„Aş recomanda cu tărie ca întotdeauna responsabilul cu digitizarea să nu fie un „ministru IT”. O astfel de funcţie nu face decât să permită celorlalţi membri ai guvernului să nu se preocupe de digitizare şi să evite această responsabilitate. În plus ceilalţi miniştri nu simt responsabilitatea de a lua în considerare propunerile Ministerului digitizării. Întotdeauna este cel mai indicat ca politica de digitizare să fie condusă de către un departament care să fie subordonat şi să răspundă direct prim-ministrului sau preşedintelui, în funcţie de sistemul de guvernământ”, a declarat Hendrik Ilves. El va participa în data de 7 noiembrie la Microsoft Summit, unul dintre cele mai importante evenimente de tehnologie şi business de pe piaţa locală, care va avea loc la Teatrul Naţional din Capitală. Ziarul Financiar este partenerul media al Microsoft Summit.
Estonia se află aproape de sfârşitul unui proces de digitalizare în care cei 1,3 milioane de locuitori au o identitate digitală, iar aproape 99% dintre servicii sunt realizabile online. Cu ajutorul identităţiii digitale peste 90% dintre acţiunile legale care erau condiţionate de deplasarea cetăţeanului la anumite societăţi sau instituţii pot fi realizate acum cu ajutorul unui smartphone, unui laptop sau unei tablete – Estonia fiind astfel una dintre cele mai avansate ţări la nivel global.
Cum ar trebui să abordeze statul relaţia cu firmele private? „Aş planifica încă de la început să pornesc la drum împreună cu cei din sectorul privat, luând în considerare nevoile şi temerile lor şi asigurându-mă totodată că serviciile lor îndeplinesc anumite standarde. Nu mă tem că sectorul privat ar ceda tentaţiilor de a abuza de acest parteneriat: e în interesul lor să ofere servicii prin intermediul sistemului, plătesc pentru a utiliza un mediu cu un nivel înalt de securitate şi asta e”. Cel mai important lucru nu este însă tehnologia, avertizează fostul preşedinte al Estoniei.
“Tehnologia, şi simt că nu pot sublinia asta îndeajuns, este pe plan secundar sau poate chiar mai puţin importantă în ziua de astăzi, când legea lui Moore a făcut ca totul să fie atât de ieftin. Ceea ce are importanţă sunt Politicile, Legile şi Regulamentele. Fără dorinţa politică de a implementa elementele esenţiale enumerate la întrebarea de mai devreme, nu se va întâmpla nimic”.
Cum a ajuns Estonia la poziţia de lider de acum, care a fost momentul în care Ilves a decis să insiste în această direcţie? “Din perspectiva mea cel puţin, aceasta a fost la origine o idee care a crescut din sentimentul de neputinţă care te cuprindea câteodată când realizai drumul enorm de lung pe care Estonia îl avea de parcurs pentru a recupera lipsa de progres din comunism. După independenţă, Estonia era extrem de săracă. Dacă înainte de al doilea război mondial Estonia şi Finlanda aveau acelaşi PIB pe cap de locuitor, în 1991 PIB-ul pe cap de locuitor al Finlandei era de 13 ori mai mare. Recuperarea părea imposibilă, un veritabil paradox al lui Zeno. Cu toate acestea, am realizat că într-un domeniu – digitizarea – eram mai mult sau mai puţin la acelaşi nivel. Până la urmă primul browser web, Mosaic, a apărut de abia în 1993. M-am gândit că dacă a ajunge din urmă statele avansate ar dura prea mult în alte domenii, în digitizarea societăţii Estonia pornea din acelaşi punct ca toată lumea, neexistând avantaje reale pentru nimeni, sărac sau bogat, deci, de ce să nu încercăm?
Astfel că am considerat că digitizarea ar trebui să fie un obiectiv important. Bazându-mă pe propria mea experienţă educaţională am considerat că trebuie să aducem şcolile estoniene online, ceea ce după multă opoziţie şi critici chiar violente ale <<stupidităţii>> sugestiei, s-a finalizat totuşi în 1998.
Am considerat că e-guvernarea poate avea multe utilizări, însă m-am gândit că sectorul privat se va computeriza oricum şi va necesita o mulţime de ingineri. Cu toate acestea, în 1993 nu puteam prevedea cum va arăta Estonia ca ţara digitizată, însă ştiam de pe atunci că fiind o ţară mică va trebui să valorificăm la maxim resursa umană, lăsând oamenii să facă ceea ce fac ei mai bine şi punând în seama computerelor un volum cât mai mare de muncă care s-ar putea face digital”, a explicat fostul şef de stat.
De unde pasiunea pentru tehnologie? „În urmă cu 49 de ani, când eram în clasa a noua, am avut şansa ca profesoara mea de matematică, care urma cursurile de doctorat în educaţie matematică la acea vreme, să ia decizia de a încerca să predea un mic curs de programare. La clasă aveam un teleprinter cu bandă de hârtie perforată şi un modem de telefon prin intermediul căruia ne conectam la un mainframe aflat la 30 km depărtare. Am învăţat să programam în Basic. Încă am vie amintirea emoţiei absolute pe care am trăit-o când am rulat un program scris de mine care imprima yâx2 (adică x la pătrat). O parte dintre elevii care au participat la acel curs au continuat mai târziu studiile în informatică. Eu nu, însă la facultate, folosind cunoştinţele acumulate, am învăţat să scriu asamblare şi am programat un PDP-8 pentru unul dintre laboratoare. Trebuia să foloseşti un limbaj de asamblare deoarece PDP-8, aşa cum sugerează şi numele lui, avea o memorie de doar 8K, ceea ce astăzi reprezintă dimensiunea unui e-mail gol”, a povestit Ilves.
Întrebat care ar fi paşii care ar trebui să fie urmaţi de un stat în proiectele de digitalizare, fostul preşedinte al Estoniei a oferit o schiţă pentru un asemenea parcurs.
Digitizarea este un proces care trebui urmat pas cu pas, iar principalele etape sunt:
1. Identitate pe bază de chip obligatorie şi universală. Este necesar să fie universală şi obligatorie astfel încât atât sectorul public, cât şi sectorul privat să dezvolte servicii şi să se bazeze pe populaţie că le va utiliza.
2. Acest ID trebuie să fie conectat la o bază de date naţională pentru a îi oferi statut de semnătură legală, echivalent cu cel al unei semnături olografe, ceea ce creşte spectaculos puterea ID-ului în tranzacţii.
3. Autentificare multi-pas şi criptare completă pentru a asigura securitatea.
4. Un schimb de date distribuit astfel încât conexiunile sunt întotdeauna între utilizatori şi servicii sau baze de date specifice, asigurând astfel faptul că nimeni nu poate avea acces la altceva decât la ceea ce are dreptul să acceseze.
5. Doar în momentul când punctele 1-4 sunt implementate se poate începe adăugarea de servicii (e-reţete, e-fişe medicale, e-cadastru, etc.)
Care (şi cât de extinsă) ar trebui să fie implicarea companiilor privare în e-guvernare? Care sunt domeniile în care că ar putea aduce firmele private un plus de valoare? „De la bun început sectorul privat a fost motorul e-serviciilor. Centrul de autentificare care verifică fiecare tranzacţie este un parteneriat public-privat în proporţie de 50-50. Sectorul privat adaugă la sistem serviciile sale pentru o securitate sporită a tranzacţiilor. Companiile private semnează contracte şi îşi achită taxele aproape exclusiv prin sistemul digital în Estonia. În acelaşi timp, trăind în Mecca-ul inovaţiei şi IT-ului, Silicon Valley, sunt consternat faţă de cât de primitivă poate fi viaţa offline. Birocraţia nedigitizată pare că abia a ieşit din anii ’50. Deci, în timp ce poţi să te joci cu realitatea augmentată pe iPhone-ul tău 10, trebuie să dovedeşti băncii sau sistemului şcolar că locuieşti unde locuieşti cu o copie xerox a facturii de energie electrică”, a răspuns fostul şef de stat.
Toomas Hendrik Ilves va fi prezent în 7 noiembrie la Microsoft Summit 2017. Ziarul Financiar este partenerul media al Microsoft Summit.