BusinessMagazin

Tag: arta

  • Ce s-a mai întâmplat cu Cuminţenia Pământului: preţul real este mult mai mare decât cel vehiculat anterior

    “Încă îi aşteptăm la Ministerul Culturii să vină clar cu o ofertă scrisă, să ne spună care este preţul, dacă se doreşte vânzarea acestei opere de artă, de acolo încolo vom lua o decizie şi vom discuta”, a declarat ministrul Culturii într-o conferinţă de presă care a avut loc joi, la Palatul Victoria.
     
    Totodată, acesta a declarat că preţul real al operei de artă este mai mare decât cel de 11 milioane de euro vehiculat anterior, în timpul mandatului lui Vlad Alexandrescu.
     
    “Vreau să îl anunţ (pe Vlad Alexandrescu, n.r.) că preţul nu este de 11 milioane de euro, atât cât a crezut dânsul la perioada respectivă, nu ştiu de unde a vehiculat această sumă, dar eu aştept, nu merg pe presupuneri şi să vehiculez cifre în spaţiul public decât în momentul în care voi avea la minister o ofertă scrisă din partea acelora care deţin în momentul de faţă această operă de artă”, a spus Breaz.
     

  • Vizitatorii ca artă

    La început, acesta îi hrănea pe cei care treceau pragul expoziţiilor sale cu mâncare thailandeză preparată chiar de el, pentru ultimul astfel de eveniment, de la Muzeul Hirshborn din Washington, apelând însă la un restaurant cu specific.

    Vizitatorii iau fiecare un castronel cu mâncare pe care o mănâncă fie plimbându-se prin expoziţie, fie stând într-una din săli şi admirând lucrările, imagini de la diverse proteste, menite să le dea de gândit.

    Ideea de la care porneşte artistul, scrie Washington Post, este că felul în care oamenii îi receptează arta este o artă în sine, mâncarea oferită îndemnându-i pe aceştia să interacţioneze unii cu alţii.

  • Ia-o în glumă!

    Lucrările sale, printre care o poliţă cu fundul în sus sub care se află un balon, un cui care şerpuieşte printr-un perete, un hartă a lumii mototolită sub formă de glob ori ţigări cu filtrul la ambele capete, sunt menite să le dea un pic de gândit privitorilor şi să-i invite să se amuze de absurdul situaţiei, conform artistului.

  • Eleganţă la ghiveci

    Acesta însă a evoluat şi în prezent nu se mai poartă ghivece împletite din răchită, ci unele elegante, cu aspect modern sau retro care seamănă a cuşti de oţel ori castroane confecţionate din metale reciclate, scrie The Independent. Ghivecele de tip nou pot concura cu operele de artă expuse într-o casă, iar utilizatorii nu trebuie decât să fie atenţi unde le amplasează ca nu cumva să curgă apă din ele sau să fie prea grele pentru cârligele de care le prind.

  • Cu tabloul la doctor

    Câteodată însă, în loc să aştepte să vină publicul la ele, instituţiile muzeale preferă să se ducă ele la public, aşa cum a decis să procedeze National Gallery din Londra, care va plimba în acest an prin ţară una din cele mai recente achiziţii ale sale. Tabloul pictat de pictoriţa barocă Artemisia Gentileschi şi intitulat „Autoportret ca Sfânta Ecaterina din Alexandria” valorează câteva milioane de euro, iar în periplul său prin Marea Britanie a poposit la o bibliotecă din Glasgow şi la o clinică din East Yorkshire, urmând a ajunge la o şcoală de fete şi la un festival de artă din Londra, scrie CNN. 

  • Artă în comun

    Printre aceste complexuri se numără Zaventem Ateliers din localitatea belgiană Zaventem, creat de designerul de interioare Lionel Jadot. Clădirea de 6.000 de metri pătraţi dispuşi pe trei niveluri cuprinde 28 de ateliere şi spaţii comune, inclusiv bucătărie şi un hol mare cu plante, unde vin să lucreze şi să facă schimb de idei şi materiale 22 de sculptori, ţesători care realizează obiecte din piele sau dulgheri.

    La Berlin funcţionează KAOS, deschis în 2013 într-un fost depozit de cărămidă, care găzduieşte cam 60 de designeri şi artişti, care realizează de la armuri la vaze. La Marsilia, în Franţa, există La Friche, o fostă fabrică de tutun abandonată în 1990, pe care statul a pus-o la dispoziţia artiştilor, apelând la doi directori de teatru ca să se ocupe de transformarea capacităţii de producţie într-un complex cultural artistic, care în prezent găzduieşte circa 600 de evenimente artistice pe an şi în care lucrează cam 400 de artişti şi designeri în fiecare zi.

    La Londra există chiar o organizaţie, Eat, Work, Art, care caută clădiri vechi nefolosite din oraş şi le închiriază pentru artişti, designeri şi meşteşugari, unul dintre centrele sale fiind amenajat într-o fostă şcoală victoriană şi denumit Old Paradise Yard. Şi Olanda se poate lăuda cu un astfel de centru, Sectie-C, la Eindhoven, amenajat şi el într-o fostă fabrică abandonată după mutarea producţiei de electronice a ţării peste hotare. La Sectie-C îşi au studiourile atât artişti, cât şi companii, printre care unele care proiectează şi amenajează spaţii expoziţionale. 

  • O artistă a găsit o metodă prin care să transforme în artă un material aflat la îndemâna oricui

    În timpul unui masterat de la o facultate de artă din Londra, acesta a descoperit propolisul (substanţă răşinoasă folosită la astupat fisuri sau lipit faguri) produs de albinele din zonele cu plantaţii de arbori de cauciuc din Brazilia, scrie FT. Acest tip de propolis are o maleabilitate anume, iar curăţat de impurităţi devine negru lucios şi poate fi prelucrat ca sticla, dar la temperaturi mult mai mici. Materialul a inspirat-o pe artistă la crearea unei colecţii intitulate From Insects de lucrări care se situează la graniţa dintre sculpturi şi obiecte de mobilier sau decorative.

  • Cele mai responsabile companii din România: MOL România – Programul MOL de promovare a talentelor

    Motivaţie
    Prin intermediul acestui program, MOL se adresează unei comunităţi sociale cu caracteristici comune: tineri talentaţi la arte şi sport din toată ţara. Principalii beneficiari ai programului sunt tineri cu vârsta între 8 şi 18 ani care şi-au dovedit excelenţa în cadrul unor competiţii naţionale şi internaţionale de sport sau de arte. Sunt eligibili pentru finanţare şi tineri care au depăşit vârsta de 18 ani, care prezintă un palmares bogat şi au fost printre câştigătorii programului la ediţiile precedente, înainte de vârsta majoratului. Cererile de finanţare se pot depune atât individual cât şi în grup, de către echipe de sportivi sau ansambluri artistice afiliate la un club sportiv, de expresie artistică sau o instituţie şcolară. În acest sens, programul se adresează şi grupărilor nonprofit în domeniul artei sau sportului.

    Descrierea proiectului
    Programul este structurat sub forma unui concurs de proiecte, derulat de Fundaţia Pentru Comunitate şi finanţat de MOL România. Anunţul de lansare a programului este publicat anual, în luna mai, cei interesaţi având la dispoziţie o lună pentru a se înscrie. În cadrul programului, un solicitant poate să obţină finanţare în valoare maximă de 10.000 lei pentru a acoperi cheltuielile de transport legate de activitatea sa sportivă sau artistică sau pentru a cumpăra echipamente şi materiale. Programul MOL de promovare a talentelor are o tradiţie de 13 ani.

    Rezultate
    Fondurile puse la dispoziţia beneficiarilor asigură materiale, echipamente sportive, instrumente muzicale şi accesorii pe de o parte, iar pe de alta parte contribuie la acoperirea cheltuielilor de deplasare în cantonamente sau la competiţii naţionale şi internaţionale. În cei 13 ani de existenţă a programului au fost acordate finanţări în valoare de peste
    3,78 mil. lei, pentru 2.186 de tineri sportivi şi artişti, dintre care unii au obţinut finanţare în cadrul mai multor ediţii. Aceste sponsorizări au fost acordate în cadrul celor 1.724 de proiecte câştigătoare, finanţate în aceşti ani.

    Cifră de afaceri netă în anul 2017
    5,46 mld. lei

    Profit net în 2017
    183,2 mil. lei

    Număr de angajaţi
    228

    Valoarea investiţiei (anual)
    560.000 lei

    Valoarea investiţiei (total)
    3,8 mil. lei

  • Bijuterii de ieri şi azi

    Pe lângă operele de artă, o prezenţă deloc neobişnuită la TEFAF (The European Fine Art Fair) o reprezintă bijuteriile, ediţia recent încheiată de la Maastricht nefăcând excepţie.

    Printre bijuteriile expuse s-au regăsit atât colecţii noi, cât şi piese vintage, scrie The Telegraph. Un exemplu ar fi cele prezentate de casa Van Cleef & Arpels, care a readus în atenţia publicului un colier din aur alb, roz şi galben cu safire galbene, ametiste şi diamante realizat în 1965. Creatorul din Hong Kong, Wallace Chan, a expus, printre altele, cercei sub formă de zâne cu aripi de fluture, confecţionaţi din titan şi decoraţi cu diamante de diferite culori, granate verzi (tsavorite), safire roz, ametiste şi rubine.

    Britanicul Glenn Spiro, care a creat şi bijuterii pentru Beyoncé, a prezentat de această dată cercei în formă de evantai, realizaţi din titan, safire, diamante şi spineli în nuanţe liliachii. Alţi cercei spectaculoşi au fost prezentaţi de către casa germană Hemmerle, care a optat pentru nişte discuri de jad atârnate de discuri mai mici de aluminiu cu tsavorite, pe lângă un model de inel cu un tsavorit montat în aluminiu şi aur alb.

    O altă creatoare de bijuterii din Hong Kong, Cindy Chao, a venit pregătită cu nişte piese din gama sa Black Label, printre care o broşă-floare, care are în centru un crisoberil ochi-de-pisică de 105 carate şi petale din safire verzi, alexandrite, tsavorite şi smaralde montate în titan, aur şi argint. 

  • Au transformat arta porţelanului într-un business, iar acum câştigă zeci de mii de euro din pasiunea lor

    Micile opere de artă din porţelan ale Ancăi Popescu s-au bucurat de un succes imediat odată ce au fost expuse în galeria de artă contemporană deţinută de Anca Negescu. De-aici a fost doar un pas până ca antreprenoarea şi artista să îşi unească forţele în lansarea brandului de bijuterii de porţelan What if I Fly.

    Anca Negescu povesteşte că a ajuns să activeze în domeniul artei în mod neaşteptat. Conducea o firmă cu mulţi angajaţi, iar stresul, spune ea, era proporţional cu anvergura businessului, astfel că a decis să-şi relaxeze mintea cu un curs de managementul artei organizat de Artmark – unul dintre primele din ţară, de altfel – în urma căruia şi-a dat seama că „este mare nevoie de oameni de business care să se implice în domeniul artei”. Ulterior, a absolvit cursuri de managementul artei la la Sotheby’s Institute, Londra, apoi a deschis galeria de artă contemporană Artfooly Gallery din Bucureşti, al cărei curator este.

    Din activitatea galeriei sale s-au desprins treptat noi proiecte, cum ar fi magazinul de artă al galeriei (The Slice of Art) sau brandul de bijuterii din porţelan What If I Fly (Porcelain Stories).

    What If I Fly este un studio în care sunt realizate bijuterii şi opere de artă în miniatură din porţelan. Acesta a fost fondat în 2016 de Anca Negescu, care are rolul de manager cultural în acest business, şi de Anca Popescu, artist contemporan specializat în arta porţelanului şi director de creaţie. Cele două promovează prin acest brand conceptul de „art jewelry”, care se traduce, în cazul lor, prin faptul că fiecare piesă este realizată manual din porţelan şi pictată cu aur, platină şi culori speciale şi cu elemente din metale preţioase.

    Conceptul de „bijuterie de artă” (art jewelry)/„bijuterie de autor” este dificil de definit, spune curatoarea, cam la fel de dificil de definit precum este şi arta. „Termenul se referă la bijuterii create de artişti sau designeri de bijuterie, de obicei lucrate manual (dar nu obligatoriu), de cele mai multe ori unicat (dar nu obligatoriu), care au la bază un concept original. Sunt în esenţă nişte lucrări de artă miniaturale pe care le poţi purta”, explică ea.

    Cum se face o bijuterie din porţelan?

    Anca Negescu spune că durata de producere a 100 de piese este de aproximativ o lună, dar că depinde foarte mult de gradul de complexitate a obiectelor. Însă, ce este cel mai important, „prima dată se naşte ideea”.

    „Se creează prototipul, care se modelează manual dintr-o ceară specială, după care se face matriţa. Se face porţelanul lichid din praf de porţelan şi apă, se toarnă în matriţa, se scoate din matriţă, se şlefuieşte, se arde la cuptor (kiln) pentru prima dată. Această fază se numeşte biscuit. În a doua fază se glazurează, apoi se arde din nou în kiln la aproximativ 1.240 de grade. După glazură, se aplică decorul (pictura) pe obiect. Culorile, aurul şi/sau platina cu care se pictează se fixează pe obiect prin ardere – a treia ardere în kiln. După ultima ardere obiectele se montează, li se fixează accesoriile şi abia atunci sunt gata”, descrie Anca procesele prin care trece o bijuterie până să fie gata de purtat.

    Antreprenorii care activează în acest domeniu nu duc lipsă de dificultăţi. Anca Negescu spune că atunci când lucrezi cu metale preţioase sunt foarte multe acte de făcut şi mult timp pierdut, pentru că producătorii trebuie să verifice produsele la ANPC. Ca în orice tip de business, şi ea resimte felul în care birocraţia şi schimbările legislative foarte dese şi deloc prietenoase cu antreprenorii îngreunează foarte mult activitatea.

    „Anul trecut am scris un proiect pentru a obţine o finanţare prin programul Start-Up Nation, care funcţionase foarte bine până atunci pentru multe businessuri mici la început de drum. Nu doar că pentru 2018 nu s-au mai acordat fonduri, dar s-au schimbat semnificativ şi criteriile de acordare a punctelor. Bucureştiul, Clujul şi alte zone prospere din ţară au fost serios depunctate şi prin urmare antreprenorii din aceste zone nu au mai putut accesa programul de finanţare”, spune ea. În plus, Anca Negescu consideră că în România se trăieşte foarte greu din artă contemporană, că majoritatea, deşi există şi excepţii, sunt nevoiţi să lucreze în alte domenii ca să poată trăi şi fac artă când le rămâne timp.

    „Ca antreprenor, pentru a ajunge să trăieşti doar din artă contemporană, trebuie ca mai întâi să investeşti enorm. Nu doar bani, ci şi timp, muncă, dezvoltare a nenumărate relaţii etc. Şi nici măcar aşa nu ai nicio garanţie că vei reuşi. Nu îmi plac deloc clişeele, dar arta chiar cere sacrificii. Nu ştiu de ce, dar aşa a fost de când lumea. Astăzi, piaţa de artă este o piaţă a marilor jucători, bazată pe marketing şi pe manipularea publicului, la fel ca în orice alt domeniu. Dacă nu dispui de resurse financiare foarte serioase – proprii sau ale unor parteneri – trebuie să ştii că şansele de a reuşi cu adevărat şi de a mai avea energie să te mai bucuri şi de viaţă sunt destul de mici. Depinde foarte mult ce aşteptări are fiecare de la viaţa sa”, mărturiseşte Anca Negescu.

    Investiţia iniţială în acest business a fost de 10.000 de euro. În 2018, brandul a înregistrat o creştere a vânzărilor de aproximativ 20% comparativ cu 2017 („primul an în care am funcţionat propriu-zis cu brandul What If I Fly”), ceea ce a dus la venituri totale de aproximativ 45.000 de euro.

    Profitabilitatea pe produs este una ridicată, spune proprietara galeriei de artă, dat fiind faptul că materialele folosite în procesul de producţie au un cost mic.

    „Materia primă folosită în procesul de producţie (porţelan, culori, aur şi platină pentru pictură, accesorii etc.) are un cost mic, prin urmare profitabilitatea per produs este mare. Timpul, fiind o resursă foarte preţioasă, adaugă valoare mare produselor, pentru că realizarea fiecăruia dintre ele necesită foarte mult timp”, explică Anca.

    Taxa pentru participarea la un târg de design în România, care durează în medie o zi sau două, variază între 150 şi 500 de euro. În 2018, What If I Fly a participat la aproximativ şase târguri, iar în 2019 plănuieşte să participe la mai multe, atât în România, cât şi în străinătate.

    „Merită foarte mult, la un târg poţi să ai vânzări care echivalează cu vânzările obişnuite din jumătate de lună. Depinde, evident, de anvergura târgului şi de perioada în care acesta se desfăşoară. Târgurile sunt importante nu doar pentru vânzări, ci şi pentru că te faci cunoscut, ceea ce se transformă ulterior în vânzări”, consideră ea.

    Artă sau bijuterie de artă?

    Anca Negescu spune că este important să facem distincţia între artă şi bijuterie de artă. Deşi sunt legate între ele, nivelul de preţ este cu totul altul pentru o lucrare de artă (mult mai mare), iar publicul poate fi complet diferit.

    „Dacă la bijuteria de artă văd o tendinţă clară de creştere şi dezvoltare a pieţei, la piaţa de artă contemporană lucrurile nu sunt la fel de evidente în România. Observ o creştere, însă mult prea lentă din punctul meu de vedere, îmi este greu să intuiesc încotro se îndreaptă această piaţă. Lipsurile principale ale domeniului artei în România sunt: banii, educaţia publicului şi dezinteresul aproape total al statului pentru domeniu. Ar ajuta enorm dacă statul ar susţine arta prin diverse iniţiative. Ar putea”, descrie antreprenoarea cu părere de rău hibele din domeniu.

    Cum ne situăm ca ţară la nivel global, dar şi local în ceea ce priveşte consumatorii de artă? Potrivit Ancăi Negescu, o diferenţă semnificativă este puterea de cumpărare, ceva mai redusă în România. „O altă diferenţă, însă nici pe departe la fel de semnificativă, constă în faptul că publicul din vestul Europei şi din ţările considerate mai dezvoltate este ceva mai obişnuit cu arta şi designul contemporan decât publicul român, fiind mai informat şi mai educat în acest sens. Bijuteria de artă se adresează oricum unei nişe destul de restrânse, indiferent de locul în care te afli. În acelaşi timp, am observat că în România apetitul pentru design este mai mare decât cel pentru artă”, constată Anca.

    La nivel local, concurenţa în domeniul bijuteriilor de autor este unul destul de semnificativ. Anca Negescu mărturiseşte că nu concurează cu ceilalţi autori de bijuterie exclusiv la nivel local, deşi asta ar fi mult mai uşor. „Trăim în era internetului şi astăzi, vrem  nu vrem, local = global”, spune managerul cultural.

    „Dacă ne referim strict la bijuteria de artă din porţelan, nivelul de concurenţă este rezonabil pentru noi, în special în România, dar şi la nivel global. Ajută foarte mult faptul că fiecare artist are stilul său unic şi când lucrezi cu porţelan asta se vede şi se simte foarte clar. Aici, în România, chiar ar fi loc de mai mult. Concurenţa are un rol important, pentru că te forţează să creşti şi să îmbunătăţeşti permanent tot ceea ce faci”, conchide Anca Negescu.