Tag: acord

  • Semnale nefaste de la summitul G7: Marile puteri ale lumii nu vor semna un acord pentru prima dată în istorie

    Summit-ul Grupului Celor Şapte (G7) se va termina fără un acord semnat sau o comunicare comună pentru prima dată în cei 44 de ani de când se organizează, după ce preşedintele francez Emmanuel Macron a decis să abandoneze tradiţia pentur că ne confruntăm „cu o criză foarte gravă a democraţiei”, potrivit CNBC.

    Va fi pentru prima dată din 1975 până în prezent când forumul nu se termină cu o declaraţie legată de un acord încheiat – ceea ce subliniază momentul critic în care se află planeta atât din punct de vedere geopolitic, cât şi economic.

    Vorbind în faţa reporterilor adunaţi în Paris, miercuri, înainte de întâlnirea de la G7, preşedintele francez Emmanuel Macron a spus că o încercare de a face o comunicare comună ar fi un exerciţiu „fără sens”.

    El s-a referit în primul rând la decizia preşedintelui american Donald Trump de a se retrage dintr-un tratat climatic de referinţă ca un exemplu pentru care ar fi dificil ca liderii adunaţi la summit să transmită imaginea de front unit.

    Summit-ul anual aduce la un loc lideri din Marea Britanie, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia şi SUA.

    Încheierea unui acord este cu atât mai dificilă cu cât americanii au preferat în ultimii ani să încheie tratate bilaterale în locul acordurilor multilaterale.

     

     

  • Uniunea Europeană vrea propuneri detaliate din partea Marii Britanii privind Brexit

    Declaraţiile oficialului au fost făcute în contextul în care prim-ministrul britanic Boris Johnson încearcă să convingă liderii europeni să modifice anumite prevederi ale Acordului Brexit.

    Boris Johnson a avut o întâlnire oficială miercuri cu cancelarul german Angela Merkel, urmând să se întâlnească joi cu preşedintele francez Emmanuel Macron.

    Premierul britanic urmează să aibă o întâlnire oficială şi cu Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, în cadrul summitului G7.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Donald Tusk denunţă atitudinea lui Boris Johnson privind Brexit

    “Garanţiile (din Acordul Brexit -n.red.) au rolul de a evita reinstituirea controalelor la frontiera irlandeză până când va fi găsită o soluţie alternativă. Cei care se opun garanţiilor fără a propune variante alternative susţin de fapt reinstituirea controalelor vamale, chiar dacă nu recunosc acest lucru”, a transmis Donald Tusk prin Twitter.

    Boris Johnson a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • M.Britanie s-ar putea confrunta cu o criză de medicamente şi alimentară în caz de Brexit fără acord

    Potrivit publicaţiei, raportul a fost întocmit de Cabinetul premierului şi prezintă efectele cele mai probabile ale unui Brexit fără acord.

    “Nu este Proiectul Frică – aceasta este cea mai realistă evaluare a lucrurilor cu care publicul se va confrunta în lipsa unui acord”, a declarat o sursă guvernamentală, precizând că este vorba de “scenarii probabile, rezonabile, nu de cel mai rău caz”.

    Raportul prevede că ieşirea fără un acord din UE ar putea fi urmată de luni de haos în porturi, o frontieră irlandeză strict controlată şi o creştere a costurilor sociale.

    Noul prim-ministru britanic a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.

    Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici. Mai mulţi membri ai Guvernului de la Londra au demisionat ca protest faţă de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană. În contextul impasului politic, premierul Theresa May şi-a prezentat, de asemenea, demisia.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Acordul post-Brexit Marea Britanie – SUA va fi respins dacă este afectat procesul de pace irlandez

    “Orice formă va avea acest acord, nu se poate permite ca Brexitul să afecteze Acordul de pace din Vinerea Mare, inclusiv frontiera flexibilă dintre Republica Irlanda şi Irlanda de Nord”, provincie britanică, a declarat Nancy Pelosi, citată de agenţia Reuters şi de site-ul Politico.com.

    “Dacă Brexit subminează Acordul din Vinerea Mare, nu va fi nicio şansă ca tratatul comercial SUA-Marea Britanie să treacă de Congres”, a avertizat Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor.

  • Preşedintele Camerei Comunelor vrea să îl împiedice pe Johnson să producă un Brexit fără acord

    “Un lucru la care ţin foarte mult este să existe poziţia Camerei Comunelor”, a afirmat John Bercow, citat de cotidianul The Telegraph şi de site-ul Axios.com.

    “Dacă va exista vreo tentativă de a evita (…) sau de a suspenda Parlamentul, este ceva inacceptabil pentru mine şi voi lupta cu toată forţa pentru a evita o astfel de situaţie. Nu putem avea o situaţie în care Parlamentul să fie suspendat, suntem o societate democratică”, a declarat John Bercow.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Boris Johnson admite că un acord comercial cu UE este cel mai important pentru Marea Britanie

    “Cel mai important acord pe care trebuie să îl elaborăm este un tratat comercial cu prietenii şi partenerii noştri de peste Canalul Mânecii”, a declarat Boris Johnson, citat de postul Sky News şi de agenţia Reuters.

    “Din experienţa mea, americanii sunt într-adevăr negociatori foarte duri şi vom realiza un acord major cu ei, care va deschide oportunităţi pentru companii, în special pentru firmele din SUA specializate în servicii. Va fi o sarcină dură, dar vom reuşi”, a precizat Boris Johnson.

  • Tânăra care a trecut de la auditul financiar la o firmă românească din construcţii: „E necesar să ne schimbăm pentru a ţine pasul cu businessul”

    După mai bine de 10 ani în domeniul auditului financiar, Ioana Birta a ales să se alăture Grupului TeraPlast.  „Acesta a fost un moment cheie deoarece am trecut de la audit, ca industrie, în mediul antreprenorial”, spune ea.

    Consideră că succesul are o semnificaţie diferită pentru fiecare: „Parcursul profesional pe care l-am avut şi poziţia pe care o ocup în prezent îmi aduc o satisfacţie deosebită. Este important să lucrez într-un climat unde calităţile mele, dar şi ale celor din jur sunt puse în valoare. Sunt cel mai implicată atunci când învăţ lucruri noi, când pot avea un impact pozitiv asupra sistemelor şi pot să las lucrurile mai bune decât le-am găsit şi implicit am posibilitatea de a mă dezvolta în acest proces”, spune directorul financiar.

    Pe lângă funcţia de CFO, Ioana Birta este şi administrator executiv al TeraSteel Serbia. Ea este membru al ACCA (Association of Chartered Certified Accountants), organizaţie globală de experţi contabili. Grupul TeraPlast a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de peste 172 de milioane de euro, în creştere de 91% faţă de 2017, şi o EBITDA de aproximativ 14 milioane de euro, cu 55% mai mult faţă de 2017. De asemenea, şi-a consolidat poziţia pe piaţa din regiune, devenind un exportator important în Europa Centrală şi de Est.

  • Boris Johnson: Prioritatea funcţionarilor guvernamentali este pregătirea unui Brexit fără un acord

    „Mi-ar plăcea foarte mult să ieşim cu un acord (…), dar recunosc că acest lucru ar putea să nu se întâmple”, a transmis Johnson în mesajul destinat funcţionarilor.

    „De aceea, pregătirea urgentă pentru posibilitatea unui Brexit fără un acord va fi principala mea prioritate”, a adăugat el.

    Prim-ministrul britanic Boris Johnson a declarat în mai multe rânduri că Marea Britanie va ieşi din Blocul comunitar la 31 octombrie, cu sau fără o înţelegere, şi le-a transmis celorlalţi lideri europeni că alte discuţii nu vor avea niciun rost decât dacă aceştia vor fi dispuşi să renunţe la acordul negociat cu Theresa May.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Boris Johnson: Prioritatea funcţionarilor guvernamentali este pregătirea unui Brexit fără un acord

    „Mi-ar plăcea foarte mult să ieşim cu un acord (…), dar recunosc că acest lucru ar putea să nu se întâmple”, a transmis Johnson în mesajul destinat funcţionarilor.

    „De aceea, pregătirea urgentă pentru posibilitatea unui Brexit fără un acord va fi principala mea prioritate”, a adăugat el.

    Prim-ministrul britanic Boris Johnson a declarat în mai multe rânduri că Marea Britanie va ieşi din Blocul comunitar la 31 octombrie, cu sau fără o înţelegere, şi le-a transmis celorlalţi lideri europeni că alte discuţii nu vor avea niciun rost decât dacă aceştia vor fi dispuşi să renunţe la acordul negociat cu Theresa May.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro