Tag: retragere

  • Călăul stabilităţii şi unităţii Europei şi-a anunţat în mod oficial demisia

    David Cameron, primul-ministru britanic in exercitiu, a anuntat in aceasta dupa amiaza ca incepand de miercuri seara va ceda functia de prim-ministru ministrului de interne Theresa May, care a devenit astazi liderul Partidului Conservator, dupa retragerea lui Andrea Leadsom, oponenta ei in cursa pentru sefia celui mai mare partid de dreapta din Marea Britanie. Theresa May va deveni a doua femeie prim-ministru a Marii Britanii dupa Margaret Thatcher.

    Infrangerea taberei pro-europene in urma referendumului din 23 iunie a adus haos in politica britanica. Cameron a anuntat ca va parasi postul de premier, ceea ce a dus la inceperea unei curse pentru sefia partidului conservator, in timp ce parlamentarii laburisti vor sa scape cu orice pret de Jeremy Corbyn, un extremist de stanga care a castigat anul trecut sefia partidului. In tabara pro-Brexit, Boris Johnson a ajuns in cateva zile din pozitia de viitor successor al fostului sau sef in postura de a fi fortat sa se retraga din lipsa de sprijin.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Surpriză de proporţii în Marea Britanie: cel mai activ susţinător al Brexit-ului se retrage din lumina reflectoarelor

    Nigel Farage, liderul UKIP şi cel mai activ membru al mişcării pro-Brexit, a anunţat că se retrage de la şefia UKIP (United Kingdom Independence Party).

    Potrivit celor de la Bloomberg, Farage a declarat că “mi-am făcut partea de treabă. Am spus că vreau să ne luăm ţara înapoi, iar acum vreau să îmi iau viaţa înapoi. Iar asta începe de acum.”

    Farage este cea de-a doua figură importantă a mişcării care face un pas în spate, după ce Boris Johnson, creditat cu prima şansă la fotoliul de prim-ministru, a anunţat că nu îşi va asuma responsabilitatea negocierilor cu UE. Schimbările recente de pe scena politică de la Londra arată cât de nepregătiţi au fost susţinătorii Brexit-ului în faţa unui vot favorabil.

  • După război, toţi vitejii dispar: Nigel Farage, liderul mişcării pro-Brexit, se retrage de la şefia UKIP

    Nigel Farage, liderul UKIP şi cel mai activ membru al mişcării pro-Brexit, a anunţat că se retrage de la şefia UKIP (United Kingdom Independence Party).

    Potrivit celor de la Bloomberg, Farage a declarat că “mi-am făcut partea de treabă. Am spus că vreau să ne luăm ţara înapoi, iar acum vreau să îmi iau viaţa înapoi. Iar asta începe de acum.”

    Farage este cea de-a doua figură importantă a mişcării care face un pas în spate, după ce Boris Johnson, creditat cu prima şansă la fotoliul de prim-ministru, a anunţat că nu îşi va asuma responsabilitatea negocierilor cu UE. Schimbările recente de pe scena politică de la Londra arată cât de nepregătiţi au fost susţinătorii Brexit-ului în faţa unui vot favorabil.

  • PNL cere PSD să îl retragă pe deputatul Sebastian Ghiţă din Comisia pentru controlul SRI

    PNL cere PSD să îi retragă deputatului Sebastian Ghiţă sprijinul politic în baza căruia acesta deţine calitatea de membru al Comisiei pentru controlul activităţii SRI, afirmând că trimiterea în judecată a lui Sebastian Ghiţă este incompatibilă cu deţinerea calităţii de membru în comisie.

    “Partidul Naţional Liberal solicită PSD să-i retragă deputatului Sebastian Ghiţă, de urgenţă, sprijinul politic în baza căruia acesta deţine calitatea de membru al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI”, potrivit unui comunicat PNL, remis MEDIAFAX.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • A vândut legume la tarabă în piaţă şi acum face 3 milioane de euro pe an îmbrăcând bărbaţii din România

    Teodora Burz are 38 de ani, iar ultimii i-a petrecut făcând naveta între România şi Italia, China şi Turcia, pieţe unde a lucrat pentru branduri de modă străine. În toamna anului 2014 a preluat funcţia de director de marketing şi expansiune al grupului turc Orka Holding, care deţine în portofoliu peste 400 de magazine de modă pentru bărbaţi în 40 de ţări.

    În paralel este şi country manager al Orka Holding în România, unde sunt deschise şapte magazine. Primul său contact cu compania din Turcia a avut loc cu mai bine de un deceniu în urmă, când a decis să îi aducă în România în sistem de franciză. La momentul acela era managing partner în cadrul retailerului local Ziggo House. În 2006 s-a retras din afacere pentru a pleca în Italia, iar după plecarea sa Orka Holding s-a retras, pentru a reintra direct în 2010. În momentul acela Teodora Burz a preluat funcţia de country manager.

    La vârsta de cinci ani, Teodora Burz a decretat că trebuie să câştige proprii bani, aşa că şi-a însuşit o mică parcelă din grădina casei părinţilor ei pentru a cultiva cu grijă şi simţ de răspundere vinete, roşii, ceapă şi ardei. „Atunci mi s-a dezvoltat cel mai bine simţul competiţiei şi al lucrului bine-făcut“, spunea Burz, pentru tirnaveni.ro. După „recoltă“, îşi ducea legumele la piaţa din Târnăveni, de una singură „Oamenii erau încântaţi să cumpere de la un copil, aşa că eram prima care-şi vindea marfa“, mai spune Burz, citată de aceeaşi sursă.

    Primul său contact cu compania din Turcia a avut loc acum 13 ani, când a decis să îi aducă în România în sistem de franciză. La momentul acela era managing partner în cadrul retailerului local Ziggo House. În 2006 s-a retras din afacere pentru a pleca în Italia, iar după plecarea ei turcii de la Orka Holding s-au retras şi ei pentru a reintra direct în 2010. În momentul acela Teodora Burz a preluat funcţia de country manager.

    Executivul a plecat din România în Italia în 2006, la cinci ani după ce pusese bazele Ziggo House, care la momentul acela ajunsese la şase magazine (cu cele aduse în franciză), îşi aminteşte ea. Pentru Einstein Progetti & Prodotti spa – care are în portofoliu branduri precum Absolut Joy şi Sexy Woman – a lucrat trei ani, ocupându-se de departamentul de marketing şi de relaţiile externe.

    În 2009 era prezentă la un târg de profil din Barcelona când i-a cunoscut pe oficialii de la Semir, un retailer chinez cu aproape 4.000 de magazine. Chinezii au căutat iniţial franciza unui brand italian şi se uitau la numele din portofoliul Einstein Progetti & Prodotti. În final au primit drepturile de producţie şi distribuţie ale unuia dintre ele, iar Teodora Burz a plecat în China pentru a pune bazele businessului. A rămas acolo un an, iar când s-a întors cei de la Damat au convins-o să vină înapoi în România.

  • Situaţie disperată:1534 de medicamente urmează să fie retrase de producători de pe piaţă

    Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) atrage atenţia asupra situaţiei grave generate de lipsa medicamentelor, precizând că autorităţile nu iau nicio măsură şi nu comunică public datele.

     “Mii de medicamente vor fi retrase din România, sute de mii de cutii şi flacoane iau calea exportului, în vreme ce autorităţile nu iau nicio măsură şi nu comunică public nici măcar datele. Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România atrage atenţia din nou asupra situaţiei extrem de grave a lipsei medicamentelor. Potrivit unor informaţii oficiale transmise de Ministerul Sănătăţii condus de dr. Patriciu Achimaş Cadariu Camerei Deputaţilor, un număr de 1534 de medicamente vor fi retrase de producători de pe piaţă (fiind trimise notificări Agenţiei Naţionale a Medicamentului)”, anunţă COPAC printr-un comunicat de presă.

    Dintre acestea, un număr de 313 nu au o altă variantă de tratament disponibilă, explică organizaţiile de pacienţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O ţară europeană importantă şi-a retras aplicaţia de aderare la UE

    Votul a fost de 27 pentru şi 13 împotrivă, cu două abţineri, în favoarea retragerii aplicaţiei pentru Uniune  Europeană. 
     
    După rezultatul votului din Parlament, ţara a înştiinţat Uniunea Europeană în mod oficial de retragerea aplicaţiei, potrivit ministrului de externe. 
    Moţiunea originală de retragere a aplicaţiei la UE a fost propusă de Partidul Poporului, un partid conservator, şi s-a bucurat de mare popularitate în rândul legislatorilor.

     
  • Elveţia şi-a retras cererea de aderare la UE

    Parlamentul Elveţiei a decis să invalideze aplicaţia din 1992 pentru aderarea la Uniunea Europeană, la numai o săptămână înainte de referendumul din Marea Britanie legat de rămânerea în UE, scrie Russia Today.

    Votul a fost de 27 pentru şi 13 împotrivă, cu două abţineri, în favoarea retragerii aplicaţiei Elveţiei pentru Uniune  Europeană.

    După rezultatul votului din Parlament, Elveţia a înştiinţat Uniunea Europeană în mod oficial de retragerea aplicaţiei, potrivit ministrului de externe elveţian Didier Burkhalter.

    Moţiunea originală de retragere a aplicaţiei la UE a fost propusă de Partidul Poporului din Elveţia, un partid conservator, şi s-a bucurat de mare popularitate în rândul legislatorilor.

    Aplicaţia e aderare la UE a Elveţiei nu a avut un impact semnificativ asupra politicii ţării în ultimii 20 de ani, în condiţiile în care negocierile au fost suspendate încă din 1992, în contextul unui referendum pentru aderarea la zona Economică Europeană, când elveţienii au votat respingerea unor legături mai apropiate cu Uniunea Europeană. 

  • Carte: Echipa de echipe a generalului cu patru stele

    Generalul Stanley McChrystal a condus, pentru scrierea cărţii, o echipă de oameni de business şi de foşti militari: Tantum Collins, licenţiat în afaceri globale, elev al generalului, David Silverman, CEO al companiei de consultanţă în afaceri Crosslead, luptător, şi el, în marina americană, şi Chriss Fussel, fost membru al SEAL şi partener la Crosslead. Din acest amalgam de foşti soldaţi şi actuali oameni de afaceri a ieşit o carte despre ce pot învăţa organizaţiile de business de la militărie, de importanţa colaborării, a formării unei singure „echipe de echipe“ care să urmărească un scop comun, despre nevoia de a transfera adaptabilitatea şi capacitatea de coeziune a echipelor mici la nivel macro.

    De altfel, generalul McChrystal aplică în viaţa reală aceste principii milităreşti, în cadrul propriei sale companii de consultanţă în leadership şi management. El spune că a observat că forţele armate pe care le conducea în Afganistan au mai multe în comun cu o companie de top 500 care încearcă să lupte cu o puzderie de start-up-uri decât cu comandamentele militare ale aliaţilor care se luptau cu nemţii în cel de-al doilea război mondial. Iar insurgenţii aveau succes nu pentru că erau mai buni tacticieni sau mai bine antrenaţi, ci pentru că structurile lor lipsite de ierarhii însemnau o manieră diferită de a duce o luptă.

    Răspunsul său a fost transformarea organizaţiei militare, rigidă şi tradiţionalistă, într-o echipă de echipe predispuse la colaborare. Liderii de business, spune generalul, trebuie să renuţe la ideea de a controla totul şi să se împace cu necunoscutul, pe care să încerce să-l întoarcă în favoarea lor şi a organizaţiilor lor. Schimbarea fundamentală de care vorbeşte McChrystal este însă a schimbării rolului liderului, care se pune în subordinea subordonaţilor săi, într-o manieră asemănătoare cu cea a amiralului Nelson, care s-a transformat în timpul bătăliei de la Trafalgar într-un ofiţer de informaţii şi coeziune.

    În modelul clasic subordonaţii furnizează informaţii şi liderii le prelucrează şi decid. În modelul propus de autorii Echipei de echipe, liderii furnizează informaţii şi subordonaţii iau iniţiativa şi stabilesc ce este de făcut. Un punct de vedere care ar trebui să vă determine să deschideţi cartea generalului cu patru stele.

  • Cum să prosperi într-un mediu perturbator

    Parcă am mai spus odată: din când în când nu poţi să nu fii de acord că în engleză anumiţi termeni sună mai bine, mai inteligibil decât în română; este cazului „Deep Work Rules for Focused Success in a Distracted World“, de Cal Newport, care apare în româneşte cu titlul „Concentrat. Cum să prosperi prin muncă profundă într-un mediu perturbator“.

    „Deep Work“ este ceva destul de greu de obţinut în ziua de azi, în care telefonul, smartwatch-ul, laptopul, computerul, televizorul, copiii, colegii, şeful, taximetristul, administratorul blocului sau vecinul cu bormaşină încep să dinguie/clicăie/vibreze/huruie/vorbească tocmai în momentul în care vă gândiţi la Cel Mai Important Lucru din Lume pentru slujba voastră.

    Unii s-au retras în turnuri de fildeş, la propriu sau la figurat, pentru a munci cu spor. Alţii, cum este Woody Allen, au refuzat binefacerile tehnologiei moderne: regizorul a folosit de-a lungul a 44 de ani şi 44 de filme doar o maşină de scris nemţească şi niciun alt gadget electronic; un laureat de premiu Nobel pentru fizică munceşte atât de izolat, încât nu a fost de găsit nici după anunţul decernării permiului; iar Bill Gates este un fan al gadgeturilor, dar de două ori pe an se retrage din lumea reală undeva pe malul unui lac, unde rămâne doar cu cărţile şi gândurile sale.

    Avem câte ceva de învăţat de la fiecare dintre aceştia, în vremuri în care ajungi să te comporţi, fie că vrei, fie că nu vrei, ca un suferind de ADHD, tocmai pentru că vrei să răspunzi telefonului, smartwatch-ului, laptopului, computerului, televizorului, copiilor, colegilor, şefului, taximetristului şi administratorului de bloc.

    Cal Newport, asistent universitar şi blogger, încearcă să vă convingă că, unu, mama reuşitei este concentrarea şi doi, încearcă să vă antreneze mintea şi să vă transforme obiceiurile pentru a atinge acest obiectiv. Desigur, asta până începe vecinul cu bormaşină.