Tag: box

  • Abonament la jucării: ideea inedită a unor antreprenori clujeni care ar trebui să le aducă zeci de mii de euro

    Bibo Box a fost o idee care a apărut în urma unei nevoi a tinerilor părinţi, care încearcă să le ofere micuţilor toate resursele necesare dezvoltării armonioase. Am văzut că modelul de business funcţioneză foarte bine în Occident. Lucrând zilnic cu mediul online şi cu afaceri de genul acesta din afară, nu a fost nevoie de multă convingere când Alexandra (Alexandra Dimitriu – manager şi creatoarea conceptului -n.red) mi-a povestit ideea ei”, descrie Bianca Dihoiu, cofondator al businessului Bibo Box, motivul care a determinat-o să intre în afacere. Ce este însă Bibo Box? „Este primul subscription box (cutie achiziţionată în baza unui abonament lunar) educaţional din România.

    Conceptul presupune comercializarea unui singur produs: un abonament lunar în valoare de 99 lei (transport inclus)”, spune Alexandra Dimitriu. Cutia educaţională ce poate fi cumpărată în schimbul acestui abonament lunar cuprinde jocuri şi alte activităţi creative şi este destinată în special copiilor cu vârse de 3-6 ani.

    Businessul a fost dezvoltat la Cluj, iar investiţia iniţială s-a ridicat la 10.000 de euro şi a constat „exclusiv în aportul tuturor asociaţilor”, fiind direcţionată spre marketing şi echipamente. „Am luat în considerare la un moment dat să apelăm la fonduri europene rambursabile sau nerambursabile, însă am decis să mergem all-in şi să nu tărăgănăm lansarea astfel.”

    Conceptul Bibo Box a apărut în 2017, dar lansarea propriu-zisă a fost în iunie 2018, când fondatorii afacerii au început cu o campanie online de prevânzare şi promovare. „Primele colete au plecat în octombrie 2018”, descrie Dimitriu afacerea.

    Aşteptările antreprenorilor din spatele Bibo Box sunt de a ajunge la 300 de cutii livrate lunar până la sfârşitul anului, 1.900 de cutii în 2019 şi 12.000 de cutii în 2020. „Estimările au la bază calcule bazate pe reinvestirea întregului profit până în anul 3 şi un churn-rate (procentajul clienţilor care renunţă la servicii – n.red.) de 8%, cât e standardul în alte tări pe nişa noastră”, spune Dimitriu. Ea mai spune că este încă devreme să calculeze life-time value-ul clientului, „deşi după primele feedbackuri ne aşteptăm să fie de peste şapte luni”.

    În cazul Alexandrei Dimitriu, Bibo Box este a doua încercare în antreprenoriat; ea a ales calea de digital în urmă cu cinci ani, având competenţe şi studii pe aria de business: „De atunci m-am specializat în analiza comportamentală a utilizatorilor pe internet şi optimizare pentru vânzare în magazinele online. Am dat consultanţă pentru branduri din ţară şi din afară şi am antrenat zeci de marketeri în tainele performanţei în mediul digital”.

    În ceea ce priveşte domeniul în care activează acum, antreprenoarea consideră că „România nu este pregătită la momentul actual să asimileze această nişă”.

    Printre cele mai mari provocări cu care fondatorii Bibo Box s-au confruntat până acum se numără „dezvoltarea afacerii numai în online, fără a ne duce către offline, cum este planul pentru 2019. De asemenea, majoritatea echipei are experienţă mai mult cu clienţii din vestul Europei şi Statele Unite, aşa că încă ne modelăm după profilul clientul român, care are anumite preferinţe şi aşteptări”.

    Creatoarea conceptului spune că, prin prisma faptului că Bibo Box este un concept nou, momentan nu au competiţie directă pe piaţa locală, profilul clienţilor businessului fiind zugrăvit de „părintele preşcolarului, din mediul urban, educat, însă cu dificultăţi în organizarea timpului pentru activităţi zilnice pentru micuţ”.

    Reprezentanţii businessului susţin că nu este dificil să deschizi o afacere online, dar greutăţile apar în creşterea acesteia, în special în procesul de convingere a clienţilor „că eşti un start-up, dar produsul pe care îl livrezi a fost trecut prin zeci de teste şi îşi va merita investiţia. Încrederea în online este destul de limitată în România, aşadar trebuie să încercăm din răsputeri să convingem potenţialii clienţi că ne-am lansat cu scopul să le facem viaţa mai uşoară şi mai frumoasă. Odată stabilită credibilitatea, lucrurile se vor mişca de la sine, cu condiţia să existe deschidere spre nou şi capacitatea de a decide rapid ce merge şi ce nu”, încheie Alexandra Dimitriu.

    În prezent, echipa Bibo Box este formată din cei cinci membri fondatori: Alexandra Dimitriu, Bianca Dihoiu, Sebastian Dimitriu – digital marketer cu peste cinci ani experienţă în digital marketing şi afiliere, Bîra Gabriel – full stack developer cu competenţe în digital marketing şi tehnologii Google, şi Rareş Dihoiu – expert logistic, cu experienţă în vânzări şi achiziţii de peste 10 ani.

    Pentru anul viitor, antreprenorii spun că va fi nevoie să angajeze mai mult personal, mai ales pentru împachetarea cutilor. De asemenea, plănuiesc „achiziţionarea unor imprimante 3D pentru a sprijini crearea unor activităţi şi mai captivante, mai inovative”.

  • Cele mai bune 10 afaceri pe care ORCINE le poate deschide şi care fac milioane de euro – VIDEO

    Numărul lor este în continuă urcare, la fel şi businessul cumulat al acestor concepte, evoluţia pozitivă venind pe fondul creşterii economice din ultimii ani şi al apetitului crescut pentru consum al românilor. În România, piaţa de francize a început să se dezvolte abia la începutul anilor ’90, când şi economia făcea primii paşi în capitalism. La nivel internaţional, acest model de business a prins viteză după cel de-al Doilea Război Mondial, dar primele încercări datează încă din Evul Mediu. forma finală a francizelor de astăzi a fost cizelată în ultimele decenii.

    În România, piaţa de francize este încă la început, însă în ultimii trei ani se află pe un trend puternic ascendent, valoarea acesteia crescând cu 70% în perioada 2015-2018. Mai exact, anul acesta, cifra de afaceri cumulată a tuturor businessurilor care se dezvoltă local în franciză ar putea sări de 3,3 miliarde de euro, arată cea mai recentă analiză a francize.ro, un business de consultanţă în domeniu. Estimările iau în calcul cifrele de afaceri bugetate pe 2018 de companiile care se dezvoltă în franciză, dar şi rezultatele lor din 2017 şi evoluţia acestora comparativ cu anul anterior.

    „Piaţa francizelor îşi continuă creşterea şi anul acesta şi se îndreaptă spre o valoare de 3,3 miliarde de euro în 2018, bifând un plus de 11% comparativ cu anul trecut. După o perioadă de euforie în piaţă, constatăm totuşi o încetinire a avansului. Nu este un lucru rău, multe businessuri având nevoie de o aşezare după creşterea galopantă din ultimii ani”, spune Paul Voicu, managing partner al francize.ro.

    Printre motivele invocate de el ca stând la baza încetinirii se numără plafonarea ascensiunii consumului, presiunea extraordinar de mare pe piaţa forţei de muncă, accesul tot mai dificil la locaţii bune pentru HoReCa şi retail sau găsirea unui echilibru între preţul plătit şi randamentul locaţiei. Un alt motiv este deprecierea leului în raport cu euro în 2018 comparativ cu anul anterior.

    Chiar şi aşa, piaţa continuă să crească şi nume noi continuă să vină în România pentru a se dezvolta în franciză. Unele vin pentru prima dată, cum este cazul Victoria’s Secret, altele revin pentru a doua sau a treia încercare, convinse de evoluţia macroeconomică bună. Gregory’s s-a întors în 2018 în România după ce criza şi-a pus amprenta anterior asupra businessului local şi internaţional. Hugo Boss se află la cea de-a treia încercare.

    „Probabil că, în 2019, vor mai fi şi alte branduri care reintră în piaţă, din dorinţa de a fructifica potenţialul şi tendinţa de creştere”, adaugă Paul Voicu. Pe lângă conceptele active în piaţă, există alte 50 de businessuri noi în căutare de parteneri – fie masterfrancize internaţionale, fie afaceri autohtone care şi-au lansat sistemul de franciză, mai spune el.
    Dintre aceste concepte, unele vor reprezenta motoare de creştere pentru următorii ani, având planuri foarte agresive de dezvoltare, crede executivul. Astăzi, piaţa este dominată (64% din totalul conceptelor) de nume internaţionale, cele mai multe venite din SUA, Italia şi Franţa.
    McDonald’s, Starbucks şi KFC sunt branduri care nu mai au nevoie de nicio prezentare. Puţini sunt cei care să nu fi auzit ele, ba chiar să nu fi gustat un cheesebuger la Mac, o porţie de aripioare picante de la KFC sau să-şi fi început dimineaţa cu o cafea la Starbucks. Nu la fel de mulţi sunt însă cei care ştiu că fiecare dintre cei trei giganţi americani este prezent pe piaţa din România în sistem de franciză (cu regim închis, toate unităţile fiind operate de un masterfrancizat).
    Şi cele trei nu sunt singurele nume. Dar, până la urmă, despre asta este vorba într-un sistem de franciză: un restaurant sau o cafenea operată de francizor nu trebuie să fie cu nimic diferită de una deschisă de un francizat.
    Unele dintre cele mai puternice companii din lume, cu afaceri de miliarde de dolari fiecare, au pariat pe acest model de business pentru că şi-au dat seama că este o reţetă pentru scalarea afacerii şi pentru dezvoltare. Pe urmele unor astfel de giganţi păşesc şi nume locale care testează sistemul de franciză. Christian Tour (turism), Uncle John (restaurante) sau Meli Melo (retail de accesorii) sunt doar câteva nume care s-au ancorat bine pe piaţa pe care activează şi acum sunt dispuse să dea mai departe know-how-ul şi către alţii. Aceste branduri abia îşi lansează franciza, dar sunt altele afaceri româneşti care nu doar că au testat conceptul, dar l-au şi folosit ca motor de creştere şi dezvoltare. În România şi chiar şi în afara ţării. Poate cel mai concludent exemplu este Salad Box.
    „Francizarea este pasul firesc pe care îl facem ţinând cont de nivelul la care am ajuns ca business, precum şi pentru dezvoltarea viitoare a companiei. Christian Tour este un brand puternic, este o companie care a acumulat know-how şi este în măsură să împărtăşească din propria experienţă celor care vor să vină sub umbrela companiei noastre”, spune fondatorul Cristian Pandel.
    El este unul dintre cei mai puternici antreprenori din industria turismului, fiind cel care a pus bazele agenţiei Christian Tour în urmă cu mai bine de două decenii. Astăzi, Christian Tour este cel mai mare touroperator de chartere de pe piaţa locală. Sub brandul Christian Tour există 40 de agenţii de turism proprii în marile oraşe ale ţării, iar acum Pandel anunţă că lansează sistemul de franciză pentru continuarea expansiunii pe piaţa din România şi nu numai.
    Planurile vin în contextul în care 2018 este pentru Christian Tour cel mai bun an din istoria sa de peste 21 de ani. Grupul estimează că până la finalul anului va atinge o cifră de afaceri de 85 de milioane de euro, în creştere cu 25% faţă de 2017. „Este o şansă pentru businessurile mici, care vor să evolueze. Credem în forţa şi vitalitatea pe care o au micii antreprenori de a dezvolta afaceri de succes.”
    Cristian Pandel va lansa sistemul de franciză al Christian Tour în cadrul celei de-a doua ediţii a Forumului Investitorilor în Franciză, ce va avea loc pe 1 noiembrie la Bucureşti şi va fi organizat de Ziarul Financiar împreună cu francize.ro. Anul trecut, evenimentul a atras peste 300 de oameni de afaceri, manageri şi consultanţi care au venit să îi asculte pe speakerii români şi străini. Evenimentul din acest an va avea peste de 20 de speakeri, antreprenori şi executivi locali, dar şi consultanţi străini.
    Ziarul Financiar împreună cu francize.ro pregătesc şi cea de-a treia ediţie a Catalogului francizelor din România, aferentă anului 2018. Acest produs va fi lansat pe pe 1 noiembrie la Bucureşti, cu ocazia celei de-a doua ediţii a Forumului Investitorilor în Franciză. Catalogul grupează peste 170 de concepte diferite, din domenii variate, de la retail la HoReCa şi servicii.

    Dar, în final, întrebarea este:
    de ce franciză?
    Sergiu Neguţ, business angel şi membru în boardul Fundaţiei Romanian Business Leaders, spune că afacerile înseamnă din capul locului colaborare. Poate de aceea ţările în care oamenii lucrează mai bine în echipe, unii cu alţii, au succes mai mare în afaceri. Structurile colaborative în general reduc riscul investiţiei şi nivelul resurselor de investit, pornind de la premisa că fiecare face ce se pricepe mai bine în value chain.
    „Francizele au darul că rezolvă crizele de idei şi reduc (fără a elimina) riscul de eşec. Cu alte cuvinte, dacă nu am nicio idee spectaculoasă, dar vreau să lucrez pentru mine, o franciză poate fi o soluţie foarte bună de a lansa un business operaţional, pe un model validat, fără bâjbâieli inutile.” Desigur, şi oportunităţile de câştiguri uriaşe sunt limitate, pentru că francizele au un teritoriu limitat, de multe ori doar la un punct de lucru, adaugă Neguţ. El este şi consultant în afaceri (business growth consultant) şi codecan al şcolii de afaceri Maastricht School of Management în România.
    Piaţa francizelor atrage însă nu doar datorită modelului deja testat şi a riscurilor mai mici, ci şi datorită numărului mare de concepte disponibile. Astăzi sunt 385 concepte active în piaţă, cu 6% mai multe decât acum un an, arată studiul francize.ro. Acestora li se adaugă alte 50 de afaceri care tatonează piaţa românească a francizelor. Pe scurt, o piaţă din ce în ce mai diversificată şi cu concepte mai nişate.

    Ziarul Financiar împreună cu francize.ro organizează pe 1 noiembrie la Bucureşti cea de-a doua ediţie a Forumului Investitorilor în Franciză. Anul trecut, evenimentul a atras peste 300 de oameni de afaceri, manageri şi consultanţi.

  • Reţetă de creştere

  • Să răsune muzica!

    Casetofoanele de atunci nu mai există, dar asta nu ar trebui să-i împiedice pe cei care şi-ar dori să imite respectivele personaje, consideră un inginer britanic de sunet, Jonny Williams, care a lansat un produs potrivit pentru ei. În varianta modernă, casetofoanele de altădată au fost înlocuite cu o boxă portabilă, scrie The Telegraph, care aduce la aspect cu vechile aparate, distingându-se însă prin culorile sale vii. Gama Boombocs este confecţionată manual la Londra şi promite calitate sonoră superioară celei CD, fiind prevăzută cu conectivitate Bluetooth şi prin cablu pentru a reda muzica stocată pe laptop sau pe alte dispozitive.

  • Pragul de la care nu mai poţi da înapoi

    Există două tipuri de persoane care mizează pe achiziţia unei francize: cei care lucrează într-o corporaţie şi vor să devină antreprenori şi cei care are deja propria afacere şi vor să se dezvolte. Sunt necesare o serie de calităţi pentru a dezvolta un business cu o franciză, semnalează Raluca Stanciu, managing partner la francize.ro, în cadrul evenimentului ZF Forumul de franciză Transilvania, în parteneriat cu fracize.ro. Concret, este vorba despre dedicare, capacitate de analiză a celei mai bune locaţii şi a celor mai buni oameni şi determinare de a munci şi de a lucra în parteneriat.

    Pe piaţa locală de francize sunt aproape 400 de concepte, cu peste 9.800 de unităţi deschise. Peste 65% din aceste concepte sunt internaţionale, însă antreprenorii români au prins curaj să-şi dezvolte afacerile în franciză, printre cele mai puternice branduri româneşti care au ales această dezvoltare numărându-se lanţul de cafenele 5 to go şi lanţul de restaurante Salad Box.

    „Nici nu mă gândeam vreodată că mă voi extinde în franciză. Totul a pornit de la un articol în Ziarul Financiar, pe care l-a văzut o doamnă şi a venit cu propunerea de a deschide un 5 to go în sistem de franciză”, a spus Radu Savopol, fondatorul 5 to go. Lanţul de cafenele operat de antreprenor are în acest moment mai mult de 80 de unităţi în Bucureşti, dar şi în alte oraşe mari, precum Constanţa sau Cluj-Napoca. Reţeaua de cafenele a avut anul trecut o cifră de afaceri de 3,3 milioane de euro. Costul unei afaceri 5 to go la cheie se plasează între 15.000 şi 20.000 de euro, în funcţie de suprafaţă, aceasta incluzând taxa de franciză, amenajarea spaţiului şi stocul de marfă.

    Planurile 5 to go pentru 2018 vizează deschiderea a circa 20 de noi spaţii, pentru a ajunge la 100 de locaţii, deşi părerea proprietarului este că această cifră va fi depăşită. Una dintre locaţii va fi de tipul drive.

    Concluzia generală a antreprenorilor care au participat la eveniment a fost că locaţia este esenţială în dezvoltarea afacerii. De asemenea, o franciză oferă câteva avantaje semnificative faţă de un start-up: existenţa unui brand, know-how-ul pe care îl aduce experienţa acestuia şi faptul că evoluează şi se dezvoltă continuu. O franciză are şanse de reuşită cu 50% mai mari decât un start-up, arată un studiu realizat de francize.ro.
    Afacerile prezentate în cadrul Forumului de franciză Transilvania provin din sectoare de activitate diverse, de la retail la servicii şi HoReCa, iar preţul unei afaceri la cheie variază între 20.000 şi 150.000 de euro.

    Potenţial există atât peste graniţă, cât şi local, mai ales prin prisma comparaţiei dintre piaţa românească şi cea din Franţa, care este cea mai puternică piaţă de francize din Europa. Afacerile în franciză din Franţa au rulaje cumulate de 55 mld. euro, ceea ce înseamnă 2,6% din PIB. În România francizele au o cifră de afaceri cumulată de 3 mld. euro şi o contribuţie de 1,5% la PIB. Totuşi, trendul este ascendent în România, la fel ca şi interesul investitorilor. Salad Box, afacere dezvoltată de antreprenorul Dan Isai, a trecut deja de graniţele ţării; alte branduri româneşti se pregătesc de asemenea să facă pasul peste hotare, iar printre ele se numără spălătoriile de tip self-service JetPOINT şi reţeaua de clinici de înfrumuseţare aBeauty Clinique.

    O afacere la cheie în sistem de franciză pentru o spălătorie JetPOINT costă 25.000 de euro pentru un modul, iar spaţiile cele mai eficiente au patru până la şase module. Investiţia se recuperează în trei ani, iar în acest timp spălătoria funcţionează fără angajaţi. Spaţiul rămâne în continuare cheia succesului. Ca exemplu, spălătoria JetPOINT din localitatea Floreşti, judeţul Cluj, este vizitată zilnic de 600-700 de maşini în medie, la un cost pe spălare care porneşte de la 3 lei şi poate depăşi 12 lei.

    „Cele două elemente ale soluţiei pe care o propunem sunt componentele de calitate şi acea soluţie la cheie. Oferim partenerilor şi sprijin pe partea de service post-vânzare, mentenanţă şi înlocuire a pieselor”, afirmă Florin Goron, unul dintre fondatorii afacerii JetPOINT.
    Clinicile de înfrumuseţare aBeauty Clinique au un cost iniţial de investiţie de aproximativ 150.000 de euro, iar recuperarea investiţiei se poate face în 3-4 ani.

    Creşterea aBeauty a fost de 21% în fiecare an, ajungând ca în 2017 să aibă o cifră de afaceri de 1,2 milioane de euro. „Ne adresăm oamenilor cu bani, care se respectă. Viaţa de antreprenor este una stresantă, iar după ce munceşti toată ziua vrei să te duci să te respecţi”, explică Ştefan Popa, fondatorul clinicilor aBeauty Clinique. În reţeaua operată de acest brand de clinici se tratează peste 28 de afecţiuni, în tratamente folosindu-se peste 20 de proceduri.

    Pe partea de branduri internaţionale, Moritz Eis este o franciză care s-a lansat în premieră în România, în cadrul Forumului de franciză Transilvania. Compania este condusă de anterprenorul care a dat numele afacerii, adică Moritz Fried, şi este un lanţ de gelaterii artizanale cu 22 de unităţi, cu prezenţă în cinci ţări de pe două continente.

    „Când vindem franciza, ne uităm la oamenii care au chemarea pentru aşa ceva, adică sunt precişi, atenţi la detalii, pentru că aşa am ieşit noi în evidenţă. De asemenea, căutăm oamenii care au competenţe sociale, care pot aduce clienţii potriviţi în magazinele noastre”, declară fondatorul Moritz Eis. Gelateriile reţelei au o taxă de franciză de 8.000 de euro pentru o unitate de 30-50 de metri pătraţi, investiţia iniţială ridicându-se la maximum 45.000 de euro.

    Există posibilitatea închirierii unei motociclete refrigerate Piaggio Ape, a cărei chirie costă maximum 2.000 de euro lunar.
    Piaţa de 3 miliarde de euro a francizelor din România este încă la început, iar antreprenorii care pot cumpăra o afacere la cheie abia îşi descoperă apetitul pentru acest model de business.

    Cu toate acestea, piaţa de profil este în plină dezvoltare, rulajele cumulate ale afacerilor în franciză crescând de la 1,9 miliarde de euro în 2015 la aproape 3 miliarde de euro la finalul anului trecut. Creşterea medie anuală a pieţei a fost de aproximativ 20% în ultimii patru ani. Iar ritmul ar urma să se menţină.

  • Gadget Review: Cutia care îţi apără biţii

    Majoritatea utilizatorilor de internet sunt conştienţi de ameninţările din spaţiul cibernetic, fie acestea viruşi sau atacuri coordonate, dar, cu toate acestea, numărul de provocări virtuale creşte de la an la an şi la fel şi numărul de calculatoare compromise. Scenariul de mai sus este posibil nu doar prin atacarea calculatorului, ci a oricărui produs smart, fie că este un TV smart, fie un termostat sau un frigider inteligent. 6,4 miliarde de dispozitive conectate au fost utilizate la nivel mondial în 2016, în creştere cu 30% faţă de 2015, iar numărul lor va ajunge la 20,8 miliarde până în 2020.

    Astfel, tot mai multe aparate electronice se conectează la internet fără ca utilizatorii să poată să le protejeze. Acest lucru este bun pentru infractori, care pot afla datele contului din bancă, intrând nu pe uşă, ci prin frigider, apoi în reţeaua wireless, iar în cele din urmă în calculator. Acest tip de atac nu poate fi respins de un simplu antivirus instalat pe calculator, ci este nevoie de o soluţie de securitate la nivelul reţelei.
    Pentru asta, producătorul autohton de soluţii de securitate cibernetică a creat în 2015 Bitdefender Box, primul produs hardware al companiei, care protejează de ameninţări informatice atât dispozitivele tradiţionale (telefoane, laptopuri, tablete, PC-uri), cât şi televizoare smart, termostate, camere web, sisteme de acces în locuinţă, console de jocuri, frigidere, maşini de spălat şi aparate de aer condiţionat conectate la internet, întrerupătoare şi instalaţii de iluminat, prize sau senzori de mişcare.

    Sistemul blochează adresele URL nesigure sau periculoase pentru a proteja utilizatorii împotriva tentativelor de phishing (extragere de informaţii precum parole) şi fraudă online. Modulul de evaluare a vulnerabilităţilor scanează, identifică şi evidenţiază în mod continuu punctele slabe ale reţelei în materie de securitate.

    Compania românească a mai lucrat la produs şi anul acesta a lansat şi versiunea 2.0 a Boxului, care a devenit disponibilă pe mai multe pieţe, inclusiv România. Noi am avut ocazia să testăm produsul şi mai departe o să vă spunem ce este, cum funcţionează şi dacă ar trebui să-l cumpăraţi.

    Bitdefender Box este, după cum îi spune numele, o cutie dreptunghiulară cu un design minimalist în culori alb-negru, iar atunci când funcţionează apare un cerc albastru pe una din feţele cutiei. Arată destul de bine încât să-ţi fie ruşine să o pui pe jos, în spatele unităţii. În cazul meu, am conectat Boxul la router, am descărcat aplicaţia, apoi am urmat paşii de instalare şi la final mi-am clonat reţeaua existentă, securizând-o cu Box. Procesul de instalare a fost unul destul de simplu, dar nu mi-a plăcut că te obligă să foloseşti un smartphone şi o aplicaţie. Oricum, după instalare toate conturile mi-au fost resetate şi a trebuit să mă conectez din nou la reţeaua de acasă. Apoi am văzut pe telefon, în aplicaţie, date precum numărul de dispozitive conectate la reţea, tipul acestora, volumul de date securizate şi alerte legate de anumite vulnerabilităţi sau atacuri.

    Box identifică şi blochează tentativele de exploatare a vulnerabilităţilor dispozitivelor din reţea. Când un dispozitiv nou se conectează la reţea, Bitdefender Box îl detectează şi trimite o notificare către aplicaţia Bitdefender Central, astfel încât utilizatorii să poată controla acţiunile permise pentru dispozitivul respectiv. Imaginaţi-vă că funcţionează ca bodyguardul de la club, care decide cine intră şi cine nu. Sistemul inspectează traficul de internet şi indică orice încercare de a exploata vulnerabilităţi în gadgeturile smart din casă, inclusiv încercările de spargere a parolelor. Am intrat pe diferite tipuri de site-uri cunoscute pentru faptul că aveau viruşi, malware şi cutia românilor a detectat problemele. De exemplu, Boxul a detectat că browserul de pe desktopul meu încearcă să trimită informaţii de autentificare utilizând o criptare slabă, apoi a împiedicat conexiunea. Dacă un atacator avea acces, putea obţine date şi parole, apoi aceeaşi parolă putea fi folosită şi pentru alte conturi (este cunoscut faptul că majoritatea utilizatorilor de internet au una sau două parole pe care le folosesc indiferent de cont).

    Din aplicaţia de pe mobil poţi vedea notificări în legătură cu soluţia de antivirus, update-uri şi aşa mai departe. Mi-a plăcut asta pentru că mi-a dat un sentiment de control mai mare asupra reţelei mele.

    Lucrurile se mişcă repede în lumea internetului, dar şi a hackerilor, iar pentru asta este un nevoie de un sistem de securitate adaptabil. Drept urmare, reprezentanţii Bitdefender susţin că Boxul utilizează algoritmi de învăţare automată şi sisteme de prevenire a intruziunilor pentru a capta ameninţările noi şi comportamentele nesigure.

    Bitdefender Box este genul de produs care trebuie să funcţioneze în background şi să necesite minimă atenţie de la utilizator. Şi face asta bine, funcţionează fără erori şi blochează ceea ce trebuie să blocheze. Ar trebui să-l cumperi? Doar dacă ai o casă cu foarte multe lucruri inteligente şi ţii foarte mult la securitatea ta, altfel produsul este destul de scump şi necesită abonament anual pentru a funcţiona. Drept urmare, cei care au doar un calculator sau un laptop pot să trăiască liniştiţi fără Box şi doar cu o soluţie de antivirus. Ceilalţi îi pot da o şansă lui Bitdefender Box.

  • Ambţia lui Floyd „Money” Mayweather: Retras din box, el a devenit proprietarul unui club de striptease şi vrea să contruiască cel mai înalt zgârie-nori din New York

    Fostul multiplu campion mondial la box, Floyd Mayweather, s-a retras anul trecut după 50 de meciuri fără înfrângere şi a dezvoltat interese pentru jocurile de noroc, cluburi de striptease şi imobiliare, potrivit Business Insider.

    Planurile lui Mayweather au fost întotdeauna ambiţioase, însă ultimul său proiect le depăşeşte pe toate. Fostul boxer, în vârstă de 41 de ani, a anunţat că este implicat în proiectul One Vanderbilt – un zgârie-nori care se construieşte în prezent în New York.

    „Am lucrat cu băieţii mei de pe imobiliare”, a spus Mayweather în cadrul unui interviu pentru canalul de YouTube Fight Hype.

    „Proiectul la care lucrez acum se numeşte One Vanderbilt. Va fi cea mai înaltă clădire din New York. Va fi mai înaltă chiar şi decât Empire State Building”.

    Mayweather susţine că One Vanderbilt va fi finalizat în 2020 şi va avea o înălţime de 397 de metri, ceea ce înseamnă mai puţin decât One World Trade Center, care are o înălţime de peste 500 de metri.  

  • Apple ar putea lansa o nouă boxă inteligentă mai ieftină. Care sunt caracteristicile acesteia

    Conform analistului Ming-chi Kuo, Apple plănuieşte să vândă o nouă boxă inteligentă cu branding Beats, pe care să o vândă la aproape jumătate din preţul HomePod. La doar 199 dolari, boxa Beats ar trebui să ofere performanţă similară şi să păstreze integrarea cu Siri, însă va integra hardware mult mai ieftin. În locul procesoarelor proprietare A8, boxa Beats va folosi chipset-uri de la MediaTek, întrucât există deja un proces pe rol cu Qualcomm, compania Apple fiind acuzată că refuză să plătească licenţe pentru folosirea unor brevete.

    Citiţi mai multe pe www.go4it.ro

  • Bitdefender lansează în România primul produs din lume care protejează dispozitivele conectate de atacuri cibernetice

    Bitdefender BOX, produs ajuns acum la cea de-a doua generaţie, este dezvoltat integral de echipa de cercetare şi dezvoltare din România. Producţia acestuia a început în toamna anului trecut în fabrica de la Satu Mare a grupului german Zollner.

    Produsul este deja disponibil la vânzare în Statele Unite ale Americii, Canada, Germania şi Franţa, urmând a fi lansat şi în Japonia.

    Bitdefender BOX va fi comercializat la preţul de 999,99 lei. Produsul va fi disponibil în prima lună în exclusivitate la eMAG, iar ulterior va putea fi cumpărat şi de pe site-ul Bitdefender şi de la partenerii autorizaţi. După primul an de utilizare, abonamentul anual costă 299,99 lei.

    Bitdefender BOX foloseşte expertiza de peste 16 ani a companiei în segmentul software şi înglobează 21 de brevete de invenţie înregistrate de cercetători din echipele din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara. Produsul este rezultatul programului de stimulare a inovaţiei în Bitdefender, în care angajaţii pot aloca 20% din timpul petrecut la birou dezvoltării de idei out-of-the-box, menite să genereze un grad crescut de inovaţie. Bitdefender a investit 89 de milioane de euro în cercetare şi dezvoltare în perioada 2014-2017, iar un sfert din acest buget este alocat proiectelor cu potenţial de a deveni revoluţionare, precum Bitdefender BOX.

    Noul Bitdefender BOX a fost lansat în luna noiembrie a anului trecut pe piaţa din Statele Unite când a primit şi premiul Honoree CES Innovation Award în categoria cybersecurity.

    Bitdefender este prima companie din lume care a lansat în 2015 un dispozitiv de securitate ce anticipa tendinţele unei pieţe în care tot mai multe dintre aparatele electronice folosite zilnic se conectează la internet, fără ca utilizatorii să aibă posibilitatea să le protejeze de ameninţări cibernetice.

    Bitdefender BOX este primul produs hardware al Bitdefender şi protejează de ameninţări informatice atât dispozitivele tradiţionale (telefoane, laptopuri, tablete, PC-uri), cât şi televizoare smart, termostate, camere web, sisteme de acces în locuinţă, console de jocuri, frigidere, maşini de spălat şi aparate de aer condiţionat conectate la internet, întrerupătoare şi instalaţii de iluminat, prize sau senzori de mişcare.

    Bitdefender BOX blochează toate adresele URL nesigure sau periculoase pentru a proteja utilizatorii împotriva tentativelor de phishing şi fraudă online. Modulul de evaluare a vulnerabilităţilor scanează, identifică şi evidenţiază în mod continuu punctele slabe ale reţelei în materie de securitate.

    Dispozitivul identifică şi blochează tentativele de exploatare a vulnerabilităţilor dispozitivelor  din reţea. Când un dispozitiv nou se conectează la reţea, Bitdefender BOX îl detectează rapid şi trimite o notificare imediată către aplicaţia Bitdefender Central astfel încât utilizatorii să poată controla acţiunile permise pentru dispozitivul respectiv.

    Sistemul de prevenire a atacurilor externe inspectează traficul de internet şi indică orice încercare de a exploata vulnerabilităţi în gadgeturile smart din casă, inclusiv prin încercări de spargere a parolelor.

    Bitdefender BOX este capabil să se interconecteze cu asistenţii din locuinţe inteligente, precum Google Home şi Amazon Echo, şi le va permite utilizatorilor, printre altele, să folosească inclusiv comenzi vocale ca să scaneze de ameninţări informatice anumite dispozitive sau să întrerupă conexiunea la internet când aceasta nu este necesară. Bitdefender BOX va încorpora şi soluţiile de asistenţă parentală, care le permit părinţilor să asigure siguranţa online a copiilor.

    Circa 46% dintre români se arată îngrijoraţi că un eventual atacator ar putea prelua oricând controlul dispozitivelor inteligente pe care le folosesc zilnic, ceea ce îi expune la furt de date personale, spionaj şi invadarea vieţii private, arată un studiu realizat în 2017 în mediul urban de iSense Solutions, la comanda Bitdefender.

    Dispozitivele conectate la internet pot avea o serie de vulnerabilităţi comune, de la probleme severe legate de securitate, până la mecanisme de autentificare slabe şi chiar comunicare necriptată cu serverele producătorului, ce permite accesul neautorizat al atacatorilor la acestea.

    Bitdefender este o companie de securitate informatică cu activitate la nivel global, care furnizează soluţii revoluţionare de protecţie împotriva ameninţărilor complexe către 500 de milioane de utilizatori din peste 150 de ţări.

  • Dan Isai, fondatorul Salad Box, alături de fondatorul Marty Restaurants a pariat pe o nouă afacere anul trecut. Business-ul le-a adus peste 640.000 de euro în primul an

    Rezultatele obţinute în primul an de activitate au fost generate de cele patru cafenele Narcoffee Roasters existente pe piaţa locală şi internaţională. Prima locaţie a fost inaugurată la începutul anului 2017, în centrul oraşului Cluj-Napoca, având o suprafaţă de 60 mp, urmată de a doua locaţie, amplasată în clădirea The Office, cu sediul în acelaşi oraş, pe o suprafaţă de 100 mp.

    În vara anului trecut cei doi antreprenori clujeni au investit în deschiderea celei de-a treia unităţi în incinta centrului comercial AFI Palace Cotroceni.  În plus, tot anul trecut, Narcoffee Roasters a trecut graniţele României, deschizând a patra locaţie din reţea şi prima sa franciza la Praga, amplasată în centrul comercial Chodov.

    Dintre cele patru locaţii inaugurate în primul an de activitate, prima cafenea, amplasată în centrul oraşului Cluj-Napoca a fost şi cea mai populară şi traficată în perioada de referinţă, conform datelor furnizate de companie.

    „În 2017 investiţiile noastre au fost îndreptate, preponderent, către inaugurarea celor patru cafenele din reţea. Credem cu tărie că potenţialul de extindere a reţelei este foarte mare, ca atare, în acest an dorim să continuăm extinderea pe plan local, în special în Bucureşti, unde estimăm încă două puncte de lucru, dar şi pe plan internaţional, în Cehia, Franţa, Marea Britanie şi SUA”, a declarat Dan Isai, co-fondator Narcoffee Roasters.

    Potrivit reprezentanţilor companiei, se observă o creştere a consumului de cafea de specialitate în rândul românilor, iar acest lucru se reflectă şi în volumul de vânzări înregistrat de lanţul de cafenele clujean, care, în primul an de la lansare a vândut peste 150.000 de produse pe bază de cafea, cele mai populare produse fiind flat white, cappuccino şi latte.

    „2017 ne-a demonstrat că ne aflăm pe un drum ascendent în dezvoltarea afacerii, având în vedere consumul tot mai mare de cafea de specialitate în rândul românilor şi nu numai. Pe baza acestor rezultate, dar şi a planurilor pe care le avem pentru anul în curs, ţintim creşterea cifrei de afaceri cu peste 100% în 2018”, a completat Marcelus Suciu, co-fondator Narcoffee Roasters.

    Marcelus Suciu şi Dan Isai au lansat Narcoffee Roasters în urma unei investiţii iniţiale de 500.000 euro. Materia primă este adusă din ţări precum Costa Rica, Etiopia, Guatemala sau Columbia.