Tag: sef

  • CUTREMUR ÎN GUVERN. Lista neagră a lui Tudose. Cine sunt miniştrii pe care vrea DAŢI AFARĂ

    Tensiunea pe axa Kiseleff-Palatul Victoria a izbucnit după apariţia în presă a unui sondaj în care echipa de la Guvern, în frunte cu Tudose, s-ar fi prăbuşit în încrederea românilor. 
     
    Despre cercetarea făcută de Avangarde, premierul a comentat, la Antena 3, că este „o făcătură”, dar care este susţinută chiar de oameni din partid nemulţumiţi. „Dacă nu ai mâncat nişte copii cruzi dimineaţă, nu ai cum să cazi în două săptămâni de la 48 la 20%. Mai mult, târgu-i mic, se află cine a comandat şi cum l-a comandat (sondajul – n.red.)”, a declarat premierul.
    Şeful Guvernului a recunoscut că , într-un cerc restâns, „am spus că iau în calcul să-mi dau demisia, dacă lucrurile stau atât de rău şi ne-am prăbuşit, plecăm acasă”. 
     
     Mihai Tudose a admis că lucrurile nu stau foarte bine în relaţia pe care o are cu Liviu Dragnea, chiar dacă şeful PSD a negat vreun conflict cu premierul, pe parcursul zilei de luni.
     
    „Nu aş putea spune că suntem într-un moment fericit al relaţiei dintre noi. O să ne lămurim mâine”, a spus Tudose, precizând, totodată, că  că „trebuie să umblăm la Guvern şi să stabilim clar relaţia dintre Guvern şi partid”. 
     
  • CUTREMUR ÎN GUVERN. Lista neagră a lui Tudose. Cine sunt miniştrii pe care vrea DAŢI AFARĂ

    Tensiunea pe axa Kiseleff-Palatul Victoria a izbucnit după apariţia în presă a unui sondaj în care echipa de la Guvern, în frunte cu Tudose, s-ar fi prăbuşit în încrederea românilor. 
     
    Despre cercetarea făcută de Avangarde, premierul a comentat, la Antena 3, că este „o făcătură”, dar care este susţinută chiar de oameni din partid nemulţumiţi. „Dacă nu ai mâncat nişte copii cruzi dimineaţă, nu ai cum să cazi în două săptămâni de la 48 la 20%. Mai mult, târgu-i mic, se află cine a comandat şi cum l-a comandat (sondajul – n.red.)”, a declarat premierul.
    Şeful Guvernului a recunoscut că , într-un cerc restâns, „am spus că iau în calcul să-mi dau demisia, dacă lucrurile stau atât de rău şi ne-am prăbuşit, plecăm acasă”. 
     
     Mihai Tudose a admis că lucrurile nu stau foarte bine în relaţia pe care o are cu Liviu Dragnea, chiar dacă şeful PSD a negat vreun conflict cu premierul, pe parcursul zilei de luni.
     
    „Nu aş putea spune că suntem într-un moment fericit al relaţiei dintre noi. O să ne lămurim mâine”, a spus Tudose, precizând, totodată, că  că „trebuie să umblăm la Guvern şi să stabilim clar relaţia dintre Guvern şi partid”. 
     
  • Care este viziunea şefului Mercedes asupra viitorului maşinilor

    Principala noutate a celor de la Mercedes-Benz a fost anunţul că vor lansa 50 de modele electrice până în 2022; acestea vor acoperi toate clasele existente în prezent, precum şi gama întreagă de vehicule produse sub brandul smart.

    Mai exact, toate maşinile smart vor fi electrice peste cinci ani. Anunţul se încadrează în planurile celor de la Daimler de a duce segmentul vehiculelor electrice la 25% din totalul vânzărilor. în acest sens, compania a prezentat la Frankfurt conceptul smart Vision EQ fortwo, o maşină electrică complet autonomă destinată transportului de tip car-sharing.

    Chiar dacă Mercedes-AMG Project ONE (despre care am scris în ediţiile anterioare) a atras privirile la Frankfurt, producătorul german a adus, în premieră mondială, şi conceptul EQA – varianta electrică a Clasei A. Varianta de serie a EQA va intra în producţie în 2020, şi chiar dacă maşina nu va arăta precum conceptul prezentat, sunt şanse mari ca designul să ofere indicii asupra gamei de electrice pe care Mercedes-Benz o va lansa în următorii ani.

    Conceptul EQA are două motoare electrice care generează o putere combinată de 268 de cai-putere şi este dotat cu o baterie care oferă o autonomie de până la 400 de kilometri. O facilitate interesantă este cea de încărcare rapidă, care promite o autonomie de 100 de kilometri în doar 10 minute.

    ”Am început cu prezentarea modelului EQ anul trecut la Paris, demonstrând că vrem să aducem condusul electric în zona de maşini compacte, iar EQA nu face decât să întărească această idee“, a spus Britta Seeger, care pe lângă rolul din consiliul de administraţie conduce divizia de marketing şi vânzări a Mercedes-Benz Cars. ”în ceea ce priveşte mobilitatea electrică, trebuie în primul rând să acceptăm faptul că nu există o singură tendinţă în lume. Sunt multe lucruri de luat în calcul, spre exemplu normele impuse de guvern în fiecare stat; există pieţe unde autorităţile susţin achiziţionarea maşinilor electrice şi oferă fonduri în acest sens. Trebuie apoi să vedem dacă statul în cauză este pregătit să ofere infrastructura necesară – vedem diferenţe extrem de mari. Chiar dacă privim Europa ca o piaţă mai omogenă, există suficiente diferenţe între ţări“, a mai spus ea.
    Există o tendinţă a oamenilor de a fi mai dispuşi să cumpere online, iar asta e o schimbare extraordinară pentru piaţa auto, a remarcat Britta Seeger. ”Trebuie să pregătim această călătorie a clientului, pentru că el decide să meargă mai întâi în magazine sau showroomuri şi apoi să cumpere online. Digitalizarea reprezintă o schimbare uriaşă pentru noi, pentru că trebuie să găsim o cale – alături de dealeri – de a răspunde nevoilor clientului.“

    Ea a explicat că în cazul modelelor din gama EQ s-a pus accent pe designul exterior şi interior, existând convingerea că oamenii care sunt interesaţi de maşinile electrice vor fi din ce în ce mai interesaţi de aceste elemente. ”Clienţii care aleg mobilitatea electrică vor să aibă o maşină frumoasă, o maşină sexy, şi din acest motiv vom investi resurse în experienţa pe care o ai atunci când te afli la volan, dincolo de ceea ce înseamnă motorul. Brandul EQ nu se referă doar la produs în sine, ci la un întreg ecosistem.“

    Industria auto se află în mijlocul unei transformări, mai notează Britta Seeger, iar unele lucruri nu sunt încă clare. ”Ştim unde trebuie să mergem, de aceea am şi prezentat anul trecut strategia CASE. Trebuie să pregătim dealerii, trebuie să avem maşinile potrivite pentru a cuceri această piaţă.“ Strategia de care vorbeşte Britta Seeger, CASE, se traduce prin ”connected, autonomous, shared & service and electric drive“ – conectat, autonom, folosit în comun şi electric. Deviza a fost prezentată anul trecut de către Dieter Zetsche în cadrul Salonului Auto de la Paris. ”Automobilul cu emisie zero reprezintă viitorul. Iar noul nostru brand, EQ, depăşeşte ideea maşinilor electrice. EQ reprezintă un ecosistem electric de servicii, tehnologii şi inovaţie. în 2007, conceptul e-smart a fost un pioner al motoarelor electrice. Acum suntem pregătiţi să lansăm o ofensivă a produselor electrice care va acoperi toate segmentele auto, de la maşini compacte la cele de lux“, declara la acea vreme preşedintele consiliului de administraţie al Daimler.

    Anul acesta însă, Dieter Zetsche a făcut referire la intenţia declarată a mai multor state de a interzice motoarele diesel. ”Principalul aspect atunci când vorbim de motoarele diesel este cel al emisiilor de oxid de azot şi modul în care comunităţile trebuie să lucreze pentru a reduce aceste emisii“, a spus el în cadrul unui interviu acordat revistei Business Magazin. ”Cred că există un obiectiv comun între politicieni şi comunităţi de a evita anumite limitări impuse maşinilor cu motoare diesel, dar o să depindă foarte multe de zona legislativă.“

    ”Este clar că s-au făcut greşeli din partea anumitor companii“, a spus şeful Daimler, ”însă trebuie să vedem şi relevanţa anumitor fapte. Cred că trebuie să ajungem la o discuţie despre viitor, mai curând decât la una despre trecut. E mai important ce putem face pentru a ajunge la o reducere cât mai mare a emisiilor, dar ar trebui să înţelegem şi faptul că aceste emisii s-au redus cu 70% din 1990 încoace. Citind presa de azi ai impresia că lucrurile stau extrem de prost, mai rău decât înainte, dar adevărul este că suntem la un nivel mult mai redus decât cel din 1990.“

    El a remarcat faptul că discuţiile din ultima vreme se referă doar la emisiile de oxid de azot, nu şi la cele de dioxid de carbon, iar asta arată succesul procesului de optimizare a motoarelor pe benzină.

    ”Cred că unul dintre motivele pentru care avem atât de mult succes este chiar faptul că suntem în competiţie directă cu BMW şi Audi, ambele companii având sedii la câteva sute de kilometri depărtare“, a opinat Dieter Zetsche. El s-a referit şi la noua direcţie a industriei auto, cea de electrificare, în sensul în care aceasta face posibilă apariţia unor noi producători. ”Nu mă aştept ca mâine să avem de cinci ori mai mulţi competitori, dar cred că electrificarea zonei auto permite şi intrarea altor companii pe piaţă. Un exemplu e Tesla, care a dovedit că nu ai nevoie de 30 de ani de cercetare sau dezvoltare pentru a avea succes.“

    Colaborarea din Mercedes-Benz şi AMG s-a dovedit una de succes, ca dovadă stând şi modelele din ultimii ani lansate sub numele celor două companii – în special cele din Clasa S. Clienţii care preferă versiunile AMG caută, de obicei, adrenalina pură pe care o simţi atunci când te afli la volanul unei maşini cu sute de cai putere; cum ar putea aceşti clienţi să treacă la versiuni electrice, în general mult mai silenţioase destinate unui alt segment de public? ”Cred că am demonstrat că putem face acest lucru prin Project ONE„, a spus Dieter Zetsche. ”Nu trebuie să ne rezumăm însă la aceste 275 de exemplare, pentru că pe viitor vom avea tot mai multe modele electrificate şi de la AMG.„

     

  • Şeful diplomaţiei nord-coreene cataloghează ameninţările lui Trump drept “un lătrat de câine”

    “Este o zicală care spune ‘câinii latră, caravana trece’. Dacă (Trump) credea că ne surprinde cu lătratul unui câine atunci este clar că visează”, a spus Ri Yong Ho la New York.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bilanţul cutremurului din Mexic a ajuns la cel puţin 226 de morţi-agenţia de protecţie civilă

    Luis Felipe Puente, şeful agenţiei, a anunţat pe Twitter că cel puţin 117 persoane au murit în Ciudad de Mexico, iar alte 55 în statul Morelos.

    Decese s-au mai înregistrat şi în statul Mexico, localizat în vecinătatea capitalei mexicane, în statul Puebla, dar şi în statul Guerrero, pe coasta Pacificului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Îi contestaţi pe şefii voştri, nu aveţi încredere în ei, dar refuzaţi să fiţi şefi în locul lor

    53% dintre angajaţi nu au încredere în capacitatea profesională a şefului.

    Totuşi, angajaţii români spun despre şefii lor că sunt inteligenţi, dar oportunişti, exigenţi şi tipicari. Păi cum ar vrea să fie?!

    La polul opus, angajaţii români nu vor să fie şefi: 41% dintre ei nu ştiu cum s-ar descurca într-o poziţie de management, 33% nu cred că ar face faţă poziţiei şi doar 26% dintre cei care au răspuns la studiul eJobs consideră că s-ar descurca mai bine decât şeful lor.

    Este un fel de Kafka al resurselor umane: şeful nu e bun, dar nici voi nu vreţi să fiţi şefi în locul lui, pentru că nu credeţi că puteţi să fiţi mai buni decât el.

    În aceste condiţii, cum să crească companiile, cum pot să cucerească lumea, cum pot să crească salariile dacă nu ai creştere internă, dacă businessul nu merge înainte?

    Consultanţii în resurse umane spun că multinaţionalele, dar şi companiile româneşti trimit doar prima linie de şefi să facă cursuri de leadership pentru a învăţa (dacă leadershipul se poate învăţa!) în încercarea de a conduce companiile.

    Când este vorba de eşalonul doi, de cei care au contact direct cu oamenii din companie, cursurile de leadership lipsesc, pentru că nu mai sunt bani, iar acest lucru contează mai mult decât cred companiile.

    O bună parte din angajaţi spun că părăsesc o companie mai puţin din cauza ei sau din cauza salariului, ci mai mult din cauza relaţiei tensionate cu şeful.

    Aici este un fel de ipocrizie, pentru că în momentul în care primeşti o ofertă de nerefuzat, relaţia bună cu şeful nu mai contează.

    Pe de altă parte, şi subalternii au o imagine idilică cu privire la şefi: se aşteaptă să fie comunicativi, să-i aprecieze, să le arate respect şi să nu-i favorizeze pe ceilalţi.

    Arată ca un fel de ”rai“ în relaţiile dintre şefi şi subalterni.

    Noţiunea de şef implică foarte, foarte mult subiectivism pentru că trebuie să iei decizii, nu poţi să stai la taclale cu fiecare subaltern toată ziua, să-i asculţi dramele personale; bineînţeles că îi favorizezi pe unii sau alţii pentru că ai nevoie de oamenii tăi în echipă şi bineînţeles că îi apreciezi pe unii în detrimentul altora mai mult pe criterii subiective decât obiective.

    Totuşi, în studiul eJobs există o frază cheie: cei mai încrezători în capacitatea lor de a fi un şef mai bun decât superiorul lor actual sunt tinerii cu vârste sub 25 de ani.

    Imediat după Revoluţie, dar mai ales după apariţia investiţiilor străine din 1988-2000, mulţi tineri s-au trezit că trebuie să fie şefi peste noapte, pentru că nu exista altcineva. În aceste condiţii, companiile au fost duse înainte de ambiţie, de determinare, de dorinţa de a nu eşua.

    Dacă vă mai amintiţi, voi, cei care aţi devenit şefi la 25 de ani, acum 15-20 de ani, aveaţi în subordine oameni mai seniori, care ştiau mai multe despre un lucru sau altul decât voi.

    Deşi erau mai calificaţi, nu mai aveau ambiţia de a muta munţii şi trăiau într-un trecut al perioadei comuniste care se prăbuşea. De multe ori, ambiţia şi determinarea trebuie să fie mai puternice decât calificarea profesională, care se poate cumpăra.

    Ambiţia, determinarea şi asumarea riscurilor se pot cumpăra mai puţin şi de aceea sunt foarte multe companii care au în spate oameni calificaţi, supracalificaţi, dar care nu reuşesc să crească pentru că nu are cine să le împingă înainte.

    Foarte multe companii ar trebui să fie atente la schimbările demografice din organigramă. Cei care au devenit şefi acum două decenii au devenit supracalificaţi, au văzut multe în faţa ochilor, au trăit şi perioada de boom, şi perioada crizei, aşa că nu îi mai mişcă nimic.

    Acest lucru poate fi însă o frână în creşterea unei companii. Ambiţia este înlocuită de calificare şi teama de a nu lua decizii greşite, care să-i arunce peste bord înainte de termen.

    Pentru că ştiu că merge piaţa în care activează, pentru că ştiu comportamentul consumatorilor şi al clienţilor lor, iar vânzarea a devenit o rutină care doar trebuie întreţinută şi banii curg de la sine, prea puţini manageri au ambiţia de a vedea cum ar putea să fie altfel decât piaţa, cum ar putea să fie disruptive.

    Cei de la Google şi Facebook au îngenuncheat piaţa media, care trăia bine mersi dintr-o rentă clădită în timp care părea că nu o poate lua nimeni. Marile branduri de ziare ale lumii, creatorii de conţinut, cei care fac agenda zilei, au ajuns să constate şi să se plângă că Google şi Facebook le iau toţi banii, deşi conţinutul este la ei.

    Din fericire pentru progres, tinerii pot să fie disruptivi, pot gândi altfel, ca o reacţie la încremenirea şi autosuficienţa din companii şi dacă îşi asumă şi leadershipul se pot schimba multe lucruri.

    Acest lucru este mai puternic decât dacă şeful este bun sau rău, dacă este mai mult sau mai puţin comunicativ.

    Dacă angajaţii îşi critică şefii, dar niciunul dintre ei nu vrea să fie şef în locul lor, aduceţi-le un şef de sub 25 de ani!

  • Cum s-a transformat Vladimir Putin dintr-un puşti sărac într-un spion si cum a devenit cel mai puternic om al lumii

    Cea mai mare putere a lui Putin este însă cea politică: a condus Rusia cu o mână de fier, zdrobind orice fel de opoziţie politică, şi a fost recent acuzat chiar de implicare în alegerile prezidenţiale din Statele Unite.

    Cum a ajuns însă Putin dintr-un puşti sărac, născut în Sankt Petersburg, la spion al KGB-ului şi simbol al Rusiei moderne?

    Vladimir Putin s-a născut în 1952, tatăl său fiind maistru la o uzină din Sankt Petersburg, iar mama sa casnică. Fiind copil, Putin a intrat în numeroase conflicte cu colegii săi, iar asta a pavat drumul către pasiunea sa pentru judo.

    După absolvirea Universităţii de Stat din Leningrad, Putin a intrat în KGB, serviciul secret din Rusia, în 1975. A petrecut 16 ani acolo, iar în 1990, atunci când s-a întors în Rusia, el şi-a început cariera politică.

    A lucrat mai întâi ca funcţionar public în primăria din Sankt Petersburg, iar rezultatele sale bune au atras atenţia consilierilor lui Boris Ielţîn, la acea vreme şeful statului. După trei ani petrecuţi la Moscova, Putin a fost numit prim-ministru al Rusiei în 1999.

    Un eveniment tragic avea să-i definească traseul politic: atentatele din Rusia din septembrie 1999, soldate cu peste 200 de morţi, au reprezentat prilejul ideal pentru ca Putin să demonstreze abilităţi de conducere. El i-a acuzat pe separatiştii ceceni de organizarea atentatelor şi a dus o adevărată campanie împotriva acestora, iar imaginea sa în rândul ruşilor a devenit una extrem de bună.

    Prin urmare, după demisia lui Ielţin din 2000, Putin a devenit noul preşedinte al Rusiei.

    Vladimir Putin deţinea acum conducerea statului, dar nu avea încă suficientă putere pentru a schimba lucrurile după bunul său plac. Prima sa mişcare a fost de a discuta cu cei mai bogaţi oameni din Rusia, oligarhii, şi de a le oferi acestora două variante: fie susţin regimul Putin, fie ajung la închisoare.

    Strategia lui Putin a fost întotdeauna simplă: restabilirea influenţei globale şi menţinerea statelor din fosta Uniune Sovietică în sfera de influenţă a Rusiei. Drumul său a fost unul cu multe obstacolo, dar popularitatea sa în rândul conaţionalilor continuă să se afle la cote extrem de înalte.

    Vladimir Putin se află în ultimul an de mandat, dar sunt şanse mari ca el să candideze din nou şi să rămână şef al statului până în 2024.

     

     

    Sursa: Bloomberg TV

  • Caz ŞOCANT la Cluj: un tânăr pacient susţine că i-a fost tăiat un deget sănătos

    Vlad Manases, un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Cluj, a scris pe pagina de socializare că îl acuză de malpraxis pe Alexandru Georgescu, şeful Secţiei Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă, din cadrul Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca, pentru că i-a tăiat în mod greşit un deget.

    „Îmi rup tendonul de la degetul mic cu două săptămâni în urma, la un festival, în cort. Banal. Trivial. Nu m-a durut nimic, doar am auzit un «pac» şi nu mai reuşeam să îmi extind complet degetul. (…) Ajung într-un final la Spitalul de Recuperare Cluj cu diagnosticul de un «Mullet Finger» la degetul 5 de la mâna stângă. După o zi întreagă de stat la cozi şi pe holurile spitalului, intru într-un final în operaţie. (…) Doi asistenţi mă aşteaptă în sala de operaţii. Mă pregătesc. (…) Îmi pun asistenţii un garou pneumatic pe braţul stâng, îl pornesc şi îmi injectează în braţ un anestezic puternic. Îl cheamă pe profesor, acesta fiind deranjat doar când masa este pusă şi tacâmurile sunt pregătite. Vine profesorul şi începe să taie. După o jumătate de oră încep să îmi pun întrebări. Braţul începe să mă doară groaznic şi mă gândesc în momentul acela că degetul meu mic e cam ferit de băieţii aceştia care se distrează de minune. Îi spun doctorului că anestezia şi-a făcut bine efectul în sensul în care nu simt că lucrează la degetul mic. Profesorul se opreste şi mă întreabă: «Dar nu la degetul mijlociu ai probleme? ». «Nu, domnule doctor, degetul mic este cel afectat», scrie tânărul de 28 de ani, pe reţeaua de socializare.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Scandal, provocat într-un BAR de şeful unui inspectorat şcolar. Ce l-a deranjat cand i-a fost adusă nota de plată

    Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Brăila, Laura Dan, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că se efectuează cercetări după ce o femeie, angajata unui bar din oraş, a reclamat că un bărbat care a refuzat să părăsească localul a provocat un scandal.

    „Pe data de 9 septembrie, la ora 1.00 noaptea am fost sesizaţi de o femeie în vârstă de 42 de ani, angajată a unei terase din municipiul Brăila, că un bărbat a provocat scandal şi refuză să părăsească localul. Imediat la faţa locului s-a deplasat o echipă de poliţişti. Agenţii au identificat un bărbat de 37 de ani care ar fi lovit un alt bărbat de 50 de ani. În acest caz s-a întocmit dosar penal pentru lovire şi alte violenţe. Cercetările continuă”, a declarat Laura Dan.

    Surse apropiate anchetei susţin că cel care a provocat scandalul a fost inspectorul şcolar general, Gheorghiţă Dan.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine este tânăra de 37 de ani care are 600 de oameni în subordine la fabrica Dacia

    După acel proiect, a urmat pe rând trecerea din zona abstractă la cea concretă, în producţie, ca şef atelier şi adjunct şef department, fiind prima femeie şef de atelier din Uzina Mecanica şi Şasiuri Dacia. „Aceste poziţii m-au făcut să încep să lucrez direct cu mai mulţi colaboratori, cu probleme diferite“, spune Alina Predescu. „Odată cu aceste noi provocări, mi-am schimbat abordarea, deschiderea către nou, mi-a crescut încrederea în colaboratori şi am dat încredere. Astfel, toată echipa s-a dezvoltat fiind considerată de referinţă în cadrul Renault pentru competenţe, mod de organizare şi rezultate.”

    Astăzi, ea este responsabilă de crearea condiţiilor de muncă şi de creşterea în competenţe a celor 600 de angajaţi pe care îi are în subordine pentru ca aceştia sa producă, în condiţii de securitate şi la cadenţa prevăzută, cutiile de viteze şi piesele conform cu specificaţiile tehnice, respectând obiectivele de calitate, costurile, termenele şi mediul.

    Cel mai dificil moment a fost atunci când a trebuit să lucreze cu o echipă nouă, în zona de producţie, cu persoane cu experienţă şi competenţe, „eu fiind managerul lor, femeie de 30 ani. A fost un moment dificil în care a trebuit să muncesc mai mult, să fiu alături de colegi în momentele dificile până când am reuşit să le câştig încrederea prin demonstrarea competenţelor şi a adeziunii la o echipă nouă”.