BusinessMagazin

Tag: oameni

  • Un austriac a investit peste 7 milioane de euro într-o afacere românească cu vinuri

    „Lucrul la vie nu se opreşte niciodată. Facem pauză de la Crăciun până la începutul lui ianuarie iar apoi începem din nou, în forţă“, spune Ionuţ Dumitraş, inginer agronom la podgoriile Cramei Liliac, arătând cu gesturi largi via aşezată pe o pantă înclinată la circa 30 de grade, la Lechinţa, în Bistriţa-Năsăud.

    Păi cum adică se lucrează în vie tot timpul, vine întrebarea jurnalistului, care nu înţelege ce lucrări se pot face în timpul iernii. Ei bine, după ce se încheie recoltatul, prin octombrie, încep lucrările de fertilizare, iar la rădăcina fiecărei tulpini de viţă de vie trebuie pus îngrăşământ natural, într-o groapă săpată special. Aceste lucrări durează mai bine de două luni, pentru cele 52 de hectare ale Cramei Liliac, după care începe curăţarea viei, legarea acesteia, care mai durează câteva luni. În via de la Lechinţa sunt cultivate soiuri de struguri roşii, iar solul şi proprietăţile acestuia diferă mult de via de la Batoş, din judeţul Mureş, unde se ajunge după un drum de circa o oră de mers cu maşina, prin zone deluroase şi muntoase, cu oameni care vorbesc molcom, la fel ca ritmul în care îşi trăiesc viaţa. Ogoarele sunt aliniate corect, la fel ca şi viile.

    Unele vii din zonă sunt lăsate în paragină şi chiar de la distanţă se vede care sunt loturile pe care se lucrează intens, deosebite de cele năpădite de buruieni şi cu tulpini stufoase. Or tulpinile de viţă, aflăm în expediţia de la Batoş şi Lechinţa, trebuie curăţate de mlădiţe. În viile Cramei Liliac, din fiecare tulpină este lăsat să se dezvolte şi să crească un singure ciorchine, care să acumuleze astfel cât mai multă esenţă.

    „De multe ori le cerem oamenilor să taie ciorchinele la jumătate pentru că este prea greu pentru viţă şi pentru ca boabele rămase să acumuleze mai bine esenţele care se vor regăsi în paharul cu vin. În plus, arată şi bine“, spune Rudolf Krizan, oenologul care colaborează cu Crama Liliac. El preferă, dintre soiurile româneşti, Feteasca Neagră, care i se pare foarte aromat, regăsind în el gustul piperului verde. „Putem merge peste hotare cu Feteasca Neagră, se poate compara cu absolut orice vin roşu din lume“, spune Krizan, care vine aproape săptămânal la Batoş, pentru a urmări producţia vinului, de care se ocupă, în rest, două angajate.

    Oenologul spune că unele soiuri sunt recoltate mai târziu, pentru a creşte acumularea de zahăr, ceea ce duce şi la creşterea cantităţii de alcool, ulterior. „Aşa obţinem vinuri destul de tari.“ În mod obişnuit, pentru strugurii albi recoltarea se face în septembrie, iar cei roşii sunt culeşi în octombrie, poate chiar la început de noiembrie, în unii ani mai puţin însoriţi. Krizan crede că acum este vremea vinurilor extrem de fructate şi aromate, declarându-se un adept convins al vinurilor tinere. Atenţionează, gesticulând pentru a-şi sublinia ideile, când vorbeşte în germană, că de mare importanţă este mediul în care este păstrat vinul, cu temperatură şi umiditate constantă. „Nu sunt adeptul teoriei că vinurile vechi sunt cele mai bune, ci vrem să facem vinuri noi foarte bune, pe care să le vindem în momentul în care au potenţialul maxim. Iar dacă potenţialul maxim al unui soi este la trei luni după îmbuteliere, îl bei atunci, nu îl păstrezi cinci ani doar pentru a spune că ai un vin de cinci ani. Nu-mi place să beau vinuri învechite de zece ani, vinul e ca femeia, trebuie băut atunci când e în starea cea mai bună.“

    Investiţia în Crama Liliac a fost o întâmplare, povesteşte Victor Ciupercă, CEO al amb Holding, din care face parte amb Wine. Ajunsese la Batoş, în 2010, în căutare de teren agricol şi păduri şi a aflat că un investitor care plantase vie era în dificultate. „Era o zi ploioasă, mult noroi pe drum şi, când am ajuns în vârful dealului, Alfred Beck (n.r. – investitorul) a spus: «Aici este via mea!». Eu am spus că poate nu e cea mai înţeleaptă decizie, dar el a replicat: «De mâine te apuci de treab㻓, povesteşte Victor Ciupercă. Aşa a început povestea Liliac, prin cumpărarea unei vii de 14 hectare, iar pentru creşterea terenuri a fost nevoie să achiziţioneze suprafeţe mai mici, iar în unele cazuri proprietarii nu aveau acte sau nu erau în ţară.

  • Locul în care s-a produs cea mai mare catastrofă industrială din istorie. 25.000 de oameni şi-au pierdut viaţa

    În seara zilei de 2 decembrie 1984, o scurgere de gaze de la fabrica de pesticide din Bhopal, India a ajuns până la cartierele din apropiere, ucigând mii de persoane şi transformând zona într-un focar de boli pentru următorii 30 de ani.

    Este cunoscută drept cea mai mare catastrofă industrială din istoria, cu un număr de decese estimat la 25.000. Chimicalele din fabrică au cauzat numeroase probleme medicale locuitorilor din Bhopal, iar numărul bolnavilor de cancer s-a triplat în rândul acestora.

    Fabrica a fost construită în 1970, însă autorităţile au estimat greşit cantitatea de pesticide necesară. Locuitorii nu au avut bani pentru a plăti tot ceea ce fabrica producea, astfel încât la începutul anilor ’80 capacitatea de lucru a fost redusă la minim. În seara accidentului, o defecţiune tehnică a dus la blocarea unei ţevi de apă. Unul dintre motoare s-a supraîncâlzit şi a explodat, eliberând în aer un nor de gaze toxice.

    Deşi zona este restricţionată publicului, un reporter de la Getty şi un redactor al Business Insider au primit permisiunea de a scrie un reportaj despre fabrică. Ei au fost însoţiţi de Sanjay Verma, un supravitţuitor al accidentului care şi-a pierdut şapte membri ai familiei în anii ce au urmat.

     

     

     

     

  • Tripleta lui Toni Volpe: reţea, digitalizare, stabilitate

    Cu 11 ani în urmă, Toni Volpe s-a urcat într-un carusel din care încă nu a coborât şi care merge tot mai repede. Toni Volpe s-a urcat în caruselul Enel în Italia, unde a lucrat în divizia de strategie timp de doi ani, apoi a ajuns în SUA country manager la 32 de ani, în 2011 s-a întors la Roma şi a preluat o funcţie globală în HR, iar în 2014 a ajuns în România.

    Invitat la evenimentul Meet the CEO săptămâna trecută, Toni Volpe a rezumat cariera sa de până la 43 de ani, povestind că a ales să vină în România (putând să aleagă între două pieţe est-europene) deoarece businessul italienilor de pe piaţa locală conţine toate cele trei linii de dezvoltare vizate de compania-mamă.

    De când a intrat în echipa Enel, cariera lui Toni Volpe pare marcată de cifra trei: a schimbat trei joburi în cadrul Enel până să vină în România, a ales România pentru că aici este mixul considerat perfect de companie: distribuţie, vânzări şi producţie verde, iar anul când a venit în România a fost, pentru o persoană căreia îi plac provocările, unul marcat de trei provocări complicate. 2014, anul numirii lui Toni Volpe la cârma Enel în România, a fost anul când s-a anunţat (şi apoi retractat) vânzarea activelor Enel de pe piaţa locală într-o încercare de reducere a datoriilor acumulate la nivel de grup. 2014 a fost şi anul când Enel România a intrat în atenţia DNA pentru ceea ce a fost numit „scandalul facturilor dublate“, dar şi când Matteo Cassani, managerul care a supervizat procesul de achiziţie a companiilor Enel în România, s-a sinucis. 

    Toni Volpe preferă să nu comenteze despre evenimentele din 2014 şi să se raporteze la România ca la piaţa unde coordonează cel mai mare business din cariera sa de până acum. Enel are în România afaceri de peste un miliard de euro (în 2013, ultimul an când Enel a raportat indicatorii financiari locali, veniturile companiei ajunseseră la 1,12 miliarde de euro, cu o EBITDA de 289 milioane de euro). Pentru 2014, compania a raportat indicatorii doar la nivel de regiune, iar pentru primul trimestru din 2015 Enel România a raportat venituri de 265 de milioane de euro şi EBITDA de 64 de milioane de euro, în scădere cu 3,6%, respectiv cu 1% faţă de primul trimestru din anul trecut.
    Toni Volpe este al cincilea country manager al Enel România – după Brunello Bote, Matteo Codazzi, Claudio Zito şi Luca D’Agnese, italienii dominând bazinul de manageri din care Enel îşi alege reprezentanţii pe care îi trimite să îi conducă businessurile din toată lumea.

    „Eu sunt dintr-un oraş mic numit Montella, din Campagna, regiunea Napoli. Acolo am crescut, am mers la şcoală în oraş, până am terminat liceul, iar apoi familia mi-a dat două alegeri: să devin inginer sau doctor“, povesteşte Toni Volpe de unde a plecat şi a urmat Politehnica din Milano, urmând ca ulterior, în perioada 2001-2002, să meargă la Columbia Business School pentru a-şi completa studiile de management. În facultate a ales să facă inginerie economică, dar nu a lucrat niciodată ca inginer, mai ales că Bain, companie de consultanţă britanică, l-a recrutat pentru un internship încă de pe băncile facultăţii.

    „Nu ştiu de ce m-au ales pe mine. Norocul este o componentă importantă a vieţii. Reţeta lor era simplă: voiau oameni cu rezultate academice bune şi apreciau personalitatea, căutau oameni eclectici, care pot face trecerea uşor de la un domeniu la altul, deoarece într-o zi lucrezi în modă şi mâine în servicii financiare. Ei căutau oameni care să înveţe repede, iar eu sunt o persoană puternic orientată către detalii şi către învăţare accelerată, dar şi către înţelegerea aspectelor fundamentale a ceea ce se află în faţa mea. Caut lucrurile dificile, caut să îmbunătăţesc, să îmi las amprenta.“ A mers în armată după ce a terminat facultatea, iar, când a revenit, s-a angajat ca manager de logistică în Franţa, la Decathlon: „Decathlon era un loc unde mă gândeam că voi rămâne pentru mult timp: era un mediu dinamic, tânăr, unde oamenii tineri primeau responsabilităţi importante, învăţam şi limba franceză, dar Bain, care dispăruse din peisaj, m-a chemat înapoi la Milano şi m-a introdus într-un program pentru tineri consultanţi“.

    A revenit în Italia atras mai ales de ideea de a lucra în consultanţă, dar şi de salariul iniţial oferit de Bain, de 40.000 de lire anual (aproximativ 20.000 de euro). Povesteşte entuziast despre experienţa la Bain şi despre faptul că acolo a învăţat în primul rând metodologie („în consultanţă ajungi să înţelegi prin intermediul numerelor problemele cu care se confruntă compania şi modul cum poţi să îi oferi o soluţie clientului“), dar şi ce înseamnă cu adevărat lucrul într-o echipă: „Ce este important este că soluţia pe care o vei oferi e un proces consultativ – care se foloseşte de ideile tale, de ale clientului, de ale altor consultanţi, de ale unor experţi, e o pluralitate de surse care construiesc o soluţie. Oricât ai fi de deştept, nu ai cum să găseşti soluţia singur – cu cât înţelegi mai repede asta, cu atât este mai bine. Este important să valorifici ideile celorlalţi, la fel cum e important să îţi respecţi promisiunile“.

    Citiţi materialul integral în ediţia tipărită a Business Magazin, începând cu 18 mai.

  • Poker pe dezbrăcate cu maşinile

    Cercetătorii de la Carnegie Mellon University au pus la punct un program numit Claudico, iar acesta a jucat 80.000 de mâini cu patru jucători profesionişti de poker, Doug Polk, Dong Kim, Bjorn Li şi Jason Les. Premiul pentru oameni a fost de 100.000 de dolari; pentru maşină, nu ştiu.

    Oamenii de ştiinţă spun că pokerul a devenit un soi de benchmark pentru studiile privind inteligenţa artificială, „ceea ce a fost odată şahul“, zice unul dintre ei şi asta e o afirmaţie cu multe înţelesuri, care ar trebui să dea de gândit. Întrecerea a început pe 25 aprilie şi s-a terminat pe 8 mai; oamenii, trebuie să spun din capul locului, au câştigat, înregistrând un plus de 730.000 de dolari. Pare o sumă importantă, dar în timpul celor 80.000 de mâini jucate valoarea totală a mizelor a ajuns la 170 de milioane de dolari, bani virtuali, desigur, aşa că valoarea premiului se înscrie, în aceste condiţii, mai degrabă în marja de eroare. De fapt se poate spune că victoria este a maşinii; computerul a blufat şi a jucat în aşa fel încât cei patru profesionişti nu au putut descoperi în strategia sa vreo slăbiciune pe care să o exploateze.

    Ceea ce înseamnă, iarăşi spun, o victorie a computerului. Şi este acesta semnalul că se dezvoltă ceea ce economistul şi profesorul universitar Alex Tabarrok numeşte „inteligenţa opacă“, cu algoritmi care devin atât de sofisticaţi încât oamenii nu pot înţelege ce fac aceştia de fapt şi unde diferenţa dintre logică şi imbecilitate nici nu mai poate fi deosebită. În jocul de poker au fost mâini pe care Doug Polk spunea că nu le-a înţeles: „să mizezi 19.000 de dolari ca să câştigi 700 este ceva ce niciun om nu ar face“.

    Riscul de a pierde suma aceea mare de bani este prea mare, iar posibilitatea de a câştiga câteva sute nu justifică acţiunea. Dar asta este gândire tipic umană.

    Şi mai pot da un exemplu: este vorba de curierii de la UPS care sunt îndrumaţi de un algoritm pe numele său Orion. Iar experienţa este frustrantă pentru oameni, care nu pot înţelege logica software-ului, de ce sunt puşi să facă o livrare într-un cartier dimineaţă, să meargă apoi în alte zone şi să se întoarcă spre seară în primul cartier pentru o altă livrare. Probabil că sunt aici câştiguri în timp şi bani accesibile maşinii, dar pe care omul nu le înţelege. Şi din nou ne putem întoarce la diferenţa infimă dintre logică şi imbecilitate.

    În 1985 Gari Kasparov învingea fără probleme 32 de computere la şah. 11 ani mai târziu, învingea supercomputerul Deep Blue. Un an mai târziu, în 1997, IBM dubla puterea de calcul al lui Deep Blue şi Kasparov pierdea. Astăzi există în magazine programe care pot învinge un mare maestru fără probleme. Asta pentru că numărul de mutări posibile este, în şah, de 10 la puterea 40, iar numărul jocurilor posibile 10 la puterea 120. Imens dar limitat, totuşi. Puterea imensă de calcul a maşinii a depăşit talentul jucătorului uman. Iar şahul nu mai este acum un joc tocmai la modă, pentru că maşinile l-au dezbrăcat de mister; pentru că maşina te poate anunţa, rece, că te face mat în 10, 100 sau 200 de mutări. Gândirea tipic umană nu a mai avut loc.

    Şi mă gândesc că oamenii au ratat ţinta reală, o maşină care să joace şah sau poker nu ca o maşină, ci ca un mare maestru sau ca un profesionist.

    „Îndrăgostiţii“ lui René Magritte îmi par a ilustra bine tema.

  • Opinie George Mioc, CEO PSI Industries: La sala de comedie: „Ilie Sârbu s-a aliat cu Verestoy ca să ne salveze pădurile”

    Mitingurile organizate duminică împotriva defrişărilor ilegale – eu însumi fiind pe deplin de acord că situaţia este dramatică şi că era momentul ca românii să iasă în stradă pentru a-şi apăra pădurile – au în spate lobby-ul PSD care doreşte să forţeze trecerea prin Parlament a unui nou Cod Silvic cu prevederi scandaloase. Premierul Ponta a recunoscut public că doreşte să fie votat acest cod, scriind pe Facebook: „Săptămâna viitoare trebuie să ne luptăm să trecem Codul Silvic, ca să nu se mai taie pădurile de către tot felul de firme din străinătate, protejate de lobby-uri din România”.

    În primul rând, eu l-aş invita pe premier să ne spună o singură prevedere, una singură, introdusă de PSD în acest nou cod şi care să susţină această declaraţie de bune intenţii. Eu mă îndoiesc că o va găsi. În al doilea rând, o afirm fără ezitări: primul-ministru vrea să legifereze raderea unei suprafeţe de pădure estimate între 550.000 şi 1,2 milioane hectare. Care este şmecheria făcută de iniţiatorii acestui proiect, şmecherie la care PSD ţine atât de mult: articolul 20 din noul Cod Silvic instituie obligativitatea întocmirii amenajamentelor silvice doar pentru proprietăţile de fond forestier mai mari de 10 ha. Asta înseamnă că proprietăţile sub 10 ha nu sunt obligate la astfel de amenajări, amenajări care presupun evidenţa masei lemnoase, vârstă acesteia, cantitatea care poate fi tăiată în fiecare an şi replantările care trebuie efectuate. Pe aceste suprafeţe se va putea tăia fără nici o supraveghere.

    Istoria PSD din ultimii ani arată că liderii formaţiunii urmăresc să radă pădurea şi să facă bani. Am uitat prea repede că mai mulţi parlamentari PSD, în frunte cu Viorel Hrebenciuc şi Ilie Sârbu, au fost prinşi de DNA încercând să retrocedeze ilegal o suprafaţă de peste 43.000 de hectare de pădure, prejudiciul estimat fiind de peste 303 milioane euro! Am uitat prea repede şi faptul că directorul Romsilva, Adam Crăciunescu, a fost trimis în judecată în acest dosar, fiind acuzat de abuz în serviciu şi sprijinirea unui grup infracţional organizat. Cu toate acestea, Crăciunescu – susţinut politic de Ilie Sârbu – este în continuare în fruntea Romsilva. De aceea, cred că onorabilii manifestanţi de duminică – cu a căror cauză simpatizez pe deplin, repet – ar fi trebuit să se ducă mai degrabă să protesteze în faţa opulentului sediu Romsilva din Şoseaua Petricani, în loc de Palatul Cotroceni.

    Curtea de Conturi a arătat încă din 2013 că, din cele circa trei milioane de hectare retrocedate, circa 20% ar fi ajuns în posesia unor persoane care nu aveau acest drept. Şi Camera de Comerţ Româno-Americană a indicat retrocedările ilegale drept sursă majoră a defrişărilor abuzive. “Am luat act cu surprindere de noul proiect pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 – Codul Silvic, adoptat de Senatul României în şedinţa din 17 septembrie 2014 şi înaintat Camerei Deputaţilor, camera decizională, în procedură de urgenţă. Modificările propuse prin acest proiect nu sunt menite nici pe departe să rezolve problema dramatică a defrişărilor şi retrocedărilor ilegale, aşa cum au fost prezentate de Curtea de Conturi a României în anul 2013 în Raportul de audit privind «Situaţia patrimonială a fondului forestier din România, în perioada 1990 – 2012»”, se arată într-un comunicat al AmCham, din toamna lui 2014. Ulterior, PSD a acceptat o parte din criticile AmCham.

    Este nevoie de un efort major în România pentru salvarea pădurilor şi, în paranteză, vă spun că tăierea pădurilor virgine şi cvasivirgine este ireparabilă, pentru că reîmpăduririle nu vor reface niciodată acel ecosistem unic. Dar noul Cod Silvic, promovat de regimul PSD – aliat din 2000 până acum cu baronii maghiari ai lemnului, în frunte cu eternul senator UDMR Atilla Verestoy – nu va face decât să adâncească răul făcut până acum.

    Notă: Opinia prezentată îi aparţine domnului Mioc şi nu implică în niciun fel redacţia Business Magazin sau organizaţia din care publicaţia face parte.

  • Ştampila va dispărea în România de la 1 iulie

    “Odată cu acest nou Cod Fiscal, zona de fiscalitate e cumva acoperită, cred că pasul logic următor ar fi cel al simplificării administrative. Aici vorbim de lucruri extrem de concrete: de ce este nevoie de ştampilă? (…) Va dispărea din Codul Fiscal, dar trebuie o ordonanţă de urgenţă sau o reglementare ca să dispară din toată legislaţia secundară”, a declarat marţi Florin Jianu, fostul ministru delegat pentru IMM-uri şi turism, la o conferinţă organizată de Coaliţia pentru Dezvoltarea României.

    La rândul său, Dragoş Anastasiu, cu afaceri în domeniul turismului, a precizat că ştampila va dispărea de la 1 iulie, potrivit promisiunilor primite de la ministerul de resort.

    “Va dispărea (ştampila – n.r.), aşa ne-a promis Ministerul de Finanţe, că de la 1 iulie dispare”, a spus Anastasiu.

    Fostul ministru delegat a punctat că Republica Moldova a făcut deja acest pas, depăşind România la acest capitol.

    “Nu ştiu dacă ne putem imagina o Românie fără ştampilă, dar e deja o realitate în Republica Moldova. Ne-a luat-o înainte, de trei luni au această reglementare, au scos ştampila. Cred că mai sunt două ţări în Uniunea Europeană în acest caz”, a afirmat Jianu.

    Investitorul Marius Ghenea a adăugat că în multe ţări ale Uniunii Europene oamenii nu ştiu ce este o ştampilă, datorită faptului că aceasta nu mai este de mult timp utilizată.

    Oamenii de afaceri ar dori îmbunătăţirea legislaţiei pe mai multe paliere, unul dintre acestea reprezentând capitalul social minim al unei firme.

    “Dacă vorbim de capitalul social al unei firme, acei 200 de lei nu reprezintă absolut nimic, probabil niciun birou, un scaun nu mai costă 200 de lei, aşa că dacă dai faliment să-ţi plece cu scaunul. Cred că trebuie să avem o economie modernă, în care să intri în economie să te coste un euro, după care prin lege obligativitatea ca nivelul capitalului social să fie legat de cifra de afaceri, e foarte simplu de făcut acest lucru”, a menţionat Jianu.

    În plus, în ceea ce priveşte înfiinţarea unei firme, el consideră că se poate ajunge şi în România la nivelul din Marea Britanie sau alte state, unde înfiinţarea durează 10 minute.

    Anastasiu, proprietarul Eurolines, spune că pe fiecare domeniu în parte ar fi necesare îmbunătăţiri ale legislaţiei, dând ca exemplu condiţionarea unei autorizaţii de construire de acordul vecinului, aspect care reprezintă “o nenorocire” în România, pentru că “nimeni nu dă acordul decât condiţionat cu diverse facilităţi”.

    De asemenea, mediul de afaceri ar vrea desfiinţarea Trezoreriei Statului, iar operaţiunile să fie preluate de CEC Bank sau “altă bancă de stat”, sau modernizarea acesteia, astfel încât să poată realiza plăţile online, mult mai uşor şi rapid.

    “Ne putem imagina, în visele noastre frumoase, că facem o singură plată la bugetul statului implicând în spate cele 3-4-5 conturi în care trebuie să se ducă banii respectivi şi n-au decât ei să ducă mai departe aceste chestiuni, să fie o singură declaraţie”, apreciază Anastasiu.

    În ceea ce priveşte controalele ANAF, de TVA sau de fond, antreprenorul spune că ar fi mai simplu ca acestea să fie anunţate din timp, cu o listă de documente de care inspectorul fiscal are nevoie, astfel încât să poată fi pregătite din timp situaţiile şi documentele.

    “Iarăşi, dacă te duci şi controlezi o companie cu afaceri de 100 de milioane şi stai şi controlezi bonuri fiscale de 7 lei şi stai la discuţii pe bonuri fiscale de 7 lei, probabil acesta este motivul pentru care durata controalelor în România la contribuabilii mari este în medie de 272 de zile, pe când în alte ţări europene este la jumătate”, a punctat omul de afaceri.

  • L-a concediat în faţa a 1000 de oameni. I-a cerut scuze, pe urmă, în particular, dar degeaba, a enervat mii de angajaţi

    Este o poveste ciudată, care îi implică pe managerul unei companii – AOL – pe cale să fie cumpărată, pentru 4,4 miliarde de dolari, de către Verizone şi un angajat al unei divizii, concediat pentru o fotografie. Totul s-a petrecut în august anul trecut, când Tim Armstrong, CEO-ul de care vorbim, a venit în cafeteria subsidiarei Patch, pentru a le da angajaţilor veşti rele; în sală se aflau câteva sute de angajaţi, iar alte câteva sute erau conectaţi electronic. Atmosfera era sumbră, şi era a doua vizită a lui Armstrong într-o săptămână. Cu două zile înainte CEO-ul venise să le spună celor de la Patch că vrea să se ţină de promisiunea  pe care o făcuse acţionarilor AOL de a face compania profitabilă; că va prezenta un plan board-ului şi se va întoarce să îi anunţe ce şi cum.

    Acum se întorsese, iar veştile nu erau bune: profitabilitatea Patch însemna şi concedierea unui mare număr de oameni. Armstrong, care fusese primul şef al vânzărilor la Google, a început vorbindu-le oamenilor despre idealuri, succes şi implicare pe termen lung, şi despre cei ce nu se încadrează în această viziune. Şi-a asumat ceea ce nu a mers în companie şi a spus că nu-i pasă de ce va scrie presa. A cerut tuturor celor prezenţi să se dedice total companiei.

    S-a întrerupt brusc şi a spus cuiva din sală: “Abel, lasă camera jos chiar acum!”. Şi, aproape fără pauză: “Abel, eşti concediat!”.
    Camera a rămas încremenită câteva momente bune.

    Armstrong a continuat să vorbească apoi despre dedicarea celor de la AOL pentru Patch; mesajul a rămas fără răspuns, pentru că mai toţi erau marcaţi de ceea ce se petrecuse. Veşti despre cele petrecute au început să apară imediat, iar puternicul site TechCrunch a publicat prima relatare; vorbea despre un angajat care fusese concediat pentru că-i făcuse o fotografie şefului, iar comportamentul CEO-ului era definit drept ruşinos.

    Curând Abel era identificat, era vorba de Abel Lenz, director de creaţie care lucrase la redesenarea siteului. Povestea a devenit din ce în ce mai dificilă pentru Armstrong şi AOL, pentru ca un angajat înregistrase discursul, iar acesta era definit drept alarmist şi straniu. În plus, cu doar câteva momente înainte de a-l concedia pe Lenz Armstrong preciza că nu-i pasă de scurgerile de informaţii şi că orice va apărea despre sine şi Patch nu este în măsură să îl enerveze.

    Câteva zile mai târziu Armstrong şi-a cerut scuze faţă de Lenz, în privat, şi public faţă de angajaţii AOL. Devenită publică, povestea  a generat tot felul de discuţii în întrebări, legate de modul în care conducerea unei companii relationeaza cu angajaţii. Armstrong fusese unul din părinţii Patch, o companie care urcase binişor făcând jurnalism pe seama uraganului Sandy; luaţi de val, cei de la AOL au mizat mai mult decât ar fi trebuit pe companie, iar aceasta nu le-a îndeplinit aşteptările. Procesul ulterior este uşor de intuit,  iar preţul plătit a fost mare, în oameni şi reputaţie. Totul a fost o acumulare treptată de tensiune care a erupt în momentul în care Armstrong a rostit cuvintele “Abel, lasă camera jos!”.

  • Directoarea de resurse umane a Flanco răspunde de 1.100 de angajaţi din 56 de oraşe

    Ca director de resurse umane şi membru al boardului de directori, responsabilităţile Nicoletei Capătă includ, pe de o parte, coordonarea întregii activităţi de HR în cadrul Flanco Retail, o echipă de peste 1.100 de oameni, şi pe de altă parte contribuţia directă la deciziile strategice ale companiei.

    “Cred că nici măcar nu contează dacă femeile ocupă unul sau două fotolii de manageri din trei. În poziţii de management ai nevoie de strategie, viziune şi caracter, toate perfect independente de gen. Din punctul meu de vedere, nu s-ar schimba nimic dacă proporţia ar fi inversă, atât timp cât ocuparea fotoliilor s-ar face strict pe criteriile enumerate mai sus. Pentru mine vor prima întotdeauna obiectivele poziţiei mele, şi nu dacă le ating de pe tocuri sau nu. Cred că etichetarea oamenilor în funcţie de orice – vârstă, sex, religie – este complet greşită, iar cei care o fac se lasă influenţaţi de prejudecăţi“, spune Nicoleta Capătă.

    Coordonează în mod direct activitatea a şase oameni din departament, dar, „prin natura funcţiei noastre, avem interacţiuni frecvente cu toată echipa de management, atât cea din sediul central, cât şi cea din magazine. Datorită acţiunilor specifice departamentului, pot spune că, indirect, lucrez cu toţi colegii mei“.

    Călătoriile în interes de afaceri sunt o parte importantă a activităţii sale, având în vedere că magazinele Flanco se află în toată ţara; în acest moment, în 56 de oraşe. Participă la toate şedinţele regionale cu managementul magazinelor, la evenimentele mari de training, la inaugurări, dar şi la vizite obişnuite în magazine. „Am ajuns cel puţin o dată în peste 90% din magazinele noastre.“

    Absolventă a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei (2003) şi a unui masterat în Psihologie Organizaţională şi Managerială, ambele în cadrul Universităţii din Bucureşti. Din 2004 şi-a început cariera în cadrul departamentului de HR al Flanco.

    Sub conducerea Nicoletei Capătă, angajaţii Flanco din magazine au învăţat să salute, să zâmbească, să nu stea cu spatele la clienţi şi să nu mestece gumă, dar şi să spună “îmi pare rău, am greşit”, dacă este cazul. Peste 500 din cei 800 de angajaţi au fost înlocuiţi în ultimii ani, iar vânzările companiei au urcat în 2012 cu 25% şi cu 15% în 2013, în timp ce factura medie este cu 30% mai mare decât la concurenţă, conform declaraţiilor fostul CEO, Violeta Luca.

  • Trei ardeleni fac revoluţia tehnologiei. Ideea lor a luat prin surprindere Google şi Facebook, proiectul Pangea face valuri în domeniul IT din SUA

    Trei IT-işti clujeni, Vlad Iuhas, Radu Iuhas şi Sebastian Presecan, au lăsat o lume întreagă cu gura căscată, după ce şi-au prezentat proiectul pe o scenă din New York. Cei trei ardeleni au găsit o soluţie prin care pot să îi conecteze la internet pe cei aproximativ 4 miliarde de oameni care nu au, deocamdată, acces la această tehnologie. Ideea lor i-a luat prin surprindere şi pe cei de la Google şi Facebook, care îşi doresc acelaşi lucru, dar nu s-au gândit la această soluţie inedită.

    La conferinţa TechCrunch Disrupt din New York, IT-iştii clujeni au urcat pe scenă şi au prezentat start-up-ul lor numit Pangea Communications.

        Vreau să vă gândiţi la cei 4 miliarde de oameni care nu au acces la tehnologia pe care voi o folosiţi. Nu pot intra pe Facebook sau Twitter sau nicio altă aplicaţie care ar putea să le îmbunătăţească viaţa. Asta pentru că nu sunt conectaţi la internet. În 2015, majoritatea oamenilor, două treimi din populaţie, nu au acces la internet, la conţinut online. Asta se întâmplă din două motive principale: infrastructură slabă sau costuri mari”, a explicat Vlad Iuhas.

    Acesta a precizat că, de exemplu, în Africa, un continent cu peste 1 miliard de oameni, are o acoperire de trafic de date doar 8%. Mai mult, potrivit acestuia, costurile sunt atât de mari încât foarte puţini oameni îşi permit să aibă acces la internet.

    Clujeanul a dat exemplele Google şi Facebook, care încearcă, prin diferite proiecte, să mărească acoperirea, însă durează foarte mult şi costă la fel.

    Citit mai multe pe www.voceatransilvaniei.ro

  • Trei ardeleni fac revoluţia tehnologiei. Ideea lor a luat prin surprindere Google şi Facebook, proiectul Pangea face valuri în domeniul IT din SUA

    Trei IT-işti clujeni, Vlad Iuhas, Radu Iuhas şi Sebastian Presecan, au lăsat o lume întreagă cu gura căscată, după ce şi-au prezentat proiectul pe o scenă din New York. Cei trei ardeleni au găsit o soluţie prin care pot să îi conecteze la internet pe cei aproximativ 4 miliarde de oameni care nu au, deocamdată, acces la această tehnologie. Ideea lor i-a luat prin surprindere şi pe cei de la Google şi Facebook, care îşi doresc acelaşi lucru, dar nu s-au gândit la această soluţie inedită.

    La conferinţa TechCrunch Disrupt din New York, IT-iştii clujeni au urcat pe scenă şi au prezentat start-up-ul lor numit Pangea Communications.

        Vreau să vă gândiţi la cei 4 miliarde de oameni care nu au acces la tehnologia pe care voi o folosiţi. Nu pot intra pe Facebook sau Twitter sau nicio altă aplicaţie care ar putea să le îmbunătăţească viaţa. Asta pentru că nu sunt conectaţi la internet. În 2015, majoritatea oamenilor, două treimi din populaţie, nu au acces la internet, la conţinut online. Asta se întâmplă din două motive principale: infrastructură slabă sau costuri mari”, a explicat Vlad Iuhas.

    Acesta a precizat că, de exemplu, în Africa, un continent cu peste 1 miliard de oameni, are o acoperire de trafic de date doar 8%. Mai mult, potrivit acestuia, costurile sunt atât de mari încât foarte puţini oameni îşi permit să aibă acces la internet.

    Clujeanul a dat exemplele Google şi Facebook, care încearcă, prin diferite proiecte, să mărească acoperirea, însă durează foarte mult şi costă la fel.

    Citit mai multe pe www.voceatransilvaniei.ro