Tag: aplicatii mobile

  • Ce aplicaţii mobile te ajută la birou

    Aplicaţia gratuită ColorNote vine în ajutorul celor care au nevoie de o listă de activităţi şi remindere în legătură cu acestea, simplitatea fiind punctul ei forte. Pentru fiecare task sau reminder poate fi setată o culoare, în funcţie de importanţă, iar prin intermediul unui widget se poate vedea câte lucruri mai sunt pe listă. O aplicaţie similară este şi Any.Do, care are în plus şi o funcţie de recunoaştere vocală, astfel că utilizatorii nu mai sunt nevoiţi să tasteze înregistrările în agendă. „În cazul celor care lucrează în echipă, aplicaţia Wunderlist permite conectarea cu colegii de muncă şi împărţirea task-urilor prin intermediul acestui program”, a spus Radu Boancă – ThePhoneGeeks.

    Pentru partajarea de fişiere de mari dimensiuni există aplicaţii precum Dropbox sau Orange Cloud, care le oferă utilizatorilor posibilitatea de a stoca date, fotografii, videoclipuri, documente sau orice alt fişier din memoria telefonului într-un cont online, la care au acces permanent. Mai mult, se pot face setări astfel încât Dropbox să se sincronizeze automat de fiecare dată când este salvat ceva nou în telefon.

    „Există, de asemenea, şi aplicaţii care permit utilizarea telefonului mobil pentru a scana. Un exemplu în acest sens este aplicaţia CamScanner, care scanează documentele prin intermediul camerei foto şi le transformă apoi în fişiere .pdf ce pot fi procesate online pe un cont privat”, a precizat Adi Coman – ThePhoneGeeks.

    Iar pentru că toate aceste aplicaţii pot reduce performanţele telefonului mobil, aplicaţiile precum Super Booster sau Speed Booster măresc viteza procesorului, eliberează memoria RAM şi setează telefonul pentru a avea cel mai înalt nivel de eficienţă. De asemenea, aplicaţia Clean Master (Cleaner) curăţă memoria cache a telefonului şi şterge fişierele temporare, eliberând memoria RAM şi spaţiul de stocare şi sporind astfel performanţa telefonului mobil.

    Deoarece uneori avem nevoie şi de motivaţie din exterior, aplicaţia Simply The Best Motivation emană optimism şi pozitivitate şi ne poate determina să ne îndeplinim sarcinile de la serviciu mai rapid şi într-un mod mai eficient. „Motivaţia nu trebuie să vină neapărat din ascultarea unor mesaje motivaţionale, un simplu wallpaper pentru telefon, ca de exemplu cele oferite de aplicaţia Motivational Wallpapers, putând să ne ofere inspiraţia de care avem nevoie pentru a lucra mai eficient”, a spus Dan Badea – ThePhoneGeeks.

    „Înainte de a începe să căutăm un loc de muncă, trebuie să ne punem la punct CV-ul, iar aplicaţia How To Write a CV ne vine în ajutor cu sfaturi privind formatul corect de CV, precum şi modul în care trebuie redactată o scrisoare de intenţie”, a spus Radu Boancă – ThePhoneGeeks. Iar pentru cei care nu sunt siguri că se vor descurca la interviu, există aplicaţia Job Interview Q&A, prin care sunt simulate situaţii reale din timpul unui interviu, pregătind candidatul pentru întrebările ce îi pot fi adresate de către potenţialul angajator.

     

  • Aplicaţiile care nu trebuie să lipsească de pe telefon atunci când pleci în vacanţă

    „Una dintre cele mai complexe aplicaţii pentru planificarea călătoriilor este TripAdvisor Hotels Flights, cu ajutorul căreia utilizatorii pot găsi şi rezerva cele mai ieftine zboruri, precum şi cele mai bune hoteluri şi restaurante. De asemenea, ei pot găsi informaţii despre cele mai interesante obiective turistice din oraşul sau zona pe care o vizitează”, a precizat Adi Coman de
    la The PhoneGeeks.
    Pentru cei cărora le place să organizeze totul, până la ultimul detaliu, există aplicaţia Trip Planner, cu ajutorul căreia se pot întocmi liste cu lucrurile care trebuie incluse în bagaj, în funcţie de nouă mari categorii. Aplicaţia oferă posibilitatea de a adăuga, şterge sau edita informaţiile, iar odată completată o categorie, aceasta se poate bifa şi se poate trece la următoarea.

    O altă aplicaţie utilă şi de încredere în organizarea călătoriilor este Booking.com, prin intermediul căreia utilizatorii au posibilitatea de a alege între mai mult de 330.000 de unităţi de cazare din 184 de ţări şi de a-şi rezerva o cameră în hotelul preferat în doar câţiva paşi simpli. De asemenea, utilizatorilor care amână problema cazării pentru ultimul moment, le vine în ajutor aplicaţia Hotel Tonight, prin intermediul căreia se pot face rezervări last-minute în peste 100 de destinaţii, la cele mai bune preţuri.

    „În ceea ce priveşte transportul, Google Maps este o aplicaţie foarte cunoscută şi utilizată, înlocuind cu succes un GPS, în timp ce aplicaţia Waze oferă informaţii în timp real despre condiţiile de trafic, accidente, pericole, poliţie şi alte evenimente semnalate de ceilalţi şoferi din zonă, bazându-se pe hărţile generate de utilizatori”, spune Dan Badea de la  The PhoneGeeks.

    Deoarece succesul unei călătorii depinde şi de starea vremii, este recomandată instalarea aplicaţiilor Android Weather & Clock Widget sau AccuWeather – Weather for Life, care le oferă utilizatorilor Android, respectiv Windows Phone 8, prognoza meteo actualizată în funcţie de oraşul în care aceştia se află. Mai mult, ei pot personaliza informaţiile şi pot consulta prognoza pe zile sau chiar ore.

    Iar pentru că bugetul este şi el un aspect important al oricărei călătorii, aplicaţia Trip Budget Calculator oferă posibilitatea de a calcula costurile estimative pentru carburant, mâncare sau cazare, totul în funcţie de moneda locală.

    Călător prin România, cu ajutorul aplicaţiilor mobile

    Printre cele mai descărcate aplicaţii Android care oferă informaţii despre cazare şi obiective turistice din ţara noastră se numără Cazare in Romania, care oferă acces la o bază de date cu informaţii despre hoteluri, pensiuni, cabane şi case de vacanţă, sau moBooking Romania, care include şi o secţiune dedicată ofertelor promoţionale.

    „Dacă vizităm o anumită zonă din România şi nu ştim exact ce obiective turistice am putea vedea, aplicaţia Tourist Informator – Romania cuprinde o bază de date actualizată ce ne ajută să găsim informaţii despre acestea”, a adăugat Radu Boancă – The PhoneGeeks.

    Aplicaţii inedite pentru o călătorie pe măsură

    Turiştii care vor să se bucure din plin de experienţa unei călătorii au la dispoziţie aplicaţia Wikitude, care foloseşte Wikipedia pentru a le oferi utilizatorilor posibilitatea de a vedea lumea prin intermediul camerei foto a telefonului mobil.

    „Chiar celebra Google Earth este o aplicaţie excelentă pentru cei care călătoresc în locuri noi, întrucât oferă opţiunile de afişare 3D, satelit şi street view, care uimesc prin claritate şi precizie”, a încheiat Adi Coman.

     

  • Cum devii dezvoltator de aplicaţii mobile

    Pentru neiniţiaţi, dezvoltarea unei aplicaţii mobile trebuie să fie o adevărată corvoadă. Nu doar că e nevoie de timp, de regulă câteva săptămâni dacă nu e vorba despre vreo aplicaţie foarte complexă pentru iPhone sau pentru telefoane mobile inteligente cu sistem de operare Android, dar şi de o investiţie deloc neglijabilă de câteva mii de euro şi, cel mai important, de o minimă înclinaţie spre scrierea de linii de cod. Pentru un antreprenor barierele ar putea fi totuşi depăşite, dar când iniţiativa dezvoltării unei aplicaţii aparţine unei companii al cărei domeniu de activitate nu are legătură cu tehnologia lucrurile se complică.

    Boomul industriei de aplicaţii mobile din toată lumea în ultima perioadă a dus însă la apariţia unor platforme care să ofere practic o scurtătură pentru dezvoltarea complicată a unei aplicaţii, prin unelte care elimină liniile de cod din ecuaţie şi dau voie şi celor cu aptitudini tehnice mai reduse să îşi încerce norocul în domeniu.

    Majoritatea se adresează creaţiei de aplicaţii pentru consumatorii finali, cel mai adesea de divertisment, dar deja se conturează o întreagă industrie şi pe seama aplicaţiilor pentru sectorul de business, cu platforme precum Bizness Apps, AppMakr, Appscend, Red Foundry sau Touch Studios. Una dintre ele a pornit chiar din România, unde, „ca şi în Europa de Sud-Est în general, piaţa aplicaţiilor mobile este în primele etape de dezvoltare, cu bugete încă relativ mici şi o înţelegere a modelului de business la care se mai poate lucra„, spune antreprenorul de 26 de ani Sebastian Văduva.

    LA ÎNCEPUTUL LUI 2011, DUPĂ MULTE ORE PETRECUTE ÎN LINII DE COD ÎMPREUNĂ CU ANDREI MARINESCU ŞI GABRIEL DOBOCAN, Văduva pornea platforma pentru managementul şi dezvoltarea de aplicaţii pentru mediul de busineses Appscend. Concret, tocmai companiile mai ales cu activitate în alte domenii decât IT&C, nu doar din România, ci din toată lumea, pot să dezvolte aplicaţii prin intermediul platformei.

    În total, 300 de aplicaţii au fost create până acum la nivel mondial prin Appscend, iar 3.000 de companii şi dezvoltatori independenţi au cont pe platformă şi lucrează la o aplicaţie proprie. Mai mult, cel puţin jumătate de milion de oameni folosesc aplicaţiile construite prin Appscend.

    „Am pornit cu o investiţie iniţială de 30.000 de euro, o bună parte din afacerea de dezvoltare software pe care am avut-o înainte, iar de anul trecut a intrat ca acţionar minoritar în companie şi Peter Barta, directorul executiv al Fundaţiei Post Privatizare şi membru în boardul VentureConnect„, explică Sebastian Văduva, directorul executiv al Appscend. Platforma de dezvoltare de aplicaţii a fost profitabilă încă din primele şase luni, mai ales că primii clienţi plătitori au apărut chiar din primul trimestru de la lansare, în total câteva sute, cifră care după primul an de activitate se învârtea în jurul a 2.000.

    „Afacerile din 2012 au crescut cu 200%, iar pentru anul acesta obiectivele vizează un avans de 340%„, estimează antreprenorul, fără a oferi însă cifre exacte.

  • CONFERINŢA MEDIAFAX – Reţele sociale şi aplicaţiile mobile, viitorul industriei centrelor de contact

     Serviciile de voce sunt în continuare cel mai preferat canal de comunicare al clienţilor pentru a intra în legătură companiile private, însă acest mijloc pierde din popularitate, în condiţiile în care cerinţele şi pretenţiile utilizatorilor devin din ce în ce mai sofisticate şi se îndreaptă spre canale alternative de comunicare.

    “Foarte multe companii private au conştientizat importanţa canalelor multiple de comunicare pentru furnizarea de servicii de asistenţă către clienţi, astfel încât majoritatea dintre acestea vor dori să îmbunătăţească interacţiunea prin e-mail sau chat, prin aplicaţii mobile sau pe reţele sociale, cât mai rapid. Acest lucru nu înseamnă că vor neglija mijloacele tradiţionale, precum apelurile voce, însă majoritatea investiţiilor vor fi direcţionate către aceste noi canale care au intrat recent, dar puternic, în preferinţele utilizatorilor”, a declarat Marcin Grygielski, manager teritorial pentru Europa de Est al Interactive Intelligence Group.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Profitul GOOGLE a urcat la 3,35 miliarde de dolari

     O parte mai mare a activităţii pe motorul de căutare online al Google vine de pe smartphone-uri şi tablete, segment pe care publicitatea este în general mai ieftină decât cea care ţinteşte utilizatorii de PC-uri, scrie cotidianul Wall Street Journal.

    Veniturile pentru primul trimestru, fără divizia Motorola Mobility, încorporată la mijlocul anului trecut, au urcat cu 22% la 12,95 miliarde de dolari, avans similar celui din trimestrul al patrulea. Incluzând şi Motorola, veniturile au avansat cu 31%, la 13,97 miliarde de dolari.

    Preţul mediu plătit de clienţi pentru publicitate la click-uri date de utilizatorii de internet a scăzut cu 4%, faţă de un declin de 6% în trimestrul al patrulea. Scăderea de preţ, înregistrată concomitent cu un avans de 20% al numărului de clikuri, a fost cea mai redusă din trimestrul al patrulea din 2011, când compania a început să înregistreze evoluţia negativă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gala Mobilio Awards: Aplicaţiile mobile şi mobisite-urile premiate de Ziarul Financiar şi Mobilio.ro

    Gala “Mobilio Awards” a fost organizată pentru prima dată acest an, în cea de-a doua zi a evenimentului “ZF Mobilio ’13”. Mobilio Awards a reunit dezvoltatorii de aplicaţii mobile şi mobisite-uri care redefinesc standardele de excelenţă şi schimbă regulile în lumea aplicaţiilor mobile şi a mobisite-urilor. A fost o competiţie riguroasă a aplicaţiilor şi mobisite-uri de calitate, departajarea făcându-se în baza unor criterii de evaluare menite să facă o clasificare cât mai obiectivă a aplicaţiilor înscrise în competiţie: Creativitate&Inovaţie; Grafic Design; User experience; Funcţionalitate; Rezultate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Concluziile primei zile a ZF Mobilio ’13

    Românii vor continua să cumpere smartphone-uri şi tablete şi anul acesta, însă vor fi la fel de reticenţi atunci când vine vorba de a plăti pentru conţinut online sau pentru aplicaţii, acestea au fost doar câteva concluzii din prima zi a evenimentului ZF Mobilio ’13.

    Andreea Coca, research consultant cercetare calitativă în cadrul GfK România, a spus că anul trecut s-au vândut aproape un milion de smartphone-uri cu o valoare totală de 250 de milioane de euro (o creştere de 37% faţă de 2011), în timp ce piaţa de tablete a crescut de cinci ori, ajungând la valoarea de 66 mil. euro.

    Totuşi, România rămâne o piaţă mică din punctul de vedere al veniturilor aduse de aplicaţiile mobile. „Se vând aplicaţii de un milion de euro pe lună”, a spus Dan Vârtopeanu, managing partner în cadrul Breeze Mobile.

    Alte concluzii ale primei zile a ZF Mobilio au fost acelea că aproximativ 77% din utilizatorii de smartphone-uri intră zilnic pe internet, iar metoda  preferată pentru plata conţinutului video online este SMS-ul. De asemenea, atunci când vine vorba de conţinut media online, românii preferă produsele locale, dar nu sunt foarte dispuşi să plătească, iar dacă o fac, au pretenţii mai mari.

    „Avem un milion de conturi pe Voyo, dar nu toţi userii plătesc. Oamenii nu sunt obişnuiţi să plătească pentru conţinut”, a spus Costi Mocanu, senior vice president, head of Voyo în cadrul CME.

    Smartphone-ul este folosit cu precădere pentru căutări precise şi punctuale, în timp ce căutările pe tabletă se referă la interese cu o documentare mai extinsă, cum ar fi vacanţele sau diverse proiecte personale. În acelaşi timp, smartphone-ul este dispozitivul adolescenţilor, iar tableta răspunde mai bine preocupărilor părinţilor. „În 2011 au fost 40.000 de tablete vândute. În 2012, piaţa s-a mărit de cinci ori, până la 200.000 de unităţi. Pentru 2013, eu văd cel puţin o dublare a pieţei, undeva la 450.000 de unităţi, ceea ce mi se pare rezonabil“, a spus Alexandru Drăgoiu, director general al Eboda.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • General Motors revine după un an la publicitatea pe Facebook

     Anunţurile publicitare ale GM pe aplicaţiile mobile şi site-ul Facebook vor promova automobilul subcompact Chevrolet Sonic, a anunţat grupul american.

    Facebook a introdus noi instrumente şi servicii pentru atragerea utilizatorilor şi implicit a furnizorilor de publicitate.

    Decizia GM din luna mai a anului trecut de a renunţa la publicitatea pe Facebook a provocat temeri investitorilor că şi alte companii mari vor proceda la fel. Revenirea General Motors scoate în evidenţă eforturile directorului general al Facebook, Mark Zuckerberg, de a atrage companiile să se promoveze pe serviciile mobile.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro