BusinessMagazin

Tag: antreprenori

  • 30 de ani de business, un timp prea scurt pentru ca antreprenorii români să înveţe să se asocieze

    Dacă trecem în business, progresele au fost evidente, în cei 30 de ani România reuşind să-şi formeze o clasă de antreprenori, pornind de la patroni şi oameni de afaceri.
    Ceea ce nu au învăţat antreprenorii români după 30 de ani este cum să se asocieze, cum să facă afaceri împreună, cum să facă faţă concurenţei şi multinaţionalelor care an de an câştigă teren.
    Într-o economie competitivă, cel mai puternic va câştiga întotdeauna, pentru că este un proces de anduranţă şi stabilitate pe termen lung.
    Conform unei analize făcute de Impetum Grup, un holding care reuneşte mai multe businessuri, începând cu CITR, cea mai mare firmă de insolvenţă, şi până la Roca X, un fond de investiţii dedicat start-up-urilor din IT, din cele 27.880 de firme cu active între 1 şi 50 de milioane de euro, 60% sunt deţinute de autodidacţi şi 80% au un singur sau doi asociaţi.
    Businessul românesc este extrem de polarizat: 660.000 de companii, cu active între 0 şi 1 milion de euro, fac 21% din totalitatea cifrei de afaceri, 24.967 de companii cu active între 1 şi 10 milioane de euro realizează 23% din cifra de afaceri, 2.913 companii cu active între 10 şi 50 de milioane de euro au 17% din cifra de afaceri, iar 729 de companii cu active mai mari de 50 de milioane de euro realizează nu mai puţin de 39% din cifra de afaceri.
    50% dintre companiile de impact pentru economia românească sunt în stare de dificultate, conform datelor din bilanţ.
    Asocierea este un cuvânt care lipseşte în businessul românesc, iar rezultatul este cel de mai sus: majoritatea covârşitoare a antreprenorilor români sunt foarte mici, mici şi puţini sunt mijlocii.
    Dedeman al fraţilor Pavăl, grupul Fildas-Catena al Ancăi Vlad, Altex al lui Dan Ostahie, FAN Courier, One United, Banca Transilvania, Sphera Group (Pizza Hut şi KFC) sunt câteva excepţii care au reuşit să-şi depăşească condiţia şi mulţi se întreabă cum au realizat acest lucru.
    Antreprenorii români nu au bani, se bazează pe creditele furnizor şi împrumuturile de la bancă şi preferă să facă afaceri pe cont propriu.
    Până la urmă nu ar trebui să fie blamaţi, pentru că asta vine din istoria noastră de popor individualist, care încearcă mai mult să se apere decât să se deschidă şi să intre pe teritoriul altora.
    Ion Ţiriac, cel mai bogat român, a reuşit să ajungă aici printr-un model de business bazat pe holding. Iar pentru fiecare afacere a încercat să găsească un partener care să „muncească”, de cele mai multe ori un grup internaţional. Modelul a fost de succes.
    De partea cealaltă, Marcel Bărbuţ, care în trei decenii a creat AdePlast, dar pe care o boală incurabilă l-a scos de tot din joc, a preferat să scrie în testament ca afacerea să fie vândută, chiar a indicat şi cumpărătorul, grupul elveţian Sika, preferând această soluţie în loc ca businessul să meargă mai departe cu fiii lui.
    Când a fost vândut, AdePlast a avut un profit operaţional de aproape 15 milioane de euro, iar elveţienii au plătit peste 150 de milioane de euro, banii urmând să fie împărţiţi între copiii lui. Pentru mulţi antreprenori români care şi-au început businessul în anii ’90 şi care acum se îndreaptă spre pensionare, principala problemă este cui transferă ceea ce au realizat. Mulţi nu au încredere că urmaşii lor pot duce businessul mai departe.
    Lipsa culturii de asociere face ca aceste businessuri şi branduri româneşti să nu meargă mai departe decât o generaţie. La acest lucru se adaugă şi faptul că proprietarii nu au construit o cultură de management neutră, care să poată să conducă afacerile mai departe fără probleme.
    De asemenea, antreprenorii români preferă să-şi vândă produsele sau să se vândă multinaţionalelor decât să încerce parteneriate cu omologii lor români. Aceasta este realitatea în care trăieşte businessul românesc.
    Asocierea, cultura unui management profesionist sunt lucruri pe care cei din prima generaţie le-au învăţat mai puţin. 

  • Povestea omului străzii care a devenit milionar iar acum angajează in compania lui doar oameni fără adăpost şi persoane cu nevoi speciale

    Drew Goodall şi-a dorit dintotdeauna să devină actor. După ce a studiat actoria, la vârsta de 20 de ani a reuşit să obţină roluri secundare în filme precum Snatch şi About a boy, unde a întâlnit actori precum Brad Pitt şi Hugh Grant. Cu toate acestea, o critică despre modul în care juca avea să-i schimbe viaţa decisiv.

    Devastat, Goodall a renunţat la actorie şi, deoarece nu mai avea niciun venit, lucrurile au început să se înrăutăţească şi în scurt timp a rămas fără niciun ban. Nu a vrut să le spună însă părinţilor despre situaţia sa şi să se întoarcă în casa familiei sale, deoarece a perceput acest lucru ca pe o înfrângere.

    Nemaiavând bani să îşi plătească chiria, proprietarul său l-a dat afară din casă, aşa că Drew a ajuns să trăiască pe străzi. De multe ori, a fost bătut de persoane bete sau de alţi oameni ai străzii, şi dormea de obicei în cutii de carton. A fost cea mai grea perioadă a vieţii sale – era falit şi în depresie.

    Cu toate acestea, viaţa lui s-a schimbat când i-a venit idea de a  lustrui pantofii oamenilor pentru a face câţiva bani. Trebuia să fie atent, ca poliţia să nu îl prindă. După şase luni de lustruire a pantofilor pe marginea şoselei, unul dintre clienţii săi obişnuiţi i-a spus că ar putea să facă acelaşi lucru într-o clădire de birouri.

    Odată ce Goodall a făcut mai mulţi bani, a decis să înfiinţeze propria companie, numită „Sunshine Shoeshine”. Astăzi colaborează cu companii importante din Londra, ale căror directori consideră că e foarte important ca pantofii lor să fie lustruiţi. Drew câştigă peste 250.000 de euro pe an şi oferă cele mai multe dintre aceste fonduri fundaţiilor pentru caritate. Celălalt lucru care îl face mândru este că nu a uitat niciodată prin ce a trecut înainte de a deveni om de afaceri. De aceea, cei care lucrează la Sunshine Shoeshine sunt în mare parte persoane fără adăpost şi persoane cu nevoi speciale. Antreprenorul a angajat deja 40 de persoane fără adăpost. Unul dintre aceştia este Alan Walton, în vârstă de 45 de ani, care fusese şomer timp de 15 ani în timp ce suferea şi de probleme de sănătate. După cum spune el, Goodall i-a dat speranţă şi încredere, având în prezent un scop în viaţă şi un viitor.

  • Cum a reuşit un copil crescut la orfelinat să construiască de la zero mai multe afaceri de succes

    Mariusz Świtalski s-a născut pe 19 mai 1962 în Polonia. Copilăria şi-a petrecut-o într-o serie de orfelinate, în cea mai mare parte locuind într-un adăpost condus de măicuţe, în Szamotuły. Antreprenorul a absolvit o şcoală profesională de instalatori cu durată de doi ani, iar în anii ’80 s-a ocupat cu încheierea tranzacţiilor la târgul de la Poznań, mai apoi specializându-se în producţia cafelei şi în distribuţia de componente hardware.
    În 1987 a intrat în lumea antreprenoriatului, fondând Elektromis, o întreprindere care importa produse de cofetărie, bere, băuturi spirtoase şi echipamente radio şi TV. În numai doi ani compania se transformase dejaîntr-un business uriaş.

    În 1992 Elektromis ajunsese la 50 de depozite în toată Polonia şi avea un profit de 168 de milioane de zloţi polonezi. Un an mai târziu Świtalski a transformat Elektromis în Eurocash, care a devenit cel mai mare lanţ de comerţ cu ridicata din Polonia. În 1995 a vândut compania retailerului Jerónimo Martins. În acelaşi an, a fondat discounterul Biedronka, achiziţionat în 1998 de către aceeaşi companie, la data tranzacţiei businessul având deja 243 de sucursale.

    Antreprenorul a fost, de asemenea, proprietarul săptămânalului „Miliarder” şi a pus umărul la înfiinţarea publicaţiei „Nie”, fondată de Jerzy Urban. A fondat totodată banca Posnania, care a fost însă închisă în 1995. În 1998, Świtalski a fondat lanţul de magazine de cartier Żabka, ale cărui acţiuni au fost cumpărate în 2000 de fondul AIG. În 2011, a lansat fondul de investiţii în imobiliare Sowiniec FIZ. Antreprenorul deţine un teren între Puszczykowo, lângă Poznań şi Sowiniec, iar la sfârşitul anilor ’90 a cumpărat şi loturi în Poznań, în imobilul de locuinţe Naramowice. În 2013, a creat magazinul de discount Czerwony Torebka, însă în aprilie 2015 conducerea companiei a decis lichidarea afacerii. În vara aceluiaşi an toate magazinele au fost închise, iar businessul şi-a încetat activitatea. Tot în 2015 Mariusz Świtalski a fost numit al 40-lea cel mai bogat om din Polonia de către publicaţia „Wprost”.

    Astăzi, lanţul de magazine Żabka deţine un număr de peste 6.000 de unităţi proprii şi circa 4.200 de unităţi în sistem de franciză, înregistrând zilnic circa 2,2 milioane de clienţi, potrivit datelor publicate pe site-ul companiei. Platforma owler.com indică faptul că businessul are venituri anuale de circa 370 de milioane de dolari.

    Compania Eurocash a înregistrat în 2017 venituri de peste 5 milioane de euro şi în prezent are un portofoliu de peste 1.500 de branduri şi 11.000 de produse de la 600 de furnizori, iar compania Biedronka, care în 2017 a înregistrat venituri de circa 11 miliarde de dolari, este în prezent cea mai mare reţea de retail din Polonia, cu 2.932 de magazine situate în peste 1.100 de oraşe şi aproximativ 2.800 de angajaţi. 

  • Povestea tinerei care şi-a deschis o afacere în Londra chiar pe banii Guvenului britanic, iar acum se întoarce şi în România pentru a deschide o afacere

    Irina Alionte a devenit antreprenor în Aglia, pe când studia în cadrul University of Warwick în cadrul unui program masteral. Cu o finanţare de 3.000 lire primită de la guvernul britanic şi un board de mentori care au consultat-o şi au învăţat-o cum să transforme ideea în business, românca a dezvoltat un concept de petreceri de fitness pe care l-a denumit Club Cardio, pe care apoi l-a extins în mai multe universităţi din Anglia. Întoarsă în România, în 2015, Irina Alionte a pus bazele centrului de fitness Bodyshape Transformation, care în prezent are peste 700 de membri şi se pregăteşte să deschidă al doilea centru de fitness din Bucureşti.

    „Nu îmi plac sălile de fitness plictisitoare şi intimidante care te tratează ca pe un membru între alte mii de membri, fără să le pese cu adevărat de oameni şi de rezultatele pe care ei le obţin sau nu. Nu-mi plac antrenorii care nu sunt cu adevărat pasionaţi de ceea ce fac şi dau chiar informaţii eronate oamenilor”, spune Irina Alionte, fondatoarea centrului de fitness BodyShape Transformation din Bucureşti. Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care românca a decis în urmă cu mai bine de cinci ani să înceapă un business în acest domeniu. Ea povesteşte că totul a luat naştere în timp ce studia un master în marketing şi strategie la University of Warwick din Marea Britanie.

    „Nu am fost niciodată o fire activă şi m-am simţit adesea uşor intimidată în sălile de fitness, cu lumini puternice şi oglinzi peste tot. Aşa că m-am gândit că ar fi o idee foarte bună să combin exerciţiile fizice cu distracţia într-o atmosferă explozivă, unde să pot să fiu eu însămi, fără frica de a fi judecată. Am început iniţial să fac un pilot al acestui concept în propria universitate, unde urmam un masterat. Pe vremea când încă eram studentă, am lansat un concept de petreceri de fitness pe care l-am denumit Club Cardio şi pe care apoi l-am extins în mai multe universităţi din Anglia.

    Am pornit cu o finanţare de 3.000 de lire primită de la guvernul britanic şi un board de mentori care m-au consultat şi m-au învăţat cum să trec de la idee la realitate”, a povestit într-un interviu Irina Alionte. La scurt timp după terminarea studiilor, antreprenoarea s-a mutat la Londra şi a dezvoltat un concept de fitness în cluburi de noapte – la o oră la care acestea nu erau folosite, „astfel încât să-mi facă în primul rând mie plăcere să fac mişcare”. Ea spune că piaţa din Anglia este competitivă şi sofisticată, „dar am avut enorm de învăţat acolo. Încet-încet, am descoperit formula câştigătoare şi am venit în Bucureşti să continuu ce am început în Anglia”. Formula Bodyshape Transformation Centre este una îmbunătăţită, comparativ cu petrecerile de fitness pe care le organiza în Anglia, spune Irina Alionte.

    „Am păstrat experienţa de distracţie şi atmosfera de club, cu energie explozivă asemănătoare unei nopţi în oraş, însă am adăugat şi partea de rezultate, responsabilizare şi monitorizare nutriţională.” Astfel, în 2015 Bodyshape Tranformation şi-a deschis uşile publicului, iar în prezent înregistrează peste 700 de membri. „Bodyshape Transformation Center a luat naştere în 2015 după o investiţie iniţială de 35.000 de euro. Începutul a fost unul modest, am adus în sală doar minimul necesar pentru a ne începe activitatea, iar pe măsură ce ne-am dezvoltat am început să adăugam noi echipamente şi accesorii de fitness. Pe partea de amenajare nu am avut costuri, întrucât în locaţia actuală mai operase un centru de fitness înaintea noastră.”

    BodyShape Transformation Center promovează programe de transformare corporale complete ce îmbină antrenamentele personalizate cu antrenori personali, nutriţia şi tehnicile motivaţionale. „Fiecare tip de abonament include antrenamente de grup, distractive şi energizante (trei pe săptămână, a câte 45 de minute), evaluare a compoziţiei corporale cu aparatul profesional Tanita, seminarii de nutriţie şi mâncat emoţional, un plan alimentar sănătos şi uşor de ţinut, un grup privat cu idei de reţete gustoase, suport din partea specialiştilor în fitness şi nutriţie sau invitaţii gratuite pentru prieteni şi familie”, a adăugat Irina Alionte.

    Ea a menţionat că în cadrul centrului de fitness Bodyshape Transformation Center sunt organizate peste 50 de seminare pe an, pe teme de nutriţie, „despre mâncatul emoţional şi cum depăşim pofta de dulce sau pur şi simplu de motivare pentru a ne ţine de un stil de viaţă sănătos pe termen lung. Pe lângă toate aceste beneficii, organizăm constant petreceri sau antrenamente tematice, evenimente şi ieşiri cu antrenorii. Ne place ideea de familie şi încurajăm susţinerea reciprocă şi schimbul constant de idei şi experienţe între membrii clubului nostru.” Anul trecut, centrul de fitness a încheiat şi un parteneriat cu Renault Bucharest Connected, în urma căruia a deschis o sală de fitness sub brandul Bodyshape Transformation de 500 metri pătraţi dedicată celor 3.200 de angajaţi care lucrează în sediul Renault Bucharest Connected. Astfel, unul dintre planurile antreprenoarei pentru anul în curs vizează extinderea businessului pe zona de vânzări corporate şi organizarea de traininguri şi seminarii pe teme de nutriţie, fitness şi motivaţie pentru angajaţii marilor corporaţii active pe piaţa locală. Totuşi, anul acesta antreprenoarea se pregăteşte să deschidă cea de-a doua sală de sport sub brandul Bodyshape Transformation din Bucureşti. Deschiderea noii locaţii presupune o investiţie de circa 220.000 de euro, din care peste 125.000 de euro vor fi folosiţi pentru achiziţia echipamentelor şi amenajarea sălii.

    „Cel mai important proiect de anul acesta va fi deschiderea celei de a doua locaţii în Bucureşti, astfel încât să acoperim o porţiune de piaţă mai mare. Vizăm o locaţie centrală, cu conexiuni bune către mijloace de transport în comun, care să se întindă pe o suprafaţă de aproximativ 450 metri pătraţi.” Dacă în prezent în cadrul companiei lucrează 20 de angajaţi, după deschiderea celui de-al doilea centru de fitness echipa se va mări cu şapte salariaţi, a menţionat Irina Alionte.  Centrul de fitness a înregistrat anul trecut cu o cifră de afaceri de 400.000 de euro, iar pentru anul în curs fondatoarea estimează afaceri de 600.000 de euro. „Am înregistrat creşteri de peste 30% an de an. Estimăm să încheiem anul în curs cu peste 600.000 euro cifră de afaceri, în creştere cu 25% faţă de anul precedent.” Irina Alionte susţine că una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă este reprezentată de inovaţie.

    „Într-o piaţă variată precum cea a fitnessului, unde la fiecare colţ de stradă există o sală de cartier, dar şi lanţuri mari cu acoperire extinsă, am decis că o soluţie proactivă ar fi să ne considerăm propria noastră concurenţă. Provocarea cea mare este să inovăm şi să descoperim ce putem oferi noi astăzi şi mâine clienţilor noştri pentru a fi mai actuali şi mai relevanţi decât ieri. Avem în plan şi câteva inovaţii tehnologice care să aducă un «wow factor» şi mai mare antrenamentelor noastre.”

    Piaţa de fitness din România era evaluată în 2019 la 440 de milioane de euro, doar activităţi de fitness, fără activităţi şi servicii conexe, a spus proprietara centrului de fitness Bodyshape Transformation Center. „În 2019 erau aproximativ 900 de cluburi şi studiouri de fitness în România, în creştere cu 10%  faţă de anul 2018, când erau circa 820. Ca nivel de penetrabilitate al abonamentelor de fitness în rândul populaţiei, suntem undeva la 4% la nivelul oraşelor mari din România. Sunt şi oraşe mai norocoase în care fitnessul are o expunere mai bună, unde se poate ajunge la 5% dintre locuitori care au abonament la o sală de fitness.“ Media europeană este de aproximativ 8%, iar ţările dezvoltate din vest ajung chiar la 11-12%, „ceea ce înseamnă că mai este destul loc de creştere pe piaţă“, a conchis antreprenoarea.

  • Antreprenori locali. Lăptăria cu Caimac: Exporturile sunt o prioritate. Lucrăm la un nume internaţional. „Polonia exportă produse agro-alimentare de 24 de miliarde de euro anual, iar noi exportăm de 60 de ori mai puţin. Avem potenţial să ajungem Polonia din urmă.“

    Lăptăria cu Caimac, brand de lac­tate lansat în 2018 de familia care de­ţine Agro­serv Măriuţa, una din­tre cele mai mari ferme de vaci de lapte de pe plan lo­cal, a avut în 2019 vân­zări de peste 4,17 milioane de euro, faţă de circa 550.000 de euro în lunile de func­ţio­nare din 2018, con­form informaţiilor fur­ni­zate de companie.

    În 2020, bran­dul ţinteşte afa­ceri de 13,5 mil. euro, extin­derea pe pieţele externe şi creş­terea pre­zenţei în România.

    „În 2019 am reuşit o creştere expo­nen­ţială a distribuţiei. Dacă la finalul anu­lui 2018 Lăptăria cu Caimac era pre­zent în 178 de magazine, anul trecut am ajuns să fim pre­zenţi în peste 1.600 de magazine în aproa­pe ţara“, a decla­rat pentru ZF Adrian Cocan, ge­neral ma­nager al Lăp­tă­riei cu Caimac.

    Brandul este pro­dus în fabrica din Drăgoeşti, jud. Ilfov, care are şase linii de pro­duc­ţie, cu o capacitate de 72.300 de litri de lapte pe zi.

    Fabrica a fost ridicată în urma unei investiţii de peste 5 mi­lioane de euro.

    „Anul acesta exporturile sunt o prio­ri­tate. Am purtat mai multe discu­ţii cu buyeri, reţele de magazine şi com­panii de logistică din afara ţării şi o să avem în continuare. Lucrăm şi la un nu­me internaţional pentru Lăptăria cu Caimac“, a mai spus Adrian Cocan. El consideră că potenţialul produselor agro-alimentare româneşti este foarte mare.

    De asemenea, Lăptăria cu Caimac vrea să se împrumute la bursa de la Bucureşti cu până la 3 milioane de euro printr-o emisiune de obligaţiuni, despre care Adrian Cocan spune că va susţine dezvoltarea companiei în anii ce urmează.

  • De la tablou la Tablon. Sau o idee altfel de afacere care merge tot mai bine

    Eugenia şi Mihai Ragea au plecat de la joaca alături de fetiţa lor în creionarea Tablonului, un joc care se transformă în tablou de agăţat pe perete. Primul prototip a fost creat la sfârşitul anului 2015 şi a trecut ulterior prin mai multe runde de perfecţionare.

    „Tablon a apărut dintr-o joacă creativă în familie şi a evoluat cu ajutorul prietenilor. Entuziasmul utilizatorilor a dus la ideea comercializării obiectului. Îşi doreau să-l aibă acasă, să-l facă cadou şi ne cereau din ce în ce mai multe exemplare. Atunci am început să analizăm ce presupune producţia în serie, costurile şi implicaţiile acestora”, povesteşte Mihai Ragea. Concret, Tablon înseamnă combinarea mai multor forme, modele şi culori diferite, întâi ca o joacă, iar rezultatul – care poate fi schimbat de nenumărate ori – ia forma unui tablou.

    Numele „tablon” este o combinaţie între „tablou” şi „oblon”, pentru că, la interior, produsul arată ca un oblon multiplu stratificat. Cei doi antreprenori care constituie, practic, creierul creativ din spatele Tablon sunt absolvenţi ai Universităţii de Urbanism şi Arhitectură şi lucrează în acelaşi domeniu – arhitectură, design grafic, design de interior – de la absolvire şi până astăzi. Pentru dezvoltarea Tablon, s-au asociat cu un prieten care s-a îndrăgostit de produs.

    „În vederea comercializării produsului Tablon am înfiinţat o nouă societate în august 2019. Produsul a fost lansat în decembrie 2019. Investiţia până în prezent este în jur de 20.000 de euro şi a fost dedicată dezvoltării produsului – design, branding, website, ambalaj, producţie. Desfăşurarea activităţii s-a bazat pe implicarea şi resursele asociaţilor, iar producţia şi serviciile complementare au fost externalizate”, spune Mihai Ragea.

    Un tablon care poartă denumirea „Abstract” costă 185 de lei şi se livrează sub formă de kit, compus din mai multe piese. Pe site-ul Tablon figurează alte două modele – un set pentru construcţie format din cifre şi un altul format din litere. Din decembrie până acum, familia Ragea a vândut 100 de astfel de produse. „Suntem încă în procesul de identificare a tipologiei clientului nostru. Până acum l-au cumpărat cu bucurie şi am primit aprecieri de la toate categoriile de vârstă, indiferent de gen, ocupaţie sau educaţie. A fost foarte bine primit şi de zona business, după ce companiile au comandat serii personalizate pentru cadoul de Crăciun către partenerii lor.”

    Produsul Tablon este confecţionat şi asamblat cu ajutorul unei firme de producţie publicitară din Bucureşti, iar producţia efectivă este supervizată de Mihai Ragea. Fiecare piesă care compune obiectul presupune, în afară de materiale, şi manopera de finisare şi asamblare. Un tablon este compus din 21 de planşe. „Urmează verificarea ramei şi integrarea magneţilor, asamblarea ambalajului şi includerea instrucţiunilor de montaj”, adaugă Mihai Ragea.

    Un tablon costă 185 de lei şi se livrează sub formă de kit, compus din mai multe piese. Din decembrie până acum, familia Ragea a vândut 100 de astfel de produse.

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    AlbAlb – magazin de artă şi design (Bucureşti)
    Fondator: Cristina Olteanu
    Prezenţă: Calea Dorobanţilor din Bucureşti

    Imperma – producţie de cădiţe pentru duş (Oradea)
    Fondator: Cosmin Foltuţiu
    Investiţie iniţială: 70.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2019: 37.000 de euro
    Prezenţă: România (prin distribuitori), online (site propriu, eMag)

    Hai Hui – brand de lumânări parfumate (Bucureşti)
    Fondator: Alina Cazacu
    Investiţie iniţială: 2.200 de euro
    Cifră de afaceri estimată pentru 2020: 50.000 de lei (peste 10.000 de euro)
    Prezenţă: online

    Mormi – producţie de obiecte pentru joacă (Bucureşti)
    Fondator: Patrick Morăraş
    Cifră de afaceri în 2018: 45.000 de lei (aproape 10.000 de euro)
    Prezenţă: online şi în magazine fizice din Bucureşti

    Potcoava – centru de echitaţie (Runcu, judeţul Dâmboviţa)
    Fondator: Ionuţ Popescu
    Investiţie iniţială: 500.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2018: 1,6 mil. lei (aproape 350.000 de euro)
    Prezenţă: satul Runcu, jud. Dâmboviţa, la poalele munţilor Leaota, la 120 km de Bucureşti

    ZF şi Banca Transilvania
    au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de
    70-80 mld. euro. Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • Cu ce se ocupă fiul marelui politician Ion Raţiu, stabilit la Londra: „Cel mai dor îmi este de legumele şi fructele pe care le găseşti în pieţe, acestea fiind mai gustoase decât orice poţi găsi în Occident”

    Nicolae Raţiu a studiat în Marea Britanie la Marlborough College, continuându-şi pregătirea la New York University, în Statele Unite. „Am început să lucrez în industria de transport imediat după absolvirea facultăţii, în 1971. Aveam o diplomă în transporturi maritime şi economie”, îşi aminteşte el. După doi ani de lucru s-a alăturat afacerii tatălui său, Ion Raţiu, o afacere tot în domeniul trasportului care avusese rezultate bune în anii ’60 dar care întâmpina dificultăţi în acea perioadă din cauza apariţiei containerelor, cu care ei nu puteau concura. „Businessul s-a închis în 1980 şi astfel ne-am concentrat atenţia pe investiţiile în real estate.”

    În paralel, Nicolae Raţiu a lucrat şi ca broker în industria petrolieră şi ţinând cont de evoluţia pieţei în acea perioadă a reuşit să câştige bani mulţi, după cum spune chiar el. Apoi a venit 1989, iar ianuarie 1990 l-a găsit în România, unde-l ajuta pe tatăl său la campania prezidenţială. „Am fondat împreună ziarul «Cotidianul» şi am dezvoltat o tipografie pentru a-l putea tipări.” El este cel mai mic dintre cei doi fii ai omului politic Ion Raţiu. Născut la Davos, în Elveţia, Nicolae Raţiu a venit în România în anii ’90, când avea deja 40 de ani, după ce regimul comunist se prăbuşise, iar tatăl său se întorsese acasă pentru a candida la preşedinţie.

    „În afară de asta (de «Cotidianul» – n.red.) nu am avut alte businessuri în România în anii ’90, însă am administrat afacerile familiei din Marea Britanie din domeniul imobiliar.” A investit în clădiri de birouri, în depozite şi chiar în sectorul rezidenţial, iar businessul a crescut puternic, după cum spune el.

    Începând cu anii 2000 a investit şi în România în domeniu – în terenuri, proprietăţi industriale, parcuri logistice, proiecte rezidenţiale şi hoteluri. „De asemenea, am pariat pe alte domenii, respectiv materiale de construcţii, fabrici de mobilă şi placaj. Cea mai recentă investiţie a mea în România este într-un centru de date în Câmpulung Muscel, mai exact pe fosta platforma Aro.”

    Datele publice arată că omul de afaceri este acţionar în circa zece firme din România. El a preluat de-a lungul timpului mai multe proprietăţi. Spre exemplu, prin firma Turda Development, Nicolae Raţiu a preluat în 2007 fosta fabrică de bere Ursus din Turda. Pe acest teren el trebuia să construiască un centru comercial de 15.000 mp, o investiţie estimată iniţial la 15 milioane de euro. Venirea crizei a pus pe pauză proiectul, astfel că în prezent firma apare a avea venituri zero. O altă firmă a omului de afaceri este Landmark Management, care a preluat în anul 2007 licenţele de fabricaţie şi platforma industrială Aro Câmpulung. Automobilul de teren Aro, produs la Câmpulung, a ieşit din fabricaţie în anul 2003. Iniţial Nicolae Raţiu anunţa chiar că ia în calcul reluarea producţiei, fapt ce nu s-a petrecut.

    Platforma industrială Aro Câmpulung are o suprafaţă de 49 de hectare, conform celor mai recente date ale Business MAGAZIN. După preluare, compania controlată de Nicolae Raţiu a derulat investiţii pentru reabilitarea platformei prin reconstrucţia infrastructurii şi reconversia unor hale. Aici a apărut şi centrul de date menţionat de omul de afaceri.

    „Un astfel de business are nevoie de curent electric constant, fără întreruperi, iar la Eurodatapark avem 36 de megawaţi, în special energie verde. Clienţii de centre de date din România ignoră faptul că Bucureştiul este amplasat pe o falie seismică şi se află doar cu trei metri deasupra nivelului mării.” Astfel, spune el, când se va produce un cutremur masiv, şi invariabil se va produce, întregul sector financiar se va prăbuşi şi nu va avea o rezervă. Niciunul dintre centrele de date din Capitală – majoritatea amplasate în subsolurile unor clădiri de birouri – nu va supravieţui. „Va fi o catastrofă.

    Acesta e motivul pentru care ne-am poziţionat în Eurodatapark pentru a avea back-up (rezervă), pentru a putea asigura continuitate în business. Eu sunt o persoană răbdătoare, oamenii se vor trezi la realitate, însă sper să fie înainte să se petreacă dezastrul. Dacă nu, va fi prea târziu. În România însă cine ştie dacă sau când se va întâmpla?”

    Se declară ca fiind antreprenor şi afirmă că nu îi place să lucreze pentru altcineva. A lucrat pentru tatăl său timp de şapte ani şi chiar şi aşa a fost dificil. „Am supravieţuit; deşi ne-am certat, am rămas prieteni.”

    Dacă ar fi să adune toate operaţiunile businessurilor pe care le deţine, ar reieşi că are circa 500 de oameni în subordine, deşi unii nu ştiu că lucrează pentru el. „Dacă ar fi să îmi evaluez businessul, aş zice probabil 30 de milioane de euro. Jobul meu presupune administrarea unui business folosindu-mă doar de tastatura computerului şi de telefonul mobil. Stau cu degetele fixate pe tastatură şi cu mobilul lipit de ureche.” Totodată, ca preşedinte al The Ratiu Family Charitable Foundation, o fundaţie înregistrată în Marea Britanie şi care are sediul la Londra, el prezidează un board care oferă anual până la 100 de burse – cu o valoare totală de 200.000 de lire – pentru studiu în varii domenii, pentru cercetare şi călătorii. „Eu nu am plecat din România, am venit aici. De altfel, revin destul de des, de regulă în fiecare lună. Se remarcă schimbări de fiecare dată însă lucrurile se mişcă greu.”

    Spune că cel mai dor din România îi este de legumele şi fructele pe care le găseşti în pieţe, acestea fiind mai gustoase decât orice poţi găsi în Occident. La polul opus, cel mai puţin îi e dor de letargie şi de defetism, de birocraţie şi de lipsa de flexibilitate. „Dacă ar fi să aleg trei lucruri care ar trebui îmbunătăţite în România aş opta pentru reţeaua de autostrăzi, pentru reţeaua de cale ferată şi pentru guvern şi acţiunile sale.” Traficul din Bucureşti îl descrie ca fiind îngrozitor. Şoferii români pare că insistă să meargă prin centru de fiecare dată, spune el. „Trebuie să recunoaştem însă că şoselele de centură sunt într-o stare deplorabilă, încă o dovadă că infrastructura e slab dezvoltată.” La polul opus, cafeaua şi scena culinară sunt remarcabile, asta dacă poţi ajunge la ele ţinând cont de trafic şi de infrastructură.

  • Antreprenori locali. Stonevault, afacere pornită anul trecut de Ioan Iacob Floria, ţinteşte afaceri de 30 mil. lei în 2020

    Stonevault din Baia Mare, care produce casetoane de arcuri pentru sal­tele şi arcuri sinusoidale, fon­dată în 2019 de Ioan Iacob Floria şi Natalia Iacob, estimează o cifră de afaceri de 30 mil. lei (circa 6,4 mil. euro) în 2020, care este practic pri­mul an integral de func­ţionare al fabricii.

    „Producţia fabricii a început în august 2019 şi în momentul de faţă funcţionează la capa­ci­ta­te maximă atât în producţia de case­toa­ne de arcuri pentru saltele, cât şi în pro­ducţia de arcuri sinu­so­idale. În pre­zent, clientul principal al fabricii este Aramis Invest, dar sun­tem în discuţii şi cu alţi produ­cători ro­mâni pentru ex­tinderea por­to­fo­liu­lui de clienţi“, a spus Bogdan Stegeran, director gene­ral al Stonevault.

    Anul trecut, Ioan Iacob Floria, managerul care a condus producă­to­rul de mobilă Aramis Invest din func­ţiile de deputy CEO şi CFO, a decis să meargă pe dru­mul antrepre­no­ria­tului şi a înfiinţat ală­turi de soţia sa, Natalia, com­pa­nia Stone­vault.

    În total, antrepre­no­rii au investit 5,4 mi­lioa­ne de euro în această fabrică, in­ves­tiţia fiind susţinută cu ajutor de stat.

  • Cine sunteţi voi şi ce aţi făcut?

    A fost o întâmplare fericită pentru Business MAGAZIN că s-au găsit aceste foi, pentru că această revistă are şansa să-şi nu piardă o parte din istorie, aşa cum îşi pierd multe din companiile româneşti înfiinţate după 1990.
    Nu ştiu câţi dintre cei care au intrat în business de-a lungul celor 30 de ani de capitalism din România mai au documente originale, foi, arhive, poze despre începuturile afacerilor şi companiilor lor.
    Cred că sunt foarte, foarte puţini.
    Pentru că anii trec şi amintirile se pierd, iar mulţi se trezesc că nu mai ştiu nimic, nu mai au nicio dovadă despre cum au început să construiască capitalismul în România.
    Viziunea lor, planurile, poveştile, speranţele se pierd dacă nu sunt spuse şi scrise.
    Dar mai mult decât atât, cei care nu şi-au scris povestea companiilor lor se vor trezi că nu au ce să lase moştenire. Aici nu discutăm despre bani.
    Generaţiile se schimbă, tot timpul vin şi pleacă oameni din companie, iar generaţiile actuale nu ştiu cu cine au de-a face. Nu scrie nicăieri cine este patronul, proprietarul, omul de afaceri, antreprenorul care a înfiinţat compania pentru care lucrează.
    Dar dacă scrie ceva, dacă se găseşte ceva pe Google, este vorba în primul rând despre partea mai puţin fericită a unui business sau a unui om.  
    Toată lumea vorbeşte despre brand, cum un brand bun îţi poate aduce o valoare adăugată mai mare, dar sunt prea puţini antreprenori români care au scris povestea brandului sau brandurilor pe care le-au creat.
    Dacă vor să se bată cu multinaţionalele, dacă vor să conteze în piaţă, dacă vor să vină oameni tineri să lucreze la ei şi pentru ei, antreprenorii români trebuie în primul rând să-şi scrie povestea, să spună cine sunt ei, ce au făcut, cum au făcut, de ce au făcut, cum a fost atunci când lucrurile mergeau, dar şi când nu mergeau, ce pot ei să spună despre cum şi-au condus businessul şi au făcut afaceri, despre înţelegerile scrise, dar mai ales nescrise, despre leadership, despre leadership la locul de muncă, nu cel din cărţi, despre cum au reuşit să stea în picioare şi după 30, 20 sau chiar 10 ani.
    Cei care vin din spate au nevoie să ştie care este moştenirea pe care o primesc şi pe care trebuie să o ducă mai departe.
    Dacă aveţi documente, hârtii, poveşti – Business MAGAZIN s-ar bucura să le poată publica sau scrie. 

  • Tânăra care a renunţat la televiziune ca să îşi urmeze adevărata pasiune. Creaţia ei a reuşit să le cucerească nu doar pe românce, ci şi pe pretenţioasele franţuzoaice

    Monica Rădulescu, de profesie jurnalist, a devenit antreprenor la finalul anului 2016, când seara, după orele de muncă în redacţie, se relaxa prin crearea bijuteriilor în formă de bomboane. A început să le vândă sub brandul BonBons by Monica Rădulescu, iar bijuteriile cu aspect de bomboane au captat rapid atenţia clientelor nu doar din România, ci şi ale pretenţioaselor parizience. 

    Monica Rădulescu, la bază jurnalist cu experienţă în televiziune de 10 ani, a devenit antreprenor la finalul anului 2016, când din nevoia de a se relaxa după zilele grele din redacţie a început să coasă bijuterii „bomboane”, pe care astăzi le comercializează sub brandul BonBons by Monica Rădulescu.

    „Iniţial a pornit de la ideea de relaxare, dar şi din nevoia de a mă accesoriza. Am început să cos accesoriile BonBons la sfârşitul anului 2016. Am cusut un colier pentru mine şi l-am purtat a doua zi la birou. Colegele au fost foarte încântate, mi-au spus că seamănă cu nişte bomboane înşirate pe lanţ (de aici şi numele BonBons) şi m-au rugat să le fac şi lor. Iar de atunci au venit sute de comenzi”, povesteşte Monica Rădulescu cum a pornit pe drumul antreprenoriatului în urmă cu aproape patru ani.

    Investiţia iniţială în înfiinţarea businessului a fost minimă, având în vedere că fondatoarea a investit şi investeşte bani doar în materialele pe care le foloseşte la crearea bijuteriilor dulci. „Cred că 100 de euro a fost investiţia iniţială şi am cumpărat mărgele de toate culorile, aţă şi ace. De obicei, investesc mult în materiale, pe care le cumpăr din magazinele online. Mi-a luat ceva timp până am găsit exact ce aveam nevoie, am făcut tot felul de teste, am experimentat, am şi greşit alegând materiale nepotrivite, dar aşa am învăţat ce se potriveşte mai bine cu ce am eu nevoie.” 

    Monica Rădulescu „coace bomboanele” de purtat în propriul apartament, unde a transformat una din cele trei camere în care locuieşte într-un mic atelier de producţie. „Nu aş şti să îţi spun exact cât produc anual, mai ales că aproape un an şi jumătate am lucrat pe comenzi, după care doar pe stoc şi asta pentru că veneau foarte multe comenzi şi nu reuşeam să le onorez pe toate.”

    Pentru un singur colier Monica Rădulescu munceşte şi câte patru-cinci ore cosând mii de mărgele de sticlă. Cu toate astea, singurul ei ajutor este mama, care îşi pune „şorţul de bijutier” în preajma sărbătorilor, când Monica nu mai face singură faţă numărului mare de  comenzi.
    „Lucrez la o bomboană aproximativ 30-40 de minute. La fel şi la cercei. Mă mai ajută mama, mai ales în preajma sărbătorilor şi a zilelor speciale precum sunt cele de 1 martie şi 8 martie. De la ea cred că am moştenit şi pasiunea asta pentru cusut şi pentru accesorii.”
     În prezent, bijuteriile create sub brandul BonBons pot fi achiziţionate prin intermediul site-ului care poartă acelaşi nume, dar şi din mediul offline deoarece antreprenoarea îşi distribuie „bomboanele” spre vânzare în două magazine de tip concept store, unul fiind în Bucureşti şi altul la Paris, în Franţa. 

     „Offline vând accesoriile în două concept store-uri: în Bucureşti şi în Paris. Magazinul din Paris se numeşte Shopping for Happiness şi l-am descoperit întâmplător pe reţeaua de Instagram. Ramona, cea care are boutique-ul, este româncă şi colaborează cu mulţi designeri şi creatori handmade de la noi. În această perioadă vânzările din mediul offline sunt mai mari. Offline vând cel mai mult în Bucureşti, iar online în Iaşi. Una dintre clientele mele dragi are o colecţie frumoasă de accesorii BonBons şi le-a molipsit şi pe prietenele ei”, spune Monica Rădulescu.
    În cei aproape patru ani de activitate pe piaţă Monica Rădulescu „recunoaşte” că nu a pus pe primul loc businessul pe care l-a dezvoltat şi astfel nu a reuşit să îl crească prea mult. Dacă la începutul carierei de antreprenor Monica era jurnalist, între timp s-a angajat în cadrul unei agenţii de PR, businessul crescându-l în paralel. În acest context, BonBons by Monica Rădulescu a reuşit anul trecut să înregistreze o cifră de afaceri în valoare de 2.000 de euro.


    „Anii 2018 – 2019 au fost cu multe schimbări pentru mine şi nu am reuşit să mă ocup de business aşa cum mi-am dorit. Vreau să mă revanşez în 2020, mai ales că primesc multe mesaje de la cliente. Anul acesta, ca noutate, voi avea şi bentiţe create manual. Sunt în lucru acum. Voi continua colaborarea cu concept store-ul din Paris şi vedem ce alte proiecte vor mai veni. Planul este ca în 2020 să cresc nu doar vânzările, ci să fac şi mai cunoscut produsul atât la nivel naţional cât şi pe alte pieţe internaţionale”, a spus antreprenoarea Monica Rădulescu.
    Ea este de părere că piaţa de profil din România încă se află în faza de dezvoltare deoarece sunt mulţi antreprenori români care deschid businessuri în acest domeniu. „Au apărut tot mai mulţi creatori handmade şi asta nu poate decât să mă bucure. Eu cred foarte mult în produsele lucrate manual, iar feedbackul clienţilor arată faptul că produsele create manual sunt preferate în faţa celor de mass-market, pentru că sunt unice, te fac să te simţi specială şi au o poveste în spate, comparativ cu cele dintr-un magazin mass-market”, a conchis fondatoarea brandului BonBons by Monica Rădulescu.