Tag: TVA

  • Senat: Reducerea accizei la băuturile spirtoase intră în vigoare de la 1 octombrie 2015, nu din 2016

    Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal prevede faptul că ”în domeniul TVA , începând cu 1 iunie 2015, se extinde aplicarea cotei reduse de TVA de 9% pentru bunuri alimentare, inclusiv băuturi, cu excepţia băuturilor alcoolice, precum şi pentru serviciile de restaurant şi de catering”.

    Senatul a adoptat şi un amendament al PNL, care prevede că reducerea nivelului accizelor la băuturile spirtoase, inclusă şi în proiectul noului Cod Fiscal, să intre în vigoare de la data de 1 octombrie 2015 şi nu de la 1 ianuarie 2016.

    Amendament a avut la bază solicitarea Asociaţiei producătorilor şi importatorilor de băuturi spirtoase din România, care a susţinut că, din analiza pieţei, trimestrul IV reprezintă pentru această industrie circa 40% din totalul vânzărilor anuale.

    În plus, aceştia menţionează că, potrivit estimărilor proprii, reducerea accizei de la 1 ianuarie 2016 ar înseamna, pentru 2015, o scădere semnificativă a vânzărilor de băuturi spirtoase, iar din punctul de vedere al bugetului de stat, această scădere de vânzări ar avea efect direct asupra încasărilor din accize şi din TVA.

    Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal urmează să ajungă Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

  • Chiriţoiu: Ne temem că retailerii se vor înţelege între ei să păstreze în profituri reducerea TVA

    Bogdan Chiriţoiu a declarat la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că instituţia pe care o conduce monitorizează preţurile, iar dacă vor fi indicii că sunt înţelegeri ilegale între producători şi/sau magazine vor fi făcute investigaţii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    “Guvernul ne-a solicitat să monitorizăm ce se întâmplă în această perioadă cu ocazia reducerii TVA. Ne e teamă că pot să apară înţelegeri între magazine, între lanţuri de magazine, între producători, care să încerce să păstreze în profiturile lor reducerea TVA. Monitorizăm şi vrem să vedem ce s-a întâmplat cu nivelul preţurilor după ce Guvernul a făcut anunţul cu reducerea TVA şi să vedem după 1 iunie în ce măsură se transmite reducerea de TVA în preţul la raft. Dacă vor fi indicii că sunt înţelegeri ilegale între producători şi/ sau magazine vom deschide investigaţii”, a spus Chiriţoiu.

    El a adăugat că instituţia pe care o conduce nu va putea prinde toţi “corupţii şi hoţii”.

    “Important este să prindem destui şi să dăm amenzi suficient de mari astfel încât oamenii să se gândească de trei ori înainte de a încălca legea”, a subliniat Bogdan Chiriţoiu.

    Preşedintele Consiliului Concurenţei şi alţi membri ai conducerii instituţiei participă, luni, la Cluj-Napoca, la o întâlnire cu mediul de afaceri şi cu reprezentanţii administraţiei locale.

    Raportul analizat săptămâna trecută de Guvern privind preţurile la alimente din marile magazine nu prezintă informaţii legate de creşterea acestora înainte de reducerea TVA, Consiliul Concurenţei urmând să ceară informaţii retroactive privind preţurile practicate şi să verifice, aleatoriu, aproximativ 600 de magazine

    Raportul, redactat de către Ministerul Agriculturii, relevă că patru mari magazine, respectiv Cora, Kaufland, Selgros şi Carrefour, s-au angajat ca din luna iunie, când TVA va scădea la alimente la 9%, să afişeze la raft atât preţul vechi, cât şi pe cel nou, iar Carrefour şi Auchan au promis că vor îngheţa preţurile până la acea dată, Kaufland luând la rândul său în calcul această propunere.

    Billa, Metro, Profi şi Auchan vor decide în perioada următoare dacă vor afişa, din iunie, preţul vechi şi pe cel nou la raft.

    Mega Image şi Lidl nu au participat la discuţia organizată de Ministerul Agriculturii.

    Conform documentului, Consiliul Concurenţei a comunicat asociaţiilor profesionale ale retailerilor şi producătorilor că pot recomanda membrilor să scadă preţurile cu minimum 12%, după reducerea TVA, şi i-a anunţat că va verifica la nivel naţional evoluţia preţurilor şi după scăderea TVA, pentru a vedea dacă efectul este menţinut în timp.

    “Dacă piaţa de retail este una concurenţială, ne aşteptăm ca transferul reducerii TVA la alimente să fie resimţit în evoluţia preţurilor la raft. Chiar dacă pot exista fenomene locale de creştere a preţurilor, date de puterea de piaţă superioară a unor magazine şi/sau a unor producători, la nivelul pieţei în ansamblu astfel de fenomene nu pot fi decât temporare. Eventuale creşteri de preţuri pe anumite grupe de alimente anterior datei de 1 iunie ar trebui să fie doar temporare în zonele cu concurenţă ridicată, deoarece preţul ar trebui scă scadă cu reducerea de TVA plus creşterea anterioară de preţ, întorcându-se la nivelul de echilibru. Consiliul Concurenţei va analiza în ce măsură în practică se va întâmpla sau nu a;a ;i care vor fi cauzele”, se afirmă în raport.

    Documentul menţionează “eventuale creşteri de preţuri pe anumite grupe de alimente anterior datei de 1 iunie” şi precizează că, urmare a informaţiilor pe această temă din presă, Ministerul Agriculturii a dispus verificări în Bucureşti, Braşov, Cluj, Dolj, Iaşi, Sibiu şi Timiş, direcţiile din minister urmând însă să prezinte conducerii o notă informativă în care să indice eventuale astfel de majorări.î

    Şi Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor a verificat marile magazine la nivel naţional, dar a identificat doar nereguli constând în utilizarea de expresii precum “ieftin” sau “discounter garantat” care induceau ideea unui preţ redus, dar fără afişarea preţului actual de vânzare, lipsa afişării preţurilor, etichetarea neconformă, nerespectarea condiţiilor de depozitare.

    Presa a relatat însă că mari lanţuri de magazine ar fi majorat preţurile la diferite alimente cu până la 30%, înainte de reducerea TVA, iar premierul Victor Ponta a reacţionat spunând că Guvernul nu poate îngheţa preţurile la mărfurile din magazine, dar poate introduce măsuri constituţionale şi europene, precum taxe speciale foarte mari, în cazul în care comercianţii nu scad preţurile la raft după diminuarea TVA.

    El a cerut ca Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Consiliul Concurenţei să verifice atent situaţia preţurilor din magazine.

  • Unele magazine vor afişa preţurile la alimente atât cu TVA-ul de 24%, cât şi cu noua taxă de 9%, pentru a se vedea diferenţa

    “De la 1 iunie, multe magazine vor afişa atât preţul cu TVA redus la alimente, cât şi pe cel vechi de 24% pentru a putea fi văzută diferenţa” a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

    Constantin a spus că săptămâna viitoare ar putea prezenta un raport în care să arate evoluţia preţurilor la alimente de când a fost anunţată scăderea TVA de la 24% la 9%.

    “INS a prezentat câteva date privind evoluţia preţurilor, însă acestea sunt până la 10 aprilie, deci nu este ceea ce căutăm. Săptămâna viitoare e posibil să avem date de la Statistică pentru a vedea dacă au existat fluctuaţii de preţ. În continuare vom stabili dacă au existat practici incorecte. Activitatea de bază, în perioada următoare va fi pe cei de la Statistică, pe cei de la Consiliul Concurenţei, dar este extrem de importantă şi activitatea celor de la ANPC, Ministerul de Finanţe, ANSV, care vor fi permanent în piaţă pentru a vedea eventualele practici. În perioada următoare, analiza va continua în funcţie de informaţiile care ne vin de la Institutul Naţional de Statistică. Una dintre măsuri, care a fost luată de un lanţ de magazine, a fost aceea de a îngheţa preţurile. Cred că este o măsură foarte bună, dar sunt şi exemple mai puţin bune faţă de transparenţă”, a completat Constantin.

    Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a precizat că va prezenta săptămâna aceasta o situaţie a controalelor efectuate în magazine, după ce s-a anunţat reducerea TVA la alimente.

    Reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Regionale, Ministerului Finanţelor Publice, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare, Consiliului Concurenţei, producătorilor şi retailerilor au participat, marţi, la sediul MADR, la o întâlnire în cadrul căreia s-a discutat despre reducerea TVA la 9%.

    Presa a relatat că mari lanţuri de magazine ar fi majorat preţurile la diferite alimente cu până la 30%, în ultimele două săptămâni, înainte de reducerea TVA la nouă la sută la produsele alimentare, programată începând cu luna iunie.

    Reţeaua Profi a redus TVA la o serie de alimente, fiind primul retailer care aplică măsura obligatorie de la 1 iunie, a anunţat, marţi, compania.

     

  • Primul lanţ de magazine care a redus TVA: Profi a aplicat măsura la o serie de alimente

    “Am luat această măsură excepţională încă din ultima zi a lui aprilie deoarece suntem convinşi că scăderea preţurilor rezultată din reducerea TVA este o decizie cât se poate de bună pentru comerţ, o decizie care nu doar că le va permite oamenilor să cumpere produse de mai bună calitate, dar va şi spori vânzările în general”, a declarat Daniel Cirstea, directorul general al magazinelor Profi.

    Produsele cu TVA redus sunt marcate în magazinele reţelei cu etichete speciale, de culoare galbenă.

    TVA la alimente va scădea, la 1 iunie, la 9%, de la 24% în prezent.

    Profi este deţinută de fondul de investiţii Enterprise Investors.

    Anul trecut, Profi a deschis 71 de magazine noi, iar planurile de expansiune pentru acest an vizează cel puţin acelaşi număr, reţeaua urmând să ajungă până la sfârşitul anului la 350 unităţi.

     

  • Ponta: TVA poate fi redusă şi pentru biletele la spectacol

    “Sprijin şi îl felicit pe domnul ministru Vulpescu (Ionuţ Vulpescu, ministrul Culturii-n.r.) pentru ideea scăderii TVA la cărţi. Cred că putem merge şi la biletele de spectacol, la toate celelalte lucruri“, a spus Ponta, miercuri.

    Săptămâna trecută, ministrul Culturii a anunţat că taxa pe valoare adăugată pentru cărţi va fi redusă de la 9% la 5%, măsura urmând să intre în vigoare de anul viitor.

  • Guvernul va susţine în Parlament reducerea TVA la apa pentru consum casnic, impact sub 100 milioane euro

    Ordonanţa, deja aprobată de Guvern, prevede că, începând cu luna iunie, TVA la produsele alimentare şi băuturile non-alcoolice va scădea de la 24% la 9%.

    Ponta a precizat că, la dezbaterile parlamentare privind această ordonanţă, va fi susţinut un amendament prin care TVA să scadă la 9% şi la apa destinată consumului casnic, impactul bugetar fiind estimat la sub 100 milioane euro anual.

    În urmă cu o săptămână, PSD a discutat reducerea TVA la apa de consum casnic în limita a minimum 5 metri cubi de familie în fiecare lună, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, spunând atunci că măsura ar putea fi aplicată din toamnă, în funcţie de execuţia bugetară.

    Ministrul preciza, după reuniunea BPN al PSD, că din factura de întreţinere a fiecărei familii se va reduce, astfel, lunar TVA din consumul de apă pentru cantitatea respectivă, dar măsura va fi destinată exclusiv consumatorilor casnici.

    Mai mulţi membri ai PSD au susţinut atunci în şedinţa Biroului Permanent Naţional, ca Guvernul să reducă TVA la 9% şi la apa de consum, premierul Victor Ponta solicitând miniştrilor Mediului şi Finanţelor să prezinte PSD o analiză a impactului unei astfel de măsuri.

    Premierul Ponta a precizat, după şedinţa BPN al PSD, că vrea să ştie cui s-ar adresa o astfel de măsură şi cât ar costa bugetul, iar din acest motiv a cerut o analiză din partea celor doi miniştri.

    Ponta a opinat însă că măsura nu s-ar putea introduce de la 1 iunie, o dată cu reducerea TVA la alimente.

  • Pocora (PNL): Cer Guvernului Ponta reducerea TVA la 5% pentru toate produsele pentru copii

    ”Cer Guvernului Ponta să încurajeze creşterea natalităţii şi să susţină familia prin reducerea cotei de TVA la 5% la toate produsele pentru creşterea şi îngrijirea copiilor. Ar fi o extraordinară mână de ajutor întinsă actualilor şi viitorilor părinţi din România. De ce să nu se ieftinească şi scutecele, hăinuţele, laptele dar şi celelalte produse pentru copii? Puse cap la cap, aceste cheltuieli sunt foarte mari, consumul de astfel de produse este mare şi reprezintă o problemă reală pentru fiecare familie”, declară deputata PNL.

    Potrivit Cristinei Pocora, ”tot mai multe cupluri din România amână conceperea unui copil tocmai din cauza lipsei banilor” iar rezultatul este o drastică scădere demografică, adâncită de la an la an”.

    ”Dacă în 1990 în România se năşteau peste 315.000 de copii, anul trecut cifra a coborât sub 200.000, aproape la jumătate”, mai arată Pocora, în mesaj, precizând că se impun măsuri reale pentru susţinerea familiei.

    Guvernul a decis, recent, reducererea taxei pe valoarea adăugată, de la 24% la 9%, din luna iunie, pentrut toate produsele agro-alimentare, inclusiv la băuturi nealcoolice şi la servicii de alimentaţii publice.

  • TVA pentru cărţi va fi redusă de la 9% la 5%, de la 1 ianuarie 2016

    Astfel, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, în urma unor discuţii cu premierul Victor Ponta şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorescu, pe de o parte, şi ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu, de cealaltă parte, s-a stabilit ca TVA la cărţi să fie redusă la 5%.

    În acest sens, ministrul Culturii urmează să depună la Camera Deputaţilor un amendament la proiectul noului Cod Fiscal, prin care TVA pentru cărţi să fie redusă de la 9% la 5%, România devenind astfel una dintre ţările cu cea mai scăzută taxă pe valoare adăugată pe acest segment din Europa.

    Măsura scăderii TVA de la 9% la 5% ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2016, odată cu noul Cod Fiscal, care prevede, printre altele, reducerea TVA generală la 20%, dar şi alte măsuri de relaxare fiscală.

    Reducerea TVA la carte de la 9% la 5% nu constituie o pierdere palpabilă pentru buget şi ajută, totodată, editurile să susţină un preţ de vânzare accesibil, se arată în comunicatul citat.

    Pe 25 martie, proiectul de lege privind noul Cod Fiscal a fost aprobat de Guvern şi a fost transmis Senatului. În prezent, acesta se află în dezbatere în comisiile de specialitate ale forului legislativ, urmând să fie supus votului senatorilor şi trimis Camerei Deputaţilor.

  • UDMR propune reducerea TVA la 9% la facturile de întreţinere şi utilităţi

    Deputatul UDMR de Bihor, Szabo Odon, a declarat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la Congresul UDMR, că banii nu se pierd, ci se vor regăsi în consum în altă parte.

    “UDMR va depune în actuala legislatură, în Parlament, un proiect de lege privind reducerea TVA la 9% la facturile de întreţinere, de utilităţi – apă caldă, gaz, electricitate, încălzire -, pentru a ajuta toate familiile, mai ales în perioada iernii. Cei care au mai mulţi copii consumă mai mult şi au nevoie să fie ajutaţi şi din acest punct de vedere. Aceşti bani nu se pierd, se vor regăsi în consum în altă parte. Scăzând cheltuielile de întreţinere, banii rămaşi ai unei familii se vor cheltui în altă parte. Statul nu va pierde din reducerea TVA, iar familiile vor putea să trăiască mai bine”, a spus Szabo, iniţiatorul proiectului legislativ.

    Deputatul UDMR speră ca acest proiect să fie sprijinit şi de parlamentarii altor formaţiuni politice.

    Propunerea de reducere a TVA la 9% la facturile de întreţinere se regăseşte într-un document privind politica familială a UDMR, adoptat, sâmbătă, de Congresul Uniunii, care include mai multe măsuri care să ajute familiile, în special cele cu mai mulţi copii, indiferent dacă sunt româneşti sau maghiare.

    “Când UDMR realizează un asemenea proiect, acesta vizează, în ansamblu, toate familiile din România, nu se poate realiza o astfel de politică doar pentru familiile maghiare, iar concretizarea măsurilor propuse se face în urma unor iniţiative legislative. De exemplu, propun un abonament la teatru gratuit începând cu al treilea copil al unei familii, iar un abonament gratuit similar să fie pentru transportul public sau pentru programele unor cluburi sportive susţinute de administraţiile publice local sau de către stat. Mai propun o reducere graduală de impozit în funcţie de numărul copiilor pentru cei care au mai mulţi copii. O altă măsură ar fi acordarea unor facilităţi de către stat la cumpărarea unei maşini care să transporte o familie cu mai mulţi copii”, a spus deputatul UDMR.

    Congresul UDMR de la Cluj-Napoca a adoptat, sâmbătă, în ultima zi, mai multe documente, cuprinzând politicile în diverse domenii, printre care familia, economia, învăţământul, tineretul, relaţiile externe sau promovarea femeilor.

    De asemenea, sâmbătă, Congresul UDMR a modificat Programul politic al Uniunii, iar în cadrul manifestării a fost înmânată distincţia “UDMR la 25 de ani” unor membri din conducerea formaţiunii.

    Premierul Victor Ponta anunţa că taxa pe valoarea adăugată (TVA) va fi redusă la 9%, din luna iunie, pentru toate produsele agro-alimentare, inclusiv la băuturi nealcoolice şi la servicii de alimentaţii publice. El a precizat că TVA va fi redusă la toate alimentele, fără diferenţieri, pentru o aplicare simplificată, dar şi la băuturile nealcoolice şi serviciile de alimentaţie publică.

    Guvernul îşi menţine totodată intenţia de a reduce cota standard de TVA la 20%, din ianuarie, de la 24% în prezent, după ce în primul trimestru al acestui an încasările la buget au fost cu 5 miliarde lei mai mari faţă de trimestrul similar de anul trecut.

     

  • Ce efecte va avea asupra economiei reducerea TVA de 15 puncte procentuale la alimente

    Este cea mai importantă resursă pentru bugetul de stat şi a doua sursă de bani pentru bugetul consolidat, buget care în ultimii ani a fost prins în menghina consolidării fiscale şi va continua să fie având în vedere regulile bugetare stricte europene. Motiv pentru care o reducere a acestei taxe, chiar şi numai pentru anumite categorii de produse, a stat sub semnul puţin probabilului. Dar surpriza s-a produs, guvernul aprobând reducerea TVA la toate alimentele, fără diferenţeri, la băuturile nealcoolice şi la serviciile de alimentaţie publică începând cu 1 iunie 2015. Iar ajustarea va fi semnificativă, de 15 puncte procentuale, de la 24% la 9%.

    Măsura este bună, dorită şi aşteptată. Reprezintă o intrare în normalitate având în vedere că majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene au cote reduse de TVA la alimente, după cum spun consultanţii fiscali. În Belgia, Polonia, Cipru sau Italia, cotele reduse de TVA la produsele alimentare sunt mai mici decât în România, fiind în intervalul 4% – 6%. În Germania, TVA la produsele alimentare este de 7%, iar în Austria este 10%.

    După anunţarea măsurii, au apărut imediat întrebări privind efectele reducerii TVA. În ce măsură diminuarea TVA se va regăsi în preţul de la raft al produselor? Vor prefera comercianţii să îşi majoreze marjele de adaos comercial? Va creşte consumul? Cât de sustenabilă este măsura şi ce impact va avea asupra bugetului? Va scădea cu adevărat evaziunea fiscală?

    Reducerile de taxe sunt benefice pentru populaţie şi pentru economie în general. Ajustarea TVA la produsele alimentare la 9% va avea atât consecinţe macroeconomice, cât şi bugetare sau sociale având în vedere că alimentele au cea mai mare pondere în coşul zilnic de consum al românilor. Măsura poate contribui la relansarea consumului intern prin creşterea veniturilor disponibile ale populaţiei, odată cu diminuarea preţurilor. Retailerii au promis să transfere scăderea TVA în preţul la raft, pentru că sunt la capătul lanţului. Tododată, ajustarea TVA va stimula creşterea economică, dar va determina şi diminuarea inflaţiei. Unii analişti s-au grăbit să reducă puternic estimările privind inflaţia din acest an spre 0% sau chiar în teritoriul negativ şi majorează prognozele privind creşterea economică, peste 3%.

    Calculele Ministerului Finanţelor indică faptul că în urma reducerii TVA la produsele alimentare PIB-ul poate înregistra în anul 2015 o creştere adiţională de 0,2 puncte procentuale, iar consumul populaţiei se estimează că se va majora suplimen-tar cu 0,3 puncte procentuale. Iar în anul 2016, la creşterea reală a PIB se vor mai adăuga 0,4 puncte procentuale. Un im-pact semnificativ se va înregistra şi în cazul inflaţiei. Ministerul Finanţelor anticipează că inflaţia medie anuală se va reduce cu 1,1 puncte procentuale în primul an de aplicare a propunerilor de reducere a TVA.

    Piaţa a mai fost testată în 2013 cu relaxarea fiscalităţii, atunci când guvernul a decis să extindă aplicarea cotei reduse de 9% la produsele de panificaţie. Ulterior, oficialii guvernamentali au discutat despre o nouă extindere a aplicării cotei reduse, însă doar pentru alimente de bază (carne, lapte etc). Din aceste motive, decizia aplicării cotei de 9% la toate produsele ali-mentare a fost o surpriză.

    Pentru ce se aplică reducerea TVA? Industria alimentară românească, dominată la vârf de multinaţionalele din producţia de uleiuri, zahăr şi dulciuri, dar formată în eşalonul doi din afaceri antreprenoriale româneşti, a generat anul trecut o cifră de afaceri cumulată de aproape 40 miliarde de lei (9 miliarde de euro), dar cu un sold negativ  – diferenţa dintre pierderile şi profitul brut de 200 milioane de lei (45 milioane de euro). Industria alimentară a făcut un salt de 25% faţă de 2008. România este a şaptea cea mai mare piaţă de consum din Uniunea Europeană, iar românii cheltuie doar pe alimente 30% din banii trimişi în consum, a doua pondere între cele 28 de economii comunitare.

    Cum afectează reducerea TVA bugetul? În ceea ce priveşte impactul bugetar al reducerii TVA la produsele alimentare, estimările Finanţelor sunt de aproape 2,44 miliarde de lei pentru 2015, de 5,17 miliarde de lei – 2016, 4,8 miliarde de lei – 2017, iar pentru 2018 de 
5,9 miliarde de lei. Cumulat, până în 2018 impactul bugetar al reducerii TVA la 9% ar trebui să fie de 18,25 miliarde de lei.

    Evoluţia încasărilor din TVA este influenţată de trendul vânzărilor cu amănuntul, dar şi de gradul de diminuare a evaziunii fiscale. Ajustarea TVA ar putea duce, teoretic, la diminuarea evaziunii fiscale din agricultură, industria alimentară şi retail, mai ales dacă va fi însoţită de controale fiscale în zonele cu risc sporit de evaziune, după cum spun consultanţii fiscali.

    Guvernul se bazează pe încasări suplimentare ale ANAF de 5,5 miliarde de lei în anul 2015, 14 miliarde de lei în anul 2016 şi 18 miliarde de lei anual în perioada 2017-2019.

    Rămâne de văzut dacă optimismul Finanţelor va fi confirmat de realitate sau dacă va fi nevoie de „reversarea“ măsurii de reducere a TVA, de creşterea altor taxe sau de tăierea drastică a investiţiilor. Estimările Consiliului Fiscal indică riscul dera-pajului deficitului bugetar peste 3% din PIB anul viitor. Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, arată că viitorul fiscal trebuie urmărit cu atenţie: „Datele noastre sunt convergente cu datele CE. Se pare că deficitul ar sări de 3% din PIB începând cu 2016. Ceea ce, evident, provoacă îngrijorări la nivelul comisiei, pentru că ar însemna o declanşare a procedurii de deficit excesiv pentru România“.

    Premierul Victor Ponta a susţinut că la sfârşitul primului trimestru s-a înregistrat o colectare peste aşteptări a veniturilor bugetare, respectiv un plus de 3-3,5 mld. lei faţă de ceea ce era prevăzut ca program. Totodată, cheltuielile au fost mai mici, ceea ce permite aplicarea relaxării fiscale legate de TVA chiar înainte de intrarea în vigoare a Codului fiscal la 
1 ianuarie 2016.

    Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a declarat recent că diminuarea TVA este de dorit, nu numai din punct de vedere so-cial, ci şi economic, însă a atenţionat că o scădere a cotei urmată de o revenire ar fi „mult mai dureroasă“ şi va avea efecte negative, dacă lucrurile nu sunt cântărite bine înainte. Isărescu a mai spus că sustenabilitatea măsurilor avute în vedere în noul Cod fiscal este „vitală“, dar şi credibilitatea pachetului de măsuri, pentru că altfel pieţele financiare pot reacţiona violent.

    Oamenii de afaceri îşi amintesc cum în vara anului 2010 a fost majorată cota standard de TVA de la 19% la 24% aproape peste noapte din cauza restricţiilor bugetare de la acel moment. Veniturile bugetare şi încasările din TVA au crescut atunci neîntrerupt mai bine de un an, însă ulterior ritmul a încetinit pe măsura disipării efectului de bază datorat majorării TVA. Creşterea taxei la 24% a salvat deficitul bugetar în anii de criză.