BusinessMagazin

Tag: oameni

  • Un fost consultant s-a lansat într-o afacere cu biciclete şi speră să ajungă la venituri de un million de euro în doi ani

    Sorin Kertesz, fondatorul Biciclop, a venit la interviu pe o bicicletă atipică: verde, în formă de triunghi, pliabilă. Îmi spune că se numeşte Strida şi costă cam 500 de euro. Există şi modele mai scumpe, de la 600-800 de euro. „Din cauza designului şi a formei mai ciudate, sunt alese de oameni cât mai avangardişti, mai progresivi, oameni mai înclinaţi mai mult spre design sau pur şi simplu sunt cei care vor să aducă ceva nou, diferit.“ Sorin Kertesz a început afacerea cu biciclete chiar odată cu debutul crizei, în 2008, după ce a lucrat în domeniul consultanţei de business şi management, mai întâi la Banca Mondială, apoi în cadrul companiei de consultanţă Accenture.

    A ales să lanseze businessul după ce, în căutarea unei biciclete pe care să o dăruiască unei prietene, a observat că nu existau magazine specializate pe astfel de produse. Biciclop este importator şi distribuitor al unor branduri vestice şi realizează cea mai mare parte a afacerilor din magazinul plasat pe Calea Dorobanţilor. De un an, are  marca proprie, Deoras, „un mix între bicicletele de şosea şi cele de oraş“. A ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de 400.000 de euro şi speră să atingă milionul în doi ani.

     

  • Filmul săptămânii: “Atac de panica”

     

     

  • Filmul săptămânii: “Atac de panică”

     

  • Cel mai bogat om din România concediază ultimii 165 de angajaţi, după ce a lăsat 6.000 de oameni pe drumuri

    Ultimii 165 de salariaţi ai Amurco S.A. Bacău, combinatul de îngrăşăminte chimice ce face parte din grupul InterAgro deţinut de omul de afaceri Ioan Niculae, vor intra în somaj din noiembrie. Societatea a intrat în insolvenţa în urmă cu trei luni, potrivit incont.ro.

    Societatea Amurco S.A. Bacău a trimis în şomaj, începând cu 1 iunie 2014, 300 de angajaţi, respectiv 75 la sută din totalul numărului de salariaţi ai unităţii de producţie a îngrăşămintelor chimice. Măsura disponibilizărilor colective a fost luată în mai, după două luni şi jumătate de când combinatul nu mai funcţionează din cauza nerentabilităţii.

    “Creşterea galopantă în ultimul an a preţului la gaz metan, care reprezintă 80 la sută din cheltuielile de producţie, dar şi scăderea cererii pe piaţa de îngrăşăminte au dus la situaţia actuală de la Amurco. Cei 300 de salariaţi ce urmează să fie disponibilizaţi colectiv au primit preavizele, urmând ca după 20 de zile să plece în şomaj. Restul angajaţilor mai au încă o speranţă, deşi combinatul nu mai funcţionează din 27 februarie 2014”, declara în mai liderul sindicatului din cadrul societăţii Amurco Bacău, Gheorghe David.

    Două dintre cele şase combinate membre sau afiliate companiei Interagro, deţinută de omul de afaceri Ioan Niculae, fuseseră redeschise în septembrie, datorită unei conjuncturi favorabile pe piaţa externă, însă alte patru rămân închise, iar şansele să fie repornite sunt destul de mici. “Situaţia combinatelor de îngrăşăminte chimice este, în continuare, critică, pe fondul unei politici haotice în domeniul gazelor naturale”, se arată într-un comunicat de presă al Interagro, titrat “Dispar combinatele, suferă agricultura, apar probleme sociale imense”. Ultimele două fabrici din imperiul industrial al omului de afaceri Ioan Niculae îşi încetaseră activitatea în data de 11 iulie, când Chemgas Slobozia şi Viromet Victoria, singurele fabrici de îngrăşăminte caree mai funcţionau, din cele şase deţinute de Niculae, au fost închise. Amurco Bacău, Nitroporos Făgăraş, Donau Chem Turnu Măgurele şi Azochim Săvineşti sunt închise de mai multe luni. Condecerea Interagro anunţa că toţi cei 6.000 de angajaţi ai fabricilor erau trimişi în şomaj.

    În acest moment, preţul gazelor naturale pe bursele spot internaţionale este de circa 17 euro/MWh. În România, cel mai mic preţ de tranzacţionare al gazelor naturale a fost de aproximativ 85 lei/MWh (circa 19 euro/MWh). Liberalizarea preţului gazelor naturale din producţia internă a început din anul 2012. Dacă, pe 30 noiembrie 2012, preţul gazelor din producţia internă era de 45,7 lei/MWh, începând cu 1 aprilie 2014 a ajuns la 89,4 lei/MWh Faţă de ultima cotaţie la care s-au tranzacţionat gazele naturale din producţia internă pe Bursa Română de Mărfuri (85,33 lei/MWh), majorarea este de circa 87%.

    “În plus, multe dintre combinatele membre sau afiliate grupului Interagro sunt amplasate în oraşe monoindustriale: Victoria, Turnu Măgurele, Făgăraş, Slobozia. Astfel, oraşe întregi depind de slujbele în cadrul acestor combinate! Continuarea unei politici haotice în domeniul gazelor naturale nu numai că va conduce la eliminarea de pe piaţă a combinatelor de îngrăşăminte, dar va crea probleme în agricultură, precumşi serioase probleme sociale! Fără combinatele chimice, în oraşele Victoria, Turnu Măgurele, Făgăraş, Slobozia problemele sociale ar putea ajunge la cote insuportabile”, se mai arată în comunicat.

  • România agresivă şi prea competitivă

    Doi poliţişti trebuie să îşi predea rapoartele săptămânale de activitate. Primul îl predă la ora stabilită, al doilea întârzie scrierea raportului şi îl completează în timp ce bombăne sistemul şi prostia că trebuie să facă un raport. „Diferenţa dintre cei doi reprezintă forţa culturii de organizaţie“, explică Robert Cooke, directorul general şi acţionarul majoritar al Human Synergistics International, dar şi unul dintre cercetătorii care au pus la punct instrumentele cu care lucrează astăzi milioane de organizaţii din întreaga lume.

    Cei doi poliţişti sunt din Australia, iar interesul domeniului public de a răspunde la chestionarele dezvoltate de Robert Cooke este o particularitate a ţărilor anglo-saxone – „în SUA raportul public-privat este cam 50/50. Lucrăm mult şi cu rezultate bune cu sectorul public, de la companii de stat până la administraţii locale, biserici, şcoli publice, închisori – pentru cele din urmă, autorităţile au constatat că recidiva este mai mică în cazul deţinuţilor care lucrează cu instrumentele noastre. Când am dezvoltat instrumentele HS, mi-am dorit ca toată lumea să aibă acces şi cred că am reuşit“, spune Robert Cooke, care a preluat în anii 2000 controlul companiei de la familia lui Clayton Lafferty, cel care a fondat Human Synergistics în anii ’70.

    În România, instrumentele Human Synergistics au venit din 2004 şi discuţia despre cultura de organizaţie a început tot cam de atunci. „Spunem că noi (Human Synergistics România – n.r.) am adus conceptul culturii organizaţionale în România deoarece toată lumea vorbeşte acum despre cultură organizaţională, dar conceptul acesta are în spate o metodologie, o abordare sistematizată prin care el poate fi înţeles şi condus. Atunci când vorbim de sănătate, este de la sine înţeles pentru toată lumea că e important să aibă sănătate, iar noi vrem să aducem piaţa în punctul în care, atunci când vorbim de organizaţii, să fie clar pentru toată lumea că e important să aibă o cultură organizaţională bună“, spune Iuliana Stan, managing partner al Human Synergistics România, care a evaluat până acum peste 300 de companii de pe piaţă.

    Aşezarea Human Synergistics pe piaţa din România a inclus şi realizarea unei cercetări naţionale care să descifreze piaţa şi care să răspundă la întrebări referitoare la modul cum se lucrează în companii, la ce îi conduce şi la ce îi motivează pe oameni. „Organizaţiile din România sunt dominate de stilurile agresiv şi constructiv. Am descoperit că managerii care conduc agresiv duc în timp la extinderea şi permanentizarea agresivităţii în organizaţii. Stilul competitiv domină interiorul fiecărei persoane şi respectiv al fiecărei organizaţii, nu exteriorul. Tocmai asta face ca oamenii să nu coopereze şi lucrurile nu se întâmplă aşa cum ar trebui“, sintetizează Robert Cooke raportul realizat de echipa din România.

    Cercetarea Naţională Human Synergistics din 2009 a relevat faptul că organizaţiile din România sunt dominate de stilurile agresiv şi competitiv. A descris însă şi profilul ideal, profil care ar creşte motivaţia şi performanţa. Profilul ideal din România ar trebui să ajungă să fie, treptat, bazat pe autodezvoltare (stil în care se aşteaptă de la angajaţi să îşi menţină integritatea, să le placă ceea ce fac şi să îşi comunice ideile) sau pe afiliere (în care de la oameni se aşteaptă să colaboreze cu ceilalţi, să lucreze cu ceilalţi într-o manieră prietenoasă, plăcută, şi să aibă tact). Iuliana Stan spune că acest profil ideal nu este determinat prin recomandări făcute de consultanţi, ci este rezultatul investigaţiei, atât la nivel de management, cât şi la nivel de angajaţi.

    Studiul observă că în organizaţiile româneşti aspiraţiile sunt foarte constructive, dar, spre deosebire de profilul ideal internaţional, cel românesc are o extensie mai mare pentru stilurile agresive şi în special pentru stilul competitiv. „Deşi această preocupare agresivă este prezentă mai mult în România decât în alte ţări, la nivel de ideal al aspiraţiilor, este foarte bine temperată de valorile constructive. În ciuda clişeelor curente, receptivitatea oamenilor pentru schimbare în organizaţiile din România este foarte mare şi este o oportunitate de care trebuie să profităm“, mai spune Iuliana Stan.

  • Cum a generat Şcoala Muşat o treime din piaţa avocaturii de business

    După 18 ani de „adolescenţă“ şi şase ani de criză economică, piaţa avocaturii de business a ajuns la un oarecare grad de maturitate, cu multe firme puternice, atât locale cât şi internaţionale, care concurează pentru colaborarea cu investitori şi companii. La vârf, însă, după toţi aceşti ani, dominaţia firmelor locale care s-au înfiinţat în primii ani ai pieţei rămâne constantă.

    Toate clasamentele internaţionale care abordează piaţa avocaturii de business din România – Legal 500, Chambers & Partners sau IFLR 1000 – pun pe primul palier, în fiecare an, aceleaşi nume: Muşat & Asociaţii, Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP), Ţuca Zbârcea & Asociaţii şi Popovici Niţu & Asociaţii, nu neapărat în ordinea asta.

    Pe celelalte paliere, aproximativ o treime din cele mai puternice firme de avocatură din România au fost înfiinţate sau sunt coordonate de oameni care au plecat din Muşat & Asociaţii.

    LA ÎNCEPUT AU FOST DOAR DOI
    Peisajul avocaturii de astăzi are la origine două nume: Gheorghe Muşat şi Ion Nestor. Imediat după Revoluţie, în 1990, cei doi îşi înfiinţau firmele într-un mediu în care România începea să descopere democraţia, economia de piaţă şi statul de drept, iar avocaţii erau în avangarda fenomenului.

    Ulterior, în 1995, au apărut alte două firme care au rămas puternice până în ziua de azi, Stoica & Asociaţii şi Boştină & Asociaţii, însă niciuna dintre acestea nu a avut un parcurs mai marcat de „divorţuri“ decât Muşat & Asociaţii.

    „S-a întâmplat ca prima generaţie de după Revoluţie să fie formată din câţiva avocaţi pasionaţi, înfometaţi de libertate şi devotaţi profesiei, care au preferat să muncească 15 ore pe zi, cu sacrificii personale, pentru a pune bazele firmelor care azi domină piaţa avocaţială“, spune acum Muşat, într-un moment în care, privind în piaţă, vede pe primul şi al doilea palier multe nume de foşti parteneri.

    După primii 10 ani de formare a pieţei avocaturii de business, odată ce economia a început să se consolideze şi investitorii străini au început să se uite în direcţia noastră, următoarea generaţie de avocaţi a observat tendinţa şi a considerat că poate mai mult. Începea să se ascută concurenţa.

    Prima plecare importantă de la Muşat a venit în 2002, când avocaţii Florian Niţu şi Ernest Popovici decideau să recreeze firma Popovici Niţu & Asociaţii, înfiinţată iniţial în 1995. Azi firma este unul dintre liderii pieţei, cu efective de 80 de avocaţi, lucrând preponderent cu fonduri de investiţii.

    În anul următor, avocaţii Dragoş Vilău şi Sorin Mitel îl părăseau pe Muşat pentru a înfiinţa Vilău & Mitel, firmă care s-a scindat anul acesta în Vilău & Asociaţii şi Mitel & Asociaţii. Înainte de scindare, însă, firma celor doi era, şi ea, unul dintre cei mai puternici jucători locali.

    „Am avut întotdeauna una dintre cele mai bune echipe de avocaţi din piaţă. Iar în ceea ce priveşte asociaţii firmei, eu cred că în anii 2001-2003 am avut cel mai puternic parteneriat avocaţial care a existat vreodată în România. Sigur că, între timp, lucrurile s-au aşezat, dar piaţa s-a maturizat şi cu oamenii de atunci“, povesteşte Muşat.

    Pe fundal, în 2000 venea în România firma Linklaters, gigant londonez cu afaceri anuale de peste 1 miliard de euro. Pleca din România după opt ani, fără să fi atacat în mod concret dominaţia firmelor lui Nestor sau Muşat, deşi a fost implicată într-o serie de dosare importante, inclusiv privatizarea Sidex.

    Pentru Muşat, însă, ce a urmat după 2003 a fost o serie de plecări răsunătoare. De-a lungul timpului mai mulţi avocaţi care erau numărul doi în firmă au luat decizia să îşi înfiinţeze propriile firme.

    „Avocaţii care au plecat au simţit nevoia să meargă pe cont propriu, să-şi valorifice capabilităţile antreprenoriale dobândite la «Şcoala Muşat & Asociaţii» şi mulţi dintre ei au reuşit să construiască firme puternice, care în prezent formează elita avocaturii de business din România“, mai spune Muşat, în condiţiile în care nu el a fost cel care a folosit prima oară termenul de „şcoala Muşat“, ci foştii lui colaboratori.

  • 100 de milioane de euro: cea mai aşteptată investiţie din piaţa farma

    1 iulie 2013. 1 august 2013. 1 ianuarie 2014. 1 iulie 2014. 1 ianuarie 2015. Acestea au fost de-a lungul timpului termenele vehiculate în presă privitor la actualizarea listei de medicamente gratuite şi compensate. Au trecut mai bine de 2.000 de zile de când pacienţilor li se ofereau ultima oară tratamente noi, ceea ce ceea ce face din România un caz unic în Uniunea Europeană şi limitează egalitatea de şanse pentru pacienţi.

    Prin comparaţie, pacienţii din ţările vest-europene reuşesc să primească gratuit sau cu grad de compensare un tratament inovator chiar în anul în care acesta a primit aprobarea de punere pe piaţă. Conform unui studiu bazat pe datele Federaţiei Europene a Asociaţiilor şi Industriei Farmaceutice (EFPIA), citat de Mediafax, între momentul aprobării unui medicament de către Agenţia Europeană a Medicamentului şi momentul când acesta poate fi prescris în regim compensat de către medici se aşteaptă 392 de zile în Belgia, 206 zile în Suedia, iar în Austria doar 88 de zile.

    Ion Bazac, Adriean Videanu, Cseke Attila, Ritli Ladislau, Vasile Cepoi, Victor Viorel Ponta, Raed Arafat şi Eugen Nicolăescu au trecut prin fotoliul de la minister de la ultima actualizare a listei, din 2008. Acum e rândul lui Nicolae Bănicioiu să depăşească etapa de promisiuni în care au rămas predecesorii săi şi să aducă noile molecule pacienţilor români. Bănicioiu declara lunea trecută că în săptămâna aceasta se va ajunge la a doua etapă de actualizare a listei de medicamente compensate şi gratuite, urmând a fi introduse pe lista medicamentelor compensate încă 7 sau 12 molecule.

    În prezent, doar 17 molecule dintre cele 170 au fost incluse în proiectul ministerului, iar ministrul Nicolae Bănicioiu spune că va anunţa altele în această săptămână – „probabil că vor fi mai multe“. Oficialul guvernamental admite că s-au primit sugestii şi contestaţii, iar a doua actualizare se va face „imediat“, când va intra în şedinţa de guvern: „S-au primit şi anumite sugestii, anumite contestaţii, probabil că nu vor fi şapte medicamente. S-a creat procedura şi avem OUG care va permite Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, din 29 octombrie, de la şedinţa de guvern din acel moment cu prioritate probabil încep acordurile cost-volum pe partea de hepatită C. Cele 12 sau câte sunt intră în momentul în care va trece HG. Spuneam de terapiile pe hepatita C, însă şi aici cred că şi cei care aduc aceste medicamente trebuie să fie foarte înţelegători, trebuie să ştie clar care este puterea de cumpărăre a României, dar sunt convins că toată lumea este foarte decisă în a soluţiona cât mai repede problema“.

    Actualizarea listei de medicamente compensate ar putea genera pe termen lung un impact economic cumulat de aproximativ 0,5% din PIB, arată calculul producătorilor. Impactul pozitiv provine din creşterea participării populaţiei la activitatea economică, ca urmare a reducerii gradului de dizabilitate, deci productivitate mai ridicată, la un număr mai ridicat de pacienţi comparativ cu efectele menţinerii tratamentul standard, disponibil în prezent. Pentru a obţine anii de viaţă activi câştigaţi în cazul tratamentului cu molecule noi, comparativ cu tratamentul standard, durata medie de viaţă a pacienţilor suplimentari trataţi cu succes trebuie ponderată cu câştigul de productivitate rezultat din reducerea indicelui de dizabilitate.

    Ipoteza care stă la baza raţionamentului producătorilor americani de medicamente din Local American Working Group (LAWG) este aceea că un pacient care suferă de o anumită afecţiune contribuie la activitatea economică invers proporţional cu indicele de dizabilitate, iar tratarea cu succes a afecţiunii respective determină revenirea graduală către 0 a indicelui de dizabilitate. Spre exemplu, unui pacient care suferă de hepatită C care urmează tratamentul cu succes îi va creşte productivitatea cu 7,5% pe an, iar economia va câştiga 1,65 ani de viaţă activă pentru fiecare pacient vindecat. În cazul pacienţilor cu afecţiuni oncologice vizate de moleculele noi, tratamentul cu succes determină o prelungire a duratei de viaţă în medie cu şase luni comparativ cu tratamentul standard, aşadar nu vor înregistra o creştere a productivităţii, iar numărul de ani de viaţă activi câştigaţi va depinde de numărul de luni de supravieţuire.

    „Cele 2.000 de zile în care nu s-a întâmplat nimic din perspectiva noilor medicamente arată că nu există o diferenţă între stânga şi dreapta. Cred că orice guvern ar trebui să fie orientat către politica de sănătate“, spune Călin Gălăşeanu, director al operaţiunilor locale ale Bristol-Myers Squibb şi preşedinte al Asociaţiei Române a Producătorilor şi Importatorilor de Medicamente din România (ARPIM), care reuneşte 28 de companii prezente pe piaţa locală. Producătorii de medicamente constată că nu este normal că autorităţile se interesează de sănătate predominant în anii electorali. „Prin procesul de delistare (scoaterea unor molecule cu preţ mic de pe lista de compensate – n.r.), autorităţile vorbeau despre crearea unui spaţiu fiscal de 100 de milioane de euro, respectiv 450 de milioane de lei, care ar urma să fie folosit pentru contractele cost-volum. Este fără doar şi poate o cheltuială pe care statul ar recupera-o. Statul nu a făcut niciun fel de investiţie în acest domeniu de ani buni. Investiţia în sănătate nu este un cost, pentru că medicamentele noi înseamnă eficienţă mai mare, zile de spitalizare şi efecte adverse mai puţine. La sfârşitul zilei există posibilitate ca pacienţii să fie reinseraţi în circuitul lucrativ şi să producă, să plătească taxe şi impozite, deci statul să câştige“, mai spune şeful ARPIM. Dată fiind pauza de şase ani de la ultima actualizare a listei de medicamente cu molecule inovatoare, oficialii ARPIM susţin că există o lipsă continuă în toate ariile terapeutice. În cazul hepatitei C, cu mijloacele de tratament moderne, existente în prezent la scară globală, s-ar putea trata şi vindeca toate cazurile de pacienţi infectaţi cu genotipul existent în România, însă bolnavii nu au acces la aceste terapii, ceea ce înseamnă costuri continue de tratament întrucât boala este una cronică. Statul român tratează în prezent de hepatită C circa 8.000 de pacienţi folosind o terapie veche de zece ani, cu o rată de succes foarte mică, însumând o piaţă de circa 100 de milioane de euro.

  • Opinie Dragoş Sîrbu: Retail de produse… şi servicii

    Dragoş Sîrbu este CEO al Flanco Retail.

    Cartea câştigătoare pare, evident, să fie fidelizarea clienţilor; dar nici ea nu e o carte ieftină sau lipsită de eforturi. Doar că presupune un alt tip de gândire şi o altă perspectivă asupra industriei.

    Ca reţele de magazine „din cărămidă şi mortar“, cum zic englezii, părem să avem un anume grad de pasivitate: dacă nu vii tu spre noi, nu putem veni noi spre tine; dacă tot ai venit, ne priveşti pe toţi prin comparaţie şi, dintre toţi, alegi pe cel care-ţi place pe moment; până data viitoare când mai ai nevoie de ceva, ai şi uitat ce ai cumpărat ultima oară, de unde şi de ce. Şi o luăm cu toţii – şi tu, şi noi – de la capăt.

    Soluţia pe care am găsit-o noi priveşte publicul nostru nu ca pe o sumă de cumpărători, ci ca pe un grup de clienţi: oameni pe care, odată ce i-am întâlnit şi i-am cunoscut, îi păstrăm aproape de noi. Iar pe noi ne transformă, din comercianţi „tradiţionali“, în furnizori activi de produse şi servicii.

    Nu e o paradigmă simplă sau uşor de implementat, dar e necesară pentru noul context în care operăm. Suntem prezenţi şi online, şi offline, deci pasivitatea aparentă dispare prin comunicarea continuă pe care o întreţinem înainte de vizita în magazin, în timpul ei şi ulterior, într-o relaţie interactivă, în care şi vorbim, şi ascultăm.

    Suntem atenţi la exigenţele clienţilor mai departe de simpla alegere şi achitare a unui produs. Atât de atenţi, încât lista lor de aşteptări, aşa cum le-am determinat în studiile noastre de cercetare, a devenit pentru compania pe care o conduc un decalog al priorităţilor de business. Îi consiliem, le oferim soluţii de finanţare, de multe ori fără dobândă, garanţii şi asigurări, servicii de mobilitate în parteneriat, transport, asistenţă de specialitate, informaţii despre cele mai noi tehnologii. Le stăm la dispoziţie online şi offline şi le mulţumim, prin programele de fidelitate, pentru fiecare vizită pe care ne-au făcut-o, pentru fiecare dată în care au ales să revină.

    Nu e nici simplu şi nici ieftin, dar e necesar într-o lume în care internetul a spart graniţele comerţului şi a ridicat standardele de customer service la nivel internaţional.
    Aş spune că ne reinventăm, dacă nu mi-aş aduce aminte de relaţia pe care vânzătorul de la magazinul de la parterul blocului o avea cu toţi clienţii care îi treceau pragul acum treizeci de ani. Omul care îi ştia pe toţi pe nume, care le spunea de ce maşină de spălat au nevoie pentru doi copii mici, cum să-şi conecteze aragazul la ţevile de gaz din apartament şi de ce au nevoie de câlţi.

    Nu ne reinventăm, de fapt, ci punem în practică într-un context nou nişte principii pe care, precum se vede, oamenii de marketing le ştiu de multă vreme şi pe care vânzătorul de la parterul blocului le folosea intuitiv cu muşteriii lui. Folosim pentru ele, firesc, instrumentele pe care lumea modernă ni le pune la dispoziţie – internet, Facebook, carduri, baze de date şi aşa mai departe. Şi adăugam la ele, într-o formă structurată şi adecvată consumatorului de azi, un adevărat portofoliu de servicii conexe. Şi aşa evoluăm.

  • 30% dintre creditele neperformante ale BCR sunt în faliment

    ”În 2014 targetul nostru e să reducem portofoliul de credite nepreformante cu un sfert până la jumătate, în funcţie de condiţiile pieţei. Acest plan este construit din trei strategii distincte”. Cele trei strategii reprezintă o împărţire a creditelor neperformante în trei categorii. Aproximativ 40-45% este format din companii restructurate – cum este cazul Cemacon, care a fost comentat public şi despre care Spurny spune că nu este singular: ”sunt mai multe companii unde ne-am implicat, am restructurat şi am aşteptat însănătoşirea companiei”.


    Cam 20-25% din portofoliu este format din companii care se află în reorganizare, iar Tomas Spurny spune că banca se uită cu mare atenţie la planul de reorganizare.

    30% din totalul creditelor neperformante al BCR este în faliment, iar ”orice plan de reorganizare care a fost prezentat nu a fost destul de bun. Aceste credite sunt în portofoliul specialiştilor noştri care se ocupă de disposal process şi tot acestea sunt porţiunile din portofoliul nostru pe care banca le vinde. Principalul motiv pentru vânzare este că multe dintre colateralele noastre sunt de multe ori din categoria active şi ne este dificil să le refolosim: este vorba de terenuri, de fabrici abandonate, de multe lucruri pe care ne este greu să le monetizăm una câte una”. Tomas Spurny spune că în cadrul acestui al treilea pilon se uită cu atenţie la raportul cost-beneficiu al rămânerii în cadrui unei insolvenţe/faliment. ”Am vândut în august un portofoliu de mici falimente, distribuite regional de-a lungul ţării, unde este foarte dificil pentru noi să administrăm procesele aşa cum trebuie şi costă prea mulţi bani. Aceste falimente erau deja în portofoliul băncii de cinci ani, banca a stat în cadrul companiilor prea mult deja şi a primit foarte puţini sau deloc bani. Între acum şi viitor, dacă viitorul este văzut ca o linie dreaptă, vom continua să facem acelaşi lucru, să ne uităm la portofoliu dintr-o perspectivă analitică şi, dacă noi credem că ar fi bine pentru bancă din punct de vedere cost-beneficiu, vom continua să vindem”.

    Spurny dă detalii şi despre a doua vânzare anunţată de Erste la conferinţa din vară: ”Banca plănuieşte o vânzare de writen off exposures, expuneri care nu mai sunt vizibile în balanţa noastră, datorii pe care le-am scos din balanţă şi am suferit o pierdere imensă din cauza lor. Unele dintre aceste companii încă există şi vom vedea dacă specialiştii în recuperare vor avea mai mult succes în colectarea datoriilor şi vor primi mai multă consideraţie financiară din partea clienţilor. Este vorba despre companii care nu ne-au plătit de prea mult timp, care nu au încercat prea mult să îşi rezolve problemele sau care sunt în insolvenţă deja de zece ani. Ne uităm la aceste foarte neplăcute amintiri ale trecutului şi încercăm să le monetizăm atât cât se poate. Consultanţii noştri fac pentru aceste pachete o licitaţie internaţională, unde invităm cam 100 de potenţiali cumpărători din afara României, iar cei mai mulţi dintre aceştia se uită la parteneri în România care să îi ajute cu asistenţă în implementare”. 

    Zvonurile din piaţă conform cărora BCR va vinde cea mai mare parte a portofoliului de neperformante în această toamnă sunt calificate de Spurny drept ”idioate”: ”Am construit în interiorul băncii o maşinărie în care am pus o parte dintre cei mai performanţi oameni din bancă şi de la care aşteptăm să facă orice ca să gestioneze exact aşa cum trebuie aceste probleme şi să rezolvăm problemele acestui portofoliu. Voi da un exemplu: din 1.000 de cazuri de NPL, 200 sau 300 sunt cazuri care nu mai au valoare. În consecinţă, ne focusăm resursele noastre limitate în aceste zone unde există valoare pentru a minimiza acele părţi din portofoliu unde am pierdut deja bani. Asta facem şi asta este strategia pe care o avem”. 

    Chiar dacă îşi va scădea portofoliul de credite neperformante cu 2–2,5 miliarde lei, Tomas Spurny spune că banca nu va avea capacitatea de a creşte cu alte 2,5 miliarde de lei: ”Capacitatea de creştere este mult mai mică, deoarece piaţa creditelor de consum a scăzut cu 7%, iar piaţa în general a scăzut cu aproape 3%. Aşadar, oamenii împrumută mai puţin pentru consum şi singura parte a pieţei care creşte este cea  a finanţărilor rezidenţiale. Această creştere nu este însă suficientă pentru a acoperi scăderea din zona de consum”. Portofoliul de retail al BCR este dominat de ipoteci, împărţite între locuinţe în care clienţii locuiesc (între 60 şi 70% din portofoliu) şi ipoteci luate în anii anteriori de oameni care au speculat domeniul real estate.

    omas Spurny spune că vede o creştere a cererii pentru proprietăţi rezidenţiale, dar băncile sunt în continuare precaute, ”deoarece trebuie să urmărim cu atenţie capacitatea potenţialilor clienţi de a plăti ratele”: ”Activitatea noastră de creditare e mai puternică acum. Dar creditele noi pe care le iau companiile şi persoanele fizice nu sunt destul de mari pentru a contrabalansa efectele negative pe care creditele neperformante le au asupra balanţelor băncilor”.
     

     

  • Cifrele din spatele Ebola: costul economic al fricii de virusul care a ucis 4.400 de oameni

    CEL MAI CREDIBIL MODEL, ÎN ACEST MOMENT, SUGEREAZĂ UN IMPACT ECONOMIC POTENŢIAL DE PÂNĂ LA 33 MILIARDE DE DOLARI PÂNĂ LA SFÂRŞITUL LUI 2015, DACĂ EPIDEMIA SE VA EXTINDE ÎN ŢĂRILE DIN VECINĂTATEA STATELOR LIBERIA, GUINEEA ŞI SIERRA LEONE, POTRIVIT UNUI STUDIU RECENT EFECTUAT DE BANCA MONDIALĂ.

    Această estimare este considerată cel mai grav scenariu, dar nu ia în considerare costurile care ar putea fi înregistrate dincolo de 18 luni şi nici declanşarea unei pandemii.
    Subiectul Ebola a fost în centrul atenţiei la reuniunea Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale care a avut loc la jumătatea lunii octombrie la Washington, liderii mondiali, reprezentanţi ai băncilor centrale şi ai unor companii de pe Wall Street având mai multe întâlniri şi dineuri pe această temă.

    Christine Lagarde, directorul general al FMI, a purtat o insignă inscripţionată cu ”Izolaţi Ebola, nu ţările„ şi a implorat audienţa: ”Trebuie să avem grijă să nu îngrozim planeta, din respect pentru întreaga Africă„.

    Asta din cauza costului economic al fricii, mult mai mare decât costurile medicale.

    ”Consecinţele economice rezultă atunci când teama şi îngrijorarea schimbă comportamentul„, a explicat David R. Kotok, preşedinte şi director de investiţii la  Cumberland Advisors, într-un raport privind posibilele scăderi economice provocate de epidemie.

    În cazul în care consumatorii şi oamenii de afaceri îşi restrâng călătoriile cu avionul, îşi schimbă planurile de vacanţă sau legăturile de afaceri în această lume globalizată, atunci ratele de creştere economică vor scădea şi nu se ştie în ce măsură sau pentru cât timp, a avertizat Kotok.

    Aceste temeri şi incertitudini au provocat deja declinul cotaţiilor acţiunilor unor companii aeriene precum United Continental Holdings şi American Airways, unii investitori fiind deja îngrijoraţi în privinţa posibilităţii interzicerii călătoriilor aeriene dinspre Africa de Vest către Europa şi Statele Unite.

    Andrew Zarnett, analist la Deutsche Bank, a scris recent un raport care analizează posibilele efecte ale Ebola, în comparaţie cu impactul economic al epidemiei SARS, care a provocat companiilor aeriene asiatice costuri de circa 6 miliarde de dolari, în 2003.

    ”Istoria ne-a arătat că dacă Ebola se va răspândi, va avea un impact semnificativ asupra sectorului aerian şi a industriei ospitalităţii„, a scris analistul.

    SARS a infectat 8.098 de oameni, a ucis 774 dintre aceştia şi s-a răspândit în 29 de ţări, cele mai afectate fiind China, Hong Kong, Taiwan, Singapore şi oraşul Toronto. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, SARS a costat ţările din estul Asiei circa 20 de miliarde de dolari, iar Statele Unite au suportat la rândul lor costuri de 7 miliarde de dolari, deşi nu s-au înregistrat decese pe teritoriul lor. Majoritatea costurilor consemnate de SUA au fost provocate de impactul asupra industriei călătoriilor, în special cel suportat de transportatorii aerieni şi hoteluri.

    Un caz mai grav a fost pandemia de gripă din 1918, care a ucis 40 de milioane de oameni în întreaga lume. Este dificil de evaluat impactul economic al epidemiei de atunci, care a avut loc în timpul Primului Război Mondial, perioadă în care statisticile erau puţine. De fapt, creşterea salariilor a fost mai mare atunci în statele unde rata de mortalitate din cauza gripei a fost mai ridicată, din cauza scăderii forţei de muncă.

    Vestea bună din prezent este că cele mai recente date şi comentarii venite din partea Asociaţiei Internaţionale a Transporturilor Aeriene arată că Ebola nu a afectat transporturile. Autorităţile din SUA şi Marea Britanie au început să ia măsuri pentru identificarea virusului în rândul călătorilor, iar IATA susţine că riscul transmiterii Ebola la bordul avioanelor este foarte scăzut.

    Nimeni nu a efectuat încă un calcul al costului din sistemul sănătăţii, respectiv al trainingului, testelor, tratamentelor, managementului deşeurilor, dar şi al tuturor paturilor care stau neutilizate în spaţii izolate.

    ”Sigur, cel mai mare pericol economic este izolarea ţărilor, care poate fi, intenţionat sau nu, un embargou economic real„, a spus Kaifala Marah, ministru de finanţe al Sierrei Leone.

    Estimările legate de costul economic al Ebola realizate de analiştii Băncii Mondiale John Panzer şi Francisco Ferreira ar putea fi cea mai profundă analiză de acest tip efectuată până acum. Raportul notează că, pe termen foarte scurt, dacă epidemia va fi ţinută sub control, costul va fi mic, de circa 359 de milioane de dolari.