Dorinţa de a duce o viaţă lungă şi sănătoasă îi împinge pe mulţi să urmeze diete stricte şi, de multe ori, costisitoare. De pildă, americanii cheltuiesc aproximativ 10 miliarde dolari anual pe diete, abonamente la sală sau suplimente. Inutil însă, atâta vreme cât efortul zilnic sau dieta sănătoasă nu devin constante ale vieţii oamenilor.
Tag: oameni
-
Probabil singurul job din România în care angajaţii pot câştiga mai mulţi bani decât şefii lor. Dezavantajele sunt, însă, pe măsură
Oamenii de vânzări, fie că este vorba despre agenţi sau de cei care administrează conturi corporate care lucrează în industria de producţie, au obţinut în ultimii ani bonusuri salariale cu circa 20% până la peste 60% mai mari decât managerii din companiile care i-au recrutat, scrie Ziarul Financiar.
Dacă un agent de vânzări din zona de producţie aproape că şi-a crescut salariul cu 50% sau aproape că l-a dublat cu ajutorul bonsurilor, un manager de vânzări din acelaşi sector de activitate nu a reuşit să ia, în medie, un bonus mai mare de 22% din salariu pentru munca depusă, potrivit lui Horaţiu Cocheci, liderul echipei de Servicii de Consultanţă în Resurse Umane în cadrul PwC România.
CITEŞTE ÎN CONTINUARE CUM AJUNG UNII ANGAJAŢII SĂ CÂŞTIGE MAI MULŢI BANI DECÂT ŞEFII LOR
-
Software în lohn sau ce ar trebui să înveţe IT-iştii din experienţa croitorilor
Dezvoltarea de software la comandă, în sistem lohn, a stat la baza apariţiei industriei româneşti de software. “Primele companii private din industria noastră au apărut după 1989 şi au fost înfiinţate de cercetători din centrele de calcul şi din Institutul pentru Tehnica de Calcul. Aceştia şi-au folosit contactele personale în străinătate pentru a câştiga primii clienţi. Când vorbim despre lohn în software vorbim despre segmente mici, extreme de nişate, ale unor proiecte mari, în care execuţia se limitează strict la specificaţiile de proiect transmise de către client asupra cărora compania producătoare nu are nicio influenţă“, explică Andrei Pitiş, preşedintele ANIS, asociaţia patronală a industriei de software şi servicii.
Modelul de business s-a consolidat în timp şi a evoluat către externalizare, către outsourcing. Unul dintre atuuri a fost specializarea inginerilor români, iar un altul îl reprezintă costurile reduse, care au ajutat la atragerea de proiecte mai mari şi mai interesante către industria locală. Acesta a fost un factor important de creştere pentru industria naţională, înainte ca piaţa locală să fie cu adevărat semnificativă, iar munca în proiecte pentru clienţii din străinătate a creat abilităţile şi specializarea pe tehnologii şi industrii în cadrul echipelor şi companiilor româneşti.
Ulterior, aceste abilităţi au fost folosite în proiecte pe piaţa internă sau în crearea de produse proprii. “În plus, proiectele de outsourcing au început să devină mai variate şi mai sofisticate şi treptat au inclus componente semnificative de cercetare; dezvoltarea nu se mai face exclusiv pe baza specificaţiilor primite, echipele alocate pe proiecte fiind adesea implicate în definirea specificaţiilor, în identificarea nevoilor de business şi a soluţiilor tehnice. Aşa se face că proiecte semnificative, atât din punctul de vedere al clienţilor (companii foarte mari), cât şi al industriilor sau al soluţiilor furnizate (conţinut sensibil, informaţii securizate etc.) au fost câştigate şi dezvoltate de companii româneşti chiar dacă nu întotdeauna aceste informaţii sunt făcute publice, adugă Andrei Pitiş.
Outsourcingul reprezintă în continuare cea mai mare parte a cifrei de afaceri a sectorului, probabil peste 80%. În ciuda faptului că de cel puţin cinci ani România nu mai este o destinaţie ieftină, companiile româneşti continuă să fie căutate pe harta furnizorilor de servicii de dezvoltare. “În ANIS, asociaţie care reprezintă în acest moment peste 120 de companii, cam 70%, sunt companii care produc software în sistem de tip outsourcing, dar cel puţin un sfert dintre ele au început să investească şi în produse proprii. Dintre cele 70%, multe firme prestează servicii mai complexe decât închirierea de personal pentru dezvoltarea de proiecte software, precum şi servicii cu valoare adăugată mai mare şi mai greu de înlocuit prin mutarea proiectelor către destinaţii mai ieftine”, adaugă şeful ANIS.
Ioan Iacob, managing partner la furnizorul de servicii IT Qualitance, companie cu peste 120 de angajaţi, vorbeşte despre fenomenul vânzării de inteligenţă. “Industria românească de software merge foarte mult pe body leasing, pe vândut inteligenţă cu ora sau vândut oameni cu ora. Există o limită a acestui model, dar piaţa pare să insiste totuşi în această zonă, în care există o foarte mare presiune pe profit. Dar marginea de profit este foarte mică şi atunci oamenii încearcă să optimizeze şi să vadă cum pot funcţiona în acest model. E o paradigmă din care cred că trebuie să ieşim; noi încercăm să facem lucruri cu mult mai multă valoare adăugată decât servicii de body leasing sau de staff augmentation. Încercăm să construim ceva care chiar să funcţioneze nu doar ca un business care să producă nişte bani, ci care chiar să aibă un impact social.”
Iacob apreciază că acest tip de activitate are impact asupra angajamentului oamenilor care lucrează, din punct de vedere al cantităţii de cunoştinţe care rămân şi care se transferă, dar şi din punct de vedere financiar. “Până la urmă noi construim soluţii şi nu tot rezultatul acelei construcţii îl resimţim noi ca stat sau economie.”
„Şcoala produce mulţi scriitori de cod, programatori, dar sunt multe companii, în principal străine, care au venit în România şi au deschis centre pur tehnice de outsourcing, unde se scrie soft care se constituie ca produs străin. Este un mare păcat, în loc să scriem IT românesc scriem soft pentru alţii”, spune Daniel Mateescu, COO al furnizorului de soluţii software pentru companii Totalsoft. „Probabil că un softist din cinci este angajat să facă proiecte româneşti de software pentru companii. Este o mare problemă, vin companii care îşi permit să plătească salarii mari doar pentru competenţa tehnică şi care ne ridică foarte mult costurile. Răsfaţă programatorul român, care pleacă de la o firmă unde face produs la o companie unde lucrează helpdesk cu 200 de euro în plus”.
-
Tehnologia mobilă îmbunătăţeşte viaţa oamenilor
La conferinţă vor fi supuse dezbaterii cele mai noi aplicaţii şi programe sociale care folosesc tehnologia pentru a schimba in bine viata oamenilor, alături de personalităţi precum: Ravinder TAKKAR CEO, Vodafone România; Raed ARAFAT Fondator, Fundaţia pentru SMURD; Irina-Margareta NISTOR Preşedinte onorific, Fundaţia Vodafone România; Florina TĂNASE Director Legal&External Affairs, Vodafone România; Gyorgy PETER Director, Asociaţia Caritas Alba Iulia Asistenţă Medicală şi Socială; Florin GEORGESCU Director, Asociaţia Tandem; David NEACŞU Liderul primei expediţii româneşti pe Everest şi alpinist de renume internaţional; Dragoş DINU Membru în board-ul Fundaţiei Romanian Business Leaders; Angela GALEŢA Director, Fundaţia Vodafone România; Graham PEROLLS Preşedinte Fondator Fundatia Hospice Casa Speranţei; Prof. Dr. Vintilă MIHĂILESCU Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, antropolog; Andrei ROŞU Sportiv, primul maratonist care a intrat în Cartea Recordurilor pentru performanţa sa de a alerga 7 maratoane şi 7 ultramaratoane pe 7 continente şi Mihaela VLĂICULESCU Director, Asociaţia Sprijin pentru Diabet.
Dezvoltarea permanentă a tehnologiei şi apariţia unor dispozitive din ce în ce mai performante ne ajută nu numai în viaţa de zi cu zi, ci şi în îmbunătăţirea stării de sănătate a persoanelor care sufera de diverse afecţiuni. Pentru a prezenta astfel de proiecte aflate în derulare, dar şi pentru a dezbate noi programe în care tehnologia ar putea imbunatati viata oamenilor, Fundaţia Vodafone România şi Agenţia de presă Mediafax au iniţiat anul trecut conferinţa Mediafax Talks about Technology for Social Change, ajunsă acum la a doua ediţie.
În cadrul primei ediţii a acestui eveniment au fost prezentate proiecte care utilizează tehnologiile mobile pentru monitorizarea şi uşurarea vieţii pacienţilor. O parte dintre lectori au participat şi la ediţia trecută, Ravinder TAKKAR, CEO Vodafone România, apreciind parteneriatul Fundaţiei Vodafone România cu SMURD şi anunţând că soluţia tehnologică prin intermediul căreia paramedicii pot transmite imagini şi informaţii medicale de la locul unui accident către camerele de gardă din spitale va fi extinsă. Fondatorul Fundaţiei pentru SMURD, Raed ARAFAT, a spus că România este prima ţară din Europa, dacă nu şi din lume, în ceea ce priveşte telemedicina. Raed ARAFAT a prezentat live, prin intermediul tehnologiei 4G, cum funcţionează sistemul de telemedicină a SMURD.
Un proiect prezentat anul trecut a fost Controlin, un program de management dedicat persoanelor cu diabet, lansat de Asociaţia React şi Fundatia Vodafone România. Kit-ul pentru utilizarea acestuia include un glucometru de ultimă generaţie cu Bluetooth, consumabile şi un smartphone. Pacientul foloseşte zilnic glucometrul, care transmite prin Bluetooth către telefonul mobil valoarea glicemiei măsurate. Din telefon datele sunt transmise automat către server şi prelucrate în vederea furnizării de informaţii relevante pentru pacientul diabetic şi pentru medicul acestuia.
Un alt proiect prezentat la prima ediţie a conferinţei Mediafax Talks about Technology for Social Change este cel implementat cu succes de Fundatia Vodafone Romania şi Asociatia Inima Copiilor în secţia de terapie intensiva nou-născuţi a spitalului Marie Curie. Prin intermediul acestuia, medicii au posibilitatea de a vizualiza, de la distanţă, în detaliu, ce se întâmplă cu un pacient cu afecţiuni grave. Imaginile pot fi urmărite cu uşurinţă, întrucât camerele video folosite măresc imaginea de până la 12 ori. Momentul emoţionant al conferinţei a fost când participanţii au putut vedea live nou-născuţii de la spitalul Marie Curie.
Dar zonele unde tehnologia ar mai putea interveni pentru îmbunătăţirea vieţii noastre sunt multe şi, de aceea, Agenţia de presă Mediafax şi Vodafone România vă invită din nou la Mediafax Talks about Technology for Social Change pentru a descoperi şi anul acesta mai multe informatii despre aplicaţii mobile si programe inovatoare ale momentului puse în slujba comunităţii.
Evenimentul va reuni reprezentanţi ai organizaţiilor non-guvernamentale, ai instituţiilor publice şi private, medici, directori de spitale, reprezentanţi ai organizaţiilor de pacienţi, reprezentanţi ai companiilor din România.
Conferinţa va fi moderată de Elvira Gheorghiţă, Senior Reporter Mediafax şi cunoscutul blogger Cristian China-Birta.
Mai multe detalii, agenda evenimentului Mediafax Talks about Technology for Social Change – ediţia a II-a puteţi găsi pe website-ul: http://www.mediafaxtalks.ro/mediafax-talks-about-technology-for-social-change/prezentare-eveniment-70-2883
-
De 15 ani, Valentin Preda pune în legătură afaceri din România cu investitori străini
M-a fascinat tot timpul posibilitatea de a face afaceri la nivel internaţional, de a comunica şi de a realiza legături între oameni de afaceri şi companii. Nevoile de afaceri la nivel internaţional erau şi sunt în continuare atât de vaste, diferite şi dinamice, încât m-am îndrăgostit pe viaţă de acest domeniu. În plus, oamenii de afaceri de calitate pe care îi întâlnesc în afacerile internaţionale îmi întreţin atitudinea pozitivă şi mă stimulează să dezvolt noi mecanisme de business şi asta îmi place foarte mult. Nu ştiu ce ar putea să mă facă să îmi schimb pasiunea”, explică Valentin Preda principala sa motivaţie de a înfiinţa Bursa Română de Afaceri (Romanian Business Exchange), o interfaţă care aduce laolaltă oamenii de afaceri români şi străini şi care le furnizează servicii de achiziţii şi fuziuni, vânzări de afaceri, comerţ internaţional şi intermediere de business în general. Valentin Preda a lansat RBA (respectiv RBEX) în anul 2000, „un moment când piaţa de afaceri locală era relativ restrânsă, iar modelele de business nu erau foarte complexe”.
Odată cu accelerarea şi creşterea complexităţii businessului local, Preda a cedat tentaţiei şi a renunţat temporar la conducerea proiectului său antreprenorial, preluând în schimb responsabilitatea unui business pe care îl evalua atunci la 100 de milioane de euro.
n 2001 a intrat în zona de real estate, ca director general al Crown Investment, companie parte a P&G Group (fondat de oamenii de afaceri eleni Ioannis Papalekas şi Fotis Gylliadis), din al cărei portofoliu făceau parte clădiri de birouri de 45.000 mp, dar şi City Mall. Ulterior, acţionarii au investit în mai multe clădiri de birouri din nordul şi din centrul Bucureştiului, iar Valentin Preda a avut pentru un timp şi poziţia de director general al Upground Estates / RREEF – o companie a Deutsche Bank. Vânzarea Upground a fost una dintre cele mai spectaculoase tranzacţii din real estate-ul local, Ioannis Papalekas reuşind să vândă în 2008 proiectul din Pipera cu 340 de milioane de euro către RREEF Real Estate, compania imobiliară a Deutsche Bank.
„Cu Ioannis Papalekas am lucrat opt ani, din 2001 până în 2009″, spune Valentin Preda, care îşi rezumă CV-ul, pe care nu l-a pus niciodată pe hârtie, simplu: RBA, imobiliare, din nou RBA. „Din nou RBA” se traduce prin faptul că, la sfârşitul anilor 2000, Valentin Preda s-a întors la proiectul său de consultanţă, unde mărturiseşte că se simte cel mai bine şi unde crede că poate avea un rol relevant pentru comunitatea de business: „Prin prisma activităţilor noastre, întâlnim toţi participanţii mediului de afaceri internaţional, de la agenţii guvernamentale, ambasade, organizaţii de business, ONG-uri, oameni de afaceri şi companii, profesionişti şi furnizori de servicii, instituţii financiare şi mai nou mediul universitar”.
Preda vorbeşte însă şi despre rolul său de diplomat economic al României, în situaţii în care este singurul reprezentant al României „la diverse evenimente în afara ţării, în cadrul unor organizaţii internaţionale sau cu prilejul delegaţiilor externe pe care le găzduim” şi în care reprezentarea ţării primează: „vezi ulterior dacă faci sau nu business”. „Rolul nostru principal în piaţă este de matchmaker şi de business hub internaţional, care direcţionează informaţia de afaceri cu precizie şi eficienţă”, explică Valentin Preda activitatea sa de la RBA, unde interacţionează acum, săptămânal, cu zeci de companii din ţară şi străinătate şi unde a realizat, în decursul ultimilor ani, „sute de intermedieri de afaceri”.
Precizează că nu taxează de fiecare dată comision din conexiunile pe care le face, pentru că „de exemplu, la tranzacţii mari, nici nu e normal să taxezi comision doar pentru că ai pus doi oameni de afaceri în legătură. Oricum nu ai cum să verifici volumul de afaceri pe care aceştia îl fac între ei, dar cu trecerea anilor vezi că oamenii pe care tu i-ai pus în legătură au făcut afaceri bune şi asta trebuie să te bucure şi nu să fii invidios”. În cele mai multe cazuri însă, activitatea de brokeraj a RBA se taxează similar cu oferta clasică de consultanţă de M&A, care se compune dintr-o structură de flat-fee-uri şi un success fee: „flat-fee-urile încep de la câteva mii de euro şi pot ajunge la 15-20.000 euro plus un success fee cuprins între 2 şi 5%, în funcţie de volumul de muncă, de valoarea tranzacţiei, de natura serviciilor impuse de nevoia clientului şi de situaţia din piaţă”, rezumă Valentin Preda.
-
Cât costă viaţa unei comunităţi de oameni ce trăiesc într-o permanentă croazieră de lux
Un stil de viaţă care combină traiul pe un yacht privat cu o casă de vacanţă de lux, ce te poartă în jurul globului, şi care îţi oferă privelişti diferite în fiecare dimineaţă este ceea ce The World Residences at Sea oferă, prin intermediul unuia dintre cele mai mari vase de croazieră din lume. The World cântâreşte 43.524 tone, are 196 metri lungime şi 30 de metri înălţime şi serveşte drept “cartier rezidenţial” pentru persoanele care călătoresc cu el. Pe vas există 165 de locuinţe individuale, iar rezidenţii sunt atât proprietarii acestor locuinţe, cât şi, în mod colectiv, ai vasului. Ei au parte astfel de experienţe ce depăşesc standardele obişnuite ale unei călătorii de lux în jurul lumii.
Vasul a fost ideea lui Knut U. Kloster, a cărui familie are o istorie bogată în industria marină. A fost construit în Suedia, lansat în martie 2002 şi cumpărat de rezidenţi în 2003. De atunci, the World a navigat continuu în jurul globului, cu opriri în cele mai exotice locuri, permiţând rezidenţilor să se trezească într-o nouă destinaţie la fiecare câteva zile.
Linia de lux porneşte în croazieră din aproximativ doi în doi ani.
Ocuparea medie este de 150 de rezidenţi şi invitaţi. Cine sunt rezidenţii vasului? Vârsta lor medie este de 64 de ani, dar 35% dintre ei au sub 50 de ani. Sunt descrişi drept activi, orientaţi spre antreprenoriat şi filantropie, pasionaţi de cunoaştere, aventură şi călătorii. Mulţi dintre ei locuiesc pe vas întregul an, în timp ce alţii folosesc The World ca reşedinţă de vacanţă, pe care plutesc dela patru la şase luni pe an.
Rezidenţii au în comun pasiunea pentru cunoaştere, aventură şi călătorii. Fiecare dintre ei are un cuvânt de spus în ce priveşte alegerea itinerarului. Există şi un program de Enrichment, prin care le unt aduşi la bord ghizi şi specialişti în numeroase domenii: scufundări, degustarea vinului, cultura lumii – cu scopul de a-i pregăti pentru fiecare port în care ajung.
Vasul are 12 punţi şi cele mai luxoase dotări: spa, bibliotecă, cinema, spital şcoli, bucătari personali, antrenori personali, cât şi un teren virtual de golf.
Rezidenţii plătesc între 700.000 de dolari şi 10 milioane de dolari pentru o astfel de locuinţă. Există de asemenea costuri de întreţinere ce variază în funcţie de dimensiunea locuinţei, cât şi alte costuri administrative ce ţin de administrarea navei, ce include şi plata salariilor angajaţilor.
Majoritatea apartamentelor sunt deja vândute, dar din când în când cineva eliberează câte o locuinţă şi anunţă vânzarea pe site-ul The World Residences.
-
Un timişorean de 37 de ani controlează unul dintre cei mai puternici retaileri de mobilă şi are afaceri de 35 de milioane de euro
Timişoreanul Cristian Rusu controlează, la 37 de ani, unul dintre cei mai puternici retaileri de mobilă, Casa Rusu, cu o reţea de 29 de magazine. A patra fabrică a Rus Savitar, producătorul de mobilier din cadrul grupului, este un pariu pentru tânărul antreprenor, care a ridicat-o, de la zero, contra cronometru, deoarece liniile de producţie trebuie să fie funcţionale în vara acestui an, pentru ca antreprenorul să primească finanţare europeană. 2015 este, pentru compania timişoreană, un nou moment de hotar, pentru că după ce a dezvoltat reţeaua de magazine în plină criză, Casa Rusu trece la un nou nivel, mizând pe suprafeţe de retail de mari dimensiuni.
“Pentru mine criza a fost cel mai bun lucru care s-a putut întâmpla în viaţa asta. A fost de departe cea mai bună perioadă. Înainte de criză eram 250 de oameni, acum suntem 1.000. În această perioadă am putut să ne dezvoltăm la costuri rezonabile, în aşa fel încât să recuperăm în 6-7 ani investiţia”, spune Cristian Rusu.
Grupul Rus Savitar, care a ajuns la 1.000 de angajaţi, reuneşte patru fabrici de mobilă şi reţeaua de magazine Casa Rusu, iar cifra de afaceri înregistrată anul trecut a fost de 35 de milioane de euro, în creştere cu 25% faţă de 2013. Previziunile pentru anul în curs vizează pragul de 40 de milioane de euro, în condiţiile în care în această vară noua fabrică trebuie să fie deja funcţională, iar extinderea reţelei de magazine continuă. Două noi spaţii au fost deschise în prima parte a anului, unul în centrul comercial Carrefour Colentina, pe o suprafaţă de 2.500 mp, deschis în martie în urma unei investiţii de 500.000 de euro, şi un altul în Bacău, în centrul comercial Cora, pe o suprafaţă de 1.500 mp, în aprilie. Marele pariu al retailerului va fi însă intrarea în segmentul magazinelor de mari dimensiuni, de 8.000-10.000 mp; în privinţa momentului în care s-ar putea întâmpla acest lucru, Cristian Rusu spune că acesta depinde, în principal, de rapiditatea cu care sunt semnate actele de vânzare a terenurilor şi de timpul în care sunt primite autorizaţiile necesare pentru costrucţie. Antreprenorul estimează că sunt necesare nouă luni de la stadiul de proiect până la inaugurare. Hipermagazinele de mobilă ar putea fi dezvoltate însă doar în oraşe mari din ţară, în Bucureşti, Timişoara, Cluj. „Fără a lua credit bancar, am bani pentru a deschide două magazine proprii, de mari dimensiuni, pe an. Dar suntem dependenţi de ritmul de achiziţie a terenurilor, pentru că întâlnesc, de pildă, oameni care nu vor să vândă terenurile. Piaţa este extrem de volatilă”.
Despre cea de a patra fabrică, antreprenorul spune că este o investiţie fulger, care trebuie finalizată în şase luni de la semnarea contractului. „Este foarte greu să construieşti o fabrică într-un interval atât de scurt, însă a fost o oportunitate. O oportunitate”, pentru că respectarea termenului înseamnă un câştig de 1,2 milioane de euro, care reprezintă valoarea finanţării cu bani europeni din cele 4,4 milioane de euro cât înseamnă investiţia totală. Fondurile europene sunt aferente alocării din perioada 2007-2014 iar accesarea lor a fost posibilă doar după ce alte companii şi-au retras proiectele din cursa finanţărilor, iar banii au fost redistribuiţi.
Noua fabrică, pentru care sunt angajaţi în jur de 100 de oameni, este gândită pentru piese înguste de mobilier, despre care Cristian Rusu spune că sunt dificil de produs. În celelalte fabrici ale grupului sunt instalate linii de producţie pe care se realizează debitarea plăcilor, bordurarea şi alte operaţiuni. Pentru pentru a fi realizate noi reglaje, pentru a schimba tipul de produs care iese de pe bandă, sunt necesare în jur de 20 de minute, indiferent dacă urmează a fi produse mii de bucăţi sau sute de mii de unităţi. Timpul necesar pentru calibrarea liniei este la fel de mare ca şi în cazul în care de pe banda de producţie ies de zeci sau de sute de ori mai multe produse. De aceea compania se concentrează pe seriile mari, explică tânărul antreprenor. Tot el spune că preferă să producă mai mult decât vinde într-o lună, chiar dacă ţine produsele în depozit „pe care l-am făcut foarte mare”, pentru a putea livra către clienţi luna următoare. „Astfel, putem produce un obiect acum şi apoi peste două luni, până atunci nu mai pierdem timpul pentru a face reglajele benzii. Sigur, acest lucru înseamnă costuri, pentru că orice client plăteşte doar după livrarea mărfii. În plus, sunt şi costurile de depozitare”.
-
Când vrei să impozitezi ceea ce nu te-a preocupat
Natura umană este uluitoare; modul în care oamenii aleg să acţioneze, ignorând realitatea şi alegând orice altceva în afara soluţiei logice, este o manifestare fascinantă şi, dacă nu ar avea efecte asupra societăţii, ar fi distractiv. Dar de multe ori efectul este distructiv.
Să încerc să explic: crowdfundingul este o industrie care a ajuns să valoreze miliarde de dolari, înregistrând în ultimii 4 ani o creştere de 167%. Principalele calităţi sunt eliminarea distanţelor şi testarea produselor sau ideilor chiar înainte de a prinde viaţă. Distanţele: am citit un studiu care releva că în general între un antreprenor sau un artist începător, care ar avea nevoie de finanţare, şi un potenţial investitor există în medie o distanţă de 5.000 de kilometri. Chiar în epoca internetului 5.000 de kilometri este o distanţă prohibitivă, în măsură să stingă orice elan investoricesc.
Doi, publicul decide ce îi place sau nu, ce îl atrage sau nu, iar reacţia oamenilor este crucială pentru orice idee, afacere sau antreprenor. În cazul în care ideea prinde, ai deja o bază de plecare, o mulţime care îţi poate asigura resursa iniţială de hype.
În al treilea rând, fără legătură cu cele de mai sus, banii. Crowdfundingul este o industrie în plină expansiune; am văzut estimări, poate mai vechi, de peste 5 miliarde de dolari şi altele, recente, de peste 16 miliarde de dolari; chiar şi varianta pesimistă, de 5 miliarde, tot este extrem de relevantă – toate acele mici afaceri şi proiecte au obţinut finanţări facile, fără bătaie de cap, acte şi evaluări bancare. Dar Europa nu înseamnă chiar aşa de mult: fără Marea Britanie, unde crowdfundingul, influenţat, desigur de Statele Unite, este în plină expansiune, iar numărul platformelor este dublu faţă de a doua clasată europeană, Franţa, bătrânul continent contabilizează doar 620 de milioane de euro (iar Marea Britanie, singură, 2,3 miliarde de euro). Piaţa pe care vor europenii să o impoziteze, aşa-numita “reward-based crowdfunding”, a adunat anul trecut 120 de milioane de euro.
Cred că avem aici un soi de dimensiune culturală, fragmentarea restului Europei contrastând cu pragmatismul anglo-saxon. Şi cu moduri diferite de a privi lucrurile: Congresul american a ales să sprijine prin măsuri legale strângerea de fonduri de acest tip, în timp ce, iată, europenii se gândesc să impoziteze ceea ce nu i-a preocupat.
Fără crowdfunding, proiecte importante, de genul Nest, Oculus sau Pebble Watch (care a adunat 30 de milioane de dolari), poate că nu ar fi fost posibile. Punând o piedică de genul taxării, câte proiecte europene vor fi eliminate, câţi investitori descurajaţi şi câte start-up-uri de potenţial succes se vor prăpădi? Cât va pierde Europa în ansamblu impozitând 120 de milioane de euro acum şi renunţând la efectul pe care cele 120 de milioane l-ar avea în timp asupra economiei şi pieţei muncii?La un moment dat un economist, un fizician şi doi studenţi au emis o parabolă, cea a maimuţelor şi copacilor, pe care am mai prezentat-o cu ceva vreme în urmă. Şi-a păstrat actualitatea: spaţiul de producţie este pădurea, fructele copacilor sunt bunurile, antreprenorii sunt maimuţele. Ţările, pădurea, se dezvoltă pe măsură ce maimuţele trec dintr-un copac în altul, din zonele sărace ale pădurii în cele mai productive, cu fructe mai mari. Dar, pentru a uşura mersul maimuţelor, ar trebui ca pădurea să aibă o anume densitate, iar distanţele dintre copaci să permită maimuţelor să facă salturi uşoare. Echipa de cercetători crede că tocmai în nordul bogat al lumii pădurea are o dispunere inegală, există zone unde concentraţia de arbori este mult prea mare şi alternează cu „luminişuri” ce blochează drumul maimuţelor (gândiţi-vă aici la tot ansamblul de control, birocratic, ce funcţionează în Europa).
-
Un puşti de 13 ani a rezolvat problema cu care se confruntă 300 de milioane de oameni. O companie de miliarde i-a cumpărat ideea
Shubham Banerjee are doar 13 ani, dar este recunoscut în lumea întreagă ca unul dintre cei mai promiţători antreprenori. Tânărul născut în Belgia este CEO al Braigo Labs, o companie care produce imprimante pentru oamenii orbi.
Ideea i-a venit în urmă cu doi ani, atunci când a găsit un flyer care promova o strângere de fonduri pentru oamenii orbi. Întrebându-se cum pot aceştia citi, el a aflat despre limbajul Braille şi cât de complicat este procesul de printare a cărţilor pentru cei care suferă de această deficienţă.
“Când am aflat cât costă o imprimantă Braille, nu mi-a venit să cred”, a povestit Banerjee celor de la Business Insider. “Am vrut să îi ajut pe oameni, aşa că am încercat să construiesc un dispozitiv din materialele pe care le aveam la dispoziţie.” Aceste materiale erau piese de Lego, cu care tânărul a reuşit să dezvolte prima parte a proiectului său, de aici venind şi numele companiei Braigo: Braille şi Lego. Părinţii l-au ajutat să cumpere restul materialelor şi Banerjee a testat, cu succes, imprimanta sa.
În lume există aproape 300 de milioane de persoane ce nu pot vedea, iar 90% dintre ei trăiesc în state în curs de dezvoltare. Costul actual al unei imprimante Braille este de aproape două mii de dolari, dar prototipul lui Banerjee este de patru ori mai ieftin. Acest lucru a atras atenţia mai multor publicaţii de specialitate, el primind premiul The Tech Awards 2014 şi o invitaţie la Casa Albă pentru un eveniment dedicat tinerilor antreprenori şi inventatori.
Compania Intel a fost impresionată de idee şi a decis să investească în dezvoltarea produsului. Astfel, Banerjee a devenit cel mai tânăr antreprenor în care o companie de venture capital să investească. “Nu am crezut că o companie mare va fi interesată de proiectul meu”, povesteşte tânărul. “A fost o surpriză extraordinară”.
Cu finanţarea primită, Banerjee spune că vrea ca Braigo Labs să dezvolte un alt prototip care să semene cu o imprimantă normală. El vrea ca produsul să intre pe piaţă până la sfârşitul anului 2015.