Tag: acoperire

  • Romania deţine 60% din rezerva totală din Europa a celei mai dorite RESURSE de pe PLANETĂ şi cu toate astea românii o ignoră

    Circa un milion de oameni mor, anual, din cauza utilizării apei infestate sau a lipsei acesteia şi 844 de milioane de persoane nu au acces la apă potabilă, deşi 70% din suprafaţa Planetei Albastre este acoperită de apă. Problemele legate de penuria de apă la nivel global nu mai reprezintă o chestiune ipotetică, ci o realitate concretă. 

    Cu 2.500 de izvoare şi 60% din apele minerale din Europa, România este unul dintre statele cu cele mai bogate resurse subterane de apă. Chiar şi aşa, nu este total ferită de pericolul unei crize la nivel hidrologic. Care sunt efectele lipsei de apă pe plan global, ce impact are aceasta asupra României şi care sunt riscurile ca, într-o bună zi, acest element indispensabil vieţii să fie complet epuizat

    4 milioane de oameni aflaţi în pericol iminent de a rămâne fără apă, după ce, în urma unei periode de secetă de trei ani, resursele de apă stocate în rezervorul oraşului au fost aproape complet epuizate. Nu este un scenariu de film SF, ci s-a întâmplat deja, în octombrie anul trecut, în cel mai mare oraş din Africa de Sud, Cape Town. Primarul Patricia De Lille anunţa adoptarea unor măsuri drastice menite să facă faţă situaţiei fără precedent în care se afla metropola africană.

    În faţa acestui scenariu care putea deveni, în doar câteva luni, unul morbid, autorităţile au înţeles că singura metodă de supravieţuire este adoptarea unor măsuri extreme. Aşa că au redus treptat cantitatea de apă pe cap de locuitor, până la aproape o şesime din consumul mediu al Statelor Unite. Astfel, fiecare persoană a avut dreptul de a folosi zilnic maximum 50 de litri de apă. Cu toate acestea, în urma calculelor s-a constatat că rezervorul oraşului nu poate suplini nevoia celor patru milioane de locuitori decât pentru o perioadă limitată de timp, iar data limită până la care consumul urma să fie acoperit a fost numită, cu o conotaţie apocaliptică, Ziua Zero. Pe cititorii presei internaţionale, Ziua Zero poate, cel mult, să îi ducă cu gândul la un peisaj apocaliptic sau la o scenă de film. Însă, pentru patru milioane de oameni, Ziua Zero este o realitate concretă, sumbră, cu care este posibil să se confrunte curând.

    Iniţial, Ziua Zero a fost fixată pe pe 22 aprilie 2018, apoi a fost mutată pe 11 mai. După schimbări succesive, datorită raţionalizării extreme la care au recurs autorităţile, locuitorii au primit o nouă amânare, până anul viitor. Măsurile rămân, însă, valabile.

    Este uşor să îţi imaginezi acest scenariu într-o ţară din Sudul Africii, însă pentru populaţia altor state, penuria de apă pare un subiect îndepărtat. Cu toate acestea, Betsy Otto, directorul programului de apă la nivel global din cadrul Institutului de Resurse Mondiale, spune că „problemele cu care se confruntă Cape Town ar trebui să servească drept apel de trezire pentru celelalte ţări, cu privire la realitatea creşterii stresului cauzat de lipsa apei”. Stresul cauzat de lipsa apei apare atunci când cererea depăşeşte oferta disponibilă. Conform experţilor, statele din întreaga lume s-ar putea confrunta la un moment dat cu această criză, indiferent de numărul de izvoare pe care le deţin. Deja, California a trecut printr-o secetă care a durat mai mulţi ani. La fel, Australia a supravieţuit unei secete de aproape zece ani (2003-2012), considerată seceta mileniului, iar în 2015 Sao Paulo s-a confruntat, la fel, cu o criză a deficitului de apă datorată atât secetei, cât şi infrastructurilor ineficiente. Otto pune criza globală a penuriei de apă pe seama nepăsării autorităţilor: „Am investit prea puţin în măsuri şi am lăsat structurile existente să se degradeze”, declară ea.

    Chiar dacă pare puţin plauzibil ca apa să se termine, în condiţiile în care 70% din suprafaţa Terrei este formată din apă, totuşi, procentul apei dulci este de doar 2,5%, o mare parte din această cantitate fiind stocată în gheaţă şi zăpadă. În realitate, populaţia are acces imediat la doar 1% din resursele de ape dulci.

    Rebecca Keller, om de ştiinţă şi analist tehnologic la compania de informaţii Stratfor, spune că este extrem de important ca penuria de apă să fie tratată ca o problemă globală, deoarece oraşele ar trebui să lucreze la soluţii încă de pe acum. „Poate nu ne vom confrunta cu acelaşi scenariu ca în Cape Town. Ar putea fi altele: poluarea, seceta, schimbările climatice sau suprapopularea”, avertizează aceasta, exemplificând cu cercetările ştiinţifice care arată că despăduririle masive au schimbat ciclul hidrologic al râului Amazon.

    Diferenţa dintre state privind accesul la apă potabilă devine la rândul său o problemă. În timp ce unele ţări deţin resurse importante de apă, populaţiile sărace sunt nevoite să se descurce prin metode proprii. Această situaţie duce deseori la furtul de apă – pentru profit, pentru supravieţuire sau pentru ambele. „Recunoaşterea de către Organizaţia Naţiunilor Unite a apei ca drept al omului în 2010 a complicat problema furtului de apă”, a declarat Vanda Felbab-Brown, expert în cadrul Institutului Brookings. „Dreptul la apă nu este echivalent cu dreptul la apă gratuită. În acelaşi mod în care oamenii trebuie să plătească pentru hrană, ei ar trebui să se aştepte să plătească pentru apă potabilă”, a explicat Felbab-Brown.

    Această idee nu a oprit însă furtul de apă pe scară largă în ţări precum Brazilia, India şi Mexic. Întreprinderile şi persoanele fizice interceptează ilegal conducte şi rezervoare sau găsesc alte modalităţi de a evita contoarele de apă. Cu toate acestea, Felbab-Brown spune că nu există o soluţie unică la această problemă, deoarece contextul furtului de apă variază între locaţii, dar crede că „o mai bună aplicare a legii, monitorizarea apei şi crearea unor baze de date cuprinzătoare sunt puncte bune de plecare pentru guverne. Guvernele trebuie să recunoască faptul că nu pot cere doar aplicarea legii fără a oferi alternativă legală”.

    În momentul în care furtul apei va deveni o problemă la nivel internaţional, acest lucru ar putea conduce la un punct de tensiune geopolitică între ţările care se confruntă cu probleme transfrontaliere de apă, spune Keller, exemplificând cu construcţia barajului Marea Renaştere de pe Nil, un proiect hidroelectric de patru miliarde de dolari, finanţat de Etiopia, care ar pune Egiptul în situaţia de a-şi pierde rezervele de apă potabilă.

    Diminuarea deficitului de apă s-a dovedit a fi un subiect politic dificil deoarece, în multe ţări, soluţiile de mediu sau de climă tind să întâmpine dificultăţi în a aduna destul sprijin politic pentru a deveni o realitate. De asemenea, este extrem de costisitor să se construiască noi surse de apă, baraje şi instalaţii de desalinizare. „Politicienii nu se mobilizează decât în situaţia unui eveniment acut – o secetă severă, de exemplu”, afirmă Keller. Ideea este susţinută şi de Betsy Otto, care crede că „multe guverne au făcut prea puţin pentru a-şi ghida cetăţenii în ceea ce priveşte comportamentul eficient din punct de vedere al apei. Otto consideră că „acest lucru poate fi implementat prin controale ale preţurilor, care reprezintă însă rareori o măsură populară.” Ea susţine că ar trebui să existe două niveluri de stabilire a preţurilor: preţurile de conservare, care să taxeze cu tarife minime cantitatea de apă suficientă pentru nevoile de bază, şi preţuri mai mari pentru consumul de apă la discreţie.  „La nivel naţional, guvernele ar trebui să încurajeze conversaţia cu privire la problemele de conservare, deoarece economisirea apei va fi întotdeauna mai ieftină decât construirea sau forarea unor surse noi”, a adăugat Otto.

    La nivel de investiţii, mesajul transmis de Global Water Fund comunităţii globale de investitori este că sectorul apei este o industrie de 500 de miliarde de dolari, în continuă creştere. Potrivit acestei organizaţii, există încă o creştere puternică a segmentului în China, Australia, Orientul Mijlociu, Africa şi Rusia. Finanţarea hidroinfrastructurii nu este obiectul unei investiţii unice, ci solicită cheltuieli imense deopotrivă din partea mediului privat şi public pentru menţinerea şi operarea activelor. Investiţiile în sectorul apei vor avea succes dacă vor fi acompaniate de politici guvernamentale, cadre legale puternice şi o stabilire inteligentă a preţurilor. Stella Thomas, fondator şi managing director al Global Waterfund, afirmă că „o investiţie de un dolar în apă poate genera profit care să varieze între opt şi 35 de dolari şi poate să crească PIB-ul unei ţări cu o medie de 3,7%. Apa trebuie să fie folosită ca o unealtă pentru progresul economic, social şi politic.”


    ■ Un scenariu îndepărtat

    Pentru o ţară bogată în ape, aşa cum este România, un scenariu apocaliptic în care apa ajunge la fel de scumpă ca metalele preţioase, aşa cum vedem în filmele SF, pare, dacă nu improbabil, cel puţin îndepărtat. Şi, prin urmare, un subiect care nu ne îngrijorează cu adevărat. Frecvent apar informări şi imagini despre cât de poluate sunt apele de la noi din ţară cu reziduuri menajere. Şi asta pentru că majoritatea populaţiei din mediul rural aruncă, pur şi simplu, gunoaiele în apa din apropiere.

    „Topirea zăpezilor şi ploile din această primăvară au antrenat deşeurile aruncate de riverani şi turişti pe malurile râului Bistriţa şi a afluenţilor acestora. Hidroelectrica face şi în acest an eforturi pentru ecologizarea lacului şi pentru reducerea cantităţilor de deşeuri plutitoare al căror impact este semnificativ atât pentru mediu, cât şi pentru randamentul hidroagregatelor”, se arată într-un comunicat transmis recent de Hidroelectrica. Compania estimează pentru anul 2018 un cost de circa 150.000 de lei numai pentru ecologizarea Lacului Izvorul Muntelui. În 2017, cantitatea de deşeuri colectată de Hidroelectrica de pe acest lac a fost de doar o tonă, deoarece regimul precipitaţiilor a fost relativ scăzut, însă în 2016 – prin forţe proprii şi prin acţiuni de voluntariat desfăşurate cu sprjinul ONG-urilor, s-au colectat 50,5 tone de deşeuri de pe malul lacului Izvorul Muntelui. În trecut, deşeurile astfel recuperate nu au fost acceptate de către colectorii autorizaţi ca fiind reciclabile, astfel că Hidroelectrica a suportat şi costurile pentru depozitarea temporară şi eliminarea acestora.

    Penuria de apă la nivel global este, în opinia lui George Ristea, director general Apa Calipso şi preşedinte al Asociaţiei Producătorilor din Industria Apei (APRIA), o problemă reală şi urgentă. El spune că „deficitul de apă va deveni un subiect mai important decât schimbările climatice deoarece reprezintă un pericol mai mare decât încălzirea globală, fiind o relaţie de tipul cauză-efect. Comisia Europeană dezvoltă tot mai multe proiecte şi are ca obiectiv major identificarea de soluţii practice privind problema deficitului de apă şi a fenomenului de secetă în Europa.”

    Radu Dumitru, director general al Societăţii Naţionale a Apelor Minerale (SNAM S.A.), declară că preocupările legate de lipsa apei pot fi subiective, şi că opiniile legate de penuria apei diferă de la caz la caz, în funcţie de persoană, deoarece vom primi un răspuns diferit „dacă ne adresăm cu această întrebare unui cetăţean din vestul Europei sau unuia din Kenya. Primul foloseşte zilnic în gospodărie în jur de 2.000 litri de apă, iar cel din urmă abia dacă are un minim pentru consumul necesar la limita supravieţuirii”. El adaugă că „problema apei se pune în două aspecte, legate oarecum unul de celalalt. Putem vorbi de apa necesară în consumul industrial, de exemplu în irigaţii, şi de apa potabilă. Al doilea aspect este cel cu efecte pe termen foarte scurt, deoarece organismul uman poate rezista, în medie, maxim trei zile fără apă. Ambele sunt însă de actualitate şi războaiele din Orientul Mijlociu şi din Africa de Nord stau mărturie”.

    Pe plan local, reprezentanţii principalilor îmbuteliatori de apă consideră că nu ne putem raporta la Africa de Sud, deoarece au o climă predominant secetoasă comparativ cu cea din România, unde clima este temperat-continentală de tranziţie, marcată de influenţe climatice oceanice, continentale, scandinavo-baltice, submediteraneene, cu un regim bogat al cantităţilor de precipitaţii. „România are în jur de 2.500 de izvoare de apă care ar constitui, potrivit unor estimări, circa 60% din apele minerale ale Europei. Plus resurse de suprafaţă. Doar în situaţii extreme (ca să nu spunem apocaliptice) am putea ajunge în situaţia menţionată: cataclism, accident nuclear sau ceva similar. Puţin probabil”, afirmă Horaţiu Rada, acţionar Aur’a.

    Ideea este susţinută şi de George Ristea: „România are un sistem de gospodărire a apelor bun, avem specialişti în domeniu, iar riscul de a rămâne fără apă potabilă/menajeră este minim, însă trebuie adoptate politici pentru căutarea de noi resurse.” De asemenea, Radu Dumitru spune că „din fericire, Romania nu are astfel de temeri în acest moment. Suntem în continuare ţara cu cele mai rezerve subterane la nivel european.” El adaugă că „nici reţeaua hidrografică de râuri şi lacuri nu este de neglijat. Cu o bună şi diligentă administrare nu se întredeve în viitor o astfel de problemă generalizată.”

    Totuşi, aceştia nu exclud complet repetarea în viitor a unui scenariu asemănător celui din Africa de Sud şi la noi în ţară. „Apa poate deveni un lux în condiţiile schimbărilor climatice dramatice, în condiţiile în care creşte nivelul de poluare, sau a unei exploatări iresponsabile a resurselor. Şi, da, este posibil un asemenea scenariu. Soluţia, indiferent de termen, este să fim precauţi în consum”, afirmă Rada. El adaugă că: „Ne-am putea gândi la deşertizarea României, ca scenariu posibil, din cauza schimbării climei, a intervenţiilor umane haotice, cu defrişări masive, poluare şi dezvoltare industrială agresivă”.
    Pe de altă parte, Radu Dumitru susţine că la repetarea unui astfel de scenariu în România s-ar putea ajunge din „lipsa investiţiilor în acest domeniu, în sensul că vom fi în situaţia de a avea îndeajuns de multă apă, dar să nu o putem duce unde este nevoie.”

    Situaţia în care apa ar putea deveni un lux accesibil doar celor cu venituri ridicate nu este, pentru reprezentantul Aur’a, doar o posibilitate, ci o realitate: „Apa la nivel mondial este un lux. Producţia mondială de apă îmbuteliată se situează la aproape 200 de miliarde de litri anual, o cifră care pare semnificativă dar care nu atinge nici pe departe necesarul real al planetei. Există ţări în care apa putem spune că depăşeşte valoarea aurului, şi ne gândim direct la Africa, unde trăiesc aproape 40% din oamenii de pe planetă fără acces la apă potabilă.”

    În opinia lui George Ristea, probabilitatea unui scenariu în care tariful apei potabile din Romania să crească atât de mult încât apa să devină un lux, accesibil doar celor cu venituri peste medie, ar insemna un dezastru. „Un guvern incapabil să rezolve problemele majore ale populaţiei cauzate de secetă (şi nu numai) ar duce la un declin social şi migrare în masă. Prin politicile guvernamentale poate fi crescut artificial preţul apei, prin introducerea de taxe (nejustificate), situaţie care poate îngreuna exploatarea resurselor de apă, ceea ce duce la limitarea accesului la această resursă pentru o largă parte a populaţiei. De aceea, va trebui să ne adaptăm, adică să evaluăm punctele vulnerabile şi să acţionăm în vederea reducerii riscurilor.”

    Reprezentantul Apa Calipso afirmă, de asemenea, că infrastructura nu a fost îmbunătăţită, aspect care contribuie la pierderi masive de apă, şi crede că o eventuală secetă poate fi deosebit de gravă; în consecinţă, raţionalizarea apei pe durata anilor de secetă ar deveni o realitate a vieţii cotidiene. „Populaţia cu venituri sub medie nu va avea suficiente resurse încât să platească scumpirea apei, ceea ce va duce la un alt decalaj social”, adaugă Ristea. Cu toate acestea, completează tot el, Romania are un sistem de gospodărire a apelor bun, cu specialişti în domeniu, iar riscul de a rămâne fără apă potabilă/menajeră este minim.

    O eventuală criză a apei ar avea un impact devastator asupra companiilor producătoare de băuturi, dar şi asupra economiei în general şi asupra vieţii sociale, consideră George Ristea. „Multe dintre companiile mici şi mijlocii şi-ar închide porţile, iar şomajul ar creşte semnificativ. Un număr tot mai mare de companii din întreaga lume încearcă să se adapteze la costurile ridicate ale apei şi la rezervele deficitare.

    Companiile sunt nevoite să cheltuie sume uriaşe pentru a îmbunătăţi sistemele de gestionare, conservare şi colectare a apei”, crede el. Spune că aşa i-a venit ideea de a înfiinţa Asociatia Producătorilor din Industria Apei (APRIA), pentru a sprijini industria la nivel naţional prin participarea la programele legislative şi pentru a facilita o mai bună comunicare între administraţia publică şi mediul de afaceri din domeniu, beneficiarul direct fiind populaţia.
    Horaţiu Rada crede, la rândul său, că impactul s-ar răsfrânge asupra tuturor, doarece companiile ar plăti taxe şi redevenţe mult mai mari iar acestea s-ar regăsi în costul produsului final, fapt care ar conduce, automat, la scăderea producţiei şi a consumului.

    Ristea susţine însă că vânzările de apă îmbuteliată, la nivel global, au crescut mult în ultimii ani, iar acest trend s-a resimţit şi în Romania, în ultimii ani consumul de apă de izvor crescând semnificativ. Şi reprezentantul SNAM declară că într-adevăr, consumul de apă a crescut în România în ultimii zece ani, dar că ţara noastră are rezerve suficiente pentru a face faţă oricăror provocări.

    În unanimitate, reprezentanţii companiilor şi ai instituţiilor de profil consideră că influenţa climei asupra rezervelor de apă potabilă joacă un rol esenţial: „Influenţa climei este determinantă! Biosfera şi ecosistemele în integralitatea lor depind de schimbările climatice. Şi invers. Putem vorbi de un cerc vicios sau de principiul acţiune-reacţiune”, susţine Rada. 

    „Pentru cei care produc apă potabilă din bazinele hidrografice de suprafaţă, încălzirea globală are un impact devastator. Aducţiunile de apă au o pierdere la suprafaţă de 40% în funcţie de temperaturile exterioare, astfel, clima are un impact major”, declară şi reprezentantul SNAM. La fel, George Ristea afirmă că „schimbarea climei influenţează viaţa noastră, a tuturor. Resursele de apă sunt esenţiale pentru dezvoltarea umană şi economică în general, însă este cert faptul că schimbările climatice îşi vor intensifica atât frecvenţa, cât şi gravitatea. Asistăm în ultimii ani la fenomene meteorologice extreme, iar oamenii de ştiintă trag semnale de alarmă în acest sens.” El adaugă că analiza privind adaptarea la schimbările climatice se concentrează mai ales asupra problemelor legate de rezervele de apă, în special pentru a reduce consecinţele secetei, afirmând din nou că, totuşi, în acest moment nu există riscul penuriei de apă în România.

    În ceea ce priveşte riscurile în exploatarea apelor, principalii factori care ar putea conduce la o criză a apei sunt, în opinia reprezentantului SNAM, managementul deficitar şi lipsa protecţiei. Riscurile de infestare prin proasta administrare sunt majore în ţările slab dezvoltate şi fără infrastructură.

  • Cosmin Pătroiu, director general / TeraSteel: „Consider că un lider este cel care contribuie activ la construirea mediului profesional în care activează şi se dezvoltă continuu atât pe sine cât şi echipa, prin împărtăşirea experienţelor şi transmiterea cunoştinţelor acumulate”

    Carte de vizită
    ¶ A studiat Automatică, Calculatoare şi Electronică la Universitatea din Craiova şi a urmat un Master în Administrarea Afacerilor (MBA) la Universitatea din Ottawa
    ¶ A ajuns în grupul Teraplast în 2013, când a început să lucreze ca director comercial la Plastsistem, actuala TeraSteel, în funcţia actuală fiind ales la începutul anului trecut; înainte, a ocupat mai multe funcţii de conducere în companiile Arabesque, Trimo Slovenia, Satjam România şi Satjam SRO
    ¶ Anul trecut, grupul Teraplast a finalizat cu o cifră de afaceri de 427 de millioane de lei, subsidiara TeraSteel acoperind circa 40% din venituri, cu o cifră de afaceri de peste 174 mil. lei

  • Preţurile călătoriilor la metrou ar putea creşte: Ministrul Transporturilor avertizează că salariile majorate de la metrou vor fi acoperite de bucureşteni

    “Apreciez că a fost o activitate care ţine de artificial. Nu a existat niciun motiv de grevă. Sindicatul condus de Ioan Rădoi a şantajat administraţia companiei, practic şamtajând sutele de mii de bucureşteni care beneficiază de serviciile companiei. Conflictul de muncă a fost stins, dar cu preţul unei măriri salariale pe care o apreciez nejustificată, dar legal întruneşte condiţiile corespunzăroare. Costurile le transferăm în costurile pe care utilizatorii de metrou le vor plăti de anul viitor”, a declarat ministrul demisionar Lucian Şova.
     
    Salariaţii de la metrou vor primi o majorare salarială ce 20%, după ce administraţia şi sindicatul au încheiat Contractul Colectiv de Muncă 2018-2019.
     
  • BUSINESS PENTRU ROMÂNIA: Iulian Stanciu, eMAG – „Noi creăm aici şi mergem cu execuţia şi în afară, ceea ce e un lucru relativ nou”

    Şi aşa a şi fost: am ajuns la sediul eMAG cu intenţia de a realiza un interviu de o oră, suficient pentru a acoperi un material în revistă, dar am plecat după mai bine de două ore, la finalul unei discuţii relaxate. „Relaxat“ e şi unul dintre atributele care i se potrivesc cel mai bine CEO-ului eMAG: zâmbind, mi-a povestit de ce crede că admiraţia colegilor din business nu a fost îndreptată către el, ci către compania pe care o conduce.

    „Cred că imaginea mea a contat foarte puţin pentru succesul eMAG, cred că lucrurile stau de fapt invers”, mărturiseşte Iulian Stanciu. E emoţionat atunci când spune că s-a întrebat de ce l-au votat oamenii pe el, „pentru că mulţi nici nu mă cunosc personal, poate au citit câteva articole, dar nu am ieşit foarte mult în zona asta, să interacţionez. Cred că oamenii apreciază rezultatul şi compania sau companiile pe care le conduc şi aici e vorba de o apreciere dată tuturor din companie care creează şi construiesc”.

    Acesta e un lucru pe care eMAG îl face diferit faţă de marile companii multinaţionale, „care creează în afară: noi creăm aici şi mergem cu execuţia şi în afară, ceea ce e un lucru relativ nou. Toată partea asta de dezvoltare şi creaţie, de procese noi, de lucruri noi este foarte interesantă şi foarte atractivă pentru cei care au un spirit antreprenorial. Şi avem foarte mulţi oameni care au avut companii sau care vin din zona antreprenorială, care au lăsat businessurile lor şi au venit în eMAG să construiască la o scară mult mai mare”.

    Cele nouă ediţii ale catalogului 100 cei mai admiraţi CEO din România sunt dovada că admiraţia nu este un dat. Pe primul loc în clasamentul celor mai admiraţi manageri s-au aflat în ultimii cinci ani antreprenori, după ce poziţia a fost ocupată în 2010 şi 2011 de Mariana Gheorghe, fost CEO al Petrom, şi apoi, în 2012 şi 2013, de Steven van Groningen, preşedinte şi CEO al Raiffeisen Bank (aflat în continuare în top 10). ​2014 i-a adus primul titlu de cel mai admirat CEO lui Iulian Stanciu, iar în 2015 primul loc i-a revenit lui Dragoş Pavăl, preşedinte al Dedeman, liderul pieţei locale de bricolaj. În 2016 şi 2017, mediul local de business l-a desemnat pe Florin Talpeş, cofondator şi CEO al Bitdefender drept cel mai admirat manager din România.

    Anul acesta, CEO-ul eMAG a primit din nou cele mai multe voturi din partea oamenilor de afaceri şi a celor implicaţi în economia românească.Anul acesta am avut parte de câteva salturi spectaculoase, aşa cum a fost cazul lui Daniel Dines, CEO şi cofondator al UiPath, sau intrarea antreprenorului Dan Isai, de la Salad Box, direct pe locul 10.

    Şi chiar dacă top 5 a rămas aproape neschimbat în ultimii ani, restul clasamentului a cunoscut schimbări semnificative. Prezenţa doamnelor a fost relativ scăzută, dovadă stând şi faptul că în top 10 se regăseşte doar Cristina Bâtlan, cea care a dus numele Musette în marile capitale ale modei.
    „Nu cred că e o zonă închisă, sper să apară mulţi, mulţi alţii şi să fie inspiraţi de ceea ce facem noi”, spune Iulian Stanciu, referindu-se la faptul că, alături de el, pe podiumul ultimilor trei ani s-au mai aflat Dragoş Pavăl şi Florin Talpeş.

    „Cred că zona de antreprenoriat a ieşit foarte mult în faţă în ultimii cinci ani. Dacă ne uităm în trecut, erau foarte mulţi manageri valoroşi veniţi din companiile multinaţionale mari, pentru că ei ştiau – au învăţat, au făcut foarte mult şi au dezvoltat companiile multinaţionale în România. Ei sunt specialişti. A venit apoi o zonă de antreprenoriat care a fost apreciată pentru că aduce foarte multă speranţă şi oamenii îşi pun în businessul ăsta şi în curajul antreprenorilor români foarte multă speranţă în construcţia societăţii şi a României SRL, care să se traducă într-o viaţă mai bună şi pentru ei. Iar toate lucrurile pe care noi le spuneam – «Uite, suntem şi noi, românii, în stare să construim ceva, mergem şi afară şi avem succes, suntem apreciaţi de clienţi din afară» – rezonează cu fiecare om în parte.”

    Mai mult, crede CEO-ul eMAG, cam toţi antreprenorii români din zona de top au început să se implice mai departe şi social, în comunitate.
    „Florin Talpeş şi cu mine ne ocupăm de zona de educaţie, sunt mulţi care se ocupă de proiectele de la RBL (Romanian Business Leaders – n.red.), iar lucrurile astea încep să se vadă, pentru că ceilalţi simt transferul de valoare pe care îl primesc de la aceşti antreprenori de top. E un fenomen foarte bun, care ar trebui continuat – să dai cât mai mult din ce ai, indiferent că e vorba de timp, bani sau cunoştinţe către ceilalţi pentru a alimenta zona de antreprenoriat, care până la urmă produce o mare valoare în societate, adică rezolvă nişte probleme sociale şi creează nişte bani, nişte locuri de muncă pe plan local.”

    În România există exemple suficient de puternice, dar nu suficient de multe, crede Iulian Stanciu. O primă soluţie pe care el o identifică este existenţa unei comunicări mult mai pozitive: „Prin avalanşa de ştiri negative pe care o citim în fiecare zi ne deprimăm, iar lucrurile nu stau chiar aşa în realitate. Eu, spre exemplu, am început să mă uit şi la zona macro, la indicatori, şi sunt foarte multe lucruri bune. Însă din cauza luptei între o multitudine de subiecte, nu mai ajung ştirile pozitive la suprafaţă”.

    Lecţii de CEO

    „La primele ieşiri în presă nu mă pricepeam, nu am făcut cursuri, ulterior am avut pe cineva care m-a învăţat să vorbesc în public¨, îşi aminteşte CEO-ul eMAG.

    Spune că a învăţat din experienţă şi din feedback-ul de la fiecare întâlnire. „Am spus şi multe lucruri poate mai dure la început, dar am rămas, ca abordare, destul de direct – spun ceea ce cred şi ceea ce e important şi valoros.”

    Şi aşa a mai învăţat un lucru: zona de media are nişte obiective de business, care au legătură cu traficul (numărul de cititori din online în cazul publicaţiilor prezente în acest mediu), iar traficul are legătură cu cât de interesantă este ştirea. „Dacă vorbesc eu de tot felul de concepte abstracte, o să fie total neinteresant; trebuie mai degrabă să dau eu din casă informaţii pozitive pe care omul să poată construi o ştire şi ceva trafic. Asta cred că a fost o lecţie pe care am învăţat-o destul de repede şi care m-a ajutat, iar astfel mi-am creat o relaţie bună cu presa, pentru că am fost destul de transparent.”

    Iulian Stanciu recunoaşte că a fost criticat de multe ori, fiind şi destui jurnalişti care au avut o altă opinie decât a lui.
    „Chiar recent, acum un an, a fost cineva care tot scria că pierd bani aiurea, că îi cheltui, că am făcut un business nesustenabil, dar învăţ din fiecare lucru de genul ăsta. Înţeleg ce ar trebui să explic mai bine, ce ar trebui să fac altfel.”

    În Statele Unite, în zona de tehnologie sunt businessuri care stau 5-7 ani, chiar şi timp de 10 ani şi investesc foarte mult pentru a creşte şi pentru a ajunge la o dimensiune la care pot fi profitabile şi pot genera cash-flow, explică Stanciu. În România, lipsa de acces la capitalul de risc i-a împins pe antreprenori într-o altă direcţie. Astfel, spune el, companiile s-au construit cu paşi „foarte mici”.

    „Ce am reuşit eu să fac a fost să merg în nişte paşi mai mari, am găsit un investitor, i-am spus o poveste, am construit în spatele poveştii un business plan pe 10 ani cu nişte asumpţii destul de bine argumentate, iar el le-a crezut. Şi am început să merg pas cu pas pentru a demonstra că ceea ce am pus acolo se poate realiza. Am primit mulţi bani, adică 200 de milioane de dolari în cinci ani, iar cu banii ăştia am investit foarte mult. Şi am investit în tehnologie, în extindere internaţională, în oameni şi în creşterea oamenilor, în logistică.”

    Acesta a fost un model nou pentru antreprenoriatul din România – asocierea cu un investitor mare, care îţi oferă o sumă importantă de bani dar îţi permite să păstrezi controlul asupra businessului, urmând să plăteşti pentru banii respectivi cu nişte acţiuni din afacerea respectivă.
    În momentul de faţă, au trecut cei cinci ani de investiţii, iar compania se află într-o zonă de profitabilitate în România şi „uşor-uşor” va ajunge acolo şi în alte zone în care este prezentă.

    În timp, şi-a dat seama cât de important e să ai răbdare şi să asculţi un feedback real al oamenilor şi să îi încurajezi să îţi spună adevărul, „nu să te perie. De multe ori, tendinţa este să te sui într-un turn de fildeş şi să spui: «Mamă, ce-am făcut!».” Spune că a descurajat acest lucru în companie, încercând să implementeze o cultură a pragmatismului „şi să ne spunem lucrurile pe faţă chiar dacă trebuie să ne certăm, într-un mod constructiv, sigur”.

    Iulian Stanciu este de părere că obiectivul unei companii pleacă de la viziune şi de la misiune – „misiunea fiind că vrem să le salvăm oamenilor timp şi bani, iar viziunea, că vrem să fim cel mai mare retailer din Europa Centrală şi de Est. De aici ne-am setat nişte obiective care sunt în linie cu povestea, să spunem, pe care am vândut-o investitorilor şi cu dorinţele mele şi ale colegilor mei, de extindere internaţională, de extindere a gamei de produse, de întărire a ecosistemului prin servicii conexe”.

    S-au conturat, astfel, două direcţii: una de cultură şi a doua de strategie.
    „Cultura am construit-o în aşa fel încât să servească obiectivelor mari, misiunii şi viziunii noastre. Cultura nu are cum să fie altfel decât una în care eu mă încadrez, în care eu exemplific ceea ce spun acolo. În România mai merge să zici ca popa dar să nu faci ca popa, însă în business nu prea merge. Eu nu pot să stau doar în vacanţe şi pe urmă să le cer tuturor să fie foarte implicaţi în business.”

    Atunci când judecă oamenii, CEO-ul eMAG îi judecă mai ales după valori. „Au comportamentul pe care ni-l dorim? Lasă rezultatul, pentru că e posibil să fi făcut multe greşeli. De aici a apărut toleranţa greşelii – nu ai cum să creşti şi să inovezi fără să tolerezi greşeala. În momentul în care vorbeşti despre greşeală, ai nevoie din nou de nişte comportamente – să fii onest, să vii să spui «Am greşit» este un act de curaj şi onestitate.”
    A citit şi despre alte companii, cum ar fi Apple, Google sau Amazon – companii din zona de tehnologie.

    Avantajul domeniului în care activează e că veştile circulă repede „şi dacă iese ceva din America sau mai nou din China aflăm imediat. În plus, ne-am dus foarte des la evenimente în afară, la evenimente mari, unde am avut acces la un know-how pe care nu îl găseşti în reviste. Stând de vorbă cu oamenii de acolo îţi dai seama de multe lucruri, dar pe de altă parte e şi o lecţie de umilinţă pe care o luăm de fiecare dată, una foarte valoroasă pentru toţi liderii de business. Ne cam dăm seama că avem multe de făcut, iar turnul de fildeş pe care ni-l construim nu e chiar atât de puternic. Pentru a rezista în faţa competiţiei globale e nevoie să construieşti în continuare, e nevoie să te extinzi, oportunităţile sunt mari.”

    România, blocată între potenţial şi lipsuri

    Cât de departe sunt însă antreprenorii din România de cei din afară, mai ales de cei din Statele Unite? Care e diferenţa dintre mediul local şi cel de acolo? „Vorbim de mentalitate, de apetitul pentru risc, care este total diferit. În România greşeala e stigmatizată şi eşti pus la colţ când ai greşit, acolo dacă ai dat-o de două ori în bară nu e nicio problemă, mergi mai departe. Pe de altă parte, vorbim de pieţe foarte mari – una e piaţa din America sau din China, de unde pleacă marile companii pe drumul global, şi alta e să pleci dintr-o piaţă mică cum e România sau chiar Europa, care e foarte fragmentată în pieţe naţionale. De-asta, spre exemplu, în Europa nu există jucători mari de tehnologie, la nivel global.”

    CEO-ul eMAG crede că avem foarte multe lucruri bune şi un potenţial mare, mai ales dacă vorbim de zona de business şi de antreprenoriat. El spune că România e o putere regională, nu doar în tehnologie, dar şi în general – România are cele mai mari cheltuieli de apărare din zonă, cele mai importante resurse, nu doar cele de energie, dar şi de capital uman, mai ales pe zona de tehnologie. Prin urmare, argumentează Stanciu, România poate deveni şi o putere economică regională, iar Bucureştiul, un hub regional de business şi de tehnologie.

    „Lucrurile astea ar trebui spuse şi, la un moment dat, puse şi într-un plan. Nu e suficient să ai câţiva antreprenori care construiesc businessuri, trebuie să existe şi un cadru ceva mai mare, ideal un plan de ţară. Dar nu un plan de ţară care să fie subiect de bătălie între instituţii sau între partide. Susţinerea companiilor româneşti, a antreprenoriatului românesc este un subiect care ar trebui să unească pe toată lumea. Nu ai de ce să dezbaţi dacă e rău sau bine. Că dai mai mult la un judeţ sau mai mult la o industrie şi mai puţin la alta, astea se pot dezbate, e foarte bine.”

    Există însă şi o serie de aspecte ce trebuie îmbunătăţite la nivel naţional, cele mai importante fiind infrastructura de transport şi cea de utilităţi, care vor mai creşte în România cu 20-30% în câţiva ani, crede Stanciu.

    „Apoi trebuie să facem câteva chestii ceva mai inteligente, să pariem pe anumite domenii care ne pot aduce nişte paşi mari în faţă. Iar aici vorbim din nou de infrastructură digitală şi de educaţie, de punerea în valoare a capitalului uman, unde din păcate stăm prost. Primul pas în construcţia unui lucru este înţelegerea şi acceptarea realităţii. În ceea ce priveşte potenţialul uman, suntem pe ultimul loc în Europa, iar asta ţine de sistemul educaţional.”

    Problema, în opinia sa, pleacă de la subfinanţarea mare a sistemului şi de la salariile mici ale profesorilor, care fac educaţia neatractivă pentru mulţi oameni talentaţi. Există câţiva care sunt vocaţionali, care au o pasiune pentru asta, dar calitatea profesorilor în general este din ce în ce mai slabă, observă Stanciu.

    „Important este ce vrei să serveşti cu sistemul de învăţământ, unde vrei să fie ţara; noi avem un sistem bazat pe învăţare mecanică, pe memorarea informaţiei, în condiţiile în care lucrurile s-au schimbat destul de mult. Informaţia a început să fie pusă pe un suport extern, pe cărţi, după care a fost pusă în cloud. Asta face informaţia accesibilă şi chiar abundentă, astfel încât oamenii de business sau cei care vor forma societatea în viitor au nevoie să deprindă nişte abilităţi noi. Acestea sunt cele de curăţare a informaţiei, să vezi care e informaţia utilă, care este informaţia adevărată, şi apoi să ai capacitatea să interpretezi respectiva informaţie. Pentru asta nu ar trebui omorât spiritul inovativ şi nici autenticitatea copiilor, ei ar trebui învăţaţi să se exprime.”

    CEO-ul eMAG vorbeşte de sistemul britanic şi de cel american, observând că acestea s-au schimbat: se vorbeşte foarte mult de selecţia informaţiei, există foarte multă practică, se fac corelaţii statistice încă de la 8-9 ani. Ei pornesc mult mai uşor, după care accelerează începând cu clasa a IX-a sau a X-a pentru a specializa copiii pe zona de care sunt ei pasionaţi. „La cunoştinţe de matematică în clasa a V-a îi batem de îi rupem, dar la cunoştinţe despre viaţă la 20 de ani ne bat ei de ne rup. Aici e diferenţa fundamentală, şi ea vine de la întrebarea «Pentru ce pregătim noi copiii?»”.

    Pentru a exemplifica lipsurile datorate infrastructurii, el aminteşte că salariile din vestul ţării sunt duble faţă de cele din est. „Acolo ai acces la infrastructură şi au venit tot felul de investiţii mari, care folosesc deocamdată doar forţa de muncă. Păi nu s-ar duce mai departe, şi în Moldova? Ba da, dar nu pot să treacă munţii. E foarte greu să îţi duci înapoi produsele către piaţa europeană. La fel e şi la noi, în business: avem foarte multe idei, punem pe masă foarte multe lucruri care ar trebui făcute, dar din toate astea trebuie să alegem câteva. Şi asta înseamnă de fapt să ai o strategie, să alegi multe pe care nu le faci şi să manageriezi toată nervozitatea venită de aici.”

    Iulian Stanciu oferă ca exemplu pozitiv India, o ţară foarte mare, cu populaţie de 1,3 miliarde de oameni, bogată la nivel de PIB total, dar foarte săracă la PIB per capita. „Săracă şi cu inegalităţi sociale foarte mari, adică sistemul lor vechi de caste, chiar dacă nu e recunoscut de statul modern, a rămas. Dar ei au pus baza unei dezvoltări tehnologice viitoare plecând de la o viziune de data rich country (ţară bogată în date – n.red.) şi au dus proprietatea datelor la nivel de individ.” El explică cum autorităţile din India au creat un sistem prin construcţia unui ID digital (care înseamnă amprentă, retină şi faţă) pentru toţi cetăţenii din India; în momentul de faţă au ajuns la peste 1,2 miliarde şi scanează 1,5 milioane de persoane zilnic.

    Pe baza sistemului, oamenii se pot loga oriunde la serviciile publice, prin diverse device-uri; asta a dus la dispariţia registrelor, banii au început să se transfere instantaneu pentru pensii sau ajutoare sociale, documentele au început să fie stocate electronic. Plăţile au început să se facă prin SMS, WhatsApp sau alte aplicaţii similare, fără niciun cost. Ulterior, au permis companiilor să acceseze baza de date, iar acum lucrează la construcţia unui agregator de conturi. Mai exact, la nivel de individ vei putea deţine toate datele pe care companiile le-au adunat despre tine, fiind astfel în posesia lor. Iar acele date pot fi folosite în tranzacţii ulterioare, inclusiv la interviurile de angajare. Pe lângă eficienţa venită din integrarea tuturor sistemelor statului, ai şi putere dusă la individ, pentru că el este stăpânul datelor lui.
    „Interesant este costul, de doar un dolar pe om. Este un nou model de internet, un nou model de infrastructură digitală. Internetul 1.0 a fost cel în care companiile produceau conţinut şi tot ele beneficiau de el; internetul 2.0 este cel în care oamenii produc conţinut şi companiile beneficiază de rezultatul monetizării, iar acest nou sistem, internetul 3.0, este cel în care oamenii produc conţinut, companiile îi ajută să îl monetizeze, iar banii ajung tot la oameni.”

    Strategia eMAG şi planurile de viitor

    eMAG, cel mai mare magazin online de pe piaţa locală, a ajuns la un număr de 7,5 milioane de clienţi, dintre care cel mai mare număr se află în România.

    Dante Internaţional, compania care administrează eMAG, a înregistrat anul trecut afaceri de 3,309 miliarde lei, în creştere cu 33,9% faţă de anul anterior, conform datelor disponibile pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. Evoluţia reflectă şi integrarea, de la 1 iulie 2017, a retailerului online de modă Fashion Days, care a avut în 2016 afaceri de 228 milioane lei. Grupul eMAG a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri totală, prin toate companiile pe care le deţine pe toate pieţele pe care este prezent, de 4,06 miliarde lei, în creştere cu 30% faţă de anul anterior, potrivit ZF. “În România afacerile au crescut cu 28%, la 2,58 miliarde de lei. Anul trecut am trecut pe profit strict în România, este unul marginal, dar am trecut de la pierdere la profit“, declara Iulian Stanciu în cadrul unei conferinţe de presă, subliniind faptul că datele raportate de compania Dante Internaţional, de 3,31 miliarde lei, reflectă afacerile companiei de pe mai multe pieţe, respectiv din România, Bulgaria şi Ungaria.

    În 2016 compania raportase pierderi nete de 85,3 mil. lei (19 mil. euro), în scădere cu aproape 30% faţă de 2015. Datoriile totale ale eMAG se ridicau la 1,097 mld. lei (240,3 mil. euro) la finele anului 2017, în creştere cu 40,4% faţă de anul anterior. Numărul mediu de angajaţi al companiei a urcat cu 655 de persoane, la 1.990.

    „Am ales unele proiecte în detrimentul altora sau am schimbat ordinea priorităţilor, am scos foarte tare în faţă ideea cu o gamă extinsă de produse, fiindcă ne-am uitat cum creştem”, spune CEO-ul celui mai mare retailer online din România, referindu-se la schimbările de strategie din ultimii ani.

    „Aveam iniţial o temere că oamenii ne percep ca pe un specialist în zona noastră de IT şi am început timid să adăugăm noi categorii de produse; am văzut că oamenii cumpără, că de fapt ne asociază cu o experienţă pe care au avut-o. Am mai dat-o în bară, ne-am asumat greşeala, am reparat-o, ne-am cerut scuze şi oamenii au căpătat încredere. Aşa că am decis să ne extindem şi mai mult, să vindem orice categorie de produse şi să avem şi în interiorul categoriei o profunzime foarte mare de produse, de la cele mai ieftine până la unele de lux.”
    Iulian Stanciu spune că va paria în continuare pe marketplace, cu posibilităţi mari de extindere – în acest moment există aproximativ 3,5 milioane de produse, dar obiectivul e să se ajungă la anul, pe vremea asta, la 5 milioane de produse.

    „Dacă ne uităm 20 de ani în urmă, un om dintr-un orăşel mic avea acces, pe o rază de 2-3 kilometri, poate la câteva mii de produse la preţuri destul de mari. Domeniul acesta al comerţului era unul foarte închis. Internetul a venit cu un fel de democratizare a informaţiei despre produs şi despre shopping, iar asta a prins foarte bine. În momentul în care te duci în orice colţ, în orice sat sau orăşel cu 3 milioane de produse, toate la un clic distanţă şi cu preţ transparent, e ceva ce oamenii apreciază.”

    În urmă cu doi ani s-a luat decizia de a investi mult mai mult în zona de servicii, fiind vorba de „un lanţ destul de lung”. eMAG a intrat iniţial pe zona de logistică, prin investiţii în tehnologia din depozite, software şi hardware, după care a trecut la construirea propriului depozit.
    Investiţia în depozitul de 120.000 mp, care va fi construit în judeţul Giurgiu şi va avea o capacitate de 3 milioane de produse, s-a ridicat la 300 de milioane de lei. Pe lângă spaţiul de depozitare, o bună parte din investiţie a fost alocată pentru tehnologia de sortare automatizată şi predare. Astfel, depozitul va fi dotat cu rafturi de stocare a produselor, un sistem automatizat de benzi conveioare şi sortere automatizare. În vârful de activitate, 200 de camioane cu marfă vor putea fi încărcate zilnic la depozit. Depozitul este construit într-o zonă cu acces la autostradă, la ieşirea din Bucureşti, în judeţul Giurgiu, în apropierea depozitului eMAG actual, ceea ce va permite o îmbunătăţire a proceselor logistice. Pentru deschiderea noului depozit, eMAG va angaja peste 750 de specialişti şi operatori de logistică în prima etapă de dezvoltare, urmând ca numărul acestora să crească în următorii ani. eMAG a achiziţionat o suprafaţă de 600.000 mp pentru dezvoltarea proiectului.

    „E un depozit construit pentru produse medii şi mari, iar el a fost gândit pentru o perioadă de aproximativ 10 ani. Sigur, probabil că la finalul anului viitor sau peste doi ani o să ne apucăm de un al doilea, pentru că terenul achiziţionat permite asta. În ambele depozite vom avea vreo 4.000 de oameni care o să lucreze şi o să ţină un business de peste 1 miliard de euro. Când vom mai adăuga un miliard peste, va mai fi nevoie de alte două depozite”, spune el râzând.

    Pentru a se construi servicii premium, prima problemă întâlnită a fost legată de capacitatea existentă în piaţă, la nivelul companiilor de curierat plus Poşta Română, de a livra anumite tipuri de produse. „Noi voiam foarte multe servicii premium – livrare în două ore, livrare într-un anumit interval orar; aşa a venit nevoie noastră de a investi într-o companie de curierat, respectiv Sameday”, explică CEO-ul eMAG.
    Din perspectiva clientului, e-commerce-ul este un canal alternativ celui din offline prin care poate cumpăra produsele, spune Iulian Stanciu. „Dacă noi nu avem produsul bine documentat, dacă nu îl livrăm repede, e mult mai simplu pentru el să se ducă în offline. Dacă noi facem lucrurile mai simple şi predictibile, va rămâne la noi. Viteza cu care aduci produsul şi predictibilitatea cu care faci livrarea sunt două elemente importante, după care vin şi celelalte, cum ar fi returul – cât de repede îi dai banii.”

    În ceea ce priveşte implicarea socială, abordarea eMAG a fost să facă lucruri de jos în sus, privind proiectele chiar ca pe un business. „Asta înseamnă că încercăm să măsurăm lucrurile şi să punem bani pentru ce contează cu adevărat. În zona de CSR e o capcană foarte mare, poţi să te duci la un cămin de copii de Crăciun sau de Paşte, să dai nişte portocale şi să spui că eşti cu sufletul împăcat pentru că ai dat înapoi comunităţii. Sau faci un film lacrimogen, îl distribui şi iei 1.000 de like-uri şi asta a fost. Noi am dezvoltat două proiecte mai mari în zona de educaţie, unul este «Hai la OIimpiadă», care costă în jur de 500.000 de euro pe an, şi celălalt – «Nouă ne pasă» – este unul în zona de bază a piramidei, la ţară, unde încercăm să combatem abandonul şcolar.¨

    Între noroc şi leadership

    Ce calităţi trebuie să aibă un lider pentru a conduce o companie de dimensiunile eMAG? „Nu m-aş luat pe mine ca exemplu¨, spune Iulian Stanciu râzând. „Am avut şi o doză mare de noroc, când vine cineva şi îţi dă 200 de milioane de dolari ieşi în faţă. Pe partea de leadership, cred că este important să îi asculţi pe oameni, să îi înţelegi şi apoi să îi motivezi pozitiv, nu neapărat prin constrângeri, şi să îi inspiri prin felul ăsta. Să le dai perspectivă – şi la nivelul companiei, dar şi la nivel individual, să le arăţi că pot creşte. Oamenii vor asta, vor să aibă o viaţă ca şi cei de afară – şi dacă îi arăţi că în interiorul companiei el poate învăţa, poate evolua astfel încât să aibă o viaţă mai bună, este important.” Aspectul financiar nu e unul decisiv, pentru că banii se leagă de activitatea persoanei în cauză.

    „Dacă el are 20 de ani şi răspunde la call center, cam ăştia sunt banii care se dau pentru call center. Dacă vrea să fie tester pentru IT, poate merge acolo, dacă vrea să fie programator junior, e alegerea lui. Asta e perspectiva pe care i-o poate da compania şi ţine de leadership, pentru că liderul trebuie să vorbească despre asta. El trebuie să dea şi un sens, iar acesta pleacă de la misiunea companiei – de ce facem acestea? Întrebarea «Cum facem asta?» ţine mai mult de management, e partea de strategie şi de structură.”

    Revenind la admiraţie şi la recunoaşterea primită din partea mediului local de business, Iulian Stanciu spune că aceasta reflectă, în general, rezultatele pe care le are compania şi efectele produse în societate, în mediul antreprenorial. „Nu cred că are neapărat legătură cu mine personal, eu sunt un fel de purtător de cuvânt al companiei şi sunt omul care iese în faţă, nu sunt nici cel mai inteligent, nici cel mai simpatic, nici cel mai muncitor din companie; sunt purtătorul de cuvânt. Şi mai cred că oamenii au speranţă când văd că o companie românească reuşeşte să atragă capital, să construiască ceva în România şi să meargă mai departe şi în ţările din jur.”


    CEI MAI
    ADMIRAŢI EXPAŢI

    1. Ömer Tetik, Banca Transilvania
    2. Steven van Groningen, Raiffeisen Bank
    3. Fady Chreih, Regina Maria
    4. Luca MilitelLo, Grupul Monza România
    5. Michael Szczurek, ING
    6. Jean Valvis, Valvis Group
    7. FranÇois Coste, Groupama
    8. Anna Grzelonska, NN Asigurări
    9. Dominic Bruynseels, Piraeus Bank România
    10. Christina Verchere, OMV Petrom

    CEI MAI ADMIRAŢI
    FINANŢIŞTI

    1. Ömer  Tetik, Banca Transilvania
    2. Steven van Groningen, Raiffeisen Bank
    3. Sergiu Manea, BCR
    4. Michal Szczurek, ING Bank România
    5. Anna Grzelonska, NN Asigurări de Viaţă
    6. Adrian Marin, Generali România
    7. Cătălin Creţu, Visa Europe
    8. Răsvan Radu, Unicredit Bank
    9. Virgil Şoncutean, Allianz-Ţiriac Asigurări
    10. Cosmin Vladimirescu, Mastercard Europa


    CEI MAI ADMIRAŢI MANAGERI DIN INDUSTRIE ŞI ENERGIE

    1. Cristina Bâtlan, Musette
    2. Antoine Doucerain, Dacia şi Grup Renault România
    3. Doina Cepalis, Te-Rox Prod
    4. Christina Verchere, OMV Petrom
    5. Dragoş Damian, Terapia a Sun Pharma Company
    6. Frank Hajdinjak, E.On Energy România
    7. Raul Doicescu, Bog’ Art
    8. Aurel KÖber, KÖber
    9. Gheorghe Dobra, Alro Slatina
    10. Valer Blidar, Astra Vagoane

    CELE MAI ADMIRATE
    Femei din business

    1. Cristina Bâtlan, Musette
    2. Elisabeta Moraru, Google
    3. Sonia Năstase, Nespresso
    4. Doina Cepalis, Te-Rox
    5. Rucsandra Hurezeanu, Ivatherm
    6. Anna Grzelonska, NN Asigurări
    7. Christina Verchere, OMV Petrom
    8. Camelia Ene, MOL România
    9. Cristina Săvuică, Lugera – The People Republic
    10. Aurelia Vişinescu, Domeniile Săhăteni


    CEI MAI ADMIRAŢI
    DIN IT&C

    1. Florin Talpeş, Bitdefender
    2. Daniel DineS, UiPath
    3. Ela Moraru, Google
    4. Sergiu Biriş, Zonga
    5. Andrei Pitiş, Fitbit
    6. Sorin Mîndruţescu, Oracle
    7. Radu Georgescu, Gecad Ventures
    8. Marian Alecsiu, F64
    9. Marius Costin, PayU
    10. CĂlin Fusu, Bestjobs Recrutare


    Top 10 manageri
    nou-intraţi

    1. Dan Isai, Salad Box
    2. Gheorghe Răcaru, Blue Air
    3. Daniel Mischie, City Grill
    4. Sonia Năstase, Nespresso
    5. Luca Militello, Grupul Monza România
    6. Călin Fusu, BestJobs Recrutare
    7. Daniel Boaje, McDonald’s România
    8. Alexandru Reff, Deloitte România şi Moldova
    9. Dominic Bruynseels, Piraeus Bank România
    10. Christina Verchere, OMV Petrom


    CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN COMERŢ ŞI TRANSPORTURI

    1. Iulian Stanciu, eMAG
    2. Dragoş Pavăl, Dedeman
    3. Dan Şucu, Mobexpert
    4. Dragoş Anastasiu, Eurolines
    5. Vassilis Stavrou, Mega Image
    6. Gheorghe Răcaru, Blue Air
    7. Michael Schmidt, Automobile Bavaria
    8. Paul Cuza, Inditex
    9. Frank Wagner, LIDL
    10. Stefan Vanoverbeke, IKEA


    CEI MAI ADMIRAŢI
    DIN FMCG

    1. Radu Timiş, Cris-Tim
    2. Rucsandra Hurezeanu, Ivatherm
    3. Ioan Popa, Transavia
    4. Jean Valvis, Valvis Holding
    5. Constantin Boromiz, Grupul Boromir
    6. Dana Petcu, Dior
    7. Mircea Turdean, Farmec
    8. Tudor Furir, Pernod Ricard România
    9. Marius Meleşteu, Strauss
    10. Aurelia Vişinescu, Domeniile Săhăteni



    CEI MAI ADMIRAŢI
    MANAGERI DIN SERVICII

    1. Adrian Mihai, Fan Courier
    2. Mihai Marcu, Medlife
    3. Fady Chreih, Regina Maria
    4. Bogdan Ion, EY
    5. Alexandru Reff, Deloitte
    6. Dan Isai, Salad Box
    7. Daniel Truică, vola.ro
    8. Javier Garcia del Valle, Happy Tour
    9. Bogdan Enoiu, McCann Erickson
    10. Cristina Săvuică, Lugera & Makler

  • Abonament la jucării: ideea inedită a unor antreprenori clujeni care ar trebui să le aducă zeci de mii de euro

    Bibo Box a fost o idee care a apărut în urma unei nevoi a tinerilor părinţi, care încearcă să le ofere micuţilor toate resursele necesare dezvoltării armonioase. Am văzut că modelul de business funcţioneză foarte bine în Occident. Lucrând zilnic cu mediul online şi cu afaceri de genul acesta din afară, nu a fost nevoie de multă convingere când Alexandra (Alexandra Dimitriu – manager şi creatoarea conceptului -n.red) mi-a povestit ideea ei”, descrie Bianca Dihoiu, cofondator al businessului Bibo Box, motivul care a determinat-o să intre în afacere. Ce este însă Bibo Box? „Este primul subscription box (cutie achiziţionată în baza unui abonament lunar) educaţional din România.

    Conceptul presupune comercializarea unui singur produs: un abonament lunar în valoare de 99 lei (transport inclus)”, spune Alexandra Dimitriu. Cutia educaţională ce poate fi cumpărată în schimbul acestui abonament lunar cuprinde jocuri şi alte activităţi creative şi este destinată în special copiilor cu vârse de 3-6 ani.

    Businessul a fost dezvoltat la Cluj, iar investiţia iniţială s-a ridicat la 10.000 de euro şi a constat „exclusiv în aportul tuturor asociaţilor”, fiind direcţionată spre marketing şi echipamente. „Am luat în considerare la un moment dat să apelăm la fonduri europene rambursabile sau nerambursabile, însă am decis să mergem all-in şi să nu tărăgănăm lansarea astfel.”

    Conceptul Bibo Box a apărut în 2017, dar lansarea propriu-zisă a fost în iunie 2018, când fondatorii afacerii au început cu o campanie online de prevânzare şi promovare. „Primele colete au plecat în octombrie 2018”, descrie Dimitriu afacerea.

    Aşteptările antreprenorilor din spatele Bibo Box sunt de a ajunge la 300 de cutii livrate lunar până la sfârşitul anului, 1.900 de cutii în 2019 şi 12.000 de cutii în 2020. „Estimările au la bază calcule bazate pe reinvestirea întregului profit până în anul 3 şi un churn-rate (procentajul clienţilor care renunţă la servicii – n.red.) de 8%, cât e standardul în alte tări pe nişa noastră”, spune Dimitriu. Ea mai spune că este încă devreme să calculeze life-time value-ul clientului, „deşi după primele feedbackuri ne aşteptăm să fie de peste şapte luni”.

    În cazul Alexandrei Dimitriu, Bibo Box este a doua încercare în antreprenoriat; ea a ales calea de digital în urmă cu cinci ani, având competenţe şi studii pe aria de business: „De atunci m-am specializat în analiza comportamentală a utilizatorilor pe internet şi optimizare pentru vânzare în magazinele online. Am dat consultanţă pentru branduri din ţară şi din afară şi am antrenat zeci de marketeri în tainele performanţei în mediul digital”.

    În ceea ce priveşte domeniul în care activează acum, antreprenoarea consideră că „România nu este pregătită la momentul actual să asimileze această nişă”.

    Printre cele mai mari provocări cu care fondatorii Bibo Box s-au confruntat până acum se numără „dezvoltarea afacerii numai în online, fără a ne duce către offline, cum este planul pentru 2019. De asemenea, majoritatea echipei are experienţă mai mult cu clienţii din vestul Europei şi Statele Unite, aşa că încă ne modelăm după profilul clientul român, care are anumite preferinţe şi aşteptări”.

    Creatoarea conceptului spune că, prin prisma faptului că Bibo Box este un concept nou, momentan nu au competiţie directă pe piaţa locală, profilul clienţilor businessului fiind zugrăvit de „părintele preşcolarului, din mediul urban, educat, însă cu dificultăţi în organizarea timpului pentru activităţi zilnice pentru micuţ”.

    Reprezentanţii businessului susţin că nu este dificil să deschizi o afacere online, dar greutăţile apar în creşterea acesteia, în special în procesul de convingere a clienţilor „că eşti un start-up, dar produsul pe care îl livrezi a fost trecut prin zeci de teste şi îşi va merita investiţia. Încrederea în online este destul de limitată în România, aşadar trebuie să încercăm din răsputeri să convingem potenţialii clienţi că ne-am lansat cu scopul să le facem viaţa mai uşoară şi mai frumoasă. Odată stabilită credibilitatea, lucrurile se vor mişca de la sine, cu condiţia să existe deschidere spre nou şi capacitatea de a decide rapid ce merge şi ce nu”, încheie Alexandra Dimitriu.

    În prezent, echipa Bibo Box este formată din cei cinci membri fondatori: Alexandra Dimitriu, Bianca Dihoiu, Sebastian Dimitriu – digital marketer cu peste cinci ani experienţă în digital marketing şi afiliere, Bîra Gabriel – full stack developer cu competenţe în digital marketing şi tehnologii Google, şi Rareş Dihoiu – expert logistic, cu experienţă în vânzări şi achiziţii de peste 10 ani.

    Pentru anul viitor, antreprenorii spun că va fi nevoie să angajeze mai mult personal, mai ales pentru împachetarea cutilor. De asemenea, plănuiesc „achiziţionarea unor imprimante 3D pentru a sprijini crearea unor activităţi şi mai captivante, mai inovative”.

  • SUTE de brazi tăiaţi într-o pădure din Cluj. Metodele INEDITE folosite de HOŢI pentru a acoperi furturile de LEMNE

    Reprezentanţii IPJ Cluj au declarat, corespondentului Mediafax, că în urma unui control care a avut loc în septembrie într-un canton din pădurea Beliş s-au descoperit peste 200 de copaci tăiaţi ilegal, prejudiciul de 24.000 de lei fiind imputat pădurarului.

    „Poliţiştii din cadrul IPJ Cluj, Secţia 8 Poliţie Rurală Huedin – Postul de Poliţie Comunal Beliş, însoţiţi de personal silvic, au finalizat controlul de fond în Cantonul 15 Muşti din pădurea Beliş care a vizat atât modul de exploatare a parchetului de material lemnos, cât şi cantonul aflat în paza şi gestiunea pădurarului. Astfel, s-au identificat 215 cioate de arbori tăiaţi fără drept şi sustraşi, în volum total de peste 100 metri cubi de lemn rotund, de esenţă răşinoasă. Pentru a fi descoperite si identificate cioatele tăiate, nemarcate, poliţiştii au îndepărtat resturile de exploatare care erau aşezate în grămezi peste acestea, precum şi resturile de vegetaţie şi pământul care le acopereau. Prejudiciul imputat pădurarului este de circa 24.000 lei. În acest caz, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracţiunilor de neglijenţă în serviciu, tăiere fără drept de arbori şi furt de arbori, fiind înregistrat un dosar penal”, au spus sursele citate.

    În cadrul controlului, au mai fost identificate cioate de arbori marcaţi silvic, din parchete de material lemnos neautorizate spre exploatare, dar şi 32 de arbori doborâţi, cu un volum total de 13 metri cubi, care au fost confiscaţi de organele de poliţie şi predaţi în custodia personalului silvic.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • S-a deschis cel mai mare parc tematic acoperit din lume. Vezi um arată atracţia de un miliard de dolari din mijlocul deşertului- GALERIE FOTO, VIDEO

    Warner Bros World e cel mai nou, şi totodată cel mai mare parc tematic acoperit din lume, deschis în Yas Island, o destinaţie de vacanţă din Abu Dhabi.

    Parcul se întinde pe o suprafaţă de 1,65 de milioane de metri pătraţi şi este construit în deşert, în interiorul unei clădiri imense. Warner Bros World este structurat în şase zone tematice, cu personaje centrale din desenele animate, precum Bugs Bunny, Tom şi Jerry, Batman sau Scooby-Doo. Investiţia în noua atracţie s-a ridicat la peste un miliard de dolari.

  • Romania deţine 60% din rezerva totală din Europa a celei mai dorite RESURSE de pe PLANETĂ şi cu toate astea românii o ignoră

    Circa un milion de oameni mor, anual, din cauza utilizării apei infestate sau a lipsei acesteia şi 844 de milioane de persoane nu au acces la apă potabilă, deşi 70% din suprafaţa Planetei Albastre este acoperită de apă. Problemele legate de penuria de apă la nivel global nu mai reprezintă o chestiune ipotetică, ci o realitate concretă. 

    Cu 2.500 de izvoare şi 60% din apele minerale din Europa, România este unul dintre statele cu cele mai bogate resurse subterane de apă. Chiar şi aşa, nu este total ferită de pericolul unei crize la nivel hidrologic. Care sunt efectele lipsei de apă pe plan global, ce impact are aceasta asupra României şi care sunt riscurile ca, într-o bună zi, acest element indispensabil vieţii să fie complet epuizat?

    Aroganţă fără limite: “37 de milioane de lire reprezintă prea puţin pentru stilul de viaţă cu care m-a obişnuit” – GALERIE FOTO

     

    O tânără de 23 de ani din Moscova a ajuns “spaima şoferilor”: conduce maşini de sute de mii de euro şi arde teancuri de bani pe aragaz – GALERIE FOTO

     

    Lacul din România care deţine 3 recorduri mondiale. Apa lacului deţine proprietăţi unice în intreaga Europă – GALERIE FOTO

     

    4 milioane de oameni aflaţi în pericol iminent de a rămâne fără apă, după ce, în urma unei periode de secetă de trei ani, resursele de apă stocate în rezervorul oraşului au fost aproape complet epuizate. Nu este un scenariu de film SF, ci s-a întâmplat deja, în octombrie anul trecut, în cel mai mare oraş din Africa de Sud, Cape Town. Primarul Patricia De Lille anunţa adoptarea unor măsuri drastice menite să facă faţă situaţiei fără precedent în care se afla metropola africană.

    În faţa acestui scenariu care putea deveni, în doar câteva luni, unul morbid, autorităţile au înţeles că singura metodă de supravieţuire este adoptarea unor măsuri extreme. Aşa că au redus treptat cantitatea de apă pe cap de locuitor, până la aproape o şesime din consumul mediu al Statelor Unite. Astfel, fiecare persoană a avut dreptul de a folosi zilnic maximum 50 de litri de apă. Cu toate acestea, în urma calculelor s-a constatat că rezervorul oraşului nu poate suplini nevoia celor patru milioane de locuitori decât pentru o perioadă limitată de timp, iar data limită până la care consumul urma să fie acoperit a fost numită, cu o conotaţie apocaliptică, Ziua Zero. Pe cititorii presei internaţionale, Ziua Zero poate, cel mult, să îi ducă cu gândul la un peisaj apocaliptic sau la o scenă de film. Însă, pentru patru milioane de oameni, Ziua Zero este o realitate concretă, sumbră, cu care este posibil să se confrunte curând.

    Iniţial, Ziua Zero a fost fixată pe pe 22 aprilie 2018, apoi a fost mutată pe 11 mai. După schimbări succesive, datorită raţionalizării extreme la care au recurs autorităţile, locuitorii au primit o nouă amânare, până anul viitor. Măsurile rămân, însă, valabile.

    Este uşor să îţi imaginezi acest scenariu într-o ţară din Sudul Africii, însă pentru populaţia altor state, penuria de apă pare un subiect îndepărtat. Cu toate acestea, Betsy Otto, directorul programului de apă la nivel global din cadrul Institutului de Resurse Mondiale, spune că „problemele cu care se confruntă Cape Town ar trebui să servească drept apel de trezire pentru celelalte ţări, cu privire la realitatea creşterii stresului cauzat de lipsa apei”. Stresul cauzat de lipsa apei apare atunci când cererea depăşeşte oferta disponibilă. Conform experţilor, statele din întreaga lume s-ar putea confrunta la un moment dat cu această criză, indiferent de numărul de izvoare pe care le deţin. Deja, California a trecut printr-o secetă care a durat mai mulţi ani. La fel, Australia a supravieţuit unei secete de aproape zece ani (2003-2012), considerată seceta mileniului, iar în 2015 Sao Paulo s-a confruntat, la fel, cu o criză a deficitului de apă datorată atât secetei, cât şi infrastructurilor ineficiente. Otto pune criza globală a penuriei de apă pe seama nepăsării autorităţilor: „Am investit prea puţin în măsuri şi am lăsat structurile existente să se degradeze”, declară ea.

    Chiar dacă pare puţin plauzibil ca apa să se termine, în condiţiile în care 70% din suprafaţa Terrei este formată din apă, totuşi, procentul apei dulci este de doar 2,5%, o mare parte din această cantitate fiind stocată în gheaţă şi zăpadă. În realitate, populaţia are acces imediat la doar 1% din resursele de ape dulci.

    Rebecca Keller, om de ştiinţă şi analist tehnologic la compania de informaţii Stratfor, spune că este extrem de important ca penuria de apă să fie tratată ca o problemă globală, deoarece oraşele ar trebui să lucreze la soluţii încă de pe acum. „Poate nu ne vom confrunta cu acelaşi scenariu ca în Cape Town. Ar putea fi altele: poluarea, seceta, schimbările climatice sau suprapopularea”, avertizează aceasta, exemplificând cu cercetările ştiinţifice care arată că despăduririle masive au schimbat ciclul hidrologic al râului Amazon.

    Diferenţa dintre state privind accesul la apă potabilă devine la rândul său o problemă. În timp ce unele ţări deţin resurse importante de apă, populaţiile sărace sunt nevoite să se descurce prin metode proprii. Această situaţie duce deseori la furtul de apă – pentru profit, pentru supravieţuire sau pentru ambele. „Recunoaşterea de către Organizaţia Naţiunilor Unite a apei ca drept al omului în 2010 a complicat problema furtului de apă”, a declarat Vanda Felbab-Brown, expert în cadrul Institutului Brookings. „Dreptul la apă nu este echivalent cu dreptul la apă gratuită. În acelaşi mod în care oamenii trebuie să plătească pentru hrană, ei ar trebui să se aştepte să plătească pentru apă potabilă”, a explicat Felbab-Brown.

    Această idee nu a oprit însă furtul de apă pe scară largă în ţări precum Brazilia, India şi Mexic. Întreprinderile şi persoanele fizice interceptează ilegal conducte şi rezervoare sau găsesc alte modalităţi de a evita contoarele de apă. Cu toate acestea, Felbab-Brown spune că nu există o soluţie unică la această problemă, deoarece contextul furtului de apă variază între locaţii, dar crede că „o mai bună aplicare a legii, monitorizarea apei şi crearea unor baze de date cuprinzătoare sunt puncte bune de plecare pentru guverne. Guvernele trebuie să recunoască faptul că nu pot cere doar aplicarea legii fără a oferi alternativă legală”.

    În momentul în care furtul apei va deveni o problemă la nivel internaţional, acest lucru ar putea conduce la un punct de tensiune geopolitică între ţările care se confruntă cu probleme transfrontaliere de apă, spune Keller, exemplificând cu construcţia barajului Marea Renaştere de pe Nil, un proiect hidroelectric de patru miliarde de dolari, finanţat de Etiopia, care ar pune Egiptul în situaţia de a-şi pierde rezervele de apă potabilă.

    Diminuarea deficitului de apă s-a dovedit a fi un subiect politic dificil deoarece, în multe ţări, soluţiile de mediu sau de climă tind să întâmpine dificultăţi în a aduna destul sprijin politic pentru a deveni o realitate. De asemenea, este extrem de costisitor să se construiască noi surse de apă, baraje şi instalaţii de desalinizare. „Politicienii nu se mobilizează decât în situaţia unui eveniment acut – o secetă severă, de exemplu”, afirmă Keller. Ideea este susţinută şi de Betsy Otto, care crede că „multe guverne au făcut prea puţin pentru a-şi ghida cetăţenii în ceea ce priveşte comportamentul eficient din punct de vedere al apei. Otto consideră că „acest lucru poate fi implementat prin controale ale preţurilor, care reprezintă însă rareori o măsură populară.” Ea susţine că ar trebui să existe două niveluri de stabilire a preţurilor: preţurile de conservare, care să taxeze cu tarife minime cantitatea de apă suficientă pentru nevoile de bază, şi preţuri mai mari pentru consumul de apă la discreţie.  „La nivel naţional, guvernele ar trebui să încurajeze conversaţia cu privire la problemele de conservare, deoarece economisirea apei va fi întotdeauna mai ieftină decât construirea sau forarea unor surse noi”, a adăugat Otto.

    La nivel de investiţii, mesajul transmis de Global Water Fund comunităţii globale de investitori este că sectorul apei este o industrie de 500 de miliarde de dolari, în continuă creştere. Potrivit acestei organizaţii, există încă o creştere puternică a segmentului în China, Australia, Orientul Mijlociu, Africa şi Rusia. Finanţarea hidroinfrastructurii nu este obiectul unei investiţii unice, ci solicită cheltuieli imense deopotrivă din partea mediului privat şi public pentru menţinerea şi operarea activelor. Investiţiile în sectorul apei vor avea succes dacă vor fi acompaniate de politici guvernamentale, cadre legale puternice şi o stabilire inteligentă a preţurilor. Stella Thomas, fondator şi managing director al Global Waterfund, afirmă că „o investiţie de un dolar în apă poate genera profit care să varieze între opt şi 35 de dolari şi poate să crească PIB-ul unei ţări cu o medie de 3,7%. Apa trebuie să fie folosită ca o unealtă pentru progresul economic, social şi politic.”


    ■ Un scenariu îndepărtat

    Pentru o ţară bogată în ape, aşa cum este România, un scenariu apocaliptic în care apa ajunge la fel de scumpă ca metalele preţioase, aşa cum vedem în filmele SF, pare, dacă nu improbabil, cel puţin îndepărtat. Şi, prin urmare, un subiect care nu ne îngrijorează cu adevărat. Frecvent apar informări şi imagini despre cât de poluate sunt apele de la noi din ţară cu reziduuri menajere. Şi asta pentru că majoritatea populaţiei din mediul rural aruncă, pur şi simplu, gunoaiele în apa din apropiere.

    „Topirea zăpezilor şi ploile din această primăvară au antrenat deşeurile aruncate de riverani şi turişti pe malurile râului Bistriţa şi a afluenţilor acestora. Hidroelectrica face şi în acest an eforturi pentru ecologizarea lacului şi pentru reducerea cantităţilor de deşeuri plutitoare al căror impact este semnificativ atât pentru mediu, cât şi pentru randamentul hidroagregatelor”, se arată într-un comunicat transmis recent de Hidroelectrica. Compania estimează pentru anul 2018 un cost de circa 150.000 de lei numai pentru ecologizarea Lacului Izvorul Muntelui. În 2017, cantitatea de deşeuri colectată de Hidroelectrica de pe acest lac a fost de doar o tonă, deoarece regimul precipitaţiilor a fost relativ scăzut, însă în 2016 – prin forţe proprii şi prin acţiuni de voluntariat desfăşurate cu sprjinul ONG-urilor, s-au colectat 50,5 tone de deşeuri de pe malul lacului Izvorul Muntelui. În trecut, deşeurile astfel recuperate nu au fost acceptate de către colectorii autorizaţi ca fiind reciclabile, astfel că Hidroelectrica a suportat şi costurile pentru depozitarea temporară şi eliminarea acestora.

    Penuria de apă la nivel global este, în opinia lui George Ristea, director general Apa Calipso şi preşedinte al Asociaţiei Producătorilor din Industria Apei (APRIA), o problemă reală şi urgentă. El spune că „deficitul de apă va deveni un subiect mai important decât schimbările climatice deoarece reprezintă un pericol mai mare decât încălzirea globală, fiind o relaţie de tipul cauză-efect. Comisia Europeană dezvoltă tot mai multe proiecte şi are ca obiectiv major identificarea de soluţii practice privind problema deficitului de apă şi a fenomenului de secetă în Europa.”

    Radu Dumitru, director general al Societăţii Naţionale a Apelor Minerale (SNAM S.A.), declară că preocupările legate de lipsa apei pot fi subiective, şi că opiniile legate de penuria apei diferă de la caz la caz, în funcţie de persoană, deoarece vom primi un răspuns diferit „dacă ne adresăm cu această întrebare unui cetăţean din vestul Europei sau unuia din Kenya. Primul foloseşte zilnic în gospodărie în jur de 2.000 litri de apă, iar cel din urmă abia dacă are un minim pentru consumul necesar la limita supravieţuirii”. El adaugă că „problema apei se pune în două aspecte, legate oarecum unul de celalalt. Putem vorbi de apa necesară în consumul industrial, de exemplu în irigaţii, şi de apa potabilă. Al doilea aspect este cel cu efecte pe termen foarte scurt, deoarece organismul uman poate rezista, în medie, maxim trei zile fără apă. Ambele sunt însă de actualitate şi războaiele din Orientul Mijlociu şi din Africa de Nord stau mărturie”.

    Pe plan local, reprezentanţii principalilor îmbuteliatori de apă consideră că nu ne putem raporta la Africa de Sud, deoarece au o climă predominant secetoasă comparativ cu cea din România, unde clima este temperat-continentală de tranziţie, marcată de influenţe climatice oceanice, continentale, scandinavo-baltice, submediteraneene, cu un regim bogat al cantităţilor de precipitaţii. „România are în jur de 2.500 de izvoare de apă care ar constitui, potrivit unor estimări, circa 60% din apele minerale ale Europei. Plus resurse de suprafaţă. Doar în situaţii extreme (ca să nu spunem apocaliptice) am putea ajunge în situaţia menţionată: cataclism, accident nuclear sau ceva similar. Puţin probabil”, afirmă Horaţiu Rada, acţionar Aur’a.

    Ideea este susţinută şi de George Ristea: „România are un sistem de gospodărire a apelor bun, avem specialişti în domeniu, iar riscul de a rămâne fără apă potabilă/menajeră este minim, însă trebuie adoptate politici pentru căutarea de noi resurse.” De asemenea, Radu Dumitru spune că „din fericire, Romania nu are astfel de temeri în acest moment. Suntem în continuare ţara cu cele mai rezerve subterane la nivel european.” El adaugă că „nici reţeaua hidrografică de râuri şi lacuri nu este de neglijat. Cu o bună şi diligentă administrare nu se întredeve în viitor o astfel de problemă generalizată.”

    Totuşi, aceştia nu exclud complet repetarea în viitor a unui scenariu asemănător celui din Africa de Sud şi la noi în ţară. „Apa poate deveni un lux în condiţiile schimbărilor climatice dramatice, în condiţiile în care creşte nivelul de poluare, sau a unei exploatări iresponsabile a resurselor. Şi, da, este posibil un asemenea scenariu. Soluţia, indiferent de termen, este să fim precauţi în consum”, afirmă Rada. El adaugă că: „Ne-am putea gândi la deşertizarea României, ca scenariu posibil, din cauza schimbării climei, a intervenţiilor umane haotice, cu defrişări masive, poluare şi dezvoltare industrială agresivă”.
    Pe de altă parte, Radu Dumitru susţine că la repetarea unui astfel de scenariu în România s-ar putea ajunge din „lipsa investiţiilor în acest domeniu, în sensul că vom fi în situaţia de a avea îndeajuns de multă apă, dar să nu o putem duce unde este nevoie.”

    Situaţia în care apa ar putea deveni un lux accesibil doar celor cu venituri ridicate nu este, pentru reprezentantul Aur’a, doar o posibilitate, ci o realitate: „Apa la nivel mondial este un lux. Producţia mondială de apă îmbuteliată se situează la aproape 200 de miliarde de litri anual, o cifră care pare semnificativă dar care nu atinge nici pe departe necesarul real al planetei. Există ţări în care apa putem spune că depăşeşte valoarea aurului, şi ne gândim direct la Africa, unde trăiesc aproape 40% din oamenii de pe planetă fără acces la apă potabilă.”

    În opinia lui George Ristea, probabilitatea unui scenariu în care tariful apei potabile din Romania să crească atât de mult încât apa să devină un lux, accesibil doar celor cu venituri peste medie, ar insemna un dezastru. „Un guvern incapabil să rezolve problemele majore ale populaţiei cauzate de secetă (şi nu numai) ar duce la un declin social şi migrare în masă. Prin politicile guvernamentale poate fi crescut artificial preţul apei, prin introducerea de taxe (nejustificate), situaţie care poate îngreuna exploatarea resurselor de apă, ceea ce duce la limitarea accesului la această resursă pentru o largă parte a populaţiei. De aceea, va trebui să ne adaptăm, adică să evaluăm punctele vulnerabile şi să acţionăm în vederea reducerii riscurilor.”

    Reprezentantul Apa Calipso afirmă, de asemenea, că infrastructura nu a fost îmbunătăţită, aspect care contribuie la pierderi masive de apă, şi crede că o eventuală secetă poate fi deosebit de gravă; în consecinţă, raţionalizarea apei pe durata anilor de secetă ar deveni o realitate a vieţii cotidiene. „Populaţia cu venituri sub medie nu va avea suficiente resurse încât să platească scumpirea apei, ceea ce va duce la un alt decalaj social”, adaugă Ristea. Cu toate acestea, completează tot el, Romania are un sistem de gospodărire a apelor bun, cu specialişti în domeniu, iar riscul de a rămâne fără apă potabilă/menajeră este minim.

    O eventuală criză a apei ar avea un impact devastator asupra companiilor producătoare de băuturi, dar şi asupra economiei în general şi asupra vieţii sociale, consideră George Ristea. „Multe dintre companiile mici şi mijlocii şi-ar închide porţile, iar şomajul ar creşte semnificativ. Un număr tot mai mare de companii din întreaga lume încearcă să se adapteze la costurile ridicate ale apei şi la rezervele deficitare.

    Companiile sunt nevoite să cheltuie sume uriaşe pentru a îmbunătăţi sistemele de gestionare, conservare şi colectare a apei”, crede el. Spune că aşa i-a venit ideea de a înfiinţa Asociatia Producătorilor din Industria Apei (APRIA), pentru a sprijini industria la nivel naţional prin participarea la programele legislative şi pentru a facilita o mai bună comunicare între administraţia publică şi mediul de afaceri din domeniu, beneficiarul direct fiind populaţia.
    Horaţiu Rada crede, la rândul său, că impactul s-ar răsfrânge asupra tuturor, doarece companiile ar plăti taxe şi redevenţe mult mai mari iar acestea s-ar regăsi în costul produsului final, fapt care ar conduce, automat, la scăderea producţiei şi a consumului.

    Ristea susţine însă că vânzările de apă îmbuteliată, la nivel global, au crescut mult în ultimii ani, iar acest trend s-a resimţit şi în Romania, în ultimii ani consumul de apă de izvor crescând semnificativ. Şi reprezentantul SNAM declară că într-adevăr, consumul de apă a crescut în România în ultimii zece ani, dar că ţara noastră are rezerve suficiente pentru a face faţă oricăror provocări.

    În unanimitate, reprezentanţii companiilor şi ai instituţiilor de profil consideră că influenţa climei asupra rezervelor de apă potabilă joacă un rol esenţial: „Influenţa climei este determinantă! Biosfera şi ecosistemele în integralitatea lor depind de schimbările climatice. Şi invers. Putem vorbi de un cerc vicios sau de principiul acţiune-reacţiune”, susţine Rada. 

    „Pentru cei care produc apă potabilă din bazinele hidrografice de suprafaţă, încălzirea globală are un impact devastator. Aducţiunile de apă au o pierdere la suprafaţă de 40% în funcţie de temperaturile exterioare, astfel, clima are un impact major”, declară şi reprezentantul SNAM. La fel, George Ristea afirmă că „schimbarea climei influenţează viaţa noastră, a tuturor. Resursele de apă sunt esenţiale pentru dezvoltarea umană şi economică în general, însă este cert faptul că schimbările climatice îşi vor intensifica atât frecvenţa, cât şi gravitatea. Asistăm în ultimii ani la fenomene meteorologice extreme, iar oamenii de ştiintă trag semnale de alarmă în acest sens.” El adaugă că analiza privind adaptarea la schimbările climatice se concentrează mai ales asupra problemelor legate de rezervele de apă, în special pentru a reduce consecinţele secetei, afirmând din nou că, totuşi, în acest moment nu există riscul penuriei de apă în România.

    În ceea ce priveşte riscurile în exploatarea apelor, principalii factori care ar putea conduce la o criză a apei sunt, în opinia reprezentantului SNAM, managementul deficitar şi lipsa protecţiei. Riscurile de infestare prin proasta administrare sunt majore în ţările slab dezvoltate şi fără infrastructură.

  • Cine stă în spatele proiectului pentru o autostradă care să acopere 80% din suprafaţa lumii

    Căile Ferate din Rusia au prezentat planurile unei super-autostrăzi care să ducă şoferii din Europa în Statele Unite, acoperind peste 80% din suprafaţa lumii.

    Realizarea unui astfel de drum ar însemna că cei care îl folosesc pot ajunge pe majoritatea continentelor cu maşina. Autostrada ar urma să măsoare aproape 20.000 de kilometri, distanţă despre care autorii proiectului susţin că poate fi parcursă în 13 zile.

    Proiectul numit TEPR ar urma să lege New York de Londra, trecând prin Rusia. Unele porţiuni de drum există deja, susţin specialiştii, referindu-se la autostrăzi care ar putea fi integrate în proiect.

    Preşedintele Căilor Ferate Ruseşti, Vladimir Yakunin, a menţionat şi faptul că mai multe oraşe ar beneficia de noul proiect, dar şi că noi localităţi ar putea fi aşezate de-a lungul drumului.

  • Viaţa în oraşul spaniol care a INTERZIS MAŞINILE. “Pentru mine, aici e Paradisul” – GALERIE FOTO

    În Pontevedra, oraşul spaniol care a oprit traficul în centru şi a impus reguli stricte de circulaţie la periferie, oamenii nu strigă unii la alţii, sau o fac mai rar. 
     
    Nu eşti deranjat de turaţia motoarelor, de claxoane enervante, de scârţâit de roţi, şi nu trebuie să ţipi pentru a acoperi larma iscată de trafic, sunet specific pentru multe oraşe spaniole.
     
    În schimb, ceea ce poţi auzi este cântecul păsărilor, clinchetul linguriţelor care amestecă cafeaua sau vocea oamenilor. Profesorii nu trebuie să stea cu grijă că vreunul din copii ar putea sări în stradă.

    Miguel Anxo Fernández Lores este primar al oraşului din 1999. Înainte de a primi mandatul, traficul depăşea, pe strada unde are amplasat biroul, 14.000 de maşini pe zi. După ce a devenit primar, lună Lores a pavat cu granit, într-o singură lună, toţi cei 300.000 de metri pătraţi din centrul medieval.

    „Centrul istoric a fost mort”, spune el, citat de The Gurardian. „Acesta a fost un oraş în declin, poluat, şi au fost multe accidente de trafic. Majoritatea persoanelor care au avut şansa de a pleca au făcut acest lucru. La început ne-am gândit să îmbunătăţim condiţiile de trafic, dar nu am putut să găsim un plan funcţional. În schimb, am decis înapoiem spaţiul public locuitorilor şi, pentru a face acest lucru, am decis să scăpăm de maşini”.

    Aşa că au oprit autoturismele care traversează oraşul şi au scăpat de parcările de pe străzi, deoarece oamenii care caută un loc unde să parcheze sunt cei care cauzează cea mai mare aglomeraţie. Au închis toate parcările de la suprafaţă, din centrul oraşului, şi au deschis parcări subterane şi la periferie, cu peste 1.600 de locuri libere şi au redus limita de viteză la 30 km / h.

    „Dacă cineva vrea să se căsătorească în zona fără autovehicule, mirele şi mirele pot veni într-o maşină, dar toţi ceilalţi trebuie să meargă pe jos”, spune el. “La fel este şi în cazul înmormântărilor.”

    Beneficiile sunt numeroase. Pe aceleaşi străzi în care au murit 30 de persoane în urma accidentelor de circulaţie în perioada 1996-2006, doar trei oameni au murit în următorii 10 ani şi nici unul din anul 2009. Emisiile de CO2 au scăzut cu 70%, aproape trei sferturi din călătorii sunt făcute cu bicicleta, iar în timp ce populaţia altor oraşe din regiune se diminuează, Pontevedra a câştigat 12.000 de locuitori noi. De asemenea, refuzul autorităţilor de a semna aprobări pentru marile centre comerciale a însemnat că întreprinderile mici – care nu au putut să reziste crizei economice spaniole îndelungate – au reuşit să rămână pe linia de plutire.

    „Problema este că dimineaţa, pe cele câteva străzi unde automobilele sunt permise, există blocaje în trafic”, spune Ramiro Armesto, un locuitor din oraşul spaniol. „Nu există nici un transport public de la parcările auto în centru. Pe de altă parte, am locuit în Valencia şi în Toledo, dar nu am trăit niciodată într-un oraş cu un trai la fel de uşor ca aici”. Un altul, Raquel García spune: „Am locuit în Madrid şi în multe alte locuri şi pentru mine acest oraş este ca un paradis. Chiar dacă plouă, merg peste tot. Este, de asemenea, un loc minunat pentru a avea copii “.

    Lucrările au fost finanţate pe plan local şi nu au primit niciun ajutor din partea administraţiei regionale sau centrale.