BusinessMagazin

Tag: rusia

  • Numărul cetăţenilor care trăiau în democraţie s-a prăbuşit de la 3,9 miliarde în 2017 la 2,3 miliarde în 2021, iar astăzi – în aşa-zisa „epocă a informaţiei” – se estimează că aproximativ 70% din populaţia mondială trăieşte sub un regim semi sau complet autocrat

    În pofida progreselor indiscutabile pe care le-a făcut umanitatea de la Căderea Zidului Berlinului încoace, din punct de vedere economic şi tehnologic, suntem departe încă de afirmaţia că trăim într-o lume perfectă, aşa cum visau poate primii oameni care descopereau internetul la începutul anilor ’90. Pe acest fundal şi-au făcut apariţia şi liderii autoritari, care par să fi subscris în ultimii ani unui trend la care nu mulţi visau la început de secol.


    Deşi este adevărat că, la nivel global, oamenii se bucură de mai multe libertăţi democratice decât în trecut, există indicatori care sugerează că progresul se află acum sub semnul incertitudinii. De exemplu, potrivit datelor Statista, numărul cetăţenilor care trăiau în democraţie s-a prăbuşit de la 3,9 miliarde în 2017 la 2,3 miliarde în 2021, iar astăzi – în aşa-zisa „epocă a informaţiei” – se estimează că aproximativ 70% din populaţia mondială trăieşte sub un regim semi sau complet autocrat.

    Problema este analizată în detaliu de jurnalistul britanic Gideon Rachman, principalul comentator pe afaceri externe al ziarului Financial Times, în cartea sa „Epoca liderului cu mână de fier”, apărută anul acesta şi în limba română la editura Polirom. Rachman argumentează că, de la sfârşitul anilor ’90 – începutul anilor 2000, politica globală a fost caracterizată de ascensiunea unor lideri de mână forte, care au fost priviţi iniţial cu ochi buni de Occident, dar care ulterior „şi-au dat arama pe faţă”, dezvăluindu-şi uşor latura populisto-autocrată.

    Pe lângă dictatori în toată regula, precum Vladimir Putin în Rusia şi Xi Jinping în China, aici pot intra inclusiv figuri ca Donald Trump, Boris Johnson şi Narendra Modi, reprezentanţi ai unora dintre cele mai mari democraţii din lume, care însă au reuşit să „îndoaie” însăşi principiile democratice care stau la baza statului de drept, în încercarea de a câştiga cât mai multă putere şi simpatia unui electorat sătul de establishmentul tradiţional.

    „Cel mai adesea, aceşti lideri sunt naţionalişti şi conservatori din punct de vedere cultural, puţin toleranţi faţă de minorităţi, de opoziţie sau de interesele străinilor. În ţară, pretind că iau apărarea oamenilor obişnuiţi împotriva elitelor globaliste. În străinătate, pozează drept întruchiparea naţiunilor lor. Oriunde merg, încurajează un cult al personalităţii”, reiese din carte.

    Astfel, politica liderului cu mână de fier se dezvoltă pornind de la o retorică a violenţei, aşa cum s-a demonstrat pe 24 februarie 2022, când Rusia a invadat Ucraina, sau în ianuarie 2021, când Donald Trump şi-a îndemnat alegătorii să ia cu asalt clădirea Capitoliului Statelor Unite.

    Epoca politicianului de mână forte a început cu ajungerea la putere a lui Vladimir Putin în 2000, însă aşa cum se vede în ţări precum Polonia, Ungaria, Mexic, Brazilia şi Filipine, ascensiunea respectivului tip de politician nu s-a limitat la sistemele autoritare, tiparul fiind comun şi în rândul democraţiilor.

    „Criza pe care Trump a generat-o în principala democraţie a lumii este un avantaj uriaş pentru China, Rusia şi liderii autoritari. La urma urmei, cum ar putea America să conducă riposta împotriva autoritarismului când propria sa democraţie este atât de grav rănită? Având în vedere puterea militară, politică şi culturală a SUA, tot ce se întâmplă în America dă tonul politicii din întreaga lume.“ – Gideon Rachman

    „Putin s-a profilat cu adevărat un duşman al ordinii mondiale dominate de SUA abia în 2007, la München, cu un discurs în care a denunţat America, urmat de atacul Rusiei asupra Georgiei vecine în 2008 (…) Dacă Putin este un naţionalist autentic, cât şi liderul unui regim corupt, legătura dintre cele două este cinismul profund şi coroziv (pe care adepţii îl numesc «realism») ce caracterizează abordarea liderului rus faţă de politică şi viaţă.”

    Tabăra lui Putin crede cu adevărat că guvernele democratice din vest vor să domine şi să umilească Rusia şi că discursul lor despre democraţie şi drepturile omului este doar ipocrizie şi minciună, adaugă autorul.

    O caracteristică identificată de Rachman este că, la început, o bună parte din liderii cu mână de fier („strongmen” în original) erau văzuţi de presa vestică şi de liderii occidentali drept o nouă speranţă pentru nişte ţări aflate în declin, care nu şi-au atins niciodată potenţialul de care erau în stare: Modi, Xi Jinping, Rodrigo Duterte în Filipine, Erdogan în Turcia, Mohammed bin Salman în Arabia Saudită sau Abiy Ahmed în Etiopia. Acelaşi tratament l-a primit şi Putin, salutat în presa „quality” din afară drept un „reformator liberal” în primii lui ani la Kremlin. Totuşi, mergând mai adânc în istorie, până şi Fidel Castro, care a ţinut Cuba sub jug timp de peste 50 de ani, a avut parte iniţial de o serie de triumfuri economice.

    Modelul a fost replicat cu succes şi de actualul dictator al Turciei: „La fel ca în cazul lui Putin, adoptarea stilului de mână forte nu a ieşit la cale imediat… Erdogan a devenit tot mai autocratic în cele două decenii de când se află la putere – întemniţând jurnalişti şi rivali politici, epurând armata, instanţele judecătoreşti şi administraţia publică, construindu-şi un palat imens în Ankara şi adoptând o viziune paranoică şi conspiraţionistă”.

    Citind cartea lui Rachman, nu puteam să nu remarc faptul că, după sângerosul secol XX, oamenii par să nu fi învăţat nimic din istorie. Liderii autoritari ai secolului XXI – din sisteme dictatoriale sau democratice – încă folosesc mijloace „clasice” de a acapara puterea, precum schimbarea constituţiei, cumpărarea instituţiilor de presă şi combaterea virulentă a instanţelor judecătoreşti. Doar limbajul pe care îl folosesc pare uşor schimbat, adaptat la masa de cetăţeni din zilele noastre, nemulţumiţi pe bună dreptate de inegalităţile din ce în ce mai mare din ultimii ani.

    În Europa, ideile lui Viktor Orban din Ungaria vecină şi ale lui Jarosław Kaczyński din Polonia propagă o luptă între „iliberalismul” pe care îl reprezintă cu mândrie şi „globaliştii” elitişti hotărâţi să şteargă graniţele şi culturile naţionale. Orban a declarat la un moment dat la Bruxelles că este pregătit „să construiască un nou stat, aşezat pe temelii iliberale şi naţionale în interiorul Uniunii Europene”.

     

    „Epoca liderului cu mână de fier”, de Gideon Rachman

    Încheind cartea într-un mod relativ optimist, Gideon Rachman argumentează că sistemele democratice, cu toate slăbiciunile de care au dat dovadă în ultimele două decenii, au în continuare legi şi instituţii care gestionează problema crucială a succesiunii la putere şi, în cele din urmă, sistemele politice durabile se bazează pe instituţii, nu indivizi. În aceeaşi notă, societăţile de succes au la bază legi, nu o conducere carismatică.

     

    De asemenea, ideile distrugătoare asociate cu binecunoscutul cult al personalităţii nu par să aprindă un „beculeţ” alegătorilor liderilor de mână forte. De pildă, în Republica Populară Chineză, a doua superputere a lumii, Xi Jinping – acest Mao Zedong de rit nou – este întruchipat pe pereţii unor oraşe din ţara pe care o conduce cu lasere ieşindu-i din ochi şi o aură de salvator deasupra capului.

    „Sub Xi, conducerea chineză a început, de asemenea, să renunţe la inhibiţiile legate de promovarea modelului său de guvernare în străinătate. Administraţiile chineze anterioare încercaseră să evite presiunea occidentală în domeniul dreptului omului sugerând că toate ţările ar trebui lăsate să-şi urmeze propria cale de dezvoltare”, continuă jurnalistul.

    Aşa că, argumentau ele, Occidentul nu ar trebui să ţină predici Chinei şi, în schimb, China nu ar trebui să ţină predici restului lumi – un alt mod de a spune „Închideţi ochii la fărădelegile noastre şi vom închide şi noi ochii la ale voastre”. Purtătorii de cuvânt din epoca Xi au promovat însă un model chinezesc de dezvoltare, prezentat ca o alternativă la democraţia în stil occidental, mai potrivit pentru naţiunile în curs de dezvoltare, precum cele din Africa. În continentul negru, China caută, printre altele, forţa ieftină de cumpărare care a ajutat-o să îşi ridice economia după dictatura lui Mao, cât şi să îşi propage influenţa prin datorii şi „favoruri” acordate unor state din lumea a doua sau a treia.

    În Statele Unite, principalul rival al Chinei, sentimentul de dinainte de 2016 era că politica şi societatea americane sunt imune la patologiile politice care afectau alte ţări mai puţin norocoase. Ideea, explică Rachman, a fost rezumată de titlul (ironic) al unui roman din 1935 despre ascensiunea unui dictator în SUA – It Can’t Happen Here (Nu se poate întâmpla aici – n. red.), care şi-a găsit mulţi cititori după victoria lui Trump.

    „Ignorată de o bună parte a elitei americane, în anii de dinaintea alegerii lui Donald Trump, în Statele Unite a avut loc o creştere a numărului de morţi din disperare, amintind de Rusia anilor 1990 (…) Rata mortalităţii la bărbaţii albi fără facultate crescuse cu 22% între 1999 şi 2014. În aceeaşi perioadă, veniturile ajustate cu inflaţia în gospodăriile conduse de absolvenţi de liceu scăzuseră cu 19%.”

    Pe de altă parte, nu exista o scădere atât de drastică a speranţei de viaţă a albilor cu facultate.

    Rachman citează aici un studiu conform căruia mortalitatea în creştere  în rândul clasei muncitoare albe era stimulată de o epidemie de sinucideri şi nenorociri cauzate de abuzul de substanţe: alcoolism, boli hepatice, supradoze de heroină şi opioide pe bază de reţetă, deci se iterează şi în acest caz teoria că liderii de mână forte, mai mult sau mai puţin carismatici, vin la putere pe fondul unei crize sociale, în care electoratul devine tot mai fragmentat.   

  • O nouă dispariţie misterioasă din guvernul chinez: Ministrul apărării, Li Shangfu, este demis în mod oficial după luni de zile de absenţă din viaţa publică

    Guvernul chinez îl demite pe Li Shangfu din funcţia de ministru al apărării şi consilier de stat fară a numi un înlocuitor, scrie CNBC.

    Acesta a preluat funcţia în luna martie ca urmare a unei remanieri la nivel guvernamental, însă nu a mai fost văzut în public de câteva luni. Li Shangfu s-a confruntat în trecut cu o anchetă despre achiziţia de armament.

    Demiterea generalului chinez rămâne învăluită într-o umbră de mister şi speculaţii întrucât guvernul nu a comunicat public motivele deiciziei. Anterior, în luna iulie Qin Gang a fost eliberat într-un mod similar din funcţia de ministru al afacerilor externe, după o lună de absenţă.

    Li Shangfu este supus sancţiunilor internaţionale din partea SUA încă din anul 2018 din cauza deciziei a cumpăra armament rusesc.

  • Occidentul continuă războiul energetic cu Rusia: Franţa plănuieşte o extindere în valoare de 1,8 miliarde de dolari a unei uzine de uraniu din sudul ţării pentru a reduce dependenţa energetică faţă de Moscova

    Orano SA va cheltui 1,7 miliarde de euro (1,8 miliarde de dolari) pentru a extinde o uzină de uraniu din sudul Franţei, în condiţiile în care ţările din Occident încearcă să îşi reducă dependenţa de combustibilul nuclear rusesc, scrie Bloomberg.

    Investiţia va creşte producţia la instalaţia Georges Besse 2 cu peste 30%, a declarat Orano într-un comunicat. În cele din urmă, instalaţia va procesa suficient uraniu pentru a genera energie nucleară pentru echivalentul a 120 de milioane de gospodării pe an, a precizat compania.

    SUA şi Europa s-au abţinut de la sancţionarea gigantului nuclear rus Rosatom Corp. din cauza îngrijorării că alimentarea cu energie electrică a sute de milioane de oameni ar fi pusă în pericol. Cu toate acestea, Occidentul continuă să taie legăturile cu Kremlinul, care a redus fluxurile de gaze naturale către Europa în urma invaziei sale în Ucraina.

    „În contextul geopolitic actual, scopul acestei creşteri a capacităţilor de exploatare a uraniului este de a consolida suveranitatea energetică occidentală în Franţa”, a declarat joi Claude Imauven, preşedintele Orano, companie controlată de stat. „Decizia Orano răspunde cerinţelor exprimate de clienţii noştri de a-şi consolida securitatea aprovizionării, producţia urmând să fie demarată începând din 2028″.

    Rosatom este cea mai mare uzină de uraniu din lume, cu 43% din capacitatea totală de producţie, potrivit Orano. Acesta este urmat de Urenco Ltd., un grup britanico-olandezo-german, cu o cotă de 31%, China National Nuclear Corp. cu 13%, şi Orano cu 12%.

  • Adrian Sârbu: Interesul Ungariei este ca România să fie în Schengen numai că Viktor Orban, care deţine puterea, nu execută interesul Ungariei, ci al Rusiei

    Nemo: După ce l-a primit la Bucureşti cu pâine şi sare pe Volodimir Zelenski, Iohannis s-a dus în Ungaria. E prima vizită oficială la Budapesta a unui preşedinte român în ultimii 14 ani. Doar că Iohannis nu a fost primit de Viktor Orban, ci de Katalin Novak, care l-a şi invitat.

    Adrian Sârbu: Dl. Iohannis se scoală dimineaţa, valetul lui, nu ştiu ce grad are, îi aduce costumul călcat, îl ia frumos, se îmbracă, se spilcuieşte aşa un pic şi se duce să se întâlnească cu dna. Katy. Nu ştim de unde a apărut doamna Katalin asta. Dna Katy asta nu reprezintă nimic din Ungaria, dar nimic. Când spunem nu reprezintă nimic din Ungaria, nu reprezintă nimic din puterea Ungariei. Puterea Ungariei e la dl. Orban, care, în semn de respect pentru dl. Iohannis a plecat. Deci, “bine ai venit la noi acasă că noi am plecat de acasă”. Păi dl. Iohannis de ce nu s-a dus să se întâlnească şi cu dl. Orban? Vă spun de ce. Eu cred că atunci când dl. Orban a venit aici, că dl. Orban vine aici ca la el acasă, se duce la tot felul de manifestări culturale. Cam cum arată aceste manifestări culturale la Miercurea Ciuc şi la Sf. Gheorghe? Păi, „Ardealul e al nostru, valahii ăştia împuţiţi să se care de aici din Transilvania, şi noi cu austriecii, cu ajutorul fraţilor noştri ruşi, când or să intre în Ucraina, o să ne luăm Ardealul înapoi”. E un discurs care este în sângele, în sufletul, în somnul dlui Orban, şi, probabil, dl. Iohannis nu a avut timp să-l primească la Cotroceni, că Palatul Cotroceni nu e la Sf. Gheorghe deocamdată. Asta e părerea mea şi motivul e următorul: dl. Iohannis crede că Ardealul e al nemţilor, nu e al ungurilor, şi le-a şi spus “Jó napot kívánok, PSD!”, care era aliat cu UDMR. Deci, a spus foarte clar: “Măi, ungurilor, maghiari, care sunteţi, cum vă spun eu în nemţeşte, bozgori, să nu mai cereţi Ardealul că e al nemţilor. Şi dovada e, noi Germania am investit în Ardeal, şi am învestit şi un preşedinte al României”.

    Nemo: Aşa şi e.

    Adrian Sârbu: Dl. Klaus Iohannis se întâlneşte cu dna Katy de la Budapesta, timp în care, al doilea război regional e în derulare şi noi, România, suntem parte în acest război mondial, cu o dezvoltare regională, pentru simplul fapt că NATO, al cărei lider e America, America, care este partenerul nostru strategic, s-a exprimat foarte clar în favoarea Israelului.

    Ce facem noi? Aşteptăm să ne apere de toată lumea trupele franceze, engleze, burundeze, care o să fie aduse de americani sau trupele americane să ne apere pe noi, când, Doamne fereşte, o să avem vreo problemă. Asta aşteptăm. Şi între timp, liderii noştri se plimbă.

    Am şi eu o întrebare: Ce a obţinut dl. Iohannis în vizita la Budapesta?

    Nemo: Vă spun eu ce a obţinut. A obţinut promisiuni pentru că dna Katalina Novak a spus că atunci când Ungaria va prelua preşedinţia UE va susţine cauza Schengen a României.

    Adrian Sârbu: Dna. Katalin Novak eu sunt absolut convins că susţine cauza Shengen a României. Sunt absolut convins. Ştii de ce? Interesul Ungariei este ca România să fie în Schengen numai că dl. Orban nu execută interesul Ungariei în ceea ce priveşte România şi Bulgaria în Schengen. Execută interesul Rusiei.

    Iar dl. Iohannis ne centrează nouă prafuri, că tot nu a putut livra Schengen-ul, hai să vă livrez praf de Schengen.

  • Arabia Saudită şi Rusia şi-au reafirmat relaţiile de colaborare pe piaţa petrolului în cadrul unui eveniment industrial desfăşurat la Moscova

    Arabia Saudită şi Rusia şi-au reafirmat cooperarea strânsă pe piaţa petrolieră printr-o demonstraţie publică de unitate, desfăşurată în cadrul unui important eveniment industrial ţinut la Moscova, scrie Bloomberg.

    Într-un interviu comun acordat televiziunii de stat Rossiya 24, la doar câteva zile după ce izbucnirea conflictului dintre Israel şi Hamas a ridicat preţul ţiţeiului, înalţii oficiali OPEC+ au declarat că incertitudinile de pe piaţă necesită o monitorizare atentă.

    „Această piaţă nu poate fi lăsată nesupravegheată, trebuie să luăm toate măsurile de precauţie”, a declarat ministrul saudit al Energiei, prinţul Abdulaziz bin Salman, comparând situaţia globală a petrolului cu o jucărie yo-yo, având în vedere creşterea şi scăderea recentă a preţurilor. „Nu putem lăsa lucrurile la voia întâmplării; trebuie să acţionăm preventiv, mai ales având în vedere provocările cu care ne confruntăm în prezent”.

    Piaţa globală a petrolului se află „într-o stare destul de sensibilă şi fragilă, dar echilibrată” datorită cooperării în cadrul OPEC+, a declarat vicepremierul rus Alexander Novak. Echilibrul ar putea fi afectat de încetinirea creşterii economice globale, în special în ţările emergente, a spus el.

    Cele două ţări fac în prezent reduceri suplimentare ale ofertei, în plus faţă de cele convenite de Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii săi, pentru a preveni intrarea pieţei în excedent. Fără reducerea producţiei OPEC+, petrolul ar fi scăzut la aproximativ 50 de dolari pe baril, a declarat miercuri preşedintele rus Vladimir Putin, faţă de nivelul actual de aproximativ 85 de dolari la Londra.

  • Vladimir Putin pune tot mai multă presiune pe NATO, care nu are nicio rezolvare care să nu ducă la un război şi mai mare

    Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord se confruntă cu o problemă din ce în ce mai greu de rezolvat: cum să facă faţă consecinţelor războiului lansat de Rusia fără a declanşa o nouă escaladare, scrie Bloomberg.

    Radarele de pe teritoriul României au detectat o încălcare a graniţelor ţării la sfârşitul săptămânii trecute, cel mai recent dintr-o serie de astfel de incidente, în timp ce Bulgaria, ţara vecină, a găsit resturi de drone pe teritoriul său. În largul ţărmului, minele marine în derivă şi bruiajul GPS care riscă să provoace coliziuni maritime forţează alianţa formată din 31 de membri să ia atitudine.

    Deocamdată, NATO este înclinată să nu considere incidentele ca fiind acţiuni intenţionate. Chiar şi aşa, se aşteaptă ca subiectul să fie abordat în cadrul unei reuniuni a miniştrilor apărării care va avea loc săptămâna viitoare la Bruxelles, potrivit unui diplomat NATO, care a cerut să nu fie numit pentru că se discută informaţii confidenţiale.

    Şeful forţelor armate române, Daniel Petrescu, i-a atras atenţia lui Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, cu privire la evenimentele recente. Stoltenberg a avertizat asupra necesităţii de a fi vigilenţi în faţa „accidentelor”.

    „Războiul şi loviturile Rusiei în apropierea graniţelor României sunt nesăbuite şi sunt destabilizatoare”, declarase Stoltenberg reporterilor de la Kiev, dar a subliniat că resturile de drone nu par să fie rezultatul unei acţiuni intenţionate.

    Anul trecut, o rachetă care a lovit teritoriul polonez şi a ucis două persoane a stârnit pentru scurt timp un semnal de alarmă în cadrul NATO, ale cărei acorduri de apărare colectivă înseamnă că statele membre vin în ajutorul celorlalţi dacă sunt atacate. Anchetatorii au descoperit ulterior că aceasta a fost cauzată de o rachetă ucraineană.

    Numărul mare de cazuri poate sugera o explicaţie mai puţin inocentă, potrivit Iuliei Joja, directorul programului pentru Marea Neagră al think tank-ului Middle East Institute, cu sediul la Washington.

    „Aceasta este, din păcate, modelul rusesc de escaladare. Ei încearcă să sondeze limitele noastre, aşa-numitele noastre linii roşii, iar dacă percep răspunsul nostru ca fiind slab, sondează şi mai mult” a declarat aceasta.

    Potrivit unui raport al serviciilor secrete britanice publicat miercuri, Rusia doreşte să evite scufundarea în mod deschis a navelor de marfă şi, în schimb, va da vina în mod fals pe Ucraina pentru orice atac împotriva navelor civile din Marea Neagră.

    NATO încearcă să afle mai multe informaţii despre incidentele care au implicat drone şi avertizează Moscova cu privire la riscurile de escaladare, potrivit unui înalt oficial guvernamental american. Alături de alte provocări, incidentele recente încep să ridice semne privind capacitatea instrumentelor militare din Marea Neagră de a descuraja iniţiativa Rusiei sau de a oferi protecţie împotriva unui atac real şi organizat.

    Alianţa a întârziat să se alinieze la nivelul Rusiei în ceea ce priveşte prioritizarea apărării în jurul Mării Negre şi a înfiinţat abia anul trecut grupuri de luptă în România şi Bulgaria. Acestea completează aşa-numitele unităţi tripwire înfiinţate în Polonia şi în ţările baltice în 2014.

    NATO se confruntă cu un inamic care este deosebit de asertiv în teatrul de operaţiuni de la Marea Neagră, potrivit unui diplomat de rang înalt din Europa de Est, lăsând aliaţilor sentimentul că opţiunile care nu vor inflama tensiunile sunt limitate. Spre deosebire de Arctica şi Marea Baltică, unde Rusia este învăluită de ţările NATO, din cele şase ţări riverane Mării Negre doar România, Bulgaria şi Turcia sunt membre ale alianţei.

     

  • Vladimir Putin încearcă marea cu degetul şi pune în faţa NATO un puzzle greu de rezolvat: Atacurile Rusiei lovesc din ce în ce mai aproape de graniţele Alianţei, iar liderii se întreabă cum să răspundă fără să declanşeze o escaldare a conflictului din Ucraina

    Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord se confruntă cu o problemă din ce în ce mai greu de rezolvat: cum să facă faţă consecinţelor războiului lansat de Rusia fără a declanşa o nouă escaladare, scrie Bloomberg.

    Radarele de pe teritoriul României au detectat o încălcare a graniţelor ţării la sfârşitul săptămânii trecute, cel mai recent dintr-o serie de astfel de incidente, în timp ce Bulgaria, ţara vecină, a găsit resturi de drone pe teritoriul său. În largul ţărmului, minele marine în derivă şi bruiajul GPS care riscă să provoace coliziuni maritime forţează alianţa formată din 31 de membri să ia atitudine.

    Deocamdată, NATO este înclinată să nu considere incidentele ca fiind acţiuni intenţionate. Chiar şi aşa, se aşteaptă ca subiectul să fie abordat în cadrul unei reuniuni a miniştrilor apărării care va avea loc săptămâna viitoare la Bruxelles, potrivit unui diplomat NATO, care a cerut să nu fie numit pentru că se discută informaţii confidenţiale.

    Şeful forţelor armate române, Daniel Petrescu, i-a atras atenţia lui Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, cu privire la evenimentele recente. Stoltenberg a avertizat asupra necesităţii de a fi vigilenţi în faţa „accidentelor”.

    „Războiul şi loviturile Rusiei în apropierea graniţelor României sunt nesăbuite şi sunt destabilizatoare”, declarase Stoltenberg reporterilor de la Kiev, dar a subliniat că resturile de drone nu par să fie rezultatul unei acţiuni intenţionate.

    Anul trecut, o rachetă care a lovit teritoriul polonez şi a ucis două persoane a stârnit pentru scurt timp un semnal de alarmă în cadrul NATO, ale cărei acorduri de apărare colectivă înseamnă că statele membre vin în ajutorul celorlalţi dacă sunt atacate. Anchetatorii au descoperit ulterior că aceasta a fost cauzată de o rachetă ucraineană.

    Numărul mare de cazuri poate sugera o explicaţie mai puţin inocentă, potrivit Iuliei Joja, directorul programului pentru Marea Neagră al think tank-ului Middle East Institute, cu sediul la Washington.

    „Aceasta este, din păcate, modelul rusesc de escaladare. Ei încearcă să sondeze limitele noastre, aşa-numitele noastre linii roşii, iar dacă percep răspunsul nostru ca fiind slab, sondează şi mai mult” a declarat aceasta.

    Potrivit unui raport al serviciilor secrete britanice publicat miercuri, Rusia doreşte să evite scufundarea în mod deschis a navelor de marfă şi, în schimb, va da vina în mod fals pe Ucraina pentru orice atac împotriva navelor civile din Marea Neagră.

    NATO încearcă să afle mai multe informaţii despre incidentele care au implicat drone şi avertizează Moscova cu privire la riscurile de escaladare, potrivit unui înalt oficial guvernamental american. Alături de alte provocări, incidentele recente încep să ridice semne privind capacitatea instrumentelor militare din Marea Neagră de a descuraja iniţiativa Rusiei sau de a oferi protecţie împotriva unui atac real şi organizat.

    Alianţa a întârziat să se alinieze la nivelul Rusiei în ceea ce priveşte prioritizarea apărării în jurul Mării Negre şi a înfiinţat abia anul trecut grupuri de luptă în România şi Bulgaria. Acestea completează aşa-numitele unităţi tripwire înfiinţate în Polonia şi în ţările baltice în 2014.

    NATO se confruntă cu un inamic care este deosebit de asertiv în teatrul de operaţiuni de la Marea Neagră, potrivit unui diplomat de rang înalt din Europa de Est, lăsând aliaţilor sentimentul că opţiunile care nu vor inflama tensiunile sunt limitate. Spre deosebire de Arctica şi Marea Baltică, unde Rusia este învăluită de ţările NATO, din cele şase ţări riverane Mării Negre doar România, Bulgaria şi Turcia sunt membre ale alianţei.

     

  • Rusia recrutează de pe toate continentele. Câţi bani primesc cei care acceptă să lupte în Ucraina

    Cubanezii sunt recrutaţi pentru a lupta pentru Rusia.

    Cubanezii sunt recrutaţi şi luptă pentru Rusia împotriva Ucrainei. Fenomenul, deşi nu se ştie cât de răspândit este, a fost dovedit.

    Familiile primesc, se pare, 200.000 de ruble, puţin peste 2.000 de euro, un mizlic pentru europeni, dar care în economia subdezvoltată a Cubei, ţară din America Centrală, reprezintă o avere şi permite multor familii să facă achiziţii de bunuri importante, de zi cu zi.

    Potrivit Reuters, diferite recrutări au fost observate în La Federal, un orăşel din apropierea capitalei Havana. Kremlinul nu răspunde deocamdată şi nu explică situaţia.
    Un cubanez a povestit familiei sale de acasă că, în baza rusă în care lucrează, sunt 119 compatrioţi angajaţi alături de forţele Moscovei.

    Colaborarea Rusia-Cuba se duce pe mai multe fronturi.
    Recent, miniştrii Apărării din cele două ţări au discutat proiecte comune pe teme militare. De asemenea, Rusia a donat grâu Cubei şi i-a oferit un credit de 38 de milioane de euro.
    La rândul său, Cuba a deschis larg porţile investiţiilor pentru Rusia, fiind un aliat de nădejde.
     

  • Ajută băncile elveţiene la încălcarea sancţiunilor internaţionale? Autorităţile americane încep o anchetă despre modul în care Credit Suisse a gestionat averea oligarhilor ruşi. „Vedem în mod constant un model în care băncile elveţiene facilitează practicile corupte ale oamenilor care şi-au jefuit ţara”

    Departamentul de Justiţie din SUA a început o anchetă împotriva Credit Suisse şi UBS Group cu privire la suspiciunea că au ajutat clienţi ruşi să evite sancţiunile internaţionale, scrie Bloomberg.

    Ceea ce a început iniţial ca un schimb de informaţii între instituţii s-a transformat într-o investigaţie concentrată pe Credit Suisse. Departamentul de Justiţie a informat avocaţii americani ai companiei UBS despre posibila încălcare a sancţiunilor, după preluarea Credit Suisse. Cu toate acestea, Departamentul de Justiţie analizează posibile scăpări ale politicii de conformitate şi la UBS.

    Ancheta este încă în fază incipientă şi ar putea să prezinte acuzaţii. Totuşi, vestea vine într-un moment delicat pentru UBS care este în plin proces de absorţie al Credit Suisse, bancă de la care a preluat lucrativa divizie de wealth management dar şi problemele legale, principala cauză a falimentului din martie.

    Departamentul de Justiţie a cerut informaţii despre modul în care băncile au gestionat conturile clienţilor sancţionaţi în ultimii ani, dar nu a solicitat încă declaraţii ale directorilor sau angajaţilor.

    Ancheta acoperă atât restricţiile impuse în 2014 după invadarea Crimeii, cât şi noua rundă impusă în 2022 după declanşarea războiului. Peste o mie de cetăţeni ruşi au fost incluşi pe lista neagră a SUA în ultimul deceniu.

    Înainte de invazia Ucrainei, Credit Suisse era o bancă bine cunoscută pentru serviciile pe care le oferea clienţilor ruşi, gestionând peste 60 de miliarde de dolari provenite din activele acestora. UBS l-a păstrat în companie pe Babak Dastmaltschi, bancherul de top pentru lumea rusă, chiar dacă restul directorilor au fost concediaţi.

    „Vedem în mod constant un model în care băncile elveţiene facilitează practicile corupte ale oamenilor care şi-au jefuit ţara”, a declarat senatorul american Ben Cardin în iulie.

     

  • Cine profită de războiul din Ucraina? NATO şi-a creeat un fond de investiţii speculativ care are ca scop susţinerea start-upurilor din domeniul apărării. „Nu există suficient capital de risc pentru tehnologia militară, mai ales în Europa.”

    Un fond speculativ susţinut de NATO în valoare de 1 miliard de dolari vrea să susţină financiar start-upuri din domeniul apărării pentru a depăşi competiţia chineză, scrie Financial Times.

    Programul a fost lansat anul trecut şi vrea să umple un gol în finanţarea micilor companii din domeniul tehnologiei militare, pe fondul temerilor că start-upurile occidentale au prea puţin sprijin financiar.

    „Nu există suficient capital de risc pentru tehnologia militară, mai ales în Europa.”, a explicat David van Weel secretar-general asistent al NATO. „Vrem să oferim mai mult sprijin acestor companii pentru a evita să cadă în braţele chinezilor”.

    Până în prezent 23 de state membre s-au alăturat proiectului, despre care NATO zice că este primul grup „multi-suveran”, a explicat van Weel. Suedia, în proces de aderare la NATO, vrea să intre, de asemenea, în fondul speculativ.

    Cu toate acestea, SUA, care are cel mai mare buget de apărare, au decis să nu investească în fond deocamdată. Pentagonul monitorizează proiectul şi ar putea contribui ulterior, a declarat Fiona Murray, profesor la Institutul de Tehnologie din Massachusetts.

    Aavansul chinez în dezvoltarea tehnologiilor sensibile a devenit o problemă tot mai apăsătoare pentru Occident în ultimii ani. Preşedintele Joe Biden a vorbit luna trecută despre o interzicere a investiţiilor în anumite sectoare critice ale Chinei.

    Cu toate acestea, fondul a exclus să investească în start-up-uri care produc arme ofensive.