BusinessMagazin

Tag: oameni

  • Cel mai celebru makeup artist din lume, care s-a ocupat de toate vedetele, a împlinit 25 de ani

    Mai sunt apoi produsele care au schimbat lumea dar au fost foarte repede înlocuite de altele mai noi, mai bune şi mai performante: calculatoarele produse de Apple, sistemul de operare Windows produs de Microsoft, browserul Netscape Navigator şi multe altele.

    Produsele care aduc schimbări majore dar reuşesc să se reinventeze pentru a rămâne în pas cu lumea sunt cu adevărat rarităţi. Unul dintre aceste produse, Photoshop, aniversează săptămâna aceasta 25 de ani de viaţă. Photoshop, un program de editare a imaginilor, a fost dezvoltat încă de pe vremea în care oamenii foloseau încă aparate cu film şi le developau pentru albumele foto. Nu a doar supravieţuit, ci a fost perfecţionat încontinuu, devenind astăzi cel mai cunoscut make-up artist al vedetelor din lumea întreagă.

    Photoshop şi-a câştigat, alături de nume precum Google sau Xerox, dreptul de a fi folosit ca un verb. A fost folosit de-a lungul timpului pentru nenumărate lucruri, precum “aranjarea” unor poze din vacanţă sau transformarea femeilor în imagini perfecte pentru primele pagini ale revistelor.

    În ultimii ani, Photoshop pare să fie, pentru prima oară, lăsat în urmă. Dacă până la începutul revoluţiei social media foloseam programul pentru orice modificări ale unei poze, astăzi lumea foloseşte mai mult Instagram sau Snapchat.

    “Atunci când am preluat conducerea, în 2010, am înţeles că dezvoltarea companiei noastre nu este în ton cu ceea ce se întâmplă în jurul nostru”, povesteşte David Wadhwani, directorul diviziei de software din cadrul Adobe. “Expresivitatea vizuală câştiga teren. Afacerea noastră era una solidă, dar nu creştea în ritmul necesar.”

    Compania a decis astfel să îşi asume riscuri şi să reinventeze Photoshop, dezvoltând variante simplu de utilizat şi prietenoase cu mediul mobil. Dacă va avea succes, acţiunea celor de la Adobe ar putea inspira şi alte companii, una dintre acestea fiind chiar Microsoft. Modelul Adobe ar putea servi ca un ghid către mediul mobil pentru programele care s-au dezvoltat de-a lungul timpului pentru platforme de PC.

    Photoshop a început să se reinventeze încă din 2011, atunci când a început să ofere accesul lunar la aplicaţie pentru 10 dolari. În mod uzual, o licenţă de Photoshop pentru uz personal ajungea până la 700 de dolari. Astfel, cei de la Adobe par să fi găsit cheia succesului: există deja peste 3,5 milioane de abonaţi, iar veniturile anuale se apropie de 3 miliarde de dolari, ameninţând recordul de 3,4 miliarde stabilit în 2010. “Scopul nostru este ca sute de milioane de oameni să beneficieze de tot ceea ce Photoshop are de oferit”, a declarat David Wadhwani.

  • Topul celor mai nefericite bonusuri acordate de companii angajaţilor performanţi

    Angajaţii sunt de multe ori tentaţi să muncească mai mult decât li se cere, în speranţa că vor fi recompensaţi pentru entuziasmul. Din păcate pentru ei, acesta lucru nu se întâmplă întotdeauna.

    Ce se întâmplă atunci când bonusul primit este inutil, uneori chiar jignitor? Cei de la Quora au realizat o listă a celor mai proaste recompense primite de angajaţii merituoşi.

    David Hood, angajat al unei case de îngrijire, a beneficiat de o adevărată “serie” de bonusuri, unul mai inutil decât celălalt. “Într-un an am primit şuncă. Eu nu mănânc şuncă, iar cei mai mulţi colegi ai mei sunt evrei”, povesteşte Hood. “Cu altă ocazie, am primit un tricou cu sigla firmei, dar care avea cu patru numere mai mult decât măsura mea. Am mai primit şi o scrisoare din partea şefului meu în care mi-a greşit numele de mai multe ori, numindu-mă Danny. A fost ciudat, pentru că lucram de mulţi ani acolo şi eram doar câţiva angajaţi.” Povestea lui Hood nu se termină, însă, aici: “Am primit, cu ocazia sărbătorilor, un cupon pentru o masă gratis la cantina instituţiei la care chiar eu eram bucătar. A fost stupid, pentru că angajaţii oricum nu îşi plătesc mesele. Cel mai rău a fost însă când am primit un card de benzină în valoare de 15$ valabil la o benzinărie care era închisă de şase luni”, mai povesteşte bărbatul.

    Steve Johnson, lucrător în cadrul unei baze militare americane, era obişnuit să primească în fiecare an un curcan drept bonus pentru sărbători. “Am trecut apoi în subordinea celor mai zgârgiţi oameni pe care i-am întâlnit. Primul an, de Crăciun, am primit doar o poză cu un curcan. A fost penibil. Anul următor, n-am mai primit nimic.”

    Jay Bazzinoti, un tânăr angajat în Boston, s-a bucurat atunci când a primit din partea conducerii un plic pe care scria “Bonus pentru munca depusă”. Bucuria sa nu a durat însă mult: când a deschis plicul, Bazzinoti a găsit numai cupoane cu valoare de câţiva dolari trimise de la sediul central din California. “Evident, nu am avut ce să fac cu ele în Boston”, povesteşte Bazzinoti.

    Poate cel mai amuzant exemplu este cel al lui Andy Warwick, un traducător care avea sarcina de a scrie cursuri de engleză pentru angajatorul său. Cu ocazia sărbătorilor, el a primit prin poştă un discount de 20% la cursurile scrise chiar de el. “Poate angajaţii chinezi s-au bucurat de bonus, dar în cazul meu a fost chiar stupid”, comentează Warwick.

    Corrie Hausman, îşi aminteşte de anii petrecuţi în retail, când în loc de bonus compania trimitea o cutie cu 5-6 prăjituri ce trebuiau împărţite între la 25 de oameni. “Partea cea mai bună? Prăjiturile ajungeau de cele mai multe ori zdrobite la birou”, spune Hausman.

  • Managerul de la Coty: Poţi recunoaşte criza după frenezia cu care femeile îşi cumpără rujuri

    Fondatorul celei mai mari companii de cosmetice din lume, Leonard Lauder, a definit în manualele de specialitate aşa-numitul „lipstick factor“ (factorul ruj): poţi recunoaşte o perioadă de criză după goana cu care femeile încep să cumpere rujuri, pentru că este singurul răsfăţ pe care şi-l mai pot permite, spune Răzvan Afenduli, general manager al Coty România. Practic în perioadele de criză femeile renunţă la înnoirea garderobei, la poşete, pantofi, dar ceva trebuie să cumpere. „De aceea a crescut în criză piaţa eşarfelor şi au crescut uriaş, în toată lumea, vânzările de produse pentru unghii“, arată reprezentantul Coty.

    De formaţie inginer, el vorbeşte extrem de natural despre tendinţe de vânzări în parfumeria selectivă sau preferinţe de consum la ojă, de pildă, graţie celor 18 ani de carieră în industria cosmeticelor. Completează că „de departe tot portofoliul de colour cosmetics are cea mai mare creştere, fenomen normal într-o perioadă de criză“. Dovadă a acestei teorii este şi faptul că vânzările de cosmetice decorative (ca oja şi rujul) ale Coty s-au dublat în ultimii doi ani şi jumătate, ajungând acum la 35-40% din cifra de afaceri a filialei locale, care s-a plasat anul trecut la 18,5 milioane de euro. Pe de altă parte, adaugă Afenduli, „partea proastă este că în perioadele de criză parfumul are un comportament similar pieţei de maşini, de parcă ar trebui finanţat“. De regulă, spune şeful Coty, o femeie nu are doar un parfum sau o apă de toaletă, ci 4-5; or în momentul în care trebuie să reducă din cheltuieli, cu uşurinţă renunţă la unul sau două produse din gama pe care o foloseşte. „Prin urmare, piaţa a înregistrat o cădere de peste 30%.“

    Cu plusuri serioase în vânzările de cosmetice decorative şi minusuri severe la capitolul parfumurilor, Coty România tot a bifat creşteri anuale de câte două procente, spune Afenduli. În 2014 compania a înregistrat vânzări de 18,5 milioane de euro în România, iar şeful Coty completează că ultimii ani au fost ciudaţi şi glumeşte: „În ciuda tratamentului aplicat, pacientul se simte bine. În ciuda crizei şi a tuturor nebuniilor, noi de prin 2009 încoace am început să creştem şi nu a fost nicio restructurare la nivel de angajaţi“. Echipa numără acum 65-70 de oameni, iar în 2015 Afenduli ar trebui să recruteze personal, pentru că pe plan internaţional compania se află în proces de achiziţii. Anul trecut, de pildă, în portofoliul Coty România au intrat, după încheierea achiziţiei pe plan mondial, parfumuri din gama premium. „Deşi a fost anunţată în ianuarie, preluarea a devenit efectivă la finalul lui martie. Am pierdut un trimestru extrem de important.“

    Compania s-a reaşezat din 2011 încoace: „Dacă se uită cineva pe partea de date de la registru comerţului, vede o reaşezare a tuturor indicatorilor din balanţa contabilă, începând cu capitalul rulant, asseturi, profitabilitate, brută, vânzări“. Din 2013 compania s-a pregătit pentru un program complet de modernizare pe piaţa românească. Unul din paşi a fost externalizarea depozitului, printr-un parteneriat cu operatorul logistic KLG, de la jumătatea lui 2013. În paralel, compania s-a pregătit pentru trecerea la SAP, care s-a întâmplat efectiv în vara anului trecut, dar pregătirea a durat un an şi jumătate. „Modelul de lucru al oamenilor din vest este un pic diferit de ceea ce se întâmplă la noi. La ei, într-un şantier 80% este planificare, 20% este muncă, iar în România este invers, de aceea străzile sunt murdare tot timpul.“ Ca urmare, implementarea noului sistem de lucru a durat două luni, „iar în acea perioadă nu cred că am avut o scădere a vânzărilor de peste 1%“.

    Tot anul trecut compania a integrat în portofoliu produsele preluate la începutul lui 2014, iar în aprilie compania şi-a schimbat sediul, „o altă investiţie importantă, şi de imagine şi de bani, costând mai mult de 300 de euro pe metrul pătrat; suma nu e mică, pentru că am făcut un spaţiu complet funcţional. Avem lumină artificială doar după 6 seara şi asta costă bani mulţi, pentru că se schimbă traseele instalaţiilor. Costă mult să ai toţi oamenii bucuroşi să muncească“, spune Afenduli, care şi-a construit cariera din industria cosmeticelor pe parcursul a 18 ani. Absolvent al Facultăţii de Electronică, s-a angajat în 1995; după 2-3 interviuri pentru slujbe de inginer, „nu înţelegeam cum aş putea trăi cu banii ăia“, a văzut un anunţ în ziar la firma de distribuţie Overseas şi s-a angajat ca agent de vânzări. În 1997, când s-a deschis Coty, „am ciocănit şi eu la uşă şi m-au luat, iar an de an a crescut prăvălia“, în tandem cu responsabilităţile sale.

    „De ce n-am schimbat jobul? L-aş fi schimbat, l-aş schimba şi acum, dar de câte ori m-am gândit să plec lucrurile s-au aranjat în aşa fel aici încât mai creşteam o poziţie, ca bani, ca tot. Atunci nu văd omul care să renunţe la confort când creşte în carieră. Când se va termina cu cosmeticele? Nu ştiu“. Din 2010 este director general şi primeşte în fiecare trimestru telefoane de la head-hunteri. Singurele discuţii reale, concrete din ultimii ani au fost pe o poziţie în private equity şi o companie de cosmetice, „care a vrut în mod deosebit să lucrez la ei dar nu mi-au dat poziţia pe care mi-am dorit-o“. Iar despre intenţiile antreprenoriale, spune el, „m-am gândit de nenumărate ori, dar din păcate nu am o afacere, pentru că cine munceşte nu are timp să câştige bani“.

  • Sfaturi pentru mine tânăr. Cei mai admiraţi antreprenori şi executivi din România răspund

    “Dacă aş fi fost vreodată jurnalist, aş fi încercat mereu să prezint omul, dincolo de eticheta de CEO sau de proprietar al unei firme. Omul este foarte important. Aş încerca să scriu şi să-l încurajez să vorbească nu doar despre afacere, ci şi despre momentele lui de îndoială, despre eşecuri, despre cum a învăţat din eşecuri, despre cum ar face lucrurile diferit dacă ar fi avut mai multă informaţie într-un anumit moment, aş încerca să adâncesc foarte mult dialogul şi înţelegerea.“

    Mesajul lui Vasile Iuga, şeful PricewaterhouseCoopers România şi managing partner al PricewaterhouseCoopers pentru regiunea Europa de Sud-Est, transmis celor mai puternici executivi şi antreprenori în cadrul unei gale CEO Awards din octombrie 2013, venea în contextul unei discuţii despre eşecuri şi lucruri care ar fi putut fi făcute diferit. Iuga, premiat de Business Magazin în cadrul evenimentului, îşi reproşa că în tinereţe a iubit prea mult aviaţia – “unde am investit tot ce am avut mai bun în prima parte a vieţii“ -, deşi, spune el, ar fi trebuit să studieze dreptul, domeniu care i-ar fi asigurat cunoştinţe extrem de utile pentru cariera sa ulterioară. Iuga s-a alăturat PwC în 1991 şi în cei peste 20 de ani de carieră în domeniu a devenit unul dintre veteranii industriei de pe piaţa locală. Iniţial specializat în ingineria de aeronave, el a studiat, abia după venirea la PwC, ştiinţe economice, devenind pe rând auditor financiar, expert contabil şi evaluator. Discuţia despre lecţiile trecutului, învăţături şi lucruri care puteau fi făcute altfel este încă un subiect delicat şi puţin discutat de către reprezentanţii mediului de afaceri din România.

    Cei mai importanţi oameni din business au dat de-a lungul timpului sfaturi din experienţa lor care arată că cel mai important lucru în perioada de creştere şi dezvoltare este să faci alegerile corecte. Liliana Solomon, fost CEO al Vodafone România, spunea la prima ediţie a Meet the CEO (cea mai importantă sursă de poveşti de business) că cel mai important lucru este contextul în care se dezvoltă un tânăr: „La 18 ani ai anumite interese – la 18 mă interesa tenisul, la 25 fizica, la 30 economia. De aceea nu poate să conteze atât de mult ce ai studiat. Contează aplicabilitatea a ceea ce ştii şi ce înţelegi. Am un prieten care spune: dacă te-ai născut prost, poţi să mori prost; dacă te-ai născut deştept, poţi să mori prost. Depinde mult ce faci de-a lungul vieţii – partea intelectuală contează foarte mult: cum eşti educat, la ce şcoli mergi, în ce companii lucrezi“.

    La acelaşi eveniment, Mariana Gheorghe, CEO al OMV Petrom, completa în acelaşi context că o mare influenţă în viitorul unui tânăr o are familia: „Mi se pare foarte important să încep cu educaţia pe care am primit-o, în cei 7 ani de acasă. Eu am crescut într-o famile de clujeni, care ne-a crescut cu nişte principii destul de rigide: responsabilitate, disciplină, să duci bine lucrurile până la capăt. Educaţia este cel mai important lucru pe care ţi-l poate da familia – sunt elemente care reprezintă datele fundamentale ale formării noastre ca personalitate şi caracter. Asta mi-a determinat cariera: ulterior am învăţat economia în România, la facultatea de profil, iar apoi am încercat să înţeleg teoria economică prin studii de drept. Dreptul m-a ajutat foarte mult să înţeleg esenţa economiei, iar apoi mi-am completat educaţia în străinătate, la London Business School, cu un curs de Corporate Finance. Din acel moment s-a conturat cariera mea“.

    Perioada 1990-2000, în care cea mai mare parte a comunităţii de business active astăzi a învăţat pe propria piele primele lecţii ale capitalismului, a fost una de studiat business de la zero, operând cu concepte abstracte precum strategii şi planuri pe termen lung sau reguli şi proceduri interne. Dintre oamenii care au învăţat printre primii business în România au fost aleşi Cei mai admiraţi CEO din România, un demers iniţiat în 2010, care a adus în faţa publicului, de-a lungul celor cinci ediţii, numele recunoscute şi confirmate chiar de către mediul de afaceri. Cei mai admiraţi sunt şi cei pe care mediul de business îi consideră demni de urmat, modele pentru domeniile lor de activitate şi lideri de la care tinerii pot învăţa. „Sfaturi pentru mine tânăr“ urmăreşte să fie o interfaţă de dialog între numele marcante din businessul românesc şi tinerii aflaţi în căutare de valori şi de repere.

    La întrebarea „Ce sfaturi mi-aş da mie însumi/însămi la vârsta de 20 de ani, având cunoştinţele şi experienţa de astăzi?“ au răspuns Florin Talpeş, proprietar al Bitdefender, Raul Ciurtin, proprietar al Albalact, Rucsandra Hurezeanu, fondatoarea Ivatherm, Dan Şucu, proprietar al Mobexpert, Mihai Marcu, acţionar majoritar al MedLife, Dragoş Petrescu, CEO al Trotter Prim, Wargha Enayati, fondator al Regina Maria, Elena Cremenescu, fondatoarea mărcii de cosmetice Elmiplant, Radu Florescu, CEO Centrade Saatchi & Saatchi România, Marcel Bărbuţ, CEO AdePlast, şi Mircea Turdean, director general al Farmec.

  • Ţara în care angajaţii muncesc atât de mult încât este ilegal să nu îţi iei concediu

    La Tokyo se discută o lege care să-i oblige pe angajaţi să stea departe de muncă măcar cinci zile pe an. Nu e doar o încercare de a creşte productivitatea lucrătorilor, e o problemă naţională: oamenii nu mai au timp pentru viaţa personală, se nasc tot mai puţini copii şi se înregistrează tot mai multe cazuri de suicid şi morţi prin epuizare, relatează Digi24.ro, citând publicaţia Russia Today.

    Legislaţia japoneză e penultima în lume la capitolul zile legale de concediu. Un debutant are dreptul la doar 10 zile pe an, iar după fiecare an în plus de experienţă se mai adaugă încă o zi de concediu.Deşi numărul e foarte scăzut, japonezii nu iau nici jumătate din numărul de zile la care au dreptul, astfel încât în Japonia ar putea deveni ilegal să nu îţi iei concediu.

    Refuzul concediului e doar o parte a problemei, cealaltă fiind orele suplimentare realizate în exces. Studiile arată că japonezii lucrează chiar şi 14 ore pe zi. Motivul principal pentru acest stil de viaţă este teama japonezilor că şi-ar putea pierde locul de muncă, mai scrie Digi24.ro.

    Piaţa muncii a apucat-o în direcţia orelor lungi şi a anilor fără concediu în anii ’70, în plin boom economic, când a explodat numărul celor care lucrau peste 60 de ore pe săptămână. Tot atunci în limba japoneză a apărut cuvântul „karoshi” – moarte prin epuizare. Presiunea psihologică lasă şi altfel de urme asupra societăţii. Japonia cunoaşte de ani buni o epidemie a sinuciderilor. 30.000 de cazuri au fost înregistrate doar în 2011, iar anchetatorii susţin că o treime se datorează stresului la muncă. Cultura muncii însă dă o lovitură societăţii în ansamblu. Oamenii nu mai vor familii, nu mai vor copii fiindcă oricum nu au timp. Natalitatea scade rapid, an de an, iar în 2014 a atins un nou record, asta în vreme ce rata deceselor urcă rapid.

    Se estimează că, până în 2050, populaţia Japoniei va fi mai mică cu 30 de milioane de oameni. Deja un sfert din populaţie are peste 65 de ani, iar proporţia ar putea urca la 40% în 2060 – ritmul de îmbătrânire îl depăşeşte cu mult pe cel al economiilor dezvoltate din occident, mai scrie sursa citată.

  • O aplicaţie îţi spune care sunt şansele ca avionul tău să se prăbuşească

    “Am i going down?” este o aplicaţie care îţi poate spune cât de mari sunt şansele ca următorul tău zbor să fie şi ultimul. Introducând date precum aeroportul de decolare, compania aeriană, tipul avionul şi aeroportul de aterizare, utilizatorul va afla care este probabilitatea unui accident şi câte zile ar trebui să zboare pe aceeaşi rută pentru a fi sigur de prăbuşire, potrivit qz.com.

    Nic Johns, creatorul aplicaţiei, admite că algoritmul este unul pur matematic şi are unicul rol de a demonstra oamenilor cât de mici sunt şansele unui dezastru aviatic. “Am vrut să dezvolt o aplicaţie care să demonstreze, de fapt, cât de sigur este zborul cu avionul”, a declarat Johns celor de la Daily Mail.

    Statistic, folosirea avionului ca mijloc de deplasare este mult mai sigură decât folosirea altor mijloace, dar cu toate acestea oamenii se tem de zbor. În septembrie s-au înregistrat 2,1 accidente la milionul de zboruri, în vreme ce în 2013, din peste 3 miliarde de pasageri, doar 210 şi-au pierdut viaţa.

    Statistica nu alungă însă temerile oamenilor, potrivit unui studiu desfăşurat anul trecut. 43% din cei intervievaţi au spus că se tem într-o oarecare măsură de călătoriile cu avionul, în vreme ce 9% s-au declarat înspăimântaţi de idee.

  • Libertatea de exprimare în viziunea Facebook. Ce se ascunde în spatele propagandei

    La doar două săptămâni după ce Mark Zuckerberg a publicat o declaraţie extrem de vehementă cu privire la libertatea de exprimare, Facebook a acceptat să cenzureze în Turcia imagini ale profetului Mohamed, inclusiv imagini similare celor care ar fi determinat atacurile de la publicaţia pariziană Charlie Hebdo.

    „Am luat decizia de a nu cenzura pentru că vocile oamenilor – chiar dacă ele sunt uneori jignitoare – fac din această lume un loc mai bun şi mai interesant“, scria Zuckerberg pe 8 ianuarie. „Facebook a fost întotdeauna un loc unde oameni din lumea întreagă împart idei şi viziuni. Respectăm legile fiecărui stat, dar nu vom lăsa niciodată o ţară sau un grup de oameni să dicteze ceea ce oamenii pot împărtăşi.“

    Este un exemplu care arată cât de complicată este problema libertăţii de exprimare şi care dă o anumită greutate criticilor primite de Zuckerberg în urma declaraţiei sale. Deşi principiile transmise de către CEO-ul reţelei de socializare sunt corecte, ele nu sunt susţinute de practicile de zi cu zi ale Facebook.

    În luna decembrie, la cererea agenţiei ruse de reglementare în materie de online, reţeaua a acceptat să cenzureze pagina celui mai vehement critic al lui Vladimir Putin. Jurnalistul Michael Birnbaum remarca, la acel moment, „noile limite ale Facebook în ceea ce priveşte abilitatea de a servi drept platformă pentru mişcările politice de opoziţie“. Mai multe persoane au criticat reţeaua pentru retragerea unor pagini ale mişcărilor de rezistenţă din Siria, China sau Tibet, acolo unde circulă şi o petiţie împotriva cenzurii practicate de Facebook.

    Chiar dacă Facebook nu activează în mod oficial în China, compania lui Zuckerberg a răspuns pozitiv mai multor cereri din partea administraţiei chineze. Acest lucru poate fi perceput ca un prim semn că Facebook ar fi de acord să opereze, într-o formă ultracenzurată, pe o piaţă cu 648 milioane de utilizatori de internet.

    Un alt episod care a stârnit numeroase controverse s-a derulat în luna mai 2014, când oficialii din Iran au blocat accesul rezidenţilor la WhatsApp, ca urmare a faptului că Facebook achiziţionase aplicaţia pentru suma de 19 miliarde de dolari. Zuckerberg a fost atunci numit „un sionist american“ de către Adbolsamad Khorramabadi, şef al comisiei iraniene împotriva crimelor pe internet.

    În cazul Turciei, însă, lucrurile par a fi ceva mai complicate. Potrivit celor de la BBC, reţeaua socială a blocat un număr de pagini „jignitoare la adresa profetului“ după a primit un ordin judecătoresc emis de un complet din Ankara. „Facebook a acţionat pentru ca un anumit conţinut să nu mai fie vizibil pe teritoriul Turciei, în urma unei cereri din partea autorităţilor“, notează BBC. În trecut, companii de social media care nu au respectat asemenea ordine, precum Twitter sau YouTube, au fost interzise pe teritoriul statului turc.

    Turcia reprezintă un segment extrem de important nu doar pentru Facebook, ci pentru toate companiile din zona de tehnologie; numărul tot mai mare de tineri pasionaţi de lumea digitală şi economia în curs de dezvoltare au atras atenţia marilor jucători din zona de IT. Ultimul raport de transparemţă al celor de Facebook scoate însă în evidenţă o problemă, respectiv faptul că autorităţile au trimis aproape 2.000 de cereri de cenzurare a conţinutului. Din acest punct de vedere, la nivel global Turcia este depăşită doar de India. Cererile se referă în general la critici aduse lui Atatürk, fondatorul Turciei moderne, sau la adresa preşedintelui Erdogan.

    Fiind o companie globală, Facebook trebuie să respecte legile fiecărui stat în care operează. Oamenii lui Zuckerberg nu pot alege ce regulamente să urmeze, iar compania s-a dovedit de-a lungul timpului cooperantă în faţa deciziilor emise de autorităţile locale.

    Compania a mai fost implicate în numeroase scandaluri de-a lungul timpului, fiind acuzată inclusiv de realizarea anumitor experimente cu scopul de a modifica starea de spirit a utilizatorilor. Cu toate acestea, decizia de a cenzura mai multe postări vine la foarte scurt timp după declaraţia în care Zuckerberg apăra libertatea de exprimare şi condamna cenzura de orice fel.

  • Cele mai amuzante motive pentru care angajaţii au fost concediaţi

    Pierderea unui loc de muncă nu este ceva ieşit din comun, dar motivele sunt în general legate de activitatea desfăşurată. Cei de la BBC au aflat cele mai amuzante motive pentru care oamenii au fost concediaţi.

    Atunci când şeful spune că poţi mânca din produsele localului în care lucrezi, există întotdeauna o limită. Virali Modi, o tânără din Statele Unite, a fost concediată în a doua zi de muncă la Dunkin’ Donuts pentru că a fost prinsă mâncând 12 gogoşi. “În apărarea mea, pot doar să spun că venisem de la şcoală şi îmi era foarte foame.”

    Tot Dunkin’ Donuts a fost scena unei alte întâmplări amuzante. Cyndi Perlman Fink şi Barbara S., două adolescente de 15 ani, aveau sarcina de a umple gogoşile cu gem şi ciocolată. “De cele mai multe ori ne făceam treaba impecabil”, a declarat Cyndi. “Nu ştiu ce ne-a apucat în acea dimineaţa, dar atunci când a intrat în magazin şeful s-a trezit în mijlocul unei bătăi cu frişcă şi cremă.” Evident, cele două au fost concediate pe loc.

    Murat Morrison era angajat al unui restaurant drive-in. Pentru a scurta timpul de livrare a comenzilor, Murrat a decis ca unul dintre colegii săi, responsabil cu băuturile răcoritoare din meniu, să îi arunce paharele. Totul a mers bine câteva ore, până când managerul a trecut prin faţa lui Murrat. “S-a trezit cu un pahar în faţă”, povesteşte tânărul care a rămas imediat fără slujbă.

    David Durham nu a greşit cu nimic în timpul serviciului, dar s-a trezit oricum fără slujbă. În 2008, o tornadă a lovit Atlanta distrugând numeroase clădiri datorită vântului cu viteze de peste 150-170 de kilometri pe oră. Nici vântul nu a fost însă motivul: clădirea de birouri în care lucra Durham a fost complet inundată din cauza ploii. “Peste câteva zile, la agenţie de şomaj am fost întrebat motivul plecării din companie. Nu am ştiut ce să spun, aşa că am răspuns simplu: o tornadă”, povesteşte bărbatul.

  • Cei trei tineri din spatele imaginii online a lui Klaus Iohannis vor să transforme în business succesul de la prezidenţiale

    Cum transformi într-un business succesul campaniei online de la alegerile prezidenţiale?

    Radu Negulescu are 27 de ani. E serios şi corect îmbrăcat. A început să câştige bani singur dinainte de a avea buletin şi şi-a înfiinţat în primul an de facultate firma care a ajuns anul acesta în topul Deloitte Technology Fast 50 Central Europe. Ioan are 36 de ani, este cel mai în vârstă. Vorbeşte cu accent moldovenesc, este creativul din grup şi un antreprenor care petrece câteva luni pe an prin lume). Vlad are 35 de ani, este tipul hipsterului care vorbeşte puţin despre importanţa lucrurilor pe care le face. Gândeşte repede, zâmbeşte mult, este entuziast şi cumva introvertit.

    Cei trei sunt un grup tânăr şi vesel despre care ai spune cu drag că urmează să cucerească lumea. Atâta doar că ei au cucerit-o deja. Dar au cucerit-o pe neaşteptate şi într-un iureş care nu le-a lăsat timp să realizeze prea mult ce se întâmplă. Au cucerit-o dintr-un subsol de pe bulevardul Kiseleff şi tot asediul cu bătăliile aferente a durat cam trei luni.

    Cei trei, care s-au adunat laolaltă săptămâna trecută pentru prima dată după alegerile din 16 noiembrie, au coagulat în jurul lor o echipă care a făcut campania online a candidatului ACL la Cotroceni, Klaus Iohannis. Descriu experienţa din campanie fără exaltare, cu conştiinţa faptului că au făcut lucrurile cum trebuie şi că au muncit mult mai mult decât credeau că pot să muncească: „A fost mizerabil de greu şi groaznic de frumos în campanie, până la ultima clipă. Indiferent de rezultat, am fi rămas cu o experienţă extraordinară“, rezumă ei cele trei luni de campanie. „Au fost trei luni şi-un pic cât trei ani, au fost trei luni în care m-am reinventat de zece ori, în care am învăţat cât nu mă puteau învăţa toate şcolile din lume“, sintetizează Radu Negulescu campania pe blogul său.

    Uitându-se în urmă, Radu, Ioan şi Vlad spun că nu au avut un roadmap clar legat de campania online. „I-am spus candidatului de la început că îi vom aduce 1 milion de like-uri şi un engagement bun şi i-am adus. Am setat o ţintă ambiţioasă pentru că o astfel de ţintă îţi impune un anumit stil de lucru. Dacă ţinteşti maxim, munceşti maxim şi chiar dai dincolo de ceea ce credeai că poţi da. Am pus o ţintă mare şi am construit sănătos în jurul ei“, concluzionează cei trei care a fost secretul succesului din social media al candidatului ACL.

    Vlad Tăuşance spune că au avut tot timpul senzaţia din filmele americane în care câţiva oameni pe care nu îi cunoaşte nimeni stau într-o încăpere şi desenează traiectoria unui destin politic. Însă a mai fost ceva, o diferenţă care a făcut campania din subsolul din Kiseleff diferită de campaniile anterioare din România: „Ce am simţit nou a fost mai degrabă un vibe de tehnologie de vârf aplicată decât de partid sau de task politic. Radu (Negulescu – n.r.) ne-a convins pe toţi şi ne-a învăţat să tratăm campania ca pe un start-up, cu tot ce înseamnă asta“. Radu Negulescu, un tânăr de 27 de ani din Baia Mare, care a fost coordonatorul campaniei online şi (parţial) de creaţie, este cel care i-a adus împreună pe toţi cei care au lucrat în campanie.

    În acest punct vine aproape natural întrebarea: cum a ajuns însă un tânăr de 27 de ani din Baia Mare să coordoneze campania la nivel naţional a candidatului ACL? Radu Negulescu sintetizează simplu decizia de a se alătura campaniei: „Eu ştiam nişte oameni la PNL, făcusem anterior joburi de tehnologie pentru ei – site, manual de identitate şi alte proiecte. M-au întrebat dacă ne putem ocupa de campania online, am acceptat, am fost numit coordonator pe zona online şi creativă“.

    Îi atrag atenţia că sintagma „cunoşteam nişte oameni la PNL“ este sensibilă şi detaliază povestea, care se suprapune cu povestea sa personală şi de business: „Povestea nu este fantastică. M-am lăsat de facultate de trei ori, pentru că am început să fac business de foarte devreme şi mi s-a părut mai util să cresc afacerea decât să învăţ lucruri care nu prea se mai aplică acum. Nu am părinţi implicaţi politic la PNL sau în altă parte, nu am avut nicio relaţie dubioasă sau care să poată ridica vreun semn de întrebare. Şi eu mă suspectez câteodată, dar chiar nu am nimic ascuns, obscur, care să mă fi propulsat. Am muncit enorm, nu am primit şi nu am luat niciodată lucrurile de-a gata“.

    Radu Negulescu a fondat în urmă cu opt ani firma Trencadis, care are acum 50 de angajaţi, 3 birouri în România şi a avut afaceri de peste 4 milioane de lei în 2014. Trencadis a pornit la drum când Radu Negulescu avea 19 ani şi era în primul an de facultate, dar şi în căutare de proiecte în care să lucreze: „Prietena unui prieten m-a rugat să refac un site pentru o cunoştinţă de-a ei. Aşa am ajuns să fac site-ul primăriei Dragomireşti din Maramureş. I-am rugat să mă recomande dacă sunt mulţumiţi de munca mea şi ei m-au recomandat; aşa am ajuns să fac site după site până când am realizat că am făcut peste 500 de site-uri de primării, atunci m-am oprit şi am trecut pe licitaţiile de proiecte mai mari din zona guvernamentală“.

  • Românul Mihai Pohonţu devine vicepreşedinte al Samsung la nivel mondial

    Mihai Pohonţu, fostul vicepreşedinte al Disney Interactive, a preluat din ianuarie 2015 funcţia de VP pentru Emerging Platforms la Samsung. 

    ”Zona de activitate s-a lărgit considerabil şi acum include toate iniţiativele de software dezvoltate intern la Samsung Media Solutions Center America şi de asemenea cele dezvoltate prin parteneriate externe cu studiouri independente, dar şi companii de vârf”, sintetizează noua funcţie Mihai Pohonţu, spunând că va reveni cu precizări odată ce se va obişnui cu noua echipă, dar şi cu noile responsabilităţi.

    În ultimii doi ani şi jumătate, Mihai Pohonţu a fost vicepreşedinte al Disney Interactive. Cu un an în urmă, povestea pentru un articol de copertă în Business Magazin că este ”foarte angrenat în strategia Disney” şi că are ”deja o poziţie foarte importantă în companie, pe care o simt ca atare. Am multă libertate să inovez, să aduc suflu nou”. Pohonţu a preluat jobul de la Disney Interactive la începutul anului 2012. Jobul de la Disney presupunea conducerea unei reţele de parteneri care creau jocuri: ”Reţeaua pe care o conduc eu se cheamă Partners. Forţa care creează jocurile este externă. Coordonez direct o echipă de 10 producători care coordonează studiourile de jocuri; echipa mea în total are peste 500 de oameni în 7 locaţii din lume (Polonia, India etc)”. Cel mai  important proiect pe care a lucrat în cadrul gigantului de entertainment este Disney Infinity, care creează o legătură între jucăriile Disney şi un tool care comunică cu consola şi care permite să transformi jucăria într-un personaj din joc.

    Cariera lui Mihai Pohonţu în industria jocurilor a început când era la studii la UCLA, în Statele Unite şi căuta un job de noapte pentru a se putea întreţine. S-a angajat tester la Activision şi a profitat din plin de faptul că în adolescenţă jucase sute de ore de Civilization, având acces la calculator prin prisma muncii mamei sale (matematician la Institutul de Tehnică de Calcul). Studia Ştiinţe Politice la Los Angeles şi visa să se întoarcă în România. Când a terminat facultatea, lucrase deja aproape patru ani în industria jocurilor şi a primit o ofertă de la un start-up fondat de foşti angajaţi ai Activision, Jamdat, primul dezvoltator de jocuri pentru terminale mobile. Jamdat a pornit la drum în 2011, când jocurile pe mobile erau o industrie aproape inexistentă. La Jamdat, Mihai a fost angajatul cu numărul 20 şi a avut una dintre ideile care au schimbat semnificativ traiectoria firmei. La trei ani de Jamdat, când compania avea deja 60% din piaţă şi voia să se extindă în Europa, Mihai Pohonţu a venit cu ideea să deschidă un studio în România. Era anul 2004 şi el avea 24 de ani când a aterizat la Bucureşti şi a căutat primii angajaţi pentru a-i angaja într-o industrie care începuse să se dezvolte în România din anii 90, prin primul studio deschis de francezii de Ubisoft în afara Franţei la Bucureşti (1992) sau prin Gameloft, care a deschis primul studio în capitală în 1999 şi un al doilea la Cluj Napoca în 2010. Jocurile pentru mobile erau însă la început.

    Într-un an, studioul deschis de Mihai Pohonţu a ajuns la 70 de angajaţi, iar Jamdat – care dezvolta deja jocuri populare precum Tetris sau Bejeweled şi care ajunsese la 800 de angajaţi -, a fost cumpărat de Electronic Arts, unul dintre giganţii de pe piaţa jocurilor care nu erau încă prezenţi în România şi care ţintea o creştere accelerată în zona de mobile gaming. Jamdat, la care Mihai Pohonţu spune că a avut acţiuni (fără a preciza numărul lor), a fost cumpărat în decembrie 2005 de EA într-o tranzacţie de 680 milioane de dolari, sumă motivată la momentul tranzacţiei de Warren Jensen, CFO la EA, prin faptul că “Cei mai mulţi oameni nu îşi pot permite astăzi o consolă de 300 de dolari, dar oricine are un telefon şi îşi permite un joc”.

    După achiziţia de către Electronic Arts, care a impulsionat dezvoltarea studioului de la Bucureşti, Mihai Pohonţu a mai stat în România până în 2007 şi a apărut pe coperta Business Magazin în 2006, atunci când făcea tranziţia studioului de la Jamdat la EA. “Uitându-mă acum în urmă, nu îmi vine să cred că eu am înfiinţat ceea ce este acum EA România, o companie cu 1.100 de angajaţi”, spune Mihai Pohonţu. Diferenţa dintre cele două interviuri în Business Magazin, dincolo de cei opt ani care au trecut, este că “data trecută când am apărut în revistă eram manager la EA şi făceam un efort de PR, deoarece aveam 150 de angajaţi şi căutam oameni buni. Acum nu dau interviuri, deoarece sunt într-o perioadă de creştere accelerată”.

    Ritmul accelerat al carierei lui Pohonţu a continuat când s-a întors în Statele Unite în 2007: a intrat pe o poziţie de conducere în cadrul Electronic Arts, de coordonare a tuturor echipelor de testare, apoi a devenit vicepreşedinte al EA şi în 2011 a preluat EA Interactive. În 2012, unul dintre foştii şefi din EA, John Pleasants, care preluase conducerea Disney Interactive, l-a recrutat pentru o poziţie de vicepreşedinte în cadrul companiei, unde a rămas doi ani şi 7 luni.