Tag: asigurari de viata

  • Tineri manageri de top 2016: Ana Tripşa, Chief Risk Officer NN Asigurări de viaţă

    39 DE ANI   /   CHIEF RISK OFFICER   /   NN ASIGURĂRI DE VIAŢĂ

    PRIME BRUTE SUBSCRISE 2015: 629 milioane de lei

    PRIME BRUTE SUBSCRISE 2014: 614 milioane de lei

    De la începutul anului trecut, Ana Tripşa este responsabilă de coordonarea departamentului de risc din cadrul NN Asigurări de Viaţă, care reuneşte 21 de specialişti în risc. „Din poziţia de chief risk officer, rolul meu este să construiesc şi să implementez un cadru stabil de gestionare a riscului în tot ceea ce facem, în linie cu politicile şi principiile globale de business ale grupului din care NN Asigurări de Viaţă face parte.“

    Absolventă a Facultăţii de Cibernetică din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti, ca şefă de promoţie, Ana Tripşa are şi un master în tehnici actuariale de la Institute of Actuaries din Marea Britanie. Şi-a început carierea în domeniul asigurărilor în 2001, ca specialist în actuariat, iar parcursul profesional a reprezentat o evoluţie către roluri de management în acest segment şi, în final, extinderea responsabilităţilor către tot ce înseamnă administrarea riscurilor în cadrul unei companii de asigurări de viaţă. 

    „Actuariatul şi managementul riscului în general sunt domenii fascinante pentru cei pasionaţi de cifre, cu responsabilităţile şi provocările aferente.“ Zona de risc, dă chiar ea exemplu, are impact atât în operaţiunile companiei de asigurări, cât şi la nivelul raportărilor financiare, astfel că oamenii care lucrează în acest domeniu trebuie să fie permanent extrem de atenţi pentru a evita posibile erori umane. Mai mult, administrarea riscurilor presupune o balanţă relativ complexă între nevoia de dezvoltare şi cea de siguranţă, astfel că specialiştii din departamentul de risc trebuie să menţină mereu echilibrul între curaj şi prudenţă. „În ceea ce mă priveşte, pot spune în acest context că am avut multe momente dificile, însă cel mai important este că am acţionat mereu cu încredere şi responsabilitate pentru a le depăşi, având întotdeauna în vedere cele mai bune rezultate.“

    Ana Tipşa se declară foarte interesată de felul în care tehnologia şi evoluţia acesteia vor transforma modelul de business al companiilor de asigurări. „Prin urmare, în zece ani sper să mă ocup tot de administrarea riscurilor în asigurări, însă într-un mod care va integra tot mai mult tehnologia şi care va da activităţii mele o dimensiune cu totul diferită faţă de cea de astăzi.“
     

  • NN Asigurări a vândut asigurări de 320 de mil. lei în prima jumătate a anului şi a raportat profit de 8,6 mil. lei

    NN Asigurări de Viaţă, cea mai mare companie de asigurări de viaţă din piaţa locală, a vândut asigurări în valoare de 320 milioane de lei în intervalul ianuarie-iunie a acestui an, în creştere cu 3,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor transmise de asigurător. Prima brută medie pentru asigurările încheiate în perioada ianuarie-iunie a fost de aproximativ 1.805 lei, nivel comparabil cu cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce suma medie asigurată a fost de 74.600 de lei, în creştere cu 36%.

    Profitul brut de la jumătatea anului s-a situat la 8,6 milioane de lei (2 mil. euro), în creştere cu circa 23% faţă de prima jumătate din 2015.

    “Per ansamblu, evoluţiile pe care le-au înregistrat principalii indicatori financiari în primul semestru din acest an reflectă modul în care au performat în contextul pieţei strategiile pe care le implementăm pe fiecare linie de business. Lansarea business-ului de asigurări de sănătate a fost principalul nostru reper în această perioadă.

    Laînceputul anului am definitivat ultimele detalii operaţionale şi comerciale şi, începând din aprilie, asigurarea de sănătate este disponibilă clienţilor. Până la finalul lunii iunie, unul din cinci clienţi noi a ales asigurarea de sănătate NN”, a declarat Marius Popescu, director general NN Asigurări de Viaţă.
     

  • Cel mai frumos maraton

    „Ce am făcut din iulie 2014? Cam tot ce am făcut se înscrie sub Metropolitan Life, sigur, pe lângă un record personal la maraton, creşterea copiilor şi alte aspecte care ţin de viaţa personală, sub sigla Metropolitan Life am făcut chiar multe“, şi-a început discursul Emilia Bunea, în cadrul celei de a doua ediţii de Meet the CEO la care a participat după doi ani de mandat. CEO-ul Metropolitan Life a acumulat o experienţă de 15 ani de carieră la nivel executiv: anterior venirii în România, a lucrat timp de trei ani în cadrul sediului central al ING Group (NN ulterior) din Amsterdam, unde a activat iniţial ca CFO pentru Europa Centrală şi de Est pe segmentul asigurărilor, iar apoi a fost CFO al grupului pe acest segment la nivelul întregului continent. Lucrează de aproape două decenii în asigurări, iar dacă ar fi să dea timpul înapoi, ar alege fără ezitare tot acest domeniu. Nu ar schimba locurile nici cu românca ce a câştigat maratonul la Jocurile Olimpice, deşi, în timpul liber, participă şi la astfel de competiţii, stabilindu-şi propriile recorduri. „Asigurările sunt o cursă pe termen şi mai lung. Maraton mai frumos nu este. Este un domeniu în care am intrat cu entuziasm – şi m-am întors cu entuziasm pentru că evoluează încontinuu şi este caracterizat de multă inovaţie – asigurările nu sunt ce au fost acum 10 ani şi nu sunt nici ce vor fi peste un deceniu“, explică Emilia Bunea.

    În urmă cu doi ani, din discursul executivului reieşea că pregăteşte o abordare optimistă a pieţei, în pofida pierderilor cu care se confrunta aceasta după criză, abordare pe care Emilia Bunea spune că a reuşit să o menţină în acest interval de timp: „Sunt în continuare entuziastă – poate mai puţin naivă decât eram în urmă cu acum doi ani, dar cred cu adevărat că ne schimbăm, văd schimbarea“, observă executivul. CEO-ul Metropolitan Life descrie efervescenţa de pe piaţă printr-o accelerare a activităţii din fiecare companie: „Cu siguranţă că aţi observat că proiectele au devenit business as usual şi că toate organizaţiile spun: „o să terminăm bucata aceasta de proiecte şi ne vom linişti, vom intra în normal“, dar nu mai există normal, normalul este format din schimbare“. Iar Metropolitan Life nu face excepţie de la această nouă regulă. Compania a înregistrat anul trecut un volum al subscrierilor de 235,2 milioane de lei, iar profitul companiei a atins valoarea de 178 de milioane de lei (circa 40 de milioane de euro), adică aproape 80% din primele subscrise. Rezultatul financiar al Metropolitan Life este de peste trei ori mai mare decât profitul obţinut în 2014, însă acesta este un efect al transformării companiei din România în sucursală şi al unui tranfer de portofolii, potrivit Emiliei Bunea, în condiţiile în care raportul dintre profit şi primele subscrise ajunge în medie la circa 5-7% în piaţa de asigurări de viaţă. „Profitul este clar un succes, însă valoarea de anul trecut a fost şi un rezultat al trecerii la structura de sucursală, după ce ne-am transformat în branch al MetLife Europe, context în care s-a făcut un transfer de portofoliu cu un preţ asociat – dar separând profitul regulat de cel ocazional rezultat al acestei tranzacţii, observăm că şi profitul regulat a crescut“, explică Bunea.

    Principalele realizări au fost, pentru companie, din punctul de vedere al executivului, digitalizarea – prin care, de pildă, toţi clienţii îşi pot vedea contractele online sau, în cazul produselor tip unit-linked, pot să îşi achiziţioneze acţiuni online, iar agenţii îşi ofertează clienţii direct de pe tabletă; lansarea unor produse inovatoare precum asigurarea de sănătate pentru copii – Doctor Kid şi WISE Plan, un produs de asigurare cu componentă investiţională care îţi oferă bonusuri şi în cazul unor evenimente fericite; gradul de engagement al angajaţilor – un sistem intern de măsurare, ce a poziţionat compania pe primul loc în regiune din punctul de vedere al implicării angajaţilor cu Metropolitan Life.

    Anul în curs se anunţă unul cu mai multe provocări pentru industria de asigurări, cea mai importantă schimbare fiind, probabil, alinierea la noile cerinţe de solvabilitate şi capital în domeniul asigurărilor, Solvency II, context în care Emilia Bunea îşi menţine aşteptările de creştere a pieţei asigurărilor de viaţă. „Vom creşte pe vânzările noi cam cu 15% anul acesta şi vom suna un milion de clienţi“ – descrie CEO-ul Metropolitan Life principalele rezultate pe care le aşteaptă în 2016. Acestea vor fi realizate prin canalul de telemarketing al companiei, dar şi prin bancassurance – compania colaborează cu 11 parteneri, atât bănci, cât şi instituţii financiare, printre care Garanti, Raiffeisen Bank, BRD ş.a. De anul acesta, Metropolitan Life a semnat un parteneriat strategic cu Banca Transilvania, prin care clienţii băncii pot beneficia de pachete de asigurare de viaţă ataşate creditelor de consum. La acestea se adaugă agenţii activi ai companiei, în număr de 500 acum şi pentru care vor continua recrutările. „Oferim o propunere interesantă pentru tinerii care pot să înceapă prin cariera de agent, care până acum nu are o imagine bună în piaţă din cauza unor istorii şi nu este văzută ca ceea ce poate fi de fapt: – consultantul financiar este un mic antreprenor – astfel că este un loc de muncă potrivit pentru tineri în special, care din în ce mai mulţi nu mai vor să fie angajaţi de corporaţie ci vor să fie independenţi.“

  • Cornelia Coman a fost numită CEO al Nationale-Nederlanden Spania

    Cornelia Coman îl înlocuieşte pe Robin Buijs, care a ocupat poziţia de CEO al companiei în ultimii patru ani. Noul CEO Nationale-Nederlanden Spania are o experienţă de aproape două decenii în industria asigurărilor de viaţă. În ultimii patru ani, Cornelia Coman a ocupat poziţia de CEO al NN Ungaria, iar anterior, în perioada 2008 – 2012, a condus NN Asigurări de Viaţă România.

    ”Cornelia a construit în Ungaria o organizaţie cu rezultate financiare îmbunătăţite şi (…) o poziţie mai puternică pe piaţă pentru compania noastră. Suntem încrezători că va continua să conducă şi NN Spania cu succes”, a declarat Robin Spencer, CEO International Insurance.

    Cornelia Coman şi-a început cariera în cadrul NN Asigurări de Viaţă România în anul 1998, în poziţia de actuar, şi a fost promovată actuar-şef trei ani mai târziu. Din 2006, ea a ocupat poziţia de director general adjunct al NN Asigurări de Viaţă, fiind numită CEO al companiei în 2008. La conducerea NN Ungaria, Cornelia Coman a dezvoltat şi implementat alături de echipă strategia pe termen lung a companiei, predând conducerea lui Imre Sztano începând cu 1 martie 2016.

    “Am primit cu mult entuziasm şi încredere noul rol din cadrul NN Group. De la 1 iulie, când voi prelua poziţia de CEO al Nationale-Nederlanden Spania şi mă voi muta la Madrid, voi avea oportunitatea să dezvolt în continuare operaţiunile NN într-o piaţă dinamică şi matură a asigurărilor de viaţă cum este Spania”, a declarat Cornelia Coman, CEO Nationale-Nederlanden Spania.

  • Rebrandingul NN Asigurări de Viaţă a înjumătăţit profitul de anul trecut al companiei, până la aproximativ 5 milioane de euro

    Rezultatul care include cheltuiala excepţională realizată în procesul de rebranding al companiei în NN demarat la începutul anului 2015, de 17,1 milioane de lei, precum şi investiţiile în dezvoltarea operaţiunilor de business pe plan local, plasează profitul brut al NN Asigurări de Viaţă la 22,8 milioane de lei în 2015. Profitul din activitatea curentă al NN Asigurări de Viaţă, fără a lua în calcul cheltuielile excepţionale, a înregistrat o creştere de 28% în 2015 până la 39,9 milioane de lei, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei.

    Planurile financiare pentru protecţie au fost cel mai important motor de creştere în segmentul asigurărilor de viaţă, compania raportând un avans de 2,4% al primelor brute subscrise în 2015 faţă de anul anterior. Totodată, în segmentul pensiilor private, NN Asigurări de Viaţă şi NN Pensii au înregistrat creşteri de două cifre pentru toţi principalii indicatori.

    “2015 marchează o evoluţie pozitivă atât pentru NN România, pe toate liniile de business, cât şi pentru industriile de asigurări de viaţă şi pensii private în ansamblu. Iniţiativele demarate pentru impulsionarea dezvoltării acestor segmente, alături de tendinţele de creştere a preocupării românilor pentru asigurarea unui viitor mai bun prin instrumente financiare potrivite nevoilor şi planurilor lor, au fundamentat această evoluţie şi au pus bazele creşterii sustenabile din următorii ani. Prin strategia noastră din 2015, ne-am consolidat poziţia pe cele două pieţe şi ne-am pregătit operaţiunile pentru 2016, un an de la care există aşteptări ridicate la nivel de industrie, în contextul perspectivelor de creştere economică şi a măsurilor de susţinere a asigurărilor şi pensiilor private. Astfel, în acest an vom continua să fim alături de clienţi şi să investim pentru a le oferi noi soluţii de economisire şi protecţie pentru viitor, sprijinindu-i totodată să se gândească din timp la siguranţa lor financiară”, a declarat Marius Popescu, director general NN Asigurări de Viaţă.

    Pe segmentul asigurărilor de viaţă, valoarea activelor financiare administrate a depăşit nivelul de 3 miliarde de lei la sfârşitul anului 2015, în creştere cu 7,1% faţă de anul precedent. În aceeaşi perioadă, volumul primelor brute subscrise a înregistrat un avans de 2,4% faţă de 2014 până la aproximativ 629 de milioane de lei, ca urmare a creşterii vânzărilor de planuri financiare pentru protecţie.

    Prima brută medie pentru contractele încheiate de NN Asigurări de Viaţă în 2015 s-a situat la 1.744 de lei, în creştere cu 2,4% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, în timp ce suma medie asigurată a avut un avans de 13,2% faţă de 2014, până la 56.311 lei.

    NN Asigurări de Viaţă a plătit asiguraţilor un volum al indemnizaţiilor pentru evenimente asigurate de 32 de milioane de lei în 2015, cu 16% mai mult comparativ cu anul precedent.

    Pentru poliţele ajunse la finalul perioadei contractuale, NN a plătit clienţilor peste 106 milioane de lei, cu aproape 8% mai mult decât în 2014. Numărul contractelor răscumpărate sau reziliate s-a diminuat cu aproximativ 13%, o evoluţie similară fiind înregistrată şi în ceea ce priveşte valoarea plătită pentru acestea, care s-a redus cu aproape 14% în 2015, până la 175,5 milioane de lei. Marja de solvabilitate a NN Asigurări de Viaţă a fost de 1,27 la finalul anului 2015,  în timp ce coeficientul de lichiditate a fost de 4,8.

    Pe segmentul pensiilor facultative, NN Asigurări de Viaţă a înregistrat o creştere de 22,1% a activelor nete administrate în 2015 în beneficiul clienţilor, până la un volum de 618,6 milioane de lei cumulat de fondurile NN Activ şi NN Optim, reprezentând 49,4% din totalul activelor administrate la nivelul pieţei pensiilor facultative. Numărul de participanţi la cele două fonduri facultative din administrarea NN Asigurări de Viaţă s-a ridicat la 164.082 în 2015, cu 11,8% mai mult decât în anul precedent, compania având o cotă de 42,9% din piaţă în funcţie de participanţi, conform datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Peste 48% dintre angajaţii care au decis să înceapă să economisească suplimentar pentru pensie în 2015  au optat pentru unul dintre cele două fonduri de pensii facultative administrate de NN Asigurări de Viaţă. Participanţii care au ales fondul de pensii facultative cu grad de risc dinamic (Activ) au plătit o contribuţie medie lunară de 130 de lei în 2015, cu 27,1% mai mult faţă de nivelul de 102,3 lei din perioada similară a anului trecut. Participanţii la fondul de pensii facultative cu grad de risc echilibrat (Optim) au economisit, în medie, 124,5 lei pe lună anul trecut faţă de 113,2 lei pe lună în 2014.

    De la înfiinţare, în 2007, şi până la finalul anului 2015, fondul cu grad de risc dinamic NN Activ a obţinut o performanţă anualizată de 8,03%, iar fondul cu grad de risc echilibrat NN Optim a avut o performanţă anualizată de 8,63%, faţă de o medie anualizată a tuturor fondurilor din piaţă de 7,49%. (Sursa: calcule NN/APAPR pe baza statisticilor ASF).

     

    “Pensiile private obligatorii au înregistrat creşteri de peste 25% în 2015 atât din punctul de vedere al activelor administrate în beneficiul participanţilor, cât şi al contribuţiilor, un semnal pozitiv pentru următorii ani, susţinut şi de iniţiativele dedicate din industrie şi de tendinţele de creştere a interesului românilor faţă de nivelul lor de trai la vârsta pensionării. Pentru evoluţia sustenabilă viitoare a acestei industrii, mizăm pe creşterea contribuţiilor în următorii ani concomitent cu dezvoltarea pieţei de capital, precum şi pe apariţia tot mai multor iniţiative pentru dezvoltarea unei culturi de economisire pentru pensie în România, care să ajute participanţii să-şi asigure un trai mai bun la bătrâneţe. Noi, la NN Pensii, am continuat să informăm permanent participanţii despre necesitatea planificării financiare pentru viitor şi să investim economiile lor pentru pensie în mod responsabil şi eficient, contribuind prin performanţele obţinute, peste media pieţei, la creşterea încrederii lor în sistemul privat de pensii”, a declarat Raluca Ţintoiu, director general NN Pensii.

    În ce priveşte NN Pensii, compania avea în administrare active nete în valoare de 9,1 miliarde de lei la finalul anului trecut, în creştere cu 27,9% faţă de nivelul înregistrat în 2014, reprezentând o cotă de piaţă în funcţie de active de 37%, conform datelor ASF. Numărul participanţilor la fondul administrat privat de NN Pensii s-a cifrat la 1,8 milioane la finalul anului 2015, cu 2,5% mai mult decât în anul anterior, reprezentând 28,7% din numărul total de participanţi din piaţa pensiilor private obligatorii.

    Participanţii NN Pensii au avut o contribuţie medie brută de 127,5 lei în 2015, cu 25,7% mai mult faţă de nivelul de 101,4 lei de la finalul anului trecut. Portofoliul investiţional al NN era compus la finalul anului 2015 din titluri de stat (65,2%), acţiuni listate (18,8%), precum şi conturi bancare, fonduri mutuale şi obligaţiuni corporative, municipale şi supranaţionale (în total 16%), potrivit datelor ASF.

    Fondul de pensii administrat privat de NN a realizat de la lansare, în mai 2008, şi până la finalul anului 2015 o performanţă anualizată de 10,59%, media anualizată a tuturor fondurilor din piaţă fiind de 10,08% (Sursa: calcule NN/APAPR, pe baza statisticilor ASF). 

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

  • Pariuri pe moartea oamenilor. Culisele tranzacţiilor cu poliţe de asigurări

    Pentru astfel de situaţii se pare că firmele de asigurări au găsit o soluţie: vânzarea poliţei de asigurare unui prieten sau unui străin, la fel cum se întâmplă în cazul unei maşini, al unei bărci sau al unei case. În tranzacţii numite în Statele Unite „viatical settlement“, pentru pacienţii aflaţi în faze terminale de boală, sau „life settlement“, pentru restul oamenilor, persoanele care îşi vând asigurarea de viaţă primesc imediat o sumă de bani în numerar.

    Ce părţi ale corpului au ales să-şi asigure vedete precum: Madonna, Heidi Klumm sau Jennifer Lopez – GALERIE FOTO

    Cumpărătorul, în schimb, devine beneficiarul poliţei şi plăteşte primele până la decesul persoanei asigurate.
    Într-o astfel de situaţie se află, potrivit New York Times, şi americanul Ruben Robles. „Tu vezi luminiţe?“, l-a întrebat Ruben pe fratele său Mark, în 2007. Strălucitoare, în formă de stea şi albe, luminiţele dansau în faţa ochilor săi pe când şofa, făcea cumpărături sau când îşi hrănea pisicile. Pentru că Mark nu vedea nimic, Ruben a mers la medic, care a crezut că viziunile acestuia sunt provocate de stres.

    Ruben conducea la vremea respectivă o agenţie de recuperare a datoriilor în Los Angeles, programul de muncă era lung, iar datornicii reticenţi. Câteva săptămâni mai târziu, Ruben a început să sufere de crize. A mers la alt medic, a făcut un RMN, care a scos la iveală o tumoare în lobul frontal al creierului. Diagnosticul a fost cancer cerebral. La 36 de ani, lui Ruben i s-a spus că nu va apuca a 38-a aniversare.

    Îngrozit, Rubles a spus că s-a gândit permanent la Dumnezeu. Dar criza sa era atât practică cât şi existenţială. În următorul an şi jumătate, chirurgii l-au operat de trei ori pe creier şi au extirpat cât au putut de mult din tumoare. În urma operaţiilor, Robles abia mai poate merge şi vorbi. A închis firma de recuperare a datoriilor. Soţia l-a părăsit şi Robles, care are nevoie de ajutor permanent, s-a retras în apartamentul mamei sale.

    Facturile medicale erau în creştere, iar Robles, deşi avea încredere că Dumnezeu va avea grijă de el după moarte, avea între timp o nevoie imediată, disperată, de bani.

    Ron Escobar, un prieten apropiat al său, a mers atunci la Carole Fiedler, un expert în asigurări. Fiedler a văzut că Robles nu are o casă de vacanţă de vânzare sau acţiuni Google, ci o asigurare de viaţă de jumătate de milion de dolari.

    Asigurarea de viaţă ar trebui în mod normal să fie în beneficiul soţului supravieţuitor sau al moştenitorilor, nu să îi servească pe titulari. Dar Fiedler, care deţine o firmă numită Innovative Settlements, ştia că o poliţă de asigurare poate fi revândută ca orice alt activ, precum o maşină, o barcă sau o casă.

    Robles nu mai putea să îşi câştige existenţa în modul tradiţional, dar, pentru investitorul potrivit, moartea sa iminentă valora foarte mult.

    Vânzarea vieţii sau a unei case pot avea mai multe în comun decât s-ar crede. Posibilii cumpărători fac cercetări şi efectuează inspecţii. Există oferte şi contraoferte, până când vânzătorul acceptă una dintre ele. Vânzătorul nu renunţă literalmente la viaţă, desigur, ci la poliţa de asigurare. Distincţia este însă aproape inexistentă, având în vedere că valoarea de vânzare este legată de o estimare rece a duratei de viaţă a vânzătorului.

    În cazul poliţei lui Robles, şi-a exprimat interesul o companie din Georgia, Habersham Funding. Escobar i-a trimis şase cutii cu documentele medicale ale lui Roble, în total mii de pagini. Firma le-a analizat şi le-a trimis şi la o companie specializată în analiza speranţei de viaţă. Rapoartele au confirmat prognosticul pesimist că Robles mai are mai puţin de doi ani de viaţă. Fiedler a încercat la rândul ei să convingă firma Habersham că Robles bate la uşa morţii. Cu cât mai repede se producea decesul său, cu atât mai puţine poliţe mai avea de plătit cumpărătorul, iar câştigul său ar fi fost mai mare.

    Habersham a făcut o primă ofertă de 250.000 de dolari. „Trebuie să ne daţi mai mult decât atât“, a spus Fiedler în timpul negocierilor. „Omul ăsta este grav bolnav!“ Compania a oferit în cele din urmă 305.000 de dolari, iar Fiedler a acceptat. Profitul cumpărătorului este 500.000 de dolari, respectiv valoarea poliţei, minus suma de 305.000 de dolari şi poliţele care mai sunt de plătit.

    Escobar, între timp, a sperat că prietenul său poate contrazice prognosticul sumbru. „Uite, ei pariază că vei muri. Tu pariezi că vei trăi“, i-a spus el.

    Să pariezi că cineva va muri pare atât de sinistru încât este greu de crezut că practica este legală. Sigur, oamenii dau mulţi bani pe poliţele de asigurări de viaţă, aşa că acest fapt le poate da dreptul să le şi vândă. Dar libertăţile în domeniul proprietăţii nu sunt nelimitate, în special în probleme legate de viaţă. Posesia şi controlul asupra propriului corp sunt un drept fundamental. Dar acest drept nu a împiedicat interzicerea prostituţiei, vânzările de organe sau serviciile oferite de părinţi surogat în schimbul unor sume de bani.

  • Plus 2,5% pentru NN Asigurări de Viaţă în primele nouă luni

    NN a atins un număr de 159.535 de participanţi pe segmentul pensiilor private facultative la finalul celui de-al treilea trimestru al acestui an, cu peste 12% mai mulţi comparativ cu aceeaşi perioadă din 2014.

    Peste 1,86 milioane de participanţi contribuie la fondul de pensii administrat privat de NN Pensii, reprezentând aproape 29% din piaţă. Compania administra la finalul celui de-al treilea trimestru active de 8,55 de miliarde de lei, în creştere cu peste 28% faţă de aceeaşi perioadă din 2014.

    “În ultimii ani am observat o creştere a preocupării românilor pentru protecţia lor şi a celor dragi şi pentru construirea unui viitor mai bun. Nevoile lor se schimbă, odată cu evoluţia economiei, cu schimbările din viaţa lor şi cu îmbunătăţirea situaţiei financiare a familiei sau cu aşteptările mai mari pentru traiul lor în viitor. În acest context, ne-am concentrat strategia pentru a creşte nivelul de protecţie financiară a românilor şi pentru a veni  în sprijinul lor să economisească pentru pensie. Astfel, numărul celor care au ales planuri financiare de protecţie în primele nouă luni ale acestui an a crescut cu 54%. Totodată, am înregistrat o creştere cu 12% a numărului de participanţi la Pilonul 3, în timp ce activele nete administrate de NN din fondurile de pensii facultative au avansat cu 23%”, a declarat Marius Popescu, director general NN Asigurări de Viaţă.

    Pe segmentul asigurărilor de viaţă, NN a înregistrat prime brute subscrise în valoare de aproape 461 de milioane de lei în primele nouă luni din 2015, în creştere de 2,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior ca urmare a creşterii interesului clienţilor pentru planurile financiare de protecţie, precum şi a tendinţei de creştere a vânzărilor de asigurări unit-linked, care au reprezentat 36% din totalul portofoliului de contracte nou încheiate în primele nouă luni din 2015. La nivelul portofoliului total de contracte continuă să se menţină echilibrul între asigurările tradiţionale şi cele cu componentă de investiţie, acestea din urmă reprezentând 51% din portofoliu la finalul lunii septembrie a acestui an.

    Prima brută medie pentru contractele încheiate de NN Asigurări de Viaţă în primele nouă luni din 2015 s-a cifrat la 1.766 de lei, în creştere cu 3% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. În acelaşi timp, suma medie asigurată a întregistrat un avans de 13% până la 56.758 de lei, evoluţie care are la bază interesul românilor pentru obţinerea unui nivel mai ridicat de protecţie financiara.

    NN Asigurări de Viaţă a plătit asiguraţilor un volum al indemnizaţiilor pentru evenimente asigurate de 23,5 milioane de lei în primele nouă luni din 2015, cu peste 16,1% mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent. Pentru poliţele ajunse la finalul perioadei contractuale, NN a plătit clienţilor 75 de milioane de lei, cu aproape 2% mai mult decât în primele nouă luni din 2014. Pe de altă parte, numărul contractelor răscumpărate sau reziliate s-a diminuat cu aproximativ 13%, o evoluţie similară fiind înregistrată şi în ceea ce priveşte valoarea plătită pentru acestea, care s-a diminuat cu peste 12% în primele nouă luni din 2015.

     

    Cifre cheie:

    • Active financiare în administrare: 2,97 miliarde de lei în perioada ianuarie-septembrie 2015, plus 8% faţă de aceeaşi perioadă din 2014

    • Volumul de prime brute subscrise: aproximativ 461milioane de lei în primele nouă luni ale acestui ani, plus 2,5% faţă de perioada similară din 2014

    • Prima brută medie pentru contractele subscrise în perioada ianuarie–septembrie 2015: 1.766 de lei, plus 3% faţă de primele nouă luni din 2014

    • Beneficii plătite pentru pentru evenimente asigurate şi contracte ajunse la maturitate: 98,5 milioane de lei, plus 5% faţă de perioada ianuarie-septembrie din 2014

    • Marja de solvabilitate disponibilă a NN Asigurări de Viaţă: 1,58

    • Coeficientul de lichiditate: 4,9

    Pe segmentul de pensii facultative, NN Asigurări de Viaţă a înregistrat o creştere de 12% a numărului de participanţi în primele nouă luni ale anului comparativ cu perioada similară din 2014, până la 159.535. Compania şi-a consolidat astfel poziţia de lider de piaţă în acest segment, în contextul în care peste 47% dintre angajaţii care au decis să înceapă să economisească suplimentar pentru pensie în primele nouă luni din 2015 au optat pentru unul dintre cele două fonduri de pensii facultative administrate de NN Asigurări de Viaţă. Cele două fonduri administrate de NN Asigurări de Viaţă – Activ şi Optim, deţineau la finalul lunii septembrie a acestui an o cotă de piaţă de 42,72% în funcţie de numărul de participanţi şi de 49,18% în funcţie de active. Astfel, volumul activelor administrate de NN în beneficiul participanţilor a ajuns, la sfârşitul trimestrului trei din 2015, la valoarea de 582,78 milioane de lei, în creştere cu aproximativ 23% faţă de aceeaşi perioadă din 2014. Participanţii care au ales fondul de pensii facultative cu grad de risc dinamic (Activ) au plătit o contribuţie medie lunară de 101,75 lei în primele nouă luni din 2015, în creştere faţă de nivelul de 100,5 lei în perioada similară a anului trecut, în timp ce participanţii la fondul de pensii facultative cu grad de risc echilibrat (Optim) au economisit, în medie, 109,8 lei pe lună faţă de 111,1 lei pe lună în primele nouă luni din 2014. De la înfiinţare, în 2007, şi până la finalul lunii septembrie 2015, fondul din categoria celor cu grad de risc dinamic administrat de NN a obţinut o performanţă anualizată de 8,15%, iar fondul din categoria celor cu grad de risc echilibrat o performanţă anualizată de 8,76%, faţă de o medie anualizată a tuturor fondurilor din piaţă de 7,7%. (Sursa: calcule NN/APAPR pe baza statisticilor ASF).

    “Evoluţia economiei şi creşterea numărului de angajaţi, împreună cu preocuparea tot mai multor români pentru asigurarea unui viitor mai bun şi, implicit, menţinerea nivelului de trai la vârsta pensionării au consolidat cota de piaţă a NN în segmentul pensiilor private obligatorii în primele nouă luni ale acestui an. O evoluţie pozitivă a avut întreaga piaţă şi o tendinţă importantă pe care o observăm este interesul tot mai ridicat al oamenilor pentru informare şi economisire pentru pensie. În rândul clienţilor noştri, nevoia de informare este chiar mai pronunţată în rândul persoanelor născute în perioada 1967 şi 1972, parte a generaţiei ”decreţeilor”, pentru care pilonul II a fost opţional în fereastra iniţială, dar care reprezintă în prezent peste 20% din totalul participanţilor la fondul de pensii obligatorii administrat de NN Pensii. Pentru a răspunde acestor tendinţe, investim permanent în iniţiative ample de informare şi de educare a pieţei, precum relansarea recentă a platformei www.pensiopedia.ro, care vin în sprijinul românilor să devină mai responsabili şi să înceapă să se gândească din timp la pensia lor”, a declarat Raluca Ţintoiu, director general NN Pensii.

    Cifre cheie:

    • Active nete administrate de NN din fondurile de pensii facultative: 582,78 milioane de lei, plus 23% faţă de ianuarie-septembrie 2014

    • Numărul cumulat de participanţi: 159.535 de persoane, plus 12% faţă de primele nouă luni din 2014

    • Contribuţia medie brută:

    o          Activ – 101,75 lei în ianuarie-septembrie 2015, faţă de 100,5 lei în primele nouă luni din 2014;

    o          Optim – 109,8 lei în primele nouă luni din 2015, faţă de 111,1 lei în perioada similară din 2014.

    Profitul brut al NN Asigurări de Viaţă în primele nouă luni din 2015 a fost de 19,5 milioane de lei, cu 23% sub nivelul înregistrat în perioada similară a anului precedent, în contextul în care rezultatul include cheltuielile excepţionale generate de procesul de rebranding al companiei în NN demarat în acest an, precum şi investiţiile NN în dezvoltarea operaţiunilor de business pe plan local. Profitul obţinut din activitatea curentă a atins nivelul de 31,8 milioane de lei, fiind cu 25% mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului anterior, din care cheltuiala excepţională necesară realizării acţiunilor incluse în procesul de rebranding a fost de 12,3 milioane de lei.

    Pe piaţa pensiilor private obligatorii, NN Pensii număra la finalul lunii septembrie 2015 peste 1,86 de milioane de participanţi şi avea în administrare active nete în valoare de 8,55 de miliarde de lei, cu peste 28% mai mult comparativ cu primele nouă luni din 2014. Compania administrează prudent activele participanţilor, cu obiectivul maximizării performanţelor, în linie cu tendinţele de investiţii la nivel de piaţă, portofoliul investiţional fiind compus la finalul lunii septembrie, din titluri de stat (67,8%), acţiuni listate (18,5%), precum şi conturi bancare, fonduri mutuale şi obligaţiuni corporative, municipale şi supranaţionale (în total 13,7%). Astfel, fondul de pensii administrat privat de NN a realizat de la lansare, în mai 2008, şi până la finalul lunii septembrie 2015 o performanţă anualizată de 10,72%, media anualizată a tuturor fondurilor din piaţă fiind de 10,25% (Sursa: calcule NN/APAPR, pe baza statisticilor ASF). 

    Cifre cheie:

    • Cota de piaţă a NN Pensii în funcţie de active: 37,05%

    • Active nete administrate: 8,55 miliarde de lei, plus 28,3% faţă de primele nouă luni din 2014

    • Număr de participanţi: 1.861.019

    • Contribuţia medie brută: 124,8 de lei, comparativ cu 102,4 de lei în ianuarie-septembrie 2014

     

  • Tineri manageri de top: Claudiu Tuhuţ. Metropolitan Life

    Tuhuţ şi-a petrecut primii cinci ani din carieră în cadrul companiei de telefonie mobilă Vodafone România, unde s-a angajat în 1997 pe postul de  dealer support call center representative.

    A avansat în cadrul companiei până la funcţia de sales training specialist, iar în 2005 s-a angajat ca director of alternative channels division al Alpha Bank România. A intrat în industria asigurărilor în 2010, ca employee bennefits director al Alico Life Insurance (achiziţionată în 2010 de Metropolitan Life), de unde a evoluat în 2011 spre funcţia de director pe segmentele de asigurări bancare şi pentru persoane fizice pe care a avut-o până la numirea sa în funcţia de şef al departamentului de B2B al companiei.

    Pe parcursul carierei sale a acordat atenţie consolidării cunoştinţelor practice cu cele teoretice: de profesie avocat, ca urmare a absolvirii Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti (1993-1997), a urmat şi un MBA în Financial Management al City University din Seattle. 

     

  • La 38 de ani este responsabil de coordonarea strategiei şi activitatea canalelor de distribuţie ale NN România

    Mihai Muntean lucrează de aproape doi ani la NN, dar a cunoscut o mare parte dintre actualii colegi în alte roluri profesionale pe care le-a avut de-a lungul carierei sale – o carieră pe parcursul căreia a acumulat experienţă în zona de resurse umane, vânzări, management al riscului şi consultanţă în strategia de afaceri.

    Consideră că cele mai mari realizări ale sale în cadrul NN sunt finalizarea implementarii unui program de profesionalizare a forţei de vânzări, care a devenit benchmark pentru businessurile din alte ţări din interiorul grupului, lansarea unor noi direcţii de business pentru consultanţii financiari şi a unui mod de lucru axat pe colaborarea transversală între canalele de distribuţie.

    Notează ca principale reuşite în cariera sa cele trei decizii de a „o lua de la zero“. Fiecare dintre aceste momente, povesteşte el, a fost dificil; „A fost greu de fiecare dată când am început de la zero, într-un domeniu nou sau într-o companie nouă, în primul rând pentru că nu am răbdare şi în al doilea rând pentru că a trebuit să las în urmă relaţii, realizări, capitalul de credibilitate şi confortul familiarului. Am învăţat însă să îmi extrag energie din plăcerea de a învăţa, de a cunoaşte oameni noi şi de a exeperimenta, uneori chiar forţat, noi moduri de a face lucrurile“. Folositor a fost, spune el, că în fiecare situaţie s-a întrebat „Cum pot să fac ca să reuşesc asta?“, că a căutat permanent să înveţe mai întâi de toate şi, nu în ultimul rând, că a întâlnit oameni dispuşi să îi acorde şansa creşterii profesionale înainte de vârsta care reprezenta norma socială pentru poziţiile respective.

    Mihai Muntean spune că a încercat câteva proiecte antreprenoriale şi plănuieşte să mai încerce şi altele. „Multe nu au reuşit, dar există unul de care sunt mândru deşi e încă mic – «Cărţile Lucia Muntean» – un proiect editorial destinat părinţilor ocupaţi, aşa cum sunt şi eu, dar care caută să petreacă timp de calitate alături de copii lor“.

    Peste zece ani, crede Mihai Muntean, va călători mult şi va lucra în training. „Am început activitatea profesională ca trainer şi simt că mă voi îndrepta la un moment dat în această direcţie din nou.“

  • Pensiile private facultative devin o ţintă pe termen lung

    Creşterea salarială de mici dimensiuni şi stagnarea bugetelor alocate pentru beneficiile extrasalariale pot fi explicate de contextul economic fragil din ultimii ani“, explică Marius Popescu, directorul general al NN Asigurări de Viaţă, referindu-se la modul în care angajatorii din România distribuie beneficiile propriilor angajaţi. Dacă salariile din mediul privat au crescut anul trecut cu 4,1%, toate tipurile de beneficii extrasalariale au scăzut, arată studiul PayWell realizat de firma de audit şi consultanţă fiscală PwC România la finalul anului trecut.

    Astfel, venitul fix, reprezentat de salariul de bază şi de bonusurile fixe, reprezenta 92% din totalul pachetului total de remunerare (în comparaţie cu 69% în 2008), în timp ce bonusurile de performanţă au scăzut la 5% din totalul remuneraţiei, iar beneficiile extrasalariale la 3%. Spre comparaţie, în Germania, ponderea salariului în totalul pachetului salarial este de doar 75%.

    „Pentru industria pe care o reprezint, este mai impor-tantă dublarea numărului de companii care oferă angajaţilor pensii facultative în perioada 2010 – 2014 şi faptul că, dintr-o paletă largă de beneficii – de la tichete de masă şi până la servicii medicale – , pensiile facultative sunt beneficiul ex-trasalarial cel mai puţin accesat de companii pentru a-şi motiva, răsplăti şi loializa angajaţii. Astfel, există un potenţial mare ca pensiile facultative să urce în clasamentul beneficiilor oferite de către angajatori angajaţilor lor“, argumentează Popescu referindu-se la potenţialul de creştere al pieţei, pe seama creşterii numărului de participanţi înscrişi la fondurile de pensii facultative (Pilon III). În 2011, contribuţiile pentru pensia facultativă erau plătite de angajator pentru 40% dintre noii partici-panţi, în 2012 procentul a crescut la 41%, iar în 2014 ponderea a fost de 49%.

    În acelaşi timp, în 2014 au fost înregistrate 10% contracte cu contribuţie mixtă a angajatorului şi angajatului, procent relativ similar cu cel înregistrat în 2011. Un argu-ment în plus pentru creşterea pieţei este măsura reducerii CAS cu cinci puncte procentuale implementată la finalul anului trecut, ce ar putea să impulsioneze companiile din România să utilizeze acest tip de beneficii.

    Preferinţele angajaţilor în materie de beneficii extrasalariale sunt în continuare dominate de tichetele de masă, urmate de vacanţe, de servicii de transport (carduri de combustibil şi abonamente la Metrorex/RATB), de pensii private, de cursuri de dezvoltare profesională sau de limbi străine şi de asigurările de sănătate, potrivit unui studiu realizat prin platforma de beneficii personalizate Benefit Systems, după un an de activitate pe piaţa locală. Alegerea unei pensii facultative ca benefi-ciu a fost desemnată de 12,9% dintre respondenţi, fiind aleasă pentru utilitatea ei în planificarea viitorului financiar, pentru salariaţii care au posibilitatea de a opta.

    „Între beneficiile oferite de angajatori angajaţilor lor nu ar trebui să existe concurenţă, iar soluţia ar fi un pachet de benefi-cii extrasalariale echilibrat, care să răspundă nevoilor imediate ale acestora, dar care să le ofere şi siguranţă pe termen lung, fiind incluse astfel şi pensiile facultative“, descrie Marius Popescu modul ideal în care ar trebui să funcţioneze schemele de beneficii extrasalariale. 11% dintre respondenţii unui studiu realizat la iniţiativa NN Asigurări de Viaţă consideră angajatorul drept principalul responsabil pentru asigurarea veniturilor proprii după momentul pensionării. „Există încă un decalaj în privinţa gradului de cunoaştere a beneficiilor pensiilor facultative şi a modului în care funcţionează sistemul, atât în rândul angajatorilor, cât şi la nivel individual. Lucrurile se schimbă însă treptat, un rol extrem de important în acest sens avându-l demersurile de informare pe care administratorii fondurilor de pensii facultative le-au intensificat în ultimii ani“, explică Popescu.