BusinessMagazin

Tag: oameni

  • Un francez şi-a făcut o afacere de 40 de milioane de euro cu 1.000 de angajaţi din cel mai sărac judeţ al Moldovei

    Gerard Losson s-a născut în urmă cu 46 de ani într-o familie de agricultori francezi, dar nu a dus mai departe tradiţia agricolă a familiei, mai ales că şi părinţii l-au încurajat să facă mai mult. A decis să meargă la facultate, să devină inginer textilist de meserie şi încă de la absolvire a lucrat în domeniu pentru o firmă franceză. Jobul pe care l-a avut timp de trei ani l-a purtat în SUA, China sau Coreea, dar în 1993, când industria de textile din Franţa a început să cedeze la presiunea pieţelor mai ieftine, mai ales pe nişa pentru bărbaţi, Losson a decis să folosească spiritul antreprenorial din familia sa şi să pornească un business.

    L-a cooptat pe fostul său coleg de cameră din facultate (Thomas) care avea experienţă ca buyer de costume şi au început afacerea cu textile în afara graniţelor Franţei, întâi în Portugalia şi apoi în Tunisia, dar costurile erau prea mari, iar tunisienii nu aveau tradiţie în confecţii.

    Apoi au vizitat România pentru prima dată, în 1997, şi au ales să rămână aici şi să facă afaceri. Sunt în România şi acum. „Am ajuns pe aeroportul din Otopeni şi m-am îndreptat direct către zona de nord, către Botoşani, căci ştiam că judeţul are o mare tradiţie în industria textilă şi că încă sunt oameni care mai ştiu această meserie. Din anii ’80 Franţa avea o legătură cu Botoşaniul prin firmele care cumpărau ţesături de aici“, spune Gerard Losson.

    Iniţial, cei doi francezi erau intermediari care preluau comenzi de la jucători din Franţa şi le plasau la textilierii locali. În 1999 compania deschisă de ei în Botoşani avea afaceri de 15 milioane de euro, cu 12 angajaţi, motiv pentru care ofertele de cumpărare de la investitori străini, francezi în special, nu au întârziat să apară. Dar fiecare a fost refuzată de Gerard Losson pentru că nu i-a plăcut niciodată să lucreze pentru alţii şi mai ales în entităţi organizaţionale prea stricte.

    Propunerile făcute de investitori i-au dat însă o idee – să renunţe la activitatea de intermediere şi să devină producători. Astfel, au înfiinţat prima lor companie de producţie din România şi în 1999 au cumpărat primii câţiva mii de metri pătraţi dintr-o fostă filatură din Botoşani – astăzi „inima şi creierul“ businessului Formens. Au utilat fabrica din Botoşani cu echipamente cumpărate la licitaţie în Franţa, de la foste fabrici care se închiseseră. „La nici 30 de ani ne aflam la o licitaţie cu oameni care aveau mult mai multă vechime ca noi în industrie şi cumpăram tot din fostele fabrici. Am plecat de acolo cu 27 de tiruri de echipamente.“

    Producţia fabricii a început în primăvara anului 2000, iar doi ani mai târziu au deschis o altă fabrică la Dărăban, pentru care au folosit aceeaşi reţetă de utilare, dar de data aceasta cu echipamente provenite din fabrici scoţiene. Gerard Losson avea pe atunci 33 de ani şi 1.250 de angajaţi în cele două fabrici.

    După alţi trei ani verişorul lui Thomas (partenerul său de afaceri), care avea şi el o fabrică de confecţii în Botoşani în care lucrau 400 de oameni, le-a propus să-şi unească forţele într-un singur grup. Deja-vu: Losson a refuzat iar oferta, ceea ce a dus la separarea de asociatul său. Gerard Losson a rămas cu fabrica de la Botoşani, iar Thomas cu cea de la Dărăban pe care a alipit-o businessului pe care îl avea verişorul său în România.

    Practic, ceea ce astăzi se numeşte Formens a luat naştere în 2005, când cei doi francezi care au venit împreună în România au ales să o ia pe drumuri diferite.

    „Eu am avut atunci altă viziune. În 2005 piaţa a fost liberalizată şi toată industria de costume pentru bărbaţi din Europa Centrală a murit. În doi ani s-au desfiinţat sute de mii de locuri de muncă şi pentru a nu fi afectaţi de această criză eu mi-am dorit să ne îndreptăm şi spre nişa «made to measure» pentru că nu mai puteam ţine pieptul doar cu serii mari şi fără valoare adăugată“, explică Losson. Aşa că toţi banii pe care i-a câştigat în 2005 i-a investit în echipamente mai bune şi a început să caute clienţi care să aibă nevoie de serii mai mici de costume, dar la o calitate mai bună.

    Linia made to measure a fost însă lansată abia în 2010, când Losson a adus un director tehnic francez, care rămăsese fără loc de muncă după prăbuşirea industriei din Franţa.

  • Antreprenorul care conduce compania vândută americanilor este unul dintre cei mai mari angajatori din România

    Dacă e să căutăm rapid termenul care îl defineşte pe Vladimir Sterescu, îi putem spune liniştiţi „angajatorul“. Antreprenorul care în urmă cu nouă ani îşi vindea call-centerul EasyCall americanilor de la CGS, la rândul ei o companie antreprenorială, a devenit unul dintre marii angajatori locali; mai mult, se adresează cu precădere Generaţiei Y, care se confruntă cu o rată îngrijorătoare a şomajului. Prezent la evenimentul „Meet the CEO“, Sterescu a pledat pentru industria de outsourcing, care oferă slujbe pentru circa 60.000 de oameni, a vorbit despre experienţa sa personală, de antreprenor şi de şef al unei companii importante de servicii, dar şi despre 
ieşirea României din zona de low cost.

    “Cred că trebuie să ieşim din zona low cost şi cred că trebuie să susţinem din ce în ce mai des că suntem o piaţă cu o forţă de muncă educată, competentă să preia servicii din ce în ce mai complexe“, spune Vladimir Sterescu, rezumând în câteva rânduri ceea ce a fost un avantaj, dar şi un blestem pentru angajatul român, definiţia de forţă de muncă ieftină. Şi el trebuie să ştie destul de bine, pentru că de aproape un deceniu lucrează într-o industrie competitivă, cu implicarea unui mare număr de oameni, industrie care ar trebui să îşi depăşească percepţia cvasigenerală de cenuşăreasă a sectorului tehnologic.

    În cazul CGS, când spunem număr mare de oameni, spunem aproape 3.000 de tineri de până în 30 de ani, în Bucureşti, Braşov, Sibiu şi Târgu Jiu, care lucrează pentru clienţi mari companii din topul 500 Fortune. „Personalul este marea bătălie în industria de call center. Industria creşte, iar pentru oamenii care sunt în industrie asta înseamnă oportunităţi de a se dezvolta, ceea ce îşi doreşte şi generaţia nouă. Este o generaţie care arde etape, care la interviu întreabă cum poate ajunge manager, şi este foarte bine că vrea să ajungă manager şi trebuie să ai un răspuns pentru el. Este o generaţie care comunică mai greu în mod direct, dar se descurcă foarte bine în social media şi îşi extrage informaţie din online. Este o generaţie foarte bine documentată sau, dacă nu este, într-o oră are toate răspunsurile, pentru că fiecare este conectat cu 1.000 de prieteni.“ Iar faptul că tinerii lucrează pentru clienţi din topul 500 Fortune, pentru cele mai mari companii din lume, care au standarde de la care pot învăţa, este un avantaj inportant. Mai mult, un angajat poate trece la un alt client, care activează în altă industrie, aşa că într-un timp relativ scurt se poate familiariza cu două industrii şi cu două din cele mai mari companii din lume. „Ceea ce este fabulos pentru cineva de 27 – 29 de ani. Aceasta este zona în care trebuie să ne diferenţiem şi trebuie să speculăm momentul creşterii industriei, în care apar oportunităţi“, spune Sterescu.

    Industria locală a outsourcingului intră într-o perioadă de rafinare, de evoluţie. „În 2003 am început cu servicii de call center, iar ulterior am început să oferim servicii de suport tehnic, pentru telefoane mobile, pentru laptopuri sau pentru anumite produse software specifice unor companii. Dacă ne uităm la marii jucători, Genpact, Accenture sau IBM, ei au adus aici suport pentru servicii financiare, legal, procurement, HR outsourcing. CGS oferă şi servicii financiare şi, dacă te uiţi pe o piramidă a activităţilor de suport, call centerul este undeva jos, iar noi trebuie să începem să urcăm, să ne diferenţiem cât mai mult şi să oferim cât mai multe astfel de servicii specializate. În Bucureşti sau în Cluj nu se va mai vorbi, în scurt timp, de piaţă low cost. Dacă spui că omul meu are cunoştinţe financiare, bancare, are o experienţă în banking de câţiva ani şi poate să facă activităţi de contabilitate, de exemplu, în mai multe limbi străine, nu mai eşti în zona low cost, eşti într-o zonă a specialiştilor. Acolo cred că este secretul de creştere.  Dar mesajul trebuie să fie unitar, toţi cei din industria de outsourcing din România trebuie să avem acest mesaj: „Noi nu suntem piaţă low cost“. Până acum modelul de vânzare pentru serviciile noastre în exterior era foarte simplu: veniţi în România, avem salarii mici şi forţă de muncă educată care ştie limbi străine. Eldorado! Nu mai e chiar aşa, trebuiesc atrase şi activităţi mai complexe, chiar dacă volumele sunt mai mici“, spune şeful CGS.

    Acest paragraf nu ar fi complet fără o statistică relevantă: în 2013, în Uniunea Europeană, 23,4% dintre tinerii sub 25 de ani erau şomeri, ajungându-se, conform Eurostat, până la 58,3% în cazul tinerilor greci sau 55,5% pentru spanioli. În România şomajul în rândul tinerilor este 23,6%, în Bulgaria 28,4%, iar în Ungaria 27,2%. 57,7% dintre tinerii europeni de 15 – 24 de ani erau, în 2013, inactivi; asta înseamnă 32,6 milioane de persoane. Sigur, în cele mai multe dintre cazuri inactivitatea înseamnă de fapt continuarea studiilor sau alte responsabilităţi sociale sau familiale, dar există totuşi 5,6 milioane de tineri europeni care îşi caută şi nu îşi găsesc un loc de muncă, determinând presa şi observatorii sociali să vorbească despre „generaţia pierdută“ a Europei.

  • Reportaj: Cărţi de bucate 
şi de suflet. O istorie de sute de ani a unei tradiţii care defineşte fiecare popor

    ADRIANA SOHOLODEANU este călător pasionat, gastronom în training şi antreprenor, proprietar al boutique-ului online de deserturi şi cadouri www.biscuit.ro

    Autorii celor 200 de reţete s-au semnat cu iniţiale – K.N. şi M. K. – însă s-a descoperit repede că în spatele lor se ascundeau nimeni alţii decât Costache Negruzzi şi Mihail Kogălniceanu, personalităţi de marcă ale literaturii, istoriei şi vieţii politice autohtone. Motivele pentru care au preferat anonimatul pot avea de-a face sau nu cu disocierea de un domeniu considerat în epocă feminin; cert este că această culegere de reţete era parte integrantă din proiectul lor de a aduce progres în ţară sau, după cuvintele lui Kogăl-niceanu,  „o carte care, răsturnând toate puterile aşezate, călcând în picioare toate pravilele primite de adunare şi de obiceiul pămân-tului, are să facă o revoluţie straşnică în toată Moldova întru chipul de a face frigănele şi găluşte“. Profeţind că această carte le va aduce „numele de introducători ai artei culinare în Moldova“, autorii transcriu reţetele frugal ca informaţie exactă, dar savuros ca limbaj.

    „Ie doi, trei hulubi, îi grijăşti şi-i aşază bine şi frumos puindu-le sare; şi aşază în fundul tingirii câteva frunze de slănină şi ceapă tăiată în frunze şi morcovi asemine şi pune hulubii deasupra şi lasă de şed înăduşiţi pân’ se ruminesc“ (editura Vremea, Bucuresti 2007).

    170 de ani mai târziu, peste ocean, Nathan Myhrvold, fost chief technology officer al Microsoft, îşi publică pe cheltuiala lui o carte de bucate: 2.438 de pagini format 30×40 cm, în cinci volume care cântăresc împreună circa 20 kilograme, un coffee-table book ex-celent şi o lectură fascinantă, căci, dacă la cărţile bune finalul vine mereu prea devreme, „Modernist Cuisine“ reuşeşte lejer să te ţină ocupat o vreme bună.

    Şi dacă o carte de bucate clasică nu promite să te ţină cu sufletul la gură, Modernist Cuisine reuşeşte şi asta prin referinţe literare, fapte atestate istoric, poveşti, trimiteri la fizică sau chimie şi fotografii ale unor preparate în secţiune. De fapt, până ajungi să citeşti o reţetă treci prin patru volume de istorie & fundamente de igienă, microbiologie, fizică, tehnici şi echipamente, animale şi plante, ingre-diente şi preparare.

    În carte, Myhrvold, considerat singurul om care a studiat atât cu Stephen Hawking, cât şi cu chefs francezi, îşi foloseşte cunoştin-ţele pentru a explica procesele fizice şi chimice care au loc în timpul preparării unei omlete sau a banalului popcorn – el spune, de exemplu, că floricelele de porumb ilustrează foarte bine un aspect cheie al fizicii şi arată cu imagini luate de o cameră foto de mare viteză ce se întâmplă cu apa când fierbe până la abur: îşi măreşte corpul de 1.600 de ori. Şi aceasta se întâmplă într-un bob de porumb care se expandează.

    Lucrarea este astfel singura carte de bucate care cuprinde ecuaţii diferenţiale sau biografia lui James Watt, inventatorul motorului cu aburi, dar şi cel care a dat numele wattului (ca unitate de măsură descoperită în timpul căutării, motivul pentru care o distilerie sco-ţiană ardea o cantitate mare de turbă pentru distilarea whiskey-ului).
    Limbajul este desigur elevat, ştiinţific pe alocuri şi căutările pe internet pentru reamintirea fizicii din gimnaziu ajută. O reţetă de porc la cuptor are 15 elemente, durează 49 de ore şi implică echipament sous-vide, oală cu presiune, sifon, freeze dryer (deshidratare prin îngheţare) şi nitrogen lichid. Este o carte care se adresează bucătarilor profesionişti, desigur; varianta pentru amatori, numită „Modernist Cuisine at Home“, are doar puţin peste 400 de pagini şi reţete relativ simplificate.

    La polul opus, cea mai veche carte de bucate cunoscută în lume este „De re coquinaria“. A fost scrisă în secolul I, în timpul dom-niei împăratului Tiberius, de către Marcus Gavius Apicius şi cuprinde reţete culinare şi sfaturi practice în bucătarie.

    De atunci s-au tot scris cărţi de bucate, iar în primii 1.800 de ani au fost opere semnate de bărbaţi. În tot timpul acesta şi în următoarele sute de ani după, mâncarea marii majorităţi a fost făcută de femei, acasă, fără echipamente sofisticate, după reţete transmise oral sau „furate“, din ce era disponibil, conservator, creativ asumat sau forţat de împrejurări.

    Mâncarea făcută de mame şi bunici este cea care a construit familii, a adunat în jurul mesei, a definit relaţii şi epoci, a alinat şi a alintat. Este cea care operează regresii în timpuri personale fericite şi cea care aduce Crăciunul în casă. Este un semn identitar puternic, căci bucătăria mamei coace povestea fiecăruia.

    Ultimele zeci de ani au adus sute şi mii de cărţi de bucate scrise de femei. Cu toate acestea, mâncarea se face încă după ochi. În bucătăria de acasă se operează cu un instrumentar simplu şi un vocabular aproximativ – se pune o mână de…, se ia puţin…, se frământă până obţii o cocă potrivit de tare, presari cât iei între degete, se coace la foc potrivit şi alte instrucţiuni cantitative similar de vagi. Procesele fizico-chimice sunt stăpânite inconştient, rezultat al anilor de experimente în bucătărie, iar provenienţa unui fel de mâncare este mai puţin importantă ca destinatarul acestuia. Nu secţionează nimeni o musaca decât pentru a o porţiona şi nici nu aşteaptă cinci ore lângă cuptor, cu excepţia cozonacilor.

    În reţetarul mamelor şi bunicilor noastre, un singur ingredient este bătut în cuie: dragostea. Pentru noi, carne din carnea lor şi bu-căţică ruptă din sufletul lor, nu un cititor în căutarea reţetei perfecte sau un client de restaurant. De la tortul cu mere care bucură masa de duminică în copilărie la supa la borcan din studenţie, la mesele încărcate de sărbători şi pacheţele de care nu mai ai nevoie sau poftă, mâncarea de acasă povesteşte ceea ce mama nu a avut când sau cum să îţi spună, răspunde veşnicei întrebări „ai mâncat?“ şi spune ceea ce noi, ca adulţi ocupaţi, nu avem timp să ascultăm. Este ceva ce nicio carte de bucate, nouă sau veche, nu va spune vreodată, cu excepţia caietului vechi de reţete moştenit de la bunica.

  • Opinie Mihaela Feodorof: Perpetuum mobile

    MIHAELA FEODOROF
 este Exxecutive Coach şi fondator al Yourway Life&Counseling

    Păstrându-ne în aceeaşi paradigmă, şi anume că dacă nu te îngrijeşti de ceva, sau mai ales de cineva, acesta are propriile limite în a deveni mai bun, ajungem rapid acolo unde ne doare mai tare. La oameni. De la cei mai mici, de care ne ocupăm permanent, oferindu-le informaţiile în diverse forme şi căutând cel mai potrivit cadru în care acesta să se dezvolte, până la cei mai mari.

    Îmi place să aduc exemplele în plan personal, acolo unde fiecare dintre noi rezonăm firesc. Organizaţiile trăiesc pe acelaşi principiu cu familia. Funcţionează după reguli, oamenii sunt ghidaţi de aceleaşi valori, iar unul sau mai mulţi membri ai familiei îşi asumă răspunderea pentru toţi ceilalţi până când aceştia devin capabili să se îngrijească singuri de ei. Membrii echipei sau ai familiei au fiecare un rol definit, iar modul în care aceştia se completează în acţiunile lor are un singur scop. Să le fie bine. Binele de la baza piramidei lui Maslow (psiholog umanist american cunoscut pentru propunerea sa privind bazele teoriei ierarhiei nevoilor umane) sau, în funcţie de stadiul de dezvoltare la care se află, până la vârful acesteia.

    Aşa cum creşti un copil, ca la momentul potrivit să devină adultul responsabil pentru viaţa sa, aşa ar fi firesc să creşti şi membrii unei organizaţii ca ei să devină plusvaloare pentru ea. Orice achiziţie se întreţine, cu costuri mai mari sau mai mici, respectând principiul eficienţei. Altfel, familia sau compania ajung în situaţii dificile, sau de ce să nu le spunem pe nume, faliment sau mizerie. De la aceste evidenţe se pleacă pe drumul strategiilor de dezvoltare. Din nimic nu se obţine nimic. Din demersurile care garantează competenţe, abilităţi şi, nu în ultimul rând, comportamente armonioase se vor măsura frecevent rezultate promiţătoare.

    Sunt omul rezultatelor şi caut mereu cele mai potrivite metode care să mă conducă la obţinerea lor. Am descoperit cu ani în urmă, după mulţi alţii în care am pus la punct programe de training şi bugetele alocate acestora, metoda coachingului. Nu mai este nimic nou de spus despre această modalitate de a antrena minţi, dar nu o să uit ce m-a fermecat la ea şi la cei care au adaptat-o din sport în business. Asigură performanţa. Faptul că antrenorul, coach-ul, nu are alt rol decât acela de a pune în lumină şi de a fructifica capacităţile latente sau chiar neconştientizate ale celui cu care lucrează. Şi îndată ce acestea sunt utilizate în mod curent, rezultatele nu întârzie să apară.

    Miracolul reuşitelor care depăşesc toate aşteptările, plecând de la cel asupra căruia metoda funcţionează şi până la toţi cei care sunt în preajma sa, se bazează pe potenţialul individual. Din acest motiv cred cu tărie că nu oamenii sunt problema oricăror neajunsuri organizaţionale, ci contextul în care aceştia funcţionează. Odată analizat individul, relaţiile acestuia cu ceilalţi şi cadrul în care acesta este funcţional, soluţiile pentru a ajunge la rezultate performante ies la suprafaţă precum uleiul care se separă de apă.

    Întorcându-mă la rolurile asumate în familii, fie ele în sine sau organizaţionale, îmi este greu să nu mă opresc asupra tipului de conducere. Matriarhatul este încă prezent, nu atât din dorinţa, demult stinsă, a egalităţii dintre sexe. Mai degrabă natura umană este cea care evidenţiază iscusinţa femeilor în a creşte membrii familiei. Plecând de la empatia şi capacitatea de a se adapta diverselor situaţii şi până la disponibilitatea de a înţelege şi asculta, selectând ceea ce este esenţial pentru a asigura bunul mers al lucrurilor. Am lucrat deseori cu şefi de companii, desigur, în mare măsură, bărbaţi. Am găsit mereu însă alături de ei femeile care făceau ca exerciţiul lor să fie calibrat cu nevoile organizaţiei. Îmi place la fel de mult să întâlnesc şi doamne care ocupă cel dintâi loc în organizaţii, fără să uite cine sunt. Femeia care vrea să devină sau se comportă ca un bărbat ar putea uita să mulţumească, măcar din priviri, celui al cărui efort a dus la nivel de excelenţă rezultatele. Femeia îşi poate recunoaşte cu graţie limitele şi ştie să ceară cu demnitate ajutorul celui mai capabil. Femeia lider se înconjoară de priceperea şi forţa bărbaţilor, valorizându-le rezultatele, aşa cum o mamă se mândreşte cu fiii săi. 

    În privinţa creşterii, a dezvoltării, a dibăciei cu care găsesc mereu soluţii, femeile sunt la îndemână. Din grija lor, din bătăile lor de inimă, se dezvoltă oameni şi idei care devin proiecte. 

    Ca nimicul să producă rezultate este absolut necesar ca cineva, femeie sau bărbat, să se îngrijească de el, să pună suflet şi să-i ofere lumina, caldura, vorba bună şi sfatul potrivit ca să devină altceva decât nimic.

  • Mobile World Congress 2015: Barcelona se menţine deasupra dezastrului economiei din restul Spaniei

    Bogdan Angheluţă, trimis special al Business Magazin la MWC Barcelona

    Companii mari, standuri mari. Cam acesta a fost principiul după care s-a desfăşurat MWC Barcelona 2015; companii precum Samsung, LG, Intel, Huawei sau Sony au desfăşurat produsele de-a lungul a zeci de metri, în vreme ce start-up-urile şi-au găsit loc în halele aflate la multe minute distanţă.

    Importanţa MWC este evidentă încă de la aeroport, unde angajaţi îndrumă participanţii către centrul de colectare a legitimaţiilor. Cozi de sute de oameni, dar suficienţi lucrători pentru a micşora atât cât se poate timpul de aşteptare. Barcelona este împânzită de afişe şi bannere cu MWC, parcă pentru a sublinia cât de mult contează organizarea unui astfel de eveniment în cadrul unui oraş afectat de o criză care nu pare să se mai termine. Barcelona este într-adevăr afectată de criză, dar pare a se menţine deasupra dezastrului din restul Spaniei. Magazinele de lux nu par să fi dat faliment, bulevardele nu sunt împânzite cu anunţuri de vânzare iar traficul de dimineaţă lasă măcar impresia că cei mai mulţi catalunezi au un loc de muncă la care trebuie să ajungă.

    Spania se află însă într-o situaţie dificilă, iar exemplul următor ilustrează cât de uşor se poate vedea dincolo de aparenţe. Într-un magazin de pe marginea unei artere principale, un vânzator se ceartă cu clienţii pentru că îi dăduseră bancnote de 20 de euro. El nu înţelegea cu e posibil ca doi clienţi să plătească produse de 4 sau 5 euro cu hârtii atât de mari. Închipuiţi-vă acum ca mergeţi să luaţi produse de la noi în valoare de 20 de lei şi încercaţi să plătiţi cu o bancnotă de 100. Nu e nimic ciudat în asta. Dar în Barcelona, la fel ca în restul Spaniei, oamenii au devenit mult mai atenţi la ceea ce cumpără.

    Toate aceste analize şi griji se termină însă în momentul în care ai trecut porţile MWC, cel mai mare eveniment dedicat tehnologiei mobile şi investiţiilor de zeci de miliarde în ea. Deşi organizarea a fost bună, anumite lucruri, mai ales din partea expozanţilor, au lăsat de dorit. Unele produse lansate în cadrul MWC, precum ceasul celor inteligent al celor de la Huawei, au fost aproape imposibil de găsit. Chiar şi cele care au apărut în cele din urmă la standurile companiilor erau în două-trei exemplare, astfel încât se aştepta şi 30-40 de minute pentru un test hands-on.

    Cea mai mare problemă a fost însă conexiunea la internet. Deşi organizatorii pun la dispoziţie mai multe reţele de Wi-Fi, numărul mare al participanţilor, conectaţi simultan la aceeaşi reţea, reduce mult viteza de navigare. Este într-un fel ironic: la un congres dedicat tehnologiei mobile, exact mobilitatea să devină o problemă.

    Un lucru este cert: congresul de la Barcelona arată cât de multe firme din Asia sunt pe piaţă sau sunt pe cale să intre pe piaţă. Nu este vorba, evident, de jucătorii mari din zona de mobile, ci de start-up-uri de care nu a auzit nimeni încă. Unele dintre acestea au idei cu potenţial, dar rămâne de văzut câte vor reuşi să îşi facă numele cunoscut.

    Alcatel revine în forţă cu noi modele la WMC

    HTC încearcă să fure din cota de piaţă a rivalilor cu noul One M9

    LG a lansat a doua generaţie de smartphone-uri G Flex

    Samsung dă replica rivalilor de la Apple. Cum arată noul telefon lansat de Samsung – FOTO

  • Povestea creatorei de modă Coco Chanel

    Coco Chanel (Gabriel Bonheur Chanel) a fost o creatoare de modă şi fondatoare a imperiului Chanel. Ea este singura creatoare de modă prezentă în lista Time a celor mai influenţi 100 de oameni din secolului XX.

    Influenţa creatoarei a depăşit limitele culturii vestimentare, iar produsul ei cel mai cunoscut, parfumul Chanel no. 5, este unul dintre cele mai vândute din istorie. Coco Chanel este cunoscută şi astăzi pentru determinarea, ambiţia şi energia de care a dat dovadă pentru a-şi atinge scopurile, atât pe plan personal, cât şi profesional. Cu toate acestea, viaţa ei a generat numeroase controverse, mai ales datorită comportamentului său pe durata ocupaţiei naziste din timpul celui de-al doilea război mondial.

    Fondatoarea Bet365.com este una dintre cele mai bogate femei din lume

    Gabriel Bonheur Chanel s-a născut în 1883 în Saumur, Franţa. După ce a învăţat să coasă la vârsta de şase ani, Chanel s-a angajat la o croitorie, iar în timpul liber a cântat într-un cabaret frecventat de ofiţeri ai armatei franceze. În această perioadă şi-a atras porecla Coco, cel mai probabil datorită unui cântec numit ”Ko Ko Ri Ko„. În anul 1906, Chanel l-a cunoscut pe Etienne Balsan, un tânăr ofiţer ce provenea dintr-o familie bogată. Părinţii lui Balsan deţineau una dintre cele mai mari fabrici de haine din Franţa şi produceau echipament destinat armatei franceze. În 1909, când Chanel s-a mutat la Paris, tânărul ofiţer i-a pus la dispoziţie apartamentul său şi a introdus-o în cercurile selecte din capitala franceză.

    Căpitanul Arthur Edward ”Boy„ Capel, unul dintre prietenii lui Balsan, a ajutat-o pe Chanel să deschidă un magazin în cartierul parizian Deauville. Produsele erau croite din materiale ieftine şi orientate, în general, către zona sport. Câţiva ani mai târziu, Coco Chanel a deschis un nou butic în Biarritz, un oraş situat în sudul Franţei care a avut statut de neutralitate în timpul primului război mondial. Aici, femeia l-a cunoscut pe Marele Duce Dimitri Pavlovici, un aristocrat rus cu care a avut o scurtă aventură, păstrând 
apoi o strânsă relaţie cu el de-a 
lungul vieţii.

    În anul 1919, ”Chanel„ era deja consacrat ca un brand, având sediul într-unul dintre cele mai exclusiviste cartiere din Paris. În următorii ani Chanel şi-a consolidat imaginea companiei, dechizând zeci de magazine în Franţa.

    În 1924, Coco Chanel a semnat un contract cu o companie deţinută de familia Wertheimer pentru a produce o gamă de parfumuri şi accesorii. Parfums Chanel a devenit imperiul cunoscut astăzi, cu venituri anuale de peste 7 miliarde de dolari. Redenumită Chanel, compania are peste 300 de magazine şi este prezentă pe toate continentele, având în jur de 1.500 de angajaţi.

  • Carte: “Împotriva zeilor” – una dintre cele mai importante 22 de cărţi despre finanţe scrise vreodată

    Totul îmbrăcat într-o coajă densă de fapte şi povestiri şi idei, ce încep, istoriceşte vorbind, din antichitate şi se termină în timpurile moderne. Eroii naraţiunii sunt cât se poate de diverşi, de la Florence Nightingale, infirmiera cu suflet de statistician, care s-a oferit să finanţeze o catedră de statistică aplicată la Oxford (au refuzat-o!, şi a încercat cam trei decenii) la Omar Khayam, poetul de geniu şi matematician, trecând printr-o sumedenie de matematicieni şi oameni de ştiinţă: Pascal, Fermat, Gauss sau Bernoulli.

    De altfel, Bernstein insistă pe ştiinţa matematicii şi pe dezvoltarea teoriilor legate de statistici şi probabilităţi, demers explicabil, probabil, şi prin dimensiunea sa de finanţist şi investitor, într-o perioadă în care riscul era înţeles cumva altfel. Spun aceasta pentru că Bernstein a publicat ”Împotriva zeilor„ în 1996, cu un an înainte să apară filmul ”Wall Street„ în care Michael Douglas să decreteze că ”lăcomia este bună!„ şi, drept urmare, lumea să se aventureze într-o zonă nouă de crize economice. Vorbesc aici de prăbuşirea Long Term Capital Management, fond de investiţii condus de matematicieni şi laureaţi ai premiului Nobel care a început pe cai mari, dar a eşuat lamentabil, de criza dot com din 2000 sau de criza subprime din 2007.

    Dar cum autorul şi scrierea sa, care a fost inclusă de cunoscutul site economic businessinsider.com în lista celor mai importante 22 de cărţi despre finanţe scrise vreodată, nu au o legătură directă cu crizele, să-i recunoaştem lui Bernstein rigoarea şi plăcerea de a desluşi un subiect ajuns acum la modă, mai ales că, involuntar, cartea are un aer vag profetic, pentru că ultimul capitol se numeşte ”În aşteptarea dezordinii„. Dacă l-aţi citit pe Nicholas Taleb şi a sa ”Lebădă neagră„, citiţi-l şi pe Bernstein, pentru că mi se par a se situa unul la o extremă şi celălalt la celălalt capăt al certitudinii umane.

  • Carte: “Împotriva zeilor” – una dintre cele mai importante 22 de cărţi despre finanţe scrise vreodată

    Totul îmbrăcat într-o coajă densă de fapte şi povestiri şi idei, ce încep, istoriceşte vorbind, din antichitate şi se termină în timpurile moderne. Eroii naraţiunii sunt cât se poate de diverşi, de la Florence Nightingale, infirmiera cu suflet de statistician, care s-a oferit să finanţeze o catedră de statistică aplicată la Oxford (au refuzat-o!, şi a încercat cam trei decenii) la Omar Khayam, poetul de geniu şi matematician, trecând printr-o sumedenie de matematicieni şi oameni de ştiinţă: Pascal, Fermat, Gauss sau Bernoulli.

    De altfel, Bernstein insistă pe ştiinţa matematicii şi pe dezvoltarea teoriilor legate de statistici şi probabilităţi, demers explicabil, probabil, şi prin dimensiunea sa de finanţist şi investitor, într-o perioadă în care riscul era înţeles cumva altfel. Spun aceasta pentru că Bernstein a publicat ”Împotriva zeilor„ în 1996, cu un an înainte să apară filmul ”Wall Street„ în care Michael Douglas să decreteze că ”lăcomia este bună!„ şi, drept urmare, lumea să se aventureze într-o zonă nouă de crize economice. Vorbesc aici de prăbuşirea Long Term Capital Management, fond de investiţii condus de matematicieni şi laureaţi ai premiului Nobel care a început pe cai mari, dar a eşuat lamentabil, de criza dot com din 2000 sau de criza subprime din 2007.

    Dar cum autorul şi scrierea sa, care a fost inclusă de cunoscutul site economic businessinsider.com în lista celor mai importante 22 de cărţi despre finanţe scrise vreodată, nu au o legătură directă cu crizele, să-i recunoaştem lui Bernstein rigoarea şi plăcerea de a desluşi un subiect ajuns acum la modă, mai ales că, involuntar, cartea are un aer vag profetic, pentru că ultimul capitol se numeşte ”În aşteptarea dezordinii„. Dacă l-aţi citit pe Nicholas Taleb şi a sa ”Lebădă neagră„, citiţi-l şi pe Bernstein, pentru că mi se par a se situa unul la o extremă şi celălalt la celălalt capăt al certitudinii umane.

  • Sfaturi pentru mine tânăr. Raul Ciurtin, Albalact: Am avut curajul să investesc, să inovez înaintea celorlalţi şi mai mult decât alţii

    A venit mai repede decât mă aşteptam şi m-a găsit nepregătit. Dar asta m-a obligat să mă adaptez şi să învăţ ce nu ştiam mai repede decât credeam că pot. Experienţa în afaceri am căpătat-o pas cu pas, văzând şi făcând, uneori greşind. Am avut flerul de a alege oamenii potriviţi la momentul potrivit. Ca proaspăt medic învăţam să scriu reţete, ca antreprenor am învăţat că o afacere reuşită nu se bazează pe reţete. Eu am reuşit să aduc compania unde este astăzi pentru că am avut curajul să merg mereu mai departe, de fiecare dată când am avut un scop, un obiectiv pe care l-am atins, 
mi-am ales altul şi mai ambiţios. Am avut curajul să investesc, să inovez înaintea celorlalţi şi mai mult decât alţii, am avut încredere în oamenii pe care i-am ales să-mi fie alături şi am învăţat să aşez lucrurile în perspectivă. Nu e uşor să fii vizionar, dar şi asta se construieşte.

    Aşadar, sfaturile pe care le-aş da oricărui tânăr care doreşte astăzi să devină antreprenor sunt sfaturile pe care mi le-aş da şi mie la 20 de ani cu experienţa de astăzi. Să înveţe repede, de unde poate şi orice i se pare folositor, să-şi asume riscuri, să-şi aleagă lângă el oamenii potriviţi cu care să construiască o strategie şi o direcţie bine definite, privind permanent piaţa nu doar pe termen scurt, dar şi pe termen lung. Să pună consumatorul în centrul strategiei, nu doar afacerea şi profitul. Consumatorul te ajută să creşti. Să investească permanent, să creeze o identitate solidă a companiei sale şi a brandurilor şi să comunice deschis, nu doar cu publicul, ci şi cu partenerii şi angajaţii săi. Să aibă curaj să facă următorul pas, pentru că stând pe loc nu se poate. Să fie încăpăţânat în sensul bun al cuvântului, adică să nu abandoneze niciodată ideea care crede că e câştigătoare. Să nu repete aceeaşi greşeală de două ori. Să caute să evalueze şi să monitorizeze cât mai realist contextul economic în care se află şi potenţialul său sau al companiei sale pentru a lua decizii de investiţie corecte.

  • Wargha Enayati, Regina Maria: Trebuie să ai încredere că poţi să reuşeşti, chiar dacă lucrurile par imposibile

    Este bine să faci paşi mici, nu să faci planuri mari şi pe termen lung.  Astfel vei evita să fii dezamăgit.  Timpul îţi va arăta, ca şi mie de altfel, că nu trebuie să forţezi lucrurile.

    Te-aş sfătui să încerci să-ţi dezvolţi un simţ al siguranţei în afaceri, să nu-ţi fie teamă atunci când afacerile cresc prea mult şi să ai încredere că le poţi creşte singur mai departe.  Încearcă să nu reacţionezi niciodată impulsiv.

    Trebuie să ai încredere că poţi să reuşeşti, chiar dacă lucrurile par imposibile.  Aşa cum poate ştii, eu am reuşit să readuc numele Reginei Maria în conştiinţa tuturor românilor prin numirea businessului după această măreaţă Regină. Nu-mi imaginam să fie posibil, dar iată că am reuşit.  De asemenea, ca şi bahá’í, este foarte important să te gândeşti tot timpul cum să faci cunoscută şi Credinţa Bahá’í, aşa cum a făcut Regina Maria şi cum am încercat şi eu să fac în toţi aceşti ani.

    Eu am reuşit să ofer locuri de muncă pentru 2.000 de oameni într-un domeniu nobil şi să mă ţin de profesia mea de medic.  Aşa cum ne sfătuieşte Bahá’u’lláh, “Munca depusă în spiritul servirii semenilor este o formă de devoţiune, înseamnă slujirea lui Dumnezeu” şi asta te îndemn să faci şi tu, orice profesie ai alege.  Bineînţeles că te-aş sfătui să devii medic, chiar cardiolog, dar tu trebuie să hotărăşti.

    Şi nu în ultimul rând, îţi doresc să ai parte de o familie frumoasă, aşa cum am eu!