În perioada 15 noiembrie – 24 decembrie, poliţiştii au depistat 470 de infracţiuni prevăzute de Legea 46/2008 – Codul Silvic. Cele mai multe infracţiuni silvice au fost constatate în judeţele Vrancea (47), Covasna (34), Neamţ (34), Alba (26), Buzău (26), Maramureş (24) şi Harghita (23). De asemenea, au aplicat 2.744 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3.564.992 de lei. Ca măsură complementară, poliţiştii au confiscat 6.260 metri cubi (mc) de material lemnos, în valoare de 961.304 de lei, 11.701 de pomi de Crăciun, în valoare de 1.107.168 de lei, 10.096 de coroniţe de brad şi 8.406 kilograme cetină de brad sau molid, în valoare totală de 30.156 lei.
Tag: brazi
-
Cei mai frumoşi brazi din lume – GALERIE FOTO
Nelipsit din casele celor care sărbătoresc Crăciunul, este şi un un nou prilej de întrecere între ţări în funcţie de înălţimea acestuia, numărul de ornamente şi lumini, poziţia în cele mai cunoscute pieţe sau clădiri sau personalităţile care aprind instalaţia luminoasă.
Vă prezentăm cei mai frumosi brazi din cele mai importante oraşe ale lumii, potrivit publicaţiei spiegelonline.com:
-
După ce se cunoaşte că se apropie Crăciunul
Ofiţerii Serviciului pentru Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Ordine Publică – I.G.P.R. şi poliţiştii cu atribuţiuni în acest domeniu din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie, în colaborare cu specialişti silvici din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor şi Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice, pe drumurile forestiere şi publice, în zonele împădurite cu răşinoase şi în pieţe, târguri, oboare sau alte locuri de comercializare, în perioada 15 noiembrie – 7 decembrie a.c..
Astfel, în urma acţiunilor pentru combaterea activităţilor ilegale din acest domeniu, au fost constatate 352 de infracţiuni la Legea nr.46/2008 – Codul Silvic şi aplicate 1.856 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 2.180.000 de lei.
De asemenea, au fost luate măsuri complementare de confiscare a 5.549 metri cubi de material lemnos, în valoare de 866.980 de lei, a 4.188 pomi de Crăciun, în valoare de 192.212 de lei, a 7.706 kg cetină de brad/molid, în valoare de 11.413 de lei şi a 5.990 de coroniţe de brad, în valoare de 3.110 de lei, majoritatea pentru ca nu aveau documente de provenienta sau transport ori nu aveau dispozitive de marcare sau sigilii crotaliu. Acţiunile vor continua şi în perioada următoare, sub directa coordonare a Direcţiei de Ordine Publică – Serviciul pentru Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol din cadrul I.G.P.R..
POLIŢIA ROMÂNĂ VĂ REAMINTEŞTE:
Comercializarea brazilor de iarnă presupune respectarea condiţiilor de legalitate. Astfel, locurile de comercializare sunt supuse autorizării, sub sancţiune contravenţională. Pentru un cumpărător, primul semn de ilegalitate ar putea fi prezenţa vânzătorului la colţul străzii, în faţa imobilului unde locuieşte, sau în alte asemenea locuri.
Bradul de Crăciun, comercializat prin structurile abilitate silvice, are ataşat sigiliul crotaliu. Lipsa acestui element este un semn de ilegalitate, iar cumpărarea unui asemenea produs ne face oarecum părtaşi la fapta contravenţională ori de natură penală a comerciantului.
Transportul materialelor lemnoase de orice fel, deci şi al brăduţilor, se poate face numai dacă există acte de provenienţă.
Fapta de tăiere fără drept de puieţi (brazi de Crăciun), în funcţie de paguba produsă, calculată în regim silvic, poate constitui fie infracţiune, fie contravenţie, iar făptaşii devin distrugători ai mediului chiar în preajma Crăciunului.
-
Poliţia şi-a făcut planul la confiscări de brazi de Crăciun. Vezi ce judeţe sunt în topul confiscărilor
Au fost confiscaţi 16.094 de pomi de Crăciun, în valoare totală de 722.226 de lei, 13.680 de coroniţe de brad şi 3.300 kg cetină.
La 15 noiembrie a fost pusă în aplicare Dispoziţia privind prevenirea şi combaterea faptelor ilegale asociate din tăierea, transportul şi comercializarea materialelor lemnoase şi a pomilor de Crăciun, aprobată de conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române, a Ministerului Mediului şi Pădurilor şi a Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva.
Poliţiştii Serviciului pentru Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Ordine Publică şi poliţiştii cu atribuţiuni în acest domeniu din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie, în colaborare cu specialişti silvici din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor şi Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva au acţionat în zonele şi pe traseele vulnerabile, pe drumurile forestiere şi drumurile publice, în zonele împădurite cu răşinoase şi în pieţe, târguri, oboare sau alte locuri de comercializare pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale din acest domeniu.
În urma acţiunilor întreprinse, în perioada 15 noiembrie – 24 decembrie, echipele de control din teren au depistat 771 infracţiuni la Legea nr.46/2008 – Codul Silvic, au aplicat 2.648 sancţiuni contravenţionale la legislaţia din domeniul silvic, în valoare totală de 3.327.740 de lei şi au confiscat 10.838 mc material lemnos, în valoare totală de 1.031.261 de lei.
Judeţele care în care au fost confiscaţi cei mai mulţi pomi de Crăciun sunt Neamţ – 1.942; Vrancea – 1.932; Cluj – 1.800; Alba – 1.128; Sibiu – 894, 1.080 de coroniţe de brad şi 500 de kg de cetină.
Faţă de anul anterior, numărul de infracţiuni şi confiscările au sporit: au fost confiscaţi 16.094 de pomi, faţă de 15.333, iar numărul de infracţiuni constatate a crescut de la 484 la 771.
-
Captură de proporţii: poliţia a confiscat aproape 8.000 de brazi de Crăciun, coroniţe şi cetină
La 15 noiembrie a fost pusă în aplicare Dispoziţia privind prevenirea şi combaterea faptelor ilegale asociate din tăierea, transportul şi comercializarea materialelor lemnoase şi a pomilor de Crăciun, aprobată de conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române, a Ministerului Mediului şi Pădurilor şi a Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva.
Poliţiştii Serviciului pentru Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Ordine Publică şi poliţiştii cu atribuţiuni în acest domeniu din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie, în colaborare cu specialişti silvici din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor şi Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva au acţionat în zonele şi pe traseele vulnerabile, pe drumurile forestiere şi drumurile publice, în zonele împădurite cu răşinoase şi în pieţe, târguri, oboare sau alte locuri de comercializare pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale din acest domeniu.
În urma acţiunilor întreprinse, echipele de control au depistat 521 infracţiuni la Legea nr.46/2008 – Codul Silvic, au aplicat 1.799 sancţiuni contravenţionale la legislaţia din domeniul silvic, în valoare totală de 2.346.530 lei şi au confiscat 8.835 mc material lemnos, în valoare totală de 729.808 lei. Au fost confiscaţi 7.891 pomi de Crăciun, în valoare totală de 223.719 lei, 8.080 coroniţe de brad şi 1.500 kg cetină.
Judeţele care în care au fost confiscaţi cei mai mulţi pomi de Crăciun sunt Cluj – 1.518, Neamţ – 1.053, Sibiu – 843, 1.080 coroniţe de brad şi 500 kg. cetină de brad şi Braşov – 212, 1.000 kg. cetină şi 7.000 de coroniţe de brad.
Acţiunile vor continua şi în perioada următoare, sub directa coordonare a Direcţiei de Ordine Publică – Serviciul pentru Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol.
-
Cel mai mare glob de Craciun
Ideea ii apartine Coca-Cola, care a pregatit campania
publicitara, coordonata de agentia McCann PR, chemandu-i pe
bucuresteni, de-a lungul acestei saptamani, sa vina sa participe la
decorarea globului cu desene sau inscriptii festive.In total, peste 2.000 de bucuresteni au venit sa picteze globul.
Pentru 500 dintre cei care s-au inscris si au comentat pe
site-ul
campaniei, organizatorii au avut si premii – tot atatia brazi de
Craciun.Globul urias, cu un diametru de 10 m, va ramane in Piata
Constitutiei pana duminica, 26 decembrie.In Romania, sistemul companiei este format din Coca-Cola Romania
(filiala a The Coca-Cola Company, proprietarul marcilor
inregistrate) si partenerul sau Coca-Cola Hellenic Romania, care
imbuteliaza si distribuie produsele sub licenta The Coca-Cola
Company in Romania. -
Politia: Nu cumparati brazi de Craciun furati din padure
Fraudele au fost descoperite si amendate in zonele Bicaz,
Tusnad, Odorheiu Secuiesc, Odorheiu Secuiesc, Toplita si Botosani,
iar in unele cazuri s-au intocmit dosare penale pentru savarsirea
infractiunilor de taiere fara drept si furt de arbori. Actiunile
vor continua si in perioada urmatoare, coordonate de catre
politistii Biroului pentru Protectia Fondului Forestier si Piscicol
din cadrul Directiei de Ordine Publica a Inspectoratului General al
Politiei Romane.Politia ii indeamna pe cumparatori sa nu cumpere brazi de Craciun
furati. Pentru un cumparator, primul semn de ilegalitate ar putea
fi prezenta vanzatorului la coltul strazii, in fata imobilului unde
locuieste, sau in alte asemenea locuri. De asemenea, bradul de
Craciun, comercializat prin structurile abilitate silvice, are
atasat sigiliul crotaliu. Lipsa acestui element este un semn de
ilegalitate, iar cumpararea unui asemenea produs ne face oarecum
partasi la fapta contraventionala ori de natura penala a
comerciantului fraudulos.Politia reaminteste ca transportul materialelor lemnoase de orice
fel, deci si al bradutilor, se poate face numai daca exista acte de
provenienta. Taierea fara drept a puietilor, in functie de paguba
produsa, calculata in regim silvic, poate constitui fie
infractiune, fie contraventie, iar faptasii devin raufacatori ai
mediului chiar in preajma Craciunului.Taierea ilegala a brazilor de Craciun, precum si transportul ori
comercializarea acestora fara documente de provenienta, se
sanctioneaza contraventional cu inchisoare de la 2 luni la 6 luni
sau cu amenda de la 1.000 la 3.000 de lei. Comercializarea de
material lemnos, de arbori ori arbusti ornamentali si brazi de
iarna, fara documente legale de provenienta sau revanzarea
materialului lemnos cumparat de persoane fizice de la unitatile
silvice pentru trebuinte proprii, se sanctioneaza cu amenda de la
120 la 200 de lei.Daca valoarea prejudiciului produs, prin taierea, ruperea,
distrugerea, degradarea ori scoaterea din radacini, fara drept, de
arbori, puieti sau lastari din fondul forestier national si din
vegetatia forestiera situata pe terenuri din afara acestuia,
indiferent de forma de proprietate, este de cel putin 5 ori mai
mare decat pretul mediu al unui metru cub de masa lemnoasa pe
picior la data constatarii faptei, constituie infractiune silvica
si se sanctioneaza cu inchisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu
amenda. -
Bucurestiul, in Cartea Recordurilor: s-a inaugurat cea mai mare instalatie de Craciun intr-un spatiu inchis
Instalatia a fost aprinsa joi seara, in jurul orei 20.00, de
catre Cristian Popescu, primarul Sectorului 4, vedeta de
televiziune Laura Cosoi si Michael Richard, general manager al
EMCT, dezvoltatorul Sun Plaza.In mall au fost instalate 500 de perdele de lumini cu o latime de
doi metri si inaltimea de 1,5 metri, la intrari 6 perdele cu o
inaltime de 2 metri si o latime de 7 metri, la restaurantele
fast-food 20 de perdele cu inaltimea de 2 metri si latimea de 7
metri, iar la scarile rulante au fost intinse 120 de ghirlande
luminoase. La etaj au fost impodobiti 40 de brazi cu 2.400 de
leduri. In total, au fost aprinse 449.658 de beculete.Detalii pe www.mediafax.ro.