BusinessMagazin

Tag: adolescent

  • Adolescentul de 17 ani care a rezolvat una dintre cele mai mari probleme pe care le au toţi oamenii care zboară cu avionul

    Într-un discurs Ted de anul trecut, Raymond Wang, un adolescent în vârstă de 17 ani, a explicat cum a reuşit să construiască simulări pe computer ale mişcărilor germenilor dintr-o aeronavă. 
    Adolescentul a descoperit că pe măsură ce aerul este pompat în cabină, bolile sunt răspândite de la pasager la pasager din cauza modului în care aerul circulă în aeronavă şi nu din cauza cantităţii scăzute de filtre.
     
    El speră că designul său pentru o mică fantă prin care să recircule aerul în afara cabinei ar putea să rezolve problema. ”Când strănutăm, aerul trece prin vârtejuri de multe ori înainte să treacă prin filtru. Aşa că m-am gândit că aceasta este o problemă serioasă; nu am avut banii să merg şi să cumpăr un avion, aşa că am decis să construiesc un computer”, descrie el modul în care a început cercetarea pe calculator. 
     
    De atunci, Wang creat un dispozitiv care păstrează aerul într-un spaţiu înainte ca acesta să fie direcţionat către un filtru; este simplu de instalat şi reduce semnificativ vârtejurile de aer din aeronave, care contribuie la răspândirea bolilor. Pentru ideea sa, Wang a câştigat un premiu de 75.000 de dolari oferit de Intel, la Târgul Internaţional de Ştiinţă şi Inginerie. 

     

  • 7 exemple. Poliţişti din România explică pe înţelesul tuturor modificările propuse codului de procedură penală. „Să zicem că ai o fată adolescentă, care cade victima.”

    Degeaba te vei plânge la anul, în faţa poliţiştilor că vreun hoţ ţi-a intrat în casă, lor li se va aplica legea penală cea mai favorabilă. Iar dacă eşti fan Antena 3 adu-ţi aminte: Judecătorii, procurorii, poliţiştii se OPUN modificărilor. Chiar vrei să fii de partea infractorilor?
    Pe Facebook, Politistii au umor au scris: MODIFICĂRILE PROPUSE CODULUI DE PROCEDURĂ PENALĂ ÎN 7 EXEMPLE PE ÎNŢELESUL TUTUROR. Ştiu că e mult de citit, dar sunt explicaţiile extrem de simple ale unui magistrat şi merită citite şi distribuite. Mulţumesc doamnei magistrat pentru că mi-a oferit posibilitatea să le fac atât de vizibile. foto: Protv

    1. Ioana este într-o relaţie abuzivă de câţiva ani. În fiecare zi este jignită şi ameninţata de partenerul ei, fiind convinsă că nu poate ieşi din acest calvar. Într-o zi lucrurile degenerează şi Ioana ajunge la spital în urma bătăilor.

    Procurorul deschide o anchetă penală. Acum legea îl obligă să ia măsuri pentru a proteja victima. Ioana este audiată cu privire la cele întâmplate şi încurajata să spună ce i s-a întâmplat deoarece este în siguranţă. Modificările propuse Codului de procedură penală dau posibilitatea suspectului/inculpatului de a fi prezent la audierea Ioanei. De mâine, Ioana va fi nevoită să declare ştiind că agresorul este în fiecare moment în aceeaşi cameră!

    Deşi victimele trebuie protejate! O prevede tot o Directivă. Iar drepturile suspectului/inculpatului erau aparate prin prezenţa avocatului. La fel se poate întâmpla în cazul traficului de persoane, a victimelor violenţei, în cazul grupărilor infracţionale! Tu ce ai spune dacă persoana de care iţi este frica te-ar privi în fiecare secundă din audiere?

    2. Închipuiţi-vă o percheziţie informatică pentru o infracţiune oarecare (economică, de violenţă sau alta). În computerul suspectului/inculpatului se găsesc fişiere video conţinând imagini cu caracter pornografic înfăţişând minori cu vârste de 5-6 ani. Ce puteam face până acum? O noua anchetă pentru a identifica autorul. Ce am putea face dacă modificările se adoptă? Te uiţi, te oripilezi ca om normal ce eşti, te frustrezi puternic ca procuror şi distrugi fişierele.

    3. O doamnă sau un domn are o urgenţă într-o seară şi are nevoie sa scoată nişte bani de la bancomatul din colţul blocului. Iese din casa, îşi scoate banii şi vrea sa se întoarcă. De ea/el se apropie un cetăţean, o/îl loveşte cu o bata în cap, îi ia banii şi o/îl lasă într-o baltă de sânge. Poate pentru multă vreme nici nu o/îl găseşte nimeni. Până la urmă se află, se ridică imaginile de la bancomat. Surpriză! Nu pot fi folosite pentru a fi identificat autorul şi probată fapta lui pentru că aşa prevede Codul astfel modificat, ce ar trebui să apere şi persoanele vătămate.

    4. Să zicem că ai o fată adolescentă, care cade victima unor traficanţi de persoane, care o bat, o violează şi o obligă să se prostitueze. Cumva reuşeşte să scape. Face plângere la procuror împotriva traficanţilor si ii indica cu nume si prenume. Procurorul este obligat să înceapă urmărirea penala cu privire la faptă, pentru a strânge probe.

    S-ar impune şi nişte masuri de supraveghere tehnică (interceptări) pentru a proba infracţiunea. Daca propunerile de modificare a art. 307 CPP, art. 83 CPP şi art. 94 CPP sunt aprobate, procurorul trebuie să-i aducă imediat la cunoştinţă autorului calitatea de suspect. Dacă nu face asta, toate actele ulterioare sunt nule. Acesta află că s-a formulat o plângere. Va lua toate măsurile să nu mai poată fi supravegheat.

    O sa aibă dreptul să fie înştiinţat şi să participe la orice audiere a victimelor şi martorilor. O sa aibă dreptul de a consulta dosarul de urmărire penală şi de a afla numele şi adresele martorilor. Acest drept nu-i va mai putea fi restricţionat mai mult de 10 zile. Oare cine ar mai formula plângere sau ar depune mărturie în acest context? Şi să ne gândim că aceste reguli vor fi valabile în cazul tuturor infracţiunilor, inclusiv de terorism, trafic de droguri sau corupţie.

    5. Ţi-ai cumpărat o casă (cel mai probabil apartament prin programul Prima Casă – 60 de mp – 60.000 euro), la care mai ai de plătit 29 de ani, 1/2 sau 1/3 din ce câştigi într-o lună. Apartamentul trebuie mobilat şi utilat motiv pentru care îţi mai faci şi alte credite la care trebuie să plăteşti lunar din ce ţi-a mai rămas, cu gândul că în 5 ani vei termina şi creditele astea dar măcar vei rămâne cu ceva. În sfârşit ai şi tu un loc unde să te relaxezi, împreună cu familia, după ce îţi termini programul de muncă şi eşti încântat de acest lucru.

    Surpriză! Într-o oarecare seară în care ai ieşit pentru câteva ore te calcă hoţii şi-ţi fură tot ce ai cumpărat (cu excepţia casei efective, deşi sunt cazuri în care se fură inclusiv uşile) şi pentru care tu vei plăti în continuare. Mai mult, aceştia umblă prin camera copilului ori camera ta şi răscolesc tot, în căutarea bijuteriilor şi a banilor pe care cred ei că i-ai ascuns.

    Ai sentimentul de viol (nu în sensul clasic) şi cauţi să ţi se facă dreptate. Utilizând mijloacele de probă limitate conform viitoarei proceduri penale, Poliţia reuşeşte să-ţi găsească binefăcătorii, care sunt hoţi de meserie, fiind condamnaţi în repetate rânduri pentru acelaşi mod de acţionare şi recent eliberaţi din penitenciar (deh… au stat în condiţii inumane, în ciuda faptului că mai aveau de executat 5 ani au ieşit mai repede din penitenciar).

    Surpriză! Conform viitoarelor modificări la art. 223 alin. 2 CPP, nu se poate dispune luarea măsurii preventive a arestului preventiv întrucât furtul calificat, pe timp de noapte, prin efracţie şi prin violare de domiciliu, prev. de art. 228, 229 alin. 1 lit. b), d) şi alin. 2 lit. b) CP nu sunt prin cele enumerate în noua lege procesual penală iar posibilitatea arestării în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsă de 5 ani ori mai mare a dispărut!

    6. Vă intră hoţul în casă? Dacă nu va luaţi la bătaie cu el, procurorul nu mai poate face propunere de arestare. Fură 40 de biciclete şi dă 10 spargeri? Nasol… pentru victime, pentru hoţ nu se mai poate face propunere de arestare preventivă. Aveţi o înregistrare cu privire la infracţiune? Ghinion. Nu mai aveţi voie să o utilizaţi.

    Înregistrări stradale, camere auto, camere din supermarket? Nu mai pot fi folosite sunteţi victima unei agresiuni? Dacă cel acuzat doreşte, va putea asista la orice act de urmărire penală efectuat, inclusiv la audierea victimei! Potrivit propunerii de modificare, pentru infracţiunile contra libertăţii şi a integrităţii sexuale (altele decât violul) nu mai există temei legal pentru a se solicita arestarea preventivă.

    7. Închipuiţi-vă un dosar cu infracţiuni economice şi prejudicii de milioane de euro. Pentru a demonstra mecanismul şi a proba faptele, procurorul e nevoit să solicite ANAF, spre exemplu, informaţii din baza de date cu privire la societăţi comerciale, conturi, angajaţi, încercând să demonstreze legătura între suspect şi faptă, să găseşti martori ce ar putea cunoaşte ceva şi ar dori să-ţi şi spună. Dar, nu, nu poţi avea acces sau dacă vrei, îl iei de mână pe suspect şi va uitaţi împreună pe date. Acum ar trebui să facem probele împreuna, pentru că, nu-i aşa, avem acelaşi scop într-un dosar penal!

     

  • Un preşedinte de stat RUPE TĂCEREA: La vârstă de 16 ani, am înjunghiat mortal o persoană

    Rodrigo Duterte se află la Da Nang pentru a participa la summitul Cooperarea Economică Asia-Pacific (APEC).

    “Când eram adolescent, intram şi ieşeam des din închisoare. Mă băteam când cu unul, când cu altul. La vârsta de 16 ani, omorâsem deja pe cineva. O persoană reală, o bătaie, o înjunghiere. Nu aveam decât 16 ani. S-a întâmplat din cauza unei simple priviri. Câte astfel de priviri vor mai fi acum când sunt preşedinte?”, a spus Duterte.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • George Young, fratele mai mare al chitariştilor Angus şi Malcolm de la AC/DC, a murit

    George Young a fost şi el muzician şi a cântat în trupa Easybeats, dar a fost şi producător al AC/DC. Fraţii săi care au fondat AC/DC, una dintre cele mai mari trupe rock ale tuturor timpurilor, l-au considerat un mentor. 

    Născut în Scoţia, acesta a emigrat în adolescenţă alături de familie, obţinând cetăţenia australiană.

  • Povestea femeii care a creat unul dintre cele mai iubite personaje de film din lume

    Rowling s-a născut în familia lui Peter Hanes Rowling, un inginer de aeronave Rolls-Royce, şi Anne Rowling, tehnician ştiinţific, pe 31 iulie 1965, în Yate, Gloucestershire, Anglia, la aproximativ 16 kilometri de Bristol. Părinţii ei s-au întâlnit într-un tren care a pornit din gara Kings Cross Station (care apare şi în romanele Harry Potter), în 1964, şi s-au căsătorit un an mai târziu. Când era copil, Rowling scria deseori povestiri fanteziste pe care le citea surorii ei mai mici, Dianne.

    Adolescenţa ei a fost influenţată de cartea autobiografică Hons and Revels, scrisă de Jessica Mitford. Mitford a devenit idolul lui Rowling, care i-a citit toate cărţile. Rowling a declarat ulterior dobândirii renumelui international că anii de adolescenţă au fost nefericiţi din cauza vieţii de acasă – marcată de o boală a mamei şi o relaţie rece cu tatăl său, cu care acum nu vorbeşte. A mai spus că a creat personajul Hermione bazându-se pe propria ei persoană la 11 ani. Steve Eddy, unul dintre profesorii ei, şi-o aminteşte drept ”nu excepţională, dar într-un grup de fete inteligente şi destul de bune la limba engleză“.

    În 1982, a încercat să intre la Universitatea Oxford, dar nu a fost acceptată; a studiat astfel la Universitatea franceză Exeter – prin intermediul căreia a beneficiat şi de un an de studiu în Paris. În 1986, la absolvire, s-a mutat în Londra pentru a lucra ca cercetător şi secretar bilingv pentru organizaţia axată pe drepturile omului Amnesty International. Apoi, a decis împreună cu prietenul ei de atunci să se mute în Manchester, unde a lucrat la Camera de Comerţ. În 1990, când se afla într-un tren întârziat, călătorind din Manchester spre Londra, i-a venit ideea poveştii unui băiat care vrea să se înscrie la şcoala de magie. A început să scrie imediat ce a ajuns la apartamentul său. Pierderea mamei ei, după câteva luni, a afectat-o profund, astfel că şi şi-a canalizat sentimentele generate de aceasta în sentimentele personajului Harry Potter din prima carte a seriei.

    La şapte ani după absolvirea universităţii, Rowling îşi vedea viaţa profesională drept un eşec, pe care l-a descris ulterior drept ”eliberator“, pentru că i-a permis să se concentreze pe scris. În 1995, a terminat scrierea manuscrisului pentru Harry Potter şi Piatra Filosofală, primul volum al seriei, la o maşină veche de scris. După un răspuns entuziast al lui Bryony Evens, cel care a făcut recenzia primelor trei capitole, agenţia Christopher Little Literary Agents a convenit să o reprezinte pe Rowling în încercarea de publicare.

    Cartea a fost trimisă la 12 edituri, iar toate au respins manuscrisul. Un an mai târziu a fost acceptată de editorul Barry Cunningham, care lucra pentru editura Bloomsbury din Londra, decizie însoţită de primirea a 1.500 de lire în avans. Publicarea a fost încurajată după ce Alice Newton, fata de opt ani a preşedintelui editurii Bloomsbury, a cerut imediat al doilea capitol al cărţii după ce tatăl său i l-a dat pe primul. Chiar dacă a fost de acord cu publicarea, i-a spus lui Rowling că ar trebui să se angajeze, având puţine şanse să facă bani din publicarea cărţilor pentru copii.

    În iunie 1997, Bloomsbury a publicat Harry Potter şi Piatra Filosofală în 1.000 de copii, dintre care 500 au fost distribuite în librării – astăzi, aceste ediţii valorează între 16.000 şi 25.000 de lire sterline. Cinci luni mai târziu, cartea a câştigat un prim premiu. La începutul anului 1998, o licitaţie s-a ţinut în Statele Unite pentru drepturile de publicare a romanului şi a fost câştigată de Scholastic Inc., pentru 105.000 de dolari. Au urmat şase noi volume în serie; ultimul, Harry Potter şi the Deathly Hollows (Harry Potter şi Talismanele morţii), s-a vândut în 11 milioane de copii în prima zi în care a fost lansat în Regatul Unit şi Statele Unite. Harry Potter este un brand global estimat la 15 miliarde de dolari, iar ultimele patru volume au stabilit recorduri de cel mai bine cărţi din istorie. Seria totalizează 4.195 de pagini şi au fost traduse, în întregime sau parţial, în 65 de limbi.

  • Cum a ajuns Mark Hilton să conducă în România afacerile brandurilor KFC, Pizza Hut şi Taco Bell

    A studiat management hotelier şi de catering la Oxford Brookes (1983-1987) şi şi-a început pregătirea profesională încă din perioada vacanţelor de vară din studenţie. A lucrat în hoteluri, baruri şi restaurante, astfel că a descoperit de la o vârstă fragedă că acesta este domeniul care îi place. A fost repartizat în anul final al studiilor, de practică, la hotelul Sheraton din aeroportul Heathrow, o altă experienţă despre care îşi aminteşte amuzat: „Îi cazam pe oameni după 11 noaptea, după toate întârzierile de avion”.

    Teza sa de absolvire a vizat Teoria şi Practica Achiziţiilor, astfel că parcursul lui profesional a luat o turnură în această direcţie, chiar dacă îşi imagina că după absolvire va începe să lucreze direct în sectorul ospitalităţii. I s-a oferit un post în cadrul Ford, într-un program de graduate training în departamentul de achiziţii. „Oamenii care mă cunosc ştiu că nu mă prea pricep la motoare de maşini şi tehnologie, dar m-am trezit într-un post în care cumpăram diverse piese pentru vehicule, în contextul în care Ford avea un program de training pentru absolvenţi foarte cunoscut în Regatul Unit.” A lucrat acolo timp de câţiva ani şi apoi, după ce a văzut o reclamă într-unul din ziarele locale, a aplicat pentru un loc de muncă în compania care deţinea hotelurile Hilton. Astfel, parcursul său profesional a fost totuşi influenţat de grupul hotelier care poartă acelaşi nume cu el: s-a angajat în cadrul Ladbroke Group, compania care deţine hotelurile Hilton. „Aşadar, m-am găsit lucrând cu Hilton, cumpărând ce numim noi FF&E – Fixtures, Fittings & Equipments –, televizoarele, mobilier – totul, în afară de mâncare.”

    Îşi aminteşte că la vremea aceea avea în jur de 20 de ani şi în momentul în care se recomanda la recepţia hotelurilor, solicitând o întâlnire cu directorul general, era imediat primit când reprezentanţii hotelului îi auzeau numele. „Le spuneam că sunt dl Hilton şi aveau tendinţa să creadă că sunt mult mai important decât eram de fapt”. În 1994, Mark Hilton a fost recrutat de PepsiCo pentru o funcţie în divizia de achiziţii a companiei. Datorită experienţei sale anterioare, a devenit responsabil de achiziţia echipamentelor pentru Pizza Hut şi KFC în regiunea Europa, Africa şi Orientul Mijlociu. „Mi-am petrecut o bună parte din timp călătorind în Europa şi Orientul Mijlociu, vorbind cu reprezentanţii afacerilor respective despre cât de multe cuptoare sau cartofi pentru prăjit vor să cumpere.”

    A urmat apoi o perioadă de şase luni de muncă pentru un proiect în Asia axat pe punerea bazelor unui lanţ de aprovizionare pe continentul asiatic. După ce proiectul s-a încheiat, i s-au oferit două posturi: primul, să conducă lanţul de aprovizionare pentru brandurile Yum! în Asia, iar al doilea, aceeaşi poziţie în Polonia. După ce s-a consultat cu soţia sa, a ales Polonia, şi a deţinut acest rol în 1997 şi 1998. După ce businessul respectiv a fost vândut francizatului din Polonia, s-a mutat în Regatul Unit, unde a avut mai multe roluri regionale în cadrul Yum!, conducând diferite zone. Următorul pas a fost tot în regiune: în 1999, a devenit franchise executive director pentru Yum! Restaurants International, cu responsabilităţi la nivelul Europei Centrale şi de Est; de altfel, în această perioadă a făcut şi primele sale vizite în România. Cel mai recent rol în cadrul Yum!, holdingul care deţine brandurile KFC şi Pizza Hut, a fost de chief operating officer, din 2006, timp de patru ani înainte să plece spre România. „Conduceam un business de aproximativ 2 miliarde de dolari, în peste 27 de ţări, cu branduri precum KFC, Pizza Hut, Taco Bell, dar şi altele – Long John Silver, restaurant de fish & chips, de pildă.” În această poziţie lucra cu francizaţii şi avea rolul de a-i ajuta să crească afacerile.

    „Pe parcursul carierei mele, am avut o educaţie corporate în business; lucram cu antreprenori din toată Europa – am fost norocos să am posibilitatea să înţeleg cum gândeau antreprenorii, cum îşi cresc afacerile, care sunt diferenţele între lumea corporate şi lumea antreprenorială. A fost o etapă educaţională pentru mine să înţeleg diferenţele între afaceri, ambii vor să facă businessurile să meargă mai departe, din perspective diferite.” A avut acest rol timp de patru ani, până în 2010, când a plecat pentru a pune bazele propriei firme de consultanţă împreună cu un partener italian. Hilton explică numele companiei lui: în traducere, acesta înseamnă „seminţe de rodie” şi în mai multe culturi rodia este văzută ca un simbol al creşterii, prosperităţii şi al învăţatului, astfel că a fost naturală folosirea acestui nume – Kikkirossi – pentru numele companiei de consultanţă. „Este fascinant ce pot face numele: îi determina pe oameni să aleagă Kikkirossi în detrimentul altor firme de consultanţă.”

    Între timp, avusese mai multe discuţii cu Lucian Vlad, fondatorul şi proprietarul businessului KFC şi Pizza Hut pe piaţa românească. Îl cunoştea din 1998, de la prima vizită a sa în România, în perioada în care lucra încă în Polonia şi avea responsabilităţi regionale. De altfel, una dintre primele sale vizite din acel rol regional le avusese în România, unde a fost puternic impresionat de o experienţă de la restaurantul Pizza Hut de la Universitate din Capitală, unul dintre primele deschise în România şi de care îşi aduce aminte şi acum în detaliu. „Am fost servit de o chelneriţă în mod fantastic: tot ce am vrut de la acea călătorie era să o pun într-o sticlă, să o iau înapoi în Polonia şi să le spun angajaţilor de acolo că acesta înseamnă serviciu pentru clienţi.” Chiar dacă businessul din Polonia mergea foarte bine şi existau oameni foarte buni care lucrau în organizaţie, obişnuiau să cheltuiască mii de euro – sume imense pe vremea aceea – pe programele de training pentru angajaţi. De altfel, şi această amintire a cântărit în luarea deciziei de a veni în România, alături de atitudinea persuasivă a lui Lucian Vlad, atunci când i-a propus să preia frâiele afacerii de aici. „Al doilea motiv a fost Lucian – el este un om foarte carismatic, care inspiră, este un privilegiu că l-am cunoscut şi că am învăţat atât de multe de la el”, descrie Hilton relaţia construită cu unul dintre acţionarii Sphera Franchise Group.

    A acceptat treptat noul rol – lucrând cu întreruperi pentru businessul din România – în decembrie 2010. Şi-a luat angajamentul total faţă de acesta în septembrie 2011, când s-a alăturat, în calitate de CEO, societăţilor din România care operau francizele Pizza Hut şi KFC, respectiv American Restaurants System şi U.S. Food Network, poziţie pe care o ocupă acum în cadrul Sphera Franchise Group. „Când am părăsit Yum!, credeam că o să mă concentrez pe propriul business şi nu am anticipat că voi lucra pentru altcineva. Atunci când Lucian m-a abordat, gândul meu iniţial a fost: în niciun caz, iar al doilea: ar putea fi cu adevărat interesant să stau de cealaltă parte a mesei, ca francizat, să vorbesc cu francizorul.

    După 17 ani în care am lucrat pentru acesta, a devenit interesantă opţiunea de a prelua rolul francizatului.” Spune că o lecţie importantă pe care a primit-o a fost să nu judece o carte după coperţi: „Atunci când m-am alăturat acestui business în România, ţara, ca majoritatea lumii, începea să iasă din recesiune; m-am alăturat acestui business gândindu-mă că vor exista probleme şi percepţia mea a fost greşită – businessul era într-o stare foarte bună – da, se lupta, dar fundaţia era solidă, aveau oameni excepţionali, produse grozave, locurile construite erau unele dintre cele mai bune KFC şi Pizza Hut din lume. Oamenii care lucrau în acestea nu trecuseră printr-o recesiune anterior şi nu ştiau cum să o gestioneze; astfel, percepţia mea era greşită – mi-am spus să nu mă arunc în decizii pripite, ci mi-am propus să învăţ, să ascult.”

     

     

     

  • Cea mai fericită adolescentă din lume: tatăl său i-a organizat o petrecere de 6 milioane de dolari – GALERIE FOTO

    Aniversarea de 15 ani a adolescentei Maya Henry nu a fost una obişnuită: organizată într-un complex de 20.000 de metri pătraţi în San Antonio, Texas, petrecerea a costat nu mai puţin de 6 milioane de dolari. Spaţiul a fost decorat cu cireşi înfloriţi, pereţi de trandafiri şi fântâni.

    Tatăl fetei, avocatul Thomas J. Henry, a contractat serviciile unei companii de organizări evenimente din New York. Firma a pus la dispoziţie 150 de oameni pentru a asigura desfăşurarea fără cusur a petrecerii.

    Lista de invitaţi a numărat 600 de persoane, iar sărbătorita şi-a exprimat satisfacţia pe reţelele sociale: “A fost o noapte minunată, pe care nu o să o uit niciodată. Le mulţumesc celor care au participat dar mai ales părinţilor mei, care mi-au împlinit toate dorinţele.”

    Sursă foto: Daily Mail

  • Povestea femeii care a creat unul dintre cele mai iubite personaje de film din lume

    Rowling s-a născut în familia lui Peter Hanes Rowling, un inginer de aeronave Rolls-Royce, şi Anne Rowling, tehnician ştiinţific, pe 31 iulie 1965, în Yate, Gloucestershire, Anglia, la aproximativ 16 kilometri de Bristol. Părinţii ei s-au întâlnit într-un tren care a pornit din gara Kings Cross Station (care apare şi în romanele Harry Potter), în 1964, şi s-au căsătorit un an mai târziu. Când era copil, Rowling scria deseori povestiri fanteziste pe care le citea surorii ei mai mici, Dianne.

    Adolescenţa ei a fost influenţată de cartea autobiografică Hons and Revels, scrisă de Jessica Mitford. Mitford a devenit idolul lui Rowling, care i-a citit toate cărţile. Rowling a declarat ulterior dobândirii renumelui international că anii de adolescenţă au fost nefericiţi din cauza vieţii de acasă – marcată de o boală a mamei şi o relaţie rece cu tatăl său, cu care acum nu vorbeşte. A mai spus că a creat personajul Hermione bazându-se pe propria ei persoană la 11 ani. Steve Eddy, unul dintre profesorii ei, şi-o aminteşte drept ”nu excepţională, dar într-un grup de fete inteligente şi destul de bune la limba engleză“.

    În 1982, a încercat să intre la Universitatea Oxford, dar nu a fost acceptată; a studiat astfel la Universitatea franceză Exeter – prin intermediul căreia a beneficiat şi de un an de studiu în Paris. În 1986, la absolvire, s-a mutat în Londra pentru a lucra ca cercetător şi secretar bilingv pentru organizaţia axată pe drepturile omului Amnesty International. Apoi, a decis împreună cu prietenul ei de atunci să se mute în Manchester, unde a lucrat la Camera de Comerţ. În 1990, când se afla într-un tren întârziat, călătorind din Manchester spre Londra, i-a venit ideea poveştii unui băiat care vrea să se înscrie la şcoala de magie. A început să scrie imediat ce a ajuns la apartamentul său. Pierderea mamei ei, după câteva luni, a afectat-o profund, astfel că şi şi-a canalizat sentimentele generate de aceasta în sentimentele personajului Harry Potter din prima carte a seriei.

    La şapte ani după absolvirea universităţii, Rowling îşi vedea viaţa profesională drept un eşec, pe care l-a descris ulterior drept ”eliberator“, pentru că i-a permis să se concentreze pe scris. În 1995, a terminat scrierea manuscrisului pentru Harry Potter şi Piatra Filosofală, primul volum al seriei, la o maşină veche de scris. După un răspuns entuziast al lui Bryony Evens, cel care a făcut recenzia primelor trei capitole, agenţia Christopher Little Literary Agents a convenit să o reprezinte pe Rowling în încercarea de publicare.

    Cartea a fost trimisă la 12 edituri, iar toate au respins manuscrisul. Un an mai târziu a fost acceptată de editorul Barry Cunningham, care lucra pentru editura Bloomsbury din Londra, decizie însoţită de primirea a 1.500 de lire în avans. Publicarea a fost încurajată după ce Alice Newton, fata de opt ani a preşedintelui editurii Bloomsbury, a cerut imediat al doilea capitol al cărţii după ce tatăl său i l-a dat pe primul. Chiar dacă a fost de acord cu publicarea, i-a spus lui Rowling că ar trebui să se angajeze, având puţine şanse să facă bani din publicarea cărţilor pentru copii.

    În iunie 1997, Bloomsbury a publicat Harry Potter şi Piatra Filosofală în 1.000 de copii, dintre care 500 au fost distribuite în librării – astăzi, aceste ediţii valorează între 16.000 şi 25.000 de lire sterline. Cinci luni mai târziu, cartea a câştigat un prim premiu. La începutul anului 1998, o licitaţie s-a ţinut în Statele Unite pentru drepturile de publicare a romanului şi a fost câştigată de Scholastic Inc., pentru 105.000 de dolari. Au urmat şase noi volume în serie; ultimul, Harry Potter şi the Deathly Hollows (Harry Potter şi Talismanele morţii), s-a vândut în 11 milioane de copii în prima zi în care a fost lansat în Regatul Unit şi Statele Unite. Harry Potter este un brand global estimat la 15 miliarde de dolari, iar ultimele patru volume au stabilit recorduri de cel mai bine cărţi din istorie. Seria totalizează 4.195 de pagini şi au fost traduse, în întregime sau parţial, în 65 de limbi.

  • Tânărul care a lucrat într-un fast food ca să-i ajute pe săraci chiar şi cu braţul şi gâtul imobilizate

    Jakeem Tyler a lucrat un restaurant fast food cu un guler cervical şi cu o proteză de mâini fără să ia în calcul că povestea lui va deveni virală, potrivit Daily Mail. 
     
    Adolescentul lucrase anterior pentru fast-food-ul american Chick-fil-A timp de 18 luni în restaurantul din Avon, Indiana.  A avut însă un accident, iar doctorul său l-a lăsat să lucreze în continuare după scurt timp. Avea nevoie de bani şi avea un motiv serios pentru a face rost de ei: venea Crăciunul, iar el şi familia să plănuiau să ofere alimente săracilor fără casă. 
     
    Fără salariul lui Jakeem, cineva ar fi rămas fără alimente – iar asta cu siguranţă nu făcea parte din plan. 
     
    Într-o zi de decembrie, număra restul obţinut cu braţul imobilizat; când un client a ascultat povestea lui inspiraţională, i-a făcut o fotografie, a postat-o pe Facebook şi a făcut o pagină de strângere de fonduri. Ţinta iniţială era de 2.500 de dolari – în trei zile însă, au strâns mai mult de 5.000 de dolari, iar în cinci zile, au ajuns la 12.000 de dolari. Acum, o lună mai târziu, suma strânsă a urca la 44.277 de dolari. 
     

  • Opinie Gabriel Pantelimon: Leadershipul faţă cu millennialii

    Gabriel Pantelimon este country general manager, Xerox România

    Dar acolo unde sunt diferenţe, e loc de învăţare, după părerea mea. Şi cred că procesul de învăţare trebuie să se manifeste în ambele direcţii – şi dinspre millennials către decreţeii autohtoni, care sunt acum în poziţii de conducere, dar şi dinspre decreţei către millennials. Începutul carierelor noastre a fost marcat de o schimbare bruscă de regim politic şi de deschidere internaţională. Am crescut cu vorbe care ne hrăneau ambiţia şi dorinţa de performanţă cu orice preţ – le ştiţi şi voi, ”sky is the limit“ (cerul e limita), ”greed is good“ (lăcomia e bună), ”work hard, play hard“ (munceşte din greu, petrece ca un nebun) şi aşa mai departe. Nu-i vorbă, că am valorificat această schimbare, am demonstrat, am făcut performanţă şi asta ne-a ajutat, într-adevăr, să creştem profesional foarte mult şi foarte repede. Dar orice efort intens de durată costă şi acum, cu experienţa acelor ani în urmă, ne gândim că poate am fi obţinut la fel de mult cu mai puţină încrâncenare, deşi nu cu mai puţină perseverenţă.

    Dacă ne ascultaţi discursurile, veţi vedea că vorbim mult despre work/life balance (echilibrul dintre carieră şi viaţa personală), că ne plângem şi deplângem burnoutul şi, ca lideri, căutăm soluţii să-l atenuăm cât mai mult posibil. Suntem tot mai preocupaţi – unii de ceva vreme, alţii mai recent – de construirea unor culturi organizaţionale autentice, în care performanţa să fie susţinută de colegialitate, de un efort bine dozat, de o distribuire justă a responsabilităţilor şi în care beneficiile financiare să fie dublate de o atmosferă de lucru care să promoveze dezvoltarea personală a fiecăruia dintre angajaţi.

    Nu e o treabă uşoară… Performanţele companiilor trebuie să rămână la cote înalte, în condiţiile în care pe fiecare domeniu de activitate nu trece o lună fără să aflăm de o nouă descoperire sau un nou jucător care ar putea zgudui iremediabil piaţa. Iar responsabilităţile angajaţilor de cursă lungă includ, deja de la sine înţeles, creativitatea, capacitatea de a genera idei noi în condiţiile în care numai ideile noi pot menţine organizaţia în care lucrează, şi pe ei personal, în formă bună.

    Mărturisim, suntem invidioşi pe deschiderea cosmopolită a colegilor noştri mai tineri, pe uşurinţa cu care îşi însuşesc şi folosesc noile tehnologii, şi tocmai de asta suntem uimiţi câteodată când observăm că nu toţi valorifică aşa cum ar putea resursele de cunoaştere imense şi globale care le stau la dispoziţie. Pe de altă parte, ei ne văd înregimentaţi şi şablonarzi câteodată şi ne readuc cu picioarele pe pământ, chiar şi atunci când ne-ar fi mai confortabil să stăm în birourile noastre din zgârie-norii din Pipera. Şi pentru asta le mulţumim.

    Noua generaţie de angajaţi ne reaminteşte că există viaţă şi după încheierea orelor de program, că tehnologia şi jargonul profesional sunt utile în măsura în care le stăpâneşti tu pe ele, nu ele pe tine, ne trag de mânecă să ne transformăm, cu adevărat, din manageri de procese şi proiecte în lideri care să inspire şi să stimuleze creativitatea echipelor.

    Au însă, şi ei, nevoie de timp şi de consecvenţă ca să construiască şi să-şi construiască evoluţiile profesionale. Jack Welch vorbea despre un atu esenţial al profesionistului, care îi permite să migreze după cum îşi doreşte şi să-şi împlinească toate dorinţele profesionale şi personale – employability. Pe româneşte, valoarea lui de piaţă.

    Welch scria despre acest concept acum aproape 20 de ani, dar el rămâne în continuare valabil pentru organizaţii şi este, poate, singurul lucru foarte important de care un profesionist aflat la început de drum trebuie să ţină cont. Orice este posibil, cu condiţia să te asiguri că valoarea pe care o aduci unei organizaţii compensează beneficiile pe care ţi le doreşti ca individ sau ca profesionist. Iar valoarea se construieşte în timp, asumându-ţi încercări temerare şi căutând din proprie iniţiativă să-ţi însuşeşti din experienţa celor din jurul tău.

    Lipsa de complexe, de inhibiţii şi de falsă modestie a profesioniştilor care încep acum o carieră, libertatea cu care se manifestă şi se exprimă, autenticitatea pe care o reclamă ne ajută pe toţi să mergem înainte, cu condiţia ca aceleaşi măsuri intransigente să fie folosite şi în evaluarea liderilor, dar şi în autoevaluare.