Tag: asteroid

  • Un asteroid din platină, care valorează 5,4 trilioane de dolari, va trece duminică pe lângă Terra

    Trecerea pe lângă planeta noastră a asteroidului 2011 UW-158 va putea fi urmărită pe internet, în direct, graţie unui streaming live realizat de Observatorul din Insulele Canare, începând cu ora 21.00 (ora României, n.r.).

    Acest corp ceresc a atras atenţia companiei Planetary Resources, specializată în exploatarea minieră a asteroizilor, deoarece 2011 UW-158 are un nucleu de 100 milioane de tone alcătuit din platină.

    Asteroidul 2011 UW-158 va trece pe lângă Terra la o distanţă de 2,4 milioane de kilometri – de 30 de ori mai puţin decât cea mai apropiată planetă.

    Asteroidul are un diamettru de aproximativ 1 kilometru şi are o valoare economică uriaşă datorită nucleului său din platină.

    O organizaţie ştiinţifică denumită Slooh, care asigură legătura dintre telescoapele astronomice de pe Terra şi internet, cu scopul de a realiza pentru publicul larg o serie de transmisiuni online în direct, va difuza pe site-ul ei imagini live cu acest asteroid, alături de o serie de discuţii şi comentarii despre posibila valoare comercială pentru firmele interesate de exploatarea minieră spaţială.

    Compania Planetary Resources a inclus 2011 UW-158 în clasa asteroizilor de “tip X”.

    Asteroizii de “tip X” sunt compuşi în principal din metal şi par a fi rămăşiţe ale unor asteroizi mai mari, care au realizat o separare completă a nucleului de scoarţa lor.

    Mulţi dintre ei au apărut în urma unor coliziuni puternice, produse în etapa iniţială de formare a Sistemului Solar, care au dus la apariţia acestor corpuri cereşti, alcătuite doar din nucleul metalic al unor foşti asteroizi.

    Planetary Resources a lansat vineri într-o misiune de testare un vehicul spaţial conceput pentru a efectua foraje miniere pe asteroizi. Prototipul a fost lansat de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) într-o misiune de 90 de zile ce va consta în testarea programelor software şi a sistemelor de control prezente la bordul vehiculului.

  • Asteroidul-mamut 2014 YB35 nu va distruge viaţa de pe Terra, vineri; NASA nu este în alertă

    O serie de zvonuri au apărut în ultimele zile pe internet şi în câteva tabloide britanice despre un asteroid de mari dimensiuni – cunoscut sub denumirea 2014 YB35 – şi despre o presupusă “întâlnire terifiantă” a acestuia cu Terra, în cursul zilei de vineri.Contrar celor relatate în anumite articole de tabloid, NASA nu se află “în alertă maximă” din cauza acestei “întâlniri” cu asteroidul. Totuşi, 2014 YB 35 va trece pe lângă Terra la o distanţă suficient de apropiată pentru a putea fi observat de astronomi.

    La sfârşitul lunii decembrie 2014, la câteva zile după Crăciun, astronomii de la Catalina Sky Survey au detectat pe cerul nocturn un corp ceresc care nu mai fusese catalogat până atunci.În momentul descoperirii, acel asteroid, care are un diametru de aproximativ 500 de metri, se afla la o distanţă de 80 de milioane de kilometri de Terra – mult mai departe decât Marte. Monitorizarea zilnică a corpului ceresc a permis savanţilor americani să alcătuiască o hartă exactă cu traiectoria asteroidului.

    Potrivit simulărilor computerizate, pe 27 martie, asteroidul 2014 YB35 va trece pe lângă Terra la o distanţă de 0,03 unităţi astronomice, echivalentul a 4,5 milioane de kilometri sau o distanţă de 11 ori mai mare decât aceea dintre Terra şi Lună.
    În aceste condiţii, nu se poate vorbi despre un asteroid care “va şterge” vineri Pământul, aşa cum au scris anumite tabloide britanice.
    Prin comparaţie, asteroidul 367943 Duende, cunoscut sub numele de 2012 DL14, cu un diametru de 30 de metri, a trecut pe lângă Terra, pe 15 februarie 2013, la o distanţă de doar 27.000 de kilometri, echivalentul unei şeptimi din distanţa dintre Pământ şi Lună, mai mică decât altitudinea la care se află sateliţii de geocomunicaţii şi meteorologici.

    Deşi acel eveniment din februarie 2013 a coincis cu “super-bolidul” din Celiabinsk, când un meteorit cu diametrul de 20 de metri a ars şi a explodat în atmosfera terestră, deasupra oraşului siberian Celiabinsk, cele două corpuri cereşti nu au avut nicio legătură între ele. 367943 Duende a plutit pe deasupra Terrei fără să provoace niciun fel de pagube şi va reveni pe orbita Lunii abia în anul 2116.

    În concluzie, astronomii şi meteorologii de la site-ul theweathernetwork.com spun că nu există niciun motiv real pentru ca omenirea să se teamă de apropierea asteroidului 2014 YB35, deşi acesta va trece vineri la cea mai mică distanţă a sa faţă de Terra din ultimii 100 de ani. Asteroidul va reveni în apropiere de Terra în anul 2033, când va trece pe lângă planeta noastră la o distanţă de 3,3 milioane de kilometri.

  • Un asteroid-mamut trece astăzi pe lângă Terra. Ce spun specialiştii despre 2014 YB35

    O serie de zvonuri au apărut în ultimele zile pe internet şi în câteva tabloide britanice despre un asteroid de mari dimensiuni – cunoscut sub denumirea 2014 YB35 – şi despre o presupusă “întâlnire terifiantă” a acestuia cu Terra, în cursul zilei de vineri, informează theweathernetwork.com.

    Contrar celor relatate în anumite articole de tabloid, NASA nu se află “în alertă maximă” din cauza acestei “întâlniri” cu asteroidul. Totuşi, 2014 YB 35 va trece pe lângă Terra la o distanţă suficient de apropiată pentru a putea fi observat de astronomi.

    La sfârşitul lunii decembrie 2014, la câteva zile după Crăciun, astronomii de la Catalina Sky Survey au detectat pe cerul nocturn un corp ceresc care nu mai fusese catalogat până atunci.

    În momentul descoperirii, acel asteroid, care are un diametru de aproximativ 500 de metri, se afla la o distanţă de 80 de milioane de kilometri de Terra – mult mai departe decât Marte. Monitorizarea zilnică a corpului ceresc a permis savanţilor americani să alcătuiască o hartă exactă cu traiectoria asteroidului.

    Potrivit simulărilor computerizate, pe 27 martie, asteroidul 2014 YB35 va trece pe lângă Terra la o distanţă de 0,03 unităţi astronomice, echivalentul a 4,5 milioane de kilometri sau o distanţă de 11 ori mai mare decât aceea dintre Terra şi Lună.

    În aceste condiţii, nu se poate vorbi despre un asteroid care “va şterge” vineri Pământul, aşa cum au scris anumite tabloide britanice.

    Prin comparaţie, asteroidul 367943 Duende, cunoscut sub numele de 2012 DL14, cu un diametru de 30 de metri, a trecut pe lângă Terra, pe 15 februarie 2013, la o distanţă de doar 27.000 de kilometri, echivalentul unei şeptimi din distanţa dintre Pământ şi Lună, mai mică decât altitudinea la care se află sateliţii de geocomunicaţii şi meteorologici.

    Deşi acel eveniment din februarie 2013 a coincis cu “super-bolidul” din Celiabinsk, când un meteorit cu diametrul de 20 de metri a ars şi a explodat în atmosfera terestră, deasupra oraşului siberian Celiabinsk, cele două corpuri cereşti nu au avut nicio legătură între ele. 367943 Duende a plutit pe deasupra Terrei fără să provoace niciun fel de pagube şi va reveni pe orbita Lunii abia în anul 2116.

    În concluzie, astronomii şi meteorologii de la site-ul theweathernetwork.com spun că nu există niciun motiv real pentru ca omenirea să se teamă de apropierea asteroidului 2014 YB35, deşi acesta va trece vineri la cea mai mică distanţă a sa faţă de Terra din ultimii 100 de ani. Asteroidul va reveni în apropiere de Terra în anul 2033, când va trece pe lângă planeta noastră la o distanţă de 3,3 milioane de kilometri.

  • NASA vrea să preleveze o rocă de pe suprafaţa unui asteroid

    Agenţia şi-a revizuit ambiţiile spaţiale, atenuându-le, întrucât proiectul său iniţial viza capturarea unui asteroid cu scopul de a-i modifica traiectoria. În cele din urmă, acea misiune a fost revizuită, iar NASA se va “mulţumi” cu prelevarea unei roci de pe suprafaţa unui asteroid, informează huffingtonpost.fr.

    Odată ajuns în proximitatea asteroidului ales, un vehicul automatizat va desfăşura un braţ telescopic pentru a extrage de pe suprafaţa acestuia o rocă al cărei diametru ar putea fi de patru metri. Vehiculul va tracta apoi acel asteroid şi îl va plasa pe o orbită lunară stabilă. După aproximativ şase ani, astronauţii americani vor ajunge pe acel asteroid, de pe care vor recolta diverse eşantioane.

    NASA planificase iniţial să remorcheze un mic asteroid, în cadrul misiunii Asteroid Redirect Mission (ARM), iniţiată în urmă cu trei ani.

    “Am aprobat conceptul misiunii şi ne-am dat acordul pentru continuarea fazei A”, a declarat Robert Lightfoot, un cercetător de la NASA, într-o conferinţă de presă telefonică.

    “Misiunea ARM va oferi astfel o primă demonstraţie în ceea ce priveşte funcţionarea mai multor sisteme de zbor spaţial care vor fi necesare pentru expedierea de astronauţi către destinaţii îndepărtate în spaţiu, mai ales către Marte”, a subliniat acelaşi cercetător.

    Vehiculul automatizat ARM va fi înzestrat cu un motor cu propulsie solar-electrică, un concept aflat încă în stadiu de dezvoltare, care va fi foarte util în misiunile de explorare a spaţiului cosmic îndepărtat. Acest sistem permite utilizarea unei cantităţi mai mici de carburant, efectuarea unor călătorii pe distanţe mai mari, într-un timp mai scurt şi cu costuri mai mici în comparaţie cu oricare altă tehnologie disponibilă în prezent, afirmă NASA.

    După lansarea sa din 2020, vehiculul ARM va ajunge în jurul asteroidului în anul 2022.

    NASA a selectat trei asteroizi potenţiali – Itokawa, Bennu şi 2008 EV5. Cel din urmă este considerat marele “favorit”. Însă agenţia americană continuă să caute şi alţii, întrucât, după lansarea misiunii ARM, şi-a crescut cu 65% capacitatea de detectare a asteroizilor ale căror orbite trec prin apropiere de Terra. Înainte de lansarea ARM, NASA are la dispoziţie aproximativ un an, până în 2019, să aleagă asteroidul cel mai potrivit pentru această misiune.

    NASA va lansa, de asemenea, la mijlocul anilor 2020 doi astronauţi la bordul capsulei Orion, care vor zbura în spaţiu pentru a explora acel asteroid şi vor preleva eşantioane pe care le vor aduce pe Terra. Acea misiune va dura 24 sau 25 de zile, a anunţat agenţia spaţială americană.

    Înaiunte ca asteroidul să ajungă la destinaţie, în jurul Lunii, agenţia americană va testa o serie de tehnici de protejare a Terrei contra unei eventuale coliziuni a planetei noastre cu un asteroid. În 2005, NASA a testat deja, în cadrul misiunii “Deep Impact”, o tehnologie ce constă în lovirea unui asteroid sau a unei comete, care ameninţă să se ciocnească cu Terra, cu un vehicul spaţial, cu scopul de a-i modifica traiectoria.

    Vehiculul spaţial ARM oferă însă o altă opţiune. Este vorba de folosirea forţei gravitaţionale exercitate în spaţiu de orice corp cosmic, chiar şi de cele mai mici, precum un vehicul spaţial, pentru a modifica traiectoria unui asteroid. Astfel, un vehicul ARM, apropiindu-se şi rămânând foarte aproape de un astfel de corp cosmic, ar putea să îl atragă, lent, şi fără să îl atingă.

    Eficienţa acestei manevre este mai mare dacă o anumită masă este extrasă din asteroid de către vehiculul care va preleva o rocă, au explicat cercetătorii de la NASA.

    NASA a identificat până în prezent peste 12.000 de asteroizi ale căror orbite se intersectează cu orbita Terrei. Aproximativ 96% dintre ei au diametre mai mari de un kilometru. NASA nu a depistat totuşi niciun corp cosmic din această categorie de mărime care să prezinte un risc de ciocnire cu Terra în următorii 100 de ani. Însă asteroizi mai mici ar putea să devină un pericol. În 2011, 893 astfel de corpuri cosmice au fost reperate. Acest număr a ajuns la 1.472 în anul 2014.

  • Japonia va lansa o sondă spaţială care are programată o a doua “întâlnire” cu un asteroid

    O rachetă H-2A va decola duminică, în jurul orei locale 13.30, de la baza Tanegashima din sudul arhipelagului nipon, pentru a trimite în spaţiu sonda Hayabusa-2.

    Această sondă se va îndrepta apoi către 1999 JU3, un asteroid aproape sferic, cu diametrul de aproape 1 kilometru, în apropierea căruia va ajunge la jumătatea anului 2018.

    Obiectivul misiunii constă în colectarea unor eşantioane de material cosmic de sub suprafaţa acestui corp ceresc care conţine carbon şi apă, pentru a identifica materiile organice ce existau în spaţiu la originea Sistemului Solar. Revenirea pe Terra este programată pentru sfârşitul anului 2020.

    “Această misiune de colectare de materii primitive are potenţialul de a revoluţiona felul în care înţelegem condiţiile de formare a planetelor”, au explicat cercetătorii care coordonează acest proiect al Agenţiei spaţiale japoneze (JAXA). “În plus, misiunea poate să ne ofere şi alte informaţii importante pentru a ne proteja mai bine propria planetă”, au mai spus aceştia.

    Hayabusa-2 este aproape identică cu Hayusa, dar beneficiază de tehnologii îmbunătăţite, care au ţinut cont de numeroasele avarii cu care s-a confruntat sonda din misiunea iniţială, ce a reprezentat totuşi o reuşită.

    Asteroidul 1999 JU3 are aceeaşi orbită ca şi asteroidul precedent, Itokawa. El este însă de două ori mai mare şi conţine substanţe organice de natură diferită.

    “Ajungând în apropiere de asteroidul 1999 JU3, sonda va analiza suprafaţa acestuia cu ajutorul instrumentelor de teledetecţie”, explică specialiştii de la JAXA.

    Hayabusa-2 va lansa un vehicul spaţial robotizat, denumit Minerva2, şi un robot denumit Mascot (echivalentul lui Philae, robotul din misiunea Rosetta), creat de Centrul Naţional de Studii Spaţiale (CNES) din Franţa şi de omologul său german, DLR. Plasate pe asteroid, cele două mici vehicule spaţiale Minerva2 şi Mascot vor analiza, in situ, suprafaţa asteroidului.

    Apoi, sonda Hayabusa-2 va trebui să facă faţă unei provocări tehnologice spectaculoase: va lansa un proiectil şi se va “ascunde” în spatele asteroidului, în timp ce acel proiectil va exploda deasupra lui 1999 JU3, proiectând în mod violent o bilă din metal, care ar trebui să facă un crater cu un diametru de câţiva metri.

    Hayabusa-2 va reveni apoi în locul iniţial şi se va plasa pe asteroidul “rănit”, pentru a recolta materiale de pe scoarţa acestuia. Eşantioanele vor fi stocate în capsula care va reveni pe planeta noastră.

    Acesta este programul teoretic al noii misiuni, care nu ar fi fost posibilă fără “miracolul” reuşit de precedenta, Hayabusa.

    Cu o durată de şapte ani şi marcată de o serie infernală de defecţiuni, misiunea Hayabusa a devenit un veritabil simbol naţional al perseverenţei japoneze, care sfârşeşte întotdeauna prin a învinge adversitatea.

  • Un ASTEROID de 45 de metri a trecut foarte aproape de Terra. Le Monde: Evenimentul reprezintă în acelaşi timp un fapt insignificat şi unul excepţional

    Trecerea asteroidului 2012 DA 14 la mică distanţă faţă de Terra reprezintă în acelaşi timp un fapt insignificat cât şi unul excepţional, afirmă jurnaliştii de la Le Monde. Insignifiant pentru că evenimentul nu a schimbat nimic din cursul normal al lucrurilor de pe planeta noastră; excepţional pentru că un corp ceresc cu o astfel de mărime nu a trecut niciodată atât de aproape de Terra cu atât de multe priviri îndreptate asupra lui.

    Cu un diametru de circa 50 de metri şi o greutate de 150.000 de tone, asteroidul 2012 DA 14 a trecut vineri, în jurul orei 19.25 GMT, la mai puţin de 28.000 de kilometri de suprafaţa planetei noastre, deasupra zonei de est a Oceanului Indian, de lângă insula indoneziană Sumatra.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un asteroid va trece luni la mica distanta de Terra

    Potrivit Near-Earth Object Program Office, lansat de NASA,
    asteroidul 2011 MD va trece la o distanta de 7.500 de mile (12.000
    de kilometri) de Terra, deasupra partii de sud a Oceanului
    Atlantic, in jurul orei 6.30 (ora locala, n.r.), informeaza
    huffingtonpost.com.Desi acest asteroid va trece destul de aproape
    de Terra, el nu detine recordul in ceea ce priveste apropierea de
    planeta noastra. La inceputul acestui an, un asteroid de mici
    dimensiuni a trecut la o distanta mult mai mica de Terra – 3.400 de
    mile (5.471 de kilometri).

    Asteroidul 2011 MD are o lungime de 33 de picioare (10 metri) si
    a fost descoperit in aceasta saptamana cu ajutorul unui telescop
    amplasat in statul american New Mexico. Oamenii de stiinta spun ca
    asteroizi de aceste dimensiuni trec prin apropierea Pamantului in
    medie la fiecare sase ani.

    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro

  • Cine a provocat extinctia dinozaurilor

    Un comitet international alcatuit din 41 de oameni de stiinta au
    analizat o serie de studii efectuate in ultimii 20 de ani,
    incercand sa confirme cauza extinctiei din Cretacic-Tertiar (KT),
    care ar fi creat un “mediu diabolic”, in urma cu 65 de milioane de
    ani, ce a cauzat disparitia a peste jumatate din totalul speciilor
    de pe planeta.

    Opiniile oamenilor de stiinta erau divergente in privinta
    cauzelor care au provocat aceasta disparitie in masa, penduland
    intre impactul provocat de un asteroid si o activitate vulcanica
    intensa de pe platoul Deccan din India , unde a avut loc o serie de
    eruptii vulcanice care au durat 1,5 milioane de ani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro