BusinessMagazin

Tag: sua

  • Poate vedem vreun vampir!

    Ales drept loc al desfasurarii actiunii romanelor din seria
    “Twilight” a scriitoarei americane Stephenie Meyer, dintre care
    doua au fost deja ecranizate, Forks, o localitate situata in
    Peninsula Olympic din Statul Washington, s-a transformat intr-o
    destinatie predilecta pentru cei cuceriti de povestea adolescentei
    Bella si a vampirului Edward.

    Cam de vreun an, ploiosul orasel american este asaltat de
    “twilighteri” sau “twihards”, cum au fost supranumiti fanii
    “Twilight”. Autoritatile locale au estimat ca numarul celor care
    ajung in localitate a crescut de peste trei ori in primele opt luni
    din 2009 fata de perioada similara a anului trecut, facand sa
    prospere afacerile proprietarilor de restaurante si locuri de
    cazare, precum si ale magazinelor care vand figurine ce ii
    reprezinta pe Bella si pe Edward.

    Cu toate ca scriitoarea a optat pentru Forks fara a-l vedea, doar
    pe baza unei documentari atunci cand cauta un loc suficient de
    mohorat pentru ca vampirii din poveste sa poata circula si in
    timpul zilei, “twilighterii” cauta locurile descrise in carte, iar
    localnicii s-au adaptat cerintelor. Turistii care vin in oras
    condusi de ghid se reped sa fotografieze vechea camioneta rosie a
    Bellei, merg sa viziteze liceul din localitate, in a carui cantina
    s-au cunoscut Bella si Edward, sau plaja unde un alt personaj,
    Jacob, i-a dezvaluit tinerei adevarul despre Edward.

    Mai apoi dau o fuga pana in localitatea vecina, Port Angeles, unde
    se afla restaurantul “Bella Italia”, al carui patron se lauda ca a
    fost vizitat de cei doi la prima lor intalnire. Omul a vandut numai
    in acest an 4.500 de portii de ravioli cu ciuperci celor dornici sa
    manance acelasi fel de mancare ca acela comandat de tanara
    eroina.

    Twilighterii au inceput sa apara in zona prin 2006, iar de atunci
    s-au infiintat magazine de suveniruri, in timp ce motelurile au
    amenajat camere tematice pentru cei ce cauta sa fie cat mai aproape
    de personajele romanelor lui Meyer.

  • Omul care a condus AIG catre colaps se intoarce in SUA, dupa ce s-a retras in Londra

  • China atrage tinerii americani in cautare de joburi

    Visul “chinez” inlocuieste “visul american” pentru din ce in ce
    mai multi tineri din SUA, carora le este imposibil sa gaseasca un
    loc de munca in tara lor, dar il obtin in China comunista. In 2008,
    peste 217.000 de straini (americani, dar si cetateni din state UE,
    din Japonia sau Coreea de Sud) aveau drept de munca in China,
    relateaza Associated Press (AP).

    Ceea ce ii atrage pe acesti tineri in China este numarul ridicat
    de joburi disponibile pentru vorbitorii de engleza, intr-o economie
    care va creste cu 7,9% in 2009. Spre deosebire de zonele rurale, in
    marile aglomerari urbane care atrag straini (Beijing, Shanghai,
    Hong Kong) somajul este de numai 4,3%. Apoi – cu exceptia arterelor
    comerciale de lux – blogurile cu sfaturi pentru “expatriati”
    remarca costuri de viata reduse de 50-75% in China fata de
    SUA.

    Mai multe pe www.gandul.info

  • El a construit primul mega-mall american

    Simon, care a incetat din viata la varsta de 82 de ani, a
    construit complexuri comerciale in intreaga tara, incepand cu
    mall-uri si culminand cu mari complexuri multifunctionale ca Mall
    of America, localizat in afara oraselor gemene din Minnesota, si cu
    cel mai mare mall al tarii.

    Astfel de structuri atrag uneori critici din cauza faptului ca
    ar afecta magazinele din centrul orasului. Dar consumatorii s-au
    ingramadit tocmai pentru ca mall-urile erau convenabile si ofereau
    atat serviciile marilor retaileri cat si spatii pentru restaurante
    sau cinematografe. Lui Simon ii placea sa il numeasca Mall of
    America, proiect care include un parc de distractii si o pista de
    curse, “a opta minune a lumii.”

    Simon Property Group Inc, detinut in mod public si fondat de
    catre Simon, este astazi cel mai mare proprietar de centre
    comerciale americane cu un portofoliu de peste 300, incluzand Forum
    Shops sau Caeser’s Palace din Las Vegas dar si altele din America,
    Europa si Asia. Simon a fost mai intai de toate un constructor.

    Cititi mai multe in Wall Street Journal

  • Intelegerea elvetienilor cu Fiscul american nu va scoate la lumina toate escrocheriile financiare

    “Este posibil ca unii detinatori de conturi substantiale sa nu
    isi dezvaluie propriile nume”, crede Barbara T. Kaplan, avocat la
    Greenberg Traurig in New York.

    Intrat sub incidenta acestui acord, gigantul elvetian UBS a
    acceptat sa predea informatiile a 4.450 de clienti americani
    suspectati de folosirea conturilor elvetiene pentru a ocoli taxele.
    Intrebat daca unii detinatori ar putea evita detectarea, David
    Rosenbloom, partener la Caplin & Drisdale din Washington,
    raspunde tot cu o intrebare: “Cum ar fi posibil ca acest lucru sa
    nu se intample?”

    Kaplan, Rosenbloom si alti avocati sau fosti oficiali ai
    Fiscului spun ca intelegerea, incheiata in 19 august, contine un
    document sigilat care subliniaza criteriul pe care guvernul
    elvetian il va folosi pentru a selecta clientii americani ale caror
    nume si conturi vor fi predate Washingtonului. Pe de alta parte,
    purtatorul de cuvant al Fiscului american, Michelle Eldridge, a
    refuzat sa faca orice fel de comentariu.


    Click aici     pentru a citi mai multe.

  • E vorba de politica, fraiere!

    Adevarul e mai complicat si mai putin inspaimantator. In momentul de fata deficitele ajuta economia. De fapt, deficitele din SUA si din alte economii mari au salvat lumea de la a cadea intr-o criza si mai grava. Perspectivele pe termen lung sunt ingrijoratoare, dar nu catastrofale. Singurul demn de ingrijorare este politicul. Statele Unite se pot descurca cu datoriile pe care le au daca politicienii de ambele parti sunt, in cele din urma, gata sa arate macar putina maturitate. Vreti sa spun mai mult? Sa incepem cu efectele deficitului din acest an. Sunt doua motive principale pentru ajungerea la acest deficit. Primul, recesiunea a dus atat la o scadere severa a incasarilor din impozite, cat si la o crestere a cheltuielilor cu asigurarile de somaj si cu alte programe de asistenta sociala. In al doilea rand, au existat alocari masive de fonduri pentru salvarea lumii financiare.

    Astea se socotesc ca parte a deficitului, desi guvenul a cumparat cu banii respectivi diverse active pe care le va vinde si va recupera macar o parte dintre ei. Acestea ne spun ca deocamdata e bine sa mergem pe deficit. Ganditi-va ce s-ar fi intamplat daca guvernul SUA si omologii din restul lumii ar fi incercat sa-si mentina bugetele echilibrate, asa cum au incercat in anii ‘30. E o imagine infricosatoare. Daca guvernele ar fi majorat impozitele sau ar fi prabusit cheltuielile publice, daca ar fi refuzat sa salveze institutiile financiare aflate in agonie, cu totii am fi jucat in reluarea Marii Crize. Dupa cum spuneam, deficitele au salvat lumea. De fapt, ne-ar fi chiar si mai bine daca guvernantii ar fi dispusi sa mai permita deficite mari pentru inca un an sau doi. Prognoza oficiala a Casei Albe arata o natiune captiva in purgatoriu pentru o perioada indelungata, somajul ridicat urmand sa se mentina la acelasi nivel mai multi ani. Daca asta e corect – si ma tem ca e – ar trebui sa facem mai mult, nu mai putin, ca sa sprijinim economia.

    Dar ce-i cu toata datoria asta care ne impresoara? Asta e un lucru rau, dar e important sa privim in perspectiva. Economistii evalueaza in mod normal sustenabilitatea datoriei privind la raportul dintre aceasta si produsul intern brut. Si desi noua mii de miliarde e o suma mare, noi avem si o economie mare, ceea ce inseamna ca lucrurile nu sunt atat de groaznice precum ati putea crede. Puteti sa priviti si asa: avem in fata o crestere a raportului datorie/PIB de cam 40%. Dobanda reala la acea datorie suplimentara (dupa ce extragem rata inflatiei) va fi probabil in jur de 1% din PIB sau 5% din veniturile federale. Deodata nu mai pare o povara atat de grea. E drept, asta presupune ca bonitatea guvernamentala sa fie solida ca guvernul sa poata imprumuta bani la dobanzi relativ mici. Pana acum, asa se si intampla. In ciuda perspectivelor acelor deficite uriase, guvernul poate sa se imprumute pe termen lung la o rata a dobanzii de sub 3,5%, un minim istoric. Oamenii care pun la bataie banii adevarati nu par ingrijorati de solvabilitatea Statelor Unite.

    Iar cifrele va spun si de ce. Potrivit proiectiilor Casei Albe, pana in 2019, datoria federala neta va fi in jur de 70% din PIB. Asta nu e bine, dar este intr-o marja care s-a dovedit istoric suportabila de catre statele dezvoltate, chiar de catre cele cu guverne relativ slabe. La inceputul anilor ‘90, Belgia – care este profund divizata de-a lungul barierelor lingvistice – avea o datorie neta de 118% din PIB, in vreme ce Italia – care este, ma rog, Italia – avea o datorie neta de 114% din PIB. Niciuna nu s-a confruntat cu o criza financiara. Deci ar trebui sa ne ingrijoram de ceva? Da, dar pericolele sunt politice, nu economice. Dupa cum am spus, acele proiectii pe zece ani nu sunt atat de rele pe cat veti fi auzit. Pe termen lung, totusi, guvernul SUA va avea mari probleme daca nu face intre timp cateva modificari majore. In special trebuie sa preia controlul asupra cresterii cheltuielilor la Medicare si Medicaid.

    Asta n-ar trebuie sa fie greu in contextul reformei generale a sistemului asigurarilor de sanatate. La urma urmei, America cheltuieste pe sanatate mult mai mult decat oricare alta natiune civilizata, fara rezultate mai bune, asa ca ar trebui sa putem sa ne facem un sistem mai eficient din punct de vedere al costurilor. Dar asta nu se va intampla, desigur, daca cele mai firave incercari de a imbunatati sistemul sunt impregnate de demagogie – de catre conservatori – ca eforturi de a “o arunca pe mamaie in strada”. Asa ca nu va ingrijorati de deficitul din acest an; avem nevoie de deficit acum si avem nevoie sa-l pastram pana cand economia e pe drumul cel bun al revenirii. Si o datorie in plus ar trebui sa fie suportabila. Daca ne confruntam cu o potentiala problema, asta nu e pentru ca economia nu se poate descurca cu datoria aceasta. E vorba despre politica, fraiere!

  • Al doilea mandat pentru cel mai puternic bancher al lumii

    Bernanke "a condus Fed-ul printr-una din cele mai grave crize financiare cu care s-a confruntat natiuna", a declarat Obama intr-un discurs pregatit pentru a fi citat astazi, informeaza Bloomberg.

     

  • Programul “rabla” din SUA se va termina luni

    Autoritatile din SUA au oferit, de la 24 iulie, o subventie de 4.500 de dolari fiecarui american care a achizitionat un autoturism nou, economic, casand unul vechi.

    Programul se va incheia luni, 24 august, la 20:00, ora Washingtonului, iar orice client care doreste o prima de casare trebuie sa depuna dosarul si cererea de a fi admis in program pana la acest termen, transmite Reuters.

    Masura a oferit un sprijin substantial industriei auto americane, afectata sever de recesiune si de criza financiara, si este una dintre cele mai populare initiative ale administratiei Obama.

     

  • Pilula rosie, pilula albastra

    Sa le fie rusine. Sistemul de asistenta medicala este in criza. Soarta clasei mijlocii a Americii atarna de un fir de par. Si pe ecranele televizoarelor noastre a aparut un presedinte care intelege foarte bine toate acestea si implicatiile lor. Obama a fost bun in special cand a vorbit despre controlarea costurilor serviciilor medicale. Si aici avem o lectie fundamentala, adica daca e vorba sa reformam sistemul medical, compasiunea si eficienta de cost merg mana in mana.

    Ca sa vedeti despre ce vorbesc, comparati ce a spus si ce a facut Obama in privinta sistemului medical cu declaratiile si actiunile predecesorului sau. Presedintele George W. Bush, poate va mai aduceti aminte, era profund neinteresat de soarta celor neasigurati. “Vreau sa zic – oamenii au acces la sistemul medical din America”, remarca el odata; “la urma urmei, trebuie doar sa mergi la o camera de urgente”. In acelasi timp, Bush pretindea ca este impotriva cheltuielilor guvernamentale excesive. Dar ce a facut ca sa limiteze costurile planului de asigurare Medicare, cel mai mare debuseu al cheltuielilor de la bugetul federal? Nimic.

    De fapt, legea din 2003 de modernizare a Medicare a umflat costurile, atat prin impiedicarea negocierilor pe pretul medicamentelor, cat si prin suspendarea subventiilor pentru companiile de asigurari. Acum, Obama incearca sa ofere fiecarui american acces la asigurarea medicala, in acelasi timp facand si mai mult decat orice alt presedinte ca sa controleze costurile. Nu stiu cata lume intelege semnificatia propunerii lui Obama de a da MedPAC, corpul de experti consilieri ai Medicare, puteri adevarate. Dar acesta este un pas major pentru reducerea cheltuielilor fara rost – adica a proliferarii procedurilor fara beneficii medicale – care umfla costurile serviciilor medicale americane. Si atat administratia Obama, cat si democratii din Congres au accentuat importanta “cercetarii eficientei comparative” – adica a vedea care proceduri medicale anume chiar dau rezultate.

    Asa incat angajamentul administratiei Obama cu privire la sectorul medical continua, cu o vointa fara precedent de a aborda serios cheltuirea cu cap a fiecarui dolar intrat in sistemul sanitar. Si asta face parte dintr-un model mai cuprinzator de gandire. Multi experti in servicii medicale cred ca unul dintre principalele motive pentru care noi cheltuim pe sanatate mai mult decat oricare alta tara avansata, fara insa a obtine si rezultate mai bune, este sistemul de taxare a serviciilor, unde spitalele si doctorii sunt platiti pentru tratamentele si procedurile oferite, nu pentru rezultate. Si dupa cum a spus si presedintele, aceasta creeaza stimulente pentru furnizorii de servicii medicale sa faca mai multe teste, mai multe operatii si asa mai departe, indiferent daca acestea ajuta sau nu pacientii. Dar unde in America se ia in serios trecerea de la plata per serviciu la o abordare mai integrata a asistentei medicale?

    Raspunsul este: Massachusetts, stat care a introdus in urma cu trei ani un plan de asistenta medicala echivalent in unele privinte cu o repetitie pentru reforma nationala a sistemului si care acum cauta modalitati de a controla costurile. De ce actiunea de substanta pivind costurile medicale merge mana in mana cu compasiunea? Un raspuns este ca a avea compasiune inseamna nu sa inchizi ochii la consecintele directe ale cresterii costurilor asupra oamenilor. Cand primele de asigurare medicala s-au dublat in timpul administratiei Bush, sistemul nostru sanitar “a controlat costurile” abandonand din brate multi angajati. Dar din punctul de vedere al administratiei Bush, nu era o problema.

    Daca insa credeti in asigurarea universala, pe de alta parte, este o problema si e nevoie de o solutie pentru ea. Dincolo de asta, as sugera ca aceia care vor sa reformeze nu au autoritatea morala de a se infrunta cu ineficienta sistemului daca nu sunt pregatiti sa-i eradicheze si cruzimea. Daca Bush ar fi incercat sa limiteze cheltuielile pentru planul de asigurare Medicare, ar fi fost acuzat, pe buna dreptate, ca reduce beneficiile tocmai ca sa le poata oferi celor bogati si mai multe reduceri de impozite. Obama, spre deosebire de Bush, poate lega reforma Medicare de scopul protejarii celor mai putin norocosi si de consolidarea clasei mijlocii.

    Ca o problema practica, politica, controlul costurilor medicale si extinderea accesului la asigurare medicala nu sunt alternative opozabile; trebuie sa le faci fie pe ambele, fie sa nu faci niciuna. La un moment dat, Obama a vorbit despre o pilula rosie si una albastra. Suspectez, desi nu sunt sigur, ca s-a referit la o scena din filmul “Matrix” unde una dintre pastile aduce ignoranta si cealalta intelegere. Ei bine, in cazul asigurarilor medicale, o pilula inseamna continuarea actualei stari de fapt, in care primele de asigurare vor continua sa creasca, numarul americanilor fara asigurare va ajunge pana la cer, iar costurile serviciilor medicale vor face bucati bugetul federal. Cealalta pilula inseamna reformarea sistemului, garantarea asistentei medicale pentru toti americanii, concomitent cu eficientizarea ei. Ce pilula alegeti?

  • Atentie la 1937!

    De cand a inceput recesiunea, economia Statelor Unite a pierdut 6,5 milioane de locuri de munca si, dupa cum a confirmat acest sumbru raport, continua sa le piarda intr-un ritm alert. Daca luam in calcul si cele 100.000 de locuri de munca necesare in fiecare luna pentru a tine pasul doar cu cresterea naturala a populatiei, suntem pe minus cu 8,5 milioane de slujbe.

    Si cu cat se adanceste mai mult aceasta prapastie, cu atat ne va fi mai greu sa iesim la liman. Cifrele cu privire la rata somajului nu au fost singurele vesti proaste din acest raport, care a reliefat si stagnarea salariilor si iminenta unui declin al acestora. Aceasta e reteta pentru o deflatie in stil japonez, din care e foarte dificil de iesit. Va spune ceva expresia “deceniul pierdut”?

    Dar stati, ca mai sunt vesti proaste: criza fiscala a statelor. Spre deosebire de guvernul federal, statelor americane li se cere sa aiba bugete echilibrate. Si confruntate cu o scadere dramatica a veniturilor, cele mai multe state pregatesc reduceri drastice de cheltuieli, multe dintre ele avand ca subiect categoriile cele mai vulnerabile. Pe langa ca vor crea saracie pentru multi, aceste reduceri bugetare vor adanci si mai mult criza.

    Atunci ce putem face ca sa contracaram aceasta perspectiva cenusie? Avem deja planul de stimulare al lui Obama, care tinteste sa creeze 3,5 milioane de locuri de munca pana la sfarsitul anului vitor. E mai bine decat nimic, dar nu e de ajuns. Si altceva nici nu pare sa se mai iveasca. Va mai amintiti de planul administratiei de a reduce drastic rata executarii de ipoteci sau de planul de a face bancile sa reia creditarea luandu-le activele toxice din bilanturile contabile? Asa e, nici eu nu-mi mai amintesc. Toate acestea sunt deprimant de familiare cuiva care a studiat politicile economice ale SUA in anii ‘30. Din nou un presedinte democrat militeaza pentru politici de creare de locuri de munca de natura sa combata scaderea economiei, dar aceste politici nu sunt suficient de agresive ca sa produca o redresare completa. Din nou, mare parte din planul federal de stimulare a economiei este contracarat de ajustarile bugetare de la nivel statal sau local.

    Inseamna ca nu am reusit sa invatam din istorie si suntem, asadar, condamnati sa o repetam? Nu neaparat, dar e treaba presedintelui si a echipei sale economice sa se asigure ca lucrurile se vor petrece altfel de aceasta data. Presedintele Obama si oficialii administratiei sale trebuie sa-si mareasca eforturile, sa faca un plan prin care stimulentele economice sa devina si mai puternice.
    Sa fim bine intelesi, sunt foarte constient de cat de greu e de pus la treaba un astfel de plan.

    Liderii republicani nu vor coopera, ei fiind deja intr-o strategie de totala opozitie, fara a se mai uita la fapte sau la logica. Intr-adevar, acesti lideri au raspuns la raportul privind rata somajului proclamand esecul planului de stimulare economica al presedintelui Obama. O reactie stupida, evident. Administratia a avertizat inca de la inceput ca vor trece cateva trimestre pana ca planul sa-si faca vizibile marile efecte pozitive. Dar asta nu l-a impiedicat pe presedintele Comitetului de Studii Republicane sa emita un comunicat cu titlul “Unde ne sunt locurile de munca?”.
    De asemenea, nu e clar daca administratia va putea obtine ceva ajutor si de la “centristii” din Senat, care au golit partial de continut planul original de stimulare, cerand reducerea ajutorului oferit autoritatilor statale si locale; ajutor care, acum se vede, era absolut necesar. As vrea sa cred ca unii dintre acesti centristi au acum remuscari, dar daca au, nu se vede nicio urma pe fata lor.
    Si, ca economist, as adauga ca multi dintre colegii mei de profesie au jucat un rol distructiv aparte.

    A fost un soc pentru mine sa vad atat de multi economisti cu nume sonore recicland vechi fantome – cum ar fi ideea ca orice crestere a cheltuielilor guvernamentale va disloca o felie comparabila din investitiile private, chiar in conditiile unui somaj masiv – si alaturandu-si numele de avertismentele masiv exagerate cu privire la pericolele deficitelor bugetare pe termen scurt. (In acest moment, riscurile asociate unei datorii suplimentare sunt mult mai mici decat riscurile care ne pasc daca nu oferim economiei sprijinul adecvat.)
    De asemenea, ca si in anii ‘30, opozantii actiunii propaga povesti de groaza despre pericolele inflatiei, chiar daca deflatia isi arata coltii. Asa ca aprobarea unui nou plan de stimulare economica va fi dificila. Dar este esentiala.
    Economistii administratiei Obama inteleg care sunt mizele. Intr-adevar, in urma cu doar cateva saptamani, Christina Romer, presedinta Consiliului Consilierilor Economici, a publicat un articol despre “lectiile lui 1937” – anul cand Franklin Delano Roosevelt a cedat in fata “vulturilor” deficitului si ai inflatiei, cu consecinte dezastruoase atat pentru economie, cat si pentru agenda sa politica.
    Ce nu stiu este daca administratia si-a dat seama cumva de greselile pe care le-a facut pana acum.

    Asa ca acesta este mesajul meu catre presedinte: trebuie sa va puneti toti consilierii economici si politici sa munceasca pentru un nou plan de stimulare, acum. Pentru ca daca nu o veti face, va veti confrunta cat de curand cu propriul dumneavoastra 1937.