În video apar vehicule ale armatei care se îndreaptă către Moscova.
Tensiunile din Rusia au devenit tot mai pregnante după ce lideri ai opoziţiei au acuzat încălcări ale legii electorale în timpul alegerilor parlamentare din Rusia. Mai multe persoane care au protestat la Moscova faţă de rezultatul alegerilor au fost arestate.
Cititi mai multe pe www.zf.ro
“N-o să vedeţi o singură revendicare de la mişcarea asta. O să vedeţi mii, fiindcă aşa funcţionează o democraţie, cu mii de voci”, scrie utilizatorul “roguedeath98” pe YouTube, comentând un clip legat de mişcarea “Ocupaţi Wall Street-ul”. La începutul manifestaţiei, faptul că nu exista o singură revendicare sau listă de revendicări acceptate de majoritatea protestatarilor era un cusur: pe bună dreptate, reporterii şi comentatorii s-au întrebat ce anume vor demonstranţii, pentru ce ies în stradă şi-şi întind corturi în parcul Zuccotti şi s-au declarat miraţi că nu pot găsi un răspuns mulţumitor (e departe de realitate ideea că toţi protestatarii ar subscrie unor idei precum “garantarea unui salariu indiferent dacă primitorul este angajat sau nu” ori “investiţii de un trilion de dolari în infrastructură”, înşirate de un utilizator al primului site ale mişcării, OccupyWallSt.org şi ridiculizate de Fox News).
Patru săptămâni mai târziu, lipsa unui program unic ajunsese un avantaj. Nu doar pentru că se apropia data de 15 octombrie, când manifestaţiilor din SUA li s-au alăturat oameni din aproape 80 de ţări, începând cu “indignaţii” spanioli şi greci care îşi ocupaseră propriile capitale în primăvară şi vară, şi ar fi fost cam greu să existe un program comun pentru toţi. Ci şi pentru că astfel s-au putut feri cât de cât de atingerea politicienilor, ce s-au grăbit fie să-i laude, fie să-i înfiereze ca să câştige puncte în faţa propriului electorat.
Democraţii, rând pe rând, s-au raliat mişcării, de la Nancy Pelosi, fosta preşedintă a Senatului, care a descris mişcarea drept “tânără, spontană, concentrată, eficace” şi i-a binecuvântat pe manifestanţi, şi până la preşedintele Barack Obama, care s-a solidarizat cu protestul, afirmând că exprimă “o frustrare pe scară largă” în rândul americanilor dezamăgiţi că “după cea mai profundă criză de la Marea Depresiune, îi vedem acum pe aceiaşi oameni care au acţionat iresponsabil încercând să combată eforturile noastre de a elimina practicile abuzive ce ne-au adus în situaţia de azi”.
În tabăra conservatorilor şi a republicanilor, reacţia a fost la fel de previzibilă: comentatorul Rush Limbaugh a acuzat direct mişcarea de stradă că a fost orchestrată de Casa Albă cu sprijinul banilor lui George Soros, cu scopul de a forţa realegerea lui Barack Obama ca preşedinte prin intermediul violenţelor de stradă pornite de “anarhişti şi huligani de la sindicate”. Republicanul Peter King, membru al Camerei, a cerut chiar presei să nu mai mediatizeze atâta protestele, fiindcă aşa le dau legitimitate: “Îmi amintesc ce s-a întâmplat în anii ’60, când stângiştii au ieşit în stradă, presa i-a ridicat în slăvi şi au sfârşit prin a impune ei politicile în SUA. Nu putem permite să se mai întâmple asta”.
În fine, comentatorul conservator Glenn Beck i-a acuzat direct pe manifestanţi că ar pune la cale o revoluţie sângeroasă cu scopul de a instaura comunismul în SUA, judecând după declaraţia unui tip din Philadelphia care cerea trecerea la un sistem “maoist” şi a altui tip din Los Angeles care spunea că revoluţiile paşnice inspirate de “tumori” precum Gandhi nu merg în lumea de azi şi că modelul bun de urmat ar fi Revoluţia Franceză. Există chiar o fotografie de la una dintre manifestaţiile din ultima perioadă în care printre pancarte şi simboluri apare şi un carton reprezentând capul lui Lloyd Blankfein, preşedintele Goldman Sachs, tras în ţeapă.
La polul opus al violenţei simbolice, un clip cu un fundal muzical aproape angelic îndeamnă la ocuparea băncilor în 15 octombrie, asociind logo-urile Bank of America, Chase, Citibank, Wells Fargo cu propoziţii ca “Ei ne-au preluat casele, locurile de muncă, economia, democraţia. La 15 octombrie, noi preluăm băncile”; evident, pentru americanii alarmaţi că vine revoluţia comunistă, astfel de îndemnuri ies din sfera protestului simbolic şi intră direct în sfera penală.
October 15th: Occupy Banks from Mary Matthews on Vimeo.
CONTINUARE >>>>>>>>>
Completul de sapte judecatori de la sectia a III-a a Curtii
Europeane a Drepturilor Omului a decis ca statul roman a incalcat
articolele 2 si 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului,
referitoare la dreptul la viata si, respectiv, la viata privata si
de familie.
Astfel, Curtea a decis ca statul roman sa acorde despagubiri de
15.000 de euro catre Nicolae si Elena Vlase, pentru incalcarea
articolului 2, precum si de 6.000 de euro presedintelui Asociatiei
21 Decembrie, Teodor Maries, pentru incalcarea articolului 8.
Cititi mai multe pe www.gandul.info
O coalitie influenta de state membre ale Uniunii Europene (UE)
nu doreste sa permita celor doua tari sa adere, in aceasta luna, la
Schengen, existand un risc de amanare pe o perioada cuprinsa imtre
sase luni si cativa ani, precizeaza Marin Lessenski, expert al
European Policy Initiative (EuPI) din cadrul Open Society
Institute. Acest grup de oponenti nu are o singura lista clara cu
argumente, dar doreste sa introduca noi criterii, de ordin politic,
pentru a permite intrarea celor doua tari in zona Schengen. In
opinia lui Lessenski, revolutiile arabe reprezinta un factor
impredictibil, care ar putea aduce extinderea si consolidarea
spatiului Schengen cu Romania si Bulgaria sau, din contra, Uniunea
ar putea sa pastreze situatia actuala si sa refuze, pentru moment,
schimbarea.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Potrivit lui Kadhafi, revoltele din Libia au inceput cand o
celula ascunsa de forte straine a atacat poporul, recurgand la
arme, in orasul Benghazi, din estul tarii. Poporul a raspuns prin
inabusirea revoltei, a continuat liderul libian.
El a negat ca au existat demonstratii publice impotriva lui sau ca
armata a tras in protestari.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Nu este nicun secret ca fiecare barbat doreste sa fie inconjurat
de femei frumoase, iar Muammar al-Gaddafi nu face exceptie. Numai
ca liderul libian stie sa imbine placutul cu utilul, asa ca femeile
din jurul sau ii sunt si garda de corp, un lucru foarte folositor
in momente ca acesta, cand libienii incearca sa-l rastoarne de la
putere.
Cititi mai multe pe www.apropo.ro
Joia trecuta, cam pe cand liderul egiptean Hosni Mubarak
marturisea la postul american ABC ca s-a saturat sa fie presedinte
si ca ar vrea sa renunte la functie, dar se teme de haos, pe
bulevardul Dacia din Bucuresti, la numarul 67, ambasada celei mai
agitate tari din Orientul Mijlociu era printre putinele teritorii
egiptene linistite. Cele doua duzini de egipteni care cerusera in
timpul amiezii, de pe trotuarul de vizavi, demisia lui Mubarak
disparusera la timp pentru a se bucura de cea mai importanta
victorie a protestelor de pana atunci: anuntul liderului autoritar
care nu a mai plecat de la putere din 1981 ca este dispus sa
demisioneze mai devreme de expirarea mandatului sau prezidential,
in toamna. Analistii au gasit imediat paralele cu tipologia
discursiva a liderului tunisian Ben Ali, demisionat cu doua
saptamani in urma: intai un discurs de infierare a protestatarilor,
apoi un altul cu concesii fata de revendicarile strazii, inclusiv
promisiunea de a nu candida pentru un nou mandat, si in fine un al
treilea in care se manifesta disponibilitatea de a renunta la
functie in viitorul imediat. Ben Ali dusese pana la capat
promisiunile din ultimul discurs, in vreme ce pentru Mubarak,
protestele de amploare anuntate pentru ziua de vineri urmau sa fie
probabil decisive in luarea unei hotarari asemanatoare.
Dar, dupa cum am invatat pe propria piele in 1989 si am vazut in
Orientul Mijlociu in 2003, dupa inlaturarea lui Saddam Hussein de
la conducerea Irakului, alungarea dictatorului e cea mai usoara
parte a misiunii. Construirea unor noi structuri economice si
politice pe ruinele fostului regim e cea mai grea, mai ales in
Orientul Mijlociu, teritoriu prin excelenta marcat de diviziuni
etnice, religioase si, in ultima perioada tot mai acut, economice.
Deocamdata, aceasta problema e eclipsata de moda, pentru ca in zona
se poarta, in ultimele saptamani, revolutiile: Yemenul, Iordania,
chiar Siria sau Algeria au sanse sa fie, nu neaparat in aceasta
ordine, urmatoarele regimuri care se pregatesc sa dea piept cu
presiunea maselor in ceea ce deja a fost numita o “primavara a
popoarelor” orientale, cu trimitere la fenomenul de emancipare
declansat in Europa cu peste 160 de ani in urma.
De ce se striga insa acum “Kefaya!” (“Destul!”) in Orientul
Mijlociu si ce pericole stau in fata unor rasturnari atat de bruste
de regim?
Daca in Romania, in 1989, revolta strazii a adunat laolalta
generatia “decreteilor” (nascuti dupa decretul dat de Nicolae
Ceausescu in 1966 prin care se interziceau avorturile), in Orientul
Mijlociu inima protestelor sunt tinerii care abia se nasteau cand
dictatorii de azi se instalau in functie. |narmati pe langa pietre
si sticle incendiare si cu telefoane mobile de pe care isi striga
lozincile direct pe Twitter sau retele sociale, acestia isi cer in
primul rand dreptul de a participa la o bunastare pe care in
ultimele decenii o casta conducatoare a confiscat-o in propriul
beneficiu. |nsa in spatele acestor solicitari, in mare parte
justificate, planeaza pericolul alunecarii Orientului Mijlociu
intr-o zona de influenta greu reversibila a extremismului religios.
O perspectiva greu de acceptat de Occident, cel putin in cazul
Egiptului, cea mai importanta tara din Orientul Mijlociu,
principalul aliat al Israelului in lumea araba si, din 1979
incoace, contragreutatea puternic sustinuta de la Washington la
tendintele de islamizare pe care Iranul a tot incercat sa le
impuna.
Recent, insa, echilibrul geopolitic a inceput sa se strice, iar
Teheranul a reusit sa impuna in Liban un premier din pepiniera de
cadre a militiilor siite Hezbollah.
Constient de cat de mult sperie Occidentul orice amenintare cu
preluarea controlului de catre un regim islamic intr-o tara de
tranzit comercial atat de importanta precum Egiptul, presedintele
Hosni Mubarak si-a definit regimul doar pe binomul maniheist “Daca
nu mai sunt eu, atunci vin ei”, unde “ei” reprezinta cea mai
coagulata forma de opozitie a tarii, Fratii Musulmani, verisorii
ideologici ai Hamas, organizatia palestiniana considerata de
Statele Unite terorista. Pentru Washington, care intretine de peste
trei decenii o relatie foarte stransa cu Egiptul (inclusiv pe plan
financiar, prin ajutoare anuale care anul trecut au fost de 1,5
miliarde de dolari), perspectiva ca un guvern islamist sa dicteze
asupra tarifelor de traversare a Suezului sau, mai grav, impotriva
procesului de pace dintre Israel si lumea araba a fost indeajuns de
indezirabila pentru a continua sprijinirea regimului Mubarak. (Din
fericire, Fratii Musulmani au facut in aceste proteste cateva erori
tactice care i-au transformat intr-un actor secundar, nu intr-un
pionier al revoltei din strada; nu este insa exclus ca influenta
lor sa revina pe crestere daca turbulentele civile se
amplifica.)
Atent la perceptia pe care o lasa in exterior, “faraonul”
egiptean a neglijat potentialul de revolta al propriilor supusi:
desi economia Egiptului a crescut in ultimii ani intr-un ritm
sustinut (in anul de criza 2010, avansul a fost de aproape 6%),
deficientele sale structurale au facut ca tocmai tinerii – si
dintre ei cei mai scoliti – sa profite cel mai putin de aceste
evolutii: in randul tinerilor absolventi de invatamant superior
pana in 30 de ani, somajul este de peste 30%, similar cu cel
intalnit in grupa demografica 15-24 de ani. |n tot Orientul
Mijlociu, inclusiv Egipt – care e si cea mai mare tara araba,
aceasta grupa de varsta reprezinta circa doua treimi din intreaga
populatie. Astfel, dintre cei 80 de milioane de egipteni, cel putin
50 de milioane au destule motive sa nu-si doreasca perpetuarea
status-quo-ului: tinerii absolventi de facultate, adesea de
specializari necautate pe piata muncii, se lovesc si de un alt
obstacol – incremenirea economiei egiptene in mainile unei caste
bine conectate la anturajul presedintelui Mubarak.
Armata egipteana a blocat, marti dimineata, accesul in Cairo,
dar si in alte orase, unde manifestantii intentionau sa participe
la un “mars de un milion” de persoane.
Autostrada care face legatura intre Alexandria si Cairo este
blocata, la un kilometru de capitala, de un baraj al armatei,
potrivit unui jurnalist AFP.
Camioane de marfa si masini au format o coloana, asteptand sa poata
trece, in timp ce soldatii impiedicau cu fermitate trecerea
vehiculelor in directia capitalei.
Cititi mai multe pe www.gandul.info
Toni Grecu a ajuns si el, cu suvoiul de revolutionari, pe
bulevardul Primaverii, la numarul 50, pe deasupra caruia, cu cateva
zile inainte, nici pasarile nu ar fi indraznit sa zboare. In curtea
strasnic pazita odinioara, putea ajunge acum oricine, insa nu cei
care intrau i-au starnit lui interesul, ci cei care ieseau. “In
timp ce intram, am remarcat un grup de doamne, foarte voluminoase,
cu fuste foarte colorate, sub care ascundeau niste carafe de sticla
cu capace de inox”, povesteste pentru gandul Toni Grecu, de la
Serviciul Roman de Comedie.
Cititi mai multe pe www.gandul.info