BusinessMagazin

Tag: austeritate

  • Planurile lui Juncker pentru Europa: de toate pentru toţi

    Juncker a anunţat că în mandatul său, în următorii cinci ani, niciun alt stat nu va mai adera la UE, pentru că e nevoie mai întâi “să se facă o pauză pentru consolidarea a ceea ce s-a făcut în cele 28 de state membre”, afirmaţie care în Marea Britanie a fost interpretată drept o dezavuare implicită a viitorului referendum de independenţă a Scoţiei. Noul şef al CE a precizat însă că negocierile de aderare vor continua, în special cu statele din fosta Iugoslavie şi cu Albania, ca şi discuţiile vizând parteneriatul cu Ucraina şi Republica Moldova.

    Principala lui temă de interes a fost, de departe, consolidarea coeziunii interne a deciziilor în UE, Juncker cerând parlamentarilor “să reziste tentaţiei de a critica Bruxellesul pentru tot ceea nu merge bine” şi pledând pentru o “guvernanţă economică” a zonei euro, în aşa fel încât “să se încheie situaţia ridicolă a reprezentării uneia dintre cele mai puternice monede din lume de către reprezentanţi care, de cele mai multe ori, se contrazic”.

    În privinţa relaţiilor Comisiei cu Parlamentul şi Consiliul, Juncker a spus: “Să vedem ce putem realiza în practică şi să nu îi plictisim pe cetăţenii noştri cu dezbaterile noastre interinstituţionale. Să rezistăm tentaţiei de a critica Bruxellesul pentru tot ceea nu merge bine. Dacă spuneţi “da” la Bruxelles, nu spuneţi “nu” în altă parte. Trebuie să fim o echipă, conform metodei comunitare de luare a deciziilor”. “Nu trebuie să europenizăm orice problemă, oricât de mică din UE, ci să ne concentrăm pe chestiunile mari”, a adăugat el.

    Pentru stimularea relansării economice a UE, Juncker a promis un plan de investiţii în valoare de 300 mld. euro în energie, infrastructură de comunicaţii şi transporturi şi clustere industriale, menit să crească ponderea industriei la 20% din PIB comunitar. La acest program ar urma să participe Banca Europeană de Investiţii şi sectorul privat, astfel încât să nu fie încălcate regulile stricte privind deficitul bugetar şi datoria publică, căci Juncker a precizat, spre a-i linişti pe parlamentarii de dreapta, că “oricine crede că austeritatea s-a încheiat greşeşte”. În acelaşi timp, încercând să facă pe plac parlamentarilor de stânga, Juncker a propus ca în fiecare ţară din UE să fie stabilit un salariu minim.

    Guy Verhofstadt, liderul grupului ALDE, a comentat că votul pentru Juncker a fost un vot pentru austeritate şi creştere economică. “Sper să le facem pe ambele: fără disciplină fiscală nu există creştere, dar trebuie să mergem mai departe de disciplina fiscală şi să încurajăm creşterea economică printr-un pachet de măsuri dedicate creşterii”, a spus Verhofstadt.

    Parlamentul European i-a validat şi pe cei patru noi comisari europeni pentru posturile rămase vacante după cei comisarii anteriori au fost aleşi deputaţi europeni. Jyrki Katainen (Finlanda), pentru afaceri economice şi monetare şi euro, îl înlocuieşte pe Olli Rehn, Ferdinando Nelli Feroci (Italia) pentru industrie şi antreprenoriat, îl înlocuieşte pe Antonio Tajani, Martine Reicherts (Luxemburg), pentru justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie, o înlocuieşte pe Viviane Reding, iar Jacek Dominik (Polonia), pentru programare financiară şi buget, îl înlocuieşte pe Janusz Lewandowski. Cei patru vor face parte din Comisia Europeană pentru restul mandatului actual, care expiră la 31 octombrie.
     

  • Austeritatea europeană, făcută cu oameni de stânga

    Dijsselbloem a contracarat astfel, la reuniunea Eurogroup, elanul preşedinţiei italiene a UE, reprezentată de premierul Matteo Renzi, de a obţine o relaxare a regulilor de austeritate fiscală în următoarele luni. “Italia a avut o creştere a productivităţii aproape de zero timp de ani în şir şi trebuie ca asta să se îmbunătăţească mai întâi”, a spus Dijsselbloem, în replică la propunerea lui Renzi ca din calculul deficitului bugetar să fie exceptate investiţiile publice în reţele de internet de mare viteză.

    Presa anglo-saxonă a scris că Dijsselbloem ar putea fi desemnat noul comisar european pentru economie şi afaceri monetare, în locul lui Olli Rehn, luând în calcul declaraţia noului şef al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, că viitorul comisar va fi un socialist, iar Dijsselbloem ar putea fi cel ales, ca membru al partidului laburiştilor olandezi, deşi în mandatul de şef al Eurogroup nu s-a remarcat prin nimic care să fi amintit de vreo orientare de stânga – dimpotrivă, de câte ori a avut ocazia a criticat ţări ca Grecia sau Cipru pentru că nu se mişcă suficient de repede cu tăierea cheltuielilor bugetare şi cu toate celelalte măsuri cerute de creditorii externi.

    Alte surse de la Bruxelles au strecurat însă în presă că şanse mai mari ar avea Pierre Moscovici, fostul ministru de finanţe francez, cu care Juncker are o relaţie mai bună, însă care nu este pe placul Germaniei, din cauza poziţiei sale apropiate de cea a lui Renzi în materie de disciplină fiscală.

  • Cum ar arăta Europa dacă şi-ar face un selfie

    “Cum ar fi Europa azi dacă ar fi să-şi facă un selfie? Cu o faţă obosită, resemnată, plictisită”, a spus Renzi în discursul de inaugurare susţinut în Parlamentul European, insistând că “lumea se mişcă azi de două ori mai repede decât Europa” şi că ţările de pe vechiul continent trebuie devină din nou “o comunitate, nu să fie doar un punct pe o hartă Google”.

    Priorităţile anunţate  de Renzi sunt relansarea economică, rămânerea Marii Britanii în UE şi “un mare salt” în relaţiile cu Asia, însă premierul italian a avut grijă să se apere anticipat de acuzaţiile că va încerca să obţină cu orice preţ relaxarea regulilor fiscale ale Pactului de Stabilitate şi Creştere pentru Europa.

    Liderul facţiunii conservatoare din PE, Manfred Weber, a reamintit că Italia are o datorie publică de peste 130% din PIB şi a comentat ironic: “Fiindcă pieţele financiare au devenit un pic mai permisive, auzim acum dintr-o dată că trebuie să fim mai flexibili, dar acesta e un drum greşit”. Euroscepticul Nigel Farage l-a calificat pe Renzi, care are 39 de ani, drept un tip care vorbeşte mult, dar fără substanţă, “un fel de Tony Blair mai tânăr”.

  • Alegerile europarlamentare: a fi sau a nu fi Juncker

    Alegerile au fost urmate de cina de lucru de la Bruxelles convocată de Herman van Rompuy pentru desemnarea de către liderii europeni a unui candidat la şefia Comisiei Europene, cină care “a produs doar o notă de plată pentru contribuabilii europeni, adică exact ceea ce era de aşteptat să producă”, continuă aceiaşi analişti, făcând aluzie la percepţia de politicianism şi pierdere de vreme degajată de astfel de negocieri.

    În ciuda victoriei PPE în alegeri, care ar însemna propulsarea directă a lui Jean-Claude Juncker ca şef al CE, susţinută până şi de socialiştii din PE numai ca să se rezolve mai repede situaţia, atât premierul britanic David Cameron, cât şi cancelarul german Angela Merkel s-au opus desemnării lui Juncker. Ţinând cont că desemnarea trebuie făcută de majoritatea celor 28 de şefi de state şi guverne, o decizie privind propunerea ce va fi înaintată PE spre aprobare de Consiliul European e de aşteptat abia spre sfârşitul lui iunie.

    Prelungirea negocierilor poate părea într-adevăr politicianism pur, din moment ce cetăţenii aşteaptă soluţii pentru problemele care ameninţă unitatea UE şi a căror intensitate s-a reflectat din plin în ascensiunea partidelor extremiste în PE: şomajul, austeritatea rezervată doar pentru anumite categorii sociale şi incapacitatea de a mai înghiţi noi valuri de imigranţi. În realitate însă, opoziţia faţă de Juncker ţine de poziţia lui favorabilă unei centralizări şi mai accentuate la Bruxelles a puterii decizionale a UE şi de fermitatea sa pro-austeritate – or, dacă electoratul european a trimis în PE partide eurofobe şi anti-austeritate, acesta ar fi mesajul cel mai clar că pentru şefia CE e nevoie de alte idei decât cele ale lui Juncker.

  • Băsescu: Nu există firmă străină care investeşte în România fără să ia ajutor de stat

    “Toată lumea spune: <Uite o nouă fabrică> – Bosch a deschis la Cluj o nouă fabrică. Bosch uită întotdeauna să spună că a avut un sprijin, un ajutor de stat de circa 8 milioane de euro ca să facă investiţia. Nu există firmă străină care investeşte în România, fie că se numeşte Ford, fie că se numeşte Dacia, care să nu beneficieze de o formă sau alta de ajutor de stat, pentru că este un parteneriat între guvern şi investitorul străin în scopul creării de locuri de muncă”, a declarat Traian Băsescu.

    Bosch a inaugurat vineri în comuna Jucu, judeţul Cluj, cea de-a doua fabrică de componente auto pe care o deţine în România. Compania a investit peste 70 milioane de euro în noua fabrică, cu o suprafaţă utilă de aproximativ 38.000 de metri pătraţi. Până la sfârşitul anului vor fi angajate circa 750 de persoane în noua fabrică. În prezent, unitatea are 325 de angajaţi.

    Traian Băsescu a susţinut că această politică a ajutoarelor de stat a fost creată de Bogdan Drăgoi, fost secretar de stat şi apoi ministru de finanţe în guvernările Boc şi Ungureanu, ulterior consilier prezidenţial. Potrivit datelor furnizate la finele lunii aprilie tot de preşedinte, cu ocazia ceremoniei de inaugurare a fabricii TRW Automotive din Roman, judeţul Neamţ, guvernele României au pus la dispoziţie investitorilor străini şi români în perioada 2008-2013 ajutoare de stat în valoare de 770 de milioane de euro, din totalul unor investiţii de 3,1 miliarde de euro. “Este clar că prin neplata integrală a ajutoarelor de stat pe care guvernul României le-a aprobat, există resursă ca în continuare investiţiile să crească şi să se creeze noi locuri de muncă”, spunea atunci şeful statului.

    Băsescu a repetat, în discursul său de sâmbătă susţinut la o acţiune de la Arad a Fundaţiei Mişcarea Populară, că economia românească “este într-o situaţie foarte bună în raport cu ce se întâmplă în Europa. Deci, exporturile cresc şi ca motivaţie a acelor investiţii cu suport guvernamental, cu scheme de ajutor, tocmai pentru că, treptat, intră în funcţiune, în etape diverse de investiţii, acele investiţii străine directe, România este macrostabilizată din punct de vedere economic, România are un deficit sub 3%, deci se încadrează în criteriile de respectabilitate ale UE”.

    În acest context, şeful statului a ţinut să critice agenţia de rating Standard & Poor’s, care “îşi permite să menţină România la calificativul junk (nerecomandat pentru investiţii)”, deşi atât Moody’s, cât şi Fitch, celelalte două mari agenţii de rating, au dat României calificativul investment grade (ţară recomandată pentru investiţii).

    “Sunt revoltat de comportamentul acestei agenţii de rating, pentru că românii au acceptat sacrificiile de reechilibrare macroeconomică, cu reduceri de salarii, cu creşteri de TVA, iar o agenţie de rating nu-şi poate permite să se joace cu calificativul unei ţări care şi-a făcut treaba”, a spus preşedintele. “România a avut curajul să îşi ia măsurile obligatorii pentru ca imediat să-şi poată relua creşterea. De aceea acest, Standard&Poor’s mi se pare extrem de incorect faţă de România, nedându-i calificativul de ţară sigură pentru investiţii.”
     

  • Franţa: la un moment dat o să fie bine

    Ministrul de finanţe Michel Sapin a precizat însă că guvernul nu are intenţia să reducă impozitul de 75% pe venit aplicat contribuabililor cu cele mai mari venituri pentru porţiunea de venit care depăşeşte 1 mil. euro.

    Între altele, guvernul intenţionează ca pe termen mediu să reducă impozitul pe profitul companiilor, fixat la 33,33% din 1993 (la care se adaugă contribuţia socială de 3,3% pentru companiile cu afaceri de 7,6 mil. euro anual) până la 28% în 2020, deşi prima reducere preconizată va avea loc abia în 2016.

    Neîncrederea afişată de o serie de analişti financiari la adresa noului guvern, format după înfrângerea socialiştilor în alegerile municipale, se leagă de voinţa politică a miniştrilor de a continua politicile necesare pentru reducerea deficitului bugetar, în condiţiile în care deja criza şi austeritatea au dus numărul şomerilor la recordul de peste 3 milioane.

    Noul cabinet francez condus de fostul ministru de interne Manuel Valls are în componenţă două nume – Michel Sapin ca ministru al finanţelor şi Segolene Royal ca ministru al mediului – care au deţinut aceleaşi funcţii în timpul precedentei preşedinţii socialiste a lui Francois Mitterrand, în urmă cu 20 de ani. În plus, portofoliul ministrului industriei, Arnaud Montebourg, un susţinător al creşterii rolului statului în economie, a fost extins în aşa fel încât acum cuprinde şi politicile economice.

  • Sărbătoare statistică pentru zona euro

    În acelaşi timp, ţările zonei euro n-au reuşit să-şi reducă şi datoria publică, ajunsă anul trecut la o medie de 92,6% din PIB, mult peste ţinta de 60% asumată prin Tratatul de la Maastricht.

    În privinţa economiei reale, indicele compozit Markit, realizat pe baza sondajului în rândul directorilor de achiziţii din industrie şi servicii din zona euro şi considerat cel mai relevant barometru al activităţii economice în timp real, a crescut în aprilie la 54%, de la 53,1% în martie, ceea ce înseamnă a zecea lună de creştere consecutiv şi cel mai bun rezultat din mai 2011 până acum.

    Problema care acum preocupă pieţele financiare nu mai e însă acum situaţia deficitului sau a datoriei publice, ci nivelul scăzut al inflaţiei, întrucât dacă Banca Centrală Europeană ar fi suficient de speriată de perspectiva unei perioade de deflaţie, atunci ar decide să lanseze un program de relaxare monetară cantitativă după exemplul Rezervei Federale a SUA, ale cărei programe de acest fel au reprezentat un adevărat paradis pentru investitorii speculativi. Aşa se explică numărul mare de articole din presa financiară, mai ales anglo-saxonă, unde analişti ai băncilor sau reprezentanţi ai unor fonduri de investiţii încearcă să convingă BCE să urmeze exemplul Fed, în ideea că numai aşa va putea fi evitată deflaţia. Rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut la 0,5% faţă de 1,7% cu un an în urmă, departe de obiecivul BCE de 2%, însă nu suficient pentru a determina BCE să acţioneze. Dincolo de interesele pieţelor financiare, există însă şi la vârful zonei euro îngrijorarea că o perioadă cu inflaţie foarte mică ar putea împiedica scăderea şomajului şi ar face mai dificil pentru ţări ca Grecia şi Italia să-şi reducă datoria publică.

  • Regatul Unit, pe drumul către anul de graţie 1948

    În acelaşi timp, şomajul a scăzut sub 7%, la cel mai mic nivel din ultimii cinci ani – 6,9%. Economia britanică este aşteptată de  cei mai mulţi analişti să crească în acest an cu 2,9%, peste estimarea oficială de 2,7%, care ia în calcul însă necesitatea unor noi tăieri de cheltuieli bugetare.

    În opinia guvernului, eforturile de austeritate sunt doar la jumătatea programului şi va mai dura câţiva ani până ce îşi vor atinge ţinta – tăierea consumului public de bunuri şi servicii până ce va atinge cea mai mică pondere în PIB din 1948 încoace.

  • GRAFICUL SĂPTĂMÂNII. Perioada de criză, reevaluată prin ochii FMI

    Majoritatea măsurilor au fost pe termen lung (tăierea salariilor şi a subvenţiilor), dar şi tranzitorii (îngheţarea temporară a pensiilor) şi idei nesustenabile (îngheţarea aproape completă a angajărilor în sectorul public).

    Măsuri de creştere a veniturilor au apărut abia din 2013, încorporând recomandări ale FMI privind majorarea unor taxe (ex. pe proprietate), lărgirea bazei de impozitare şi simplificarea fiscalităţii. FMI arată că nivelurile relativ mici ale datoriei şi deficitului ar fi permis României să nu fie atât de concentrată pe ţinta deficitului de 3% din PIB, având în vedere recesiunea, dar autorităţile au insistat să se încadreze în această ţintă până în 2012, ceea ce a amplificat scăderea economiei.

    România a realizat în perioada 2011-2013 o ajustare fiscală structurală de cca 4% din PIB, pe lângă ajustarea de 2,25% din PIB deja realizată în virtutea programului cu FMI iniţiat în 2009, aminteşte FMI în ultimul raport de evaluare.

    A fost una dintre cele mai mari ajustări fiscale din UE, cu excepţia programelor din zona euro, şi a reuşit să încetinească acumularea datoriei publice, despre care Fondul aşteaptă să se stabilizeze în jur de 40% din PIB în 2013-2014 înainte de a scădea ulterior, iar o depăşire a acestui prag ar fi posibilă numai în condiţiile unor şocuri (evenimente excepţionale) care ar lovi creşterea economică reală.

    Din 2011 până în 2013, datoria publică s-a majorat cu cca 8,5% din PIB, respectiv cu 6,5% din PIB peste nivelul proiectat iniţial, în principal din cauza creşterii economice încă reduse.

     

  • Luna ianuarie, lună cu cu discount la inflaţie

    , după o creştere de 2% în decembrie (pentru comparaţie, cea mai mare inflaţie a fost consemnată în septembrie 2011 – 5,2%).

    Inflaţia calculată fără preţurile la energie, alimente, alcool şi tutun a crescut cu 1,6% în ianuarie, iar faţă de luna precedentă, preţurile de consum s-au redus cu 0,6%, reflectând politica agresivă de reduceri practicată de lanţurile de magazine de modă.

    Economiştii prezic noi scăderi de preţuri în următoarele luni, ceea ce ar permite ca majorarea salariilor (care au crescut cu numai 0,9% în perioada septembrie-noiembrie) să depăşească inflaţia pentru prima dată în anii de după criză şi astfel să dea un impuls puterii de cumpărare.

    Într-un sondaj efectuat de Reuters, economiştii consultaţi estimează că PIB va creşte cu cca 0,6% în fiecare trimestru, de acum şi până la jumătatea lui 2015. Economia britanică rămâne afectată de constrângerile fiscale: ministrul de finanţe George Osborne a declarat în această săptămână că este nevoie în continuare de politici de austeritate, spre a reduce deficitul bugetar şi datoria publică.