Tag: Victor Ponta

  • Biden i s-a adresat lui Ponta, la final, cu sintagma “preşedinte”

     “Domnule preşedinte, mulţumesc pentru angajamentul dumneavoastră de a întări relaţiile noastre, pentru munca dumneavoastră pentru a face viitorul nostru şi mai bun. Dumnezeu să binecuvânteze poporul român, Dumnezeu să binecuvânteze America şi Dumnezeu trebuie să protejeze trupele noastre, române şi americane din Afganistan”, i-a spus Biden lui Ponta la finalul vizitei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Curtea Constituţională a amânat câteva ore discutarea sesizărilor preşedintelui şi Guvernului

     Oficiali din cadrul Curţii Constituţionale au declarat pentru MEDIAFAX că cele două sesizări privind conflictele juridice de natură constituţională nu vor mai fi luate în discuţie în cadrul şedinţei de la ora 10.00, ci începând cu ora 17.00, după ce Guvernul a solicitat acest lucru, motivând că are o agendă încărcată în cursul dimineţii de miercuri.

    Potrivit surselor citate, reprezentanţii Guvernului nu au făcut niciun fel de precizare cu privire la activităţile care au dus la amânarea discutării celor două sesizări.

    Curtea Constituţională va discuta miercuri sesizarea preşedintelui Traian Băsescu legată de faptul că premierul Victor Ponta nu a contrasemnat o serie de decrete de decorare care vizau “înalte personalităţi ce au asigurat conducerea ICR în perioada 2005-2012”.

    Sesizarea a fost înregistrată în 6 mai, ca un conflict juridic de natură constituţională între preşedinte şi primul ministru.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Curtea Constituţională a amânat câteva ore discutarea sesizărilor preşedintelui şi Guvernului

     Oficiali din cadrul Curţii Constituţionale au declarat pentru MEDIAFAX că cele două sesizări privind conflictele juridice de natură constituţională nu vor mai fi luate în discuţie în cadrul şedinţei de la ora 10.00, ci începând cu ora 17.00, după ce Guvernul a solicitat acest lucru, motivând că are o agendă încărcată în cursul dimineţii de miercuri.

    Potrivit surselor citate, reprezentanţii Guvernului nu au făcut niciun fel de precizare cu privire la activităţile care au dus la amânarea discutării celor două sesizări.

    Curtea Constituţională va discuta miercuri sesizarea preşedintelui Traian Băsescu legată de faptul că premierul Victor Ponta nu a contrasemnat o serie de decrete de decorare care vizau “înalte personalităţi ce au asigurat conducerea ICR în perioada 2005-2012”.

    Sesizarea a fost înregistrată în 6 mai, ca un conflict juridic de natură constituţională între preşedinte şi primul ministru.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta cere sesizarea CSM pentru declaraţiile lui Băsescu privind arestările

     Solicitarea i-a fost adresată ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, în şedinţa de guvern, în faţa presei.

    “Avem o economie care performează, avem relaţii internaţionale foarte bune, trebuie să avem şi o justiţie cu adevărat independentă. Am văzut declaraţia preşedintelui Băsescu prin care spune că a oprit arestările în perioada de campania electorală, dar le dă drumul la arestări după. Cred că e o declaraţie iresponsabilă, ca multe altele, dar vă rog, domnule ministru, să sesizaţi Consiliul Superior al Magistraturii. Dacă nici asta nu este o intervenţie brutală în justiţie…Eu cred, în primul rând, că e o minciună, nu cred că preşedintele Băsescu poate să oprească arestări în campanie sau în necampanie, dar simplul fapt că preşedintele statului afirmă asemenea lucruri legate de campania electorală şi de arestările de la DNA cred că trebuie sancţionat”, a spus Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • NOU MESAJ al lui Rogozin la adresa României: Vicepremierul rus le propune lui Băsescu şi Ponta să sărbătorească eliberarea capitalei de “fasciştii români”

     “Propun domnilor (Traian) Băsescu şi (Victor) Ponta să sărbătorească, pe 31 august, la Bucureşti 70 de ani de la eliberarea acestui oraş de fasciştii români”, a scris Rogozin pe contul său de Facebook, făcând trimitere la un articol ce critică atitudinea “rusofobă” şi războinică a României, publicat pe site-ul www.inosmi.ru, afiliat agenţiei oficiale RIA Novosti.

    Articolul este publicat iniţial pe site-ul Terra.md şi susţine că politicienii români au adus ţara în pragul unei psihoze de masă pentru a abate atenţia de la problemele economice şi pe fondul faptului că populaţia nu crede în viitorul european strălucit al ţării.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tomac: Ponta să spună cât a costat deplasarea la Eurovision şi cine a plătit

     “În week-end-ul trecut am văzut că Victor Ponta a utilizat în scop electoral un eveniment cum este Eurovisionul. (…) Premierul şi-a permis să plece la Copenhaga pentru a pune într-o situaţie ridicolă reprezentanţii României la acest concurs. Aş dori ca Victor Viorel Ponta să facă publice sumele pe care le-a plătit pentru această deplasare şi cine a plătit”, a spus Tomac.

    El a arătat că, din informaţiile PMP, această deplasare a costat 40.000 de euro şi a fost în scop electoral.

    “Acţiunea a fost organizată de televiziunea publică. TVR se simte cât mai confortabil acţionând la comandă politică”, a mai spus Tomac.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vocea Rusiei: Dmitri Rogozin vrea o reacţie “foarte dură” la declaraţiile lui Victor Ponta

     “Nu mai avem ce discuta cu ei după această situaţie. Ministerul rus de Externe va pregăti şi va elabora o reacţie. Una este să introduci sancţiuni împotriva unor persoane, ca acestea să nu mai poată primi vize, dar să forţezi să aterizeze, cu ajutorul aviaţiei militare, un avion la bordul căruia se află membri ai Guvernului rus este dincolo de orice glumă (…). Reacţia trebuie să fie dintre cele mai dure”, a declarat Rogozin.

    Această situaţie a fost discutată luni dimineaţă cu ministrul de Externe Serghei Lavrov şi cu ambasadorul României în Rusia, fiind prezentată premierului Dmitri Medvedev, a adăugat Rogozin.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Cea mai bună decizie a Guvernului în 2013, deblocarea programului reabilitării maternităţilor

    “Mă bucur foarte tare să văd – e o coincidenţă fericită că azi (vineri – n.r.) e şi Ziua Europei – să văd că putem avea şi în România condiţii apropiate de ceea ce ne dorim şi de ceea ce vedem la nivel european. Anul trecut am deblocat un program început în 2007 şi închis în 2009 prin care în 19 oraşe din ţară avem maternităţi de nivel european. Dacă mă întrebaţi dintre toate deciziile pe care le-a luat Guvernul anul trecut care a fost cea mai bună, nu aş ezita să spun că aceasta a fost cea mai bună. Nimic nu e mai important decât să ai maternităţi moderne, să ai condiţii în care copiii să vină pe lume în siguranţă, cei care au probleme să poată fi salvaţi, iar în felul acesta să putem duce la îndeplinire ceea ce Înalt Prea Sfinţitul Andrei ne-a trasat, şi anume, cel puţin trei copii în fiecare familie: unul pentru mama, unul pentru tata şi unul pentru biserică şi pentru ţară”, a declarat Victor Ponta, vineri, la Bistriţa, citat de corespondentul MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta, inspirat de culorile unui centru IT: Ar trebui să fie roşu la Guvern. Galbenul e de relaxare!

     După ce a tăiat panglica de inaugurare a centrului tehnologic, alături de ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, despre care a apreciat că “e cel mai bun când vine vorba de tăiat”, premierul Ponta a fost invitat să viziteze spaţiile de lucru ale centrului.

    Premierului i s-a explicat că birourile au un design specific pentru modul în care lucrează specialiştii IT, iar podeaua spaţiilor de lucru desemnează prin culori scopul acestora.

    “Dacă vă uitaţi la podea, culorile desemnează zonele de lucru. Albastru este zona de lucru în colaborare. Roşu este pentru relaxare şi pentru cafea. Când cineva întreabă de cafea, i se spune: vezi unde e roşu”, i-au eplicat reprezentanţii centrului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Restructurarea creditelor, aplicată probabil de la 1 iulie. Va fi opţională pentru bănci şi persoane

     Întrebat de presă când va fi aplicată măsura restructurării creditelor pentru populaţie şi dacă este finalizat proiectul de act normativ în acest sens, Ponta a precizat că măsura va fi aplicată probabil cu 1 iulie.

    “Probabil de la 1 iulie. Imediat ce este gata finalizat proiectul, va fi pus pe site. Nu va fi obligatoriu, va fi opţional, şi pentru persoane, şi pentru bănci”, a declarat premierul.

    El a precizat că proiectul va fi include condiţiile discutate cu organismele financiare internaţionale şi vor fi puse în dezbatere publică.

    Restructurarea îmrumuturilor populaţiei prevede reduceri de impozit, dar numai după expirarea perioadei de reeşalonare, de doi ani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro