Tag: americana

  • Cea mai mare bancă americană are încredere în Apple: JP Morgan se aşteaptă ca valoarea acţiunilor companiei să crească cu 20%

    JP Morgan, cea mai mare bancă americană, şi-a majorat ţinta de preţ pentru acţiunile Apple săptămâna aceasta şi se aşteaptă ca valoarea acţiunilor să crească cu 21%, în contextul în care vânzările noilor iPhone-urilor sunt „mai puternice decât aşteptările”, potrivit CNBC.

    „Ne creştem moderat previziunile pentru volumele de iPhone-uri ce vor fi vândute şi ne aşteptăm ca sentimentul investitorilor pe acţiunile AAPL să se îmbunătăţească ţinând cont de abilitatea firmei de a-şi spori volumele în ciuda considerată încetinită în 2019”, notează Samik Chatterjee, analist în cadrul JP Morgan.

    JP Morgan şi-a majorat astfel ţinta de preţ pentru acţiunile Apple de la 243 dolari la 265 dolari.

    Acţiunile Apple au închis şedinţa de tranzacţionare de luni la preţul de aproape 224 dolari per acţiune, după o creştere de 2,3%, la o capitalizare de peste 1.000 miliarde dolari.

    Gigantul JP Morgan estimează vânzări mai mari cu 1 milion de unităţi în acest trimestru – în comparaţie cu previziunea anterioară – şi vânzări mai mari cu 3 milioane de iPhone-uri pentru ultimul trimestru.

    „Pe lângă o majorare a aşteptărilor de vânzări pentru ciclul de produs 2019, ne aşteptăm şi la o creştere a volumelor în perioada 2020-2021, pe fondul adopţiei iPhone-urilor cu capabilităţi 5G, care vor fi lansate în sepembrie 2020 – ceea ce va genera per total venituri mai mari şi va creşte încrederea investitorilor în sustenabilitatea creşterii veniturilor pe fondul unei încetiniri a pieţei smartphone-urilor, ajunsă la maturitate”, notează Chatterjee.

    JP Morgan se aşteaptă ca Apple să vândă 198 de milioane de iPhone-uri cu capacităţi 5G în 2020 şi 200 de milioane de unităţi în 2021.

     

     

  • Broderii tatuate

    Realizate în colaborare cu producătorul de tatuaje temporare Tattly, broderiile cu motive florale – rămurele, flori simple sau grupate în buchete – pot fi aplicate pe piele de către cei care nu s-au decis încă dacă vor un tatuaj permanent sau nu.

  • Surpriză imensă: Pentru prima dată într-un articol din revista americană Forbes se dezvăluie cât deţine Daniel Dines, programatorul minune din România, din afacerea UiPath: 20%, ceea ce înseamnă că la ultima evaluare el are 1,4 miliarde de dolari

    Daniel Dines, fondatorul UiPath – cel mai valoros start-up de IT pornit din România – are o participaţie de 20% din companie, dezvăluie revista americană Forbes în cadrul unui material amplu dedicat românului, sub titlul “De la comunism la programare: cum a ajuns Daniel Dines – de la compania de 7 mld. $ UiPath – primul miliardar al lumii din boţi”.

    Dacă Dines deţine 20%, la ultima evaluare a companiei de 7 mld. dolari, rezultă că programatorul minune, care a pornit din Oneşti-Bacău, are 1,4 mld. dolari, cel puţin pe hârtie.

    Dines a povestit revistei că a declinat o ofertă de a primi o finanţare de un miliard de dolari de la gigantul japonez Softbank pentru că nu era de acord cu condiţiile impuse de investitor, refuzul fiindu-i comunicat direct miliardarului Masayoshi Son, pe durata unei întâlniri din Tokyo. Dines a fost convocat la întâlnirea din Tokio din vacanţa pe care o petrecea pe Costa de Azur în Franţa.

    “I-am spus lui Masa (Masayoshi Son) că este binevenit în companie dar poate investi doar o sumă limitată”, a povestit Dines revistei Forbes. După acest refuz – provocat de faptul că poziţia sa ar fi fost diluată iar Softbank ar fi controlat boardul peste pragul pe care el îl considera “confortabil”, UiPath a ales o finanţare de la fondul gigantului american Google şi de la celebrul fond de investiţii Sequoia care a evaluat compania la 3 miliarde de dolari.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • “La Gomera”, propunerea României la Oscar 2020, are premiera nord-americană la Toronto Film Festival

    Filmul va fi proiectat pe 5 septembrie, în prezenţa regizorului Corneliu Porumboiu, la Scotiabank Theatre, unde va rula şi pe 6 septembrie.

    Festivalul canadian este unul necompetitiv, însă producţiile primesc recunoaşterea publicului şi criticilor. Vor fi acordate, între altele, marele premiu pentru lungmetraj şi trofeul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film (FIPRESCI).

    “La Gomera” se numără şi între “cele mai captivante 29 de noi lungmetraje noi” selectate în New York Film Festival (NYFF), alături de pelicule semnate de Martin Scorsese, Pedro Almodóvar, Edward Norton, Arnaud Desplechin şi Agnès Varda.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cea mai mare bancă americană a dat lovitura: JPMorgan a înregistrat un profit trimestrial în creştere cu 16%

    JPMorgan Chase, cea mai mare bancă americană, a raportat o creştere de 16% la nivelul profitului trimestrial în contextul în care a obţinut venituri mai ridicate din dobânzi şi din facilităţi fiscale, potrivit Reuters.

    Astfel profiturile celei mai mari bănci americane s-au ridicat în ultimul trimestru la 9,65 miliarde dolari, adică 2,82 dolari per acţiune, faţă de 8,32 miliarde dolari, adică 2,29 dolari per acţiune în aceeaşi perioadă a anului trecut.

    Veniturile nete au crescut cu 4% la 29,57 miliarde dolari.

    Analiştii se aşteptau la un profit de 2,5 dolari per acţiune şi venituri de 28,9 miliarde dolari, potrivit estimărilor Refinitiv.

     

     

     

  • Cea mai mare bancă americană, JPMorgan, foloseşte o inteligenţă artificială pentru a anticipa trendurile pieţei. Ce crede robotul că se va întâmpla cu bursele

    Indicele american S&P 500 şi randamentul obligaţiunilor cu scadenţa la 10 ani vor scădea în următoarea lună, potrivit analizei realizate de un model de inteligenţă artificială utilizat de cea mai mare bancă americană, JPMorgan Chase.

    Potrivit Bloombeg, firma aplică un algoritm pentru a prezice trendul în care se vor încadra activele financiare în următoarea perioadă, urmărind cinci seturi de date din ultimii 13 ani, printre care fluxurile de capital, indicatorii economici şi poziţia investitorilor.

    Echipa de strategie a JPMorgan, care a construit modelul de analiză împreună cu proiectanţii inteligenţei artificiale, susţine că aceasta a demonstrat o rată de succes cuprinsă între 75% şi 89% în predicţiile realizate pentru perioade de o lună, trei luni şi şase luni.

    După luna iulie, modelul de inteligenţă artificială prezice că preţul acţiunilor va creşte.

    „Modelul nostru vede în prezent perspective de încetinire pentru o perioadă de 1-3 luni, semnalând scăderi pentru orizonturi de timp de o lună, două luni şi trei luni. Perspectivele indicelui S&P 500 pentru următoarele şase luni sunt totuşi de creştere, sugerând că orice corecţie va avea loc pe pieţele de acţiuni va trece până la finalul anului”, transmite echipa de strategi condusă de Nikolaos Panigirtzoglou.

     

     

     

  • Apple cumpără startup-ul Drive.ai pentru a folosi inginerii companiei în propriile eforturi de dezvoltare a vehiculelor autonome

    Compania americană Apple a confirmat marţi că a cumpărat startup-ul din domeniul maşinilor autonome Drive.ai, un startup ce îşi propune să pună vehicule autonome la dispoziţia navetiştilor din Texas, potrivit Reuters.

    Publicaţia online din domeniul hi-tech The Information a scris la începutul lunii iunie că producătorul iPhone-urilor vrea să cumpere firma pentru a putea angaja o parte din inginerii ei în propriile ambiţii din domeniul maşinilor autonome.

    Drive.ai operează o flotă de dimensiuni mici de vehicule autonome pentru navetă în Texas, potrivit The Information. Potrivit datelor însă, startup-ul se pregătea să concedieze 90 de persoane şi să închidă businessul.

    În Silicon Valley, achiziţionarea unui startup cu probleme pentru a angaja inginerii din proiect este o practică comună printre giganţii industriei.

    Apple este în cursa vehiculelor autonome cu competitori precum Waymo, de la gigantul Alphabet. În ultimul an, Apple a făcut eforturi de a-l aduce în ehipă pe fostul inginer-şef al Tesla, Doug Field, pentru a superviza operaţiunile de peste hotare, unde compania are circa 5.000 de angajaţi.

     

     

  • Citigroup avertizează: S&P 500 se îndreaptă spre zona de bear market cu pedala de acceleraţie la podea. Bursa americană va scădea cu 20%

    Tarifele comerciale aplicabile Mexicului ar putea fi anulate, însă strategii grupului bancar Citigroup avertizează că tensiunile comerciale vor escalada în continuare, perturbând pieţele financiare, de la acţiuni şi până la obligaţiuni, potrivit Bloomberg.

    „Tensiunile se adună în continuare iar rezultatul pare influenţat mai mult de factori politici, nu de factori economici”, notează o echipă de strategi specializată în politici macroeconomice globale, condusă de Mark Schofield.

    Ei consideră că preşedintele Donald Trump va continua să îşi menţină poziţia. Citigroup consideră că tarifele de 25% pe restul bunurilor din China, care nu au fost aplicate încă, reprezintă un şoc, corelate cu tarifele pe importurile de automobile şi cu tensiunile care vin dinspre Europa şi Japonia.

    Dacă FED-ul (n.r: banca centrală americană) nu reduce dobânzile, în scenariul actual ne îndreptăm cu pedala de acceleraţie la podea către zona de bear market pe indicele S&P 500 – care urmăreşte cele mai mari companii americane, ceea ce va aduce o scădere de 20% faţă de maximul de 2.350 puncte înregistrat în luna aprilie.

    Mai mult, randamentul pe titlurile de stat cu scadenţa la 10 ani ar scădea la 1,5% sau chiar mai jos, iar aurul s-ar putea îndrepta spre 1.600 de dolari per uncie, adică aproximativ 56,5 dolari per gram, un nivel pe care nu l-a mai atins din 2013.

  • Avertismentul suprem: „Arhitecţii” crizei din 2008, printre care cele mai mari bănci americane, avertizează că recesiunea globală va veni în 2019

    Cele mai mari bănci de pe Wall Steet au început să îşi avertizeze clienţii cu privire la riscul din ce în ce mai ridicat al unei recesiuni în urma escaladării din conflictul comerical SUA-China, potrivit Bloomberg.

    O recesiune globală ar putea începe în următoarele nouă luni dacă preşedintele Donald Trump impune tarife de 25% pe încă o suită de bunuri importate din China, în valoare de 300 miliarde dolari, pentru că Beijingul va răspunde pe măsură, avertizează analiştii băncii americane de investiţii Morgan Stanley.

    Într-un avertisment paralel, cea mai mare bancă american JPMorgan Chase susţine că probabilitatea ca economia americană să intre în recesiune în a doua parte a anului s-a ridicat la 40% de la 25% în urmă cu o lună.

    „Conversaţiile recente cu investitorii ne-au reîntărit covingerea că pieţele subestimează impactul tensiunilor comerciale. Investitorii sunt de părere în general că disputa comercială s-ar putea lungi pentru mai muilt timp, dar trec cu vederea impactul potenţial asupra perspectivelor macroeconomice la nivel global”, avertizează Chetan Ahya, economist şef al Morgan Stanley.

    Astfel de avertismente ar putea da tonul conversaţiei în pieţele financiare încât săptămâna aceasta miniştrii de Finanţe din G20 se întâlnesc în Japonia.

    Încetinirea economiei globale a fost semnalată luni prin datele slabe din sectorul de producţie din economiile mari ale Asiei.

    Randamentele pe obligaţiunile guvernamentale au scăzut anul acesta, iar startegii JPMorgan şi Citigroup cred că acestea ar putea scădea în continuare. Unul dintre indicatorii cheie ai recesiunii – ecartul dintre titlurile de stat americane la trei luni şi cele la 10 ani, transmite unul dintre cele mai puternice semnale de recesiune din 2007 şi pâmă în prezent.

    „Creşterea economică globală alunecă uşor sub aşteptări pentru restul anului”, notează economistul şef al JPMorgan Bruce Kasman.

    Mai mult, şi gigantul bancar american Goldman Sachs atrage atenţia prin economiştii săi că se aşteaptă ca SUA să impună tarife de 10% pe suita de bunuri chinezeşti de 300 miliarde dolari din China, cât şi pe toate bunurile importate din Mexic.

    Banca şi-a redus estimările de creştere economic pentru a doua jumătate a anului cu circa jumătate de punct procentual, la 2% şi susţine că ar putea fi văzute noi reduceri a ratei de dobândă din partea FED (n.r: banca centrală americană).

     

     

     

  • Aici veţi fi ascultaţi

    Astfel a apărut proiectul Sidewalk Talk (discuţie pe trotuar) la San Francisco, unde Ruble şi un grup de voluntari s-au instalat pe trotuare în diverse părţi ale oraşului alături de scaune goale cu cartonaşe invitând străinii să ia loc şi să stea de vorbă.

    Lansat în 2015, proiectul a crescut între timp, ajungând la mai bine de 4.000 de voluntari în 40 de oraşe, care au ascultat ce au avut de zis peste 12.000 de oameni. Voluntarii nu sunt toţi psihoterapeuţi şi nici nu oferă şedinţe de psihoterapie, ci doar conversează cu doritorii, care pot afla din timp unde se organizează ascultatul.