Tag: business

  • Implicaţiile unei lipse acute de încredere

    Niciun antreprenor american nu are o problemă să-şi împărtăşească ideea de business cu alţii, şi nu-şi pune problema că ar putea să-i fie furată, ci dimpotrivă, caută păreri, caută investitorii, caută finanţare, caută pe cineva care să-l susţină. Pentru acest lucru, este dispus să dea procente din afacere. La început, dacă nu are bani să-şi plătească angajaţii, le dă acţiuni.

    La polul opus, noi, românii, nu share-uim nimic, ţinem totul între cei patru pereţi şi în mintea noastră, crezând că avem cea mai mare idee din lume cu care vom da lovitura şi vom deveni milionari. Verificăm tot timpul dacă portofelul este la locul lui şi nu ni l-a furat cineva. Aşa este şi în business şi probabil că mulţi au dreptatea lor să facă acest lucru.

    Din lipsa unei interacţiuni cu ceilalţi, ţinem ideile pentru noi, nu le punem pe hârtie într-un concept, ideea de afacere nu are nici început şi nici sfârşit, dar suntem revoltaţi că băncile nu le finanţează, că nu avem o „pilă” care să ne dea un credit, care să ne ajute. Peste toate acestea, vine statul, care nici el nu ne ajută cu bani, iar frustrarea este şi mai mare. 
    În economiile care se aşază, se consolidează, ideile tradiţionale au mai puţin succes, iar cele care răzbat trebuie să fie creative, să fie altceva, să fie contra trendului etc.

    Nici societatea românească şi nici noi nu ne ajutăm să fim antreprenoriali, să ducem ideea în viaţa reală, să o punem în aplicare.

    Ideile care au succes ţin mai mult de determinarea antreprenorului decât de altceva. Până a fi puse în aplicare, ele trebuie testate în discuţii, la o bere, pentru a vedea reacţia prietenilor şi a pieţei înainte de a cheltui un ban. Aceste păreri nu costă şi sunt cea mai bună consultanţă pe care o poate obţine cineva fără să scoată măcar un leu din buzunar.

    Mulţi urăsc ideea de concept, de a explica într-o propoziţie ceea ce vrea să facă şi unde vrea să ajungă, pentru că este un lucru foarte greu. Bill Gates a spus că vrea să pună Windows pe fiecare calculator şi pe fiecare birou din această lume. Unul dintre directorii executivi ai Coca-Cola, Roberto Goizueta, a spus în anii ’80 că vrea ca celebra băutură să ajungă în fiecare colţ din această lume. Mark Zuckerberg a vrut să facă un produs prin care studenţii să interacţioneze într-un campus şi uite unde a ajuns.

    Vlad Craioveanu, unul dintre cofondatorii Impact Hub, un loc unde start-up-urile se pot aşeza la un birou, pot interacţiona cu ceilalţi, pot „cumpăra” consultanţă de vânzări, de marketing aproape free, spune că românii au ajuns la concluzia că noua generaţie de antreprenori înţelege că trebuie să se deschidă, că trebuie să împărtăşească ideile cu alţii înainte de a merge mai departe, cu toate că este un proces greu care ţine de istoria noastră de a ne „apăra” în faţa duşmanilor, concurenţei. Este şi acesta un progres, este un lucru pe care viaţa îi va determina pe viitorii antreprenori să-l facă pentru a ajunge la finanţare, pentru a pune ideea în practică.

    O altă problemă a companiilor româneşti, a antreprenorilor români care deja au un business pe piaţă este că nu caută diversificarea de opinii, nu caută opinia laterală, nu sunt dispuşi să plătească pe consultanţă decât dacă îi aduce o creştere a vânzărilor şi a profitului, nu vrea să îşi facă auditul propriei afaceri pentru a vedea dacă produsele mai merg sau sunt deja depăşite pentru că au venit altele mai noi. Când realizează acest lucru este prea târziu.

    Americanii au un cult al boardului unei companii din două motive: nepotism, respectiv de a aduce oameni care pot să le aducă business, care pot să vină cu relaţiile lor, care îi pot introduce în anumite cercuri, unde nu au cum să intre; al doilea motiv este de a avea diversitate de opinii, de a vedea ce se întâmplă în alte domenii de activitate, care la prima vedere nu au nicio legătură cu businessul companiei.

    A-ţi crea un board cu oameni din mai multe domenii reprezentă cel mai uşor lucru şi poate cel mai ieftin.
    Din păcate, antreprenorii români cu afaceri mijlocii şi mari nu fac acest lucru. Boardul companiilor lor este format din neamuri, din oameni din acelaşi sector, care din păcate nu au şi o privire din alte industrii.

    Dacă vrem să progresăm ca antreprenori (nu eu, ci voi) trebuie să vă deschideţi, să acceptaţi provocarea discuţiilor şi a altor păreri pentru a testa piaţa. Bineînţeles că 99% vor spune că ideea voastră nu va merge şi unii vor aduce argumente. Dar poate acel 1% vă va determina să mergeţi mai departe şi să „furaţi” din părerile altora când construiţi produsul şi-l puneţi pe piaţă.
     

  • A construit alături de soţul ei un produs românesc pe care îl folosesc sute de milioane de oameni din toată lumea

    „Eu sunt matematician de formaţie, prin urmare ideile, planurile trebuie să existe logic, ordonat“, descria Măriuca Talpeş modul în care îşi conduce afacerile, într-un interviu acordat Business Magazin. Ea  conduce Intuitex, care este focalizată pe educaţie, si este acţionar în cadrul Softwin şi Bitdefender. Măriuca Talpeş a urmat Facultatea de Matematică şi a fost apoi informatician la SARO Târgovişte şi cercetător în informatică la Institutul pentru Tehnică de Calcul. În 1990 a pornit Softwin, cu proiecte de dezvoltare software pentru câţiva clienţi din Franţa şi Germania.

    Astăzi portofoliul Intuitex reuneşte peste 25 de produse pe piaţa de educaţie din România pentru copii între 7 şi 18 ani, iar Măriuca Talpeş este directorul acestei companii. În 1995, soţii Talpeş au pornit actualul Bitdefender odată cu dezvoltarea unui produs de securitate care să-i apere de viruşii sosiţi pe dischete din ţările vecine şi, în 1997, prin lansarea în România a primului produs antivirus, AntiVirus eXpert.

    „Nu cred că în România există bariere în business specifice societăţii româneşti, altele pentru femei decât pentru bărbaţi. Femeile sunt perseverente în ceea ce fac, muncitoare şi ataşate de produsele pe care le construiesc şi de echipele cu care lucrează; te poţi baza pe ele când se angajează la ceva. De aceea, în schimb, femeile domină zona de middle-management în România (ceea ce demonstrează că în România nu există discriminare în business)”, spunea antreprenoarea. 

  • La numai 26 de ani, Ramona câştigă 20.000 de euro. Care este business-ul inedit la care s-a gândit

    Ramona Enache are 26 de ani, iar în 2014, pe când era în Amsterdam, s-a gândit să rezolve problema paharelor de vin care se răsturnau atunci când le aşeza pe iarbă. Anul trecut, tânăra, stu­dentă la Arhitectură în Olan­da, a câştigat din acest busi­ness 19.000 de euro, iar pentru 2016 se aşteaptă la o uşoară creştere, mai ales că paharele au început să se vândă în Canada, Statele Unite, Australia, Japonia, Chile, Namibia, Bahrain şi în mai multe ţări din Europa.
     
    Primele pahare Pointer pentru utilizarea în aer liber, cu picior metalic care se înfige în sol, au fost prototipuri realizate manual şi a fost nevoie de aproximativ 15.000 de euro pentru a face trecerea de la producţia manuală la producţia în fabrică.
     
  • Cu numai 18 angajaţi face afaceri de 22 de milioane de lei. Un business la care nu v-aţi gândit, dar care se dovedeşte extrem de profitabil

    Business-ul este unul extrem de simplu, dar ideea i-a adus zeci de milioane de lei. 
     
    Gabriel Andronescu spune că anul 2014 a fost unul bun din perspectiva businessului, astfel că firma a ajuns la circa 22 de milioane de lei, cu 50% mai mult decât în anul precedent, arată datele de la mfinante.ro.Compania deţine în România două centre de depozitare la Ploieşti şi la Timişoara.
     
     
  • Cum vrea acest oraş să producă zero deşeuri. În momentul de faţă reciclează 80% din gunoaie

    La centrul de colectare a deşeurilor din Kamikatsu, Japonia sunt containere diferite pentru zeci de produse: ziare, reviste, cartoane, cutii din aluminiu, cutii din fier, plastic, capace de sticlă şi tot aşa. În total sunt 34 de categorii pentru sortarea gunoiului, care este reciclat în proporţie de 80%, potrivit Business Insider.

    Oraşul japonez cu o populaţie de 1700 şi-a stabilit o misiune, aceea de a deveni primul oraş din ţară care produce zero deşeuri până în anul 2020. În momentul de faţă, doar 20% din gunoiul produs ajunge la groapa de gunoi. Restul fiind reciclat la centrul de colectare a deşeurilor.

    Totuşi, în oraş, nu există gunoieri sau camioane de colectare, iar rezidenţii oraşului trebuie să ducă şi să-şi sorteze singuri gunoiul. Lucru care le-a luat ceva timp pentru a se obişnui, dar care se pare că a dat roade.

    Cu toate acestea, Kamikatsu, nu este singurul oraş care-şi reciclează gunoiul. “Berkley, California, care are o populaţie de câteva sute de mii de oameni, reciclează aproape 80% din deşeuri, San Francisco aproape 70%”, spune Neil Seldman, co-fondator şi preşedinte al Insitute for Local Self Reliance.

    Totuşi, la nivel naţional, în SUA se reciclează doar în proporţie de 34%, potrivit ultimelor estimări ale agenţiilor de protejare a mediului. În Washington acest procent ajunge la doar 16%, iar Seldman spune că de asta sunt de vină două companii care controlează această piaţă, care profită în urma gropilor de gunoi.

    Japonia a trecut la treabă, iar business-urile sunt obligate de lege să recicleze, iar în Yokohama, cu o populaţie de 3,7 milioane, fiecare cetăţean primeşte un manual de 27 de pagini în care le sunt explicate metodele de sortare pentru reciclare.


     

  • Cum vrea acest oraş să producă zero deşeuri. În momentul de faţă reciclează 80% din gunoaie

    La centrul de colectare a deşeurilor din Kamikatsu, Japonia sunt containere diferite pentru zeci de produse: ziare, reviste, cartoane, cutii din aluminiu, cutii din fier, plastic, capace de sticlă şi tot aşa. În total sunt 34 de categorii pentru sortarea gunoiului, care este reciclat în proporţie de 80%, potrivit Business Insider.

    Oraşul japonez cu o populaţie de 1700 şi-a stabilit o misiune, aceea de a deveni primul oraş din ţară care produce zero deşeuri până în anul 2020. În momentul de faţă, doar 20% din gunoiul produs ajunge la groapa de gunoi. Restul fiind reciclat la centrul de colectare a deşeurilor.

    Totuşi, în oraş, nu există gunoieri sau camioane de colectare, iar rezidenţii oraşului trebuie să ducă şi să-şi sorteze singuri gunoiul. Lucru care le-a luat ceva timp pentru a se obişnui, dar care se pare că a dat roade.

    Cu toate acestea, Kamikatsu, nu este singurul oraş care-şi reciclează gunoiul. “Berkley, California, care are o populaţie de câteva sute de mii de oameni, reciclează aproape 80% din deşeuri, San Francisco aproape 70%”, spune Neil Seldman, co-fondator şi preşedinte al Insitute for Local Self Reliance.

    Totuşi, la nivel naţional, în SUA se reciclează doar în proporţie de 34%, potrivit ultimelor estimări ale agenţiilor de protejare a mediului. În Washington acest procent ajunge la doar 16%, iar Seldman spune că de asta sunt de vină două companii care controlează această piaţă, care profită în urma gropilor de gunoi.

    Japonia a trecut la treabă, iar business-urile sunt obligate de lege să recicleze, iar în Yokohama, cu o populaţie de 3,7 milioane, fiecare cetăţean primeşte un manual de 27 de pagini în care le sunt explicate metodele de sortare pentru reciclare.


     

  • Sfatul de business al săptămânii de la Rareş Măcinică, CEO al LAGERMAX România

    Rareş Măcinică a preluat de mai bine de trei ani funcţia de managing director al companiei de logistică Lagermax AED România, după ce a primit un telefon de la un head-hunter, care i-a propus să conducă filiala locală a companiei austriece, prezentă pe piaţă din 2003, şi are acum birouri la Arad, Timişoara, Bucureşti, Otopeni şi Iaşi.

    Primul loc de muncă, în timpul studenţiei, când urma cursurile SNSPA – Comunicare şi Relaţii Publice, a fost la o revistă franceză, What’s up, unde vindea spaţiu pentru publicitate. În 2002 a intrat în domeniul logisticii, angajându-se la o publicaţie de specialitate, apoi a lucrat vreme de doi ani la o firmă românească mică, despre care spune că a fost „o veritabilă şcoală pentru mine”. Prima slujbă într-o multinaţională din domeniul transporturilor şi logisticii a fost în 2005 şi a dobândit experienţă în cadrul Gebruder Weiss, Cargo Partner şi KLG. Anul trecut, Lagermax România a înregistrat o cifră de afaceri brută de 10 milioane de euro.

    CARE A FOST CEL MAI DIFICIL MOMENT DIN CARIERĂ ŞI CUM L-AŢI DEPĂŞIT?

    Momentul în care am preluat conducerea companiei Lagermax AED România. Aveam 32 de ani. Era prima poziţie nu numai ca director general, ci mai ales ca administrator al unei companii, ceea ce înseamnă asumarea unor obligaţii suplimentare de natură legală. După o sesiune de patru interviuri, am fost desemnat să preiau conducerea companiei, apoi în prima zi am fost prezentat echipei de către managementul din Austria, iar din a doua zi am rămas singur. Nici nu am apucat să mă dezmeticesc, că m-am şi trezit cu tone de acte de semnat, angajaţi nemulţumiţi, probleme administrative urgente, claim-uri de la client, de la furnizori, întâlniri cu avocaţii, cu contabilitatea, cu controllingul, reorganizarea departamentelor etc. etc. Toate acestea cu doi copii mici acasă…

    CE AŢI ÎNVĂŢAT DIN ACEASTĂ EXPERIENŢĂ?

    Foarte multe: stapânirea de sine, viteza în evaluarea şi implementarea unor decizii, asumarea riscurilor, determinare, un nivel de încredere foarte ridicat, eficienţă, control, folosirea imaginaţiei.

    CARE SUNT GREŞELILE PE CARE LE ÎNGĂDUIŢI ALTORA?

    Toate greşelile sunt îngăduite, atât timp cât nu sunt repetate.
    Din punctul meu de vedere, un manager are rolul de a ghida angajaţii. Când greşesc, îi corectează, identifică sursa greşelii, astfel încât să nu se mai repete. 

    CE ALTĂ PROFESIE V-AR FI PLĂCUT?

    Pilot de avioane comerciale.

    CE PROFESIE NU AŢI FI ALES NICIODATĂ?

    Fiecare profesie aduce valoare într-o societate. La fel cum într-o companie există de la femeia de serviciu până la directori, fiecare având rolul propriu în mecanismul unei afaceri, aşa şi în societate, fiecare trebuie să îşi aducă aportul în zona în care a dorit să se dezvolte.

    UN SFAT PENTRU TINERI LA ÎNCEPUT DE CARIERĂ.

    Să nu creadă în noroc. Nu există aşa ceva. Numai prin muncă şi sacrificii poţi construi ceva de valoare. Să fie pasionaţi de ceea ce fac. Numai prin pasiune poţi face o reală diferenţă, altfel vei rămâne într-o zonă poate bună, dar cu siguranţă fără faimă. Toţi eroii au fost nişte pasionaţi. Să îndrăznească, să îşi asume riscuri, eşecul este foarte important, businessurile mari au devenit mari după zeci de încercări nereuşite, până a venit acea idee care te-a făcut faimos.

    PREFERINŢE

    CUVÂNT:
    Îndrăzneşte!

    CARTE:
    Personalităţi accentuate în viaţă şi în literatură, de Karl Leonhard

    PERSONALITATE:
    George Enescu

  • O tânără de 28 de ani a găsit o soluţie inedită la o problemă globală. Cum a salvat arta zeci de oameni

    Liz Powers a lucrat ca voluntar în adăposturile pentru oamenii străzii când avea 18 ani, 10 ani mai târziu a pornit o afacere care ajută oamenii să se mute din stradă şi din adăpoturi, scrie Business Insider. Powers lucra alături de diferite grupuri de artă din Boston când a observat că oamenii fără adpăpost realizează opere de artă frumoase, care ar putea fi vândute, dar care rămâneau într-un beci unde adunau praf.

    S-a gândit să creeze un marketplace unde oamenii străzi îşi pot vinde lucrările. Adăposturile sau diferitele grupuri pot trimite lucrările pentru inspecţie la curatorii platformei ArtLifting. Iar dacă lucrarea are potenţial de a fi achiziţionată aceasta este publicată pe site.

    Liz Powers a lansat platforma ArtLifting în 2013 alături de fratele ei cu 4000 de dolari. Dacă un tablou este vândut, artistul primeşte 55%, Powers 44% şi 1% este donat pentru adăposturi. De-a lungul timpului, platforma s-a făcut cunoscută şi de la 4 artişti cât avea la început au ajuns la 72 şi lucrări au fost cumpărate de companii importante precum Microsoft sau Staples, informează Business Insider.

    Ruben Lopez este un exemplu despre cum un om se poate transforma. Când avea 30 de ani a ajuns să fie dependent de droguri şi alcool şi a ajuns pe străzi. În 2008 a ajuns la dezintoxicare şi acolo a pictat pentru prima dată. În 2013 a ajuns pe Artlifting şi tablourile au început să se vândă. Acum Lopez are propriul lui apartament şi un studio unde pictează în Manhattan.

  • Vânzările Huawei au crescut cu 41% în primele 6 luni ale anului

    Livrările de smartphone-uri au ajuns la 60,56 milioane de unităţi, ceea ce reprezintă o creştere de 25%, în comparaţie cu primul semestru al lui 2015. Potrivit IDC, livrările globale de smartphone-uri în prima jumătate a lui 2016 au crescut cu doar 3,1%, astfel că ascensiunea Huawei a depăşit în mod semnificativ evoluţia pieţei.

    “Am observat o creştere rapidă atât în pieţe în care se vând în mod tradiţional modele high-end, precum Europa, cât şi în pieţe în plină dezvoltare precum Africa de Nord, Asia Centrală & America Latină.” a declarat Richard Yu, CEO-ul Huawei Consumer Business Group.

    În prima jumătate a lui 2016, Huawei Consumer Business Group şi-a optimizat structura veniturilor, iar creşterea pe pieţele externe este de 1,6 ori mai rapidă decât cea internă, din China.

    Potrivit datelor GFK, până la finalul lunii mai 2016, cota de piaţă Huawei la nivel global, pe piaţa de smartphone-uri, a ajuns la 11,4% . Pe piaţa smartphone-urilor cu valori cuprinse între 500-600 dolari, cota de piaţă Huawei a crescut cu 10%.

    Rezultate surprinzătoare s-au înregistrat cu precădere pe pieţele din Europa, iar pătrunderea pe piaţa produselor high-end a fost una de succes. Astfel, potrivit datelor GFK, cota de piaţă a Huawei a ajuns la peste 15% în unele ţări din Europa. În plus, în China, Huawei continuă să fie liderul de piaţă, cu o cotă de 18,6%, potrivit raportului GFK din luna iunie.

    În 2014, produsele şi serviciile Huawei au acoperit peste 170 de ţări, deservind mai mult de o treime din populaţia lumii. În 2014, Huawei s-a clasat pe locul al treilea în ceea ce priveşte livrările de smartphone-uri la nivel global. Compania deţine 16 centre R&D în ţări precum Germania, Suedia, Statele Unite ale Americii, Rusia, India şi China. Făcând parte din cele 3 filiale ale companiei Huawei, Huawei Consumer BG pune la dispoziţia consumatorilor săi telefoane mobile, dispozitive pentru acasă şi servicii cloud.

  • Au început afacerea într-o bucătărie închiriată anul trecut. În 2016 au vândut produse în valoare de 4 milioane de dolari

    Jess Edelstein şi Sara Ribner erau nemulţumite de deodorantele de pe piaţă şi s-au gândit la o alternativă,  PiperWai, o cremă deodorant naturală. Înainte să apară în cadrul emisiuni Shark Tank (decembrie 2015), cele două aveau vânzări de 100.000 de dolari în zece luni, după emisie până în iulie 2016 vânzările au ajuns la suma incredibilă de 4 milioane de dolari. In prezent deodorantul este vândut în 40 de magazine, dar alte 200 le-au cerut produsele, scrie Forbes.

    Cele două femei fac afaceri împreună încă din clasa a patra când vindeau limonadă pe stradă. Amândouă aveau job-uri full time când au obţinut o finanţare de 50.000 de dolari de la Barbara Corcoran pentru 25% din business. Sara Ribner se afla la şcoala Columbia Business School unde a câştigat o competiţie de pitch-ing şi a obţinut 7000 de dolari, iar Jess Edelstein a obţinut formula magică a deodorantului în urma mai multor încercări.

    Aceasta s-a gândit să facă un deodorant natural pentru că nu găsea pe piaţă unul care să nu-i irite pielea. Au pornit afacerea cu 2000 de dolari de la părinţii lui Edelstein şi au pornit o campanie de crowdfunding de unde au strâns 20.000 de dolari. Iniţial produceau ele deodorantul în seturi de 300 într-o bucătărie mică şi trimiteau coletele din apartamentele lor.