Tag: reusita

  • Povestea tânărului care a facut parte din parte din cea mai cunoscută reţea de hackeri din lume si care a spart codurile celor mai importante instituţii şi guverne

    Monsegur este fost membru al binecunoscutei reţele Anonymus. După ce, ani la rând, a spart codurile celor mai importante instituţii şi guverne din lume, bărbatul a fost, într-un final, prins de FBI.

    În timpul anchetei, a trebuit să ia o decizie care i-a schimbat viaţa. Pe atunci, el avea sub tutelă două verişoare, de cinci şi şapte ani, deoarece mama acestora era închisă pentru vânzarea de heroină. Conştient că, fără un tutore, cele două fete ar ajunge cel mai probabil la orfelinat, Monsegur a făcut o înţelegere cu agenţii FBI, pentru a putea avea grijă de ele.

    Eliberat pe cauţiune, a început să joace un dublu-rol periculos. Şi-a continuat activitatea în cadrul reţelei Anonymus, dar se afla în permanentă legătură autorităţile, cărora le furniza toate informaţiile descoperite. Timp de nouă luni, lucrurile au părut că merg bine, iar fetele erau în siguranţă. Asta până când agenţii au descoperit un blog pe care Monsegur îl păstrase secret, şi unde furniza informaţii despre FBI.

    După ce a reuşit să iasă din închisoare pe cauţiune, el a încercat să se angajeze în domeniul cibernetic, însă, datorită cazierului, s-a lovit doar de refuzuri. În cele din urmă, l-a contactat pe Benjamin Caudill, care deţinea Rhino Security Labs, o mică companie de securitate cibernetică. După o conversaţie telefonică de câteva ore, Cudill s-a hotărât să îi acorde o şansă lui Monsegur, şi, negăsind niciun prieten care să îl accepte ca angajat, i-a oferit chiar el un job.

    Acum, după ce a reuşit să îşi clădească o carieră „curată” şi de succes în domeniul în care s-a specializat, Monsegur spune că regretă decizia de a se alătura grupării Anonymus, dar mai ales, se simte vinovat de impactul negative pe care acţiunile sale l-au avut asupra anumitor ţări, dar şi a oamenilor simpli. 

  • Deputat USR: Viorica Dăncilă a transformat “Ora Prim-Ministrului” din Parlament în “Ora minciunilor”

    “Viorica Dăncilă a reuşit să transforme «Ora Prim-Ministrului» din Parlament în «Ora minciunilor». Fără a-şi ridica ochii din foile oferite de consilieri, aceasta a reuşit să înşire minute bune minciuni şi jumătăţi de adevăruri ambiguu împachetate, totul în dispreţ faţă de cetăţenii ce resimt situaţia reală a României. Noi, USR, i-am spus în plen că minte. A minţit mult. Românii nu trăiesc astăzi mai bine. Din contră. 81% dintre români cred, pe bună dreptate, că ne îndreptăm în direcţia greşită. Cel mai mare procent din ultimii 20 de ani. Toţi o simţim, toţi o spunem, numai PSD – interesaţi exclusiv de eliberarea găştilor mafiote – refuză adevărul”, a afirmat Prisnel, într-o postare pe Facebook.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Artistul care pictează pe apă. Impresionantele opere de artă realizate după o tehnică antică – VIDEO

    Lucrările artistului turc Garip Ay durează doar câteva momente, însă sunt considerate a fi adevărate opere de artă. Acesta reuşeşte să creeze aceste capodopere cu ajutorul unei tehnici antice, denumite Ebru.

    Ebru este o tehnică străveche persană de pictură pe apă ce a devenit mai târziu o formă tradiţională de artă decorativă specifică Turciei. Acest stil se mai numeşte marmorat şi constă în adăugarea unei substanţe naturale în apă, pentru a se obţine un lichid îngroşat pe suprafaţa căruia se aplică vopsele insolubile în apă, fără ca acestea să se îmbine între ele. Apoi, cu ajutorul unor beţe de metal, sunt create diverse modele şi forme. Când pictura este gata, aceasta poate fi transferată pe o suprafaţă absorbantă cum ar fi hârtia, materiale textile sau lemnul.

     

     

    Cititi mai multe pe www.cunoastelumea.ro

  • Şase creaţii umane impresionante, văzute din spaţiu – GALERIE FOTO

    Pământul este un loc imens, dar văzut din spaţiu, lucrurile se schimbă. Cu multe milenii în urmă oamenii au reuşit să construiască nişte lucruri incredibile cum ar fi piramidele, ziduri gigantice, oraşele uriaşe şi multe altele .
    Câteva dintre structurile impresionante create de om, cum ar fi piramidele se pot vedea chiar din spaţiu, de la Staţia Spaţială Internaţională, ce se află la aprox. 250 de mile deasupra Pământului

    Marea piramidă din Giza

    În fotografie se pot observa 3 umbre uriaşe, create chiar de piramidele egiptene. Cea mai mare dintre cele trei are peste 150 de metri înălţime, dar din spaţiu ea arată ca o pată mică în deşertul egiptean .

    Luminile oraşelor noaptea

    De jos vedem constenaţiile impresioanante de stele, dar de la Staţia Spaţială Internaţională se poate observa un altfel de constenşaţie, creată de luminile artificiale ale oraşelor.

    Mina de cupru Kennecott

    Această mină se găseşte în Utah şi este una dintre cele mai mari cariere deschise din lume . Acesta măsoară aproximativ 4 km şi este de aproximativ şi are o adâncime de peste 1200 de metri.

    Podurile

    Oamenii construiesc poduri de foarte mult timp şi le fac din ce în ce mai rezistente, capabile să susţină milioane de maşini pe an şi se întind pe zeci de kilometrii deasupra apei. În imagine se văd podurie din zona Bay Area (San Francisco).

    Insulele Palm “Palmierii” din Dubai

    Insulele Palm sunt o colecţie de insule artificiale, create de om de-a lungul coastei Dubai. 

    Serele din Almeria

    În provincia Almería din sud-estul Spaniei, există o zonă uriaşă cu sere care pot fi văzute din spaţiu. Serele se întind pe mai mult de 64.000 (2589 de hectare) de acrii de pământ. Milioane de tone de fructe şi legume sunt exportate în jurul lumii din serele din Almeria.
     

  • Povestea parcului naţional aflat în proporţie de 99% sub apă: ,Mă simt privilegiat să trăiesc în cel mai frumos loc din ţara noastră”

    Parcul Naţional Dry Tortugas este situat la aproximativ 180 de kilometri de Key West (în Golful Mexic), acoperă circa 260 de kilometri pătraţi de ocean şi are în componenţă şapte insule mici. Un procent enorm de 99 % din parc se află sub apă. Numele parcului a fost dat de Ponce de Leon, un explorator spaniol în prima sa vizită în 1513. Micul grup de insule din America de Nord a reuşit să devină casă pentru bariere de recif, rechinii doică, ţestoasele de mare şi bibanul care foloseşte zona pentru a depune icre.

    Nick Fuechsel a lucrat ca jandarm forestier interpretativ la Dry Tortugas timp de trei ani şi a descris experienţa sa în acest parc pentru BBC. El a făcut parte dintr-o echipă de scufundări ce sprijină oamenii de stiinţă care folosesc parcul ca bază pentru experimente. Fuechsel a reuşit să marcheze zonele de cercetare prin plasarea geamandurilor. În 2007, aproape jumătate din teritoriul parcului a fost folosit pentru cercetare, ce avea ca scop principal conservarea resurselor naturale.

    Unul dintre studiile de succes efectuate în acest parc naţional a fost centrat pe populaţia de rechini doică. În Dry Tortugas există şi zone închise pentru protejarea împerecherii rechinilor. Prin aceste zone închise se permite oamenilor de ştiinţă să studieze comportamentul, populaţia şi habitatul acestora.

    Principala problemă cu care se confruntă Fuechsel aproape zi de zi este să-i înveţe pe vizitatori cum să protejeze acest habitat. ,,Mă simt privilegiat să trăiesc în cel mai frumos loc din ţara noastră”, a declarat  Nick Fuechsel despre locul său de muncă

    ,,Este un loc de muncă dificil în care trebuie să găsim echilibrul între conservare şi protecţie pentru generaţiile viitoare, şi care permite publicului să se bucure de pământurile lor publice “, a declarat  Fuechsel. În Dry Tortugas se poate ajunge doar cu barca sau hidroavionul. Pentru fiecare şase zile pe care le petrece acasă, Fuechsel locuieşte opt zile pe insulă , departe de soţie şi de cele trei fiice.


    Chiar dacă nu petrece destul timp cu familia sa, Fuechsel afirmă că ,,distanţa de uscat este exact ceea ce face special acest loc”.

  • Cum reuşeşte un singur om să terorizeze cea mai periculoasă grupare de traficanţi din Columbia

    Acesta este unul dintre jurnalistii care au avut curajul sa scrie despre bandele de traficanti si despre implicarea politistilor si politicienilor in afacerile murdare ce ucid societatea columbiana.
     
    In acest moment, in Columbia sunt peste 150 de jurnalisti ce traiesc sub protectia guvernului. Acestia au paza armata cu ei in permanenta sau diferite forme de protectie, pentru a nu fi asasinati de cei despre care
    scriu.
     
    Leiderman Ortiz este insa in capul listei pentru traficanti. Acesta este o tinta inca din 2010, cand a avut loc prima tentativa la viata lui. Jurnalistul scrie despre cea mai periculoasa banda din Columbia, gherila paramilitara ce controleaza zona Caucasia, o zona bogata in aur.
     
    Spre deosebire de cartelurile cunoscute pentru traficul de droguri, gherila din zona Bajo Cauca este mult mai periculoasa, avand organizarea unei armate si controland o zona semi-independenta din Columbia, unde guvernul are putine sanse sa controleze lucrurile.
     
    Acesta s-a nascut in Caucasia si si-a asumat riscul de a scrie despre cum traficantii de cocaina au pus stapanire pe minele de aur si extrag aurul in mod ilegal, provocand daune imense in zona prin defrisari masive si prin otravirea apei potabile.
     
    Leiderman a ajuns sa traiasca intr-un bunker, cu geamuri antiglont, fiind pazit in permanenta de o masina de militari si 4 bodyguarzi.
     
    “Abia daca ma pot odihni, dorm cate 3-4 ore pe noapte, si atunci foarte greu”, spune jurnalistul pentru colegii sai de la El Mundo, care au venit sa il viziteze, scrie sport.ro
  • Acţiunile Tesla au scăzut cu peste 6%, pe fondul îngrijorărilor legate de producţia Modelului 3

    Acţiunile companiei au înregistrat scăderi încă din tranzacţionarea pre-comercială de luni, ajungând, în momentul deschiderii bursei, la 255,5 dolari/acţiune.

    Tesla s-a angajat să construiască 2.500 de modele Tesla M3 pe săptămână până la sfârşitul trimestrului, ca o reasigurare pentru piaţă că îşi poate atinge obiectivele proprii.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Contrabandiştii sunt din ce în ce mai inventivi. Cum au reuşit să transporte telefoane mobile în valoare de 80 de milioane de dolari

    Autorităţile chineze au prins o grupare de contrabandă care, potrivit presei naţionale, ar fi transportat ilegal smartphone-uri în valoare de 80 de milioane de dolari. Care a fost însă metoda ingenioasă folosită de aceştia?

    Autorităţile vamale susţin că suspecţii au folosit drone pentru a transporta ilegal până la 15.000 de dispositive peste graniţă, din Hong Kong până în oraşul vecin, Shenzhen. Aceştia au legat, cu ajutorul dronelor, două cabluri lungi de 200 de metri între clădirile situate în fiecare parte a frontierei. Pe cabluri au fost transportate genţi cu smartphone-uri şi alte dispozitive Apple.

    Contrabandiştii au fost prinşi în urma unei operaţiuni commune între autorităţile celor două oraşe.

    Anul trecut, mai mulţi traficanţi din zona Smolensk, situată la graniţa Rusiei cu Belarus, au asfaltat un drum de ţară pentru a putea transporta mai uşor bunurile.

    Agenţia de presă TASS a raportat că traficanţii au lărgit drumul şi apoi l-au asfaltat, ţinând totul în secret.

    Drumul care leagă Moscova de capitala belarusă Minsk era folosit de o lungă perioadă de vreme de către diverşi contrabandişti, iar acum a intrat sub supravegherea forţelor de ordine.

    Un convoi de camioane ce transporta 175 de tone de fructe din Polonia a fost recent oprit de poliţie; valoarea a fost estimată de autorităţi la peste 13 milioane de ruble (200.000 de dolari).

  • Cum au reuşit trei tineri din Timişoara să facă bani din ceva ce se găseşte în orice casă

    Cei trei tineri sunt Remus Rădvan, Rareş Mateescu şi Andrei Mimiş, iar produsele lor handmade sunt realizate alături de alţi artişti – Gabriela, Cristina şi Timeea – dar şi de colaboratori pe partea de marketing, design şi website. Atât cofondatorii, cât şi artiştii sunt din domenii diferite: tehnologie, economie sau arhitectură. Ei comercializează tablouri realizate prin tehnica numită string art; mai exact, produsele care poartă chiar numele firmei – cufire – sunt compuse dintr-o placă de lemn, cuie puse într-o ordine organizată în aşa fel încât înfăşurarea cu aţă să creeze un impact vizual special şi aţa propriu-zisă, de culori alese astfel încât să transmită mesajul dorit, explică tinerii. Modelele variază de la diverse forme geometrice până la peisaje, monograme, sigle, citate sau, de ce nu, portrete.

    Timpul şi pasiunea constituie, în opinia antreprenorilor, principala investiţie într-un startup. „Ideea mi-a venit de pe Pinterest, am văzut un astfel de produs şi mi-am dorit şi eu unul. M-am gândit câte lucruri s-ar putea face cu această tehnică“, povesteşte Remus Rădvan, unul dintre fondatori. „Recunosc că ideea a ajuns apoi în «sertarul de idei» şi abia după câteva luni i-am povestit lui Rareş, ulterior lui Andrei şi aşa a luat naştere Cufir.“

    Suma iniţială investită a fost de 800 de euro, bani de care au făcut rost de la prieteni „punând la bătaie pasiunea noastră şi timpul să îi batem la cap că merită. Ce-i drept, nimeni nu credea că vom putea vreodată scoate bani din bătutul cuielor; ne-au cam luat în derâdere. Cred că ne-a ajutat şi faptul că realizasem Minds Hub, iar asta ne-a oferit un plus de credibilitate, însă tot eram văzuţi ca venind din sfera voluntariatului“, povesteşte el. Minds Hub, proiectul de care aminteşte Rădvan, a ţinut prima pagină a ziarelor locale din Timişoara la începutul acestui an, fiind primul hub educaţional din România. Cu o investiţie de 85.000 de euro obţinută prin sprijinul a 30 de companii partenere, studenţii au amenajat un spaţiu cu o suprafaţă de 200 mp în cadrul Facultăţii de Economie şi de Administrare a Afacerilor din Timişoara; Minds Hub va asigura, spun fondatorii, o platformă activă de educaţie colaborativă pe axa angajator – viitor angajat – formator.

    Educaţie colaborativă este conceptul central: companiile vor lucra împreună cu instituţiile de învăţământ pentru a creşte şansele studenţilor de a trece de pe băncile facultăţii direct în câmpul muncii. Iar această practică e des întâlnită în Banat, unde angajatori precum Continental sau Bosch au ca principal punct de recrutare centrele de învăţământ superior.

    Atunci când intri în Minds Hub ai senzaţia că te afli într-un sediu al Google: mese realizate din anvelope luminate cu leduri, scaune din carton şi biblioteci suspendate. Ideile studenţilor nu au fost puţine şi nici uşor de pus în practică, dar rezultatul este spectaculos. Capacitatea este încă destul de mică – doar 60 de persoane – dar iniţiatorii mai pregătesc şi un laborator de informatică dotat cu aparatură de ultimă generaţie. Spaţiul creativ cuprinde un lounge cu bibliotecă frântă pe tavan, o sală de lucru ce are cuburi de sticlă, o sală de şedinţe cu o masă suspendată şi elemente decorative din beton. Hubul va deveni un loc de întâlnire a studenţilor timişoreni dornici de activităţi extracurriculare şi va găzdui o serie de traininguri, workshopuri, cluburi de carte, programe de mentorat, programe de start-up-uri, prezentări şi conferinţe. Participanţii la activităţile din hub sunt, alături de studenţi, şi profesori, profesionişti din business şi reprezentanţi ai organizaţiilor nonprofit.

    Drumul antreprenoriatului este unul plin de obstacole, iar Remus Rădvan spune că a învăţat din fiecare greşeală pe care a făcut-o: „Dacă ar fi după mine, mi-aş dori să existe un tonomat în care să bagi bani şi să te înveţe, cu exemple, câte o lecţie antreprenorială. Sincer, oricâte cărţi am citit, din mijlocul acţiunii am făcut unele greşeli pe care credeam sincer că le pot evita. E clar că nu o să le mai fac pentru că ne-au costat bani, timp şi evoluţie, dar aş fi preferat bancomatul înainte, să rămân «marcat» din timp.“ Clientul de cufire are între 27 şi 35 de ani, deţine propria locuinţă şi se gândeşte la amenajatul ei într-un mod aparte, personalizat. „Iubitori de handmade şi artă“, completează tânărul antreprenor. „De asemenea, tot astfel de persoane îşi permit să facă un cufir cadou şi le place ca la petrecerea respectivă să iasă în evidenţă prin alegerea autentică. Cu timpul, am descoperit o nouă nişă, chiar de la clienţii noştri care erau cu preponderenţă din corporaţii. Ne-au întrebat: oare nu puteţi veni la noi la firmă să facem un cufir împreună?“

    Aşa a luat naştere proiectul Handcrafting (in) Corporate: tinerii pun la cale tot felul de evenimente pentru angajaţii companiilor. Idee care a prins destul de bine, spun ei, şi au început deja să aibă companii cunoscute drept clienţi. „Ce ne bucură foarte mult este faptul că ne punem la masă cu ele şi încercăm să fabricăm o experienţă unică pentru ei, o experienţă în care să se regăsească.“ Piaţa de handmade din România include însă numeroase domenii, aşa că întrebarea firească a fost cum se diferenţiază Cufir de alte afaceri similare. „Noi mergem doar pe nişa noastră de tablouri şi amenajări interioare; vom rămâne în jurul tehnicii string art, cuiele, lemnul şi aţa –  pentru că asta ne defineşte. Fiecare start-up handmade se diferenţiază prin produsele lor şi brand. La brand construim în fiecare zi, iar colegii mei au înţeles ce înseamnă acest lucru, cât de important e să construieşti o comunitate în jurul brandului. Iar de produs chiar suntem mândri să îl găsim ca o alternativă aparte faţă de stickerele decorative pentru pereţi sau tablourile canvas. Cufirele noastre, pe lângă faptul că sunt lucrate manual şi au un nivel de personalizare ridicat, ies şi în relief şi creează un efect cu umbre unic. Dacă îl pui pe un perete pe care bate soarele, vei vedea că pe timpul zilei parcă îşi schimbă forma, datorită umbrei care se modifică.“

    În cele câteva luni de la lansare, Cufir a generat vânzări de peste 5.000 de euro, dar tinerii cofondatori ţintesc cel puţin 10.000 de euro până la finalul anului. „Probabil pentru cititori nu sunt sume mari, acesta poate fi un salariu lunar pentru un manager de corporaţie, însă pentru noi este dovada că acest proiect este pe drumul cel bun, că va reuşi, iar 2017 cu siguranţă va fi un an cu o creştere exponenţială.“

    Mediul antreprenorial din vestul ţării nu arată foarte strălucit, spun tinerii antreprenori. Există anumite iniţiative locale de sprijinire, dar acestea sunt izolate. Ar trebui să existe oameni dedicaţi, spun ei, care să caute astfel de iniţiative şi să îi ajute pe cei care vor să pornească o afacere. „Cred că primul an, primele luni sunt primordiale; e important să ştii că te ajută cineva, să ştii că banca îţi poate da un mic ajutor, să ştii cum să-ţi plătesti taxele, cum să comunici cu un contabil, cum să-ţi aduci primii clienţi şi să fii întotdeauna concentrat pe client; la finalul zilei, dacă nu ai vânzări, nu prea poate funcţiona nimic“, crede Remus Rădvan. El mai spune că micii antreprenori sunt atât de implicaţi în munca lor, în partea operaţională a unui start-up, încât cu greu mai pot avea mintea limpede şi viziunea de a îşi lua un mentor.

    „În continuare consider că până în 25 de ani, cât timp încă suntem studenţi, este perioada perfectă să începi un start-up, să rişti, să fii curios, să explorezi. Încă mai putem să ne bazam pe susţinerea părinţilor până să intrăm în acea umbră de ruşine pentru a le mai cere bani, încă mai putem locui la cămin cu o sumă modică sau mânca o shaorma şi ne-a trecut foamea. E cea mai frumoasă vârstă. Sunt curios ce o să ne ofere viitorul dar cred că voi păstra părerea asta mult timp de acum înainte iar amintirile cu siguranţă vor rămâne pentru totdeauna în mintea şi sufletul nostru“, încheie tânărul antreprenor.

  • Problema oamenilor de afaceri români: cui vor lăsa afacerile construite în ani?

    Cei 28 de ani de capitalism au trecut implacabil, iar viaţa nu stă în loc. Prima generaţie de oameni de afaceri se apropie de pensie, iar mulţi se uită peste umăr să vadă cine vine din urmă, cine le va moşteni ceea ce au creat.

    De multe ori, există un mare gol în spate, pentru că foarte mulţi oameni de afaceri nu au moştenitori care să fi rămas în firmă şi care să poată prelua şi duce businessul mai departe.

    Putem să numărăm pe degete afacerile româneşti care pot fi date mai departe copiilor sau nepoţilor.

    Această problemă nu este specifică numai României. Spre exemplu, conform studiilor, în Germania, o ţară care se sprijină pe afacerile de familie, renumitele Mittelstand, în următorii cinci ani peste 840.000 de proprietari de companii mici şi mijlocii ar putea să fie forţaţi să vândă aceste afaceri în lipsa unui succesor.

    Conform Financial Times, care citează un studiu realizat de KfW Banking Group, o întreagă generaţie de antreprenori germani se pregăteşte de pensionare, iar mai mult de una din cinci astfel de companii va trebui să aleagă între a desemna un outsider la conducere sau a vinde afacerea până în 2022. Aproape 100.000 de antreprenori germani care vor să se retragă în următorii doi ani nu au găsit încă un succesor, spun datele grupului KfW.

    Această criză a celebrelor Mittelstand, coloana vertebrală a economiei germane, creează o imensă oportunitate, de fapt prima în două secole, pentru rivalii străini şi investitorii financiari de a pune mâna pe aceste companii extrem de valoroase, la care până acum nu aveau acces.

    Aceste IMM-uri germane au fost date din generaţie în generaţie până când au ajuns în situaţia de a nu mai avea moştenitori sau de a nu fi pregătit un succesor outsider care să ducă businessul mai departe.

    Multe afaceri din România, aflate la prima generaţie, se confruntă cu aceleaşi probleme:

    – copiii nu vor să rămână în business, preferând mai degrabă banii, pentru că i-au văzut pe părinţii lor cât şi cum au muncit şi nu vor să facă la fel;

    – proprietarii vor să dea businessul mai departe în familie, sperând ca moştenitorii, copiii, să fie clona lor, ceea ce este imposibil şi, de aceea, există rupturi şi certuri;

    – proprietarii, ţinând foarte strâns businessul în propriile mâini, nu au crescut directori care să preia businessul şi oricum aceştia mai degrabă ar ”prelua“ ei afacerea decât să mai lucreze pentru copiii patronului;

    – tehnologia îi ajunge pe toţi din urmă şi este foarte greu să facă trecerea de la un anumit model de business la unul nou, ceea ce creează mari probleme proprietarilor pentru că nu ştiu cum să se replieze. De fapt, au crescut într-un secol, cu o anumită organizare, cu o anumită generaţie de angajaţi, cu un anumit fel de a face afaceri, iar acum suntem într-un alt secol, cu alte generaţii de forţă de muncă, cu alte pretenţii, cu alte sisteme de producţie şi de lucru;

    – problema forţei de muncă devine atât de acută, încât, chiar şi dacă moştenitorii ar prelua afacerea, viitorul businesului devine mult mai incert.

    Cunosc mulţi oameni de afaceri care au început să acumuleze active imobiliare din care să încaseze chirii pentru a face trecerea de la businessul lor din producţie sau servicii către un business aproape fără angajaţi şi cu un venit cert.

    Când auzim că un om de afaceri român, care a construit un business sau un brand în aproape trei decenii, a decis să vândă afacerea unui grup internaţional, fie către un investitor strategic, fie către un fond de investiţii, prima reacţie este de ”furie“: şi el s-a predat, şi el s-a vândut, România va fi formată numai din multinaţionale.

    După criză, cei care au rămas cu afacerile în picioare au înţeles că nu trebuie să rateze a doua oportunitate de vânzare a businessului, pentru că nu vor mai primi a treia şansă. Nu mai pot să facă faţă unui nou ciclu economic, unei noi schimbări tehnologice, unei noi generaţii de salariaţi şi de aceea preferă să ”scape“ de probleme.

    Mulţi antreprenori n-au mai apucat să-şi construiască în timp o structură de holding, cu mai multe afaceri, pentru că au fost băgaţi zi de zi în afacerea lor. Şi nici nu au vrut să angajeze oameni care să le conducă afacerea, neavând încredere în ei.

    Cazul Ion Ţiriac este o excepţie în businessul românesc: omul de afaceri şi-a căutat tot timpul parteneri, de obicei investitori mari, strategici, cu nume, cărora le-a dat managementul şi o parte din business. |n acest fel, el s-a eliberat de coordonarea de zi cu zi al acestor afaceri şi a putut să se uite continuu după noi businessuri. Oricum, şi la nivelul holdingului Ion Ţiriac a angajat tot timpul directori din afara familiei, care trebuie să urmărească ce se întâmplă cu afacerile lui.

    Alţi oameni de afaceri români n-au mai putut să facă acelaşi lucru şi au ajuns în situaţia în care nu au cui să predea businessul: copiii nu-l vor sau nu au încredere să lase ceea ce au clădit în mâinile urmaşilor, nu au manageri, nu au o structură de holding. De aceea, sunt condamnaţi să vândă.