BusinessMagazin

Tag: timp

  • Opinie Dragoş Pătroi: Suprafiscalizarea sărăciei sau subimpozitarea bogăţiei?

    DRAGOŞ PĂTROI, consultant fiscal, cadru universitar asociat la ASE Bucureşti

    Cu toată inflaţia de analişti economici – mulţi dintre ei care nici măcar nu au ţinut în mână Codul fiscal, darămite să-l fi citit – nu am auzit până acum analize pertinente legate de cauzele reale, pe fond, ale evaziunii fiscale şi, implicit, de posibilităţile de circumscriere a acestui fenomen în limite controlabile.

    Dincolo de promisiunile politicianiste omniprezente la şezătorile mediatice referitoare la cine reuşeşte să aducă mai mulţi bani la bugetul statului, estimarea unor venituri prin legea bugetului de stat superioare celor efectiv realizate la finalul anului a fost o constantă a ultimilor ani.

    Cum putem numi asta, optimism sau autism în raport cu realităţile economice? Spre exemplu, în anul 2013, veniturile estimate au fost de 98.182 mld. lei, iar cele efective de 88.738 mld. lei. E adevărat, şi cheltuielile efective (de 106.256 mld. lei) au fost inferioare celor estimate (de 116.359 mld. lei), dar discrepanţa venituri – cheltuieli ne arată practic că putem supravieţui (ca stat) sub 300 de zile / an fără a apela la împrumuturi. Evident, acest fapt induce o formă de presiune fiscală, generată de necesitatea procurării de noi resurse financiare publice.

    Iar această presiune fiscală se va materializa prin impozitarea – în termeni populari – a tot ce mişcă. Iar aici apare a doua greşeală strategică: nu există o limită inferioară de venit sub care să nu ne intereseze dacă se colectează sau nu impozite şi taxe (chiar dacă instituirea şi colectarea acestora este prevăzută prin legislaţia fiscală). Practic, nu este identificat un nivel critic al veniturilor sub care activitatea fiscală de gestionare şi colectare a impozitelor devine ineficientă economic, fiind mai costisitoare decât valoarea impozitelor prelevate către buget.

    În mod subsecvent celor prezentate mai sus, combinaţia paradoxală a unor elemente de asimetrie şi volatilitate normativă (iar aici mă refer, în special, la lacunele şi inconsistenţa permisivă a unor texte de lege) cu ineficienţe de natură instituţională în combaterea marii evaziuni fiscale (indiferent că vorbim de incompetenţă sau de corupţie) va deplasa demersurile organelor fiscale în colectarea impozitelor şi taxelor către o atitudine facilă şi anacronică, de tip fanariot. Mai pe româneşte spus, colectăm de la cine putem, ceea ce va conduce – implicit – la o repartizare inegală şi, mai ales, inechitabilă a sarcinii fiscale.

    În fine, în strategia de limitare a fenomenului evazionist am impresia că se pierde din vedere însăşi definiţia pe fond a acestuia: sustragerea de la declarare şi impozitare a veniturilor. În acest sens, cred că ar trebui încurajat fenomenul de declarare şi, implicit, de introducere în sfera de fiscalizare a acestor venituri. Cum? Extrem de simplu, printr-o impozitare în cote regresive pe tranşe de venit. Cu cât obţii venit (ca persoană fizică) sau profit (ca firmă) mai mare, cu atât impozitul să fie mai mic (repet, pe tranşe de venit, astfel încât şi bogatul, şi săracul să plătească acelaşi impozit pentru acelaşi venit).

    Concluzia, din punctul meu de vedere, e destul de simplă: decât să supraimpozităm sărăcia, chiar şi dincolo de limita de subzistenţă, mai bine (sub)impozităm bogaţia. Evident, la un nivel stimulativ din punctul de vedere al conformării voluntare, că doar trebuie recompensată şi capacitatea de a genera venituri suplimentare peste medie. Desigur, acest fapt poate inflama spiritele în rândurile clasei muncitoare, dar îmi place să cred că dictatura clasei proletare a rămas doar o noţiune din manualele de istorie.

    Cine ar pierde în acest caz? În mod sigur, beneficiarii banilor negri, cei care acordă protecţie contra cost şi în afara legii. Iar cei care fac bani vor prefera să plătească impozite decente, atâta timp cât sumele mari de bani sunt impozitate la un nivel care face nestimulativă plata unor „comisioane„, mai ales comparativ cu riscurile asociate în cauză. La urma urmei, pragmatic vorbind, totul se reduce la o problemă de costuri, nu?

  • Crenguţa Roşu, DC Communication, în 2005: “Românii exprimă preţurile în lei pentru că sună mult mai spectaculos, iar preţurile în euro ca să pară mai mai mici”

    În 2005, Crenguţa Roşu vorbea despre felul în care oamenii percep sumele atunci când ele sunt exprimate în ROL faţă de RON. După introducerea leului greu, o anumită perioadă de timp percepţia a fost într-adevăr că sumele exprimate RON sunt şi valoric mai mici.

    Crenguţa Roşu, în Business Magazin, 16 martie 2005:

    Aş spune că de fiecare dată când e vorba despre un premiu, el a fost exprimat în lei, pentru că sună mult mai spectaculos. Premii de miliarde de lei! De fiecare dată când se vorbea de un preţ, el a fost exprimat în euro. Le înţelegi, şi par mai puţin… Simt o sensibilitate de comunicare în privinţa leului greu, dar care vine din cu totul altă zonă. Vine din aprecierea leului, şi discuţiile care se poartă la acest moment despre consecinţele întăririi leului. Mi-a fost teamă, gândindu-mă la leul greu, că se poate crea confuzie.

    Am observat că acceptanţa leului greu a venit destul de repede şi din partea băncilor. De aceea cred că şi ele au un merit în promovarea noului leu egal cu cel al Băncii Naţionale. Unul din clienţii mei este o bancă şi l-am văzut cum s-a comportat. Şi nu a fost un comportament singular. Este o formă de normalitate. Cred că tot acest proces, începând cu comunicarea şi continuând cu parteneriatele ulterioare, s-a întâmplat “à la carte”. Nu sunt foarte sigură că lucrurile vor merge la fel de bine în aval pentru toţi cei care vor trebui să raporteze. Dar dacă industria de IT&C e gata, stau liniştită. Câte din companiile româneşti folosesc, totuşi, programe şi câte nu?

  • Locuri în care nu e bine să-ţi laşi copiii să se joace – GALERIE FOTO

  • Claudiu Cercel, BRD, în 2005: “Când se va trece la un sistem cu bănuţi, lumea va începe să fie foarte atentă la preţuri”

    În 2005, Claudiu Cercel vorbea despre impactul procesului de denominare asupra modului în care românii îşi fac cumpărăturile. El considera că acesta nu va fi major, dar că românii vor fi ceva mai atenţi la preţuri. Astăzi, privind în urmă la felul în care românii au cheltuit, în perioada 2007-2009 mai mult decât îşi puteau permite, putem trage concluzia că spusele sale nu s-au adeverit.

    Claudiu Cercel, în Business Magazin, 16 martie 2005:

    Eu chiar aş risca o presupunere: s-ar putea să apară şi un efect dezinflaţionist. De ce? Pentru că lucrând pentru sume mai mici, bănuţi, lumea devine mai disciplinată. În acest moment, dacă şi magazinele au văzut că de multe ori nu au piesa metalică, şi nici clienţii nu cer – măresc direct preţul, ca să nu mai fie nevoie să ţină piesa metalică. Şi atunci, când se va trece la un sistem cu bănuţi, lumea va începe să fie foarte atentă la preţuri. 

    S-ar putea ca un mic efect – pentru că mic cred că va fi – să provină şi din iluzia monetară. Totuţi, treci la un altfel de preţ… oamenii s-ar putea simţi mai relaxaţi.

    La ora asta purtăm deja impactul unor astfel de creşteri de preţuri care au apărut la anumite produse sau pe anumite zone când s-a trecut de la referinţa dolar la referinţa euro. Despre impactul trecerii la leul greu asupra preţurilor – nu cred că de aici va încerca majoritatea să extraga plus de putere în a stabili preţul. Mai degrabă din repachetarea de produse – produse schimbate pe ici pe colo, şi cu alte preţuri – sau din alte fenomene macroeconomice ar putea veni creşterile de preţuri generale în aprilie. Poate fi un prilej; dar la fel de bine s-ar putea să nu se întâmple. Pe de altă parte avem impactul cursului de schimb, care lucrează invers. Dar nu cred că din conversii şi din rotunjiri vor fi creşteri de preţuri.

  • Vietnamul şi Malaysia nu au găsit resturi ale avionului dispărut. Premierul chinez: Continuăm căutările cât timp există speranţă. Avionul ar fi mai zburat patru ore după ultimul contact

     UPDATE 10:41 – Boeingul Malaysia Airlines ar fi zburat timp de patru ore după ultimul contact – presă

    Avionul aparţinând companiei Malaysia Airlines, dispărut sâmbătă de pe radare, ar fi zburat timp de încă patru ore de la locul în care i-a fost confirmată prezenţa ultima dată, apreciază investigatori americani, potrivit unor surse, relatează Wall Street Journal (WSJ) în ediţia electronică de joi.

    Potrivit publicaţiei, care citează “două persoane familiare cu detaliile”, investigatori în domeniul aviaţiei şi oficiali din domeniul Securităţii Naţionale americane cred că avionul a zburat în total cinci ore, în baza datelor descărcate în mod automat şi trimise la sol de motoarele Boeingului 777, în cadrul unui program de mentenanţă şi monitorizare de rutină.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PIB şi consumul energetic: unde s-a produs ruptura?

    Într-un 2013 neaşteptat de bun pentru economie, consumul de energie a scăzut cu 4,5%, cel de gaze a fost cu 6,5% mai mic, iar apetitul pentru benzină şi motorină al românilor s-a redus cu circa 2-8%. Tot anul trecut, exporturile au ajuns la un maxim istoric, la 50 de miliarde de euro, în timp ce PIB-ul a crescut cu 3,5%, luându-i pe nepregătite chiar şi pe cei mai optimişti  dintre analişti. O întrebare poate părea firească: cu ce funcţionează fabricile care au dus exporturile României la recorduri istorice?

    POTRIVIT DATELOR PUBLICATE DE INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ, industria a avut cea mai importantă contribuţie la creşterea economică din 2013, aducând două treimi din avansul PIB de 3,5%, iar al doilea a fost agricultura. Industria şi-a majorat contribuţia la formarea PIB în ultimii cinci ani prin intermediul exporturilor, după un declin în perioada 2003-2008.

    Dacă în 2003 industria avea o pondere în PIB de 25%, în 2008 a coborât la 23%, pentru ca în 2012 să ajungă la 28,4% din PIB. Anul trecut ponderea industriei în PIB a urcat la 30%, volumul de activitate din acest domeniu crescând cu 8,1%.  Astfel, industria a avut o contribuţie de 2,3 puncte procentuale la ascensiunea economiei în 2013. Pe de altă parte, agricultura a adus 1,1% din creşterea economică din 2013, în condiţiile în care ponderea acestui sector în PIB a fost de 5,6%.


    Exporturile au ajuns anul trecut la un maxim istoric, de aproape 50 de miliarde de euro, iar analiştii apreciază că ele vor rămâne unul dintre principalele motoare de creştere pentru România, având în vedere redresarea economiilor din zona euro.

    Dacă aşa stau lucrurile iar motoarele industriei au duduit anul trecut, cum se face totuşi că în 2013 consumul de energie şi de gaze naturale s-a redus? Dacă ponderea industriei tot creşte în PIB, de ce nu se vede acest lucru şi în cererea de energie? Cu ce merg fabricile care au dus exporturile României la recorduri istorice?

    RĂSPUNSUL ESTE DESTUL DE SIMPLU. Industria care a generat această creştere a PIB-ului este sectorul auto, al componentelor auto, industria textilă şi alimentară. De exemplu, producţia record de maşini asamblate la Mioveni şi Craiova a propulsat anul trecut România pe locul opt în topul celor mai mari ţări producătoare din Europa, depăşind în premieră Italia şi Belgia. România a înregistrat în 2013 o producţie de 410.997 de autoturisme, în creştere cu 26% comparativ cu anul anterior, urcând în premieră pe locul opt în Europa. Astfel a depăşit Italia, unde s-au asamblat aproape 388.500 de maşini, cu 2% mai puţin decât în 2012.

    Industriile care au adus creşterea economică anul trecut nu consumă multă energie. De altfel, cele mai recente rapoarte publicate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) arată că în primele nouă luni ale anului trecut, cererea venită din partea consumatorilor alimentaţi din piaţa concurenţială a scăzut cu 3%, scăderea fiind şi mai dramatică în rândul micilor consumatori care încă mai beneficiază de tarife reglementate.

    În timp ce sectorul auto înfloreşte, industriile care consumă cantităţi mari de energie o duc din ce în ce mai rău. „Nu este o criză, ci o schimbare completă de paradigmă. Era o lume complet diferită înainte de 2008. Toate deciziile din energie au fost luate înainte de 2008, mai mult sau mai puţin. S-au schimbat lucrurile pentru industrii ca a noastră„, spune Bruno Ribo, directorul general al ArcelorMittal Galaţi, al doilea consumator de energie din România ca mărime, în cadrul evenimentului ZF Power Summit 2014.

    „Piaţa nu mai susţine nivelul de producţie pe care îl puteam livra, astfel că ne-am redus amprenta la jumătate. Producţia a scăzut de la 4 milioane de tone la 2 milioane de tone de oţel pe an. Am investit în eficienţa energetică 200 milioane de euro din 2009. Am avut 100 de proiecte pentru creşterea eficienţei energetice şi am scăzut consumul de energie cu aproximativ 15%„, mai
    spune Ribo.

  • Gabriel Maranca, Motorola România, în 2005: Ne apropiem cu viteză de momentul în care designul telefonului mobil va fi deopotrivă de important ca şi caracteristicile tehnice

    Gabriel Maranca, fost sales account manager Motorola România, vorbea în 2004 despre tendinţa în creştere a românilor de a cumpăra telefoane mobile după o serie de criterii bine definite, precum design, durata de viaţă a bateriei sau calitatea camerei foto digitale.

    El anticipa că modul în care telefoanele arată va deveni la fel de important ca modul în care ele funcţionează. Nouă ani mai târziu, putem spune că Maranca a avut dreptate. Cel mai bine vândute două modele de pe piaţă, Iphone şi Samsung seria Galaxy S, sunt cunoscute mai ales pentru designul lor inovator.

    Gabriel Maranca în Business Magazin, 16 martie 2005:

    După ani de zile în care au alergat în aceeaşi direcţie, către telefoane mobile cât mai mici, cu ecrane color şi camere digitale cât mai performante, producătorii mondiali de top au ajuns într-un punct în care trebuie să găsească metode noi, tot mai originale, pentru a continua să-şi crească vânzările.

    În România, tehnologia continuă să fie importantă pentru cumpărători, însă şi componenta de stil şi design a aparatelor începe să conteze din ce în ce mai mult. Piaţa autohtonă este foarte aproape de acel punct critic, în care doar realizările tehnologice nu mai sunt de ajuns pentru a vinde telefoane.

    Consumatorii români continuă totuşi să rămână foarte influenţaţi de preţ, precum şi de caracteristicile de bază – cum ar fi durata de viaţă a bateriei – atunci când aleg un telefon mobil, a constatat Gabriel Maranca, sales account manager la Motorola România. Însă pe piaţa locală există o pronunţată tendinţă de creştere a interesului pentru telefoanele cu clapetă, aşa-numitele “clamshell”, pentru telefoanele cu stil, cu un design care să se apropie cât mai mult de personalitatea utilizatorului, este de părere Maranca.

    “Cred că ne apropiem cu viteză de momentul în care designul şi caracteristicile tehnice vor fi deopotrivă de importante în luarea deciziei de cumpărare”, a completat Maranca.


     

  • Trei tineri români au reinventat Solitaire şi asta le aduce venituri cu şapte cifre

    Povestea Mavenhut a început în urmă cu doi ani, când Bobby Voicu, un nume din peisajul online, cunoscut drept blogger, antreprenor în jocuri şi, pentru o vreme, şeful Yahoo în România, decidea să îşi ia un an sabatic după ce vânduse sau renunţase la toate afacerile în care fusese implicat până atunci. Cristian Badea şi Elvis Apostol, primul absolvent de ASE, al doilea aproape absolvent de Politehnică (după ce a decis în anul cinci de studii că diploma nu-i va folosi la nimic şi a renunţat), ambii foşti colegi la jocul online eRepublik, deveniseră deja de ceva vreme antreprenori. Au făcut credite la bancă şi au deschis propriul studio de jocuri, Farender Games, unde dezvoltau jocuri la cerere pentru diverşi clienţi, unul dintre ei chiar bloggerul antreprenor, pentru care au creat proiectul Racing Kingdom.

    După ce Bobby Voicu l-a cunoscut pe Eoghan Jenning, managerul acceleratorului de business Startup Bootcamp din Dublin, planurile celor trei au luat o turnură diferită. Dezvoltatul de jocuri pentru Facebook  Mavenhut s-a conturat din aproape în aproape, în Irlanda, în cadrul acceleratorului de business al lui Jennings, unde românii au fost aleşi între primii zece din peste 200 de proiecte intrate în competiţie.

    Iniţial Bobby Voicu se ocupa de partea de marketing (acum se ocupă de partea ce ţine de mobile), Elvis Apostol este responsabil de partea tehnică, iar Cristi Badea se ocupă de dezvoltarea produselor şi de echipă în totalitate. Faptul că cei trei au stat trei luni în Irlanda a fost relevant pentru că, în acea perioadă, nu existau opţiunile unor acceleratoare de business în România, iar în plus „era foarte important să fim toţi trei, să stăm în aceeaşi casă, să respirăm acelaşi start-up, să creştem la fel cu el şi cred că a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat„, explică Cristi Badea.

    Solitaire Arena a început ca o modalitate de a testa o nouă piaţă, cea din America Latină. Deşi neşlefuit şi cu mici probleme tehnice, acesta a început să aducă din ce în ce mai mulţi utilizatori, dintre care o proporţie de 75% femei de peste 45 de ani din SUA: „Dacă alegeam o altă categorie de public, spre exemplu, bărbaţi de 26 de ani, nu am fi avut succes„.

    Miza pe un segment mai nostalgic i-a ajutat însă să adune 17.000 de clienţi în primele câteva săptămâni, dintre care 4.500 de jucători activi zilnic. S-au întors în ţară în vara lui 2012 şi au continuat să lucreze la proiect, adăugând funcţionalităţi şi primele forme de monetizare. A urmat contactarea de către fondul de investiţii SOS Ventures, care a investit 800.000 de dolari în Mavenhut, intând în acţionariat alături de cei de la Bootcamp, care investiseră 12.000 de euro pentru 8% din afacere, cei trei fiind acţionari minoritari.

    În prezent, Mavenhut are 25 de angajaţi, toţi în România şi va ajunge la 35 până la sfârşitul anului, potrivit lui Badea. El consideră că, deşi pe piaţa autohtonă există acum foarte mult talent în materie de jocuri, concretizat în jurul a 4.000-5.000 de oameni care lucrează în gaming, majoritatea nu fac creaţie, ci sunt pe partea de testare şi de outsourcing. 

    „Vrem să luăm cât mai mult din talentul ăsta care a lucrat în gaming trei-patru ani de zile şi vrem ca ei să creeze, să facă jocuri care să fie jucate de milioane de vizitatori„, spune Badea. În viitor, Mavenhut intenţionează să îşi consolideze prezenţa în zona de gaming prin lansarea altor jocuri care să egaleze Solitaire Arena. „Lucrăm la şapte prototipuri, iar în funcţie de rezultatele la care ajung acele prototipuri şi în funcţie de pragurile de performanţă ne decidem dacă să le aducem în piaţă sau nu.„ Dar nu pe piaţa autohtonă: în prezent, aceasta nu se află în top zece, doar aproximativ 200.000 de utilizatori dintre cei 8 milioane fiind din România. 

    Dacă ar fi să înceapă din nou o afacere în IT, Badea mărturiseşte că ar alege tot zona de gaming. „Nu aş face hardware pentru că e fun, sau wearables, doar pentru că e o piaţă mare; gamingul îţi oferă şansa să creşti exagerat de mult, într-un timp foarte scurt, indiferent unde eşti pe planetă. Chiar dacă eşti într-un apartament din Rahova poţi să te baţi liniştit cu investitorii majori fără să ai un buget mare în spate; depinzi doar de idei şi de execuţia impecabilă a acestora.„ 

  • Ted Lattimore, fost preşedinte Connex, în 2004: Clienţii business nu vor fi marile companii multinaţionale, ci cele mici, cu spirit antreprenorial mai dezvoltat

    Ted Lattimore, preşedinte Connex la acea vreme, vorbea în 2004 despre importanţa implementării 3G şi tipul de companii care vor constitui segmentul business din portofoliile firmelor de telecomunicaţii.

    Cele mai mari trei grupuri de comunicaţii de pe piaţa Orange, Vodafone si Cosmote / Romtelecom au înregistrat, toate, în trimestrul al patrulea din 2013, pentru prima oară de la debutul crizei financiare din 2008, creşteri ale veniturilor, însă încasările nominale sunt semnificativ mai mici decât în urmă cu şase ani, arată datele publicate de operatori.
     
    Dintre toti jucătorii de pe piaţă, Orange, numărul unu pe telefonia mobilă, a avut cele mai bune rezultate în 2013, compania înregistrând creşteri din ce în ce mai mari, de la trimestru la trimestru.

    Ted Lattimore în Business Magazin, 12 august 2004:

    Înainte de a angaja investiţiile, trei sunt marile întrebări care îi frământă pe viitorii operatori. Va aduce tehnologia 3G beneficii suplimentare consumatorilor, astfel încât aceştia să cheltuie câteva sute de euro pentru pentru un nou telefon şi abonament la noul serviciu? Marii utilizatori, companiile, vor vedea 3G ca o cale de a reduce costurile de operare? Şi, mai ales, este 3G o cale spre profit pentru Connex, Orange sau alt operator? Răspunsurile la întrebări, sau mai bine zis încercările de răspuns, sunt deocamdată ezitante.

    Moderaţi în declaraţii, operatorii mobili autohtoni spun că serviciile 3G, disponibile nu mai devreme de nouă sau zece luni, nu vor aduce o revoluţie în comunicaţii, aşa cum se aştepta toată lumea. Va fi vorba mai degrabă de o “evoluţie logică” a actualelor reţele GSM. Terminalele vor fi destul de scumpe, la fel şi serviciile.

    Pentru utilizatorul obişnuit, vorbitul la telefon, trimiterea de mesaje scrise sau fotografii pe mobil se va face tot ca şi până acum, fără să fie nevoie ca acesta să apeleze la servicii 3G pentru asta. “La început, văd o evoluţie logică şi în privinţa primilor clienţi care vor migra către 3G”, spune Ted Lattimore, preşedintele Connex. “Primii care vor adopta noile servicii vor fi cei care îşi doresc cea mai nouă şi mai de vârf tehnologie de pe piaţă.”

    După fanii tehnologiei, primul grup de clienţi care va migra către 3G, de abia al doilea val (companii, întreprinzători, o masă mai largă de persoane fizice) de utilizatori va reuşi să impună 3G pe piaţă. “În Europa, putem spune că implementarea reţelelor 3G a avut un succes limitat”, mai spune Ted Lattimore.”
     

  • Anca Bidian, CEO Kiwi Finance, în 2009: Nicio bancă nu va finanţa colacul de salvare în mijlocul furtunii pentru cineva care nu ştie să înoate

    ANCA BIDIAN, pe atunci vicepreşedinte al Kiwi Finance, liderul pieţei de brokeraj bancar, constata că în primul trimestru din 2009 cea mai mare parte a cererilor de finanţare venea din nevoia de salvare a firmelor, dar fără o strategie şi o calibrare a modelului de business în acord cu condiţiile pieţei.

    Citiţi aici articolul Bancile se lupta sa atraga IMM-urile, apărut în urmă cu cinci ani în Business Magazin.