puţin probabil să se întâmple, din cauza lipsei unei majorităţi necesare de parlamentari.

     

  • Camera adoptă pe articole amnistierea fiscală în cazul mamelor şi extinderea măsurii pentru bugetari

    Deputatul PNL Eugen Nicolăescu a cerut ca dezbaterea legii privind amnistierea bugetarilor să fie amânată până marţi pentru ca membrii comisiei de specialitate să introducă prevederi pentru amnisterea fiscală a medicilor pentru cabinetele medicale şi centrele de permanenţă, după ce Curtea de Conturi a penalizat CNAS pentru o serie de activităţi.

    Tinel Gheorghe (PDL) a spus că proiectul a plecat de la o iniţiativă privind amnistierea profesorilor din Valea Jiului şi ea a fost extinsă şi la alte categorii. “Nu este o soluţie să mergem pe amnistierea pe bandă rulantă. Dacă nu ar fi campanie aţi mai amnistia?”, a întrebat retoric deputatul PDL, adăugând că PDL susţine proiectul.

    “Trăim în era Victor Ponta – amnistie. În fiecare zi Guvernul Victor Ponta vrea să amnistieze câte o categorie de personal”, a afirmat şi deputatul PNL Cristina Pocora.

    În replică, vicepreşedintele Camerei Miron Mitrea (PSD) a spus că unii doresc blocarea acestei legi şi a arătat că susţine ca prevederile privind amnistierea fiscală a medicilor să fie introduse într-un alt proiect de lege.

    “Guvernul susţine raportul aşa cum este el. Guvernul susţine şi medicii şi cadrele medicale. Există un proiect al Aureliei Cristea pe care este bine să-l luăm în discuţie săptămâna viitoare, astfel încât şi această categorie să fie sprijinită să repare greşelile făcute de Guvernele anterioare”, a spus ministrul Rovana Plumb.

    Ea a susţinut şi proiectul privind amnistierea fiscală a mamelor, arătând că de doi ani Guvernul repară greşelile şi nedreptăţile altor guverne. “O mămică, din punctul nostru de vedere, poate să încaseze şi venituri suplimentare de la 1.500 lei la 6.000 lei pe o perioadă de un an de zile astfel încât să fie şi alături de copii şi să şi muncească”, a arătat Plumb.

    Ea a menţionat că vor beneficia de aceste prevederi 20.000 de mămici.

    Acest proiect a fost criticat, dar susţinut de PDL şi PNL. “PDL va susţine acest proiect, dar sunt necesare unele clarificări”, a spus deputatul PDL Ghoerghe Ialomiţianu. “Nu faceţi campanie prezidenţială: după noi potopul”, a adăugat Iaomiţianu.

    Şi deputatul PNL Cristina Pocora a spus că acest proiect are caracter electoral, arătând că Victor Ponta are nevoie electoral de acest segment al mămicilor.

    Deputatul PSD Ioan Adam a arătat, însă, că legea repară “atrocităţile” Guvernului Boc, iar deputatul UDMR Mate Andras a anunţat că Uniunea susţine proiectul.

    Proiectele privind amnistierea fiscală a mamelor şi a unor categorii de bugetari urmează să fie supuse votului final în şedinţa de marţi a Camerei Deputaţilor.

    Proiectele au fost adoptate anterior de Senat.

  • Zgonea: Reducerea CAS, discutată într-o sesiune extraordinară a Camerei, pe 2-3 iulie

    Zgonea a arătat, după şedinţa Biroului Permanent al Camerei, că proiectul de lege privind reducerea CAS a venit la Camera Deputaţilor şi are termen de depunere a raportului pânâ pe 30 iunie.

    “30 iunie este termenul pentru reducerea CAS astfel încât să-l introducem pe ordinea de zi în sesiune extraordinară. Părerea mea e că pe 2-3 iulie va fi (sesiune extraordinară – n.r.) la Cameră şi la Senat pentru CAS, pentru Acordul de asociere al Republicii Moldova şi, bineînţeles, pentru o eventuală neconstituţionalitate a legii cu privire la capacitatea Guvernului de a emite Ordonanţe pe perioada verii”, a precizat Zgonea.

    Întrebat când crede că va fi aplicată reducerea CAS, Valeriu Zgonea a arătat că “depinde când vine raportul”, dar speră ca promulgarea legii să aibă loc la 1 octombrie. “Depinde când vine raportul. Eu cred că de la 1 octombrie, ea este în putere pentru Guvernul României. Din discuţia pe care am avut-o cu prim-ministrul, domnia sa a spus că există rezerve la buget pentru a aplica legea, dacă se întoarce de la Preşedinţie (…). Noi am făcut un calcul că la 1 octombrie ar trebui să fie promulgată şi ea să poată să fie un beneficiu pentru cetăţenii României”, a adăugat Zgonea.

    Proiectul de lege prin care Guvernul propune reducerea cu 5% a cotelor plătite de angajatori pentru contribuţia de asigurări sociale datorată bugetului asigurărilor sociale de stat a fost adoptat, marţi, de Senat, în forma propusă de Executiv.

    Prin proiect se prevede că această cotă va scădea de la 20,8 la 15,8% pentru condiţii normale de muncă, de la 25,8 la 20,8% pentru condiţii deosebite de muncă şi de la 30,8 la 25,8% pentru condiţii speciale de muncă. Prevederile se aplică începând cu veniturile aferente lunii octombrie 2014, se mai arată în proiect.

    Guvernul a argumentat, în expunerea de motive, că promovarea acestui proiect a fost determinată de existenţa pe piaţa muncii a unei mari presiuni fiscale asociată nivelului ridicat al contribuţiilor de asigurări sociale care alimentează bugetul asigurărilor sociale de stat şi care determină necesitatea diminuării sarcinii fiscale suportate de angajator, dat fiind că două treimi din contribuţia datorată la bugetul asigurărilor sociale de stat reprezintă contribuţia angajatorului.

    Senatul a adoptat acest proiect, cu 109 voturi “pentru” şi o abţinere, în calitate de primă Cameră sesizată.

  • O hârtoapă pe drumul spre Schengen

    Acest amendament, contestat de MJ şi CSM şi sortit să fie demolat la CCR dacă ar fi rămas în text, este ultimul vestigiu din planul USL de a demonta “sistemul băsist” din justiţie, un alt vestigiu pierdut pe parcurs fiind propunerea pesedistului Florin Iordache ca informaţiile obţinute de SRI în dosare de siguranţă naţională să nu poată fi folosite în dosare de corupţie.

    Cu acest vot ar urma să se încheie aprobarea pachetului de legi ale justiţiei asumate prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare, care condiţionează progresul spre aderarea la spaţiul Schengen. Până acum, PSD şi PDL au fost contra amendamentului Chiuariu, în timp ce PNL a continuat să-l susţină alături de UDMR, PPDD şi minorităţi.

  • Camera unde nu rezişti să stai mai mult de 30 de minute

    În această încăpere este atât de linişte încât cel care se află acolo îşi poate auzi sunetele propriilor organe: inima, stomacul şi chiar şi urechile, care fac foarte puţin zgomot Iar cea mai lungă perioadă pe care cineva a petrecut-o în cameră este de 45 de minute. Care este scopul acesteia? Testarea diverselor produse, un exemplu fiind luminile LED, scrie discovery.com

    Sursa foto şi video: YouTube

  • Băsescu cere conducerii Camerei să discute cazurile Dobre şi Borbely odată cu cel al lui Trăşculescu

    Anunţul a fost făcut de liderul deputaţilor PDL Mircea Toader, luni, după şedinţa Biroului Permanent. El a spus că preşedintele a adresat o scrisoare conducerii Camerei în care a solicitat să se analizeze oportunitatea discutării cazurilor Dobre şi Borbely odată cu sesizarea MJ în cazul Trăşculescu. Traian Băsescu a precizat în scrisoarea trimisă preşedintelui Camerei Deputaţilor că având în vedere faptul că în momentul de faţă la Cameră este posibil să fie luat în discuţie solicitarea de ridicare a imunităţii parlamentare a lui Alin Trăşculescu să se găsească căile legale pentru a relua dezbaterea cu privire la cazurile foştilor miniştri Laszlo Borbely şi Victor Paul Dobre.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • V-aţi caza într-un hotel subteran? Iată cum arată (GALERIE FOTO SI VIDEO)

    Hotelul a fost construit în adâncimea unei vechi mine din Vastmanland, Suedia. Preţul unei nopţi de cazare , care include şi un tur al minei, ajunge la 600 de dolari pe noapte.

    Chiar dacă în privinţa pereţilor nu s-au putut face prea multe modificări, din motive obiective, proprietarii au încercat să decoreze camerele cât mai modern cu putinţă, astfel încât să creeze un spaţiu modern şi primitor. Iată ce a ieşit.

    SURSA: www.toxel.com