Tag: companii

  • Allianz-Ţiriac: Din zece camioane de transport aflate în circulaţie, patru provoacă daune

    Companiile deţinătoare de autoutilitare de peste 18 tone asigurate RCA la Allianz-Tiriac au plătit în prima jumătate a anului, în medie, o primă anualizată de 7.500 de lei.

    Din acestă categorie, cele care au activităţi de transport au avut prima medie de aproximativ 9.300 de lei, în timp ce pentru cele cu activităţi de construcţie, producţie sau pentru alte regii autonome prima medie a fost în jur de 5.500 de lei, potrivit unui raport al companiei cu privire la activitatea Allianz-Tiriac pe clasa de asigurari RCA.

    “(…), la nivelul portofoliului Allianz-Tiriac pentru camioane de mare tonaj, prima medie anualizată aferenta perioadei ianuarie-iunie a.c. a fost de 7.500 de lei, în condiţiile în care acestea înregistrează cea mai mare frecvenţă şi cea mai ridicată severitate a daunelor”, a spus Remi Vrignaud, directorul general al Allianz-Tiriac.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Viaţa unui copil de bani gata .”Arăt prea bine, sunt prea frumoasă şi prea educată pentru o slujbă de birou” – GALERIE FOTO

    Julia Stakhiva are 23 de ani, trăieşte la Londra, se coafează şi face tratamente de înfrumuseţare la Moscova, cheltuie 200.000 de lire sterline pe an pe pantofi şi are o garderobă în valoare de 1.5 milioane de lire sterline. Iar totul este plătit de părinţii ei, scrie Daily Mail.

    Părinţii ei au făcut milioane de dolari conducând diferite companii în Ucraina şi susţin stilul de viaţă luxos al tinerei. Până acum, tânăra ar fi cheltuit 180.000 de lire pe operaţii estetice.

    “Oricine poate fi bogat, însă nu oricine nu poate fi frumos”, mărturiseşte tânăra plină de înţelepciune pentru cotidianul britanic.”În cercurile în care mă învârt oamenii nu sunt geloşi pentru că cineva are nu ştiu ce pereche de pantofi sau geantă, ci sunt geloşi pe înfăţişarea celuilalt. De aceea este important pentru mine să fiu frumoasă, slabă şi să am un păr frumos”, a continuat ea.

    “Este bine să începi operaţiile estetice de la vârstă fragedă. Unii oameni nu sunt destul de curajoşi să-şi facă operaţii estetice. Cred că este mai bine să stea acasă şi să mănânce pizza. Ei bine, voi să mâncaţi pizza şi eu să arăt bine”, este un alt gând înţelept al Juliei Stakhiva.

    “Scopul meu în viaţă este să am succes. Arăt prea bine, sunt prea frumoasă şi prea educată pentru o slujbă de birou”, încheie ea.
     

  • Viaţa unui copil de bani gata .”Arăt prea bine, sunt prea frumoasă şi prea educată pentru o slujbă de birou” – GALERIE FOTO

    Julia Stakhiva are 23 de ani, trăieşte la Londra, se coafează şi face tratamente de înfrumuseţare la Moscova, cheltuie 200.000 de lire sterline pe an pe pantofi şi are o garderobă în valoare de 1.5 milioane de lire sterline. Iar totul este plătit de părinţii ei, scrie Daily Mail.

    Părinţii ei au făcut milioane de dolari conducând diferite companii în Ucraina şi susţin stilul de viaţă luxos al tinerei. Până acum, tânăra ar fi cheltuit 180.000 de lire pe operaţii estetice.

    “Oricine poate fi bogat, însă nu oricine nu poate fi frumos”, mărturiseşte tânăra plină de înţelepciune pentru cotidianul britanic.”În cercurile în care mă învârt oamenii nu sunt geloşi pentru că cineva are nu ştiu ce pereche de pantofi sau geantă, ci sunt geloşi pe înfăţişarea celuilalt. De aceea este important pentru mine să fiu frumoasă, slabă şi să am un păr frumos”, a continuat ea.

    “Este bine să începi operaţiile estetice de la vârstă fragedă. Unii oameni nu sunt destul de curajoşi să-şi facă operaţii estetice. Cred că este mai bine să stea acasă şi să mănânce pizza. Ei bine, voi să mâncaţi pizza şi eu să arăt bine”, este un alt gând înţelept al Juliei Stakhiva.

    “Scopul meu în viaţă este să am succes. Arăt prea bine, sunt prea frumoasă şi prea educată pentru o slujbă de birou”, încheie ea.
     

  • Care sunt executivii din corporaţiile americane care pot primi câteva sute de milioane de dolari dacă sunt daţi afară

    Bloomberg a alcătuit un top al executivilor care vor obţine cele mai mari câştiguri în cazul în care vor fi daţi afară din funcţiile pe care le deţin în companiile pentru care lucrează.

    Totul a pornit de la pachetul de plecare al CEO-ului de la Yahoo!, Marissa Mayer, care ar trebui să primească peste 50 mil. dolari dacă este forţată să părăsească compania.

    Steve Wynn de la Wynn Resorts (retail) primeşte cei mai mulţi bani dacă este dat afară, anume 358 mil. dolari. În acest top este prezent şi executivul de origine română, Safra Catz de la Oracle care dacă este concediată ar trebui să primească 137 de milioane de dolari.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Au pornit afacerea în 2013 în România, iar acum şi-au deschis primul birou în Los Angeles şi fac afaceri cu 400 de companii din lume

    Retargeting.Biz este un start-up românesc ce propune companiilor din industria e-commerce un software care să îi ajute să interacţioneze personalizat şi rapid cu fiecare vizitator, în funcţie de acţiunile lor.

    Compania a deschis primul birou în Los Angeles, USA. Deasemea, Retargeting.Biz are prezenţă locală în Bulgaria şi Polonia şi se află în discuţii avansate cu parteneri din Italia.

    Cu ajutorul retargetării personalizate, Retargeting.Biz generează venituri pentru 200 clienţi din România şi 200 clienţi din străinătate, ce provin din industrii variate, precum cele din fashion, IT&C, bancar, home&deco, flori, sport, travel şi auto. În afara ţării, platforma mai are clienţi în Bulgaria, Polonia, Letonia, Lituania, Estonia, India, Vietnam şi US.

    De la lansare şi până în prezent, Retargeting.Biz a generat pentru companiile care îl utilizează 40 milioane de mesaje personalizate, vânzări suplimentare de peste 8.5 milioane de euro la o rată medie de conversie de peste 10%.

    “Estimăm un portofoliu de 1000 de clienţi la finalul anului 2016, iar în următoarele săptămâni vom anunţa integrări cu jucători mari din piaţa de IT din România, Bulgaria şi Polonia.”, spune Rareş Bănescu, CEO si fondator al companiei.

    Tool-ul complex ce ajută magazinele online să comunice personalizat cu clienţii vine cu workflow-uri definite, însă poate fi customizat de utilizatori, oferindu-le posibilitatea de a stabili modul în care interacţionează cu clienţii lor.

    “Retargeting.Biz se diferenţiază de alte tool-uri de profil prin pricing bazat pe performanţă, plus o abordare diferită în profilarea şi comunicarea cu clientul. Îmbunătăţim constant softul cu scopul de a ajuta magazinele online în comunicarea lor cu clienţii magazinului. Astfel, am ajuns la 15 triggere pe email, toate suportând email reminder şi sms reminder”, susţine Rareş Bănescu.

    În acest moment, echipa Retargeting.Biz este formată din 25 persoane specializate pe tehnologie şi digital, echipă ce oferă client service de calitate şi plus valoare companiilor din industria de e-commerce, câştigând încrederea unor parteneri importanţi atât din România, cât şi din străinătate.

  • Cum a reuşit o femeie care a petrecut 10 ani la închisoare să devină un lider al unei companii

    Ce spuneţi de o haină impermeabilă care se încălzeşte singură şi se poate transforma într-un sac de dormit? Ar putea fi un obiect indispensabil pentru toţi oamenii fără casă.

    De astfel de invenţie este responsabilă Veronika Scott, 21 de ani, şi compania sa “The Empowerment Plan”. După ce a absolvit facultatea ea a fondat “The Empowerment Plan”, o organizaţie nonprofit care angajează părinţii (single parent) din adăposturi locale şi îi antrenează pentru a deveni croitorese/croitori şi care fac produsul menţionat mai sus. Astfel aceşti oameni au un loc de muncă cu un venit stabil, au o locuinţă şi-şi pot recâştiga independenţa.

    Din 2012 până în prezent organizaţia nonprofit a angajat 30 de oameni, a impactat 75 de copii şi a distribuit 15.000 de haine indivizilor fără adăpost de-a lungul a 30 de state din SUA, Canada, Australia sau Noua Zeelandă. În următoarea perioadă vor să ajungă şi în alte oraşe şi vor să lanseze şi un produs pentru retail, astfel The Empowerment Plan se va putea autosusţine.

    Astfel ceea ce a început ca un proiect menit să le ofere celor fără adăpost o metodă de a se încălzi în perioadele reci ale anului s-a transformat într-un model care întrerupe ciclul sărăciei.

    Veronika nu a construit compania de una singură şi a povestit pentru Forbes modul în care femeie care a petrecut 10 ani la închisoare a devenit un lider în cadrul organizaţiei:

    Annis Maxwell avea 58 de ani când am întlnit-o şi tocmai fusese eliberată din închisoare, după 10 ani. A presupus că nu-i voi oferi un job, dar am simţit ceva special la această femeie şi trebuia să-i dau şansa de a avea un nou început.

    Am avut mare noroc că am angajat-o. Nu avea niciun motiv să aibă încredere într-o tânără de 21 de ani fără experienţă de business şi a riscat la fel cum am riscat şi eu. Am construit compania împreună. A devenit un fel de lider, o mamă a echipei. Credea foarte mult în ceea ce făceam. Abia după ce a murit în 2013 mi-am dat seama de amprenta pe care şi-a lăsat-o asupra mea. 

  • Angela Merkel le cere companiilor germane să angajeze mai mulţi refugiaţi

    Angela Merkel a invitat şefii mai multor companii mari din Germania să participe la un summit luna viitoare unde-i va ruga să angajeze mai mulţi refugiaţi, relatează Daily Mail.

    Peste 1 milion de refugiaţi au intrat în Germania anul trecut, iar guvernul vrea ca foarte mulţi dintre aceştia să intre pe piaţa muncii, astfel se va reduce dependenţa refugiaţilor pe ajutoarele de stat, dar şi numărul joburilor vacante.

    Potrivit cotidianului german Bild, Merkel încearcă să convingă companiile să le acorde o şansă refugiaţilor şi să le ofere posturi  entry-level. În contextul în care companiile mari au fost criticate că nu ajută refugiaţii să se integreze, însă refuzul acestora vine pe baza faptului că mulţi refugiaţi veniţi în Germania nu cunosc limba şi nici nu au nivelul de educaţie impus pentru a putea fi angajaţi.

    Câţiva giganţi precum Siemens, Evonik, Opel sau Volkswagen au pornit deja programe pentru refugiaţi şi vor împărtăşi rezultatele cu cancelarul german în cadrul întâlnirii care va avea loc pe 14 septembrie. 

  • A riscat toţi banii familiei pentru a vinde produse de care nu auzise nimeni. Acum e milionar

    Timişoreanul Cristian Oneţiu şi-a început cariera în industria vânzărilor directe la 16 ani, ca să îşi câştige banii ce aveau să îi permită să studieze la facultate. După mai multe încercări nereuşite în zona antreprenoriatului, a pus bazele, în 2005, ale unei afaceri axate pe un sistem de direct sales autentic românesc şi pe produse bio, ce abia intrau pe piaţă la momentul respectiv. Cele două companii pe care le conduce împreună cu fratele său totalizează în prezent afaceri de mai mult de 10 milioane de euro, iar în zece ani vor ajunge la 100, potrivit antreprenorului.

    “Am investit toţi banii, inclusiv pe cei obţinuţi din vânzarea celor două apartamente, deţinute de mine şi de fratele meu, într-o afacere cu produse bio, într-o perioadă în care puţini ştiau ce înseamnă acestea“ – îşi începe Cristian Oneţiu povestea afacerii înfiinţate de el şi fratele său, Dan, în urmă cu un deceniu în Timişoara. În prezent, cei doi conduc două afaceri axate pe distribuţia şi vânzarea de produse fie certificate bio, fie din ingrediente naturale – Life Care Corp., axată pe vânzările directe, şi BioLogistic, companie de import şi distribuţie pentru reţelele de magazine din care fac parte şi lanţuri de retail precum Billa, Mega Image, Kaufland. Life Care Corp., prima lor companie, a devenit una dintre cele mai mari afaceri de vânzări directe din România, cu o cifră de afaceri de 30 de milioane de lei anul trecut, iar firma de import şi distribuţie de produse bio BioLogistic, înfiinţată la câţiva ani după prima, a totalizat anul trecut afaceri de 10 milioane de lei.

    Povestea apartamentelor vândute şi ulterior răscumpărate reprezintă doar o mică parte din aventura antreprenorială a lui Cristian Oneţiu, care spune că a adus cuvântul „bio“ în România, odată cu produsele importate în 2005. A copilărit în Reşiţa şi, pentru a-şi permite să  plece la facultate în Timişoara, a intrat în industria vânzărilor directe încă de la 16 ani. Inspirat de fratele său, Dan, care făcea „tot felul de mici afaceri“,  a început să vândă şi el un produs la mare căutare la vremea respectivă: maşinile de vacuumat alimente.

    „Erau valize care cântăreau aproximativ 30 de kilograme, adică jumătate din greutatea mea. Nu puteam să le transport cu tramvaiul şi luam taxiul, iar la prezentări eram motivat să vând astfel încât să reuşesc să îmi recuperez cel puţin banii de taxi“. Ulterior a vândut şi produsele unei companii axate pe comercializarea cosmeticelor şi suplimentelor alimentare.

    În 1996, la 18 ani, după ce s-a înscris la Facultatea de Psihologie din Timişoara, a fost nevoit să renunţe la afacerile sale din Reşiţa. Timp de un an s-a dedicat exclusiv studiilor, iar apoi, pentru că se obişnuise să aibă venituri suplimentare, „m-am angajat, ca orice tânăr, la corporaţie“, spune el, mai în glumă, mai în serios, referindu-se la primul loc de muncă, într-o companie ce activa în industria tutunului. A lucrat acolo timp de patru ani şi jumătate, ultima poziţie ocupată fiind responsabil în departamentul de marketing pentru partea de vest a ţării.

    În 2002 a decis să ia din nou drumul antreprenoriatului. „Nu am mai suportat rigorile corporaţiei, care deveneau din ce în ce mai mari. Dacă la început aveam o oarecare libertate, ulterior aceasta s-a îngustat atât de mult încât am devenit mici roboţei“, spune Oneţiu.  Revenirea la antreprenoriat s-a legat şi de o pasiune a sa: pentru că îi plăcea să cânte, a deschis un bar de karaoke chiar în cadrul campuslui universitar din Timişoara. „L-am făcut cu gândul de a aduna prieteni în jurul unei mese, unde să începem să cântăm, şi s-a transformat într-o afacere foarte profitabilă. Era un bar mic, dar mereu plin, care funcţiona de luni până luni“, povesteşte el. 

    După trei ani de activitate cu barul, a deschis un alt club, mai mare, iar apoi, fiindcă a încercat să lase afacerea nesupravegheată pentru a nu mai pierde nopţile, aceasta nu a mai funcţionat. „Nu a mai mers pentru că aşa se întâmplă la baruri, este o activitate mult mai lejeră şi predispusă la fraudă.“ Acesta a fost momentul în care a plecat la Bucureşti hotărât să înceapă proiectul la care visa din adolescenţă, propria companie românească de vânzări directe. „Voiam o companie de direct sales fără americănismul specific, o companie românească bazată pe principii româneşti, dar şi cu produse româneşti“, descrie el activitatea firmei Vision Group International, pe care a creat-o în 2004 şi care vindea aproximativ 20 de produse fabricate în România – şam-poane, detergenţi ş.a. Afacerea a falimentat în aproximativ un an, motivele fiind legate, potrivit lui Oneţiu, de lipsa unor standarde de calitate pe care piaţa le cerea. „Dacă produsul pe care îl duceam în casa clientului într-o zi era roz, iar a doua zi, roşiatic, atunci pierdeam încrederea lui.“

    În 2005 a pus bazele Life Care Corp. în Timişoara, o companie ce avea să fie axată pe vânzarea de produse bio, în urma unei investiţii de 300.000 de euro, bani reprezentaţi de fonduri personale şi împrumuturi de la familie şi prieteni, ce au implicat inclusiv vânzarea apartamentului său şi al fratelui.

  • De ce ne sperie această creştere economică de 6% din T2? Care sunt asemănările şi deosebirile din prezent faţă de perioada de boom din 2008?

    În criză (din toamna lui 2008 până în 2012), România, companiile şi populaţia au simţit pe pielea lor că ceea ce au primit în perioada de boom – credite generoase, creşteri salariale, noi joburi, posibilitatea de a lua case, maşini, vacanţe sau să ieşi la restaurant pe credit – a fost nesustenabil, a fost un cadou otrăvit. Creşterea economică de atunci s-a năruit în numai câteva luni.

    Cursul valutar la care au luat credite (euro şi franci) a fost total nerealist, ceea ce a făcut să sară totul în aer când a sărit şi cursul.

    Majorările salariale sau posibilitatea de a-ţi găsi rapid un job la un salariu în creştere au dispărut peste noapte. Liniile de finanţare s-au tăiat de la o zi la alta, lăsând facturi neplătite sau restanţe la împrumuturile de la bancă, la Fisc sau la furnizori. Acum, când creşterea economică de peste 6% din T2 aminteşte de perioada de boom, întrebarea tuturor este dacă această creştere e sustenabilă, mai puţin dintr-o perspectivă economică macro şi mai mult din perspectiva fiecărei companii sau a unui angajat.

    Ce poate înţelege un antreprenor, un manager sau un salariat din această cifră de 6%? Este cazul să se teamă (partea goală a paharului), având în vedere ce s-a întâmplat după 2008, când economia creştea la fel şi dădea senzaţia tuturor că Uniunea Europeană le-a pus prosperitatea pe card? Sau această cifră trebuie privită cu optimism, că vor urma majorări de salarii, se vor deschide alte joburi, iar bugetele nu vor mai fi atât de strânse?

    Citiţi continuarea pe www.zf.ro

  • Nu găseşti loc de parcare? Doi români au dezvoltat o aplicaţie care-ţi arată unde sunt locuri libere

    Cum digitalizarea şi tehnologizarea apar în aproape toate aspectele vieţii omeneşti şi cum maşinile aproape au devenit computere pe patru roţi, era inevitabil ca cineva să nu se gândească la o aplicaţie care ajută la găsirea unui loc de parcare. Şi care spune şi unde ai lăsat autoturismul. Astfel, aventurile prin parcările subterane ar putea lua sfârşit datorită unei aplicaţii precum cea a clujenilor de la Parking+Plus.

    Cristian Ureche şi Bogdan Herea au pornit proiectul în 2014, motivul fiind numărul de locuri de parcare insuficient raportat la creşterea numărului de maşini din zonele urbane supraaglomerate. „Oraşele se confruntă cu probleme de gestiune a resurselor, dar există iniţiative de timp smart city pentru care încep să se aloce bugete. Avansul tehnologic permite gestiunea eficientă a locurilor de parcare incluse în mod tradiţional în circuitul de utilizare publică (hărţi interactive cu disponibilitatea locurilor de parcare în timp real, plăţi fără numerar direct din aplicaţie)“, spune Cristian Ureche, fondator al Parking+Plus.

    Pentru Cristian Ureche aceasta este prima iniţiativă antreprenorială, el activând anterior în industria serviciilor software în calitate de consultant pentru multinaţionale (operatori telecom, agenţii de publicitate). A oferit apoi consultanţă pentru start-up-uri din Europa, iar în prezent se ocupă de activităţile curente ale Parking+Plus. Celălalt fondator, Bogdan Herea, se ocupă de zona de dezvoltare a businessului şi crearea a parteneriatelor în cadrul start-up-ului. Herea are un business în industria serviciilor software, lucru care i-a permis să finanţeze activitatea de la Parking+Plus complementar cu fondurile atrase prin clusterul Cluj IT.

    Cum funcţionează aplicaţia?

    Sistemul clujenilor constă într-o aplicaţie de mobil şi dintr-un aşa‑zis box, dispozitiv ce este montat în parcare şi care contorizează locurile libere şi controlează accesul. Practic, prin intermediul aplicaţiei un şofer este informat câte locuri de parcare sunt libere într-o anumită zonă şi poate rezerva locul respectiv, apoi poate face plata direct din aplicaţie. Iar aici vorbim în special de parcări private, ce aparţin anumitor instituţii. „Am lansat în fază de testare în România în urmă cu câteva luni şi în acest moment operăm parcări care ne permit să testăm mai multe scenarii de utilizare: centru comercial, hotel, campus universitar, clădire de birouri“, spune Ureche.

    Am testat şi noi aplicaţia. Sistemul funcţionează în momentul de faţă doar în Cluj. Atunci când porneşti aplicaţia, stabileşti destinaţia şi verifici dacă sunt locuri libere în parcare. Din ce am putut observa, mai tot timpul locurile de parcare din Cluj par a fi ocupate. „Vorbim despre un sistem modular, flexibil şi universal, pe care ne propunem să îl scalăm rapid la nivel internaţional. Aplicaţiile mobile iOS şi Android sub brand propriu funcţionează ca şi «enableri», demonstratori ai platformei. Am gândit aplicaţia ca o soluţie cu arhitectură deschisă (…) platforma are funcţionalităţi precum: înregistrarea locurilor de parcare pe hartă, rezervare, plată, gestiune locuri de parcare în timp real, acces de pe mobil în parcări cu barieră“, continuă Ureche.

    Conceptul presupune gestiunea flexibilă de lungă şi scurtă durată a accesului în parcările securizate, atât pentru segmentul corporate (gestiune acces angajaţi, colaboratori, vizitatori, participanţi evenimente), cât şi pentru cel rezidenţial.

    Un lucru interesant este închirierea spaţiului de parcare personal. Dacă tot trăim într-o epocă a „sharing economy“ şi „car sharing“, de ce nu am împărţi şi locurile de parcare? „Locurile de parcare disponibile în zone rezidenţiale sau aferente clădirilor de business rămân neutilizate o importantă perioadă de timp, pentru că au acces securizat. Folosind tehnologiile noastre, platformele «event parking» sau marketplace-urile pentru locuri de parcare devin realitate în doar câteva zile“, spune antreprenorul.

    În principal Parking+Plus merge către zona de B2B, pentru companiile care doresc să implementeze soluţii de smart parking. „Poziţionarea noastră este una pur tehnologică. Putem face o comparaţie cu transportul aerian de persoane. Noi suntem echivalentul producătorului de avioane, existând companii care operează curse de pasageri (…) Ne adresăm câtorva categorii de companii: integratori de sisteme de parcare şi de securitate, start-up-uri care activează pe zona smart parking, operatori de clădiri şi parcări, multinaţionale care doresc să îşi extindă portofoliul“, afirmă Ureche.

    O parte din finanţare a venit de la clusterul Cluj IT, în urma unei competiţii interne ce a avut loc în 2013, restul banilor provenind din resurse proprii. Investiţia totală este estimată de antreprenori la 250.000 de euro. De asemenea, start-up-ul a fost acceptat în acceleratorul RICAP (Programul de Asistenţă în Comercializarea Inovării din România) unde vor beneficia de un program intens de consultanţă pe zona de dezvoltare şi atragere de investiţii, iar la finalul acestuia va fi organizat un eveniment în care vor fi invitaţi investitori. Despre RICAP Cristian Ureche spune că „mentorii ne ajută să descoperim cea mai bună cale de urmat, astfel încât efortul pe care oricum l-am fi depus în start-up să fie în direcţiile cele mai plauzibile a ne aduce rezultate pozitive.“

    Mai mult, Parking+Plus a câştigat ediţia locală a competiţiei Business Wall of Fame, organizată de grupul Deutsche Telekom în opt ţări, şi va intra în portofoliul Telekom România. „Procedurile de intrare în portofoliul Telekom România sunt pe ultima sută de metri, se lucrează la partea procedurală şi juridică. Avem un parteneriat cu Deutsche Telekom la nivel european care ne ajută să participăm la evenimente cu stand şi ne facilitează colaborarea cu celelalte companii din grup.“ Produsul clujenilor a fost desemnat ca fiind cea mai bună soluţie Internet of Things din România în acea competiţie.

    Cum îşi monetizează tinerii aplicaţia? „Promovând modelele Access as a Service (AaaS), Software Development Kit (SDK) şi Software as a Service (SaaS)“, despre care Cristian Ureche spune că este o noutate în domeniul parcărilor şi că îşi doresc să valideze acest model pentru abordarea B2B pe care o urmăresc. Modelul AaaS implică achiziţia unor pachete de chei virtuale de către companii, pe care utilizatorii aplicaţiilor mobile le pot consuma (în acest sens au dezvoltat şi un smart box care comunică cu aplicaţia mobilă şi comandă barierele şi porţile) pentru a intra în parcări. Soluţia se pretează pentru zona rezidenţială şi de business, cu acces oferit pe bază de abonament lunar.

    Modelul SDK e folosit de către vcompaniile care îşi doresc să dezvolte soluţii personalizate de tip smart parking, bazându-se pe platforma clujenilor, iar modelul SaaS implică plata unor contribuţii lunare pentru module funcţionale (rezervări, plăţi prin aplicaţie, informaţii în timp real legate de disponibilitatea locurilor de parcare).

    În ultimii doi ani numărul start‑up‑urilor de parking a crescut foarte mult: de la valeţi care caută loc de parcare într-o anumită zonă la un fel de Airbnb pentru spaţiu de parcare (locul din faţa blocului poate fi închiriat de cine are nevoie). Chiar şi producătorii de automobile se uită în această direcţie. Un exemplu este BMW: În 2011 BMW i Ventures, divizie de investiţii a producătorului german, a investit în 13 companii care oferă servicii de mobilitate şi chiar a încorporat softuri pentru parcare în noile automobile. Tehnologia iPark funcţionează utilizând date pentru a prezice dacă sunt locuri libere pe o anumită stradă.

    Pentru anul în curs Cristian Ureche şi Bogdan Herea îşi doresc extinderea în afara ţării, România fiind o zonă de test. „Ne dorim să lansăm soluţia în mai multe ţări europene, să închidem o rundă de finanţare care să ne aducă o primă evaluare continuând dezvoltarea tehnologiei pentru întărirea parteneriatelor“, susţine Ureche.

    Concret este faptul că atâta timp cât vor exista maşini vom avea nevoie să le parcăm, iar aplicaţiile precum Parking+Plus ne-ar putea face viaţa mai uşoară.