Tag: tanara

  • Cum a reuşit o moldoveancă de 33 de ani să vândă plăcinte de 600.000 de euro anul trecut

    „Sunt moldoveancă de la Soroca, de pe malul Nistrului”, se prezintă tânăra antreprenoare. „Lucrez la o transformare treptată din «moldoveancă», aşa cum mi se spunea în 2012, la «moldoveanca de la Cuptorul Moldovencei», aşa cum încep oamenii să-mi spună.”

    Nicoleta Hriţcu este absolventă a două facultăţi, respectiv Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza” şi Facultatea de Teatru, la Universitatea de Arte „George Enescu”, ambele în Iaşi. Ea îşi aminteşte momentul în care a ales calea antreprenoriatului: „Aveam 30 de ani, un copil, avusesem câteva joburi la care nu făcusem performanţă şi ştampila cu minimul pe economie, pe care mi-o puneau pe masă toţi potenţialii angajatori. Cu toate astea, nu mă descurajasem, aveam o părere bună despre mine”, povesteşte ea. „Rezultatele tot întârziau să apară, experienţele mele ca angajat de până atunci s-au dovedit a fi controversate. Fiecare colaborare începea extraordinar. Angajatorii mei aveau adesea aşteptări mari în ceea ce mă priveşte, iar eu, de asemenea, porneam la drum cu un entuziasm debordant şi multe, multe idei, la care se adăuga dorinţa de a schimba lumea. Până la final însă, nu reuşeam să conving pe nimeni, lumea rămânea neschimbată, iar eu sfârşeam prin a arăta, probabil, precum Don Quijote.”

    Prin urmare, a decis să rişte şi să investească propriile resurse financiare într-un nou business. „Am muncit, însă nu oricum, ci respectând regulile jocului în care mă aventuram. La momentul respectiv aveam o idee care prindea din ce în ce mai mult viaţă. Îmi doream să fac ceva mai bine decât vedeam că se face deja, altfel decât o făceau companiile care aveau să fie viitorii mei competitori. Aşa am ajuns să mă poziţionez în piaţă cu un criteriu concret: gustul”, povesteşte Nicoleta Hriţcu. A făcut un plan, fiind în primă fază sprijinită financiar de familie, iar apoi a făcut rost şi de finanţare externă.

    Antreprenoarea spune că în 2012, când a început businessul, concurenţa în domeniu nu era atât de serioasă ca acum. „Între timp, piaţa s-a mai aglomerat. Chiar şi aşa, sunt câţiva jucători importanţi care îşi fac bine treaba, gândesc lucrurile pe termen lung, au viziune şi e o reală plăcere să-i urmăreşti. Însă eu sunt de părere că încă mai este loc de surprize.” Odată cu creşterea puterii de cumpărare în România, crede ea, s-a schimbat şi comportamentul de consum, astfel că oamenii au început să iasă în oraş din ce în ce mai des. „Consider că în prezent piaţa încă nu este satisfacută pe toate segmentele. Mai ales în Iaşi, unde oferta nu este foarte puternică, fie că vorbim despre fast-food, restaurante gourmet, patiserii şi cofetării. Celelalte oraşe mari, cum ar fi Cluj, Timişoara şi mai ales Bucureşti, ne-au luat-o înainte în multe aspecte: diversitate, calitate, creativitate, design şi chiar unicitatea ofertelor.” Piaţa alimentaţiei publice este una dintre cele mai dinamice industrii, spune tânăra antreprenoare. „Este foarte primitoare, dar şi cea mai controversată. Iartă greu greşelile şi consecinţele pot fi însemnate. Cred că oricine poate intra în această industrie, sunt însă foarte puţini cei care reuşesc să construiască reale poveşti de succes.”

    Nu se plânge de birocraţie, de impozite prea mari sau de taxe. „Nu pot, pentru că am creat şi dezvoltat o afacere sănătoasă, care funcţionează bine chiar şi în cadrul legal şi fiscal din România”, comentează antreprenoarea. „Nici finanţarea nu a fost niciodată pentru noi o problemă. Sunt foarte multe locuri de unde îţi poţi lua resursele băneşti necesare. Sunt adepta ideii «cine caută, găseşte», însă nu înainte de a te asigura că ştii ce vrei, ai un plan bun şi, desigur, referinţe bune.”

    Nicoleta Hriţcu spune că nu s-a lovit de prejudecăţile care uneori urmăresc doamnele din business, dar drumul său în afaceri nu a fost lipsit de probleme. „Nu pot să spun că am avut probleme cu prejudecăţi legate de faptul că sunt femeie. Mai degrabă vârsta mi-a dat de furcă”, spune ea. „Când intram în contact cu potenţialii colaboratori sau cu reprezentanţi ai instituţiilor statului, le stârneam şi un zâmbet în colţul gurii, a neîncredere. Nu ştiu dacă şi în celelalte oraşe mari din ţară, precum în Capitală, se întâmplă la fel, dar la Iaşi sunt foarte multe femei antreprenor şi toate se simt foarte bine în pielea lor. La fel şi eu. Sunt însă probleme pe care le-aş menţiona, mai ales încercările de a împăca munca şi viaţa de familie.”

    În prezent, Cuptorul Moldovencei are 26 de angajaţi şi planurile vizează angajarea altor 7-8 persoane. „În 2012, când am început businessul, eram doar doi angajaţi: eu şi un patiser. În 2013, eram cinci, apoi a crescut echipa progresiv: în 2014 eram 9 persoane, în 2015, 15, în 2016 am depăşit numărul de 20 de angajaţi. În 2017 preconizez că vom avea 30-35 de angajaţi”, notează Nicoleta Hriţcu. La ora actuală, antreprenoarea gestionează un laborator şi trei puncte de desfacere. Un nou laborator şi un alt punct de desfacere se află în amenajări; va ajunge astfel să controleze două laboratoare specializate: unul pentru patiserie şi unul pentru produsele de cofetărie, şi patru magazine proprii în Iaşi. Obiectivul general pentru Cuptorul Moldovencei este unul simplu: dorinţa ca produsele lor să ajungă la un număr cât mai mare de persoane, cu un preţ corect, afirmă antreprenoarea. Anul trecut, Cuptorul Moldovencei a raportat o cifră de afaceri de aproape 600.000 de euro, iar pentru 2017 Nicoleta Hriţcu şi-a stabilit ca obiectiv venituri de 800.000 de euro.

    Atunci când vorbeşte despre Cuptorul Moldovencei, spune că  îi este greu să cuantifice succesele, pentru că, argumentează ea, motorul afacerii nu a fost câştigul financiar, ci recunoaşterea propriei sale puteri de a construi ceva adevărat, valoros, dar şi cu extrem de multă responsabilitate faţă de toţi cei implicaţi. „Aşa am început, aşa funcţionăm şi acum. Pe traseu, am văzut şi potenţialul pe care îl are piaţa – mai mare decât mă aşteptam eu. Aşa am crescut din 2013 şi până în prezent deopotrivă cifra de afaceri, numărul de angajaţi, profitul. Şi nu ne oprim aici.”

  • Povestea tinerei care a construit două companii până la vârsta de 24 de ani, chiar dacă a locuit într-un sat unde nu avea nici măcar apă curentă

    Nanxi Liu este cofondator şi CEO al Enplug, un software care ajută antreprenorii să transmită imagini sau clipuri publicitare în timp real.

    Primii 5 ani din viaţă i-a petrecut în China, într-un sat unde nu avea nici măcar apă curentă. Pentru a-i asigura un nivel minim de trai, părinţii lucrau ture de noapte ca ospătari la restaurante.

    “Una dintre amintirile din copilărie este legată de momentul în care ne-am mutat în Colorado, lângă aeroport”, povesteşte tânăra. “Când auzeam avioanele fugeam afară şi visam că într-o zi voi putea să zbor, să călătoresc.”

    Liu a absolvit Universitatea din Berkeley în 2012, reuşind între timp să construiască unul dintre cele mai apreciate start-up-uri din domeniu. Tânăra a debutat în antreprenoriat încă din timpul facultăţii, construind diverse gadget-uri alături de colegii săi. În loc să le lase în dulapurile din Berkeley, ea s-a gândit că ar putea scoate ceva bani de pe urma obiectelor construite; după ce mai multe proiecte au eşuat, Liu a pornit o companie în domeniul biomedical, Nanoly Bioscience.

    Un an mai târziu, alături de alţi cinci, ea a pus bazele Enplug. Pentru a convinge companiile să îi cumpere software-ul, Liu mergea din uşă în uşă şi explica avantajele produsului.

    Compania a ajuns astăzi la peste 300 de clienţi din numeroase ţări, inclusiv Nigeria, Japonia, Australia sau Slovacia. În majoritatea cazurilor, Enplug vinde licenţe la preţul de 99 de dolari pe lună.

    “Nu cred că e bine să te gândeşti tot timpul la afacerea ta”, a declarat Liu Nanxi, care a studiat în copilărie vioara şi pianul. Şi a urmat această idee, arătându-se deschisă în faţa unor oportunităţi care nu aveau nicio legătură cu antreprenoriatul. Recent, ea l-a cunoscut în cadrul unui eveniment pe Pascal Guyon, câştigător al unui premiu Grammy, şi i-a propus să compună împreună o melodie. Week-end-ul următor, ei s-au întâlnit la studioul de înregistrare şi au compus, în doar patru ore, un cântec.

  • Două românce au pornit în joacă o afacere în casă, iar acum câştigă peste 100.000 de euro din vânzarea produselor

    Panacea Urban Apothecary s-a născut din pasiunea pentru cosmetice de calitate a două tinere fără experienţă, dar cu ascuţit simţ antreprenorial. Sabrina Marinescu tocmai se întorsese din Paris, unde încheiase cinci ani de studii în comunicare, modă şi artă, dar şi câteva internshipuri în aria brandingului de lux. Pe de altă parte, Maria Ianoş, prietena şi actuala asociată a Sabrinei, absolvise facultatea de farmacie, iar în timpul liber realiza creme. În timpul unui prânz, la o discuţie în care s-au pus la curent cu cele mai recente activităţi şi pasiuni, tinerele şi-au dat seama că au în comun o pasiune pe care ar putea să o valorifice: cosmeticele.

    „Total ad hoc, ne-a venit ideea de a face ceva împreună, să creăm un brand. Am pornit efectiv gândindu-ne că o să facem nişte creme în bucătărie şi le vom vinde între prieteni”, povesteşte Sabrina Marinescu. Au cumpărat materii prime – ca uleiuri şi seminţe – şi au început să le mixeze acasă. Reacţiile celor din jur le-au încurajat să continue: „Ne-am cremuit, toată lumea era încântată, dar compoziţiile erau destul de simple – nişte uleiuri cu nişte vitamine, nimic foarte elaborat. Foarte bune, de altfel, pentru că realist vorbind, din naivitate şi din dorinţa de a face cremele cele mai bune, noi puneam concentraţiile cele mai mari, uleiurile cele mai scumpe etc.”, spune aceasta. Ulterior au aflat că acest lucru nu prea se face în industrie, iar crema lor ar costa mult dacă ar trebui să o producă standardizat. Au început colaborarea cu o fabrică, cu care lucrează şi astăzi. „Fiind la început ne-am zbătut foarte mult, am fost foarte perfecţioniste; cred că numai pe logo ne-am chinuit cam o lună să ajungem la ceva ce ne convine. Acum nu aş mai face acelaşi lucru, dar pe de altă parte nu ne pare rău, fiindcă am primit laude de la companii de renume, precum Estée Lauder şi alţii”, spune tânăra antreprenoare.

    De la idee până când au scos efectiv cremele pe piaţă a durat cam doi ani, pentru că, spune tânăra, s-au lovit de multe alte lucruri în afară de ceea ce ştiau ele să facă, mai exact producţie şi branding. Pas cu pas, sau „cu lumânarea”, după cum spune ea însăşi râzând, au reuşit să lanseze oficial Panacea Urban Apothecary. Investiţia iniţială, de-a lungul primilor doi ani a fost de 20.000 de euro, fonduri proprii provenite de la familiile lor. Din cauză că nu aveau nici buget, nici capacitate de a face mai multe linii cosmetice, s-au hotărât să se axeze pe trei creme. Una este o cremă antiîmbătrânire şi pentru ten uscat, alta este pentru ten normal şi piele sensibilă, iar a treia se adresează tenului gras, uşor acneic. Suma investită iniţial nu a fost îndeajuns încât să poată realiza o gamă întreagă de produse încă de la lansare, astfel că s-au focusat pe cele trei produse de îngrijire a tenului. După un an, vânzările înregistrate au fost cât se poate de bune: au rămas, efectiv, fără stocuri. Au folosit câştigurile pentru a mai adăuga încă două produse – un demachiant şi o loţiune tonică – ajungând la cinci produse marca Panacea Urban Apothecary. „Evident, ne-am lovit între timp de multe greutăţi, dar am avut norocul ca ai noştri să ne sprijine şi să ne înţeleagă. Până la urmă a fost un experiment, iar dacă nu ne pricepeam, nu puneam pasiune sau pur şi simplu nu aveam noroc, putea să se termine prost. Din fericire, nu s-a terminat prost. Nici nu s-a terminat!”, spune ea zâmbind.

    După câţiva ani, o altă prietenă a Sabrinei – Irina Culeţu – a decis să renunţe la jobul stabil pe care îl avea şi să meargă pe drumul antreprenoriatului. „După ce am participat la un târg în Italia, ne-a venit ideea să facem suplimente alimentare naturale. O mare parte din ceea ce pui pe piele se pierde şi doar un mic procentaj se absoarbe. De aceea, cel mai eficient este să înghiţi acele substanţe adjuvante”, explică tânăra antreprenoare. În scurt timp, s-au gândit şi la un plan pentru noul proiect şi au aplicat pentru fonduri europene; au obţinut 25.000 de euro. „Pentru fonduri trebuie să ai toate piesele puzzle-ului puse, să îl prezinţi cuiva frumos ambalat şi acea persoană să-ţi dea ok-ul”, spune Sabrina Marinescu. Mai întâi s-au documentat temeinic; „de obicei, pentru fonduri îţi trebuie un consultant, însă noi nu puteam da câteva mii de euro cuiva pentru ceva de care nu eram sigure că va merge. Aşa că ne-am descurcat singure, iar Irina a ţinut efectiv partea de contabilitate, a stat nopţile, a făcut planul pe cinci ani”, povesteşte tânăra. În martie 2016 au lansat şi marca The Food Project, care conţine patru suplimente alimentare, complementare liniei de îngrijire cosmetică: Skin Elixir (ajută la regenerarea pielii), The Body Supplement (pentru cei care vor să slăbească), The Detox Wonder (pentru îmbunătăţirea metabolismului şi a digestiei) şi The Happiness Formula (pentru energie şi stare de bine). Acestea conţin ingrediente simple, din natură, pe care toată lumea le cunoaşte, dar le ocoleşte de dragul tehnologiei, ţine să precizeze antreprenoarea.

  • Ce sfaturi are tânăra de 28 de ani care s-a pensionat cu 2 milioane de dolari în bancă. Cum poţi reuşi şi tu

    După ce a petrecut şapte ani în sectorul financiar, ajungând să ocupe o poziţie de senior în cadrul firmei sale, Livingston a strâns economii de 2 milioane de dolari. 40% din această sumă provine din investiţii, iar 60% din economii.

    “Dacă nu eşti nevoit să munceşti pentru bani atunci poţi face orice”, a spus ea pentru Business Insider. 

    Totul însă nu a început de la zero, Livingston obţinând un job foarte bun încă de la absolvirea facultăţii (100.000 de dolari pe an). Totuşi ea nu şi-a cheltuit banii pe lucruri de care nu avea nevoie. Chiar şi când salariul a început să crească ea tot nu a cedat tentaţiilor şi a trăit frugal, cheltuind banii doar atunci când era nevoie . Totuşi New York nu este un oraş deloc ieftin

    Cum a reuşit? Sfaturile tinerei:

    1. Identifică cum se fac cele mai mari cheltuieli. Cele mai mari cheltuieli ale americanilor sunt: chiria, transportul şi mâncarea. Deşi salariu îi permitea, Livingston a ales să locuiască într-un apartament unde chiria era de 1050 de dolari (destul de ieftin pentru New York). “Ştiu că alte persoane de vârsta mea plătesc cu 400-600 de dolari mai mult decât mine. Asta înseamnă economii de 7000 de dolari pe an”, a mărturisit el.

    2. Cumpără mobilă second hand

    “Pentru că sunt foarte mulţi oameni în New York care se mută foarte des există multă mobilă care nu este mai veche de 1 an de zile pe piaţă”, spune ea. Livingston a cumpărat multă mobilă prin Craiglist, care au reduceri şi de 50% faţă de preţul din magazin. “Dacă nu îţi place sau nu-l foloseşti poţi să-l vinzi iar foarte repede”.

    3. Profită de densitatea oraşului

    Există foarte multe magazine, cafenele, baruri pe fiecare stradă din New York şi nu trebuie să ieşi în oraş la cele mai scumpe localuri, ci poţi găsi unele ieftine. Tot ce trebuie să faci este puţină cercetare.

    4. Gândeşte-te la fiecare achiziţie în termeni de cost pe oră

    Sfatul numărul unu al lui Livingston este să te gândeşti la preţ în termeni de cost pe oră sau cât timp trebuie să munceşti pentru a achiziţiona produsul respectiv. “Dacă te gândeşti la cât de mult câştigi şi împarţi suma la numărul de ore lucrate obţii o sumă concretă”.

    Să spunem că într-o oră câştigi 20 de dolari. Asta înseamnă că pentru un iPhone de 700 de dolari ai avea nevoie de 35 de ore de muncă. 100 de dolari pentru o ieşire în oraş, 5 ore de muncă. O bluză de 40 de dolari, 2 ore de muncă. Aşadar, puneţi întrebarea: Merită?

    “Trebuie să realizezi că nu contează doar câţi bani economiseşti, ci este nevoie să faci ca banii să lucreze pentru tine”, spune ea. Dacă renunţi la cafeaua de 5 dolari de la colţ asta înseamnă o economie de 1825 de dolari într-un an pe care ai putea obţine dobândă într-un cont. “Dacă ţii bani timp de 10 ani într-un cont cu o dobândă de 8% asta înseamnă peste 33.000 de dolari”

  • Ce sfaturi are tânăra de 28 de ani care s-a pensionat cu 2 milioane de dolari în bancă. Cum poţi reuşi şi tu

    După ce a petrecut şapte ani în sectorul financiar, ajungând să ocupe o poziţie de senior în cadrul firmei sale, Livingston a strâns economii de 2 milioane de dolari. 40% din această sumă provine din investiţii, iar 60% din economii.

    “Dacă nu eşti nevoit să munceşti pentru bani atunci poţi face orice”, a spus ea pentru Business Insider. 

    Totul însă nu a început de la zero, Livingston obţinând un job foarte bun încă de la absolvirea facultăţii (100.000 de dolari pe an). Totuşi ea nu şi-a cheltuit banii pe lucruri de care nu avea nevoie. Chiar şi când salariul a început să crească ea tot nu a cedat tentaţiilor şi a trăit frugal, cheltuind banii doar atunci când era nevoie . Totuşi New York nu este un oraş deloc ieftin

    Cum a reuşit? Sfaturile tinerei:

    1. Identifică cum se fac cele mai mari cheltuieli. Cele mai mari cheltuieli ale americanilor sunt: chiria, transportul şi mâncarea. Deşi salariu îi permitea, Livingston a ales să locuiască într-un apartament unde chiria era de 1050 de dolari (destul de ieftin pentru New York). “Ştiu că alte persoane de vârsta mea plătesc cu 400-600 de dolari mai mult decât mine. Asta înseamnă economii de 7000 de dolari pe an”, a mărturisit el.

    2. Cumpără mobilă second hand

    “Pentru că sunt foarte mulţi oameni în New York care se mută foarte des există multă mobilă care nu este mai veche de 1 an de zile pe piaţă”, spune ea. Livingston a cumpărat multă mobilă prin Craiglist, care au reduceri şi de 50% faţă de preţul din magazin. “Dacă nu îţi place sau nu-l foloseşti poţi să-l vinzi iar foarte repede”.

    3. Profită de densitatea oraşului

    Există foarte multe magazine, cafenele, baruri pe fiecare stradă din New York şi nu trebuie să ieşi în oraş la cele mai scumpe localuri, ci poţi găsi unele ieftine. Tot ce trebuie să faci este puţină cercetare.

    4. Gândeşte-te la fiecare achiziţie în termeni de cost pe oră

    Sfatul numărul unu al lui Livingston este să te gândeşti la preţ în termeni de cost pe oră sau cât timp trebuie să munceşti pentru a achiziţiona produsul respectiv. “Dacă te gândeşti la cât de mult câştigi şi împarţi suma la numărul de ore lucrate obţii o sumă concretă”.

    Să spunem că într-o oră câştigi 20 de dolari. Asta înseamnă că pentru un iPhone de 700 de dolari ai avea nevoie de 35 de ore de muncă. 100 de dolari pentru o ieşire în oraş, 5 ore de muncă. O bluză de 40 de dolari, 2 ore de muncă. Aşadar, puneţi întrebarea: Merită?

    “Trebuie să realizezi că nu contează doar câţi bani economiseşti, ci este nevoie să faci ca banii să lucreze pentru tine”, spune ea. Dacă renunţi la cafeaua de 5 dolari de la colţ asta înseamnă o economie de 1825 de dolari într-un an pe care ai putea obţine dobândă într-un cont. “Dacă ţii bani timp de 10 ani într-un cont cu o dobândă de 8% asta înseamnă peste 33.000 de dolari”

  • Două românce au pornit în joacă o afacere în casă, iar acum câştigă peste 100.000 de euro din vânzarea produselor

    Panacea Urban Apothecary s-a născut din pasiunea pentru cosmetice de calitate a două tinere fără experienţă, dar cu ascuţit simţ antreprenorial. Sabrina Marinescu tocmai se întorsese din Paris, unde încheiase cinci ani de studii în comunicare, modă şi artă, dar şi câteva internshipuri în aria brandingului de lux. Pe de altă parte, Maria Ianoş, prietena şi actuala asociată a Sabrinei, absolvise facultatea de farmacie, iar în timpul liber realiza creme. În timpul unui prânz, la o discuţie în care s-au pus la curent cu cele mai recente activităţi şi pasiuni, tinerele şi-au dat seama că au în comun o pasiune pe care ar putea să o valorifice: cosmeticele.

    „Total ad hoc, ne-a venit ideea de a face ceva împreună, să creăm un brand. Am pornit efectiv gândindu-ne că o să facem nişte creme în bucătărie şi le vom vinde între prieteni”, povesteşte Sabrina Marinescu. Au cumpărat materii prime – ca uleiuri şi seminţe – şi au început să le mixeze acasă. Reacţiile celor din jur le-au încurajat să continue: „Ne-am cremuit, toată lumea era încântată, dar compoziţiile erau destul de simple – nişte uleiuri cu nişte vitamine, nimic foarte elaborat. Foarte bune, de altfel, pentru că realist vorbind, din naivitate şi din dorinţa de a face cremele cele mai bune, noi puneam concentraţiile cele mai mari, uleiurile cele mai scumpe etc.”, spune aceasta. Ulterior au aflat că acest lucru nu prea se face în industrie, iar crema lor ar costa mult dacă ar trebui să o producă standardizat. Au început colaborarea cu o fabrică, cu care lucrează şi astăzi. „Fiind la început ne-am zbătut foarte mult, am fost foarte perfecţioniste; cred că numai pe logo ne-am chinuit cam o lună să ajungem la ceva ce ne convine. Acum nu aş mai face acelaşi lucru, dar pe de altă parte nu ne pare rău, fiindcă am primit laude de la companii de renume, precum Estée Lauder şi alţii”, spune tânăra antreprenoare.

    De la idee până când au scos efectiv cremele pe piaţă a durat cam doi ani, pentru că, spune tânăra, s-au lovit de multe alte lucruri în afară de ceea ce ştiau ele să facă, mai exact producţie şi branding. Pas cu pas, sau „cu lumânarea”, după cum spune ea însăşi râzând, au reuşit să lanseze oficial Panacea Urban Apothecary. Investiţia iniţială, de-a lungul primilor doi ani a fost de 20.000 de euro, fonduri proprii provenite de la familiile lor. Din cauză că nu aveau nici buget, nici capacitate de a face mai multe linii cosmetice, s-au hotărât să se axeze pe trei creme. Una este o cremă antiîmbătrânire şi pentru ten uscat, alta este pentru ten normal şi piele sensibilă, iar a treia se adresează tenului gras, uşor acneic. Suma investită iniţial nu a fost îndeajuns încât să poată realiza o gamă întreagă de produse încă de la lansare, astfel că s-au focusat pe cele trei produse de îngrijire a tenului. După un an, vânzările înregistrate au fost cât se poate de bune: au rămas, efectiv, fără stocuri. Au folosit câştigurile pentru a mai adăuga încă două produse – un demachiant şi o loţiune tonică – ajungând la cinci produse marca Panacea Urban Apothecary. „Evident, ne-am lovit între timp de multe greutăţi, dar am avut norocul ca ai noştri să ne sprijine şi să ne înţeleagă. Până la urmă a fost un experiment, iar dacă nu ne pricepeam, nu puneam pasiune sau pur şi simplu nu aveam noroc, putea să se termine prost. Din fericire, nu s-a terminat prost. Nici nu s-a terminat!”, spune ea zâmbind.

    După câţiva ani, o altă prietenă a Sabrinei – Irina Culeţu – a decis să renunţe la jobul stabil pe care îl avea şi să meargă pe drumul antreprenoriatului. „După ce am participat la un târg în Italia, ne-a venit ideea să facem suplimente alimentare naturale. O mare parte din ceea ce pui pe piele se pierde şi doar un mic procentaj se absoarbe. De aceea, cel mai eficient este să înghiţi acele substanţe adjuvante”, explică tânăra antreprenoare. În scurt timp, s-au gândit şi la un plan pentru noul proiect şi au aplicat pentru fonduri europene; au obţinut 25.000 de euro. „Pentru fonduri trebuie să ai toate piesele puzzle-ului puse, să îl prezinţi cuiva frumos ambalat şi acea persoană să-ţi dea ok-ul”, spune Sabrina Marinescu. Mai întâi s-au documentat temeinic; „de obicei, pentru fonduri îţi trebuie un consultant, însă noi nu puteam da câteva mii de euro cuiva pentru ceva de care nu eram sigure că va merge. Aşa că ne-am descurcat singure, iar Irina a ţinut efectiv partea de contabilitate, a stat nopţile, a făcut planul pe cinci ani”, povesteşte tânăra. În martie 2016 au lansat şi marca The Food Project, care conţine patru suplimente alimentare, complementare liniei de îngrijire cosmetică: Skin Elixir (ajută la regenerarea pielii), The Body Supplement (pentru cei care vor să slăbească), The Detox Wonder (pentru îmbunătăţirea metabolismului şi a digestiei) şi The Happiness Formula (pentru energie şi stare de bine). Acestea conţin ingrediente simple, din natură, pe care toată lumea le cunoaşte, dar le ocoleşte de dragul tehnologiei, ţine să precizeze antreprenoarea.

  • Două românce au pornit în joacă o afacere în casă, iar acum câştigă peste 100.000 de euro din vânzarea produselor

    Panacea Urban Apothecary s-a născut din pasiunea pentru cosmetice de calitate a două tinere fără experienţă, dar cu ascuţit simţ antreprenorial. Sabrina Marinescu tocmai se întorsese din Paris, unde încheiase cinci ani de studii în comunicare, modă şi artă, dar şi câteva internshipuri în aria brandingului de lux. Pe de altă parte, Maria Ianoş, prietena şi actuala asociată a Sabrinei, absolvise facultatea de farmacie, iar în timpul liber realiza creme. În timpul unui prânz, la o discuţie în care s-au pus la curent cu cele mai recente activităţi şi pasiuni, tinerele şi-au dat seama că au în comun o pasiune pe care ar putea să o valorifice: cosmeticele.

    „Total ad hoc, ne-a venit ideea de a face ceva împreună, să creăm un brand. Am pornit efectiv gândindu-ne că o să facem nişte creme în bucătărie şi le vom vinde între prieteni”, povesteşte Sabrina Marinescu. Au cumpărat materii prime – ca uleiuri şi seminţe – şi au început să le mixeze acasă. Reacţiile celor din jur le-au încurajat să continue: „Ne-am cremuit, toată lumea era încântată, dar compoziţiile erau destul de simple – nişte uleiuri cu nişte vitamine, nimic foarte elaborat. Foarte bune, de altfel, pentru că realist vorbind, din naivitate şi din dorinţa de a face cremele cele mai bune, noi puneam concentraţiile cele mai mari, uleiurile cele mai scumpe etc.”, spune aceasta. Ulterior au aflat că acest lucru nu prea se face în industrie, iar crema lor ar costa mult dacă ar trebui să o producă standardizat. Au început colaborarea cu o fabrică, cu care lucrează şi astăzi. „Fiind la început ne-am zbătut foarte mult, am fost foarte perfecţioniste; cred că numai pe logo ne-am chinuit cam o lună să ajungem la ceva ce ne convine. Acum nu aş mai face acelaşi lucru, dar pe de altă parte nu ne pare rău, fiindcă am primit laude de la companii de renume, precum Estée Lauder şi alţii”, spune tânăra antreprenoare.

    De la idee până când au scos efectiv cremele pe piaţă a durat cam doi ani, pentru că, spune tânăra, s-au lovit de multe alte lucruri în afară de ceea ce ştiau ele să facă, mai exact producţie şi branding. Pas cu pas, sau „cu lumânarea”, după cum spune ea însăşi râzând, au reuşit să lanseze oficial Panacea Urban Apothecary. Investiţia iniţială, de-a lungul primilor doi ani a fost de 20.000 de euro, fonduri proprii provenite de la familiile lor. Din cauză că nu aveau nici buget, nici capacitate de a face mai multe linii cosmetice, s-au hotărât să se axeze pe trei creme. Una este o cremă antiîmbătrânire şi pentru ten uscat, alta este pentru ten normal şi piele sensibilă, iar a treia se adresează tenului gras, uşor acneic. Suma investită iniţial nu a fost îndeajuns încât să poată realiza o gamă întreagă de produse încă de la lansare, astfel că s-au focusat pe cele trei produse de îngrijire a tenului. După un an, vânzările înregistrate au fost cât se poate de bune: au rămas, efectiv, fără stocuri. Au folosit câştigurile pentru a mai adăuga încă două produse – un demachiant şi o loţiune tonică – ajungând la cinci produse marca Panacea Urban Apothecary. „Evident, ne-am lovit între timp de multe greutăţi, dar am avut norocul ca ai noştri să ne sprijine şi să ne înţeleagă. Până la urmă a fost un experiment, iar dacă nu ne pricepeam, nu puneam pasiune sau pur şi simplu nu aveam noroc, putea să se termine prost. Din fericire, nu s-a terminat prost. Nici nu s-a terminat!”, spune ea zâmbind.

    După câţiva ani, o altă prietenă a Sabrinei – Irina Culeţu – a decis să renunţe la jobul stabil pe care îl avea şi să meargă pe drumul antreprenoriatului. „După ce am participat la un târg în Italia, ne-a venit ideea să facem suplimente alimentare naturale. O mare parte din ceea ce pui pe piele se pierde şi doar un mic procentaj se absoarbe. De aceea, cel mai eficient este să înghiţi acele substanţe adjuvante”, explică tânăra antreprenoare. În scurt timp, s-au gândit şi la un plan pentru noul proiect şi au aplicat pentru fonduri europene; au obţinut 25.000 de euro. „Pentru fonduri trebuie să ai toate piesele puzzle-ului puse, să îl prezinţi cuiva frumos ambalat şi acea persoană să-ţi dea ok-ul”, spune Sabrina Marinescu. Mai întâi s-au documentat temeinic; „de obicei, pentru fonduri îţi trebuie un consultant, însă noi nu puteam da câteva mii de euro cuiva pentru ceva de care nu eram sigure că va merge. Aşa că ne-am descurcat singure, iar Irina a ţinut efectiv partea de contabilitate, a stat nopţile, a făcut planul pe cinci ani”, povesteşte tânăra. În martie 2016 au lansat şi marca The Food Project, care conţine patru suplimente alimentare, complementare liniei de îngrijire cosmetică: Skin Elixir (ajută la regenerarea pielii), The Body Supplement (pentru cei care vor să slăbească), The Detox Wonder (pentru îmbunătăţirea metabolismului şi a digestiei) şi The Happiness Formula (pentru energie şi stare de bine). Acestea conţin ingrediente simple, din natură, pe care toată lumea le cunoaşte, dar le ocoleşte de dragul tehnologiei, ţine să precizeze antreprenoarea.

  • Măicuţele care au făcut o afacere din vânzarea de droguri, pe care o socotesc “darul lui Dumnezeu” – FOTO, VIDEO

    Cu aproape un an în urmă o tânără de 24 de ani, Darcy Johnson, făcea burgeri la un fast food şi creştea ceva marijuana în curtea din spatele casei. O prietenă i-a făcut cunoştinţă cu Sora Kate, o fostă manifestantă din mişcarea Occupy Wall Street, destul de în vârstă, care a început la un moment dat să se îmbrace în călugăriţă în semn de protest faţă de unele decizii ale Congresului. Sora Kate, al cărui nume real este Christine Meeusen voia să înceapă o afacere cu marijuana medicală, şi a convins-o pe Darcy în numai 30 de minute să i se alăture; drept urmare, Johnson a abandonat blugii şi a înbrăcat şi ea veşmântul de călugăriţă.

    Sora Kate susţine, în faţa oricui spune că nu sunt călugăriţe adevărate, că îndeplinesc cele cinci condiţii necesare pentru a fi socotite astfel: locuiesc împreună, poartă haine asemănătoare, manifestă supunere, sunt suficient de caste şi au şi aplecări ecologiste, în sensul că nu vor să facă rău nimănui cu leacurile lor.

    Astăzi cele două îşi spun “Sisters of the Valley” şi vând o linie de produse pe bază de canabis, cifra de afaceri fiind de 40.000 de dolari pe lună. Pentru 2016, ele cred că vor încasa în jur de 500.000 de dolari. Trăiesc, înpreună cu trei pisici, 12 plante de canabis şi o vastă colecţie de lumânări, în Merced County, California.

    Produsele lor folosesc la tratarea durerilor de spate, a artritei, ba chiar şi eliminării cicatricilor. Un unguent este vândut pentru tratarea migerenelor, a mahmurelii, a durerilor de dinţi şi a erupţiilor cutanate ale copiilor care poartă scutece.

    Surorile au un certificate care le permite cultivarea marijuanei în scop medicinal, dar activitatea este în pericol, pentru că unele zone din California vor să interzică marijuana şi cultivarea acesteia. Surorile spun că o astfel de interdicţie este nedreaptă şi imorală şi sunt dreanjate de atitudinea negativă a oamenilor faţă de “darurile lui Dumnezeu”. Sisters of the Valley sunt foarte active social, având site, canal YouTube, pagină de Facebook, fiind şi destul de prezente în presa de peste ocean.

     

  • Finalistă Miss Italia, desfigurată cu acid de fostul iubit. Prima apariţie în public, după atac: „Vreau să vedeţi ce mi-a făcut. Asta nu e iubire”

    Gessica Notaro, tânara care a fost desfigurată cu acid de un fost iubit, şi-a făcut curaj şi a ieşit pentru prima dată în public, la o emisiune televizată. Fosta finalistă Miss Italia şi-a ascuns la început faţa cu o eşarfă, dar a renunţat la ea şi a ţinut să transmită un mesaj lumii întregi. 

     

    Vezi aici cum o finalistă Miss Italia a fost desfigurată cu acid de fostul iubit. Prima apariţie în public, după atac: „Vreau să vedeţi ce mi-a făcut. Asta nu e iubire”

  • Măicuţele care au făcut o afacere din vânzarea de droguri, pe care o socotesc “darul lui Dumnezeu” – FOTO, VIDEO

    Cu aproape un an în urmă o tânără de 24 de ani, Darcy Johnson, făcea burgeri la un fast food şi creştea ceva marijuana în curtea din spatele casei. O prietenă i-a făcut cunoştinţă cu Sora Kate, o fostă manifestantă din mişcarea Occupy Wall Street, destul de în vârstă, care a început la un moment dat să se îmbrace în călugăriţă în semn de protest faţă de unele decizii ale Congresului. Sora Kate, al cărui nume real este Christine Meeusen voia să înceapă o afacere cu marijuana medicală, şi a convins-o pe Darcy în numai 30 de minute să i se alăture; drept urmare, Johnson a abandonat blugii şi a înbrăcat şi ea veşmântul de călugăriţă.

    Sora Kate susţine, în faţa oricui spune că nu sunt călugăriţe adevărate, că îndeplinesc cele cinci condiţii necesare pentru a fi socotite astfel: locuiesc împreună, poartă haine asemănătoare, manifestă supunere, sunt suficient de caste şi au şi aplecări ecologiste, în sensul că nu vor să facă rău nimănui cu leacurile lor.

    Astăzi cele două îşi spun “Sisters of the Valley” şi vând o linie de produse pe bază de canabis, cifra de afaceri fiind de 40.000 de dolari pe lună. Pentru 2016, ele cred că vor încasa în jur de 500.000 de dolari. Trăiesc, înpreună cu trei pisici, 12 plante de canabis şi o vastă colecţie de lumânări, în Merced County, California.

    Produsele lor folosesc la tratarea durerilor de spate, a artritei, ba chiar şi eliminării cicatricilor. Un unguent este vândut pentru tratarea migerenelor, a mahmurelii, a durerilor de dinţi şi a erupţiilor cutanate ale copiilor care poartă scutece.

    Surorile au un certificate care le permite cultivarea marijuanei în scop medicinal, dar activitatea este în pericol, pentru că unele zone din California vor să interzică marijuana şi cultivarea acesteia. Surorile spun că o astfel de interdicţie este nedreaptă şi imorală şi sunt dreanjate de atitudinea negativă a oamenilor faţă de “darurile lui Dumnezeu”. Sisters of the Valley sunt foarte active social, având site, canal YouTube, pagină de Facebook, fiind şi destul de prezente în presa de peste ocean.