BusinessMagazin

Tag: amintire

  • Povestea familiei care a construit noul tractor 100% românesc. Cum au reuşit să transforme o fabrică comunistă într-o afacere modernă şi profitabilă

    Fabrici din Austria şi Germania au fost un model pentru Mircea Oltean, care a lucrat ca angajat în perioada comunismului în cadrul uzinei IRUM din Reghin. După Revoluţie, a cumpărat fabrica în care a lucrat, a eficientizat-o, a investit în noi tehnologii, a adaptat oferta şi a reuşit să genereze un business profitabil. Acum, fiul său se angajează într-un pariu şi mai îndrăzneţ: tractorul agricol „made in Romania”, care să concureze cu producătorii mondiali de renume.

     

    Fabrica din Reghin, de pe malul râului Mureş, are un iz vestic pe care îl observi de la intrare: câteva tractoare sunt aşezate în ordine pe un gazon tuns la milimetru, aleile din piatră te ghidează către diferitele corpuri de clădire aflate aici – doar accentul ardelenesc al portarului îţi amintesc de fapt unde te afli.

    În sala de şedinţe înspre care el mă direcţionează, se află, alături de diplome şi medalii, un tablou cu imaginea dezolantă a fabricii IRUM din trecut, alături de imaginea fabricii moderne din prezent. „Cu treabă bună, le facem pe toate”, mă asigură Mircea Eugen Oltean, directorul general al IRUM, reconfirmând astfel interviul stabilit din scurt. Pare agitaţie, atipic, ar zice unii, pentru un oraş din Ardeal cu circa 35.000 de locuitori: o echipă de televiziune filmează în fabrică, managerii de producţie vin la o şedinţă, montarea unui tablou în holul secretariatului, cu poze ale întregii echipe de management a companiei, este supravegheată de Oltean tatăl şi Oltean fiul.

    Andrei Oltean, fiul, mă conduce în altă sală de şedinţe, mai mare, modernă – un simbol poate al dezvoltării actuale a fabricii cu o istorie de peste jumătate de secol; tatăl se alătură ulterior discuţiei.

    Tânărul Oltean este director de dezvoltare al grupului de afaceri al familiei sale, fiind astfel responsabil de tot ceea ce înseamnă proiecte noi – fie că vorbim despre produse noi şi deschideri de puncte de lucru (în cadrul companiei de comercializare de piese pentru echipamente agricole şi forestiere Maviprod), până la dezvoltarea tractorului TAGRO de către IRUM, care a ţinut titlurile ştirilor după lansarea recentă.

    IRUM Reghin, compania pe care fiul o conduce împreună cu părinţii săi, a fost fondată în anul 1953 cu scopul de a produce, întreţine şi repara utilaje şi mecanisme agricole şi forestiere. Compania transilvăneană a trecut prin mai multe transformări, mai cu seamă datorită profitului reinvestit constant, şi a ajuns în prezent cel mai important producător de tractoare forestiere şi agricole din România.

    În prezent, IRUM are aproape 500 de angajaţi, iar cifra de afaceri pe anul 2017 la nivelul grupului Maviprod din care face parte şi IRUM este de 40 de milioane de euro. Cele două companii ale familiei au activităţi separate – Maviprod comercializează piese, are peste 14 puncte de lucru în ţară şi este condusă de Violeta Oltean, soţia directorului general al IRUM. Pentru acest an, familia Oltean mizează pe o creştere a cifrei de afaceri de 20 la sută.

    Tractoarele produse în Transilvania au ajuns să fie vândute în Croaţia, Slovenia, Belgia, Franţa, Spania şi Africa de Sud. Cu Maviprod au activităţi şi în Republica Moldova şi Ungaria, prezenţă internaţională pe care au ajuns să o dezvolte prin intermediul unui parteneriat cu Perkins, parte din grupul Caterpillar, unul dintre cei mai mari producători de motoare diesel din lume pentru aplicaţii industriale. Au primit distribuţia acestui producător pentru Ungaria în 2010 – astfel au deschis acel punct de lucru de acolo. În prezent, comercializează mai multe produse în Ungaria – în viitor acestora se va alătura şi TAGRO.

    Drumul de la angajat în comunism la CEO în capitalism

    Mircea Oltean, fondatorul afacerii şi actualul CEO al IRUM, este originar din satul Jabeniţa, aflat la 6 kilometri depărtare de Reghin. A făcut facultatea la Braşov, iar în 1985, la absolvirea studiilor universitare, a fost repartizat la Gheorgheni, în Harghita. După perioada de stagiatură, care era obligatorie în perioada comunistă, Mircea Oltean devenise inginer-şef al unei fabrici locale.

    S-a întors însă pentru soţia sa, Violeta, în Reghin. Istoria lui la fabrica IRUM din Reghin a început astfel în postura de angajat al acesteia, alături de soţia sa, în perioada comunismului.
    Aptitudinile antreprenoriale nu lipseau însă din familia lui Mircea Oltean nici în condiţiile regimului comunist: tatăl tânărului inginer nu lucrase niciodată într-o fabrică de stat în perioada comunistă şi a obţinut autorizarea de a munci acasă, unde avea un mic atelier de tâmplărie în care producea ferestre şi uşi.

    Imediat după Revoluţie, soţii Oltean au avut parte şi de primul contact cu exteriorul. Foşti colegi de facultate, saşi de origine, erau stabiliţi în Germania şi i-au chemat pe el şi pe soţia sa. „Am rămas doar o lună, în care am lucrat, apoi am lucrat câte o lună şi în anii ce au urmat, în intervalul 1990-1994”, descrie Mircea Oltean munca în Nürnberg, în agricultură, în cultivarea de viţă-de-vie.

    Andrei, în vârstă de 5 ani atunci, i-a însoţit şi el în Germania şi chiar şi în via unde a avut ocazia să vadă primele tractoare. „Dimineaţa, ca să nu rămân singur, fiindcă mi-era frică, era un mediu total nou – nu ştiu cum făceam că mă trezeam la 5 şi mă duceam cu ei – astfel că atunci, primul job pe care mi l-am dorit era cel de tractorist”, îşi aminteşte el râzând.

    De ce nu au rămas în acele vremuri în Germania? „Am realizat că indiferent ce faci, tot un străin vei rămâne acolo, puteam să îmi găsesc un job – cu ingineria sigur găseam ceva convenabil”, spune Mircea Oltean. Iar fiul său îl completează: „Tot timpul a fost foarte motivat să facă ceva aici – am vrut tot timpul să facem ceva, să demonstrăm că şi noi, românii, putem să facem lucruri serioase şi pe termen lung, de calitate. Am clădit afacerea cărămidă cu cărămidă şi am reuşit să ajungem unde suntem astăzi”.
    În 1996, soţii Oltean au luat decizia de a renunţa la munca în fabrică şi au pus bazele propriei firme, Maviprod. „După ce a venit capitalismul, cei care conduceau aici tot influenţe comuniste aveau – acesta este de fapt şi motivul pentru care am plecat din fabrică, eram nemulţumit că lumea nu a înţeles ce se întâmplă şi nu s-au schimbat lucrurile.”
    Trei ani mai târziu, au văzut însă potenţialul de a transforma fosta fabrică comunistă şi au preluat-o, cu 2 milioane de mărci germane, în baza unui împrumut bancar: „Dacă în urmă cu câţiva ani lucram cu 7 mărci pe oră, să cumperi ceva cu 2 milioane de mărci era ceva de neimaginat”, mai spune Mircea Oltean.

    A fost singura privatizare din Reghin realizată prin licitaţie şi nu prin MEBO (Management Employment Buyouts, trecerea mijloacelor de producţie din proprietatea statului, în proprietatea muncitorului). „Nu au fost mulţi participanţi fiindcă nu era atractiv, era în pierdere.” Totuşi, spun că majoritatea aşteptau să treacă două-trei licitaţii ca să scadă preţul – „El nu a mai aşteptat, iar la primul termen de licitaţie a licitat suma cerută – dacă mai aştepta să scadă preţul, mai apăreau şi alţii, interesaţi doar de teren – erau fabrici vândute doar cu 1 leu.”

    Au obţinut finanţarea de la bănci şi au avut o perioadă de plătit – în trei luni aveau termenul limită. Licitaţia a fost în noiembrie, iar apoi în martie au intrat în posesia acţiunilor – în momentul în care au reuşit să plătească integral tot pachetul de acţiuni.

    Direcţia de atunci a fabricii era înspre faliment – cu datorii, condiţii de muncă foarte grele. Mircea Oltean îşi aminteşte că în prima iarnă, în hale erau -7 grade: „Îngheţa uleiul maşinilor, oamenii erau verde-albaştri din cauza frigului sau în turnătorie nu vedeai la doi metri din cauza gazelor, a fumului, lucruri care astăzi nu se mai întâmplă şi în hale sunt alte condiţii de muncă, nu avem noxe sau alte lucruri care să dăuneze sănătăţii angajaţilor.”

    În ceea ce priveşte Maviprod, compania a avut de la început un traseu ascendent, în condiţiile de piaţă de atunci: „Dacă ştiai să te mişti repede, foarte uşor puteai să îţi dublezi afacerile de la o lună la alta. Trebuia să te mişti foarte repede fiindcă şi dobânzile la bănci erau foarte ridicate – 170-180%. Pe de o parte, dacă nu mişcai repede, nu reuşeai să fii rentabil, iar pe de altă parte, nu-ţi creştea afacerea; riscurile erau pe măsură”. A fost o perioadă în care fiecare lună însemna dublul lunii precedente ca şi afacere, în 1995-1997.

    Punct şi de la capăt

    Fabrica achiziţionată era însă una veche, cu tehnologie din anii ’70 şi cu o serie de datorii la bugetul de stat. Mircea Oltean a creat atunci o strategie pe termen lung, dar şi una pe termen scurt, prin care să scadă costurile şi să crească eficienţa. Au început o retehnologizare intensă, care a prevăzut investiţii în turnătorie, tratamente termice, prelucrări mecanice etc. „Practic astăzi, pe baza tuturor aceste investiţii, am devenit unii dintre cei mai importanţi producători de utilaje forestiere din Europa”, spune el.

    Atunci când a cumpărat fabrica, Mircea Oltean şi-a propus o diversificare a activităţii acesteia, iar un sector mai apropiat decât ceea ce făceau şi înspre care se puteau orienta era cel agricol.

    Au încercat un prim pas în această direcţie în 2007, printr-o colaborare cu producătorul românesc Uzina Tractorul din Braşov: IRUM ar fi trebuit să vină cu motorul şi ambreiajul, iar UTB cu restul componentelor. Falimentul UTB a oprit însă şi acest proiect.

    „Industria românească era una făcută de specialişti – am văzut fabrici mari, am făcut facultatea în Braşov. Roman Braşov, Tractorul – cei care au coordonat aceste fabrici erau tehnicieni; până la urmă, regulile tehnice sunt aceleaşi şi în comunism, şi capitalism – dar dorinţa de îmbogăţire a unor persoane, pe termen scurt, să vândă la fier vechi tot ce era, să vândă terenurile, a distrus multe dintre fabrici – or acestea sunt chestiuni  de interes naţional şi nu am văzut pe nimeni să plătească – acestea sunt crime, toţi trebuia puşi la zid.”

    Astfel, din punctul de vedere al familiei Oltean, multe dintre acele fabrici puteau fi eficientizate: „Nu totul era bun, dar până la urmă, dacă eşti investitor, faci curăţenie, vezi ce se pretează – structura de fabricaţie la IRUM nu este ca în trecut, foarte multe dintre produsele care nu aveau succes în piaţă au fost scoase din producţie. Tehnologia era clar depăşită, rolul nostru era să identificăm care sunt lucrurile consumatoare de energie, de pildă, să le scoatem şi să venim cu altele”, spune Mircea Oltean.

    „Ei aveau un potenţial imens, probabil că este una dintre cele mai mari crime care s-a făcut la nivelul industriei româneşti, era o fabrică integrată pe 180 de hectare, în care se făcea tot – am vizitat producători mari, cum ar fi John Deere, de exemplu, şi am văzut fabrici de profil; dar nu mai întâlneşti ceva precum Uzinele Tractorul din Braşov”, îşi exprimă părerea referitoare la falimentul uzinei Tractorul şi Andrei Oltean.
    Din punctul lui de vedere, o fabrică precum aceea reprezenta munca părinţilor generaţiei sale: „În anii ‘80 stăteau la coadă pentru orice şi nu aveau acces la aproape nimic, toate acele economii s-au făcut pentru a crea mastodonţi de genul acela – păcat că toţi anii aceia de sacrificiu ai populaţiei s-au aruncat la gunoi, cum a fost şi cazul UTB-ului”.

    Soarta acesteia a fost până la urmă, ca în cazul multor altor fabrici locale, să fie valorificată în scop imobiliar, după ce anterior utilajele au fost vândute cu preţuri derizorii: „Au vândut utilaje care valorau sute de mii de euro la preţ de fier vechi, le luai cu 10.000-15.000 de euro; chiar şi noi am reuşit să luăm două maşini de acolo care noi costau sute de mii de euro şi le-am luat cu în jur de 15.000 de euro”.
    Directorul de dezvoltare al IRUM oferă compania lor drept contraexemplu: „Fabrica noastră era una cu tehnologii din anii ’70, în Tractorul s-a investit foarte mult şi erau maşini foarte noi, pe care le cumpărau chinezii şi nemţii; noi am luat vreo 2-3 – în rest au dus şi în China, Polonia, Germania, s-a evaporat totul, dar era o fabrică impresionantă”.

    Rolul principal în succesul IRUM l-a avut tatăl său, subliniază Andrei Oltean, „înţelegând mecanismul şi fiind de specialitate, a reuşit să rentabilizeze foarte repede tot businessul şi a ştiut unde să intervină”. Pe de altă parte, vechii manageri, care veneau din perioada comunistă, nu erau suficient de conectaţi cu realitatea capitalistă şi nu înţelegeau ce trebuie să facă pentru profitabilitate.

    Spre exemplu, spune Andrei Oltean, prin investiţiile în tehnologie şi infrastructură, reuşesc ca în prezent să cheltuie tot atât de mulţi bani pe gaz cât plăteau în 1999, când au cumpărat fabrica şi produceau mai mult.Nu au făcut un total al investiţiilor de până acum, dar Andrei Oltean precizează că de când au cumpărat această fabrică, tot profitul a fost reinvestit.

    Au vrut să umple golul lăsat de Uzina Tractorul Braşov

    În 2010, după ce au văzut că UTB-ul a dispărut din piaţă şi a rămas astfel un gol, şi-au propus să intre în piaţa agricolă, „lucru care nu este uşor, este o piaţă foarte competitivă, sunt producători foarte mari, care au utilaje bune, la costuri bune”, spune Andrei Oltean.
    Au hotărât ca primul pas să îl facă în colaborare cu un partener extern, prin care să intre în piaţă cu un utilaj deja testat – asemănător cu ceea ce oferea Tractorul Braşov. Au intrat astfel în colaborare cu producătorul de tractoare Belarus, ce presupunea ca ei să le furnizeze piesele pentru asamblarea a două modele de tractoare în Reghin. „Am reuşit să venim în piaţă cu un tractor simplu, robust, asemănător cu ce oferea UTB-ul”, spune tânărul Oltean.

    De altfel, spune că şi fabrica celor de la Belarus era similară cu Tractorul Braşov; aparţine statului din Belarus, au totul integrat, la fel cum era UTB-ul. „Belarusul producea tractoare pentru anumite ţări, Rusia de exemplu, România făcea pentru altele”, explică el cum era împărţită activitatea celor doi mari producători. În septembrie 2016, producătorul român de tractoare articulate forestiere lansase trei utilaje forestiere noi – două dintre acestea fiind concepute exclusiv de inginerii societăţii şi fabricate la Reghin. „Dar normal că am avut şi visul acesta de a avea un tractor agricol 100% IRUM, pe lângă cel forestier”, spune Andrei Oltean. „Ne-am dat seama că este nevoie de foarte multe investiţii în zona aceasta ca să poţi să vii cu un produs adevărat în piaţă, fiindcă astfel poţi să faci orice, poţi să faci şi un BMW, dar la final vezi că te costă 200.000 de euro.”

    Cum faci un tractor?

    „În primul rând a fost foarte important să vedem pe ce zonă de fermieri mergem. Am hotărât să mergem pe cei mici şi mijlocii – dar pentru anumite lucrări, se adresează şi celor mari”, descrie Andrei Oltean unul dintre paşii făcuţi în direcţia construirii tractorului agricol „made in Romania”. Au hotărât astfel să aleagă o gamă de la 86 de cai-putere la 102. 

    Un element important este motorul – astfel că au început de aici; apoi, legat de design şi de alte specificaţii tehnice, au făcut o serie de cercetări de piaţă şi, spune Oltean, au încercat să creeze un produs care să îi reprezinte, să aibă o identitate unică.
    Pentru dezvoltarea designului au început de la elemente precum logoul companiei, care este reprezentat de un cal, apoi s-au adăugat alte elemente pe care ei să le pună în valoare.

    „Am început să construim ca un joc de Lego, iar la final am reuşit să scoatem un produs”, spune Andrei Oltean. Au fost însă tot timpul atenţi şi la costuri şi, spune tânărul, au reuşit astfel ca produsul să fie competitiv în piaţă şi să poată fi destinat şi exportului.
    În total, a durat cam cinci ani construcţia TAGRO. Denumirea vine de la TAG, tractor agricol, care se referă la prima gamă de tractoare agricole pe care ei le-au asamblat sub licenţa Belarus; ulterior au adăugat RO, reprezentând atât „industria românească în acest an al centenarului”, cât şi iniţialele oraşului Reghin şi ale familiei Oltean.

    Ambiţia lui Andrei Oltean este ca TAGRO să fie mai bun decât tractoarele dezvoltate în Belarus şi ansamblate la Reghin. Proiectul TAGRO a fost realizat în Centrul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Utilaje Agricole şi Forestiere – IFOR – care funcţionează la Reghin din 2015, centru înfiinţat de IRUM, în urma unei investiţii de 2,65 milioane de euro. Alţi 4 milioane de euro au fost investiţi în concretizarea proiectului TAGRO. Producţia în serie va începe în aprilie 2019, iar conducerea IRUM Reghin estimează că în primul an vor fi produse şi vândute 200 de tractoare TAGRO, în 2020 va fi depăşit pragul de 300, iar în 2021 vor urma alte 500 de tractoare.

    Din Reghin până în Africa de Sud

    „În primul rând, aici trebuie să avem succes pentru a avea succes şi în alte ţări”, consideră Andrei Oltean, care speră ca succesul tractorului agricol lansat să fie mai întâi atins în România. Potrivit lui, valoarea pieţei este de peste 2 milioane de utilaje pe an – spre comparaţie, piaţa de utilaje forestiere este de undeva la 7.000 de unităţi în fiecare an. „Diferenţa este enormă, potenţial există – e important să vedem ce decizii o să luăm şi cum o să reuşim să le punem în aplicare – fundaţia acestui proiect trebuie să fie piaţa din România – că aici ştim tot, începând de la clienţi, cultura ţării etc.”
    Completează: „Nu vreau să fiu mult prea optimist, însă consider că dacă ne facem treaba cum trebuie, o să aibă un impact bun şi în economia românească, în industrie, iar apoi planurile noastre sunt să vindem şi în alte ţări.”
    De altfel, la fel au procedat şi în zona forestieră – fundaţia a fost România, iar apoi, în momentul în care au considerat că au un nivel tehnologic bun pentru a face şi export, în 2010, au început o campanie de dezvoltare la nivel internaţional, ajungând acum să aibă dealeri în majoritatea ţărilor din Europa unde se face exploatare forestieră – dar au vândut şi în Africa de Sud.

     „Va veni şi vremea oraşelor mici”

    Tânărul Oltean observă că sunt câteva afaceri importante în Reghin, oraş cu circa 35.000 de locuitori, printre care Hora, cea mai mare fabrică de instrumente muzicale din toată Europa. „Eu zic că nu e nici uşor, nici foarte greu să faci afaceri aici. Fiecare zonă are avantajele ei.” Din rândul avantajelor, Andrei Oltean enumeră relaxarea oamenilor şi faptul că ei reuşesc să atragă forţa de muncă prin intermediul brandului:  „Fiind un oraş mic, oamenii nu sunt atât de încărcaţi psihologic. Dacă ai un brand bun de firmă şi dacă creezi un mediu bun de lucru – nu ai probleme cu recrutatul, din acest punct de vedere am stat chiar bine.”

    Pe de altă parte, fiindcă aveau nevoie de ingineri, iar oraşul era mai mic, spune că au întâmpinat uneori probleme la acest capitol. În acest sens, analizează unde să deschidă un birou de proiecte în cadrul centrului de dezvoltare, IFOR, iar oraşele pe care le iau în calcul sunt Braşovul şi Clujul. În afară de costul vieţii, un alt avantaj al unui oraş mic, sesizat de cei care s-au întors aici, este calitatea vieţii: spre exemplu, locul de muncă este, de cele mai multe ori, la 5 minute distanţă faţă de casă, spre deosebire de situaţia în care se află cei mai mulţi dintre angajaţii aglomerărilor urbane.

    Pe de altă parte, un dezavantaj este lipsa dezvoltării activităţilor sociale: „Nu ai un cinematograf, de exemplu”.
    Andrei Oltean este de părere că „va veni şi vremea oraşelor mici” atunci când se va ajunge la un nivel de saturaţie în oraşele mari ale României, în care oamenii vor migra înspre acestea. De altfel, astfel de cazuri a văzut deja, chiar în rândul angajaţilor lor, care au venit aici nu doar din oraşele României, ci chiar şi din afara ţării.

     Renovarea de mentalităţi

    Cele două companii ale familiei Oltean – Maviprod şi IRUM – au în total circa 600 de angajaţi, dintre care circa 500 lucrează în cadrul IRUM, jumătate dintre ei, reprezentanţi ai generaţiei mai vechi de muncitori. „Chiar glumim că aşa cum am refăcut infrastructura, am retehnologizat, acum lucrăm şi la «renovarea mentalităţii oamenilor», este un amestec de generaţii şi aici e foarte mult de lucru pentru a-i face pe oameni să înţeleagă de ce trebuie să facă calitate, de ce nu putem spune că «lasă, merge şi aşa».”

    Andrei Oltean observă că este mai greu să lucreze la schimbarea vechilor mentalităţi decât să lucreze cu noile generaţii, fiindcă „lumea a fost obişnuită să lucreze într-un anumit stil – e greu să facă anumite schimbări, dar dacă îi faci să înţeleagă care e impactul pozitiv asupra companiei, nu sunt probleme”. 

    Potrivit tânărului, până acum nu au întâmpinat dificultăţi în ceea ce priveşte recrutarea.
    „În partea aceasta de personal calificat încercăm să căutăm oameni de valoare, idee în care am reuşit să repatriem anumiţi ingineri care lucrau la anumite firme din afara ţării, am reuşit să îi aducem să lucreze în Reghin. Inclusiv managerul departamentului de cercetare-dezvoltare este din Braşov şi a lucrat foarte mult anterior în Italia şi Franţa.”

    Spune că încurajează un stil de lucru în companie în care oricine să îşi poată spună părerea: „Încercăm să creăm comunicare în firmă, fiecare poată să aducă un plus, atunci încercăm să ascultăm pe toată lumea, ce are de spus”.
    „Creând un mediu bun de lucru pentru angajaţi, inclusiv cum este pentru zona aceasta de cercetare şi dezvoltare, am reuşit să oferim o alternativă tinerilor care fac facultatea la Cluj, la Bucureşti – să le oferim posibilitatea să se întoarcă şi acasă, să aibă un job ca lumea şi aici”, adaugă Andrei Oltean.
    Şi el este, de altfel, un exemplu al celor care s-au întors – spune că „pe jumătate însă”, fiindcă, în contextul în care au un birou şi la Cluj, lucrează şi de acolo, dar îşi petrece minimum trei zile pe săptămână în Reghin, în fabrică.

    Mereu cu gândul la afacerea de familie

    Andrei Oltean nu şi-a pus niciodată problema de a lucra în altă firmă în afară de a familiei. Prima amintire a tânărului legată de afacerea familiei ţine de momentul în care au ales numele Maviprod, când el avea în jur de 7 ani: M vine de la Mircea, A de la Andrei, Vi, de la Violeta. „Apoi, îmi mai aduc aminte că ai mei erau tot timpul foarte ocupaţi şi mai ales la începuturi biroul însemna mult şi acasă – de exemplu duminica în bucătorie tata făcea contabilitatea etc. Toate aceste lucruri m-au racordat atât de mult la afacere, auzind ce se întâmplă în casă eram convins că asta vreau să fac.”

    Apoi tot timpul s-a simţit atras de tractoare: „Când eşti mic, te întreabă lumea ce vrei să fii – eu ziceam tractorist – cam acesta a fost primul job pe care mi-l doream, iar acum am ajuns să facem tractoare”.
    Directorul de dezvoltare al IRUM consideră că nu este o problemă faptul că mulţi dintre copiii unor antreprenori care au fondat afaceri importante în România nu vor să preia frâiele acestora – observă că astfel de situaţii există şi în statele vestice, unde moştenitorii sunt doar acţionari. Spre exemplu, a întâlnit-o la o conferinţă în Statele Unite pe tema afacerilor de familie pe una dintre moştenitoarele imperiului Mars: în situaţia acestei companii, chiar dacă moştenitorii sunt în jur de 50, niciunul dintre ei nu este implicat în afacere.

    Andrei Oltean a făcut facultatea la Cluj, dar a făcut un semestru la Universitatea Tehnică din Stuttgart – „o zonă foarte puternică pe tipul acesta de învăţământ, fiindcă în Stuttgart sunt Mercedes, Porsche, ei au sediile acolo şi cresc o serie de ingineri de valoare”. Apoi la doctorat iarăşi a fost câteva luni în Germania, în zona de motoare diesel, undeva în nordul Germaniei. În rest, spune că încearcă să ajungă la cât mai multe cursuri internaţionale: „Sunt la un alt nivel şi m-am lămurit acum şi mai mult că este foarte importantă educaţia”.
    În timp ce Andrei Oltean este directorul de dezvoltare al grupului, Mircea Oltean este directorul general al IRUM, iar mama sa este directorul general al Maviprod – „Ea este şefa, glumim noi”. În ceea ce priveşte munca alături de tatăl său, spune că prin intermediul acestuia a identificat elementele de bază care trebuie îndeplinite pentru succes: „Corectitudine, seriozitate, iar probabil că unul dintre cele mai importante lucruri care au ajutat la dezvoltarea de până acum a fost că nu s-au pus banii pe primul loc şi tot timpul era prioritară dorinţa de a face ceva – de a lăsa ceva în urmă”.

     Vânzare?

    Andrei Oltean spune că nu au luat niciodată în calcul vânzarea firmei, deşi oferte în acest sens au existat.
    Mircea Oltean spune şi el că au primit mai multe oferte de vânzare – chiar şi anul trecut i-au „mai abordat unii-alţii, dar momentan nu avem în minte asta”.

    „Vrem să facem ceva pentru oraşul ăsta, pentru ţară, ca lucrurile să meargă mai bine. Probabil pe unii îi motivează partea financiară, dar noi, ca familie, niciodată nu ne-am făcut socotelile în afaceri în bani – banii sunt o consecinţă a ceea ce faci, dar niciodată nu am fost obsedaţi să facem asta, satisfacţia este atunci când vezi că se întâmplă nişte lucruri”, spune CEO-ul IRUM Reghin.

    În ceea ce priveşte tractorul „made in Romania”, Mircea Oltean spune că a observat foarte mult interes şi a primit multe întrebări legate de proiectul tractorului TAGRO: „În România nu se întâmplă astfel de lucruri, lumea aşteaptă imediat ceva românesc, dacă vorbim despre aceleaşi performanţe şi costuri asemănătoare, eu zic că majoritatea românilor vor alege un produs românesc”.

    TAGRO,
    primul tractor agricol sută la sută românesc
    Primul tractor agricol sută la sută românesc produs după o pauză de 15 ani, TAGRO, este un tractor conceput şi realizat pe platforma IRUM Reghin. Proiectul TAGRO a fost realizat în Centrul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Utilaje Agricole şi Forestiere – IFOR – care funcţionează la Reghin, în Transilvania. Acest centru a fost înfiinţat de grupul IRUM, a presupus o investiţie de 2,65 milioane de euro şi reuneşte aproximativ 50 de ingineri români.

  • Ce a adus nou salonul auto de la Paris – VIDEO

    În ceea ce priveşte modelele de serie, îndrăznesc să spun că lucrurile au stat mult mai slab decât la precedenta ediţie, cea din 2016.
    Este important de amintit că industria auto trece printr-o perioadă de transformări, o perioadă marcată încă de scandalul Dieselgate. La fiecare astfel de eveniment apar tot mai multe întrebări legate de viitorul motoarelor pe motorină sau de fezabilitatea electrificării unui număr tot mai mare de autovehicule. Dincolo de discursurile producătorilor, concentrate în mare măsură pe conectivitate, autonomie şi mai sus menţionata electrificare, investiţiile nu reflectă întotdeauna aceleaşi lucruri.
    În fine, Salonul Auto de la Paris, chiar lipsit de strălucirea din alţi ani, a avut suficiente motive de entuziasm pentru pasionaţi.
    Pentru mine, cele mai aşteptate „dezvăluiri“ au fost cele ale Mercedes-Benz, BMW, Seat şi Skoda.
    BMW a prezentat noua Serie 3, o versiune mai mare decât modelul anterior. Mai exact, ampatamentul e crescut, ceea ce se traduce într-un interior mai generos, iar lungimea totală a maşinii este mai mare cu aproape 8 cm.
    Designul interior a suferit, evident, mai multe schimbări: butonul start/stop a fost mutat pe consola centrală, unde se regăsesc şi opţiunile pentru modul de rulare. Farurile de pe noua Serie 3 vin, pe versiunea standard, în format Full LED; clienţii pot opta însă pentru Adaptive LED cu tehnologia Laserlight, dezvoltată de BMW, pentru care producătorul promite o rază de acţiune de peste 500 de metri.
    Noul BMW Seria 3 va fi disponibil în mai multe variante, cu motoare ce produc între 150 şi 258 de cai-putere.
    Mercedes-Benz a venit la Paris cu noua Clasă B, noul GLE şi A35, o maşină de clasă mică transformată, pe scurt, în bolid. O altă noutate a fost varianta sedan a Clasei A, un produs destinat evident altor pieţe decât cea europeană.
    Şi la Clasa B farurile LED fac parte din dotarea standard, însă se poate opta pentru faruri Multibeam Led, aceleaşi ca pe Clasa A. Clasa B are un coeficient aerodinamic de 0,24 (0,25 avea predecesorul său), cel mai bun din segmentul său.
    Schimbările importante sunt însă cele din habitaclu: clientul poate comanda cele două display-uri de 7 inci, combinaţia dintre un ecran de 7 inci şi unul de 10,25 inci sau versiunea Widescreen cu două display-uri de 10,25 inci; o altă opţiune ce poate fi comandată este head-up display, de care am scris în trecut şi care mi se pare una dintre cele mai utile facilităţi pentru cel aflat în spatele volanului. De la jumătatea lui 2019, va fi disponibilă pe Clasa B şi o banchetă care poate glisa cu 14 centimetri, pentru a mări capacitatea portbagajului, care va varia astfel de la 455 la 705 litri.
    Evident, şi Clasa B a fost echipată cu MBUX, sistemul de infotainment al producătorului german. Printre sistemele de asistenţă rutieră disponibile pe Clasa B se numără Active Distance Assist Distronic ca parte a pachetului Driving Assistance, care poate anticipa situaţii de trafic şi poate reduce viteza în apropierea virajelor, a intersecţiilor şi a sensurilor giratorii, Active Emergency Stop şi Active Lane Change Assist. B-Class este echipat standard cu Active Brake Assist, care poate identifica acum pietoni şi biciclişti.
    Clasa B va fi disponibilă în cinci variante – trei pe benzină, cu 136, 163, respectiv 190 cai-putere şi două pe motorină, cu 116 sau 150 cai-putere.
    Cu noul A 35 4MATIC, Mercedes şi AMG introduc un model complet nou. Autovehiculul are la bază noua platformă cu tracţiune faţă Mercedes şi este alimentat de un nou motor turbo cu 4 cilindri, de 2,0 litri, de 306 cai-putere; transmisia este de tip AMG Speedshift DCT (dublu ambreiaj). Pe scurt, peste toate lucrurile bune din Clasa A se adaugă acum forţa brută a modelelor AMG. Pe de altă parte, Seat a prezentat noul Tarraco, un SUV care promite să devină flagshipul brandului spaniol. Un detaliu interesant: Tarraco şi-a primit numele după oraşul Tarragona, aflat în sudul peninsulei iberice.
    Interiorul maşinii are un aspect curat, cu multe elemente care nu îşi găsiseră loc în alte Seat-uri. În ceea ce priveşte motorizarea, spaniolii propun două motoare turbo pe benzină (1,5 litri cu 148 cai-putere şi 2,0 litri cu 187 cai-putere) şi două pe motorină (2,0 litri); va exista, în viitor, şi o versiune plug-in hybrid.
    Trebuie remarcat şi numărul mare de producători auto care au ales să sară“ peste Salonul de la Paris, o tendinţă tot mai evidentă în rândul brandurilor cunoscute: Ford, Alfa Romeo, Aston Martin, Bentley, grupul Fiat, Jeep, Mazda, Mitsubishi şi Volvo. Revenind la cei care au onorat cu prezenţa, veţi regăsi în imaginile de mai sus celelalte maşini care au atras atenţia la Salonul Auto de la Paris.

  • Ce a adus nou salonul auto de la Paris

    În ceea ce priveşte modelele de serie, îndrăznesc să spun că lucrurile au stat mult mai slab decât la precedenta ediţie, cea din 2016.
    Este important de amintit că industria auto trece printr-o perioadă de transformări, o perioadă marcată încă de scandalul Dieselgate. La fiecare astfel de eveniment apar tot mai multe întrebări legate de viitorul motoarelor pe motorină sau de fezabilitatea electrificării unui număr tot mai mare de autovehicule. Dincolo de discursurile producătorilor, concentrate în mare măsură pe conectivitate, autonomie şi mai sus menţionata electrificare, investiţiile nu reflectă întotdeauna aceleaşi lucruri.
    În fine, Salonul Auto de la Paris, chiar lipsit de strălucirea din alţi ani, a avut suficiente motive de entuziasm pentru pasionaţi.
    Pentru mine, cele mai aşteptate „dezvăluiri“ au fost cele ale Mercedes-Benz, BMW, Seat şi Skoda.
    BMW a prezentat noua Serie 3, o versiune mai mare decât modelul anterior. Mai exact, ampatamentul e crescut, ceea ce se traduce într-un interior mai generos, iar lungimea totală a maşinii este mai mare cu aproape 8 cm.
    Designul interior a suferit, evident, mai multe schimbări: butonul start/stop a fost mutat pe consola centrală, unde se regăsesc şi opţiunile pentru modul de rulare. Farurile de pe noua Serie 3 vin, pe versiunea standard, în format Full LED; clienţii pot opta însă pentru Adaptive LED cu tehnologia Laserlight, dezvoltată de BMW, pentru care producătorul promite o rază de acţiune de peste 500 de metri.
    Noul BMW Seria 3 va fi disponibil în mai multe variante, cu motoare ce produc între 150 şi 258 de cai-putere.
    Mercedes-Benz a venit la Paris cu noua Clasă B, noul GLE şi A35, o maşină de clasă mică transformată, pe scurt, în bolid. O altă noutate a fost varianta sedan a Clasei A, un produs destinat evident altor pieţe decât cea europeană.
    Şi la Clasa B farurile LED fac parte din dotarea standard, însă se poate opta pentru faruri Multibeam Led, aceleaşi ca pe Clasa A. Clasa B are un coeficient aerodinamic de 0,24 (0,25 avea predecesorul său), cel mai bun din segmentul său.
    Schimbările importante sunt însă cele din habitaclu: clientul poate comanda cele două display-uri de 7 inci, combinaţia dintre un ecran de 7 inci şi unul de 10,25 inci sau versiunea Widescreen cu două display-uri de 10,25 inci; o altă opţiune ce poate fi comandată este head-up display, de care am scris în trecut şi care mi se pare una dintre cele mai utile facilităţi pentru cel aflat în spatele volanului. De la jumătatea lui 2019, va fi disponibilă pe Clasa B şi o banchetă care poate glisa cu 14 centimetri, pentru a mări capacitatea portbagajului, care va varia astfel de la 455 la 705 litri.
    Evident, şi Clasa B a fost echipată cu MBUX, sistemul de infotainment al producătorului german. Printre sistemele de asistenţă rutieră disponibile pe Clasa B se numără Active Distance Assist Distronic ca parte a pachetului Driving Assistance, care poate anticipa situaţii de trafic şi poate reduce viteza în apropierea virajelor, a intersecţiilor şi a sensurilor giratorii, Active Emergency Stop şi Active Lane Change Assist. B-Class este echipat standard cu Active Brake Assist, care poate identifica acum pietoni şi biciclişti.
    Clasa B va fi disponibilă în cinci variante – trei pe benzină, cu 136, 163, respectiv 190 cai-putere şi două pe motorină, cu 116 sau 150 cai-putere.
    Cu noul A 35 4MATIC, Mercedes şi AMG introduc un model complet nou. Autovehiculul are la bază noua platformă cu tracţiune faţă Mercedes şi este alimentat de un nou motor turbo cu 4 cilindri, de 2,0 litri, de 306 cai-putere; transmisia este de tip AMG Speedshift DCT (dublu ambreiaj). Pe scurt, peste toate lucrurile bune din Clasa A se adaugă acum forţa brută a modelelor AMG. Pe de altă parte, Seat a prezentat noul Tarraco, un SUV care promite să devină flagshipul brandului spaniol. Un detaliu interesant: Tarraco şi-a primit numele după oraşul Tarragona, aflat în sudul peninsulei iberice.
    Interiorul maşinii are un aspect curat, cu multe elemente care nu îşi găsiseră loc în alte Seat-uri. În ceea ce priveşte motorizarea, spaniolii propun două motoare turbo pe benzină (1,5 litri cu 148 cai-putere şi 2,0 litri cu 187 cai-putere) şi două pe motorină (2,0 litri); va exista, în viitor, şi o versiune plug-in hybrid.
    Trebuie remarcat şi numărul mare de producători auto care au ales să sară“ peste Salonul de la Paris, o tendinţă tot mai evidentă în rândul brandurilor cunoscute: Ford, Alfa Romeo, Aston Martin, Bentley, grupul Fiat, Jeep, Mazda, Mitsubishi şi Volvo. Revenind la cei care au onorat cu prezenţa, veţi regăsi în imaginile de mai sus celelalte maşini care au atras atenţia la Salonul Auto de la Paris.

    Seat Tarraco

    Audi SQ2
    Un SUV mic care generează 296 de cai-putere şi poate atinge 100 de kilometri pe oră în mai puţin de
    5 secunde

    DS3 Crossback
    Un SUV premium de mici dimensiuni care poate fi comandat şi în versiunea electrică

    Peugeot e-Legend
    Un concept full-electric care aduce aminte de istoria brandului francez

    Skoda Vision RS
    Conceptul prezentat de Skoda este un hatchback hibrid cu performanţe de invidiat

    smart ForEase
    Smart împlineşte 20 de ani în 2018, iar conceptul prezentat la Paris a fost dezvoltat pentru a sărbători acest moment

    Mercedes GLE

    Mercedes Clasa A


    Hyundai i30 N Fastback
    O versiune mai rapidă şi mai arătoasă a bestsellerului coreean


    bmw seria 3

  • Povestea româncei care a creat “CEL MAI BUN PARFUM DIN LUME”

    A venit însă şi mânată de dorul de casă. Păstrează din copilărie dorul de munţi şi amintirea olfactivă a pădurii după ploaie, pădurea din apropierea casei de la Câmpulung Muscel.


    Mădălina Stoica-Blanchard a condus ca manager branduri celebre din industria modei şi produselor de lux şi a creat parfumuri apreciate în întreaga lume.

    Parfumurile ei au ca sursă de inspiraţie viaţa şi poveştile ei şi au Oscarul în materie de parfumuri. Românca a povestit, la 1 Matinal, cum l-a cunoscut pe soţul ei şi cum a luat naştere conceptul casei de parfumuri.

    “Întâlnirea a fost cu totul şi cu totul întâmplătoare, pe străzile Parisului. După o zi foarte încărcată, mă aflam la terasa unei braserii şi am avut o apariţie extraordinară. Privirile ni s-au întâlnit pur şi simplu, a fost un moment de scânteie extraordinară, apoi ne-am zâmbit foarte scurt şi şi-a continuat drumul, a povestit la TVR Mădălina Stoica-Blanchard. Ea a mărturisit că fiecare parfum creat reprezintă un moment specific care a marcat povestea lor de dragoste.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • La interviu cu inteligenţa artificială

    Dora este primul robot de recrutare de pe piaţa locală, care, prin intermediul inteligenţei artificiale, caută singur candidaţi în mediul online şi îi intervievează conform specificaţiilor angajatorilor. Lansată la 1 martie anul acesta, Dora a avut peste 158.000 de interviuri, iar peste 19.000 de persoane au fost angajate sau sunt în prezent în curs de angajare prin intermediul „ei”, potrivit informaţiilor de pe platforma Happy Recruiter, care foloseşte inteligenţa artificială pentru recrutarea de personal de pe reţelele de socializare.

    „Dora este o unealtă a unui recrutor, îl scapă de lucrurile din recrutare care mănâncă cel mai mult timp, de timpul de căutat candidaţi, de a-i verifica în prima etapă dacă s-ar potrivi cu jobul respectiv. În jur de 60% din timpul unui recrutor este scutit de Dora. Aceasta este disponibilă nonstop”, spune Călin Ştefănescu,  cofondator al Happy Recruiter.

    Potrivit lui, Dora transformă cerinţele unui angajator într-o discuţie cu un candidat. Totodată, robotul face CV-urile pentru candidaţii care nu le au. Dora cere date din CV-uri, însă extrage doar informaţiile esenţiale pentru angajator. Pe de altă parte însă, observă reprezentantul Happy Recruiter, CV-urile nu mai sunt folosite atât de mult, iar recrutorii se uită strict la datele care îi interesează – experienţă, studii, competenţe etc.

    „În zona de head-hunting şi top management nu performează atât de bine. Dar pentru alte roluri este incredibilă. În medie, în aproximativ cinci zile companiile îşi găsesc oamenii şi cam în două săptămâni deja sunt angajaţi”, descrie Călin Ştefănescu modalitatea de funcţionare a platformei.

    Potrivit lui, robotul Dora a devenit între timp şi poliglot, vorbeşte fluent şi engleza şi olandeza şi deja sunt companii internaţionale care o folosesc ca unealtă în activitatea de recrutare. Aceasta face şi follow-up discuţiilor cu un candidat – îi reaminteşte acestuia data, ora şi locul interviului. Dacă un candidat se retrage, Dora caută automat noi candidaţi, aceştia fiind paşi care economisesc timpul recrutorului.

    „Inteligenţa artificială deja a început să lase o amprentă mare în domeniul recrutării. Sunt vreo patru roboţi de recrutare în lume care au început să avanseze şi în alte sectoare. Este un ajutor fantastc, trăim o revoluţie industrială în momentul acesta. Nu ne dăm seama, dar e incredibil cum evoluează şi cât de mult ne ajută”, spune Ştefănescu.

    Aşadar, programele dotate cu IA pot colecta informaţii, crea un profil al candidatului şi pot ordona „CV-urile”, astfel să-şi dea seama care persoană ar fi cea mai potrivită pentru job. Această metodă de procesare a datelor devine foarte valoroasă în piaţa HR de astăzi datorită abilităţii sale de a găsi acei candidaţi pasivi, care sunt cei mai doriţi în general, care nu îşi caută în mod activ un alt job sau poziţie şi sunt mulţumiţi de actuala poziţie, lucru care poate fi un semn că acesta este un activ valoros pentru companie.

    Programele cu inteligenţă artificială pot realiza şi interviuri, mai ales pentru acei candidaţi care vor să lucreze în afara graniţelor ţării din care sunt şi nu au posibilitatea de a se deplasa pentru interviu. Un exemplu este HireVue, un program dotat cu inteligenţă artificială care foloseşte chestionare prestabilite la care candidatul se poate filma atunci când dă răspunsurile. Acest lucru permite recrutorului să intervieveze un număr mai mare de candidaţi şi mai apoi să selecteze persoanele care să treacă mai departe în procesul de selecţie.

    Inteligenţa artificială în recrutare va îmbunătăţi experienţa angajatului şi va duce angajamentul la un nivel personal. În marile corporaţii mulţi dintre angajaţi se pot simţi „pierduţi” sau pot simţi lipsă de motivaţie. De la cereri de concediu neaprobate la sentimentul că nu sunt destul de apreciaţi, aceştia sunt factori care pot produce un declic şi angajatul să plece, lucru care se transpune într-o fluctuaţie de personal, ceea ce generează costuri suplimentare companiilor. Un salariu mare nu face neapărat un angajat fericit. Accesul la o gamă largă de informaţii înseamnă că un angajator are mai multe pârghii de a îmbunătăţi experienţa angajatului. Ţinând cont de datele pe care le poate obţine un program de IA în organizarea mediului de lucru, poate duce la o fluctuaţie de personal scăzută.

    „În zona de fluctuaţie şi de retenţie a personalului trebuie să avem în permanenţă în vedere cei 3 M: să Măsurăm, să Monitorizăm şi să facem un Management al fluctuaţiei de personal. Dacă ai tot timpul date clare, atunci ştii şi ce ai de făcut. Fluctuaţia de personal înseamnă şi mulţi bani cheltuiţi de companie. Un om care pleacă din companie înseamnă de 2,3 ori salariul lui brut, pentru că se iau în calcul timpul în care postul este vacant, dar şi perioada de recrutare şi training până când viitorul angajat devine productiv în companie“, a spus Smărăndiţa Schnel, director HR BPO al Telekom România, companie cu peste 6.100 de angajaţi, în cadrul evenimentului ZF HR Conference 2018.

    Inteligenţa artificială în zona de resurse umane înseamnă costuri mai reduse pe termen lung. Pe lângă orele suplimentare de muncă, multe companii îşi cheltuiesc banii pe recrutarea „old-school”. Un studiu din 2016 citat de publicaţia Entrepreneur a arătat că angajarea unui om costă compania în medie 4.129 de dolari în Statele Unite.

    Amazon avea aproape 550.000 de angajaţi în trimestrul al treilea din 2017, iar cu un an înainte avea puţin mai mult de 300.000 de angajaţi, potrivit CNN. Timp de un an, compania a angajat aproape 250.000 de oameni, fapt ce ar fi generat un cost de aproximativ 1 miliard de dolari doar pentru recrutări într-un an (la un cost mediu de 4.129 dolari pentru angajarea unei persoane).

    Acest calcul a fost făcut în baza prezumţiei că Amazon nu foloseşte programele cu IA în procesul de recrutare. Se estimează că, într-un astfel de scenariu, Amazon ar fi putut economisi până la 1 miliard de dolari printr-un proces de recrutare automatizat, susţine Barbara Van Pay, CEO al Smart HR Consultancy, într-un articol al publicaţiei internaţionale Entrepreneur.

    Cu toate acestea, tehnologiei IA îi lipsesc câteva atuuri când vine vorba de recrutare, cum ar fi abilitatea de a oferi feedback în urma unui interviu. Alte mari minusuri pentru inteligenţa artificială sunt lipsa empatiei şi interacţiunea umană. Inteligenţa artificială vede date acolo unde omul vede emoţie şi acest lucru nu se va schimba prea devreme, este de părere Barbara Van Pay, CEO al Smart HR Consultancy, într-un articol publicat de entrepreneur.com.

    „Din cauza conceptului cu origini în filmele de la Hollywood, multe organizaţii se sperie de ideea de a lăsa pe mâna unui robot anumite proceduri din businessul lor, însă ziua în care inteligenţa artificială va prelua controlul asupra lumii pare să fie departe. Având un potenţial de nedescris în vederea creşterii eficienţei, împreună cu un cost prietenos pe termen lung, se pune întrebarea: merită să foloseşti beneficiile IA pentru nevoile tale de recrutare? Este alegerea potrivită pentru business?”, întreabă Barbara Van Pay. Piaţa roboţilor software creşte într-un ritm alert, urmând ca în acest an să atingă valoarea de 1,1 miliarde de dolari, de la 325 de milioane de dolari în 2016, potrivit unui studiu al companiei de cercetare Forrester, citat de ZF.

  • „Dacă aveam bani, relaţii şi oameni, şi eu făceam afacerea aia“

    Nici nu ştim să punem bine zerourile

    Este a doua companie americană, după Apple, care atinge această capitalizare pe o piaţă bursieră unde încrederea investitorilor în viitor este destul de mare.
    Un trilion de dolari nu este o cifră mare, ci este foarte mare. Amazon a avut în 2017 venituri de 177 de miliarde de dolari, cu un profit brut de 65 de miliarde de dolari şi un profit net de 3 miliarde de dolari.
    În 2004 Amazon a avut vânzări de 6,92 miliarde de dolari, dar la începutul anilor ’90, când a apărut, nimeni nu-şi mai aminteşte ce încasări anuale avea. Amazon s-a listat la bursă în 1997. Ca o comparaţie – disproporţionată –, valoarea de piaţă a celei mai mari companii din România – Petrom – este de 4,7 miliarde de dolari, la venituri anuale de 4,9 miliarde de dolari şi la un profit de 600 de milioane de dolari.
    Jeff Bezos, cel care a creat Amazon, a pornit de la o librărie online şi construit un monstru care înghite totul în jur.
    În România, Amazon are de peste zece ani un centru IT la Iaşi, iar acum deschide un centru în Bucureşti. Încă nu şi-a exprimat interesul pentru piaţa de retail din România, unde eMAG, deţinut de fondul de investiţii sud-african Naspers şi de antreprenorul român Iulian Stanciu, este lider, cu peste 1 miliard de dolari vânzări anuale.
    Până la urmă, Jeff Bezos nici nu a avut o idee genială:
    o librărie online.
    Ce mare idee a fost asta, pentru că oricare dintre noi ar fi putut să o aibă şi chiar am fi putut să facem acelaşi lucru dacă am fi avut bani, dacă am fi avut relaţii, dacă am fi avut oameni, dacă am fi fost americani, dacă băncile ne-ar fi dat bani, dacă statul ne-ar fi ajutat, dacă clienţii ar fi dat buzna.
    Toţi avem idei de business, nu una pe zi ci mai multe, dar niciuna nu ni se pare atât de valoroasă încât să renunţăm la jobul curent, la confortul unui program stabil, la rutina unui salariu lunar plătit la timp, pentru a încerca să vedem dacă suntem în stare să punem în practică ceea ce considerăm noi că ar fi o idee de business.
    Aici se face diferenţa. Nu trebuie să ai o idee genială, ci trebuie să ai o idee pe care să fii în stare să construieşti un business, să o pui în practică şi să o execuţi. Lumea este plină de librării online, aproape aşa a fost şi în anii ’90, când a început Jeff Bezos afacerea Amazon, dar bani au câştigat numai cei care au reuşit să viseze şi să aibă cifre mari, cei care au construit tot sistemul, începând de la prezentare, căutare, referinţe, până la curierul care îţi aduce produsul în casă.
    Dacă ideea unei librării online am fi avut-o cu toţii, mă îndoiesc că logistica din spate ar fi fost în mintea noastră. Asta e şi ideea, să avem o idee dar să o construiască alţii, iar noi să stăm să numărăm banii.

    Cele mai multe afaceri eşuează din cauza execuţiei
    Şi Netflix ar fi fost o idee bună pentru noi, având în vedere că fiecare a traficat casete pe vremea lui Ceauşescu şi a fost un mic distribuitor între apartamente.
    Acum 20 de ani sau acum 10 ani, aproape nimeni nu şi-ar fi pus banii pe Amazon, ci pe Petrom, pentru că, în timp ce retailerul american online îşi număra pierderile, producătorul român de petrol îşi număra sutele de milioane de euro câştig. Dacă ne uităm la cifre, un profit de 3 miliarde de dolari la o capitalizare de 1 trilion de dolari pare un nonsens investiţional.
    În business, rutina execuţiei este totul, chiar şi în condiţiile în care inventezi un produs original. Amazon nu este un producător, ci este un distribuitor care duce marfa din punctul A în punctul B şi face marketing. Nici nu-l interesează cine produce, ci cum produce, asta apropo de faptul că un producător este cel mai important jucător
    într-un lanţ.
    Data viitoare când aveţi idei, luaţi exemplul lui Jeff Bezos. 

  • OutOfOffice – Andreea Micu, avocat, Asociat Crama Avincis: “Cel mai frumos sentiment de libertate” – VIDEO

    Reţelele sociale le folosesc în mod normal mai degrabă „pasiv“ (pentru a vedea noutăţile); postări am puţine, din lipsa timpului. Nici în vacanţe nu le folosesc mai des − vacanţele sunt momente pentru familie. În concediu, sunt nevoită să fiu conectată la activitatea de la birou şi de la cramă. Dezavantaj: nu e vacanţă 100%. Avantaj: când revin la serviciu, nu sunt la fel de încărcată, pentru că anumite taskuri au fost rezolvate de la distanţă.
    Nu aş merge niciodată în vacanţă în ţări periculoase, unde sănătatea şi siguranţa îmi pot fi puse în pericol, iar drepturile omului nu sunt respectate în mod adecvat. Pe termen mediu, nu m-aş duce nici în călătorii foarte lungi cu avionul, pentru că mi se pare obositor pentru cei doi copii (nu plec fără ei nicăieri).

    Care sunt lucrurile pe care le luaţi cu dvs. în toate concediile?
    Cărţi de citit, cremă solară şi geacă de fâş (niciodată nu ştim ce surprize ne va face vremea!).

    Care este amintirea dvs. preferată dintr-o vacanţă de vară?
    De obicei, plaja şi înotul în mare – cel mai frumos sentiment de libertate.

  • Cum şi-a petrecut concediul Dragoş Anastasiu, CEO, Eurolines: “Unul dintre cele mai frumoase locuri de pe pământ” – VIDEO

    Fac plimbări lungi pe malul apei, ajung şi privesc locul unde, efectiv, se varsă Dunărea în Marea Neagră şi asta mă ajută să găsesc soluţii pentru problemele de la birou, mă ajută să iau decizii şi, foarte des, îmi vin idei noi de business sau de îmbunătăţire a unor situaţii care aşteptau şi ele să le vină rândul. Delta este destinaţia mea favorită în România şi, imediat după ea, urmează Transilvania.

    Telefonul şi laptopul, revistele de specialitate, cărţile şi costumul de înot sunt lucrurile care nu îmi lipsesc în concedii. Cât despre amintiri preferate, mi s-a lipit de suflet Key West. Am fost acolo când eram foarte tânăr şi încă îmi amintesc de acel loc ca de unul dintre cele mai frumoase de pe pământ. Are nişte culori excepţionale.

    Care sunt destinaţiile în care v-aţi dori să ajungeţi şi nu aţi avut încă ocazia?
    Japonia. Îmi doresc şi încă nu a devenit prioritară pe listă. De asemenea, vreau să ajung în Noua Zeelandă şi Australia. 

    Unde nu aţi merge sau ce nu aţi face niciodată într-o vacanţă?
    Hm, greu de spus că nu aş merge undeva. Siria şi Irak nu mă atrag, totuşi. Cred că nu aş bea cafea. Dar asta nu fac oricum.

  • Cum şi-a petrecut concediul Dragoş Anastasiu, CEO, Eurolines: “Unul dintre cele mai frumoase locuri de pe pământ”

    Fac plimbări lungi pe malul apei, ajung şi privesc locul unde, efectiv, se varsă Dunărea în Marea Neagră şi asta mă ajută să găsesc soluţii pentru problemele de la birou, mă ajută să iau decizii şi, foarte des, îmi vin idei noi de business sau de îmbunătăţire a unor situaţii care aşteptau şi ele să le vină rândul. Delta este destinaţia mea favorită în România şi, imediat după ea, urmează Transilvania.

    Telefonul şi laptopul, revistele de specialitate, cărţile şi costumul de înot sunt lucrurile care nu îmi lipsesc în concedii. Cât despre amintiri preferate, mi s-a lipit de suflet Key West. Am fost acolo când eram foarte tânăr şi încă îmi amintesc de acel loc ca de unul dintre cele mai frumoase de pe pământ. Are nişte culori excepţionale.

    Care sunt destinaţiile în care v-aţi dori să ajungeţi şi nu aţi avut încă ocazia?
    Japonia. Îmi doresc şi încă nu a devenit prioritară pe listă. De asemenea, vreau să ajung în Noua Zeelandă şi Australia. 

    Unde nu aţi merge sau ce nu aţi face niciodată într-o vacanţă?
    Hm, greu de spus că nu aş merge undeva. Siria şi Irak nu mă atrag, totuşi. Cred că nu aş bea cafea. Dar asta nu fac oricum.

  • Teodorovici: Rectificarea bugetară va fi săptămâna viitoare, cu sau fără avizul CSAT

    Avizul de la CSAT este în curs de a fi obţinut, urmând să fie obţinut printr-o procedură scrisă, iar, dacă nu va fi trimis, Executivul va trimite o solicitare. Ministrul Finanţelor susţine că nu poate exista un blocaj în adoptarea rectificarea bugetării, în cazul în care nu va exista un consens în CSAT.

    „Din punctul meu de vedere, poate să fie fără acest aviz, pentru că nu scrie nicăieri în lege, dar s-a mers pe o cutumă (…) Anul viitor sper să nu mai avem nevoie de un astfel de aviz”, a subliniat Teodorovici, care a amintit că la rectificarea bugetară din 2015 nu a fost nevoie.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro