BusinessMagazin

Tag: miliarde

  • Gigant cu 20 de milioane de abonaţi pe piaţa pay TV europeană. Murdoch a realizat o tranzacţie de 4,9 miliarde de lire

     Potrivit AFP, furnizorul de televiziune cu plată (pay TV) British Sky Broadcasting Group – BSkyB din Marea Britanie, în care grupul 21st Century Fox al lui Rupert Murdoch deţine aproximativ 39% din acţiuni, a anunţat vineri că a semnat un acord cu compania 21st Century Fox pentru a achiziţiona operaţiunile sale pay-TV din Germania şi Italia şi pentru a crea un gigant cu aproximativ 20 de milioane de abonaţi la nivel european.

    În prezent, Rupert Murdoch deţine 39% din acţiunile BSkyB, în timp ce 21st Century Fox – o altă companie controlată de Murdoch – deţine 57% în Sky Deutschland şi 100% în Sky Italia. În 2010, Murdoch a încercat să preia controlul în BSkyB, însă a trebuit să renunţe la acest obiectiv pe fondul scandalului interceptărilor telefonice ilegale din Marea Britanie, în care au fost implicate mai multe ziare pe care miliardarul le deţine, potrivit broadbandtvnews.com.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gigant pe piaţa pay TV europeană, cu 20 de milioane de abonaţi. Murdoch a realizat o tranzacţie de 4,9 miliarde de lire

     Potrivit AFP, furnizorul de televiziune cu plată (pay TV) British Sky Broadcasting Group – BSkyB din Marea Britanie, în care grupul 21st Century Fox al lui Rupert Murdoch deţine aproximativ 39% din acţiuni, a anunţat vineri că a semnat un acord cu compania 21st Century Fox pentru a achiziţiona operaţiunile sale pay-TV din Germania şi Italia şi pentru a crea un gigant cu aproximativ 20 de milioane de abonaţi la nivel european.

    În prezent, Rupert Murdoch deţine 39% din acţiunile BSkyB, în timp ce 21st Century Fox – o altă companie controlată de Murdoch – deţine 57% în Sky Deutschland şi 100% în Sky Italia. În 2010, Murdoch a încercat să preia controlul în BSkyB, însă a trebuit să renunţe la acest obiectiv pe fondul scandalului interceptărilor telefonice ilegale din Marea Britanie, în care au fost implicate mai multe ziare pe care miliardarul le deţine, potrivit broadbandtvnews.com.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un deceniu cu România

    În urmă cu nici două săptămâni, Enel şi-a anunţat retragerea din toate operaţiunile de distribuţie şi vânzare de energie din România: 64,4% din Enel Distribuţie Muntenia şi Enel Energie Muntenia, 51% din Enel Distribuţie Banat, Enel Distribuţie Dobrogea şi Enel Energie, dar şi 100% din Enel România. Decizia a fost mai mult decât surprinzătoare, iar scenariile care o însoţesc merg departe, traversează continente şi politici europene, antinconcurenţă şi anticorupţie.

    De ce vinde Enel operaţiunile din România? Are nevoie de bani (Enel, unul dintre cele mai îndatorate grupuri de utilităţi la nivel european, trebuie să îşi reducă datoriile, care ajungeau la aproape 40 de  miliarde de euro la finalul lui 2013; una dintre variantele propuse de management în acest scop este vânzarea de active, ieşirea din România şi din Slovacia putând acoperi 10% din datorii, adică 4,4 miliarde de euro. Această sumă ar permite Enel să îşi menţină ratingul ameninţat de datoriile prea mari).

    Şi-a amortizat investiţia în România (în 2013, firmele scoase la vânzare au avut un rulaj de peste un miliard de euro şi EBITDA de 289 de milioane de euro. Din 2008 până acum, distribuţia şi vânzarea de energie în România le-a adus italienilor câştiguri cumulate de 750 de milioane de euro la un preţ de achiziţie de 430 de milioane de euro).

    România nu este core business (când Enel a cumpărat primele distribuţii în România, în urmă cu zece ani, direcţia grupului nu era aceeaşi ca în următorii cinci ani; italienii sperau să îşi consolideze poziţiile în Europa Centrală şi de Est, să dezvolte multă capacitate de producţie şi să domine regiunea. Ulterior, achiziţia Endesa din 2009, dar şi investiţiile solicitate de noua achiziţie au mutat focusul grupului înspre Iberia şi America Latină. În plus, businessul de 1 miliard de euro al Enel din România pare mare doar pentru România: Enel a raportat pentru 2013 un business global de 80 miliarde de euro).

    Problemele care ar putea apărea în exitul Enel sunt ver-dic-tul pe care italienii îl aşteaptă pentru un proces iniţiat de statul ro-mân la Curtea de Arbitraj de la Paris prin care Electrica cere daune de 800 milioane de euro, dar şi scandalul facturilor în care a fost implicată recent compania (un raport al Curţii de Conturi a scos la iveală că Enel, alături de ANRE şi Electroalfa, şi-ar fi însuşit câştiguri necuvenite suportate prin facturile a 1,2 milioane de clienţi). Dincolo de faptul că aceste două chestiuni ar îngreuna vânzarea, tot ele arată că nici în România lucrurile nu merg chiar atât de simplu. Iar să ţii sub control un colos cu aproape 3 milioane de clienţi nu este simplu nicăieri, cu atât mai puţin în România, unde oamenii sunt cam aceiaşi care au lucrat anterior în companiile de stat, iar metehnele lor nu se împiedică de un manual de proceduri corporatiste.

    Enel nu pleacă însă de tot din România: italienii au decis să păstreze operaţiunile de producţie – Enel Green Power este unul dintre principalii jucă-tori din industria energiei regenerabile, cu 534 MW de capacitate instalată opera-ţio-nali la finele lui 2013, din care 498 MW energie eoliană şi 36 MW energie solară, ceea ce înseamnă că italienii au investit aproape 800 de milioane de euro. De ce păstrează producţia? Operarea unor capacităţi de producţie nu este atât de complicată, investiţia nu este amortizată, vânzarea nu s-ar face pe vârful pieţei şi ar pierde şi capacitate de producţie verde, care contează pentru afacerea lor integrată.

    Cine ar putea să cumpere? Statul român sau Fondul Proprietatea (au drept de preemţiune şi ar putea profita de el, mai ales dacă revine pe agenda politică vreo ambiţie de creare a unui colos energetic românesc, teorie care a fost deja întoarsă pe toate părţile. Statul nu are însă bani pentru o asemenea tranzacţie, iar momentul, înainte de alegeri, nu este prielnic). Surse din piaţă dau şanse, este drept că re-duse, unei posibile preluări a fostei Elec-trica Muntenia Sud de către proaspăt-listata Electrica (un scenariu complicat şi mai puţin plauzibil).

    Mă aştept la un proces de vânzare nu foarte lung, dar intens. Şi pariez pe un investitor regional. Strategic, dar regional. Cred că ambiţiile jucătorilor est-europeni sunt în creştere şi, indiferent că va veni din estul sau din vestul României, cumpărătorul nu va vorbi o limbă de circulaţie internaţională.

    Mă mai aştept ca decizia Enel să fie singulară şi ca ceilalţi investitori care au venit în România în 2004 (şi nu numai) să rămână aici. Îmi vine în minte declaraţia CEO-ului Enel România din 2006, când Enel se lupta în câmp deschis cu alţi giganţi din energia globală pentru Electrica Muntenia Sud: „Vom face tot ce ne stă în puteri să câştigăm acest proces de privatizare“. Era atitudinea celui care face o achiziţie mai mult decât importantă şi, mai ales, strategică.

    De la extazul câştigării privatizărilor din România şi până la a pune aceeaşi Românie prima pe o listă de active de care să scape cât mai repede au trecut doar zece ani. Cei mai intenşi zece ani ai economiei româneşti.

  • Modelul nuclear britanic: statul, industria şi facultăţile stau la aceeaşi masă pentru a dezvolta un sector de miliarde de euro, cu peste 60.000 de slujbe

    “Aproape că nu facem nimic în această clădire fără ca o companie să vină şi să plătească“, spune un domn cu ochelari şi cămaşă cu mânecă scurtă înainte să treacă la următorul slide din prezentarea PowerPoint. Ne aflăm într-un parc industrial de la marginea Sheffield-ului, în nordul Angliei. Este o zi caldă, cu mult soare, o vreme atipică pentru insulele britanice, dar un semn bun pentru Turul Franţei, care ia startul undeva în zonă, a doua zi. Afară o turbină eoliană cât un bloc cu şapte etaje se învârte încet. Din sala de conferinţe se văd, vizavi, siglele Rolls-Royce şi Boeing.

    „Avem şi cazuri în care companii concurente pe piaţă lucrează împreună aici pentru a rezolva probleme comune“, continuă domnul cu ochelari. Vorbitorul este Alan McLelland, directorul de operaţiuni al Centrului de Cercetare Industrială Avansată în domeniul Nuclear, sau NAMRC. Înfiinţat în 2009, la comanda guvernului britanic, pentru „a combina know-how-ul şi experienţa companiilor industriale cu competenţele universităţilor“, Centrul are o misiune simplă: să facă astfel încât, oriunde se construieşte o centrală nucleară, o parte din lucrări şi produse, de la şuruburi şi piuliţe la reactor, să fie livrate de firme britanice.

    Acest „mariaj“ între industrie şi mediul academic reprezintă acum nucleul programului atomic britanic, în care guvernul mai joacă un rol de emiţător de strategie, coordonator şi supraveghetor, după ce acum câţiva ani a privatizat aproape toate centralele nuclear-electrice. Practic tot ce mişcă în sectorul nuclear o face printr-un parteneriat între cel puţin două părţi, iar la NAMRC se întâlnesc toţi trei actorii.

    Centrul este deţinut de universităţile din Sheffield şi Manchester şi a fost creat printr-un grant de 30 milioane de lire sterline acordat de stat, plus alte fonduri de la Uniunea Europeană. O felie substanţială din veniturile centrului vine acum din „cotizaţii“ plătite de companii, printre ele numărându-se lideri ai pieţei mondiale, precum Wetinghouse, Areva sau Electricite de France. În schimb, cei 70 de angajaţi ai NAMRC sprijină întreg sectorul nuclear pe trei căi.

    Unu, prin activitatea de cercetare, orientată către obţinerea într-un orizont de timp apropiat a unei aplicaţii comerciale şi care se desfăşoară într-un atelier de 6.000 de metri pătraţi.

    Doi, dacă o companie nu are experienţă în domeniul nuclear, Centrul îi va oferi asistenţă şi informaţii pentru a o ajuta să îndeplinească standardele riguroase din sector şi să-şi facă intrarea pe piaţă. „Am lucrat cu Westinghouse şi Areva pentru a întocmi o listă completă cu firmele britanice care pot fi furnizori de componente pentru reactoarele nucleare, în ideea de a identifica oportunităţi globale concrete“, spune McLelland. În ultimul rând, în ideea de a menţine în ţară know-how-ul din domeniu, NAMRC organizează cursuri şi programe de ucenicie, orientate către nevoile industriei. Banii publici continuă să curgă către centrul de cercetare, dar statul îi trasează ţinte privind valoarea contractelor câştigate de firme, numărul de companii angajate în proiecte şi, mai ales, numărul de locuri de muncă create sau menţinute în ţară.

    Sectorul nuclear civil înseamnă pentru Marea Britanie mai bine de 62.000 de slujbe în centrale şi în industria de pe orizontală, adică fabrici şi laboratoare, dar şi birouri ale consultanţilor şi avocaţilor. Asociaţia Industriei Nucleare britanice susţine că cifra ar urma să crească cu încă 30.000 de joburi, dacă s-ar transpune în realitate planurile de a înlocui parcul atomic învechit al ţării cu centrale noi, cu puterea totală de 16.000 MW. Firmele britanice au capacitatea de a furniza echivalentul în produse şi servicii a 60% din valoarea programului de „new build“, potrivit aceleiaşi surse.

    BUSINESS CU URANIU
    În Marea Britanie, ciclul combustibilului nuclear începe la Capenhurst, un sat din nord-vestul Angliei cu nici 300 de locuitori. Pe o şosea încadrată de-o parte şi de alta de pădure şi care coboară din Chester, oraş înfiinţat în secolul I de romani, minereul de uraniu este adus la o fabrică de îmbogăţire pentru a fi convertit într-o formă cu potenţial energetic mai mare decât uraniul natural.

    „Filosofia noastră este să fim mereu cu stoc zero, nu să instalăm capacitate nouă de producţie înainte să existe piaţă“, spune Tony McCormick, director de marketing la Urenco, grupul căruia îi aparţine uzina. Urenco a fost înfiinţată în anii ‘70, printr-un tratat între Marea Britanie, Germania şi Olanda, iar acum furnizează combustibil îmbogăţit pentru majoritatea centralelor nucleare europene.

    Într-un discurs presărat cu termeni precum „cotă de piaţă“, „supraofertă“ şi „clienţi“, Tony McCormick vorbeşte despre o companie care în altă ţară ar fi declarată de interes strategic şi a cărei activitate ar fi secretă ca şi cum ar fi un business ca oricare altul. Urenco însă publică rapoarte financiare după modelul firmelor de pe bursă, din care aflăm că în 2013 a făcut afaceri de 1,5 miliarde de euro şi un profit net de 337 milioane de euro. Capitalul se împarte în trei: guvernul britanic are 33% din acţiuni, guvernul olandez deţine acelaşi procent, iar grupurile germane RWE şi E.ON împart în mod egal ultima treime.

    După propriile estimări, Urenco alimentează 31% din piaţa internaţională a uraniului îmbogăţit, în timp ce compania rusă Rosatom are o cotă de 27% şi francezii de la Areva au 15%. Pe lângă fabrica de lângă Chester, grupul mai deţine unităţi în Olanda, Germania şi Statele Unite.

  • Ponta, despre Rusia: România îşi permite economic şi social o accentuare a regimului sancţiunilor

     “Avem un avantaj: 75-80% din consumul intern de gaze noi ne asigurăm din producţia internă, 20% importăm din Rusia. Evident că îmi pun problema pentru acei 20%, care ar însemna închiderea unor combinate, pierderea unor locuri de muncă, adică nu poţi să tratezi uşor acest lucru, dar România îşi poate permite, şi din punct de vedere economic, şi social, o accentuare a regimului sancţiunilor”, a spus Ponta la Adevărul Live.

    El a arătat că alte state din regiune au o problemă mult mai mare decât România dacă se închide “robinetul cu gaze”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Creditul pentru populaţie şi firme s-a redus cu 0,7% în iunie, la 215,38 miliarde lei

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Politica lui Putin i-a costat pe oligarhi 14 miliarde de dolari

    Averile celor mai bogaţi ruşi au scăzut cu miliarde de dolari de la începutul acestui an, din cauza sancţiunilor impuse de Occident în contextul conflictului din Ucraina. 19 miliardariu ruşi au pierdut 14.5 miliarde de dolari, conform Bloomberg Billionaires Index, în timp de 64 de miliardari din SUA au câştigat 56,5 miliarde de dolari în aceeaşi perioadă.

    Alisher Usmanov, cel mai bogat rus, cu afaceri în industria oţelului şi minerit a pierdut 2,5 miliarde de dolari, averea sa scăzând la 17,7 miliarde dolari. Vladimir Lisin, magnat al oţelului, a pierdut 17 procente din avere, adică 2,4 miliarde dolari, iar Andrei Melnichenko a pierdut 2,1 miliarde dolari – 14% din activele sale.

    Un miliardar a declarat Bloomberg, sub acoperirea anonimatului, că mediul de afaceri rus este tot mai nemulţumit de politicile lui Vladimir Putin care au dus la sancţiuni din partea comunităţii internaţionale.

  • DESPĂGUBIRE RECORD: O companie de ţigări din SUA, somată să plătească 23,6 miliarde de dolari unei văduve

     Potrivit CNN, Cynthia Robinson a dat în judecată compania de ţigări în anul 2008, solicitând despăgubiri pentru moartea soţului ei, Michael Johnson, în 1996, susţinând că bărbatul a murit de cancer pulmonar din cauza fumatului.

    Ea a argumentat că RJ Reynolds Tobacco Company nu a informat corect privind pericolul dependenţei de nicotină şi că fumatul poate conduce la apariţia cancerului pulmonar. Michael Johnson a început să fumeze când avea 13 ani şi a murit la 36 de ani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • A jucat viitorul companiei la cărţi. Douăzeci de ani mai târziu, conduce un imperiu de 45 de miliarde de dolari

    Poate sună ca scenariul unui film, dar fondatorul FedEx a reuşit să salveze viitorul companiei sale atunci când s-a decis să meargă la Vegas şi să joace ultimii 5.000 de dolari pe care compania îi mai avea în cont. S-a întors după două zile cu 27.000 de dolari, sumă care a asigurat încă o săptămână de funcţionare. Nu a fost suficient pentru a redresa situaţia, însă în acele câteva zile a reuşit să negocieze un nou împrumut de la creditori.

    În 1971, Frederick Smith a decis să folosească averea personală de patru milioane de dolari pentru a pune bazele unei companii de curierat. A reuşit să strângă alte 90 de milioane de la diverşi investitori, folosindu-se de ideea că avea să fie prima companie din istorie care poate livra un pachet, peste noapte, oriunde în lume. Nicio altă companie nu mai încercase aşa ceva, iar investitorii s-au grăbit să gireze planul de afaceri.

    La doar trei ani de la începerea activităţii, Federal Express era pe punctul de a intra în faliment, cauza principală fiind creşterea rapidă a preţului la combustibil. Într-o bună zi, Smith a realizat că banii rămaşi în cont, 5.000 de dolari, nu ajungeau nici măcar pentru a alimenta avioanele. Printr-un gest aproape nebunesc, el s-a decis să ia banii şi să plece la Vegas; antreprenorul s-a aşezat la o masă de blackjack şi şi-a încercat norocul.

    După două zile, el le-a povestit colegilor ce a făcut, anunţându-i că a făcut rost de bani pentru încă o săptămână. Stupefiaţi, aceştia l-au întrebat la ce s-a gândit atunci când a luat ultimele fonduri ale companiei. “Ce mai conta? Oricum banii n-ar mai fi ajuns pentru încă o săptămână”, le-a răspuns Smith.

    În zilele care au urmat, Frederick Smith a reuşit să strângă încă 11 milioane de dolari, bani ce s-au dovedit suficienţi pentru a pune compania pe picioare. În 1976, Federal Express a înregistrat primul an fără pierderi, terminând cu 3,6 milioane de dolari profit. Astăzi, compania FedEx are o valoare de piaţă de peste 45 de miliarde de dolari.

  • A învăţat meserie de la o româncă, iar acum are pe mână zece miliarde de dolari

    Directorul de cercetare al Novartis, companie care are pe mână anual un buget de 10 miliarde de dolari, povesteşte cum a învăţat să facă studiile clinice de la o cercetătoare româncă şi explică de ce ultimii ani au adus atât de puţine medicamente noi pe piaţă.

    În Basel, un mic oraş elveţian aflat la graniţa cu Franţa şi Germania, se află inima industriei farmaceutice mondiale, locul unde se cheltuiesc miliarde de dolari pentru descoperirea de noi pastile şi unde un american este de doi ani şi jumătate creierul din spatele unora dintre cele mai bine vândute medicamente.

    Medicul Tim Wright a fost numit în 2011 în poziţia de global head of development în cadrul Novartis, cel mai mare producător de medicamente din lume, care realizează vânzări de 60 de miliarde de dolari şi investeşte în cercetare şi dezvoltare 10 mld. dolari anual.

    Este unul dintre oamenii cheie în dezvoltarea mondială de noi medicamente, iar povestea sa este legată de o româncă, de la care a învăţat să facă studiile clinice (testele finale care validează acţiunea unui medicament înainte de a fi pus pe piaţă). Preferă să nu divulge numele româncei, însă este de părere că cercetătorii români au la fel de multe şanse ca şi alţii să descopere noi medicamente şi să colaboreze cu producătorii farmaceutici pentru a descoperi noi pastile.

    „Cred că mediul academic poată să aibă idei care să fie transpuse în noi produse prin colaborarea cu industria de medicamente (…) Cu siguranţă există speranţe pentru ca cercetătorii din România sau din alte state să vină cu idei care să fie puse în aplicare. Avem colaborări cu multe state din întreaga lume, atât colaborări clinice, cât şi colaborări de cercetare de bază. (…) Nu avem motive să excludem pe nimeni. Dacă cineva are o idee bună şi ne poate furniza cunoştinţe despre biologia umană sau deschide noi căi, atunci suntem deschişi să colaborăm“, spune Tim Wright.

    El lucrează de zece ani în cadrul Novartis, compania care s-a impus pe prima poziţie în topul producătorilor farma în funcţie de vânzări şi care are în portofoliu produse precum Glivec (din domeniul oncologiei, cu vânzări de aproape 5 mld. dolari), Diovan (cardiovascular, vânzări de 3,5 mld. dolari), Lucentis (oftalmologie, vânzări de 2,3 mld. dolari).
    Tim Wright explică faptul că pentru a aduce un nou produs pe piaţă este nevoie de cel puţin 11-14 ani şi de investiţii medii de 4,6 mld. dolari. În aceste condiţii, care ar fi şansa unei ţări cum este România să descopere noi produse în domeniu?

    „Când ne uităm la parcursul unei noi molecule, totul începe cu cercetare academică, iar o parte a acesteia se face în interiorul companiei, dar cea mai mare parte se face în afară.“ Şeful pe dezvoltare de la Novartis explică faptul că există colaborări permanente între instituţiile academice şi companie, iar oamenii din domeniul dezvoltării de la Novartis citesc lucrările ştiinţifice publicate de cercetătorii din toată lumea.

    „Avem abilitatea să lucrăm cu ei şi să preluăm un eseu pe care aceştia îl dezvoltă în laborator şi ne uităm în arhivă pentru a vedea dacă putem identifica elemente care să-i ajute în cercetare. Astfel am putea ajunge la colaborări, la drepturi de proprietate intelectuală, la înţelegeri cu universitatea pentru a achiziţiona aceste noi descoperiri.“
    Spre exemplu, din laboratoarele Novartis ar putea să iasă 33 de noi molecule (produse) până în 2018, alte 29 vor avea noi indicaţii (pe lângă bolile în care sunt folosite în prezent vor putea să fie tratate şi altele cu aceste produse), în timp ce alte două medicamente vor avea două noi formule.

    „Dacă cineva ia o descoperire şi o duce mai departe, asta necesită o investiţie majoră. Dacă ai o idee extraordinară şi sunt investitori dispuşi să o ducă mai departe, atunci poţi trece la nivelul următor (…). Complexitatea dezvoltării unui nou medicament stă mai mult în a face o cantitate mică care să fie testată iniţial pe animale şi apoi pe oameni.“

    În laboratoarele de cercetare ale marilor companii au fost descoperite tot mai puţine produse, astfel că majoritatea producătorilor au preferat să-şi crească afacerile prin intermediul fuziunilor şi achiziţiilor. Tim Wright spune că lucrurile se vor schimba, fiind doar un ciclu normal în etapa de cercetare-dezvoltare în industria farma.

    „Cred că ne apropiem de o fază de întinerire şi cred că această tendinţă va fi generată de o înţelegere mai bună a bolilor şi a genomului uman. Dacă ne uităm înapoi la ultimii zece ani cu siguranţă a fost o etapă în care numărul de molecule a fost în scădere sau în stagnare, dar în ultimul an, dacă analizăm aprobările (de punere pe piaţă – n.red.), vedem o inversare a acestui fenomen. Este însă dificil de spus dacă este sustenabil sau dacă va continua în următorul deceniu“, explică Wright.

    Unul din domeniile în care sunt aşteptate noi medicamente pe piaţă este cel oncologic, lucru explicat de directorul de dezvoltare al Novartis prin faptul că înţelegerea mutaţiilor care determină această boală este mult mai mare decât în cazul afecţiunilor nononcologice. Pe lângă produsele pentru cancer, de la Basel, un oraş cu numai 200.000 de locuitori, unde pe lângă Novartis îşi are sediul şi Roche, un alt gigant din industria farma, cu afaceri de peste 50 mld. dolari, sunt aşteptate noi terapii în domeniul cardiovascular, pulmonar sau a diabetului.