Gheaţa din Antarctica ascunde un amalgam de secrete.
În epoca dinozaurilor, Antarctica a fost o zonă împădurită, iar acum multe fosile, îngropate în gheaţă, aşteaptă sa fie descoperite.
Există, de asemenea, lacuri cu apă dulce, lichidă sub suprafaţa gheţii. Dintre acestea Lacul Vostok este probabil cel mai bine-cunoscut exemplu: acesta a stat în adâncimea îngheţată aproximativ 25 de milioane de ani.
Gheaţa din Antarctica ascunde un amalgam de secrete.
În epoca dinozaurilor, Antarctica a fost o zonă împădurită, iar acum multe fosile, îngropate în gheaţă, aşteaptă sa fie descoperite.
Există, de asemenea, lacuri cu apă dulce, lichidă sub suprafaţa gheţii. Dintre acestea Lacul Vostok este probabil cel mai bine-cunoscut exemplu: acesta a stat în adâncimea îngheţată aproximativ 25 de milioane de ani.
Emisiile de carbon produse în timpul arderii petrolului, gazului şi cărbunelui vor duce la topirea calotei glaciare Antarctice şi la o creştere distructivă a nivelului mării.
Până în prezent studiile privind schimbările climatice s-au concentrat asupra calotei din vestul Antarcticii, însă o nouă cercetare publicată în Science Advances pretinde că şi estul continetului ar fi ameninţat, informează Daily Mail.
Profesorul Anders Levermann, coautor al studiului, a explicat pentru „The Independent”: „Dacă dorim să lăsăm moştenire viitorului oraşe ca Toyko, Hong Kong, Shanghai, Calcutta, Hamburg sau New York va trebui să evităm o descărcare în estul Antarcticii”.
Studiul concluzionează că „emisiile nedomolite de carbon”, care duc la creşterea nivelului mării, ameninţă întreaga calotă glaciară antarctică.
„Dacă eliberăm toate resursele combustibile fosile pe care le putem obţine, Antarctica va deveni aproape lipsită de gheaţă”, susţine profesorul Levermann.
„Dacă viitoarele emisii de dioxid de carbon nu vor fi limitate, nivelul mării va creşte cu peste 10 metri în următorii 1000 de ani, iar calota glaciară va dispărea”, mai spune cercetătorul.
Nu este clar dacă acest proces dimanic este reversibil, iar dacă este, nu se ştie cât timp va dura.
Ken Caldeira, colegul profesorului Levermann, a declarat, pentru „The Independent”, că nu putem continua extracţia combustibililor fosili şi eliberarea acestora în atmosferă sub formă de dioxid de carbon: „Dacă nu oprim trimiterea spre cer a deşeurilor sub forma dioxidului de carbon, terenul pe care locuiesc în prezent peste un miliard de oameni va ajunge într-o zi sub ape”.
În prima parte a acestui an, oamenii de ştiinţă au avertizat că omenirea trebuie să fie pregătită pentru o creştere a vitezei schimbărilor climatice.
Potrivit studiului, rata de creştere a temperaturilor în emisfera norică ar putea fi de 0,25 de grade Celsius pe decadă până în 2020, un nivel nemaiîntâlnit în ultimii 1000 de ani.
Studiul efectuat de cercetătorii americani de la Pacific Northwest National Laboratory din Washington s-a concentrat asupra schimbărilor produse la intervale de 40 de ani pentru a stabili ce schimbări pot percepe oamenii în timpul vieţii.
Pământul se încălzeşte din cauza creşterii emisiilor de gaze cu efect de seră care împiedică disiparea căldurii solare.
Din cauza variaţiilor climatice pe termen scurt, efectul probabil al încălzirii globale la nivelul unei perioade relevante, cum ar fi durata vieţii unui om, nu este foarte bine înţeles.
China finanţează şi construieşte baraje, şosele, căi ferate, conducte de gaz, porturi şi aeroporturi, legând diverse puncte strategice de pe glob: de la Samoa la Rio de Janeiro, de la St. Petersburg la Jakarta, de la Mombasa la Vanuatu şi de la Arctica la Antarctica.
Toate acestea sugerează un plan bine pus la punct, dar reflectă, de asemenea, şi o frenezie comercială de neoprit. Companiile chineze se aventurează şi încheie afaceri, interesate să găsească în lume o creştere care se dovedeşte greu de manageriat acasă. Tipic pentru o putere aflată în creştere rapidă.
Ce ar fi fost acesta, însă, fără porturile, drumurile şi căile ferate construite de-a lungul timpului, în puncte strategice? Infrastructura a fost, cu siguranţă, un element important al puterii britanice. Marile naţiuni au devenit conştiente de importanţa infrastructurii încă de pe vremea Romei, care a construit 89.000 de kilometri de drumuri şi apeducte în Europa.
Astăzi a venit rândul chinezilor să schimbe harta economică a lumii. ”China este o mare putere şi se află într-o relaţie de competitivitate cu marile puteri economice. De exemplu, a devansat Japonia de foarte mult timp, iar de curând şi Germania, din punctul de vedere al exporturilor“, spune Mihai Ionescu, şeful Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România.
Infrastructura, alături de activităţile companiilor, ar transforma rapid China în cel mai mare imperiu comercial la nivel mondial. Impedimentul este, însă, dispersia acestor proiecte de infrastructură. Pentru a crea un tot unitar, este necesară o viziune de ansamblu, crearea unor legături între structurile deja existente. ”Asta presupune un set de activităţi, începând cu plasamente de capital, cu investiţii în anumite ţări cheie şi terminând cu practicile comerciale, nu întotdeauna cele mai ortodoxe vizavi de partenerii cu care au afaceri“, adaugă Mihai Ionescu.
În septembrie 2013, liderul chinez Xi Jinping a vizitat Astana, capitala Kazahstanului, pentru a achiziţiona o participaţie la Kashagan, unul dintre cele mai mari câmpuri petroliere, pentru suma de 5 miliarde de dolari. În acel drum, el a făcut publice detaliile unui plan numit One Belt, One Road – versiunea pe mare şi pe uscat a celebrului Drum al Mătăsii. Beijing îşi propune o reţea feroviară de mare viteză, care va porni de la Kunming, capitala provinciei Yunnan, către Laos, iar mai departe spre Cambodgia, Malaiezia, Birmania, Singapore, Thailanda şi Vietnam. O altă reţea de drumuri, căi ferate şi conducte va începe în Xi’an, în centrul Chinei, şi va merge spre vest, ajungând până în Belgia. Beijing a iniţiat deja o rută comercială de aproape 13.000 de kilometri între oraşul Yiwu şi Madrid, capitala Spaniei. În cele din urmă, o cale ferată de mare viteză de 1.800 de kilometri va porni din Kashgar şi se va îndrepta spre sud, prin Pakistan şi prin portul saudit Gwadur.
Un Drum al Mătăsii maritim urmează să lege sudul Mării Chinei de oceanele Pacific şi Indian. Pe 26 mai autorităţile chineze au prezentat o strategie de expansiune navală, cu o flotă care să depăşească apele teritoriale, spre marile oceane.
Interesant este că de multe ori China nici nu trebuie să construiască toţi acei kilometri de căi ferate sau de facilităţi, pentru că infrastructura, în mare parte, există, iar elementele acesteia trebuie doar unite.
Peste tot se va cere, însă, muncă multă, iar Beijingul trebuie să fie perceput la fel de generos atât în conceperea proiectelor cât şi în punerea acestora în practică. Dar există şi sceptici: Jonathan Fenby de la firma de cercetări Trusted Sources a sugerat, într-o notă către clienţi, că aceste proiecte ar putea fi, totuşi, prea ambiţioase. China are deja o tradiţie în a anunţa şi apoi a anula proiecte, precum cel de construcţie de căi ferate în Mexic, un proiect de 3,7 miliarde de dolari care a fost stopat pe fondul unor acuzaţii de corupţie.
În acelaşi timp, Japonia a intrat în competiţie cu China: a lansat oferte de miliarde de dolari pentru construirea unor căi ferate de mare viteză, dar şi alte proiecte în Indonezia, Thailanda şi prin alte părţi.
Beijingul pare, însă, să-şi cunoască limitele. Aşadar, şi-a propus finanţarea proiectelor de infrastructură cu ajutorul altei invenţii chineze, Banca Asiatică de Investiţii pentru Infrastructură, instituţie cu 57 de membri fondatori, modelată oarecum după Banca Mondială. Proiectele susţinute de bancă sunt eficiente pentru ţările în care sunt construite, dar dacă luăm în considerare influenţa Chinei în instituţie, cu siguranţă fac parte din marea schemă globală chineză.
La şase ore după puternicul cutremur de pământ care a zguduit coastele chiliene, senzorii instalaţi în Antarctica occidentală au înregistrat mici seisme, furnizând astfel pentru prima dată oamenilor de ştiinţă dovada faptului că cea mai mare acumulare de gheaţă din lume poate fi afectată la rândul ei de seismele îndepărtate şi foarte puternice, afirmă autorii acestui studiu.
Un număr de 12 dintre cele 42 de staţii de cercetări ştiinţifice de pe continentul îngheţat au prezentat “semne clare” ale unui vârf de activitate seismică de înaltă frecvenţă, sinonimă cu fracturarea gheţurilor în apropiere de suprafaţă, au explicat cercetătorii de la revista britanică Nature Geoscience.
Mega-seismul care a lovit regiunea chiliană Maule pe 27 februarie 2010 a avut o magnitudine de 8,8, fiind unul dintre cele mai puternice cutremure cunoscute până în prezent. Seismul a făcut peste 500 de victime şi a provocat pagube materiale estimate la peste 22 milioane de euro.
Cutremurul chilian a declanşat micro-seisme care au fost resimţite până în America de Nord, pe măsură ce unda de şoc se propaga prin scoarţa terestră şi provoca mişcări în anumite falii tectonice.
Geologii încearcă de multă vreme să înţeleagă felul în care calotele glaciare din Groenlanda şi Antarctica – al cărei subsol este, de altfel, considerat relativ calm din punct de vedere seismic – ar reacţiona în cazul unor cutremure masive produse în alte puncte de pe Glob.
Până în urmă cu câţiva ani, ei nu dispuneau de nicio explicaţie satisfăcătoare, până la implementarea unei reţele de senzori pe gheţurile antarctice.
Chiar dacă semnalele primite după seismul chilian din 2010 au rămas, global, puţin precise, semnale nete de activitate seismică au fost înregistrate într-o staţie ştiinţifică, Monts Ellsworth, aflată în vestul Antarcticii, care a identificat semnătura caracteristică a unui seism. Totuşi, alte staţii din vecinătate nu au detectat în aceeaşi perioadă niciun semnal concludent.
Potrivit lui Zhigang Peng, cercetător la Institutul de Tehnologie Georgia din oraşul american Atlanta, aceste incoerenţe aparente sunt cel mai probabil asociate cu faptul că acele mişcări proveneau din stratul de gheaţă care acoperă regiunea, nu din solul stâncos situat sub acesta.
“Nu suntem siguri 100%, dar noi credem că semnalele seismice erau emise de fracturarea gheţurilor din calotă, probabil foarte aproape de suprafaţă”, a explicat el.
Aceste date sugerează faptul că secţiuni întregi din calota glaciară pot fi fragilizate de mega-seisme, chiar dacă acestea se produc la distanţe de mai multe mii de kilometri. Cercetătorii afirmă că au nevoie de o serie de studii suplimentare pentru a înţelege mai bine fenomenul şi pentru a afla, de pildă, dacă un astfel de seim este capabil să provoace crevase în Antarctica sau să accelereze progresia unui gheţar.
În schimbul acestei sume, Natural World Safaris din Marea Britanie le oferă cuplurilor interesate o călătorie prin 12 ţări din zona arctică a Canadei până la Peninsula Antarctică. Pe parcursul călătoriei, turiştii se pot caza la în corturi de lux la Zahara Camp din Botswana, pe iahtul M/Y Grace in Galapagos ori la Whichaway Camp din Antarctica, având ocazia să vadă gorile de munte în Ruanda, lemurieni în Madagascar, leoparzi ai zăpezilor în India ori urşi soare în Borneo.
Scopul ofertei este de a atrage atenţia asupra problemei speciilor pe cale de dispariţie, o parte din tariful excursiei fiind donat organizaţiilor de protecţie a acestora, susţine agenţia.
Celor doi britanici le-a luat 105 zile să ajungă la Polul Sud şi înapoi, parcurgând în medie 27 de km pe zi în condiţii extreme, cu temperaturi de până la -46 de grade Celsius; ei au folosit sănii cu o greutate de aproape 200 de kg fiecare. Astfel, Saunders şi L’Herpiniere au doborât recordul mondial pentru cea mai lungă distanţă parcursă pe jos.
Exploratorul britanic Căpitanul Robert Falcon Scott a condus prima expediţie britanică la Polul Sud (numită Terra Nova) pe 17 ianuarie 1912. El şi-a pierdut viaţa alături de colegii săi, Dr. Edward Wilson şi Locotenent Henry (“Birdie”) Bowers, pe 29 martie 1912, în Antarctica, în drumul spre întoarcere.
Ben Saunders este un pionier al explorărilor polare, fiind unul dintre cei trei exploratori din istorie care au schiat singuri către Polul Nord (călătorie numită de Reinhold Messner “de zece ori mai periculoasă decât pe Everest”). La vârsta de 26 de ani, Ben a fost cel mai tânăr explorator care a făcut această călătorie. A obţinut în 2004 şi recordul pentru cea mai lungă călătorie polară făcută de un britanic. Nimeni nu a mai încercat acest lucru de atunci.
Falcon Scott, nepotul Căpitanului Robert Falcon Scott, şi Robert Swan OBE, primul care a mers până la Polul Nord şi Polul Sud, fondator al companiei 2041, sunt sponsorii expediţiei.
Cei 52 de pasageri ai navei ruseşti Akademik Şokalskii, blocată între gheţuri din 24 decembrie, vor ajunge marţi seara la baza de cercetare australiană din Antarctica, Casey, la bordul navei Aurora Australis.
Ei au fost transferaţi cu elicopterul din nava lor pe Aurora Australis joi.
Aurora se va întoarce în portul Hobart, pe insula australiană Tasmania, la 22 ianuarie, a anunţat Tony Fleming, directorul Diviziei Anatarctice Australiene (AAD), o agenţie guvernamentală.
Nava trebuie să îşi încheie mai întâi misiunea la baza Casey, care a fost întreruptă pentru operaţiunea de salvare a Akademik Şokalskii, faţă de care se afla la o distanţă de 800 de mile marine.
Pasagerii salvaţi vor rămâne la bordul navei australiene în timpul operaţiunilor de realimentare, a precizat AAD.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
În următoarele trei luni cei 15 cercetători vor lucra folosind lumină artificială, dar se vor bucura de cerul antarctic, de stele, de Calea Lactee sau de luminile aurorei.
Dolarul din Antartica
Chiar dacă a fost emis cu valori de 1, 2, 3, 5, 10, 20, 50 şi 100 de dolari, bancnotele ce poartă însemnele Antarcticii sunt emise doar pentru colecţionari şi nu pot fi folosite ca bani, chiar dacă Antarctica Overseas Exchange Office, companie din Custer, Washington, se angajează să susţină plăţile făcute cu banii emişi şi tipăriţi de British American Banknote Company. Bancnotele au fost emise în 1996, 1999, 2001, 2007, 2008 şi 2009, în tiraje de cel mult 20.000 de exemplare. Cea mai mare parte a bancnotelor vândute, schimbate sau rascumpărate au finanţat proiecte de cercetare ştiinţifică.
