Tag: arhiva

  • A lăsat în urmă o carieră în retailul de carburanţi şi a intrat în businessul arhivării de documente. Acum administrează o afacere de 25 de milioane de dolari

    Arhiva a reprezentat mult timp locul acela din instituţii sau firme unde funcţionarii erau trimişi să se rateze. Tehnologia a transformat camera arhivelor într-un loc high-tech, unde tehnicieni şi jurişti transformă miile de metri cubi de hârtii îngăl-benite în documente digitale. Cristian Bilan ştia, cel puţin teoretic, că există o viaţă digitală pentru arhive, dar cam la asta se rezuma ceea ce ştia despre acest domeniu în 2006, când a intrat în echipa Iron Mountain România.

    Cristian Bilan se descrie ca un om care nu stă locului nicio secundă. Vorbeşte cu entuziasm despre cele trei motoci-clete ale sale (din care a renunţat la două recent, odată cu renunţarea la competiţii), despre urcatul pe munte şi despre plimbările cu bicicleta alături de copiii săi. Tocmai de aceea povesteşte amuzat că primul său job din Shell, la mijlocul anilor ’90, nu i s-a potrivit chiar ca o mănuşă: „În studenţie, îmi căutam un job şi m-am angajat, printr-o companie de leasing de personal, contabil la Shell. A fost un paradox pentru mine, un om care nu pot sta locului nicio secundă, să ajung într-un colectiv de doamne făcând contabilitate. Am vrut să plec după câteva luni, dar un olandez, care era CFO, mi-a propus să intru în zona de retail, care începuse să se dezvolte accelerat“.

    Tocmai îşi întemeiase o familie şi termi-nase de amenajat prima lor casă, în Bucureşti, iar oferta Shell presupunea mutarea la Cluj. A plecat la Cluj, unde a a găsit un greenfield şi posibilitatea de a dezvolta ceva de la zero: „Toate staţiile Shell din Transilvania au fost deschise de mine. Am stat în Cluj doi ani şi am deschis peste 20 de staţii, într-o perioadă când nu prea exista competiţie“, povesteşte Bilan, care din 1999 a revenit în Bucureşti şi a preluat, pe lângă Transilvania, şi dezvoltarea reţelei din zona de sud a ţării.

    Între timp, Shell l-a inclus în programul lor de global de management, numit GO – Global Opportunity –, prin care i s-a propus să plece în Argentina. „Bariera lingvistică nu a fost singurul impediment când am ajuns în Argentina; totul era diferit acolo, şi din punctul de vedere al businessului, şi la nivel personal. Mă ocupam de reţeaua DoDo (dealer owned, dealer operated, care însemna 27 de dealeri din provincia Buenos Aires) şi am învăţat spaniola în trei luni, plus slangul local, ca să pot să discut cu nişte oameni care poate nu aveau neapărat aceeaşi pregătire profesională, dar aveau şi alte scopuri în viaţă“. Dincolo de piaţa complet diferită, a prins în Argentina şi crahul financiar din 1998-2002, care a contrac-tat economia Argentinei cu aproape 30% şi care a avut un impact profund asupra populaţiei în special din cauza de-precierii pesoului: „Paritatea monedei locale cu dolarul era de 1:1 şi nimeni nu ţinea banii în valute străine, iar devalori-zarea de 300% a distrus toate economiile şi toate afacerile. Băncile s-au închis, banca centrală a inventat o monedă paralelă, mii de oameni ieşeau la ore fixe la protestele pacerolazo (băteau cu polonice în tigăi pe stradă), erau atacate instituţii şi în special bănci, era un sentiment de invazie ameţitor. Când m-am întors de acolo în România, mi s-a părut cel mai sigur loc de pe Pământ“, povesteşte Bilan, care a revenit în ţară în 2003, pregătit să preia o funcţie mai impor-tantă în cadrul Shell, dar a nimerit în mijlocul vânzării reţelei Shell din România către Mol.

  • Stelian Tănase se plânge că TVR nu are bani pentru digitalizarea arhivei: Guvernul uită că arhivele sunt o comoară

    Stelian Tănase a participat, joi, la prima parte a Conferinţei Internaţionale “Unlocking Broadcast Archives from Eastern Europe”, care este găzduită joi şi vineri la sediul Societăţii Române de Televiziune (SRTv) din Bucureşti.

    “După părerea mea, cea mai importantă sursă a Televiziunii Române este arhiva, prost folosită. Nu avem fonduri să o digitalizăm şi să putem să o prezentăm publicului, să putem să facem schimburi, să vindem etc. Înseamnă bani mulţi şi nu-i avem şi nimeni nu ni-i dă, inclusiv Guvernul uită că arhivele sunt o comoară naţională”, a spus Stelian Tănase.

    Televiziunea Română organizează, joi şi vineri, Conferinţa Internaţională “Unlocking Broadcast Archives from Eastern Europe”, care vizează găsirea de soluţii pentru facilitarea accesului publicului larg la înregistrările de arhivă ale televiziunilor din estul Europei.

    Conferinţa este organizată în parteneriat cu European (Post)Socialist Television History Network şi FIAT/IFTA Television Studies Commission.

    Obiectivul conferinţei este iniţierea de discuţii privind strategia de creştere a accesibilităţii la arhivele audiovizuale din Europa de est. Abordarea nu se va face doar prin prisma digitalizării şi diseminării online, ci se pune accent şi pe aspectul cultural, de contextualizare a conţinutului arhivistic audiovizual.

    Arhivele audiovizuale din estul Europei încep să devină accesibile online prin intermediul unor platforme precum euscreen.eu, europeana.eu şi prin programe de finanţare precum cel al FIAT/IFTA – “Save Your Archive”, prin care şi Televiziunea Română a primit sprijin pentru digitalizarea colecţiei “Revoluţia Română în Direct”.

    Accesul publicului larg la aceste arhive este însă îngreunat de lipsa informaţiilor despre contextul istoric în care au funcţionat instituţiile media din Europa de est şi de digitalizarea redusă a conţinutului arhivistic, precum şi de barierele lingvistice.

    The European (Post)Socialist Television History Network (Reţeaua Europeană de Istorie a Televiziunii (Post)Socialiste), finanţată de Organizaţia pentru Cercetare Ştiinţifică din Regatul Ţărilor de Jos (Netherlands Organisation for Scientific Research – NWO), este prima platformă colectivă dedicată facilitării cercetării comparate asupra istoriei televiziunii (post)socialiste din Europa. Platforma aduce laolaltă savanţi din toată lumea, care au făcut pionierat în cercetarea televiziunii (post)socialiste, şi îşi propune să creeze o agendă de cercetare pentru acest nou domeniu prin intensificarea studiului academic specializat şi reiterarea temelor de cercetare, a metodelor şi teoriilor specifice realităţilor istorice ale televiziunii (post)socialiste.

    Comisia pentru Studii de Televiziune a Federaţiei Internaţionale a Arhivelor de Televiziune FIAT/IFTA îşi propune să promoveze cercetarea academică a conţinutului deţinut de arhivele membre. Federaţia pune la dispoziţie un forum în vederea schimbului de cunoştinţe şi de expertiză între membri, pentru a promova studierea oricărui subiect relevant pentru dezvoltarea şi utilizarea arhivelor audiovizuale şi pentru a stabili standarde internaţionale privind chestiunile esenţiale referitoare la toate aspectele de management al arhivei media audiovizuale.

  • Boc: Mutarea de către Traian Băsescu a arhivei personale de la PDL, un lucru firesc şi normal

     Întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, cum comentează mutarea arhivei personale a lui Traian Băsescu din sediul PDL, Emil Boc a spus că este o decizie personală a şefului statului.

    “Este vorba de arhiva personală, ca orice preşedinte de partid sau primar, ai o arhivă personală pe care o deţii şi o menţii acolo unde doreşti. Arhiva personală este personală şi aparţine deţinătorului ei, unde şi-o ţine sau unde şi-o transferă este o decizie personală. Sunt documente de lucru, documentele tale prin care ai luat decizii. Faptul că decide să fie transferată dintr-o parte în alta este o decizie personală şi absolut normală. Nu este nimic special, este un lucru firesc şi normal”, a spus Emil Boc.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aşa vă place şcoala? (FOTO)

    Printre schimbări se numără săli de clasă modulare ce pot fi modificate în funcţie de mărimea grupului de elevi, coridoare cu spaţii de petrecere a timpului liber, lipsa unei spaţiu dedicat exclusiv bibliotecii, cărţile fiind puse pe rafturi prin toată clădirea şi completate de o arhivă digitală.

    Alte soluţii sunt amplasarea bibliotecii lângă sala de mese, acceptând ideea că o carte merge bine cu ceva de mâncare, sau spaţii în afara claselor tradiţionale, organizate după modelul unui oraş, pentru a-i învăţa pe elevi cu viaţa de dincolo de şcoală.

  • Telefonul ia tot mai des locul camerei foto profesionale

    Aruncând o privire în trecut, observăm cât de mult au evoluat camerele foto de pe telefoane. Modelele de top ale prezentului oferă rezultate ce pot uşor rivaliza cu cele ale camerelor point-and-shoot, sau „săpunierele„, cum li se mai zice pe la noi. Atât timp cât ştim să le folosim şi le cunoaştem limitele.

    Şi totuşi, care e legătura cu DSLR-ul? Analizând strict calitatea rezultatelor, una directă nu ar trebui să existe, pentru că monstrul de două kilograme oferă rezultate mult superioare oricărei camera-phone de pe piaţă, în orice situaţie. Însă DSLR-ul e voluminos, greu şi dificil de cărat de colo colo. Telefonul mobil, pe de altă parte, este un dispozitiv pe care oricum îl vei lua cu tine zilnic, pentru a comunica cu cei apropiaţi şi nu numai.

    CU ALTE CUVINTE, eu unul am renunţat să car după mine un aparat foto masiv, pentru că în majoritatea cazurilor nu aveam nevoie de ceea ce oferea el, ci de mult mai puţin. Pentru că până la urmă, cel mai mult contează ce vrem să facem cu materialele captate de o cameră foto, de orice fel.  Eu unul mai rar am nevoie de calitate desăvârşită sau imagini la rezoluţii mari.

    De cele mai multe ori, vreau să le arăt prietenilor, să le urc pe Facebook, diverse site-uri sau Instagram. Iar pentru acestea, rezultatele oferite de telefoanele mobile sunt mulţumitoare. Ba mai mult, ele îţi pun la dispoziţie şi acel mediu prin care poţi foarte uşor trimite imaginea sau clipul acolo unde doreşti să ajungă, fără a trebui să mai apelezi la un calculator, carduri de stocare şi alte asemenea. Şi pe lângă aceasta, îţi permit şi să editezi şi să îmbunătăţeşti imaginile pe loc, cu minim de efort, dacă doreşti acest lucru.

    Pe scurt, ele fac totul mai simplu. Şi în cele din urmă, cu toţii suntem comozi şi cu toţii am prefera să obţinem ceea ce dorim cu un efort cât mai mic. Tocmai de aceea telefonul meu mobil a început să lase tot mai des DSLR-ul acasă. Pentru că se poate şi cu el şi pentru că e mai simplu.

    Dar totuşi, ce facem atunci când telefoanele nu ne pot oferi ceea ce dorim? Şi situaţii ar fi destule, fie că vorbim de calitate foto, fie că vorbim de funcţii ce le lipsesc, precum zoom-ul optic. Şi nu, nu vorbim aici de numărul de megapixeli, acest aspect ar trebui să conteze mai puţin, chit că pentru majoritatea cumpărătorilor reprezintă încă un criteriu principal în alegerea produselor.

    IN PREZENT SOLUŢIA O REPREZINTĂ CAMERELE FOTO SPECIALIZATE. Însă nu cele din zona point-and-shoot, ci diversele segmente de aparate ce au prins tot mai mare amploare în ultima vreme, precum camerele bridge, super-zoom-urile sau aparatele mirrorless, iar acolo unde este nevoie de ele, DSLR-urile. Pe lângă acestea, încep să apară tot mai multe camere foto „inteligente„, ce îmbină funcţiile şi atuurile unui aparat foto cu beneficiile unui sistem de operare mobil, precum Android. Dar acestea sunt încă la început de drum.

    Una peste alta, e clar că domeniul camerelor foto este într-o continuă schimbare şi încercare de a se adapta la cerinţele utilizatorilor. Cerinţe care la rândul lor evoluează. Acum câţiva ani doream imagini cât mai bune, acum dorim funcţii suplimentare, performanţe în condiţii dificile de fotografiere (întuneric, mişcare), posibilităţi de a urca rapid pe internet creaţiile noastre şi moduri de a le îmbunătăţi fără mare efort.

    SI TOTUŞI, ÎNCOTRO NE ÎNDREPTĂM? Pentru mine, viitorul ar trebui să aducă dispozitive foto tot mai mici, dar tot mai capabile, cu senzori mai performanţi, prelucrare software inteligentă a imaginilor şi funcţii tot mai interesante. Indiferent că se vor prezenta sub forma unor dispozitive polivalente paralelipipedice, precum telefoanele din prezent, vor fi o pereche de ochelari inteligenţi sau poate ceva ce nici nu ne închipuim în anul de graţie 2013. Voi cum vedeţi lucrurile?




    Citiţi mai multe articole ale lui Andrei Mihai Gîrbea pe http://www.andreigirbea.com/

  • Douăzeci de ani cu Wired

    Cred că era prin 1988 când am văzut prima oară o revistă de tehnologie IT. Întâmplarea a fost că revista care mi-a căzut în mâini să fie tocmai BYTE, etalonul suprem în domeniu (cum aveam să aflu câţiva ani mai târziu). Am fost totodată uimit şi speriat: nu înţelegeam nimic. Eu lucram pe un calculator care împreună cu perifericele cântărea cel puţin o tonă, în vreme ce în revistă nu se vorbea decât de computere care stăteau lejer pe un birou. Eram complet deconectaţi de restul lumii.

    Sigur că după revoluţie a apărut o imensă “foame” de informaţie din domeniul noilor tehnologii informatice. Şi folosesc la modul propriu cuvântul “tehnologie”: oamenii voiau să ştie cum funcţionează procesoarele şi sistemele de operare, să afle despre tendinţele din lumea limbajelor de programare, despre programele cele mai performante din diverse domenii şi, foarte curând, despre internet. Eram cu ani buni în urmă şi sunt mândru că am contribuit după puterile mele la reducerea decalajului prin revistele la care am lucrat începând din 1992. Ceea ce era de neimaginat în 1988 s-a întâmplat în 1995: a apărut ediţia românească a revistei BYTE. Iar eu eram redactorul-şef.

    Am avut în aceşti ani şansa să simt pe viu evoluţia interesului publicului: pe măsură ce PC-urile deveneau mai accesibile, interesul s-a mutat de la tehnologie la bricolaj: de la overclocking până la asamblarea unui întreg computer din componente. Apoi, când PC-urile au devenit un produs de larg consum, interesul s-a mutat spre partea de achiziţie, cu teste de performanţe, comparaţii etc. În cele din urmă, interesul a dispărut cu totul: computerul a devenit egalul frigiderului sau al maşinii de spălat. Nici măcar BYTE n-a făcut faţă acestei evoluţii şi în 1998 a dispărut, urmată de cea mai mare parte a revistelor de specialitate. Nu e trist, pentru că e firesc: exact la fel s-a întâmplat cu electronica în urmă cu câteva decenii.

    Chiar şi interesul meu a evoluat. Sunt, desigur, interesat de tehnologiile tangente cu meseria mea, însă mă interesează mai mult implicaţiile noilor tehnologii în societate, cultură şi, în cele din urmă, în viaţa de zi cu zi. Mă lovisem de referinţe la revista Wired, dar n-am avut ocazia să pun mâna pe ea. Am găsit-o întâmplător la un stand de presă în Amsterdam şi a fost dragoste la prima vedere. Vorbesc aici de obiectul fizic, pentru că este poate cea mai extravagantă tipăritură pe care am văzut-o – exact cum şi-o imaginau fondatorii: “O revistă care pare că ţi-a fost trimisă din viitor”. În interior nu apare nicio poză înfăţişând computere, telefoane sau alte produse. Pagini luxuriant ilustrate alternează cu zeci de pagini conţinând doar text.

    De fapt, nu este o revistă de sau despre tehnologie. Ideea de la care s-a pornit a fost în aparenţă simplă: cum ar fi văzut oare Marshall McLuhan evoluţia unui nou mediu de comunicare. Şi iată că, într-o vreme când presa scrisă piere, Wired împlineşte 20 de ani şi o duce tot mai bine.
    Totul a început la Amsterdam, unde un american pe nume Louis Rossetto şi prietena sa Jane Metcalfe lucrau la o firmă de traduceri şi colaborau la o revistă de specialitate. Rossetto a intuit că urmează o revoluţie tehnologică de amploare, aşa că a plănuit împreună cu Jane o revistă care să documenteze “cultura digitală” pe care o va genera.

    Au plecat înapoi în SUA să o pună în practică şi au creat împreună cu graficianul John Plunkett şi alţi prieteni un prototip. Dar n-au reuşit să convingă niciun investitor până când, în cele din urmă, s-au întâlnit cu Nicholas Negroponte, care a studiat proiectul şi le-a pus o întrebare scurtă: câţi bani vă trebuie? De aici lucrurile au început să se precipite şi în jurul proiectului au început să se adune nume grele, printre care John Perry Barlow, Kevin Kelly, Stewart Brand, Bruce Sterling, William Gibson.

    Primul număr a apărut în ianuarie 1993 şi a fost distribuit clandestin la MacWorld. A devenit celebră aproape instantaneu în rândul aşa-zişilor “digerati” din Vale şi apoi în lumea întreagă. Am adunat aproape un raft de Wired şi de fiecare dată când scot la întâmplare un număr găsesc un subiect care mai apoi s-a dovedit important. Este istoria vie a vremurilor noastre.

  • SUA lucrau în al doilea război mondial la o “bombă tsunami” – document secret declasificat din arhivă

    Ray Waru a examinat numeroase documente accesibile publicului, care ocupă o sută de kilometri de fişete în Arhivele Noii Zeelande din Wellington. “Era copleşitor la început”, a explicat el pentru AFP. “Îmi amintesc că voiam să consult cele mai importante documente: tratatul de la Waitangi (documentul fondator al ţării), Declaraţia de Independenţă, petiţia pentru votul femeilor şi alte câteva lucruri de acest fel”. “Dar o dată ce intri în subiect, o poveste ducea la alta, şi tot ce am făcut a fost să-mi urmez instinctul”, adaugă autorul, care povesteşte descoperirile în “Secrete şi Comori”. Petiţia din 1893 pentru votul femeilor conţine peste 30.000 de semnăuri, un sfert din populaţia feminină de la acea vreme. Documentul de 300 de metri lungime a fost derulat într-un gest spectaculos în faţa Parlamentului. În urma unui vot al reprezentanţilor, Noua Zeelandă, pe atunci colonie britanică, a devenit prima ţară din lume care acorda femeilor dreptul de vot.

    Mai multe pe zf.ro

  • La mulţi ani, România!

    Manager străin vs. manager român. De ce nu suntem în stare să ne conducem singuri?


    Radu Georgescu: Vreau o companie de un miliard


    Unde ne tratăm, la Viena sau la Bucureşti?


    Dero, Rom si Azuga sau cate marci romanesti au mai ramas in cosul nostru de cumparaturi


    Dulceaţa profitului. Povestea afacerii Râureni


    De ce a refuzat Luchi Georgescu 60 de milioane de euro


    VEZI CONTINUAREA IN PAGINA URMATOARE >>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

  • Scrisoare de la Kafka

    Mare parte din scrisorile care fac obiectul tranzactiei
    reprezinta corespondenta intre Franz Kafka si sora sa cea mai mica,
    Ottla, de care se simtea cel mai apropiat dintre toti membrii
    familiei. Pe langa acestea sunt si mesaje de la prietenul sau,
    doctorul Robert Klopstock, si de la ultima sa iubita, Dora
    Diamant.

    Cele doua institutii, care au deja in grija o mare parte din
    materialele ramase de la Franz Kafka, vor imparti in mod egal
    costul tranzactiei, dupa ce au ajuns la un acord cu familia
    scriitorului, de la care vor prelua si o serie de fotografii, unele
    dintre ele cu autograf.

    Corespondenta scriitorului cu sora sa va permite cercetatorilor
    interesati de biografia lui Kafka sa afle dintre cele mai diverse
    amanunte despre viata lui, de la parerile sale despre femei sau
    cartile pe care le citea si pana la lupta cu tuberculoza.