Tag: analizare
-
SAP sponsorizează Team Liquid, una dintre cele mai de succes echipe de sporturi electronice
Parteneriatul cu Team Liquid este prima colaborare pe care SAP o încheie cu o organizaţie profesionistă de sporturi electronice. SAP va colabora cu Team Liquid pentru dezvoltarea de software bazat pe datele generate în timpul jocurilor, ceea ce îi va ajuta pe specialiştii Team Liquid să analizeze randamentul echipelor şi al jucătorilor, în vederea îmbunătăţirii rezultatelor şi recrutării de noi sportivi talentaţi.“SAP a analizat îndelung piaţa şi ecosistemul Esports înainte de a alege să colaboreze cu Team Liquid, una dintre cele mai de succes echipe în domeniu. Sporturile electronice oferă o posibilitate inedită de deschidere către un public tânăr, pasionat de tehnologie şi talentat, practic, tot ce ne dorim de la viitorii specialişti SAP. “, a declarat Stefan Ries, Director HR, SAP.“Există o cerere puternică pentru software de date şi de analiză semnificativă în sporturile electronice. Pentru Team Liquid, performanţa competitivă este esenţială, iar tehnologia inteligentă şi datele generate de jucătorii noştri ne oferă cele mai bune instrumente posibile pentru analiză şi îmbunătăţire”, a declarat Victor Goossens, co-CEO, Team Liquid.Team Liquid are peste 70 de sportivi care concurează în 13 jocuri distincte, inclusiv în cele mai populare discipline: DOTA 2, League of Legends şi CS:GO. -
Acţiunile americane se prăbuşesc din cauza războiului comercial, aproape de minimul din 1929
Acţiunile americane au avut cel mai slab început de trimestru II, de la începutul marii crize din 1929, potrivit datelor analizate de Bloomberg.
Indicele S&P 500 a scăzut cu 2,2%, o devalorizare depăşită doar de declinul de 2,5% suferit acum 89 de ani, care a însemnat un preludiu al căderii devastatoare de mai târziu, în acel an, ce a adus Marea Criză (în acel moment, indicele avea doar 90 de acţiuni).
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Eurostat: România a avut în ianuarie cea mai mare creştere a producţiei industriale din UE
În ianuarie 2018, comparativ cu ianuarie 2017, statele membre care au înregistrat cea mai mare creştere a producţiei industriale au fost România (8,5%) şi Estonia (7,7%), urmate de Suedia (7,1%). Cele mai mari scăderi în perioada analizată au fost consemnate în Olanda (-6,6%), Malta (-1,7%) şi Grecia (-1,6%).
Creşterile de 2,7% din zona euro în ianuarie 2017 faţă de aceaşi perioadă a anului precedent, s-a datorat creşterii producţiei de energie (10,4%), bunurile de folosinţă îndelungată (3,8%), bunuri intermediare (5,1%), bunuri de larg consum (0,3%), în timp ce producţia de capital a crescut cu 8,5%.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cârnaţii din comerţul românesc conţin coloranţi obţinuţi din INSECTE, fum lichid şi chiar soluţie de DEZGHEŢARE a drumurilor
Studiul a fost realizat de către o echipă de experţi ai APC şi au găsit că:
La 88% din cârnaţii afumaţi analizaţi s-a folosit fum lichid sau aromă de fum!
La 84% din cârnaţii analizaţi s-a folosit conservantul nitrit de sodiu!
La 55% din cârnaţii analizaţi membrana folosită este artificială, adică realizată din alginat de sodiu, celuloză, gumă de guar, lactat de calciu, clorură de calciu, colagen de vită şi coloranţi.
40% din cârnaţii analizaţi au în compoziţie fosfaţi!
40% din cârnaţii analizaţi conţin apă din belşug! 37% din cârnaţii analizaţi conţin coloranţi obţinuţi din insecte (coşenile)!
La numai 37% din cârnaţii analizaţi apare menţionat procentul de carne din compoziţia acestora pe etichetă!
34% din cârnaţii analizaţi conţin extracte de condimente!
La 28% din cârnaţii analizaţi, aroma şi gustul au fost intensificate cu glutamat monosodic!
27% din cârnaţii analizaţi conţin proteină vegetală din soia!
Numai 8% din cârnaţii analizaţi nu conţin aditivi alimentari!
Cârnaţi de casă cu câte 8 substanţe chimice!
Cârnaţi ţărăneşti cu câte 7 substanţe chimice!
Cârnaţi de grătar cu câte 4 tipuri de conservanţi!
Cârnaţi cu soluţie de dezgheţare a drumurilor!
De asemenea, Asociaţia a realizat un top al celor mai buni cârnaţi din comerţ
Top 5 cârnaţi afumaţi:
Cârnaţi Chevos, produs fiert afumat (100 grame produs finit s-a obţinut prin prelucrarea a 109 grame carne de porc);
Cârnaţi cu boabe de muştar, produs afumat (96,57% carne porc) Angst;
Cârnaţi cabanos, produs fiert şi dublu afumat (72% carne de porc, 20% carne de vită) CIA Aboliv;
Cârnaţi de casă, produs fiert şi afumat (87,2% carne porc) Angst;
Cârnaţi cu şuncă, produs fiert şi afumat (80% pulpă de porc) Smithfield Prod.
Top 5 cârnaţi subţiri:
Cârnaţi sticks cu chilli Morliny, produs iute, fiert, afumat şi uscat (100 grame de produs s-a obţinut prin prelucrarea a 183 grame carne de porc) Animex Foods Polonia;
Cârnaţi sticks picanţi Pick, produs crud-uscat maturat (100 grame de produs s-a obţinut prin prelucrarea a 153 grame carne de porc) Pick Szeged Ungaria;
Cârnaţi snack clasic Pick, produs crud uscat afumat (100 grame de produs s-a obţinut prin prelucrarea a 142 grame carne de porc) Pick Szeged Ungaria;
Cârnaţi sticks oitza, produs crud-uscat (100 grame de produs s-a obţinut prin prelucrarea a 140 grame carne de oaie) Doi Olteni Filiala Tg. Jiu;
Cârnaţi sticks căpritză, produs crud-uscat (100 grame de produs s-a obţinut prin prelucrarea a 140 grame carne de capră) Doi Olteni Filiala Tg. Jiu.
Top 5 cârnaţi crud-uscaţi după cantitatea de carne folosită pentru a obţine 100 grame produs finit:
Cârnaţi Baranya (100 grame produs finit s-a obţinut prin prelucrarea a 160 grame carne proaspătă de porc) Belje Croaţia;
Chorizo (100 grame produs finit s-a obţinut prin prelucrarea a 155 grame carne de porc) Caroli;
Chorizo de porc condimentat (100 grame produs finit s-a obţinut prin prelucrarea a 142 grame carne de porc) Cora;
Cârnăciori bănăţeni (100 grame produs finit s-a obţinut prin prelucrarea a 130 grame carne de porc) C+C Resiţa;
Cârnaţi uscaţi Premium (57% carne porc, 17% slănină şi 5% carne vită) C+C Resiţa.
Top 5 cârnaţi fără chimicale:
Cârnaţi de Pleşcoi proaspeţi (carne oaie 85%, carne vită 15%) Gabioti;
Cârnaţi de porc Maestro (pentru 100 grame de produs finit s-a folosit 110 grame carne de porc) Caroli;
Cârnaţi ardeleneşti (carne porc 86,99%) Angst;
Cârnaţi căprioară Bunătaţi de Secuime (carne căprioară minim 51%) Authentic Meat;
Cârnaţi cerb Bunătăţi de Secuime (carne cerb minim 51%) Authentic Mea.
-
Care sunt trendurile din e-commerce în 2018
Cumpărătorii preferă, în continuare, magazinele fizice, după cum o arată studiul Retail Dive Consumer Survey. 62% dintre respondenţi au declarat că preferă magazinele tradiţionale în detrimentul celor online. Totuşi, trebuie ţinut cont că şi aceste magazine trec printr-o serie de transformări digitale, oferind clienţilor servicii cât mai personalizate.
Gigantul Amazon, de exemplu, a cumpărat un lanţ de magazine şi a deschis pop-up stores în toată lumea. Acest lucru nu înseamnă, însă, că avem de-a face cu o renaştere a shoppingului offline. Dimpotrivă, aceste magazine se bazează pe aceleaşi tehnici de personalizare, machine learning şi colectare de date cu care marketerii din e-commerce sunt deja familiarizaţi. Consumatorii se aşteaptă la experienţe complexe, aşa că discounturile şi posibilitatea de a interacţiona fizic cu produsul nu sunt suficiente. Pentru a ţine pasul cu competiţia, brandurile din e-commerce care activează în offline vor fi nevoite să îşi conecteze eficient spaţiile fizice cu infrastructura digitală.
Aproape jumătate din cumpărători au declarat că ar aprecia dacă ar putea accesa în magazinele fizice căutările precedente de pe site, pentru a face vizitele mai eficiente. Showroomurile şi magazinele pop-up fără marketing digital şi client support puse la punct ar putea avea de pierdut. Mesajele personalizate şi recomandările de produse sunt cruciale în experienţa clientului modern, iar campaniile de retargeting sunt utile tocmai din aceste motive.
În 2017, inteligenţa artificială a câştigat mult teren, iar potenţialii clienţi au aşteptări din ce în ce mai mari. Viitorul aparţine brandurilor care folosesc servicii digitale pentru a răspunde aşteptărilor clienţilor cât mai eficient. Nevoile acestora şi istoricul de căutări reprezintă cheia personalizării eficiente, pe baza soluţiilor inteligenţelor artificiale.
Potrivit Google, 85% din cumpărătorii online încep o achiziţie pe un dispozitiv şi o finalizează pe altul. Folosim smartphone-uri, tablete şi desktopuri, iar în viitor vom migra la ecranele televizoarelor şi la căştile VR. Utilizatorii folosesc deja o varietate de platforme pentru a găsi produse şi servicii, pentru a compara preţuri şi pentru a verifica review-uri.
Căutarea de informaţii este o parte esenţială a procesului de cumpărare, iar acest lucru se poate întâmpla în orice mediu digital. Marketerii sunt conştienţi că trebuie să fie prezenţi pe toate canalele, dar distribuirea bugetului pentru fiecare tip de dispozitiv este o provocare imensă.
Brandurile trebuie să gândească eficient investiţiile, în funcţie de o serie de factori. De exemplu, prezenţa în social media poate genera o vizibilitate mai bună. Campaniile RTB House convertesc această vizibilitate în acţiune. În zona magazinelor offline, tehnologia pe bază de beacon combinată cu personalizarea conţinutului şi campanii de retargetare pot conduce utilizatorii de pe smartphone pe desktop la o achiziţie concretă in-store. O abordare multi-channel este din ce în ce mai importantă.
Pentru a maximiza această strategie, brandurile trebuie să fie conştiente de potenţialul fiecărui canal, monitorizând fiecare categorie de dispozitive. Performanţa reclamelor analizată în funcţie de conversie, clickuri şi alte metrice din aceeaşi categorie ajută la distribuirea bugetului.
Previziunile menţionate în Juniper Research arată că mai mult de 12 miliarde de dolari cheltuiţi anual în publicitatea globală vor fi direcţionaţi către asistenţii digitali până în 2021. Acest lucru nu e surprinzător, luând în calcul faptul că aproape 40% din mileniali folosesc Siri, Amazon Alexa sau Google Assistant zilnic. Mulţi dintre aceştia sunt dornici să poată avea un video call sau să apeleze la un chatbot înainte de a face o achiziţie. Acest lucru arată o schimbare în comportamentul cumpărătorului şi îi determină pe marketeri să caute noi metode de abordare a audienţei.
Rolul inteligenţei artificiale e din ce în ce mai stabil în toate industriile, dar mai e loc de îmbunătăţiri semnificative. Marketingul bazat pe analiza datelor de către algoritmii deep learning poate estima valoarea coşului de cumpărături şi nu numai. Totuşi, şi mai promiţătoare sunt realitatea virtuală şi realitatea augmentată, care pot ridica la un nou nivel implicarea în viaţa oamenilor.
Procesele acestea nu se limitează la monitorizarea clientului, ci la îmbunătăţirea experienţei acestuia, astfel încât să îi fie cât mai uşor să ia decizia cea mai bună de cumpărare. De exemplu, aplicaţia IKEA care permite mobilarea virtuală a unei încăperi prin intermediul realităţii augmentate este extrem de apreciată.
În concluzie, în e-marketing observăm schimbări rapide şi adoptarea de tehnologii care depăşesc restricţiile ecranelor digitale. Pe măsură ce industria e-commerce devine din ce în ce mai legată de retail, ne aşteptăm să vedem tehnologii care permit exploatarea optimă a multiplatformelor.
Fondată în 2012, RTB House operează peste 1.000 de campanii pe mai mult de 40 de pieţe din Europa, Orientul Mijlociu, Africa, Asia, Pacific şi America Latină. Echipa este formată în prezent din peste 300 de profesionişti şi este în continuă extindere.
-
Marii retaileri au deschis cu 18% mai puţine magazine în 2017
În cadrul studiului au fost analizate ritmul de expansiune şi evoluţia cifrei de afaceri ale unui număr de 99 de companii de retail care operează magazine sub 120 de branduri din domeniile FMCG, Fashion, Electro-IT, Cosmetice, Articole Sportive, Încălţăminte, Magazine pentru Copii, Bijuterii, Restaurante şi Cafenele, Home & Deco şi Librarii.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Marii retaileri au deschis cu 18% mai puţine magazine în 2017
În cadrul studiului au fost analizate ritmul de expansiune şi evoluţia cifrei de afaceri ale unui număr de 99 de companii de retail care operează magazine sub 120 de branduri din domeniile FMCG, Fashion, Electro-IT, Cosmetice, Articole Sportive, Încălţăminte, Magazine pentru Copii, Bijuterii, Restaurante şi Cafenele, Home & Deco şi Librarii.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Doar 1 din 5 IMM-uri româneşti valorifică oportunităţile de export
. Conform studiului, majoritatea IMM-urilor exportatoare este localizată în Bucureşti şi Regiunea de dezvoltare Vest, care include judeţele Timiş, Arad, Hunedoara şi Caraş Severin.
Din cele 52.000 de IMM-uri analizate în studiul UPS, cele mai multe sunt concentrate în regiunea Bucureşti-Ilfov (23,4%), urmată de Nord-Vest (14,4%), Centru (13,1%), Sud-Muntenia (11,1% ), Nord-Est (10,8%), Vest (9,0%) şi Sud-Vest (6,7%), potrivit informaţiilor comunicate de reprezentanţii companiilor care au realizat studiul.
„IMM-urile care exportă înregistrează o creştere mai mare a veniturilor şi sunt mai încrezătoare în viitor”, a declarat Jim Kearney, managing director UPS Romania, Ungaria şi Grecia. „Un studiu UPS la nivel european publicat la începutul acestui an arată că peste jumătate din întreprinderile mici care exportă au înregistrat creşteri ale veniturilor în ultimii trei ani. UPS este poziţionată în mod ideal pentru a ajuta IMM-urile din România să acceseze şi să beneficieze de oportunităţile transfrontaliere, atât din Europa, cât şi din întreaga lume, prin intermediul reţelei noastre globale”.
In 2016, UPS a introdus un nou segment de zbor cargo la Cluj-Napoca făcând astfel legătura cu hub-ul aerian din Köln, Germania şi a îmbunătăţit timpii de tranzit în reţeaua terestră care conectează România cu restul Europei. Odată cu noul segment de zbor cargo, UPS oferă IMM-urilor care doresc să acceseze pieţele internaţionale extinderea orei maxime de preluare a expediţiilor. Aceste investiţii fac parte din planul de investiţii de 2 miliarde de dolari până în 2019, prin care reţeaua europeană a UPS va deveni şi mai rapidă.
IMM-urile sunt coloana vertebrală a economiei europene şi româneşti, reprezentând 99% din totalul companiilor. Specialiştii în cercetare de piaţă de la Kantar Millward Brown au analizat companiile active din România (pe baza datelor oficiale publicate). Studiul include informaţii de la 52.000 de IMM-uri care au depus ultimul bilanţ contabil în 2016, au între 10 şi 249 de angajaţi şi o cifră de afaceri până în 50 de milioane de euro. Analiza a avut ca scop crearea unei hărţi regionale a principalelor IMM-uri exportatoare din România, concentrându-se pe regiunile de dezvoltare Bucureşti-Ilfov, Centru, Sud-Muntenia, Nord-Est, Nord-Vest, Sud-Est, Vest, Sud-Vest.
UPS este lider global în domeniul logisticii. Cu sediul central în Atlanta, Georgia (SUA), UPS deserveşte peste 220 de ţări şi teritorii din întreaga lume.
-
România, cea mai atractivă piaţă pentru outsourcing din Europa Centrală şi de Est, după Polonia
Potrivit datelor analizate de CBRE, în România sunt prezente peste 250 de companii cu activitate în centre de servicii tip SSC (Shared Services Centers), BPO (Business Process Outsourcing), ITO (Information Technology Outsourcing) etc, care au angajat, până în acest moment, mai mult de 80.000 de specialişti, fiind unul dintre sectoarele cu cea mai mare creştere a numărului de salariaţi la nivel local. Numai în cursul anului 2016, numărul de angajaţi din sector a înregistrat o evoluţie de peste 10%.
Conform informaţiilor analizate, România ocupă poziţia a doua în topul centrelor de outsourcing, după Polonia, cu peste 250 de companii care derulează activităţi de profil. Raportul CBRE mai arată că peste 450.000 de angajaţi din Europa Centrală şi de Est lucrează în acest sector, ceea ce înseamnă că aproximativ 20% din total se află în România.
Cele opt ţări analizate în raportul Business Services Destinations În Central Europe al CBRE, care include Polonia, România, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Lituania, Letonia sau Estonia dispun de aproximativ 2,5 milioane de studenţi şi nu mai puţin de 600.000 de absolvenţi pregătiţi să între în câmpul muncii. Polonia dispune de o resursă de 1,4 milioane de studenţi, cu România aflată pe locul secund în regiune, cu aproximativ 500.000 de studenţi, urmate de Ungaria, cu aproximativ 300.000. (fig. 3)
Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care ţară noastră se află pe primul loc la nivel european şi pe locul şase la nivel global în ceea ce priveşte numărul de specialişti IT raportat la totalul populaţiei. (raport A.T. Kearney’s Global Services Location Index 2016).
Jumatate din numărul total de angajaţi în outsourcing din România lucrează în Bucureşti, potrivit datelor CBRE, printre cele mai mari companii prezente în capitală numărându-se Genpact, CGS, Webhelp, HP, Oracle, Ericsson sau Stefanini.
“Atractivitatea Bucureştiului este dată în primul rând de numărul ridicat de studenţi din universităţile şi facultăţile din oraş. La nivelul Capitalei există 34 de universităţi, cu numeroase programe şi specializări, în care sunt înscrişi peste 170.000 de studenţi, unde peste 42.000 sunt absolvenţi pregătiţi să între în câmpul muncii. În ultimii ani, România s-a remarcat la nivel european şi a devenit o destinaţie pentru companiile specializate în outsourcing, fiind locul în care, doar la nivelul Bucureştiului, lucrează aproximativ 40.000 de specialişti”, a declarat Mihai Păduroiu, head of advisory & transaction services, investor leasing în divizia de office a CBRE România.
Evolutia numărului companiilor cu activitate în outsourcing a condus şi la o creştere a numărului proiectelor de birouri din Bucureşti. Până la sfârşitul acestui an, stocul total de proiecte de birouri va depăşi 2,76 milioane de metri pătraţi, cu un pipeline pentru anul viitor ce va ajunge la peste 400.000 mp.
Bucurestiul devine astfel al doilea oraş din regiune în ceea ce priveşte disponibilitatea spaţiilor de lucru viitoare, după Varşovia. Stocul actual neocupat şi cel al proiectelor aflate în construcţie este la jumătate din cel din Polonia.
Un număr de peste 20.000 de angajaţi lucrează în outsourcing în Cluj-Napoca, al doilea oraş că mărime din România, pentru companii precum EBS, Betfair, iQuest, 3Pillar Global sau Emerson, mai arată raportul Business Services Destinations în Central Europe.
In Cluj-Napoca se regăsesc 10 universităţi, cu diferite profituri şi specializări, care atrag anual peste 80.000 de studenţi şi generează anual peste 14.000 de absolvenţi. Investiţiile în proiectele de birouri vor ridică stocul total din Cluj-Napoca la 240.000 mp, pentru anul viitor fiind în construcţie proiecte ce însumează circa 35.000 mp. În Iaşi, companii precum Amazon, Oracle, Capgemini, Unicredit Business Integrated Solution, Ness, Endava sau SCC Services România au angajat aproximativ 13.000 de angajaţi în activităţi de BPO, SSC sau ITO.
-
Barometrul industrial: A crescut activitatea, dar nu şi optimismul managerilor
Volumul producţiei arată o creştere semnificativă de la 56 la 64 de puncte şi o revenire la vârful înregistrat în martie. Stocurile au urcat timid de la 41 la 43, dar au rămas în zona de contracţie (sub 50). Comenzile noi au progresat de la 55 în august la 62 în septembrie. Un salt destul de puternic, probabil şi pe fondul încheierii perioadei de vacanţă.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro