Cercetătorii de la Universitatea Oxford şi de la UCL au publicat prima hartă interactivă detaliată, care arată amestecul genetic al populaţiilor în trecut.
Folosind mostre ADN de la 1.490 de oameni din întreaga lume, cercetătorii au putut să facă o hartă foarte corectă. „ADN-ul ne poate spune poveşti şi ne dezvăluie detalii din trecutul nostru”, a declarat Simon Myers, de la Universitatea Oxford.
Unele din rezultatele acestui studiu genetic au fost total neaşteptate.
Din discuţii, din conferinţe, poate din studii de cercetare, părerea generală este că românii au în ADN un spirit antreprenorial. Dacă ne uităm în realitatea din teren, probabil că vrem să fim antreprenenori. Vrem să fim antreprenori, să numărăm milioanele, dar fără să riscăm, fără să pierdem.
Dacă s-ar putea ca ideea noastră, care este unică şi pe care nu vrem s-o împărtăşim cu nimeni, să nu ne-o fure, să fie transpusă în practică de alţii, fără transpiraţie şi doar din indicaţii, ar fi perfect. Ne-am da un premiu pentru antreprenoriat.
Dacă vă uitaţi puţin în piaţă, în jurul vostru, noua generaţie vrea să fie antreprenoare, dar să şi lucreze în corporaţii sau la stat pentru a avea un salariu din care să trăiască. De fapt este o extensie a primilor oameni de afaceri care nu şi-au bazat începutul pe afacerile cu statul, pentru că acelea puteau fi făcute primele în anii ’90.
Nu este nicio ruşine să faci afaceri cu statul, aşa cum este percepţia în România la ora actuală. Dacă ne uităm la marile corporaţii din lume, fie că sunt americane, fie că sunt europene, poate jumătate din businessul lor se bazează pe afaceri cu statele.
În ultimii zece ani, s-a format în România o generaţie de corporatişti care au început să lucreze în multinaţionale la începutul anilor 2000 şi care acum, acumulând ceva experienţă, ar vrea să treacă de cealaltă parte a baricadei. Vreme de cel puţin 2-3 ani jonglează între corporaţie şi mica afacere pentru a vedea cum se descurcă. O parte dintre ei nu renunţă la jobul din multinaţională pentru businessul propriu, mai ales cei care sunt CEO, CFO, COO, director de vânzări, director de marketing sau director de IT.
Realitatea actuală din economie este extrem de dură, iar salariul de câteva mii de euro care intră în cont lunar nu poate fi înlocuit atât de repede de facturile emise de propria companie. Există un decalaj de 180-270 de zile, timp în care şi ei au nevoie de bani. Când văd că nu vând nimic o lună, două, trei, mulţi se dezumflă şi îşi iau gândul de la a avea propria afacere.
Toţi românii ar vrea să înceapă un business, dar să aibă contractele de vânzare gata semnate şi, dacă se poate, cu banii înainte. Cei mai mulţi se gândesc la importuri, să aducă marfă de afară şi să o vândă în România, mai puţin să facă producţie aici, pentru că acest lucru înseamnă echipamente, hale, credite, logistică, oameni – deci cheltuieli mari.
Oricine spune că ar vrea să devină antreprenor nu îşi pune problema investiţiilor din bani proprii, ci din banii băncilor. Dacă aceştia nu sunt, băncile sunt de vină că nu susţin oamenii de afaceri, că nu susţin investiţiile etc.
Nimeni nu vrea să piardă şi de aceea toţi se gândesc că afacerile trebuie făcute cu banii altora, pentru că aşa au auzit că fac Ţiriac şi ceilalţi oameni de afaceri care sunt milionari. Mai există categoria consultanţilor, care a câştigat teren, în special în timp de criză. Toată lumea are sfaturi, idei, Power-point-uri pentru cei care sunt în business. Dar nimeni nu vrea să treacă şi pe partea de execuţie, să pună în aplicare ceea ce predică. Asta nu înseamnă că firmele din România nu au nevoie de consultanţi, de o privire din afară a businessului, dar sunt prea mulţi consultanţi faţă de câte afaceri sunt pe piaţă.
Există un deficit foarte mare de antreprenori în România, de aceea piaţa începe să se polarizeze. Sunt multe afaceri mici, făcute lucrând în corporaţii sau la stat, pe de o parte, iar la polul opus sunt afacerile mari şi multinaţionalele. Nu există mijlocul, ca în Italia, Spania sau Germania.
Conform datelor BNR, foarte puţine companii din cele mici reuşesc să treacă în timp în categoria firmelor mijlocii sau mari, cu cifre de afaceri de peste un milion de euro.
Băncile resimt din plin acest lucru, pentru că nu au cui să dea credite. Multinaţionalele şi companiile româneşti mari care au trecut prin criză nu prea mai vor să investească şi să se extindă, preferând să-şi consolideze poziţia. Din spate nu vine nimeni, iar economia românească se confruntă cu acest lucru.
A ne descurca, a avea creativitate, a găsi soluţii „on the spot“ nu înseamnă a fi şi antreprenor, a lăsa totul pentru un business care nu ştii cum va merge, de unde vei plăti banii pentru angajaţi sau pentru echipamente sau pentru plata impozitelor şi taxelor la stat.
Toată lumea vrea să găsească o idee genială, care să se transforme în bani instantaneu. Toţi se uită la milionarii americani care ies pe bandă rulantă, fără să analizeze cum au ajuns ei acolo.
Până să ajungă la iPod, iPhone, iPad, Steve Jobs s-a confruntat cu falimentul unor alte idei. Cel care este acum în spatele Uber, Travis Kalanick, chiar are la activ vreo două falimente. Donald Trump, cel care a câştigat alegerile prezidenţiale din Statele Unite, are în carnet câteva eşecuri şi câteva găuri lăsate băncilor şi creditorilor.
Câţi dintre voi, care spuneţi că aţi vrea să fiţi antreprenori şi că simţiţi acest lucru, aţi fi dispuşi să pierdeţi şi să o luaţi de la capăt a doua zi, fără să aveţi nicio idee de unde vă veţi plăti angajaţii sau furnizorii? Este un coşmar acest lucru.
Când laşi tot ce ai fără să ştii ce va fi mâine, atunci ai un spirit antreprenorial, despre care numai tu ştii sigur că va învinge, când toţi ceilalţi din jur văd în tine numai un „loser“. Nu mulţi români sunt pregătiţi de acest lucru.
Genele unei specii dispărute, neidentificate, au fost descoperite în ADN-ul melanezienilor, populaţie ce este localizată în zona pacifică de sud. Potrivit noilor cercetări, această specie nu aparţinea Neanderthalilor sau Denisovanilor, dar ar putea reprezenta o a treia specie, neidentificată până acum. Ryan Bohlender, genetician la Universitatea din Texas, a afirmat că “probabil am omis o specie sau am omis legăturile dintre specii”.
Imaginaţi-vă viaţa unei femei obişnuite, care ajunge la un moment dat într-un impas, într-o situaţie complet absurdă: testul ADN arată că ea NU este mama propriilor săi copii, pe care ştie însă foarte bine că i-a născut şi i-a crescut. O eroare de analiză? Nu, realitatea este de data asta mult mai bizară ca orice film sau roman de ficţiune.
Citeşte aici mai multe despre oamenii-himeră, „mutanţii” care trăiesc nedetectaţi printre noi
Un cercetător studiază mutaţiile genetice pentru a găsi leac la orice, de la astm la artrită – o afacere care a reuşit să treacă peste eşecuri dramatice şi să-i facă miliardari pe cei care au crezut în ea. „Avem mult mai mult de oferit. abia am început.“
Pentru cei mai mulţi oameni aflaţi în poziţia lui George Yancopoulos, oferta de muncă ar fi fost uşor de refuzat. Tânăr asistent la prestigioasa universitate Columbia, Yancopoulos, pe atunci în vârstă de 26 de ani, tocmai câştigase o bursă de cercetare de mai multe milioane de dolari pe opt ani în propriul laborator de genetică.
Apoi a apărut Leonard Schleifer, un neurochirurg fără nicio experienţă de business, cu oferta sa: un post la noua sa companie de medicamente cu sediul într-un apartament cu un dormitor din Colegiul Medical Cornell. Povestea a început în 1988. Schleifer intenţiona să pună în practică cele mai noi descoperiri din domeniul ştiinţelor genetice pentru tratarea afecţiunilor creierului, dar nu stăpânea bine materia – revoluţia ADN-ului era încă tânără. Yancopoulos urma să fie expertul său în genetică.
A avut loc ceva luptă de convingere, dar în cele din urmă Yancopoulos a părăsit confortul mediului universitar pentru a se alătura companiei lui Schleifer, cunoscută ulterior ca Regeneron Pharmaceuticals. Presiunile neurologului au venit la momentul potrivit. Cu câteva zile înainte, Yancopoulos le povestise păriţilor săi, imigranţi greci, despre bursa de cercetare primită la universitate. Pentru un tânăr asistent prestigiul este cât se poate de important, dau nu şi pentru părinţii lui Yancopoulos. Pe ei îi interesa mai mult salariul: 30.000 de dolari pe an, o sumă cât se poate de modestă pentru standardele de pe piaţa americană.
Vorbindu-i pătimaş în greacă, îşi aminteşte acum Yancopoulos, tatăl său s-a plâns că după ce a luptat cu naziştii şi cu comuniştii şi a muncit din greu pentru a câştiga bani ca să-i poată asigura fiului său o educaţie bună, rezultatul final pare să fie „o viaţă în laborator pentru ştiinţe ezoterice despre care doar câţiva oameni vor citi în jurnale“, spunea pe-atunci tatăl. Dacă tânărul chiar avea de gând să vindece boli şi să schimbe lumea, cu siguranţă că putea scoate din aceasta suficienţi bani pentru o viaţă decentă.
Yancopoulos nu mai este un novice, şi nici salariul său nu este modest. Ca director de cercetare la Regeneron (numele trimite la regenerarea celulelor din creier), el a devenit cel mai bine plătit cercetător din istorie. Este o somitate în domeniu acum, un deschizător de drumuri şi primul director de cercetare şi dezvoltare din industria farma devenit miliardar. Anul trecut a fost remunerat pentru munca sa cu 40,3 milioane de dolari.
Tatăl său n-a trăit destul să-l vadă unde este acum, dar la înmormântare, în 2010, oamenii alături de care bătrânul Yancopoulos a luptat pe front i-au povestit fiului cât de mândru a fost tatăl său de de el întotdeauna.
„Însă nu mi-a spus-o niciodată direct“, spunea, lăcrimând, cercetătorul. „Credea că aşa este cel mai bine să-ţi creşti copilul“.
Regeneron a avut nevoie de două decenii pentru a câştiga prima aprobare de produs din partea administraţiei americane pentru alimente şi medicamente. Au fost momente când a contemplat sfârşitul aventurii. Marea desprindere s-a produs în 2011, când autorităţile au aprobat Eylea, un medicament folosit pentru tratarea degenerării moleculare – principala cauză a pierderii vederii la oamenii cu vârste de peste 50 de ani. De atunci, Regeneron este cel mai bun performer al indicelui bursier S&P 500, acţiunile sale urcând cu peste 2.000%, la 400 de dolari pe unitate. Anul trecut, vânzările de Eylea în SUA au crescut cu 54%, la 2,7 miliarde de dolari, iar veniturile totale ale companiei au avansat cu 46%, la 4,1 miliarde de dolari. Regeneron are alte 13 produse în stadiul de dezvoltare clinică, inclusiv unele în teste finale pentru tratamente contra astmului şi artritei.
Lui Schleifer îi place să-şi explice succesul spunând că el şi Yancopoulos au construit un producător de medicamente rare în care controlul îl deţin oamenii de ştiinţă. „George este cea mai inovatoare şi inventivă persoană pe care am cunoscut-o“, spune neurochirurgul. „Principala mea misiune este de a crea un mediu care-i permite să-şi dezlănţuie magia şi să nu-i stau prea mult în cale.“
În anii de nebunie ai companiei, echipa lui Yancopoulos a construit încet o infrastructură de cercetare pentru medicamente înţesată cu instrumente de proprietate care au făcut ca noii anticorpi şi noile formule să fie mai uşor de dezvoltat. Poate cel mai mare avantaj a fost tehnologia numită VelocImmune, care permite transferarea ADN-ului uman la şoareci de laborator astfel încât anticorpii şoarecilor să răspundă terapiilor aşa cum ar face-o sistemul de imunitate al oamenilor.
Aceste năluci (pentru alţii) au dat companiei mai multă încredere că efectele pe care medicamentele sale le au asupra animalelor testate vor fi aceleaşi şi la oameni. În ultimii doi ani, Regeneron şi-a dezvoltat un centru de genetică unde roboţi de secvenţionare a ADN-ului îşi fac treaba 24 de ore pe zi timp de şapte zile pe săptămână pentru înregistrarea codurilor genetice ale, până acum, 100.000 de voluntari.
După standardele Big Pharma, ce face Regeneron este ca mersul off-road. Directorii companiei spun că descoperirile lor sunt rodul curiozităţii ştiinţifice a lui Yancopoulos, un efort de a aduce părţi din laboratorul său din Columbia în sectorul privat. „Uneori glumim spunând că agendele de întâlniri sunt ca un fel de sugestii, aşa cum oamenii privesc limitele de viteză“, spune Drew Murphy, vicepreşedinte la departamentul de cercetare a al Regeneron. „Multe dintre acestea au ca motor capacitatea lui George de a stimula gândirea“.
Într-o sală de conferinţe din sediul Regeneron din Tarrytown, New York, Yancopoulos încă mai are energia unui lector universitar care abia a descoperit cafeaua.
Gesticulează energic în timp ce vorbeşte şi are obiceiul de a sări din fotoliu în mijlocul propoziţiei pentru a desena grafice pe o tablă albă aflată la celălalt capăt al camerei. Poartă o cămaşă uşor mototolită, pantofi uşori, confortabili, închişi la culoare şi o cravată cu logo-ul Columbia (în afară de aceasta mai are încă una). Tonul de apel al telefonului este Enterprise. Maşina miliardarului, o Honda Pilot veche de zece ani, este la service cu transmisia dată peste cap.
„Nu este ca şi cum aş încerca să trăiesc modest“, explică Yancopoulos – el le găteşte copiilor şi le spală rufele în casa pe care şi-a cumpărat-o în anii de tinereţe şi entuziasm (pentru diversitate, a construit un fel de teren de baschet la subsol). „Însă am rămas un tip destul de simplu. Nimic nu se compară cu ştiinţa, nimic nu este mai bun decât ce facem noi.“
Un cercetător studiază mutaţiile genetice pentru a găsi leac la orice, de la astm la artrită – o afacere care a reuşit să treacă peste eşecuri dramatice şi să-i facă miliardari pe cei care au crezut în ea. „Avem mult mai mult de oferit. abia am început.“
Pentru cei mai mulţi oameni aflaţi în poziţia lui George Yancopoulos, oferta de muncă ar fi fost uşor de refuzat. Tânăr asistent la prestigioasa universitate Columbia, Yancopoulos, pe atunci în vârstă de 26 de ani, tocmai câştigase o bursă de cercetare de mai multe milioane de dolari pe opt ani în propriul laborator de genetică.
Apoi a apărut Leonard Schleifer, un neurochirurg fără nicio experienţă de business, cu oferta sa: un post la noua sa companie de medicamente cu sediul într-un apartament cu un dormitor din Colegiul Medical Cornell. Povestea a început în 1988. Schleifer intenţiona să pună în practică cele mai noi descoperiri din domeniul ştiinţelor genetice pentru tratarea afecţiunilor creierului, dar nu stăpânea bine materia – revoluţia ADN-ului era încă tânără. Yancopoulos urma să fie expertul său în genetică.
A avut loc ceva luptă de convingere, dar în cele din urmă Yancopoulos a părăsit confortul mediului universitar pentru a se alătura companiei lui Schleifer, cunoscută ulterior ca Regeneron Pharmaceuticals. Presiunile neurologului au venit la momentul potrivit. Cu câteva zile înainte, Yancopoulos le povestise păriţilor săi, imigranţi greci, despre bursa de cercetare primită la universitate. Pentru un tânăr asistent prestigiul este cât se poate de important, dau nu şi pentru părinţii lui Yancopoulos. Pe ei îi interesa mai mult salariul: 30.000 de dolari pe an, o sumă cât se poate de modestă pentru standardele de pe piaţa americană.
Vorbindu-i pătimaş în greacă, îşi aminteşte acum Yancopoulos, tatăl său s-a plâns că după ce a luptat cu naziştii şi cu comuniştii şi a muncit din greu pentru a câştiga bani ca să-i poată asigura fiului său o educaţie bună, rezultatul final pare să fie „o viaţă în laborator pentru ştiinţe ezoterice despre care doar câţiva oameni vor citi în jurnale“, spunea pe-atunci tatăl. Dacă tânărul chiar avea de gând să vindece boli şi să schimbe lumea, cu siguranţă că putea scoate din aceasta suficienţi bani pentru o viaţă decentă.
Yancopoulos nu mai este un novice, şi nici salariul său nu este modest. Ca director de cercetare la Regeneron (numele trimite la regenerarea celulelor din creier), el a devenit cel mai bine plătit cercetător din istorie. Este o somitate în domeniu acum, un deschizător de drumuri şi primul director de cercetare şi dezvoltare din industria farma devenit miliardar. Anul trecut a fost remunerat pentru munca sa cu 40,3 milioane de dolari.
Tatăl său n-a trăit destul să-l vadă unde este acum, dar la înmormântare, în 2010, oamenii alături de care bătrânul Yancopoulos a luptat pe front i-au povestit fiului cât de mândru a fost tatăl său de de el întotdeauna.
„Însă nu mi-a spus-o niciodată direct“, spunea, lăcrimând, cercetătorul. „Credea că aşa este cel mai bine să-ţi creşti copilul“.
Regeneron a avut nevoie de două decenii pentru a câştiga prima aprobare de produs din partea administraţiei americane pentru alimente şi medicamente. Au fost momente când a contemplat sfârşitul aventurii. Marea desprindere s-a produs în 2011, când autorităţile au aprobat Eylea, un medicament folosit pentru tratarea degenerării moleculare – principala cauză a pierderii vederii la oamenii cu vârste de peste 50 de ani. De atunci, Regeneron este cel mai bun performer al indicelui bursier S&P 500, acţiunile sale urcând cu peste 2.000%, la 400 de dolari pe unitate. Anul trecut, vânzările de Eylea în SUA au crescut cu 54%, la 2,7 miliarde de dolari, iar veniturile totale ale companiei au avansat cu 46%, la 4,1 miliarde de dolari. Regeneron are alte 13 produse în stadiul de dezvoltare clinică, inclusiv unele în teste finale pentru tratamente contra astmului şi artritei.
Lui Schleifer îi place să-şi explice succesul spunând că el şi Yancopoulos au construit un producător de medicamente rare în care controlul îl deţin oamenii de ştiinţă. „George este cea mai inovatoare şi inventivă persoană pe care am cunoscut-o“, spune neurochirurgul. „Principala mea misiune este de a crea un mediu care-i permite să-şi dezlănţuie magia şi să nu-i stau prea mult în cale.“
În anii de nebunie ai companiei, echipa lui Yancopoulos a construit încet o infrastructură de cercetare pentru medicamente înţesată cu instrumente de proprietate care au făcut ca noii anticorpi şi noile formule să fie mai uşor de dezvoltat. Poate cel mai mare avantaj a fost tehnologia numită VelocImmune, care permite transferarea ADN-ului uman la şoareci de laborator astfel încât anticorpii şoarecilor să răspundă terapiilor aşa cum ar face-o sistemul de imunitate al oamenilor.
Aceste năluci (pentru alţii) au dat companiei mai multă încredere că efectele pe care medicamentele sale le au asupra animalelor testate vor fi aceleaşi şi la oameni. În ultimii doi ani, Regeneron şi-a dezvoltat un centru de genetică unde roboţi de secvenţionare a ADN-ului îşi fac treaba 24 de ore pe zi timp de şapte zile pe săptămână pentru înregistrarea codurilor genetice ale, până acum, 100.000 de voluntari.
După standardele Big Pharma, ce face Regeneron este ca mersul off-road. Directorii companiei spun că descoperirile lor sunt rodul curiozităţii ştiinţifice a lui Yancopoulos, un efort de a aduce părţi din laboratorul său din Columbia în sectorul privat. „Uneori glumim spunând că agendele de întâlniri sunt ca un fel de sugestii, aşa cum oamenii privesc limitele de viteză“, spune Drew Murphy, vicepreşedinte la departamentul de cercetare a al Regeneron. „Multe dintre acestea au ca motor capacitatea lui George de a stimula gândirea“.
Într-o sală de conferinţe din sediul Regeneron din Tarrytown, New York, Yancopoulos încă mai are energia unui lector universitar care abia a descoperit cafeaua.
Gesticulează energic în timp ce vorbeşte şi are obiceiul de a sări din fotoliu în mijlocul propoziţiei pentru a desena grafice pe o tablă albă aflată la celălalt capăt al camerei. Poartă o cămaşă uşor mototolită, pantofi uşori, confortabili, închişi la culoare şi o cravată cu logo-ul Columbia (în afară de aceasta mai are încă una). Tonul de apel al telefonului este Enterprise. Maşina miliardarului, o Honda Pilot veche de zece ani, este la service cu transmisia dată peste cap.
„Nu este ca şi cum aş încerca să trăiesc modest“, explică Yancopoulos – el le găteşte copiilor şi le spală rufele în casa pe care şi-a cumpărat-o în anii de tinereţe şi entuziasm (pentru diversitate, a construit un fel de teren de baschet la subsol). „Însă am rămas un tip destul de simplu. Nimic nu se compară cu ştiinţa, nimic nu este mai bun decât ce facem noi.“
Cum te-ai simţi să porneşti într-o „călătorie” care să se bazeze pe informaţiile date de ADN-ul tau? 67 de oameni au fost întrebaţi ce cred despre strămoşii lor, despre istoria familiilor lor. Apoi, ei au pornit într-o „călătorie” altfel.
Mulţi dintre cei chestionaţi au fost foarte categorici atunci când s-au prezentat din punctul de vedere al naţionalităţii lor, considerându-se cei mai buni. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi atunci când au primit întrebarea referitoare la popoarele pe care nu le au la suflet, când nu s-au dat în lături de la a spune că nemţii sau turcii nu sunt printre cei mai puţin agreaţi. Totuşi, aceste convingeri îşi au izvorul mai degrabă în simţul dezvoltat al identităţii, precum şi în credinţele politice şi sistemul în care au crescut.
La începutul acestei săptămâni, aproximativ 150 de oameni de ştiinţă, avocaţi şi antreprenori s-au întâlnit în spatele uşilor închise pentru a discuta despre posibilitatea de a crea primul genom uman în întregime sintetic. Întâlnirea, care a stârnit îngrijorarea în multe medii academice şi religioase, a avut loc, conform celor de la New York Times, la Harvard Medical School din Boston, iar participanţii nu au avut voie să ofere nicio declaraţie presei şi nici să posteze păreri sau impresii pe reţelele de socializare.
Proiectul numit „HGP-Write: Testing Large Synthetic Genomes in Cells”, îşi propune crearea unui genim uman complet sintetic în cel mult zece ani. Organizatorii au fost George Church, profesor de genetică la Harvard Medical School, Jef Boeke, director al Institutului de Genetică şi sisteme de la NYU Langone Medical Center şi cercetătorul specializat în nanobiologie, Andrew Hessel.
Într-un interviu precedent pentru New York Times, Dr.Church a explicat că proiectul, care nu este finanţat încă, are ca obiectiv principal îmbunătăţirea capacităţilor ADN-ului uman, pentru a-l face mai rezistent împotriva viruşilor şi microbilor. Oamenii de ştiinţă au în prezent cunoştinţe de a manipula ADN-ul din celule pentru diverse scopuri, inclusiv producerea de insulină pentru diabet zaharat sau alte boli.