Tag: avere

  • Andy Scott

    Andrew Pervis Scott s-a născut pe 13 ianuarie 1979 în Portsmouth, pe coasta de sud a Angliei. El a urmat cursurile colegiului St. John din Southsea. Pasionat de rugby şi boxer amator, el a avut primul job la vârsta de 16 ani, în 1995, ca bodyguard la un club de noapte din Portsmouth.
    Pe când avea 18 ani, a moştenit 5.000 de lire sterline (aproximativ 5.500 de euro) de la bunica sa, aşa că a decis să cumpere o casă, pe care a renovat-o şi a revândut-o pentru un preţ mai bun. Curând, el a început să cumpere mai multe case, pe care le renova şi le vindea din nou, investind ulterior şi în hoteluri, baruri şi saloane de coafură. Căutările constante de câştiguri au fost inspirate de unchiul său, care avea mai multe magazine de dulciuri. Până la 25 de ani vânduse deja 250 de proprietăţi şi făcuse primul milion, deţinând şapte hoteluri pe coasta de sud a Marii Britanii.
    Totul părea să meargă perfect, însă în 2008 viaţa fără griji a lui Scott s-a transformat într-un coşmar. Odată cu instalarea crizei financiare mondiale, businessul său a intrat în declin. Cu toate că, în urmă cu doar câţiva ani, băncile nu conteneau cu oferte pentru împrumuturi, în acel moment nimeni nu mai era dispus să îi amâne creditele, aşa că antreprenorul, refuzând să declare falimentul, a pierdut peste 6 milioane de euro. Dar cum de obicei niciun necaz nu vine singur, asta nu a fost tot. În timpul unei vizite în SUA, unde ajunsese navigând propriul iaht peste Atlantic, el a fost lovit de un taxi, iar în urma accidentului şi-a rupt ambele picioare şi toate degetele de la mâini. Accidentul s-a produs în Washington, într-o dimineaţă, dar Scott şi-a asumat toată vina deoarece, potrivit lui, în loc să fie atent la trafic, mergea cu privirea în telefon, verificându-şi mailurile. Cu toate acestea, în drum spre spital, cea mai mare grijă a sa nu erau leziunile suferite, ci businessul aflat în pragul colapsului, lăsat în urmă în Marea Britanie.
    Iniţial, Scott a intrat într-o depresie cruntă, însă în scurt timp a găsit curajul de a-şi lua viaţa şi afacerile de la capăt. Obişnuia să se încurajeze pe sine spunându-şi că aşa cum a clădit un business în trecut, de la zero, o putea face din nou. Aşa a şi făcut. Imobilizat la pat timp de trei luni, el a fost nevoit în cele din urmă să se întoarcă însă la lucru, nemaiavând niciun venit. Cu toate că a încercat să reia activitatea în imobiliare, nu a găsit pe nimeni dispus să îi acorde un împrumut, aşa că s-a angajat ca portar, lucrând în paralel şi în construcţii.
    În cele din urmă, un prieten i-a împrumutat nişte bani, care l-au ajutat să transforme o biserică şi un fost cinema în cluburi de noapte. Ambele locaţii au avut succes, ceea ce i-a permis antreprenorului să îşi reia vechiul business, urmărind în permanenţă noi oportunităţi de afaceri. Aşa a apărut, în cele din urmă, compania REL Group.
    Astăzi, compania sa cu sediul în Londra deţine un portofoliu larg de proprietăţi, de la puburi şi lanţuri de baruri, la firme de transport, companii de recrutare, precum şi un business de livrări pentru festivaluri. Veniturile lui totale ajung acum la
    33 de milioane de euro. Chiar dacă afacerea sa este mai mare decât în 2008, Scott a ales acum un stil de viaţă mult mai modest, renunţând la automobilele de lux şi preferând, de pildă, să conducă un scuter sau să meargă pe jos.

  • Cel mai bogat bucătar din lume NU VREA să îşi lase averea copiilor săi. „Averea mea nu va fi lăsată pur şi simplu copiilor, doar pentru simplul motiv că nu vreau să fie răsfăţaţi”

    Gordon Ramsay, chef cunoscut pentru restaurantele sale cu multe stele Michelin şi show-urile televizate, a spus că nu îşi va lăsa averea de milioane de lire sterline copiilor săi, care, după dezvăluirile lui, nu au voie să stea cu el la first class sau să mănânce în restaurante sale.

    Ramsay a declarat că le va da copiilor săi doar 25% din banii pentru un apartament pentru că îşi doreşte ca aceştia „să lucreze din greu“ pentru lucrurile lor. Chef-ul, în vârstă de 52 de ani, a mai spus: „Averea mea nu va fi lăsată pur şi simplu copiilor, doar pentru simplul motiv că nu vreau să fie răsfăţaţi”.

    „Ultima dată când am fost la Royal Hospital Road, restaurantul din Chelsea, a fost la ziua fiicei mele Megan, când a împlinit 16 ani. A fost prima dată când am mâncat aici împreună cu copiii. De asemenea, nu au stat niciodată cu noi la first class. Nu au muncit până acum atât de mult încât să îşi permită asta, iar acestea sunt nişte lucruri pe care le apreciezi altfel după ce ai muncit pentru ele”, a mai spus acesta.

    Domnul Ramsay s-a născut în Scoţia şi a avut un tată violet şi alcoolic, după spusele sale. La 42 de ani s-a căsătorit cu Tana, iar cei doi au patru copii împreună. „Nu pot spune că stau şapte nopţi pe săptămână acasă să gătesc cu copii. Ce am încercat să îi învăţ şi pe ei este, însă, munca etică. Aşadar, timpul nostru împreună este limitat, dar este de calitate”, a declarat chef-ul.

    În 2016 a câştigat la fel de mult ca Beyonce, anume 54 de milioane de dolari, ambii clasându-se pe locul 34 al celor mai bogate 100 de vedete din lume.

    Acesta câştigă zeci de milioane de dolari din cele 25 de restaurante pe care le deţine. 7 din cele 25 de restaurante au stele Michelin. Ramsay a creat un imperiu şi în televiziune cu ajutorul a trei hituri- Hells Kitchen, MasterChef şi MasterChef Junior. Cele trei show-uri au ratinguri mari, iar Ramsay are un salariu de 400,000 de dolari per episod (51 de episoade pe an înseamnă o sumă importantă). De asemenea, acesta a scris mai multe cărţi de bucate care se vând foarte bine. 

     

     

  • Cum a ajuns o vedetă cu o avere de peste 50 de milioane de euro să îşi vândă hainele pe eBay

    De multe ori am auzit expresia “banii nu aduc fericirea”, iar în cazul starului britanic Katie Price, cunoscută drept Jordan, aceasta s-a dovedit cât se poate de adevărată. Ce s-a întâmplat cu femeia obişnuită să cheltuiască zilnic mii de lire pe tratamente de lux şi cadouri ridicol de scumpe?
     

    Cu trei căsnicii la activ şi obişnuită deopotrivă atât cu un complimentele venite din partea fanilor înfocaţi, dar şi cu critici aspre, vedeta cu o avere cotată cândva la 45 de milioane de lire sterline (peste 50 de milioane de euro), care s-a reorientat spre lumea businessului după ce a fost mulţi ani un model de succes, a fost nevoită să înceapă un plan de reorganizare după ce a ajuns în pragul falimentului. 

    Recent divorţată de cel de-al treilea soţ, cu care are doi copii în vârstă de 13, respectiv 11 ani, Price a simţit pe propria piele gustul amar al eşecului pe toate planurile. Cu o carieră de succes în modelling, invidiată sau criticată de mii de femei şi bărbaţi, starul a demonstrat că nu poţi cumpăra orice cu bani. Cândva, a locuit într-o casă de 2 milioane de lire, care astăzi a ajuns pustie şi neîngrijită, după ce femeia a fost nevoită să concedieze  îngrijitorii, menajerele, grădinarii şi bonele.

    O mare parte din avere a “investit-o” în cadouri scumpe pentru partenerii săi, însă majoritatea profitau de banii săi şi apoi se reorientau spre alte femei, iar soţul său a înşelat-o cu cea mai bună prietenă. Din păcate, Price a uitat să ţină cont de faptul că toată lumea îmbătrâneşte şi, în ciuda faptului că era obişnuită să cheltuiască anual 15.000 de lire pe extensii de păr şi tratamente cu botox, astăzi realizează cât de inutile au fost acele cheltuieli. Acum este nevoită să îşi vândă hainele pe eBay, după ce businessul său a eşuat.

    Caii săi, premiaţi la diverse concursuri, au fost vânduţi, la fel şi lamele, pe a căror îngrijire Price pierdea zeci de mii de lire. “Când ai în spate un trecut fără bani, cu multe greutăţi, este mereu o parte din tine care se teme că te-ai putea întoarce acolo”, povestea ea în urmă cu câţiva ani. Acum, încearcă să îşi schimbe total comportamentul financiar şi să înveţe din lecţiile amare pe care viaţa i le-a oferit.

  • Averea şefului Oracle România, Sorin Mîndruţescu, în 2013: casă de vacanţă, proprietăţi şi conturi bancare, acţiuni la o firmă de chirurgie plastică a soţiei

    Din declaraţia de avere depusă în anul 2013, atunci când Sorin Mîndruţescu era membru în Consiliul de Administraţie al CFR, reiese că acesta deţinea:

    – 6.000 de mp de teren intravilan în Zărneşti, teren dobândit în anul 2006, pe care îl avea împreună cu împreună cu Alexandr Pastor.

    – câte 50% din trei proprietăţi: un apartament în Bucureşti (dobândit în 2003)- 415 mp, o casă în Corbeanca (dobândită în 2011)-225 mp şi o casă de vacanţă la Bran (dobândită în 2007)- 593 mp.

    – ceasuri în valoare de 25.000 de euro

    – bijuterii de 20.000 de euro

    -conturi bancare: 7.119 euro, circa 3000.000 de lei şi aproape 138.000 de dolari

    – are acţiuni la clinica LMS Plastic Surgery Clinique, unitate de chirurgie plastică ce aparţine soţiei sale Erodia Mîndruţescu (împrumuturi de aproape 190.000 de euro şi 50.000 de lei).

    – deţinea 6100 de opţiuni la Oracle Corp în valoare de peste 58.000 de euro (din care a rezultat un venit de 94.000 de dolari) şi a dat un împrumut unei persoane fizice în valoare de 809.000 lei

    – are un credit la Banca Transilvania de 231.000 de euro (credit scadent în 2036)

    – de la Fondul Proprietatea, în calitatea sa de membru al Comitetului Reprezentanţilor, avea o indemnizaţie de 108.000 lei

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum a reuşit “cea mai bogată femeie divorţată” să irosească o avere de 100 de milioane de dolari şi ce legături are cu preşedintele Statelor Unite Donald Trump

    Crescută într-un Iraq aflat sub guvernare britanică, Patricia Kluge a ajuns să fie cunoscută drept “cea mai bogată femeie divorţată”.
     
    Patricia Kluge a început să lucreze ca model în anii ”70, iar în 1981 s-a căsătorit cu John Kluge. La momentul divorţului de soţul său, devenit între timp cel mai bogat om al lumii, cu o avere de peste 5 miliarde de dolari, Patricia Kluge a primit aproximativ 100 de milioane de dolari.
     
    Mai mult, acordul semnat de cei doi presupunea ca John Kluge să îi plătească fostei soţii câte un milion de dolari pe an.
     
    În 1999, Patricia Kluge a început să investească în plantaţii de viţă-de-vie în Albemarle, o regiune din statul american Carolina de Nord. Afacerile au mers excelent, iar asta a determinat-o pe Kluge să investească şi în Cleveland.
     
    Extinderea businessului s-a dovedit însă o idee proastă, iar criza financiară din 2008-2009 a adus-o pe Kluge în pragul falimentului. Donald Trump, actualul preşedinte al Statelor Unite, i-a cumpărat plantaţia din Carolina de Nord pentru 6,2 milioane de dolari în 2011.
  • Cine sunt moştenitorii imperiului BMW şi de ce se plâng ei că au o viaţă mult mai grea decât îşi imaginează toată lumea

    Responsabilitatea uriaşă şi gelozia celor din jur, care vin la pachet cu moştenirea unei averi uriaşe,  sunt poveri greu de înţeles, potrivit lui Susanne Klatten şi Stefen Quandt, miliardarii care deţin aproape jumătate din producătorul auto german BMW.

    „Majoritatea crede că stăm mereu pe un yacht aflat pe Mediternată”, şi-a început povestea Susanne Klatenn într-un interviu acordat Manager Magazin. „Rolul de gardian al averii include nişte aspecte personale care nu sunt chiar atât de drăguţe.”

    Klatten, al cărei tată, Herbert Quandt, a ajutat la salvarea companiei BMW spre finalul anilor 1950, este a doua cea mai bogată persoană din Germania, cu o avere estimată la 18,6 miliarde de dolari, potrivit Indexului Miliardarilor realizat de Bloomberg. A ajutat de asemenea la construirea companiei din industria chimică Altana şi a producătorului de carbon Qarbon.

    Quandt, care deţine acţiuni în cadrul companiei logistice Logwin şi a companiei de produse homeopatice Heel, are o avere netă de 15,5 miliarde de dolari. Atât el, cât şi sora sa, deţin locuri în consiliul director al BMW. „Pentru niciunul dintre noi banii nu sunt cei care ne motivează. Mai presus de tot ceea ce facem este nevoia de a asigura locuri de muncă în Germania.”

    Cei doi moştenitori spun că sunt confortabili cu rolurile lor, dar iniţial s-au luptat cu decizia de a accepta poziţii atât de înalte în companie la vârste foarte fragedă.Quandt, care avea 30 de ani când a primit primul loc în board, spune că ar fi vrut să lucreze timp de câţiva ani ca „simplu manager de produs” undeva sau să studieze arhitectura.


    „Punctul meu de pornire nu a existat: aşadar, a trebuit să vin de nicăieri şi să le arăt tuturor cum se fac lucrurile.”, a spus Quandt. „Mi-am pus mereu întrebări, asociate cu îndoiala asupra mea.”
    Klatten, care a câştigat notorietate în 1978 când poliţia a descoperit un complot de răpire a sa şi a mamei sale, Johanna, adaugă. „Potenţialul nostru derivă din rolul de a fi un moştenitor şi de a dezvolta moştenirea noastră. Muncim din greu în fiecare zi”.

     

  • Ce avere ar deţine Gheorghe Dincă, presupus criminal din Caracal / Bărbatul a vândut mai multe terenuri în oraş

    Gheorghe Dincă, bărbatul de 66 de ani care susţine că le-a ucis pe Alexandra Măceşanu (15 ani) şi Luiza Melencu (18 ani), are o avere cu multe zerouri în bancă.

    Dincă ar fi vândut mai multe terenuri în oraşul Caracal, pentru care ar fi luat sume frumoase. Astfel, bărbatul ar avea în conturi nu mai puţin de două miliarde de lei.

    În 2017, Dincă a vândut un teren de 700 mp, care face parte din aşa-numita „casă a groazei”, unde s-ar fi petrecut faptele respective. Pentru acest teren, Dincă a luat 22.000 lei.

    Gheorghe Dincă a fost arestat preventiv şi susţine că le-a ucis pe Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu, două fete luate „la ocazie”.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Povestea detectivului care îi SPERIE pe bogaţii lumii. El investighează cele mai negre secrete ale miliardarilor

    La 32 de ani, economistul francez Gabriel Zucman răsfoieşte mii de fişiere pentru a găsi conturile offshore ale miliardarilor lumii, începe Bloomberg Business Week o poveste a unui tânăr francez axat pe soluţii referitoare le inegalităţile mari dintre bogaţi şi săraci.

    El a început să lucreze pentru primul loc de muncă real într-o zi de luni, după prăbuşirea Lehman Brothers. La scurt timp după ce a absolvit Şcoala de Economie din Paris, a început un internship la firma de brokeraj Exane.

    A început să scrie răspunsuri clienţilor şi a primit o sarcină pe care a considerat-o absurdă: să explice prăbuşirea economiei globale. „Nimeni nu a ştiut ce se întâmpla”, îşi aminteşte el.

    La acel moment, Zucman se întreba de asemenea dacă să înceapă să studieze în cadrul unui program doctoral. Era deja sceptic în ceea ce privea economia clasică, teoririile elaborate păreau să nu aibă relevanţă, în contextul crizei. Într-o zi însă, a descoperit date referitoare la miliarde de dolari care se mutau în şi dinspre mari economii spre unele mici precum Bermude, Insulele Cayman, Hong Kong, Singapore.

    Nu văzuse niciodată studii referitoare la circulaţia banilor în acele direcţii până atunci. „Desigr, dacă petreceam suficient de mult timp puteam să înţeleg care este povestea din spatele modului în care circulau acei bani”, îşi aminteşte el modul în care se gândea.

    Un deceniu mai târziu, Zucman, la 32 de ani, este asistent universitar la Universitatea din California, Berkeley şi cel mai cunoscut expert al lumii referitor la modul în care bogaţii îşi ascund averile. Teza lui doctorală a expus evaziuna fiscală în valoare de mii de miliarde de dolari a bogaţilor lumii.

    Pentru cea mai cunoscută muncă a sa a făcut echipă cu un coleg de la universitate pe nume Emmanuel Saez. Lucrarea lor din 2016, „Inegalitatea averii în Statele Unite din 2013” a analizat un secol de informaţii pentru a răspunde la unul dintre cele mai mari mistere ale capitalismului modern: Câţi de bogaţi sunt bogaţii celor mai bogate naţiuni? Răspunsul este că erau mult mai bogaţi decât îşi imaginau oamenii înainte de cercetările celor doi.

    Estimările lui Zucman şi Saez apreciază că 0,1% dintre plătitorii de taxe de top – aproximativ 170.000 de familii dintr-o ţară de 330 de milioane de persoane – controlează 20% din averea Americii. Primii 1% de oameni controlează 39% din averea Statelor Unite, iar ultimii 90%, doar 26%. Jumătatea inferioară a plătitorilor de taxe din Statele Unite, au, combinat, o avere netă negativă.

    Cei doi plănuiesc să lanseze şi o carte, anul viitor, Triumful Injustiţiei, în care vorbesc modul în care se poate lupta împotriva inegalităţilor extrem de mari legate de avere.

     

  • Cel mai bogat om al lumii dezvăluie care este singura soluţie ca omenirea să aibă un viitor în condiţiile în care planeta se distruge

    Jeff Bezos, fondatorul Amazon şi cel mai bogat om din lume, cu o valoare netă a averii estimată la peste 165 de miliarde de dolari, îşi îndreaptă investiţiile în dezvoltarea tehnologiilor spaţiale prin compania aeronautică Blue Origin, deţinută de acesta, conform USA Today.

    „Cred că este important pentru această planetă şi pentru dinamismul generaţiilor viitoare. Este ceva la care ţin foarte mult şi este ceva la care m-am gândit toată viaţa. Nu îţi alegi pasiunile, acestea te aleg pe tine”, a spus Jeff Bezos într-un interviu difuzat pe CBS Evening News.

    Fondatorul Amazon adaugă faptul că dezvoltarea tehnologiilor spaţiale este foarte importantă pentru că doar aşa omenirea va avea un viitor. De asemenea, Jeff Bezos este de părere că am devenit foarte numeroşi din punctul de vedere al populaţiei, ca specie, iar planeta este relativ mică. Astfel, suntem într-un proces de a distruge Pământul prin poluare şi prin dezvoltarea industriei.

    „La un moment dat va fi mult mai ieftin şi simplu să produci lucruri foarte complexe în spaţiu, cum ar fi micro-procesoare şi după aceea să le trimiţi înapoi pe Pământ. Prin această modalitate, fabricile foarte mari şi poluarea generată de industrii nu vor mai afecta Pământul”, a spus Jeff Bezos.

    Astronautul John Glenn, primul american care a orbitat în jurul Pământului, i-a scris lui Jeff Bezos în 2016 şi i-a spus că munca pe care o face în domeniul tehnologiei spaţiale va face călătoria în spaţiu să fie la fel de banală ca şi călătoria aeriană.

    „Cred că este foarte credibil. Dacă ne întoarcem în timp, acum 100 de ani şi le-am spune oamenilor că astăzi poţi cumpăra un bilet şi poţi zbura peste toată lumea cu ajutorul unui avion, ar crede ca eşti nebun. O astfel de schimbare poate să aibă loc în doar 100 de ani sau mai puţin”, a spus Jeff Bezos.

    Primul pas către realizarea unui viitor în spaţiu este turismul spaţial, iar Blue Origin are un număr de vehicule pe care le testează, cum ar fi New Shepherd, prin care oamenii pot călători în spaţiu pentru perioade scurte de timp, a adăugat fondatorul Amazon.