BusinessMagazin

Tag: companii

  • Nu găseşti loc de parcare? Doi români au dezvoltat o aplicaţie care-ţi arată unde sunt locuri libere

    Cum digitalizarea şi tehnologizarea apar în aproape toate aspectele vieţii omeneşti şi cum maşinile aproape au devenit computere pe patru roţi, era inevitabil ca cineva să nu se gândească la o aplicaţie care ajută la găsirea unui loc de parcare. Şi care spune şi unde ai lăsat autoturismul. Astfel, aventurile prin parcările subterane ar putea lua sfârşit datorită unei aplicaţii precum cea a clujenilor de la Parking+Plus.

    Cristian Ureche şi Bogdan Herea au pornit proiectul în 2014, motivul fiind numărul de locuri de parcare insuficient raportat la creşterea numărului de maşini din zonele urbane supraaglomerate. „Oraşele se confruntă cu probleme de gestiune a resurselor, dar există iniţiative de timp smart city pentru care încep să se aloce bugete. Avansul tehnologic permite gestiunea eficientă a locurilor de parcare incluse în mod tradiţional în circuitul de utilizare publică (hărţi interactive cu disponibilitatea locurilor de parcare în timp real, plăţi fără numerar direct din aplicaţie)“, spune Cristian Ureche, fondator al Parking+Plus.

    Pentru Cristian Ureche aceasta este prima iniţiativă antreprenorială, el activând anterior în industria serviciilor software în calitate de consultant pentru multinaţionale (operatori telecom, agenţii de publicitate). A oferit apoi consultanţă pentru start-up-uri din Europa, iar în prezent se ocupă de activităţile curente ale Parking+Plus. Celălalt fondator, Bogdan Herea, se ocupă de zona de dezvoltare a businessului şi crearea a parteneriatelor în cadrul start-up-ului. Herea are un business în industria serviciilor software, lucru care i-a permis să finanţeze activitatea de la Parking+Plus complementar cu fondurile atrase prin clusterul Cluj IT.

    Cum funcţionează aplicaţia?

    Sistemul clujenilor constă într-o aplicaţie de mobil şi dintr-un aşa‑zis box, dispozitiv ce este montat în parcare şi care contorizează locurile libere şi controlează accesul. Practic, prin intermediul aplicaţiei un şofer este informat câte locuri de parcare sunt libere într-o anumită zonă şi poate rezerva locul respectiv, apoi poate face plata direct din aplicaţie. Iar aici vorbim în special de parcări private, ce aparţin anumitor instituţii. „Am lansat în fază de testare în România în urmă cu câteva luni şi în acest moment operăm parcări care ne permit să testăm mai multe scenarii de utilizare: centru comercial, hotel, campus universitar, clădire de birouri“, spune Ureche.

    Am testat şi noi aplicaţia. Sistemul funcţionează în momentul de faţă doar în Cluj. Atunci când porneşti aplicaţia, stabileşti destinaţia şi verifici dacă sunt locuri libere în parcare. Din ce am putut observa, mai tot timpul locurile de parcare din Cluj par a fi ocupate. „Vorbim despre un sistem modular, flexibil şi universal, pe care ne propunem să îl scalăm rapid la nivel internaţional. Aplicaţiile mobile iOS şi Android sub brand propriu funcţionează ca şi «enableri», demonstratori ai platformei. Am gândit aplicaţia ca o soluţie cu arhitectură deschisă (…) platforma are funcţionalităţi precum: înregistrarea locurilor de parcare pe hartă, rezervare, plată, gestiune locuri de parcare în timp real, acces de pe mobil în parcări cu barieră“, continuă Ureche.

    Conceptul presupune gestiunea flexibilă de lungă şi scurtă durată a accesului în parcările securizate, atât pentru segmentul corporate (gestiune acces angajaţi, colaboratori, vizitatori, participanţi evenimente), cât şi pentru cel rezidenţial.

    Un lucru interesant este închirierea spaţiului de parcare personal. Dacă tot trăim într-o epocă a „sharing economy“ şi „car sharing“, de ce nu am împărţi şi locurile de parcare? „Locurile de parcare disponibile în zone rezidenţiale sau aferente clădirilor de business rămân neutilizate o importantă perioadă de timp, pentru că au acces securizat. Folosind tehnologiile noastre, platformele «event parking» sau marketplace-urile pentru locuri de parcare devin realitate în doar câteva zile“, spune antreprenorul.

    În principal Parking+Plus merge către zona de B2B, pentru companiile care doresc să implementeze soluţii de smart parking. „Poziţionarea noastră este una pur tehnologică. Putem face o comparaţie cu transportul aerian de persoane. Noi suntem echivalentul producătorului de avioane, existând companii care operează curse de pasageri (…) Ne adresăm câtorva categorii de companii: integratori de sisteme de parcare şi de securitate, start-up-uri care activează pe zona smart parking, operatori de clădiri şi parcări, multinaţionale care doresc să îşi extindă portofoliul“, afirmă Ureche.

    O parte din finanţare a venit de la clusterul Cluj IT, în urma unei competiţii interne ce a avut loc în 2013, restul banilor provenind din resurse proprii. Investiţia totală este estimată de antreprenori la 250.000 de euro. De asemenea, start-up-ul a fost acceptat în acceleratorul RICAP (Programul de Asistenţă în Comercializarea Inovării din România) unde vor beneficia de un program intens de consultanţă pe zona de dezvoltare şi atragere de investiţii, iar la finalul acestuia va fi organizat un eveniment în care vor fi invitaţi investitori. Despre RICAP Cristian Ureche spune că „mentorii ne ajută să descoperim cea mai bună cale de urmat, astfel încât efortul pe care oricum l-am fi depus în start-up să fie în direcţiile cele mai plauzibile a ne aduce rezultate pozitive.“

    Mai mult, Parking+Plus a câştigat ediţia locală a competiţiei Business Wall of Fame, organizată de grupul Deutsche Telekom în opt ţări, şi va intra în portofoliul Telekom România. „Procedurile de intrare în portofoliul Telekom România sunt pe ultima sută de metri, se lucrează la partea procedurală şi juridică. Avem un parteneriat cu Deutsche Telekom la nivel european care ne ajută să participăm la evenimente cu stand şi ne facilitează colaborarea cu celelalte companii din grup.“ Produsul clujenilor a fost desemnat ca fiind cea mai bună soluţie Internet of Things din România în acea competiţie.

    Cum îşi monetizează tinerii aplicaţia? „Promovând modelele Access as a Service (AaaS), Software Development Kit (SDK) şi Software as a Service (SaaS)“, despre care Cristian Ureche spune că este o noutate în domeniul parcărilor şi că îşi doresc să valideze acest model pentru abordarea B2B pe care o urmăresc. Modelul AaaS implică achiziţia unor pachete de chei virtuale de către companii, pe care utilizatorii aplicaţiilor mobile le pot consuma (în acest sens au dezvoltat şi un smart box care comunică cu aplicaţia mobilă şi comandă barierele şi porţile) pentru a intra în parcări. Soluţia se pretează pentru zona rezidenţială şi de business, cu acces oferit pe bază de abonament lunar.

    Modelul SDK e folosit de către vcompaniile care îşi doresc să dezvolte soluţii personalizate de tip smart parking, bazându-se pe platforma clujenilor, iar modelul SaaS implică plata unor contribuţii lunare pentru module funcţionale (rezervări, plăţi prin aplicaţie, informaţii în timp real legate de disponibilitatea locurilor de parcare).

    În ultimii doi ani numărul start‑up‑urilor de parking a crescut foarte mult: de la valeţi care caută loc de parcare într-o anumită zonă la un fel de Airbnb pentru spaţiu de parcare (locul din faţa blocului poate fi închiriat de cine are nevoie). Chiar şi producătorii de automobile se uită în această direcţie. Un exemplu este BMW: În 2011 BMW i Ventures, divizie de investiţii a producătorului german, a investit în 13 companii care oferă servicii de mobilitate şi chiar a încorporat softuri pentru parcare în noile automobile. Tehnologia iPark funcţionează utilizând date pentru a prezice dacă sunt locuri libere pe o anumită stradă.

    Pentru anul în curs Cristian Ureche şi Bogdan Herea îşi doresc extinderea în afara ţării, România fiind o zonă de test. „Ne dorim să lansăm soluţia în mai multe ţări europene, să închidem o rundă de finanţare care să ne aducă o primă evaluare continuând dezvoltarea tehnologiei pentru întărirea parteneriatelor“, susţine Ureche.

    Concret este faptul că atâta timp cât vor exista maşini vom avea nevoie să le parcăm, iar aplicaţiile precum Parking+Plus ne-ar putea face viaţa mai uşoară.

  • De ce foarte puţini români se înscriu la o şcoală profesională, în timp ce Germania 70% dintre absolvenţii de clasa VIII-a aleg această variantă

    Doar 20% din tinerii români se înscriu la şcoala profesională; în Germania, procentul e de 70%. În opinia lui Alexandru Blemovici de la Schaeffler, problema lipsei de personal se rezolvă prin orientarea corectă a tinerilor. Sunt mulţi tineri care nu au luat bacalaureatul – numai 50.000 anul acesta – şi se află într-o situaţie în care nu ştiu încotro să se îndrepte, fiindcă nu au alternativă.

    „Unii poate ar fi interesaţi să aibă un job, o meserie. Dar ce şansă au în clipa de faţă? Se pot duce undeva să facă un curs de formare adulţi, care costă, sau merge la unele finanţate din fonduri europene. Mai sunt unele cursuri pe care le fac companiile de la care ar avea certitudinea unui loc de muncă. Dar şi aici sunt multe situaţii nelalocul lor, pentru că ajung să facă un curs de formare pentru o calificare pe care deja o au dacă au absolvit liceul industrial“, a spus Alexandru Blemovici, director general, Schaeffler.

    Cu alte cuvinte, dacă un absolvent de liceu industrial vrea să se angajeze şi să urmeze un curs de operator de maşini controlate de calculator la o companie, de exemplu, ar trebui să primească o diplomă care îi atestă un anumit nivel de cunoştinţe. Însă oficial nu se poate înregistra o diplomă a cuiva care a absolvit un astfel de curs cu nivelul 3, având în vedere că la absolvirea liceului industrial respectiva persoană a primit o diplomă cu o calificare superioară, de nivel 4.

    „În afară de faptul că se organizează cursuri care nu pot fi anunţate oficial, şi tinerii au o problemă, pentru că vin în fabrică, învaţă o meserie pentru care deja au o calificare din liceu fără să fie plătiţi în acea perioadă, în timp ce compania depune un efort foarte mare în pregătirea unor oameni despre care nu se ştie dacă vor putea face faţă. S-a format un cerc vicios, te-ai aştepta ca orice om care nu are un loc de muncă să vină să facă aceste cursuri. Dar nu este aşa de mare interesul“, explică Blemovici. Un grad ridicat de interes vine din partea persoanelor mai în vârstă care îşi dau seama că se plimbă de la un loc de muncă la altul, care văd că nu au un viitor şi vor să vină să înveţe o meserie.

    „În România, 20% dintre absolvenţii de clasa a VIII-a se îndreaptă spre o şcoală profesională. Spre comparaţie, în Germania 70% se duc spre o şcoală profesională, pentru că au toate variantele deschise: au un anumit statut, învaţă o meserie, au o sursă de venituri, iar a avea o meserie este un lucru acceptat social. Ulterior, dacă simt nevoia, angajaţii se pot înscrie la bacalaureat, pot urma chiar şi o facultate tehnică şi pot ajunge ajunge director de companie pe această rută educaţională profesională“, adaugă Blemovici.

    În schimb, în România există ideea preconcepută că şcoala profesională este pentru copiii cei mai slabi şi chiar iniţiativele private  – cum e şcoala profesională Kronstadt, în care s-au implicat 12 companii – au dificultăţi în a atrage candidaţi. Principalele dificultăţi, mai ales la oraş, sunt generate de mentalitatea părinţilor, care au de ales: „Dau copilul la şcoala profesională să mă fac de râs în faţa tuturor celorlalţi pentru că al meu e mai prost sau îl dau la un liceu? Şi aleg liceul, pentru că, dacă ia sau nu bacul, copilul va primi o diplomă care atestă o pregătire peste nivelul celei obţinute la şcoala profesională“, mai spune Blemovici.

    Şi alţi angajatori susţin este obligatorie implicarea companiilor în educaţia următoarelor generaţii de angajaţi. „Cred că viitorul constă în implicarea companiilor în calificarea şi pregătirea forţei de muncă tinere şi nu numai“, a spus Olga Savaniu, directorul de resurse umane al producătorului de componente pentru industria aeronautică Premium-AEROTEC. Iar directorul de personal din cadrul Continental spune că grupul deja se implică foarte mult în relaţia cu universităţile şi încearcă să îi ajute inclusiv în promovarea lor în licee, pentru a atrage cei mai buni viitori studenţi. „În aceste condiţii sperăm că putem contribui la creşterea numărului şi mai ales a calităţii studenţilor din facultăţile tehnice“, declară Anica Stoica de la Continental.

  • Cum reuşeşte un oraş din România să concureze cu destinaţii de vacanţă ca Barcelona sau Viena

    Cu 194 de milioane de euro finanţări nerambursabile, Oradea se plasează în fruntea listei în topul oraşelor care au atras fonduri europene anul trecut. Mai mult, de-a lungul ultimilor cinci ani zeci de investiţii au bombardat oraşul. Trei parcuri industriale cu investiţii de 200 de milioane de euro au creat mii de noi locuri de muncă în IT, automotive, farma, industrie. Peste 60 de companii sunt găzduite în cele două parcuri industriale, iar managerii de la stat au mizat pe strategia facilităţilor fiscale şi a colaborării strânse cu investitorii, deopotrivă străini şi locali. Zeci de milioane de euro au fost investiţi şi în turism, iar oraşul mizează pe o creştere de peste 10% a numărului de turişti anul acesta. Treaba managerilor, de la stat şi de la privat, nu este nici pe departe terminată, iar dezvoltarea accelerată a oraşului nu are doar plusuri, ci şi minusuri care trebuie gestionate.

    Mai multe deplasări la Oradea, în mai puţin de doi ani, mi-au dat ocazia să observ că în oraş se construieşte, se cheltuiesc mulţi bani pe investiţii, iar pe străzi sunt turişti care discută în limbi străine. Intrigat, am început să caut informaţii şi am aflat câteva lucruri surprinzătoare. De pildă că una dintre cele mai noi „vedete“ din oraş, un aquaparc, deţine recordul, în România, ca valoare a investiţiei în domeniu (20 de milioane de euro), că oraşul are trei parcuri industriale care au atras investiţii de 200 de milioane de euro în ultimii cinci ani şi 5.000 de oameni lucrează în cele trei zone. Iar planurile autorităţilor şi ale companiilor deopotrivă sunt la fel de mari.

    Oradea, un oraş a cărui istorie începe acum mai bine de 900 de ani, pare să-şi reia rolul de „poartă către vestul Europei“. Motorul economiei bihorene, capitala Art Nouveau sau oraşul cu cei mai mulţi bani europeni atraşi – toate aceste afirmaţii caracterizează oraşul situat la câteva minute de graniţa cu Ungaria. Încă din 2011, pe vremea când cele mai multe companii marşau pe tactica mai sigură a expectativei, la Oradea lucrurile au stat tocmai pe dos, iar oraşul a atras zeci de noi investiţii.

    Primăria Oradea a obţinut anul trecut finanţări nerambursabile de 194 milioane de lei, adică aproape 24% din veniturile totale de 805 milioane lei; din punctul de vedere al fondurilor europene, dacă media naţională de absorbţie este de 74%, Oradea a reuşit să atragă 95% din fondurile disponibile, ocupând astfel un loc fruntaş în acest clasament al eficienţei.

    La nivel de judeţe, administraţiile locale care au încasat cele mai mari sume de la UE sunt Bihor (362 milioane lei), Hunedoara (279 milioane lei), Prahova (278 milioane lei), Dolj (258 milioane lei) şi Constanţa (255 milioane lei). Neamţ (46 milioane lei), Bucureşti (32 milioane lei) şi Ialomiţa (27 milioane lei) sunt judeţele care au atras cele mai mici sume de la Uniunea Europeană. La nivel de primării ale reşedinţelor de judeţ, cele mai mari sume s-au încasat în Oradea, Ploieşti şi Iaşi.

    Devine astfel cât se poate de clar că o discuţie despre evoluţia economică a judeţului Bihor este, în mare măsură, o discuţie despre modul în care a evoluat Oradea. „În mod evident, Oradea este motorul economiei judeţului Bihor. Peste 60% din economia judeţului se reflectă aici, iar businessul local este cel mai bine evidenţiat tot în Oradea“, spune Radu Silaghi, director executiv al Asociaţiei Firmelor Bihorene (AFB). „În ultimii 5-7 ani, dacă e să vorbim de un termen mediu, evoluţia mediului de afaceri a fost pozitivă din mai multe perspective: în primul rând atragerea investitorilor străini, care au venit în număr destul de mare datorită parcurilor industriale. Avem primul parc care se află la ieşirea din ţară şi a atras investiţii masive din zona externă, şi mai avem alte două parcuri care încep să se dezvolte. Economia locală a fost vitregită la un moment dat; prin investiţiile masive din străinătate au fost puse deoparte investiţiile româneşti, la fel şi micii industriaşi. Cele două parcuri mai noi au dat practic posibilitatea şi firmelor locale, afacerilor mici, să se relocheze din centrul oraşului sau din judeţ, revitalizând practic economia locală.“

    Parcurile industriale din Oradea, despre care vorbeşte Radu Silaghi, au generat investiţii private (atât străine, cât şi ale unor companii locale) de 200 de milioane de euro în ultimii cinci ani; din acestea, investiţii de peste 100 de milioane de euro au fost deja finalizate. Parcul industrial Eurobusiness I, primul construit în Oradea, reprezintă o zonă delimitată, în care se desfăşoară activităţi economice, de cercetare, producţie industrială şi servicii. Se desfăşoară pe o suprafaţă de 121 de hectare, terenul fiind proprietatea municipiului Oradea. Acesta este poziţionat strategic în apropierea graniţei de la Borş şi are un front stradal, pe drumul european 60, de 1,2 kilometri. Euro Business Parc Oradea este administrat de Eurobusiness Parc SRL, societate deţinută în procent de 100% de municipiul Oradea.

    Primăria din Oradea deţine şi parcul Eurobusiness II, a cărui suprafaţă este de 23,8 hectare. Dat fiind interesul tot mai mare al companiilor pentru aceste spaţii, consilierii locali au aprobat în 2015 înfiinţarea Parcului Industrial Eurobusiness III şi acordarea de facilităţi fiscale mai multor firme. Parcurile industriale ale Oradei, întinse pe 220 de hectare, sunt o investiţie profitabilă pentru autorităţi; peste 3.000 de oameni lucrează în aceste zone, iar numărul angajaţilor ar putea trece de 6.500 până la sfârşitul anului 2020. Aflându-se la doar 4 kilometri de graniţa cu Ungaria, parcurile industriale au legături directe la importante rute comerciale.

  • Cum au reuşit doi antreprenori să facă un club de business din lame de ras şi să câştige un miliard de dolari în 5 ani

    Recenta achiziţie a companiei de produse de îngrijire masculină Dollar Shave Club de către gigantul din industria bunurilor de larg consum Unilever pentru suma de un miliard de dolari ar trebui să le dea fiori concurenţilor, dar şi oricărei alte companii, consideră New York Times.

    Dollar Shave Club reprezintă, prin modelul său de afaceri, un exemplu al modului în care progresul tehnologic determină schimbări în structura unei companii, permiţându-i acesteia să funcţioneze cu mult mai puţini angajaţi decât una obişnuită, afirmă cotidianul citat.

    Fondată în 2011 de doi întreprinzători, Dollar Shave Club a apărut ca o soluţie pentru bărbaţii care doreau să cheltuiască mai puţin pe aparetele de ras de unică folosinţă, pe o piaţă dominată de Gillette. Compania le propunea acestora să se înscrie în clubul său online pentru a primi lunar produsele dorite la un preţ mai mic decât cel din magazinele tradiţionale, iar ca să-şi prezinte oferta a apelat la un clip publicitar amuzant pe YouTube. Clipul a fost vizionat de peste 20 de milioane de ori, comenzile ducând veniturile Dollar Shave Club la mai mult de 240 de milioane de dolari.

    A urmat apoi finanţarea din partea fondurilor de investiţii cu capital de risc, compania atragând peste 160 de milioane de dolari, ceea ce i-a permis să-şi crească cota de piaţă la 8% şi să-şi extindă oferta de produse de îngrijire personală, intrând în cele din urmă în atenţia Unilever, care a achiziţionat-o pentru a concura şi pe acest segment cu Procter & Gamble, deţinătorul Gillette din 2005, în urma unei tranzacţii de 57 de miliarde de dolari.

    Modelul de afaceri al Dollar Shave Club însă nu este cel al unui producător tradiţional din domeniu, compania neavând nici fabrici, nici centru de distribuţie. Aparatele de ras pe care le vinde sunt cumpărate de la producătorul sud-coreean Dorco, iar de distribuţie se ocupă o altă firmă, ceea ce i-a permis să deservească trei milioane de membri cu numai 190 de angajaţi, ocupându-se doar de crearea unui brand şi de relaţii cu clienţii.

    Compania a ştiut să profite de globalizare şi de Internet, utilizând serviciile online puse la dispoziţie de Amazon, ca mulţi comercianţi online, publicitatea gratuită pe YouTube şi posibilitatea de a colabora cu producători din alte părţi ale lumii, creând loialitate faţă de brandul său şi reuşind să câştige cotă de piaţă în lupta cu Gilette, concurent al cărui model de afaceri presupune dependenţa faţă de retaileri. Strategia sa se asemeană cu cea utilizată de Airbnb în industria hotelieră sau de Uber în domeniul transportului de persoane.

    Pe viitor, consideră publicaţia citată, va creşte numărul de companii inovatoare, capabile să perturbe piaţa pe care activează, ca Dollar Shave Club, concurenţilor tradiţionali nerămânându-le altceva de făcut decât să plătească sume impresionante pentru a le achiziţiona.  

  • Legătura dintre forfota de pe şantiere şi vânzările dealerilor auto

    Vânzările de camioane grele, de peste 16 tone, au „explodat” în prima jumătate a acestui an, înregistrând un avans de peste 43 de procente faţă de perioada similară a anului trecut. Astfel, vânzările de camioane au ajuns în prima parte din 2016 la aproape 6.900 de unităţi, în condiţiile în care piaţa vehiculelor comerciale a urcat cu 26% în acelaşi interval.

    Aproape unu din zece camioane vândute, adică aproape 700, este vehicul specializat, cele mai multe destinate pentru cărăuşie în domeniul construcţiilor. „Piaţa de camioane specializate pentru construcţii reprezintă aproximativ de 10,6 % din totalul pieţei vehiculelor cu masă maximă admisă de peste 16 tone, adică vehicule de construcţii, de distribuţie şi vehicule municipale. Volumul camioanelor specializate a crescut în 2016 cu 54,5% în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, lucru care demonstrează că sunt realizate investiţii în proiectele de infrastructură din România”, spune Miloš Vujanović, vicepreşedinte al Automobile Bavaria Group şi şeful MHS Truck & Bus, companii controlate de omul de afaceri Michael Schmidt.

    Tot Miloš Vujanović declară că în cazul brandului MAN, cota vehiculelor specializate din totalul celor cu masă maximă admisă de peste 16 tone este de aproximativ 23,9%. „Faţă de anul trecut, s-a înregistrat o creştere considerabilă pe acest segment”, afirmă vicepreşedintele companiei.

    De partea cealaltă, piaţa utilajelor de construcţii, adică cea de buldozere excavatoare şi utilaje specializate, s-a prăbuşit în primul trimestru din acest an, după ce în 2015 a bifat un veritabil galop, iar vânzările au ajuns la 130 de milioane de euro, după cum apreciază reprezentanţii Bergerat Monnoyeur, grup care în România are în portofoliu mărci precum Caterpillar, dar şi John Deere şi utilaje Khun. Vânzările de utilajele de construcţii a crescut anul trecut cu aproximativ 40% faţă de 2014, iar Caterpillar deţine poziţia fruntaşă, cu o cotă de circa 25% dintr-o piaţă estimată la 1.600 de utilaje, potrivit lui Liviu Neagu, general manager al Bergerat Monnoyeur pentru România şi Moldova. Pe de altă parte, oficialii companiei spun că anul se aşteaptă la un declin de 25%.

    În cazul camioanelor specializate, care sunt prezente inclusiv pe şantierele mallurilor şi ale clădirilor de birouri din Capitală, potenţialul este în continuare de creştere. „Va avea loc cu siguranţă o creştere şi anul viitor în segmentul vehiculelor de construcţii, în condiţiile în care mai există proiecte importante de infrastructură, care ar trebui să demareze. De asemenea aşteptăm şi o creştere a cererii pentru vehicule municipale, ca urmare a contractelor ce sperăm să fie semnate de prestatorii de servicii cu noile administraţii locale”, afirmă Miloš Vujanović. Cele mai solicitate camioane specializate din gama producătorului german au fost basculantele MAN 8×4, însă s-a înregistrat o cerere mai mare decât anul trecut şi pe segmentul 6×4. Au fost de asemenea livrate şi betoniere, cel mai cerut model fiind cel de 9 metri cubi. 

    „O prioritate pentru managerii de flote este asigurarea unei funcţionări optime a întregului parc auto, fiind preocupaţi şi de cel mai bun cost total de operare. De aceea au nevoie de camioane fiabile, cu un consum redus de carburant şi o valoare ridicată de revânzare. MAN este un brand de camioane premium cu un preţ foarte competitiv pe piaţa românească”, susţine vicepreşedintele companiei.

    MAN a încheiat câteva contracte importante pentru achiziţii de flote pe piaţa românească; unele dintre acestea vizează şi peste 100 de unităţi, potrivit oficialilor companiei, care însă nu au dat alte detalii. „Deoarece statisticile referitoare la vehiculele înmatriculate conţin şi camioane care au fost vândute către companii internaţionale de transport şi apoi doar înregistrare în România, cifrele reale ale pieţei de profil sunt distorsionate. MAN se situează foarte bine în ceea ce priveşte cifrele reale de vânzare către clienţii din România, care operează atât intern cât şi international”, ţine să sublinieze Miloš Vujanović.

    Peste 80% din totatul vânzărilor de camioane se datorează firmelor de transport internaţional. În opinia vicepreşedintelui Automobile Bavaria Group, acest lucru indică faptul că economiile ţărilor din Europa de Vest cresc şi că transportatorii români muşcă o felie tot mai importantă, fiind competitivi la nivel european.

    „Odată ce vor demara proiecte importante de construcţii, acest lucru se va reflecta într-o creştere continuaăa volumelor în segmentul camioanelor specializate. Atunci vom putea afirma că acesta este un semn al creşterii economiei româneşti“, conchide Miloš Vujanović.
     

  • Corporatiştii se mută în vestul Bucureştiului

    Zona de centru-vest a Capitalei şi-a adjudecat, în prima jumătate a anului, o treime din totalul pieţei de închirieri de birouri, valoare în creştere comparativ cu ponderea de 10% pe care a avut-o anul trecut. Astfel, această zonă a urcat pe locul al doilea ca importanţă în decizia de relocare a companiilor, după nordul Capitalei, potrivit unei analize realizate de firma de consultanţă ESOP Consulting – Corfac International

    Creşterea interesului pentru această zonă s-a produs ca urmare a numărului mare de proiecte de birouri de amploare ridicate aici în perioada octombrie 2015-aprilie 2016, atrăgând atenţia managerilor companiilor în căutare de sedii noi.

    „Subzonele Orhideea-Politehnica şi Cotroceni au fost vârf de lance şi au atras tranzacţii de birouri care au însumat 50.209 de metri pătraţi, numai în primele şase luni din 2016, conform datelor centralizate în Forumul principalelor companii imobiliare de pe piaţa de birouri. Acest volum reprezintă mai mult decât dublu comparativ cu valoarea tuturor tranzacţiilor din această zonă la nivelul anului trecut (în 2015, în zona de centru-vest s-au încheiat contracte de închiriere de 19.000 de metri pătraţi)”, se arată în comunicatul ESOP Consulting – Corfac International.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Companiile pot depune cereri de finanţare pentru investiţii şi pentru noi locuri de muncă

    Companiile vor putea depune, în perioada 8 – 22 august, solicitările pentru obţinerea de finanţare în baza schemei de ajutor de stat pentru stimularea investiţiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă.

    Bugetul alocat sesiunii din acest an este de 113 milioane de lei. Cererile, însoţite de documentele justificative, se transmit prin poştă sau prin servicii de curierat, cu confirmare de primire, sau se depun personal la Registratura generală a Ministerului Finanţelor Publice. Pe plic se menţionează: “Unitatea de implementare a schemei de ajutor de stat instituită prin H.G. nr. 332/2014”. Înregistrarea cererilor la Registratura generală a Ministerului Finanţelor Publice se realizează exclusiv în perioada 8-22 august 2016, în caz contrar sunt restituite şi nu sunt luate în considerare, precizează un comunicat al Ministerului de Finanţe.

    Analiza cererilor de acord se face după încheierea sesiunii de înregistrare, fără a avea importanţă ordinea în care au fost înregistrate. În prima etapă de evaluare, ministerul verifică îndeplinirea condiţiilor de conformitate, a criteriilor de eligibilitate şi calculează un punctaj în vederea încadrării în bugetul alocat schemei. Selectarea se realizează în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut. Etapa se încheie în maxim 30 de zile lucrătoare de la data închiderii sesiunii de înregistrare, iar rezultatele sunt publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • A fost respins de 33 de angajatori, dar nu s-a dat bătut şi a creat un start-up care a fost cumpărat de General Motors cu 1 miliard de dolari

    Dan Kan a aplicat pentru 35 de locuri de muncă în perioada în care se afla în ultimul an de studii la colegiul Claremont McKenna din Claremont, SUA. Până la absolvirea studiilor, a fost respins de 33 din cele 35 de companii în cadrul cărora şi-a dorit să lucreze, potrivit unui interviu acordat Entrepreneur.com. ”Îmi amintesc cum în perioada aceea voiam o carieră în finanţe. Îmi spuneam că aceasta este calea potrivită, din care puteam să câştig mulţi bani”, a declarat Kan (29 de ani).

    După această serie de respingeri, Kan avea doar două opţiuni: să fie profesor de limba engeză în Coreea sau să lucreze în San Francisco pentru un start-up numit UserVoice, o platformă ce ajuta companiile să colecteze feedback-ul utilizatorilor.
    A ales start-up-ul, decizie care s-a dovedit a fi ideală. Şapte ani mai târziu, Kan este cofondator al Cruise Automation, un start-up pe care General Motors l-a cumpărat în luna martie în schimbul a 1 miliard de dolari.

    După câţiva ani petrecuţi ca angajat alUserVoice, Dan Kan a încercat de mai multe ori să îşi lanseze o afacere proprie. În 2011 a creat Appetizely, o companie care construia aplicaţii pentru iPhone în domeniul restaurantelor,  pe care a decis în cele din urmă să o închidă. Un an mai târzu a lansat Exec, un serviciu de asistenţă personală la cerere. Clienţii foloseau aplicaţia mai ales pentru servicii de curăţenie, astfel că a axat activităţile companiei în această direcţie. Compania s-a bucurat de un oarecare succes, dar nu era ceea ce Kan îşi dorea. În 2014 a vândut start-ul companiei de servicii la cerere Handy, care a devenit între timp lider în domeniu.

    A înfiinţat apoi împreună cu Kyle Vogt, pe care îl cunoştea din perioada unor internship-uri, Cruise Automation, axată pe tehnologia maşinilor autonome şi vândută anul acesta gigantului General Motors.

    Suma de 1 miliard de dolari primită în tranzacţie se împarte între Dan, Kyle Vogt şi cei 40 de angajaţi care lucrat în cadrul start-up-ului când acesta a fost cumpărat. 

    Orientarea spre antreprenoriat a lui Kan nu este întâmplătoare, el fiind născut într-o familie de antreprenori. Mama lui şi-a început propria afacere în imobiliare în Seattle în anii ’90, când Kan avea în jur de 10 ani.  Justin, fratele său mai mare s-a mutat în San Francisco după absolvirea studiilor de unde a lansat platforma video Justin.tv în 2006, care a devenit mai târziu Twitch. Chiar dacă în prezent este cofondatorul unei companii-unicorn, Dan Kan împarte în continuare un apartament cu unul dintre cei doi fraţi.

    De altfel, Kan recunoaşte că fără conexiunile sale şi fără ajutorul fratelui său, nu ar fi reuşit să intre în lumea Silicon Valley-ului: ”Nu aş fi aici fără fratele meu sau fără ceilalţi membri ai Twitch. Aceste conexiuni sunt probabil cele mai importante. Nu este suficient să ai şi să execuţi o idee – totul se leagă prin conexiunile pe care le ai, prin oamenii pe care îi cunoşti şi care te susţin.”

  • Implicaţiile unei lipse acute de încredere

    Niciun antreprenor american nu are o problemă să-şi împărtăşească ideea de business cu alţii, şi nu-şi pune problema că ar putea să-i fie furată, ci dimpotrivă, caută păreri, caută investitorii, caută finanţare, caută pe cineva care să-l susţină. Pentru acest lucru, este dispus să dea procente din afacere. La început, dacă nu are bani să-şi plătească angajaţii, le dă acţiuni.

    La polul opus, noi, românii, nu share-uim nimic, ţinem totul între cei patru pereţi şi în mintea noastră, crezând că avem cea mai mare idee din lume cu care vom da lovitura şi vom deveni milionari. Verificăm tot timpul dacă portofelul este la locul lui şi nu ni l-a furat cineva. Aşa este şi în business şi probabil că mulţi au dreptatea lor să facă acest lucru.

    Din lipsa unei interacţiuni cu ceilalţi, ţinem ideile pentru noi, nu le punem pe hârtie într-un concept, ideea de afacere nu are nici început şi nici sfârşit, dar suntem revoltaţi că băncile nu le finanţează, că nu avem o „pilă” care să ne dea un credit, care să ne ajute. Peste toate acestea, vine statul, care nici el nu ne ajută cu bani, iar frustrarea este şi mai mare. 
    În economiile care se aşază, se consolidează, ideile tradiţionale au mai puţin succes, iar cele care răzbat trebuie să fie creative, să fie altceva, să fie contra trendului etc.

    Nici societatea românească şi nici noi nu ne ajutăm să fim antreprenoriali, să ducem ideea în viaţa reală, să o punem în aplicare.

    Ideile care au succes ţin mai mult de determinarea antreprenorului decât de altceva. Până a fi puse în aplicare, ele trebuie testate în discuţii, la o bere, pentru a vedea reacţia prietenilor şi a pieţei înainte de a cheltui un ban. Aceste păreri nu costă şi sunt cea mai bună consultanţă pe care o poate obţine cineva fără să scoată măcar un leu din buzunar.

    Mulţi urăsc ideea de concept, de a explica într-o propoziţie ceea ce vrea să facă şi unde vrea să ajungă, pentru că este un lucru foarte greu. Bill Gates a spus că vrea să pună Windows pe fiecare calculator şi pe fiecare birou din această lume. Unul dintre directorii executivi ai Coca-Cola, Roberto Goizueta, a spus în anii ’80 că vrea ca celebra băutură să ajungă în fiecare colţ din această lume. Mark Zuckerberg a vrut să facă un produs prin care studenţii să interacţioneze într-un campus şi uite unde a ajuns.

    Vlad Craioveanu, unul dintre cofondatorii Impact Hub, un loc unde start-up-urile se pot aşeza la un birou, pot interacţiona cu ceilalţi, pot „cumpăra” consultanţă de vânzări, de marketing aproape free, spune că românii au ajuns la concluzia că noua generaţie de antreprenori înţelege că trebuie să se deschidă, că trebuie să împărtăşească ideile cu alţii înainte de a merge mai departe, cu toate că este un proces greu care ţine de istoria noastră de a ne „apăra” în faţa duşmanilor, concurenţei. Este şi acesta un progres, este un lucru pe care viaţa îi va determina pe viitorii antreprenori să-l facă pentru a ajunge la finanţare, pentru a pune ideea în practică.

    O altă problemă a companiilor româneşti, a antreprenorilor români care deja au un business pe piaţă este că nu caută diversificarea de opinii, nu caută opinia laterală, nu sunt dispuşi să plătească pe consultanţă decât dacă îi aduce o creştere a vânzărilor şi a profitului, nu vrea să îşi facă auditul propriei afaceri pentru a vedea dacă produsele mai merg sau sunt deja depăşite pentru că au venit altele mai noi. Când realizează acest lucru este prea târziu.

    Americanii au un cult al boardului unei companii din două motive: nepotism, respectiv de a aduce oameni care pot să le aducă business, care pot să vină cu relaţiile lor, care îi pot introduce în anumite cercuri, unde nu au cum să intre; al doilea motiv este de a avea diversitate de opinii, de a vedea ce se întâmplă în alte domenii de activitate, care la prima vedere nu au nicio legătură cu businessul companiei.

    A-ţi crea un board cu oameni din mai multe domenii reprezentă cel mai uşor lucru şi poate cel mai ieftin.
    Din păcate, antreprenorii români cu afaceri mijlocii şi mari nu fac acest lucru. Boardul companiilor lor este format din neamuri, din oameni din acelaşi sector, care din păcate nu au şi o privire din alte industrii.

    Dacă vrem să progresăm ca antreprenori (nu eu, ci voi) trebuie să vă deschideţi, să acceptaţi provocarea discuţiilor şi a altor păreri pentru a testa piaţa. Bineînţeles că 99% vor spune că ideea voastră nu va merge şi unii vor aduce argumente. Dar poate acel 1% vă va determina să mergeţi mai departe şi să „furaţi” din părerile altora când construiţi produsul şi-l puneţi pe piaţă.
     

  • Cum este posibil? România are 581.000 de şomeri dar companiile nu găsesc forţă de muncă

    Deficitul de candidaţi din centrul şi din vestul ţării i-a forţat pe angajatori să ofere pachete salariale la care în urmă cu cinci ani nici nu s-ar fi gândit. Angajatorul occidental, care preferă să ducă românii peste hotare, este în continuare cel mai mare duşman al pieţei muncii din România. Perspectivele devin îngrijorătoare, cel puţin pentru industria producătoare şi pentru sectorul it. Importul de forţă de muncă, întoarcerea căpşunarilor, măsuri legislative şi fiscale, o strategie diferită în educaţie sunt doar câteva dintre soluţiile propuse de angajatori pentru a atenua criza forţei de muncă cu care se luptă companiile.

    Cu peste 8 milioane de locuitori care fac parte din populaţia ocupată (adică au venituri din muncă), dintre care numai 4,7 milioane sunt salariaţi cu „acte“ şi cu alţi 3 milioane de români care au plecat la muncă în străinătate, România a ajuns astăzi într-un impas: ar câştiga noi proiecte de investiţii, dar nu are cu cine să le livreze. Motivul? Angajatorii nu reuşesc să găsească suficient de multă forţă de muncă pe care să o angajeze, iar piaţa muncii a devenit, din nou, una a candidatului, pentru că cererea de personal este mai mare decât oferta.

    „Cel mai mare competitor al unei firme care caută angajaţi în România este angajatorul occidental, care îi atrage pe români în Italia, Spania sau Germania“, este de părere Florin Godean, country manager al furnizorului de soluţii privind forţa de muncă Adecco România, companie care  a plasat anul trecut circa 8.500 de angajaţi în fabricile şi companiile de servicii din România.

    În cazul celor care aleg să rămână în ţară, spune el, mulţi dintre ei aşteaptă de la angajatori oferte mai bune şi de aceea există situaţii în care nu se grăbesc să se angajeze chiar dacă există oportunităţi în zona în care locuiesc. „Paradoxal, în prezent cel mai mare deficit de candidaţi se înregistrează în cazul muncitorilor necalificaţi şi al lucrătorilor ultracalificaţi“, adaugă şeful Adecco, care spune că cea mai mare criză de personal se resimte în centrul şi în vestul ţării şi mai puţin în Moldova.

    Iar companiile din acele regiuni confirmă tendinţa. Spre exemplu, pentru grupul Continental, cel mai mare angajator din industria de componente auto din România, deficitul cel mai mare de candidaţi se resimte în zona experţilor tehnici. Astfel, poziţiile cel mai greu de ocupat poartă titulaturi de tipul: high level programmer, experienced embedded software developer, hardware engineer, system engineer sau project manager.

    „Noi am încercat să compensăm acest deficit investind foarte mult în relaţia cu universităţile, am creat programe de atragere a tinerilor încă din facultate (practică, competiţii, cursuri etc.) dar şi de fidelizare (burse private, programe de master), astfel încât să ne formăm propriii specialişti. O altă zonă sensibilă e cea a meseriaşilor, iar aici căutăm electricieni, mecanici şi operatori CNC (maşini cu comandă numerică – n.red.) cu experienţă“, a spus Anica Stoica, director de personal în cadrul Continental România, grup cu 15.000 de angajaţi pe plan local.

    FARMECUL CÂŞTIGURILOR DE 600 – 700 DE EURO

    Un exemplu grăitor pentru a sublinia foamea de angajaţi este dat de Alexandru Blemovici, directorul general al producătorului de componente auto Schaeffler, companie cu 4.000 de angajaţi pe plan local. Compania are o nevoie acută de operatori pe maşini cu comandă numerică, iar Blemovici admite că acum este, în mod clar, o perioadă mai fierbinte decât în trecut, deoarece candidaţii se găsesc din ce în ce mai greu, în timp ce o înrăutăţire se simte şi din punctul de vedere al fluctuaţiei de personal. Firmele devin din ce în ce mai disperate să atragă noi candidaţi şi măresc pachetele salariale pentru a atrage muncitori de la concurenţă. Migraţia externă, chiar şi temporară, accentuează acest fenomen. „În situaţia actuală în care este nevoie de atât de multă forţă de muncă, eu cred că sunt destule categorii de profesii care devin interesante din punctul de vedere al salariilor, chiar dacă acestea sunt departe de nivelul din vest“, spune Blemovici.