Tag: asteptare

  • MedLife: Vom reprograma pacienţii cu afecţiuni respiratorii acute care au fost pe listele de aşteptare în aceste două zile pentru a fi consultaţi de medicii noştri în cel mai scurt timp posibil

    MedLife, cel mai mare jucător din piaţa serviciilor medicale private, a revenit cu precizări în legătură cu pacienţii cu afecţiuni respiratorii acute, în afară de persoanele de până în 18 ani, care urmau să ajungă în clinicile din cadrul reţelei private şi vor fi reprogramaţi, potrivit anunţului companiei.

    Iniţial, MedLife a transmis că a luat măsura de a restrânge pentru o perioadă limitată programul de consultaţii pentru pacienţii adulţi de peste 18 ani cu patologie respiratorie acută.

    Redăm în continuare comunicatul MedLife:

    “Ca urmare a mesajelor care au circulat în spaţiul public, revenim cu următoarele precizări:

    În data de 12 martie, ca urmare a unui număr crescut de solicitări din partea pacienţilor cu afecţiuni respiratorii acute, am decis să creăm noi circuite în clinicile MedLife şi să modificăm intervalele de consultaţii pentru toate specialităţile astfel încât să creştem siguranţa pacienţilor care intră în clinicile noastre.Împreună cu medicii epidemiologi şi igienişti am recalibrat fluxurile interne, astfel încât gravidele, pacienţii oncologici, pacienţii cu diabet, pacienţii cu boli cardiovasculare sau alte patologii să nu se intersecteze cu pacienţii care se confruntă cu afecţiuni respiratorii acute (simptomatologie similară celei înregistrate în cazul COVID 19). Considerăm că a fost o decizie responsabilă şi corectă pentru toţi pacienţii noştri şi ne-o asumăm.

    În continuare facem eforturi pentru a funcţiona în parametri optimi, având ca prioritate zero siguranţa epidemiologică a pacienţilor şi personalului medical. Vom reprograma pacienţii cu afecţiuni respiratorii acute care au fost pe listele de aşteptare în aceste două zile pentru a fi consultaţi de medicii noştri în cel mai scurt timp posibil.

    Ne cerem scuze pacienţilor care au avut de suferit datorită acestor reprogramări.”

  • În timp ce în Parlament se fac sute de teste de-a valma, medici şi asistente din focarul de la Gerota aşteaptă de miercuri dimineaţă să li se facă teste!

    Fostul înalt ofiţer MAI, angajat apoi la DSP Sector 4, care minţise că nu a fost plecat din ţară, a infectat mai multe persoane, printre care şi un medic ATI de la Spitalul Gerota. Medicii şi asistentele de acolo au intrat în  autoizolare.

    O doctoriţă ATI din Gerota, specialitate care va fi absolut vitală în gestionarea epidemiei, sună în fiecare zi la Direcţia de Sănătate Publică să afle când va fi făcută investigaţia.

    În teorie ar fi trebuit deja să li se ia exudatul şi să primească rezultatul testului pentru coronavirus. Testul durează între 5 şi 6 ore. Acest lucru nu s-a întâmplat însă.  ”Cum adică nu a venit nimeni? Ar fi trebuit deja să primiţi rezultatul”, a sunat răspunsul unui funcţionar pentru medicul izolat la domiciliu.

    ”Este o organizare incredibilă, ce pot să spun? Mai mulţi colegi suntem exact în aceeaşi situaţie. Şi asistente, şi infirmiere. În plus, ieri am vorbit şi nici unora din colegii din spital nu li se făcuse testul”, a mai spus doctoriţa pentru Libertatea.

    Cititi mai multe pe www.libertatea.ro

  • În epicentrul epidemiei de coronavirus din Italia, viaţa este pusă în aşteptare: Cum arată unul dintre oraşele puse sub carantină

    În oraşele în carantină din Lombardia, paranoia se răspândeşte mai repede decât orice alt virus. Duminică, 10 municipalităţi din provincia Lodi şi alt oraş din provincia vecină Veneto erau puse sub carantină, după ce numărul infectaţilor a crescut de la câteva zeci săptămâna trecută la 325 şi 11 persoane decedate, potrivit POLITICO.

    Cele 11 localităţi găzduiesc 50.000 de persoane şi sunt închise complet mediului exterior. Ofiţerii de poliţie şi cadrele militare păzesc punctele de acces. Nimeni nu poate ieşi sau intra.

    În aşa-numita „zonă roşie”, viaţa se află în aşteptare. Însă până şi în „zona galbenă” – zona din afara oraşelor închise unde oamenii se pot mişca liber – străzile sunt pustii şi tăcute. Toate şcolile, restaurantele, barurile şi majoritatea magazinelor sunt închise; paradele s-au anulat, iar bisericile au suspendat slujba de duminică.

    În Lodi, un oraş de 45.000 de locuitori care se află în „zona galbenă”, anxietatea a atins cote maxime. Oamenii nu sunt obligaţi să stea în casă, cu toate că aproape toată lumea o face. Nu li se cere să poarte măşti chirurgicale, însă toată lumea le poartă. Nu li se cere să păstreze distanţa unii de ceilalţi, dar toată lumea o face.

    Oamenii îşi ocupă timpul muncind, cel puţin cei care pot lucra de acasă, sunt atenţi la cel mai mic simptom şi continuă să aştepte. Fumătorii îşi numără ţigările până vor putea găsi un magazin deschis. Oamenilor li s-a spus că proviziile nu reprezintă o problemă, însă nimeni nu poate şti cât va mai dura situaţia actuală. Weekend-ul trecut, locuitorii oraşului au mers la cumpărături; acum toată lumea are casa plină de paste, orez, făină şi produse neperisabile.

    Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

  • În epicentrul epidemiei de coronavirus din Italia, viaţa este pusă în aşteptare: Cum arată unul dintre oraşele puse sub carantină

    În oraşele în carantină din Lombardia, paranoia se răspândeşte mai repede decât orice alt virus. Duminică, 10 municipalităţi din provincia Lodi şi alt oraş din provincia vecină Veneto erau puse sub carantină, după ce numărul infectaţilor a crescut de la câteva zeci săptămâna trecută la 325 şi 11 persoane decedate, potrivit POLITICO.

    Cele 11 localităţi găzduiesc 50.000 de persoane şi sunt închise complet mediului exterior. Ofiţerii de poliţie şi cadrele militare păzesc punctele de acces. Nimeni nu poate ieşi sau intra.

    În aşa-numita „zonă roşie”, viaţa se află în aşteptare. Însă până şi în „zona galbenă” – zona din afara oraşelor închise unde oamenii se pot mişca liber – străzile sunt pustii şi tăcute. Toate şcolile, restaurantele, barurile şi majoritatea magazinelor sunt închise; paradele s-au anulat, iar bisericile au suspendat slujba de duminică.

    În Lodi, un oraş de 45.000 de locuitori care se află în „zona galbenă”, anxietatea a atins cote maxime. Oamenii nu sunt obligaţi să stea în casă, cu toate că aproape toată lumea o face. Nu li se cere să poarte măşti chirurgicale, însă toată lumea le poartă. Nu li se cere să păstreze distanţa unii de ceilalţi, dar toată lumea o face.

    Oamenii îşi ocupă timpul muncind, cel puţin cei care pot lucra de acasă, sunt atenţi la cel mai mic simptom şi continuă să aştepte. Fumătorii îşi numără ţigările până vor putea găsi un magazin deschis. Oamenilor li s-a spus că proviziile nu reprezintă o problemă, însă nimeni nu poate şti cât va mai dura situaţia actuală. Weekend-ul trecut, locuitorii oraşului au mers la cumpărături; acum toată lumea are casa plină de paste, orez, făină şi produse neperisabile.

    De altfel, până şi în „zona roşie”, unele supermarket-uri sunt deschise în continuare, chiar dacă nimeni cu ştie pentru cât timp. Oamenii pot intra în magazine numai în grupuri mici – 40 dacă este un magazin mare şi 3 dacă este unul mic – ca măsură de precauţie. Mişcarea este criticată în condiţiile în care oamenii aşteaptă ore întregi până să intre în supermarket. Farmaciile sunt deschise în continuare în „zona roşie”, însă unii vânzători îşi servesc clienţii printr-o vitrină.

    Frica nu s-a instaurat de la început. Însă, cu timpul, cazurile s-au înmulţit rapid, iar panica a luat amploare aproape instantaneu. Conform POLITICO, toată lumea din zonele puse sub observaţie cunoaşte pe cineva care a fost izolat sau spitalizat, sau pe cineva care a fost testat şi aşteaptă rezultatele – dar nimeni nu ştie ce să facă.

    „Ne-au lăsat singuri. Autorităţile nu ne lasă să ştim nimic. Nu ne oferă niciun răspuns. Sincer, nu ştim ce să facem… Au murit câţiva oameni, dar nu am primit nicio instrucţiune”, a declarat primarul uneia dintre municipalităţile din „zona roşie”.

  • Niciun proiect de anvergură pentru un oraş – Bucureşti – care aşteaptă „venituri proprii“ de 3 mld. euro în 2020 şi are planificate cheltuieli de 4 mld. euro

    Bugetul total al Capitalei (bugetul Primăriei Generale şi bugetele celor şase sectoare) a fost construit în 2020 pe venituri proprii (fără veniturile instituţiilor care se autofinanţează parţial în 2020) de peste 15 mld. lei (3,1 mld. euro), iar cheltuielile sunt estimate la peste 19 mld. lei (4 mld. euro).

    Consilierii Primăriei Generale au aprobat săptămâna trecută bugetul pentru 2020, în vreme ce la sectoare proiectele sunt în dezbatere publică, urmând să fie aprobate în zilele următoare de consiliile locale.

    Proiectele de buget ale primăriilor din Bucureşti (Primăria Generală şi şase sectoare) au estimat venituri cumulate de peste 15 miliarde lei şi cheltuieli de circa 19 mi­­liarde lei.

    Bugetul Primăriei Municipiului Bucureşti pentru 2020 estimează venituri de 7,2 miliarde lei (venituri proprii, fără bugetele insituţiilor care se autofinanţează şi fără împrumuturi).

    Cheltuielile au fost fixate la 10 miliarde lei (şi cuprind sumele din împrumuturi şi veniturile de la instituţiile care se auto­finanţează), în contextul în care veniturile din 2019 au fost de doar 4,5 miliarde lei, iar cheltuieli de 4,7 mld. lei.

    Cea mai mare parte a veniturilor administraţiilor locale se bazează pe impozitul pe salarii şi venit. De la scăderea impozitului pe salarii, de la 16% la 10%, Primăria Muncipiului Bucureşti pierde anual cam 1 mld. lei. Bugetul pentru anul acesta prevede venituri fiscale de circa 4,6 miliarde lei. Dintre acestea, 3,5 miliarde lei sunt încasări estimate din impozitul pe venit de la persoanele fizice, majoritatea din salarii. Bucureştiul are în jur de un milion de angajaţi, prin urmare şi veniturile sunt pe măsură.

    Administraţiile locale înregistrează venituri solide, pe lângă impozitul pe salarii, şi din sumele defalcate din TVA, taxele pe utilizarea bunurilor, dar şi din amenzi, penalităţi şi confiscări.

    Cheltuielile primăriilor se duc în primul rând către cheltuielile cu şcolile, cu asistenţa socială şi cu grădinile şi parcurile. Primăria Generală şi primăriile celor 6 sectoare vor cheltui anul acesta peste 19 mld. lei conform proiectelor de buget publicate pe site-urile instituţiilor menţio­nate.

    Cel mai bogat sector este sectorul 1. Are în 2020 un proiect de buget în care sunt prevăzute venituri de 1,8 miliarde lei şi cheltuieli de circa 2 mld. lei. Bugetul sectorului 1 prevede un plus de 33% venituri faţă de execuţia bugetară din 2019, când au fost înregistrate venituri de 1,2 miliarde lei şi 1,4 mld. lei cheltuieli. Sectorul 1 are venituri estimate mai mari chiar şi faţă de cel mai dezvoltat oraş după Bucureşti, Cluj-Napoca, care are un buget estimat pe 2020 de 1,5 mld. lei venituri şi 1,7 mld. lei cheltuieli. Timişoara a bugetat pentru anul acesta 1,3 mld. lei venituri şi 1,5 mld. lei cheltuieli – şi e sub veniturile sectorului 1, prin urmare.

    La sectorul 2 sunt aşteptate venituri de 1,2 mld. lei şi cheltuieli de 1,3 mld. lei.

    Sectorul 3, cu o populaţie de 468.000 de locuitori (cel mai mare „oraş“ din România, peste Iaşi sau Cluj) are un buget de 1,8 mld. lei venituri şi tot atâta la cheltuieli.

    Din cele şase sectoare, sectorul 5, cu cartierele Rahova şi Ferentari, este socotit a fi cel mai sărac din Bucureşti.

    Totuşi, în ceea ce priveşte veniturile pe 2020, în proiectul de buget ele sunt estimate la 1,4 mld. lei. Însă Primăria Sectorului 5 nu anunţă nicio minune şi este îndoielnic că va avea aceste venituri, atâta vreme cât execuţia bugetară din 2019 arată venituri de 600 mi­lioane lei. Primăria Sectorului 6 estimează în 2020 venituri de 1 mld. lei şi cheltuieli de

    1,7 mld. lei. Cel mai modest sector este sectorul 4, care estimează venituri şi cheltuieli de 830 mil. lei în 2020. În ciuda sumelor impre­sionante care se rostogolesc în excel-urile primăriilor de ani de zile, nici la sectoare, nici la Primăria Generală nu au fost finalizate proiecte de anvergură care să transforme oraşul în atât de invocatul smart city.

  • Maşinile electrice, la turaţie maximă

    România are în momentul de faţă cel mai generos program pentru achiziţia de maşini electrice – 45.000 de lei prin Rabla Plus alături de 6.500 de lei prin programul Rabla „normal“, iar de la circa 1.500 de tichete disponibile anul trecut, anul acesta bugetul a alocat suficienţi bani pentru 3.000 de unităţi.

    În acest context, dacă în urmă cu nouă ani putea fi cumpărat doar Mitsubishi iMiEV, o maşină de clasă mini, cu mai bine de 35.000 de euro, în prezent sunt aproape 20 de maşini electrice pe toate segmentele, de la limuzine la SUV-uri, la compacte şi maşini de clasă mică sau mini. Iar din acest an şi Volkswagen intră pe segment cu primul său automobil electric proiectat de la zero.

    Vânzările de maşini electrice sunt estimate să se dubleze în 2020, la peste 3.000 de unităţi, faţă de 1.522 livrate în 2019, aşa cum s-au dublat şi în 2019 pe fondul susţinerii programului Rabla Plus.

    Piaţa automobilelor electrice va continua creşterea în următorii ani, însă evoluţia acesteia va depinde de programul Rabla Plus, dar şi de autorităţi, dacă şi în ce ritm vor investi în staţii de încărcare de mare putere pe drumurile naţionale şi autostrăzi.

    De asemenea, poate nu în 2020 dar sigur în viitorul apropiat, Dacia va veni cu propriul model electric în gamă. În plus, pentru prima dată avem în ofertă pe piaţa locală două maşini electrice cu preţuri de aproximativ 20.000 de euro cu TVA – Skoda Citigo electric şi VW e-Up! –, ceea ce înseamnă că vor putea fi achiziţionate prin program cu circa 10.000 de euro, adică la un preţ mai mic decât versiunea pe benzină a acestora.

    „Au trecut cinci ani din momentul în care vindeam în România primul model electric, Volkswagen e-Golf, şi montam la sediul central prima staţie electrică de încărcare rapidă, anunţând începutul unei noi ere în industria automobilistică. Acum suntem în punctul în care ţintim ca până la finalul anului să avem în portofoliu un total de 25 de modele electrice (BEV) şi hibride plug-in (PHEV) şi o reţea de staţii de încărcare care să acopere toţi distribuitorii noştri“, a spus Brent Valmar, directorul general al Porsche România, cel mai mare importator de pe piaţa auto locală, care reprezintă mărcile Volkswagen, Skoda, Seat şi Audi.

    Anul trecut Porsche România a făcut un pas important pe segmentul maşinilor electrice prin lansarea Audi e-tron, un SUV 100% electric, cu autonomie de peste 400 de kilometri.
    „Anul acesta vom ridica ştacheta şi mai sus prin modele precum e-tron Sportback  – un SUV electric coupe cu autonomie de până la 446 km – sau ID.3, unul dintre cele mai accesibile modele electrice din piaţă, cu o autonomie care porneşte de la 260 km“, a subliniat Brent Valmar. Clienţii din România vor putea comanda noul e-tron Sportback începând cu luna martie, în timp ce vânzările pentru ID.3 vor demara în martie, iar modelul va fi lansat oficial în luna iunie, înainte de startul competiţiei Euro 2020.

    În acest moment Porsche România are disponibile spre comandă opt modele electrice şi hibride de tip plug-in, precum VW e-Golf e-Up!, Audi e-tron, electric şi plug-in, Skoda Citigo, două modele PHEV de la Audi (SUV-ul Q5 TFSIe, primul hibrid plug-in al mărcii, şi berlina A6 TFSIe – ambele modele permit parcurgerea unor distanţe uzuale exclusiv în mod electric), unul de la Volkswagen (Passat GTE – primul model care permite condusul în mod autonom la viteze mari) şi unul de la Škoda (Superb iV).

    În 2020 Audi va miza puternic pe electric cu şase modele – trei limuzine: A6 TFSIe, A7 TFSIe şi A8 TFSIe, două versiuni SUV: Q5 TFSIe şi Q7 TFSIe şi hatchbackul A3 Sportback TFSIe. „De altfel, din a doua parte a anului vom vedea o ofertă bogată de PHEV la aproape toate mărcile din portofoliu. Škoda va adăuga actualului Superb iV o versiune hibridă pentru noua generaţie de Octavia, iar Seat va oferi clienţilor primul model 100% electric, el-Born, precum opţiuni hibride pentru SUV-ul Tarraco şi pentru ultima generaţie de Leon, dar şi pentru două dintre modelele mărcii Cupra (Leon şi Formentor)“, a subliniat directorul Porsche România.

    În primele luni ale anului vom demara vânzările pentru ID.3, iar din primăvară, vom avea la vânzare şi noul e-tron Sportback. Anul trecut am livrat clienţilor lunar modele electrice, iar la finalul anului 2019 ajunseserăm la un total de 250 de unităţi electrice livrate.
    Anul 2020 este anul revoluţiei electrice în România. Numărul de modele electrice disponibile în piaţă va fi cel puţin dublu, iar preţurile vor varia între 20.000 de euro şi 100.000 de euro. Lansarea ID.3 va reprezenta un pas major în procesul de democratizare a mobilităţii electrice. Astfel, un model ID.3 va putea fi achiziţionat, după aplicarea voucherului de la stat, la un preţ similar cu cel al unui Golf TDI. Piaţa de maşini electrice are un potenţial foarte mare. Clienţii vor maşini sigure, eficiente, care necesită mai puţine reparaţii şi care să aibă încorporate cele mai moderne tehnologii“, a subliniat Brent Valmar.
    În ceea ce priveşte evoluţia, directorul Porsche România a subliniat că în 2020 ţinteşte o cotă de piaţă de cel puţin 50% până la finalul anului pe segmentul de maşini electrice şi hybrid plug-in. „Estimăm că până la finalul anului livrările de modele electrice şi hybrid plug-in ale mărcilor Porsche România vor fi de patru-cinci ori mai mari faţă de anul precedent. Dorim să devenim lideri pe acest segment, în urma investiţiilor consistente alocate de fiecare marcă pentru dezvoltarea unor modele cu performanţe de top. Audi, de exemplu, îşi propune să vândă anul acesta un total de 50 de BEV şi 80 de PHEV“, a subliniat Brent Valmar.
    El este de părere că vânzările de BEV – maşini complet electrice – şi PHEV – hibride plug-in – pot urca până la circa 3.000 de unităţi livrate clienţilor în 2020.

    „Cota de piaţă a acestui segment va ajunge la circa 1,7% până la finalul anului – dacă luăm în calcul un volum total al pieţei de maşini noi de circa 170.000 de unităţi. Potenţialul segmentului electric şi hibrid este foarte ridicat, prin urmare cred că putem asista la creşteri susţinute ale vânzărilor pe termen mediu“, a subliniat Brent Valmar.

    El este de părere că evoluţia segmentului BEV are la bază cererea din partea utilizatorilor privaţi, antreprenori sau profesionişti cu un stil de viaţă activ, persoane interesate de sustenabilitate şi tehnologie.
    „Evident, ne aşteptăm şi la o cerere susţinută pe segmentul de flote, pe măsură ce mai multe companii vor face trecerea către modele electrice şi hibride. De asemenea, autorităţile publice vor opta din ce în ce mai mult pentru modele cu emisii aproape de zero“, a subliniat Brent Valmar.

    Hakim Boutehra, directorul general al Renault Commercial Roumanie şi director general al clusterului pentru Europa de Sud-Est în cadrul Renault pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova, explică faptul că la Renault spre exemplu se vede o cerere tot mai mare din partea companiilor care au flote de maşini electrice, serviciile de car sharing se dezvoltă, iar clienţii persoane fizice sunt tot mai interesaţi.
    Spre exemplu, serviciul de car sharing Spark a fost lansat în vara anului trecut în România cu o flotă de 50 de maşini electrice Renault ZOE şi Nissan Leaf, iar planul era să ajungă la 100 de maşini la final de 2019.

    „Sunt companii care schimbă flotele de maşini clasice cu cele electrice. Sunt tot mai multe companii care încep cu un test şi încep treptat să înlocuiască, să cumpere câte 20 de ZOE, sunt proiecte ecologice tot mai puternice. De asemenea, şi firmele de leasing operaţional promovează astfel de maşini“, a spus Hakim Boutehra.

    Renault a lansat la finalul lunii trecute cea de-a doua generaţie a modelului de clasă mică ZOE, cu o autonomie de 395 km. La nivelul anului trecut, Renault Commercial Roumanie avea o cotă de piaţă pe segment, cu Renault ZOE, Kangoo şi Nissan Leaf, de 54%. La nivelul livrărilor, Renault a vândut anul trecut 439 de maşini electrice ZOE din generaţia anterioară, potrivit datelor companiei. Cel mai puternic impact asupra pieţei maşinilor electrice îl are programul Rabla Plus, prin care statul oferă un tichet de 45.000 de lei sau circa 9.400 de euro, fiind totodată şi cel mai mare la nivel european. Prima este necesară în condiţiile în care cel mai ieftin autoturism electric costă circa 20.000 de euro. „Anul trecut piaţa s-a dublat în comparaţie cu anul anterior, nu văd de ce nu vom avea aceeaşi evoluţie şi în 2020. Înseamnă că putem vinde 3.000 de maşini electrice, dacă bugetul Rabla Plus va putea susţine. Livrările pot fi susţinute de acum înainte. La Renault avem planuri clare în Europa pentru maşini electrice“, a spus Hakim Boutehra.

    Odată cu creşterea vânzărilor de maşini electrice, businessul centrelor auto ar putea fi influenţat, în condiţiile în care mentenanţa acestora este mult mai simplă, neavând nevoie de schimb de ulei, filtru de ulei, distribuţie, filtru de carburant sau cutie de viteze.
    „În 2030 vânzările de maşini electrice vor fi între 10 şi 15%, încă vom vinde foarte multe maşini cu motoare clasice, total volum în piaţă. Vom avea în continuare maşini clasice, iar şi cele electrice vor avea mentenanţă şi reparaţii la nivel de caroserie. În timp partea de mecanică va dispărea, iar cea electrică va creşte“, a spus directorul RCR.

    Dincolo de modelele electrice, Renault va completa gama cu modele hibrid, hybrid plug-in şi inclusiv GPL – GPL-ul are emisii de dioxid de carbon mai mici decât benzina sau motorina. „Urmează să lansăm Captur Plug-in Hybrid şi Clio Hybrid. Vom avea acoperirea necesară în piaţă. Este o ofertă complementară, iar în gamă sunt şi motorizări GPL. Piaţa hibridelor creşte an de an, însă calea maşinilor electrice va fi mai puternică. Acum vom avea toate combinaţiile, odată cu noile regulamente, şi lucrăm la alternative cu motoare verzi şi noi tehnologii pe care le avem disponibile la nivel de grup“, a subliniat Hakim Boutehra. Miza noilor motorizări este ca din 2021 la nivel de flotă Grupul Renault să atingă o medie de sub 95 de grame de dioxid de carbon per kilometru, ţintă care nu poate fi atinsă fără versiuni electrice şi hibrid.
    Gama Dacia va include atât un model hibrid, cel mai probabil următorul SUV Duster facelift, cât şi un model 100% electric în gamă. Accelerarea planurilor are loc în contextul în care începând cu anul viitor fiecare grup auto din Europa va trebui să se încadreze într-o medie de 95 de grame de dioxid de carbon per kilometru la nivel de flotă.

    „Dacia va avea un model electric. Se va întâmpla. Dar nu pot spune când. Trebuie un automobil făcut cu ADN-ul Dacia, altfel nu are sens. Avem tehnologia, avem tot ce ne trebuie, decizia e luată, Dacia va avea acest automobil şi vom anunţa când va fi momentul“, explică Hakim Boutehra, directorul general al Renault Commercial Roumanie şi director general al clusterului pentru Europa de Sud-Est în cadrul Renault pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova.

    Cel mai probabil scenariu pentru Dacia ar fi ca modelul Renault K-ZE lansat de francezi în China sub brandul propriu să fie adaptat la piaţa europeană. Acesta a fost prezentat în septembrie 2018 în cadrul Salonului Auto de la Paris pentru a fi lansat pe pieţele emergente, fiind şi ultima lansare importantă sub conducerea lui Carlos Ghosn înainte de a fi arestat de procurorii japonezi.

    Maşina ar putea costa circa 15-20.000 de euro pentru a veni în concurenţă directă şi va veni la un preţ sub cel de circa 20.000 de euro al VW e-Up!, care însă promite o autonomie de 270 km, faţă de circa 250 km în cazul modelului Renault. Francezii mai au în portofoliu modelul ZOE, care însă are un preţ de la circa 30.000 de euro cu TVA. Cu o maşină de 20.000 de euro şi un volum anual de 50.000 de unităţi, Dacia ar produce anual maşini electrice de un miliard de euro. Într-un interviu acordat ZF, Christophe Dridi, directorul general al Automobile Dacia, declara că Dacia va avea în gamă hibride şi maşini electrice, iar întrebarea este când, nu dacă. Dacă în urmă cu 15 ani, când Renault a lansat Logan, modelele Dacia primeau motorizări „amortizate“, în prezent maşinile produse sub brandul românesc sunt echipate cu cele mai noi propulsoare, inclusiv cu motorul de 1,33 litri dezvoltat de Renault alături de Mercedes-Benz, sau noul 1,0 TCe dezvoltat alături de Nissan.
    Pentru a respecta limita de dioxid de carbon, Renault a lansat în acest an cea de-a cincea generaţie a modelului de clasă mică Clio într-o versiune hibridă, în timp ce noul Captur, SUV-ul mic al mărcii, şi Megane, modelul compact, vor veni în versiuni plug-in hybrid – hibride care pot fi alimentate cu energie electrică şi de la priză. La nivelul pieţei auto locale, autoturismele verzi“ (electrice şi hibride) au ajuns la nivelul anului trecut la o cotă de circa 3%.

  • Ce cultură organizaţională poţi să creezi într-o companie, când aproape 50% din angajaţi îşi caută un alt job, iar gradul de retenţie este extrem de mic?

    Este puţin probabil după aceste cursuri să se schimbe ceva în cultura companiei, nu pentru că lumea nu ar vrea, ci pentru că ar trebui să depună un efort în acest sens şi atunci lucrurile se schimbă. Conform unui sondaj făcut de eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România, la începutul anului, printre clienţii ei, 44% dintre cei intervievaţi spun că doresc să schimbe jobul în 2020, 30% vor o mărire de salariu, 24% vor un job mai aproape de casă, iar 22% vor să se dezvolte profesional.
    Ceea ce frapează însă este faptul că aproape jumătate din angajaţi, pentru că am putea face o extrapolare, vor să schimbe jobul, iar acest lucru este mai important decât o mărire de salariu. Când ai un grad de retenţie atât de mic iar angajaţii se gândesc mai mult cum să plece mai repede din companie, şansele de a dezvolta o cultură organizaţională sunt nule. Nu ştiu de ce oamenii cred că o cultură organizaţională poate fi implementată în companiile mari şi mijlocii, cu sute, mii şi zeci de mii de angajaţi.
    Se poate vorbi de o cultură organizaţională care se creează informal, fără un PowerPoint în faţă, doar atunci când se formează o companie, când fondatorul, proprietarul, liderul încearcă să-şi adune oamenii lângă el şi să dea un obiectiv, un ţel, un scop. Atunci energia şi determinarea liderului îi fac şi pe ceilalţi să-l urmeze şi aşa se creează o anumită cultură. Când companiile încep să se mărească, când numărul de angajaţi creşte, acea cultură organizaţională începe să-şi piardă din putere: vin oameni din alte părţi, din alte companii, cu alte culturi, vin şefi noi, care la rândul lor încep să-şi aducă sau să-şi selecteze oameni după chipul şi asemănarea lor, iar totul se schimbă.
    Cultura organizaţională informală, care era iubită de toată lumea, începe să fie înlocuită cu un PowerPoint, cu fraze mari care nu au acoperire în realitate, cu cifre fără suflet şi în final cu bifarea unor puncte dintr-o agendă de HR. O cultură organizaţională nu se poate crea dintr-un PowerPoint.
    Multinaţionalele, care au ajuns companii globale, cu sute de mii şi milioane de angajaţi, au ca obiectiv crearea unei culturi organizaţionale care să fie adoptată de toată lumea. Iar această cultură să reziste în timp, indiferent de cine sunt liderii. Dar ce te faci când apar evenimente neprevăzute, cum a fost cazul şefului de la McDonald’s, care a avut o relaţie cu una dintre angajate fără să raporteze la HR. De altfel, cultura, dacă putem să-i spunem aşa, interzicea acest gen de relaţii.
    Noul şef a decis să nu mai pună accent pe petrecerile din firmă, care aveau ca scop întărirea legăturilor dintre angajaţi, pentru ca bărbaţii să nu mai fie tentaţi să treacă peste linia de demarcaţie. Pe măsură ce companiile cresc, cultura organizaţională este înlocuită cu regulamente de ordine interioară, cu drepturi şi obligaţii, cu avantaje dar şi cu dezavantaje, cu foarte multe lucruri care sunt scrise.
    O cultură organizaţională bună trebuie mai degrabă să nu fie scrisă, ci să existe pur şi simplu. Revenind la cazul din România, în care 44% dintre angajaţi vor să-şi schimbe jobul în 2020, cifra este dărâmătoare: asta înseamnă că jumătate dintre angajaţii dintr-o companie vin la job gândindu-se şi căutând un alt loc de muncă, şi asta în timpul programului. Companiile din România, indiferent că sunt româneşti sau străine, se confruntă cu această vânzoleală de angajaţi care nu ştiu încotro să apuce, ce să facă, dar ştiu sigur că vor să plece. Dacă creşterea salarială obţinută este de nerefuzat, intrarea într-o altă cultură organizaţională nu mai contează, la fel cum nici nu contează cel care va fi noul şef.
    Câteodată te întrebi, citind un CV cu foarte multe schimbări de joburi, de ce alte companii angajează persoana respectivă. Pentru că ştiu că imediat ce se va instala în noua companie îşi va căuta alta. Pe de altă parte angajaţii, şi cei vechi care devin frustraţi, şi cei noi care devin prea repede nemulţumiţi, dezamăgiţi de realitatea noului job, aşteaptă ca cineva, mai ales de la HR, să le inducă o cultură organizaţională care să schimbe lucrurile, ceea ce nu se poate. PowerPointul şi consultanţii nu ţin loc de realitate. 

  • Temele anului 2020: vine sau nu criza, plecăm din ţară, ce oferte de city break şi vacanţe găsim, ce facem dacă vine războiul în Iran

    De la anul 2020 nu sunt prea mari aşteptări, decât o schimbare generală a României, a românilor, iar lucruri care nu s-au făcut în 30 de ani să se facă peste noapte. În caz contrar alternativa este plecarea din ţară.
    Care sunt temele anului 2020:
    1. Vine sau nu criza? Această întrebare este pusă de toată lumea, în speranţa că cineva va oferi o dată precisă. România intră în al zecelea an de creştere economică, o perioadă la care prea puţini se aşteptau atunci când era criza din 2009-2010 şi se tăiau salariile, iar ofertele de locuri de muncă dispăreau peste noapte. România este predispusă să treacă de la creşteri economice spectaculoase la scăderi rapide, peste noapte, aşa că lumea vrea să fie pregătită în caz că vine o nouă furtună.
    2. Cu cât creşte cursul? Cred că şi Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, ar vrea să ştie acest lucru. Dacă dezechilibrele macro se vor mai corecta, BNR poate să ţină cursul atâta timp cât nu este deranj pe pieţele financiare internaţionale. Dar, dacă vom continua să importăm în ritmul din ultimii ani, la un moment dat cursul tot va trece de 5 lei/euro.
    3. Stăm în continuare cu chirie sau luăm un credit şi cumpărăm un apartament? Vânzările de apartamente scad, dar preţurile cresc, ceea ce ridică multe semne de întrebare. De ce se întâmplă acest lucru? Piaţa începe să se aglomereze pe dezvoltări imobiliare, dar multă lume stă în expectativă pentru că nu ştie ce să facă. Cei mai mulţi cred că va veni criza şi că preţul apartamentelor va scădea ca în 2009-2010, aşa că mai aşteaptă, preferând să stea în continuare cu chirie. Dar de trei ani preţurile cresc şi multora le stă pe creier întrebarea: până unde vor creşte şi acum este un bun moment pentru achiziţia unui apartament?
    4. Care mai sunt salariile în piaţă şi cine mai angajează? Conform declaraţiilor lor din sondaje, 40% dintre angajaţi ar vrea să schimbe jobul ca să obţină o ofertă mai bună, dar le este frică să facă acest pas. Aşa că preferă să stea în companiile lor aşteptând o creştere salarială de 5-10% decât să rişte să meargă într-o altă companie, cu alţi şefi, cu alte targeturi şi cu altă cultură. Toată lumea vrea însă să ştie ce salarii sunt la concurenţă şi ce joburi sunt disponibile şi la ce companii.
    5. Nemulţumirile legate de sănătate, educaţie şi infrastructură cresc: pentru cei care stau în marile oraşe pretenţiile devin din ce în ce mai mari. Toată lumea vrea ca şi la stat să existe sistemul de organizare ca la privat, cel puţin în domeniul sănătăţii, dar fără preţurile de la clinicile private. Toată lumea vrea ca autostrăzile să se facă peste noapte şi se întreabă de ce nu se poate face acest lucru. Acest lucru despre care se vorbeşte în fiecare zi, iar cei care sunt la putere, fie de la PSD, fie de la PNL, oferă numai promisiuni cu un grad de certitudine de 100%. Dacă ar fi o problemă atât de acută, nemulţumirea verbală s-ar transforma în proteste majore, ceea ce nu se întâmplă.
    6. Unde ducem copiii la şcoală, la stat sau la privat, şi ce să înveţe? Toată lumea are o părere proastă despre învăţământul de stat mai ales după noile teste PISA, profesorii sunt depăşiţi şi se răzbună dând copiilor multe teme, iar ceea ce învaţă nu are nicio legătură cu realitatea. Mulţi părinţi se uită către învăţământul privat ca fiind soluţia salvatoare sau vor să-şi trimită copiii la şcoală în străinătate. De asemenea, părinţii se întreabă care sunt joburile viitorului mai mult decât o fac copiii.
    7. Tot mai mulţi vor să plece din ţară? Deşi au bani, joburi rezonabile, apartamente unde să locuiască, cel puţin 500.000 de români, dacă nu chiar mai mulţi, vor să plece din ţară şi îşi caută joburi în afară. Iar aici nu mai este problema de bani, ca în anii ’90, ci de faptul că lucrurile se mişcă foarte încet în România, iar ceea ce văd la televizor sau citesc pe Facebook îi îndeamnă şi mai mult să plece din ţară.
    8. Dragnea şi PSD nu mai sunt la putere, dar aşteptările faţă de PNL şi USR cresc: foarte mulţi şi-au dat votul celor de la PNL şi USR, în loc să stea acasă, pentru a-i da jos pe cei de la PSD. Dar acum au pretenţii faţă de cei de la PNL şi faţă de Klaus Iohannis, preşedinte al României pentru încă cinci ani, să schimbe ceva în ţară. Aşteptările lor sunt mari, iar dacă rezultatele nu vor veni, nimeni nu o să îi mai scoată la vot.
    9. Unde mergem în city break şi în vacanţă? Toată lumea caută în fiecare zi ofertele cele mai ieftine de avion sau de cazare pentru a pleca la sfârşit de săptămână sau în vacanţa/vacanţele tradiţionale. Toţi corporatiştii vor să călătorească acum, când au bani şi când nu e criză.
    10. Ce facem dacă începe războiul în Iran? Începutul de an a adus şi prima criză politică majoră după omorârea de către americani a unui general iranian. Noi vrem să fim în NATO, în Uniunea Europeană, dar nu vrem să fim în acelaşi conflict dintre americani şi iranieni. Toată lumea este conştientă că un război, destul de aproape de România, va schimba situaţia din ţară ca o schijă ricoşată din afară. Noroc că armata nu mai este obligatorie în România.
    Să avem cu toţii un an bun, iar eu sper să avem evenimente cât mai spectaculoase pentru a scrie despre ele.

  • Antreprenorul care a renunţat la corporaţie ca să îşi facă propria afacere în acelaşi domeniu şi a ajuns în doar trei ani la venituri de 400.000 de euro. Librăriile Cărtureşti se numără printre clienţii lui


    „Am pornit la drum cu Mavericks, o agenţie creată de la zero, alături de doi colegi. Mavericks a crescut de la cinci clienţi iniţial în portofoliu la peste 50 de clienţi în momentul acesta, de la mine alături de doi juniori la mine alături de zece angajaţi şi o colegă din Seul care lucrează part-time de la mii de kilometri distanţă şi pe care nu am vrut s-o pierdem”, a spus Dragoş Smeu.
    Printre clienţii Mavericks se află lanţul de librării Cărtureşti, care a fost şi prima companie atrasă de agenţie, Mobexpert sau Office Shoes.
    Investiţia iniţială în Mavericks a fost între 5.000 şi 7.000 de euro, care a inclus plata chiriei, laptopuri, iar după două luni de la deschidere compania recuperase deja investiţia.
    Dragoş Smeu spune că i-a atras pe colegii săi prin promisiunea de dezvoltare constantă, resursa umană în domeniul comunicării fiind cel mai important aspect pentru Mavericks. De altfel, din a treia lună de când a început să ducă firma pe profit, antreprenorul a investit în atragerea de noi oameni în echipă, lucru care i-a permis să atragă mai mulţi clienţi în portofoliu.
    „Până acum am pus accent pe serviciul pe care îl oferim şi nu am investit mult în campanii de promovare, am lăsat calitatea serviciilor să vorbească pentru noi. Am crescut mult organic. Pentru noi este foarte importantă retenţia clienţilor, să rămână în portofoliu”, a mai spus Dragoş Smeu.
    Pentru campaniile de marketing online, Mavericks lucrează atât cu clienţi care au deja campanii dezvoltate, cât şi cu firme care vor să lucreze pentru prima dată cu o agenţie, pentru care oamenii de la Mavericks creează strategii, setează şi monitorizează obiective.

  • COVER STORY BM 2019: Cum ajung „impostorii” la conducerea celor mai mari companii din România

    Mulţi ani la rând perfecţionismul şi autoflagelarea au fost foarte naturale pentru mine şi am crezut că acestea mă făceau să fiu cine sunt. Mă hrăneam din succes, însă purtam mereu o umbră în mintea mea, unde se ascundea gândul că sunt mult mai puţin valoros decât mă văd sau mă apreciază oamenii şi că nu merit atenţia, poziţia sau încrederea primite”, explică Magor Csibi, head of leadership practice în cadrul firmei de training şi consultanţă Trend Consult. El spune că a suferit de acest sindrom al impostorului şi că, în acea perioadă, îşi imagina mereu că dacă trage şi mai tare, citeşte mai mult şi obţine mai mult succes, atunci „poate o să merit şi eu sentimente pozitive de la mine şi de la alţii, însă doar atunci, condiţionat”.
    Potrivit unor studii realizate la nivel internaţional, 70% din populaţie a experimentat, la un moment dat în carieră, sindromul impostorului, astfel că toate stările asociate cu acest sindrom au rezonat cu o mare parte a locuitorilor.
    „Când suferi de acest sindrom, ţi se pare că lucrurile care ţi se întâmplă se datorează circumstanţelor, norocului sau altor oameni şi nu meritelor tale. Simţi că nu eşti niciodată destul de pregătit, că nu ai cele mai bune răspunsuri la întrebările din jurul tău, nu eşti destul de competent, sau, altfel zis, că niciodată nu eşti destul de bun”, mai spune Csibi. În opinia lui, atunci când cineva trăieşte în acest mindset, faptul că nu se consideră suficient de bun îl face să se simtă ca un om care ocupă fraudulos poziţia în societate sau în companie şi cumva se aşteaptă ca în orice clipă să fie demascat. „Şi, evident, crezi că eşti singurul în această situaţie”, adaugă Csibi.
    Astfel, această suferinţă continuă se accentuează, iar cel care suferă încearcă să se apropie din ce în ce mai mult de cum arată perfecţiunea în capul său „pentru ca într-un final să poţi să accepţi lucrurile care ţi se întâmplă ca fiind meritate”. Cu această mentalitate, liderul nu are niciodată dreptul de a fi fericit sau mulţumit, pentru că aceste lucruri se leagă de ideea de a fi complet, perfect chiar, aşa că tindem să credem că ne vom putea împăca cu noi înşine abia după ce ne vom mai apropia de idealul pe care ni-l imaginăm despre noi, cumva într-un viitor îndepărtat”.
    „Acest comportament este foarte legat de culturile pasiv-agresive, caracterizate prin perfecţionism, statut, putere şi competiţie, aşa că pot fi întâlnite frecvent şi în România. Avem o întreagă generaţie de oameni care au fost crescuţi cu mindsetul că doar a fi cel mai bun este acceptabil şi că nota 10, care te făcea să vii acasă cu entuziasm, nu are nicio valoare dacă şi alţii au reuşit să ia note similare”, mai explică Magor Csibi. Astfel, când în mentalitatea unei persoane se instaurează ideea că merită ceva doar dacă nu face o greşeală sau dacă nu afişează vreo vulnerabilitate, atunci este foarte greu să accepte că merită lucrurile bune care i se întâmplă şi astfel generează un cerc vicios care se autosusţine.


    „Oamenii de bună calitate sunt cei mai crunţi judecători ai lor înşişi”

    Atunci când un om are dubii vizavi de el însuşi, este un lucru cât se poate de firesc şi un semn al faptului că este un om „de bună calitate”, cu conştiinţă, iar întotdeauna oamenii de bună calitate „sunt cei mai crunţi judecători ai lor înşişi”, crede Radu Furnică, unul dintre cei mai experimentaţi „vânători de capete” din România, care conduce compania de executive search Leadership Development Solutions.
    „Un om care în mod continuu îşi cere lui însuşi mai mult decât îi cere lumea din jur are o acută dorinţă de dezvoltare şi îşi creează propriile standarde. Cred că aceste simptome se regăsesc mai mult în rândul femeilor, care, de obicei, sunt foarte conştiincioase şi foarte serioase, pe când bărbaţii au în general o atitudine macho, de tipul «I am the best»”, explică Radu Furnică.
    De altfel, atunci când a apărut pentru prima data terminologia „fenomenul impostorului”, în urmă cu 41 de ani, aceasta a fost rezultatul unei cercetări realizate pe un eşantion format din femei cu performanţe deosebite. Astfel, în 1978, cercetătoarele Pauline Clance şi Suzanne Imes au definit fenomenul impostor ca fiind o experienţă individuală a unei fraude autopercepute. În urma cercetării, efectuată pe un eşantion de 150 de femei cu performanţe ridicate, a rezultat că participantele erau recunoscute de către colegi pentru rezultatele profesionale şi academice foarte bune, dar nu aveau recunoaşterea internă a realizărilor lor şi manifestau simptome precum depresie, încredere în sine scăzută sau anxietate.
    „Îmi amintesc de situaţia unei candidate care concura, în urmă cu mulţi ani, pentru un post de CFO într-o companie de bunuri de larg consum. Eu aveam deja candidaţi foarte buni pe care să îi prezint clientului, dar am decis să o văd, pe ultima sută de metri, pe această doamnă despre care am crezut că ar putea fi foarte bună, după ce i-am văzut CV-ul”, povesteşte Radu Furnică. Întâmplarea avea loc în urmă cu aproximativ zece ani, iar Radu Furnică a programat candidata la finalul programului, într-o perioadă aglomerată pentru el, când avea câte 8 interviuri pe zi.
    „A venit seara, era o femeie mărunţică, la vreo 45 de kg, care a intrat în birou arătând ca un semn de întrebare. Când am întrebat-o ce a păţit, a început să plângă. Într-un interval de câteva luni, îi muriseră părinţii, soţul divorţase de ea, iar înainte de a-şi trimite CV-ul la noi cu o săptămână a descoperit că şeful ei fura din companie, ea fiind CFO. Toate nenorocirile care i s-au întâmplat femeii nu aveau nicio legătură cu calităţile sale profesionale”, adaugă Furnică. El spune că întâmplările din viaţa personală o testau la maximum şi că ea purta această greutate care i-a generat dubii pe plan profesional dar că, în final, după o discuţie care a durat până la 11 noaptea, a luat decizia să o prezinte pe candidată clientului, chiar dacă acesta agrease să vadă deja un anumit număr de candidaţi.
    „I-am spus: Interviul cu clientul este luni şi am luat decizia să vă prezint clientului indiferent dacă va exista rezistenţă din partea lui. Dar vreau ca până atunci să faceţi nu ştiu ce, să luaţi o vacanţă sau orice altă activitate, iar atunci când mergeţi la interviu să vă prezentaţi nu ca un semn de întrebare, cum v-aţi prezentat azi, ci ca un semn de exclamare şi să spuneţi exact adevărul, tot ce credeţi că puteţi face şi de ce vreţi să ajungeţi să aveţi şansa asta. Şi, bineînţeles, a luat jobul respectiv, iar clientul m-a sunat de mai multe ori ulterior să îmi mulţumească pentru că i-am prezentat această candidată extraordinară”, adaugă Radu Furnică. În opinia lui, această situaţie arată că presiunea pe care oamenii o pun asupra lor uneori îi poate rupe şi, dacă aceştia nu au norocul să întâlnească pe cineva care să îi încurajeze, mai mult ca sigur ar intra într-o spirală coborâtoare.
    Sunt mulţi care ajung să se frângă şi care poate nu ar merita acest lucru”, explică Furnică.

    „Există oameni captivi într-un vârtej care le macină nervii şi încrederea în sine”

    Unui CEO care suferă de sindromul impostorului îi este greu să îşi dea singur seama de acest diagnostic.
    Magor Csibi de la Trend Consult spune că, după ani în care a luptat pentru perfecţionism, a auzit un fost manager – o femeie, prima persoană promovată de el într-o organizaţie – povestind despre acest sindrom şi despre faptul că o încercau gânduri similare cu ale sale, trăind o suferinţă aproape identică.
    „De atunci am citit mult despre subiect şi odată ce am ajuns într-o cultură constructivă, unde ai voie să nu fii perfect şi unde poţi să te arăţi aşa cum eşti, am aflat că sunt mulţi oameni captivi în acest vârtej nemilos care uşor-uşor îţi macină nervii, încrederea de sine şi inclusiv abilitatea de a considera că poţi să fii o persoană valoroasă, demnă de aprecieri”, a mai spus Csibi.
    Pe de altă parte, în mediul de business local există o dorinţă de afirmare total falsă, nevocaţională pentru o mare parte dintre manageri, deoarece nu sunt în echilibru cu ei înşişi. Această dorinţă de afirmare a lor este exploatată de către angajatori, ei practic fiind victimele acestei oportunităţi de a face carieră în management, explică Aliz Kosza, business mentor şi unul dintre cei mai experimentaţi executivi din managementul românesc.
    „Şi superiorii sunt responsabili, pentru că îi împing în nişte poziţii în care nu se potrivesc. Oamenii trebuie să îşi găsească echilibrul personal, să vadă dacă le place ceea ce fac, care sunt factorii de stres şi de ce fac ceea ce fac – poate pentru bani, poate pentru familie. După ce lămuresc acest aspect, trebuie să îşi caute calea personală, care tot din interior va veni”, a adăugat Kosza. Există unii manageri care au comportament similar cu al politicienilor, sunt atât de avizi de putere încât sunt orbiţi. E o patologie, doar cei orbiţi de putere şi de bani se stresează, adaugă ea. „Un lider normal, care are pasiune şi vocaţie, se stresează eventual când are deadline-uri, de exemplu, dar reuşeşte întotdeauna să îşi găsească echilibrul şi să transmită această stare şi oamenilor din organizaţie”, a mai spus Kosza.


    În loc să aleagă lideri, angajatorii aleg persoane care dau bine la interviu
    Cine nu reuşeşte să îşi găsească echilibrul la nivel individual nu va reuşi să creeze un echilibru la nivel colectiv, iar aceasta este diferenţa dintre un lider şi un manager. Liderul nu se stresează, iar managerul se stresează peste măsură.
    „Fenomenul s-a înrădăcinat mai ales în corporaţii, pentru că greşesc încă de la profilul omului pe care îl recrutează. În loc să aleagă lideri, unele companii aleg oameni care la interviu spun că vor să se afirme, să se autodepăşească, să facă performanţă de vârf, să devină manageri de top. Problema este că cei care sunt recrutaţi şi promovaţi pentru că «au dat bine» la interviu nu sunt pregătiţi din punctul de vedere al echilibrului psihologic şi personal. Când sunt promovaţi, tinerii nu au de unde să ştie dacă sunt sau nu pregătiţi, ei ştiu doar că vor să acceadă ierarhic, să se afirme în societate sau să-şi acopere ratele la bancă”, explică Aliz Kosza.
    Un comportament autodistructiv în rândul liderilor are rădăcini şi în copilăria fiecărei persoane, în neîmpliniri, traume şi frustrări sau în relaţia complicată cu părinţii, a mai spus Aliz Kosza.


    Sindromul impostorului este hrănit de dorinţa de perfecţiune
    Rezolvarea problemei legate de sindromul impostorului nu este dependentă doar de voinţa unui lider sau a unei persoane, ci ţine foarte mult şi de cultura organizaţiei în care acesta lucrează. În momentul în care într-o companie valorile dominante sunt pasiv-agresive, adică oamenii sunt foarte competitivi între ei, sunt opoziţionali sau perfecţionişti şi se pune accent pe autoritate, este foarte greu pentru un lider să fie diferit, spune Magor Csibi. Totuşi, vestea bună este că liderii, cu învăţarea skillsetului necesar, au abilitatea de a crea sau de a schimba culturi; în acest fel ei pot transforma atât călătoria şi trăirile lor la nivel personal, cât şi interacţiunile şi comportamentele din compania lor.
    „Sindromul impostorului este hrănit de dorinţa de perfecţiune şi rezistă cu greu într-o cultură unde oamenii se simt confortabili să se arate vulnerabili, să fie umani şi generează conexiuni reale între ei. În secunda în care liderul înţelege că puterea, performanţa sau creativitatea grupului pe care îl conduce nu sunt reprezentate doar de puterea lui personală şi că fiecare om are capacitatea de a visa şi de a crea lucruri noi, povara devine mai uşoară, iar calea spre o transformare personală şi organizaţională devine posibilă”, a adăugat Magor Csibi.
    Totuşi, el explică faptul că nu trebuie să fii în fruntea ierarhiei ca să trăieşti astfel de sentimente de impostor, însă pe măsură ce mergi în sus pe scara ierarhică, presiunea, aşteptările şi povara cresc, astfel că şansa de apariţie a acestui fenomen se multiplică. Prin urmare, de fiecare dată când vedem o organizaţie cu o cultură agresivă, perfecţionistă, şansa de a găsi un lider cu acest mindset devine probabilă şi, din păcate, în piaţa din România avem încă multe companii cu astfel de cultură.
    „Într-o companie cu o cultură constructivă astfel de comportamente ori se reduc, ori oamenii care refuză să-şi schimbe mindsetul vor migra spre culturi unde comportamentul lor este acceptat sau chiar încurajat”, explică Csibi. Sindromul impostorului nu vine niciodată izolat, este doar o părticică dintr-o gamă largă de sentimente şi comportamente cauzate de perfecţionism şi competitivitate exagerată. Dorinţa de a crea conexiuni reale este o necesitate de bază a oamenilor, însă încercarea de a fi perfect subminează exact această comunicare.
    „Nu avem cum să creăm conexiuni când ne pretindem perfecţi, pentru că în fiecare clipă trebuie să protejăm acest avatar al perfecţiunii, iar în momentul în care ajungem conectaţi la oameni, riscăm să fim văzuţi nu cum vrem noi, ci cum suntem, iar asta în mindsetul deschis este un coşmar de evitat cu orice preţ”, spune el. Perfecţiunea este incompatibilă cu a fi uman, pentru că oamenii, prin definiţie, nu sunt perfecţi, iar a pretinde că eşti perfect te împinge într-un cadru de suferinţă continuă, din care poţi să ieşi doar dacă începi să-ţi accepţi propria vulnerabilitate.
    „Nu ai cum să fii lider dacă nu eşti vulnerabil, pentru că leadershipul este despre autenticitate, despre a-i inspira şi a-i ajuta pe alţii. În momentul în care nu poţi să fii sincer cu tine, atunci nu te inspiri nici pe tine, nu esţi lider nici măcar în faţa ta şi nu ai cum să fii lider în faţa altora”, concluzionează Magor Csibi.

    O altă latură a imposturii: o societate bolnavă de dorinţa de autopromovare
    Folosirea termenului de „impostură” poate avea o conotaţie diferită, care este extrem de importantă în societatea actuală. Radu Furnică spune că sunt multe conferinţe de personal branding care încearcă să îi facă pe oameni să spună într-un mod credibil că sunt mai mult decât sunt în realitate, iar toată societatea s-a transformat într-o societate consumatoare de diplome (există chiar şi formulări precum „MBA de weekend”), de plăci cu statuete de merit.
    „Este avidă societatea de oameni care sunt tapetaţi cu diplome şi care urlă despre cine sunt ei şi ce diplome au, care chipurile sugerează că ei sunt buni. De obicei, oamenii de foarte bună calitate sunt şi foarte modeşti, în sensul că nu le place să vorbească despre ei şi despre cât de multe diplome au, le place să vorbească despre ce au făcut ei împreună cu echipa. Trăim într-o societate centrată pe impostură”, mai spune Furnică.
    În opinia lui, chiar şi sistemul democratic din România este un sistem de selecţie inversă, care atrage impostorii către centrul sistemului şi îi împinge pe cei cu adevărat buni în afara lui. Iar acest tip de superficialitate a devenit atât de generalizată în societate încât a pătruns şi în sectorul privat, în corporaţii.
    „Impostorii nu sunt numai români, sunt şi impostori occidentali care ajung CEO aici pentru că au fost trimişi nu pentru calităţile lor profesionale, ci pentru că sunt foarte bine conectaţi la nivel de board, fie prin nepotism, fie prin alte mecanisme. Şi sunt multe corporaţii occidentale care au trimis astfel de lighioane aici, pe care românii noştri îi văd. Impostori sunt şi românii care îşi falisifică diplomele sau CV-urile spunând că au fost la nu ştiu ce companii pe când ei nici nu au trecut pe acolo, iar cei care îi recrutează nu mai verifică aceste aspecte. Acum 25 de ani era altfel”, a mai spus Furnică. El spune că, în societatea actuală, dacă un angajat a furat din companie, de exemplu, angajatorii tac din gură şi astfel „hoţii şi impostorii se mută de la o companie la alta şi nimeni nu află ce au făcut decât dacă ies scandaluri foarte mari”.
    S-a ajuns în această situaţie din cauza imposturii sistemului şi a societăţii care îi favorizează şi îi admiră pe impostori. Astfel, impostura devine o activitate continuă în societate, în economie, în business şi pare o activitate fără sfârşit a „lichelelor care fac orice ca să crească în poziţie şi să lase o imagine cât mai bună”.
    „Acesta este un fenomen extraordinar de dăunător pentru economie. Nu era atâta minciună înainte, există un tupeu, o vervă şi o energie prin care unii se străduiesc să pară mai mult decât sunt, iar acest lucru este nociv inclusiv pentru cariera lor. De ce să nu laşi rezultatele să vorbească despre tine? Un element central al leadershipului este altruismul şefului care îşi doreşte să îi facă pe oameni să ajungă la maximul potenţialului lor, să le dea energie, sfaturi şi susţinere pentru ca oamenii de sub el să se ridice acolo unde nici ei nu au crezut că pot ajunge vreodată. Şi de aceea e important să afli despre un conducător adevărat de la cei a căror viaţă a fost modificată de el. Este o cale lungă până la a avea o astfel de societate, pentru că, momentan, impostura ca formă de autopromovare în lumea de business este probabil cel mai mare rău din societatea noastră actuală”, concluzionează Furnică.